Înapoi
Acasă
Biblia

Adame, unde ești?

John Piper


Efeseni 5:21-28
21) Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos. 22) Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri, ca Domnului; 23)  căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. 24) Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. 25)  Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, 26) ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, 27) ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. 28) Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși.

Întrebarea pe care doresc s-o ridic și la care doresc să răspund astăzi este una neglijată în mod repetat în abordările creștin-feministe ale Efeseni 5, anume care este diferența pozitivă, practică, într-o căsnicie, între rolul bărbatului, așa cum este comparat cu Hristos, Capul, și rolul femeii, așa cum este comparată cu Biserica, Trupul lui Hristos? Efeseni 5:22-23 spune: Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri, ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Iar versetul 25: Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.
Soții sunt comparați cu Hristos, soțiile cu Biserica; soții cu capul, soțiile cu trupul; soților li se poruncește să iubească cum a iubit Hristos, soțiilor li se poruncește să se supună, așa cum se supune Biserica lui Hristos. Întrebarea mea este: Care sunt diferențele pozitive, practice, între rolul unui soț și cel al unei soții, așa cum sunt implicate de aceste comparații diferite?

Citind cărți și articole feministe care tratează acest pasaj, cea mai mare dezamăgire a mea este că de cele mai multe ori acestea ocolesc întrebarea. Se opresc brusc aici. Aceste studii arată în mod corect că versetul 21 învață supunerea reciprocă; subliniază în mod corect că stăpânirea lui Hristos nu a fost dominatoare, ci slujitoare; și accentuează faptul că supunerea Bisericii nu este una din obligație, ci una liberă și voluntară. Însă se opresc aici. Și pentru că se opresc aici, tinerii de azi sunt lăsați într-o mare confuzie și ambiguitate referitor la rolurile corecte pe care le are soțul și soția. Creștinii celibatari și cuplurile tinere știu că soții și soțiile nu trebuie să stăpânească unul peste celălalt; ei știu că aceștia trebuie să se slujească reciproc, să pună interesele celuilalt pe primul loc și să nu fie indiferenți și slugarnici. Ei cunosc capcanele dominării și ale servilismului. Însă dacă vei întreba pe orice tânăr din ziua de azi, cei care au fost bombardați cu ideologia feministă de cincisprezece ani încoace: "Ce este distinct în rolul de soț pe care l-a intenționat Dumnezeu pentru tine?" "Ce este unic în rolul de soție pe care l-a intenționat Dumnezeu pentru tine?", le va fi dificil să-ți răspundă la aceste întrebări. Interpretările care s-au dat capitolului 5 din Efeseni au fost atât de defensive, încât tinerilor li s-a oferit foarte puțin ajutor în a defini diferențele biblice între rolul soțului și cel al soției.

Însă oricare cititor poate observa în Efeseni 5 ceea ce adesea trec cu vederea cercetătoarele feministe, anume că, după ce, în versetul 21, afirmă că există o supunere reciprocă, Pavel dedică 12 versete pentru a expune diferența între modurile în care soțul și soția ar trebui să se slujească unul pe altul. După versetul 21, întregul pasaj este dedicat distincției între conducerea plină de dragoste a unui soț care seamănă cu Hristos și supunerea voluntară a unei soții care seamănă cu Biserica. Ceea ce avem nevoie cu atâta disperare să auzim astăzi de la acest text nu este numai ce nu înseamnă conducerea și supunerea, ci ceea ce înseamnă ele și care sunt diferențele dintre ele. Care sunt implicațiile pozitive, practice ale calității de "cap", calitate care-i oferă bărbatului rolul său distinctiv în căsătorie? Nu este suficient să spui: "Slujiți-vă unul pe altul!" Acest lucru este adevărat cu privire la Hristos și la Biserica Sa: se slujesc reciproc. Însă nu fac întru totul aceleași lucruri. Hristos este Hristos. Noi suntem Biserica. A face confuzii referitor la această distincție ar fi devastator din punct de vedere doctrinar și spiritual. Tot așa, soțul este soțul iar soția este soția. A face confuzii referitor la aceste distincții intenționate de Dumnezeu ar însemna rănirea vieții personale, a bisericii și sociale pentru multă vreme.

Așadar, ceea ce doresc să fac astăzi este să prezint în termeni practici câteva lucruri din ceea ce cred că înseamnă pentru un bărbat să fie capul familiei sale.

Veți auzi în mod repetat feministele spunând că a fi "cap" nu înseamnă a fi conducător. De exemplu, Patricia Gundry scrie: "Sensul termenului 'cap' nu este acela de 'conducător', ci de 'sursă', 'respect' și 'responsabilitate'" (Women Be Free, p. 71). În mod sigur nu doresc să mă pun în dezacord cu acești trei termeni. Soțul trebuie să fie o sursă de putere, de securitate și de dragoste pentru soția sa. Trebuie s-o respecte. El este singurul responsabil în relație. Însă sunt la fel de sigur că aceste trei adevăruri nu sunt opusul calității de conducător, ci chiar exprimarea ei.

Există cel puțin patru motive pentru care trebuie să insistăm că în Efeseni 5 a fi "cap" înseamnă a fi "conducător". 1) Era bine știut în vremea lui Pavel că deoarece capul se afla deasupra corpului și avea ochi, el era conducătorul trupului. Philo (contemporan cu Pavel) a spus: "Natura a centralizat conducerea trupului în cap" (Special Laws [Legi Speciale, n.trad.], III, 184). 2) Cuvântul "cap" era folosit în Vechiul Testament pentru a desemna un conducător. De exemplu, în Judecători 11:11, "Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului. Poporul l-a pus în fruntea lui și l-a așezat căpetenie" (vezi și 10:18; 11:8, 9; 2 Sam. 22:44; Ps. 18:43; Is. 7:8). 3) Efeseni 1:21-23 spune că Hristos este "...mai presus ... de orice nume care se poate numi ... El [Dumnezeu] I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui." Hristos, fiind numit "Cap", nu este văzut aici ca sursa, ci ca stăpânul peste toate lucrurile.
4) În lumina tuturor acestor lucruri, atunci când Pavel spune că o soție trebuie să-i fie supusă soțului ei, deoarece acesta este cap, calitatea de cap determină ca supunerea să fie un ceva întru totul potrivit. Și ce face ca supunerea să fie potrivită este faptul că Dumnezeu a poruncit ca bărbatul, drept cap, să fie conducătorul casei sale. Sunt convins că atâta timp cât acest Cuvânt stă în picioare, eforturile feministelor care interpretează acest text de a înlătura distincțiile dintre rolul soțului și cel al soției și de a goli calitatea de cap de implicațiile ei ce țin de conducere vor continua să arate ca o deformare a afirmațiilor Scripturii, lucru pe care fiecare dintre noi suntem tentați să-l facem atunci când nu ne place ce spune Scriptura.

Însă soții și soțiile nu au nici un motiv serios să nu le placă ce spune Biblia aici. Există ceva în adâncul ființei fiecărui bărbat, ceva ce constată că i se potrivește perfect atunci când își asumă rolul de conducător-slujitor plin de dragoste. Și în adâncul ființei lui realizează că o parte a personalității sale este compromisă dacă soția ia conducerea în familie. De asemenea, există ceva în adâncul ființei fiecărei femei, ceva care o face să se bucure și să prospere atunci când poate să sprijine și să completeze în mod liber și creativ conducerea soțului ei. Planul lui Dumnezeu pentru căsnicie este minunat și întru totul potrivit. Nu este opresiv și nici nu inspiră teamă. Este eliberator, deoarece este planul extraordinar al lui Dumnezeu.

Așadar, permiteți-mi în această dimineață să petrec timpul care ne-a mai rămas explicând câteva dintre aplicațiile specifice ale calității de cap și conducător pe care trebuie să le aibă soțul. Mă voi concentra asupra a patru lucruri în care soțul trebuie să ia conducerea. Primul este preocuparea pentru propria lui relație cu Dumnezeu. Nici un bărbat nu va fi un conducător spiritual în casa sa dacă nu aprofundează relația lui personală cu Dumnezeu. Poate încerca să conducă însă nu va fi o conducere spirituală; nu va fi o conducere ca a lui Hristos. Prin urmare, orice bărbat creștin care speră să fie un soț și un tată după modelul biblic, trebuie să fie preocupat să-l întâlnească pe Dumnezeu în solitudinea vieții sale personale de rugăciune. Trebuie să se dedice zilnic Cuvântului și rugăciunii. Trebuie să lupte lupta credinței în propriul său suflet înainte să poată spera să-și conducă familia în mijlocul războiului spiritual.

Conducerea este ceva ce ține de ceea ce ești, precum și ceva ce ține de ceea ce faci. Dacă vii din solitudinea ta cu aroma lui Hristos stăruind încă în viața ta, soția ta și copiii tăi vor simți intuitiv că ești la cârma corăbiei având mâna lui Dumnezeu așezată pe umărul tău. Tehnicile și strategiile de conducere sunt toate în van dacă bărbatul n-a fost cu Dumnezeu. Ceea ce devenim în acea solitudine împreună cu Dumnezeu este ceea ce face din noi conducători spirituali. Dacă falimentăm aici, vom falimenta în toate lucrurile.

Primul pas al conducerii nu este la fel ca ceilalți trei, deoarece acesta este împărtășit în mod egal și de soție. Fiecare soție are datoria de a fi preocupată să-L întâlnească pe Dumnezeu în mod personal. Nu există spiritualitate împrumutată sau care să poată fi substituită. Fiicele lui Dumnezeu trebuie să aibă o relație directă și personală cu Tatăl lor cel ceresc. Viața spirituală a soțului niciodată nu poate substitui viața spirituală a soției. Când Petru le descrie pe femeile sfinte din vechime, care le erau supuse soților lor, el le descrie ca pe niște femei "care nădăjduiau în Dumnezeu" (1 Petru 3:5). Temeiul și țelul vieților lor nu a fost soții lor, ci Dumnezeu. În timp ce Noel (soția autorului, n.trad.) și copiii s-au aflat departe de mine, în ultimele zece zile, m-am gândit mult la ce s-ar întâmpla dacă unul dintre noi ar muri, lăsându-l pe celălalt în urmă. Am simțit o mare bucurie știind că dacă aș muri, temeiul și țelul vieții soției mele va rămâne neclintit, deoarece nu este propria-mi persoană. Și fiii mei ar avea aceeași temelie spirituală pe care să stea.

Însă există o diferență între căutarea soțului și cea a soției după putere personală, spirituală. Pentru soț aceasta este temelia calității de cap și inima calității de conducător. Pentru soție este temelia supunerii și ajutorului ei dat conducerii soțului. Nici unul dintre ei nu ar putea să-și ducă la îndeplinire rolul pe care i l-a dat Dumnezeu fără a căuta puterea lui Dumnezeu în solitudine. Însă rolurile care se dezvoltă în urma acestei căutări nu sunt identice. Același foc poate să facă un element puternic, iar pe altul moale. Tot așa, focul prezenței lui Dumnezeu în solitudine produce câteva efecte distincte în viața unui soț și alte elemente distincte în viața unei soții. Îi purifică pentru a-și îndeplini fiecare rolurile.

Unii bărbați reacționează cu totul greșit în fața unei soții care crește spiritual. Unii pot spune: "Nu mă omor după aceste lucruri, așa că am s-o las pe ea să fie liderul spiritual al familiei, iar eu mă voi asigura să ne meargă bine din punct de vedere financiar și să avem mâncare pe masă. Poate să fie cu capul în nori. Eu voi încerca să-mi păstrez picioarele pe pământ." Acest răspuns nu este nici biblic și nici satisfăcător pentru soț sau pentru soție în căsnicia lor. A abdica de la conducere la nivelul spiritual, care este cel mai important, care le cuprinde pe toate celelalte, înseamnă a abdica de la calitatea creștină de a fi cap. Ceea ce rămâne din calitatea de cap atunci când se renunță la conducerea spirituală este doar o carapace goală. În schimb, un soț care-și vede soția căutându-l cu insistență pe Dumnezeu ar trebui să se smerească și să admită că are nevoie să persevereze mai mult în căutarea lui după profunzime spirituală. Acest lucru nu înseamnă că el trebuie să-i fie superior ei din punct de vedere intelectual. Nu există nici o legătură obligatorie între a fi intelectual și a fi spiritual. Înseamnă că soțul nu trebuie să rămână în urma ei în dragostea personală pentru Hristos și în zelul pentru împlinirea voii lui Dumnezeu. De multe ori am observat că abdicarea conducerii spirituale se datorează mândriei. Bărbații sunt prea mândri să admită că din punct de vedere spiritual trebuie să le ajungă din urmă pe soțiile lor. Prin urmare, se dau bătuți și consideră viața spirituală drept "o treabă de femeie", protejându-și în felul acesta ego-urile. Fraților, este copilăresc! Soțiile noastre știu că este copilăresc. Unele dintre ele vor accepta capitularea voastră și vor deveni mamele voastre. Băiatului matur din tine îi va plăcea lucrul acesta. Bărbatul matur se va revolta. Așa că te îndemn: Smerește-te! Maturizează-te! Devino un om evlavios! Caută-L cu stăruință pe Dumnezeu în singurătatea camerei tale și îți promit o nouă profunzime și bucurie în relația pe care o ai.

Al doilea domeniu în care soțul trebuie să ia conducerea este modelarea viziunii morale și spirituale a familiei. Un lider este cineva care își face timp și ia inițiativa să se gândească la priorități și scopuri. Nu poți conduce pe cineva undeva până când nu te-ai gândit încotro vrei s-o iei. Un soț fără țintă în viață nu-și va face soția fericită. Celor mai multe soții le place când soții lor iau inițiativă în a se gândi la prioritățile și scopurile familiei. Spun "iau inițiativa", nu "monopolizează". Un bun conducător întotdeauna ține seama de intuițiile, de nevoile și de dorințele soției și ale copiilor lui. Conducător și dictator nu sunt sinonime.

Aici mă gândesc la faptul că un soț ia inițiativa în formarea scopurilor pentru familia sa. Acest lucru începe cu o reflecție personală și cu rugăciune pentru familie. Este urmat apoi de discuție, de studiu și rugăciune împreună cu membrii familiei. Apoi rezultă într-un plan de acțiune. Calitatea de cap a unui soț este compromisă dacă nu ia nici o inițiativă în a fixa scopuri, fiind mereu forțat de către soția lui să ia anumite decizii. Ei pot glumi cu privire la modul lui relaxat de a fi și cu privire la forța ei. Însă în adâncul inimii ei va lipsi respectul și admirația față de un conducător-slujitor competent, iar glumele lui vor acoperi doar puțin sentimentul eșecului său. Un bărbat știe în inima lui că el trebuie să ia inițiativa în deciziile cu privire la modul de viață, cu privire la doctrină și la afilierea de o biserică, cu privire la politica financiară și la disciplinarea copiilor. El fiind capul, acest lucru nu înseamnă că scopurile sunt stabilite unilateral. Înseamnă că soțul are o responsabilitate specială să-și conducă familia la a lua decizii conforme cu Biblia în aceste probleme. El n-ar trebui să fie împins în continuu de la spate de o soție vigilentă, ci ar trebui să ia conducerea în modelarea viziunii morale și spirituale a familiei.

A treia dimensiune a calității de conducător derivă din a doua. Ai putea spune că este o caracteristică a ei. În calitate de cap, soțul ar trebui să ia inițiativa în a aduna familia pentru rugăciune, pentru citirea Scripturii și pentru închinare. Atunci când un soț falimentează aici, iar soția trebuie să-i amintească continuu acest lucru sau să-i adune ea pe copii, sufletul căsniciei este în primejdie. Aș merge chiar atât de departe încât să spun că această singură funcție a conducerii este atât de importantă încât dacă voi, bărbații, veți lua inițiativa aici, aproape toate celelalte funcții ale conducerii vor fi prezente.

Închei fiecare serie de sesiuni de consiliere pre-maritală cu aceste cuvinte: Viața voastră devoțională împreună, ca un cuplu, este sufletul și bătaia de inimă a căsniciei voastre. Dacă slăbește, boala va apărea într-o mulțime de alte domenii care aparent nu au nici o legătură cu inima. Nu puteți crește spiritual ca un cuplu sau ca o familie fără rugăciune și meditație zilnică împreună. Iar dacă nu creșteți, veți muri. Și, bărbaților, aceasta este responsabilitatea voastră. Când Adam și Eva au păcătuit în grădină iar Dumnezeu a venit de i-a chemat să dea socoteală, nu a contat că Eva a mâncat prima; Dumnezeu a spus: "Adame, unde ești?" Acesta este cuvântul lui Dumnezeu către familia ta, în această dimineață: "Adame, soțule, tată, unde ești?" El îți va cere socoteală mai întâi ție, nu soției tale, dacă familia ta a neglijat rugăciunea și a pus televizorul înaintea Dumnezeului Celui Viu.

Iată cum să o iei de la început. Smerește-te și recunoaște-ți falimentul. Mărturisește-i soției tale păcatul. Petrece timp cu Dumnezeu și planifică o săptămână de devoțiune împreună cu soția ta și cu familia. Anunță-i că o nouă zi se ivește, zi căreia familia trebuie să-i facă față. Apoi condu-i către Dumnezeu. Acest lucru pare atât de amenințător pentru unii dintre voi, încât, gândindu-vă la el, sunteți încordați. Trebuie să renunțați la atât de multă mândrie. Însă, fiți curajoși! Teama este un dușman neînsemnat. Nu-l lăsați să vă cucerească. Vă promit că, o dată ce ați trecut de primul deal, o nouă lume se va deschide înaintea voastră. Vina care vă urmărea va fi de domeniul trecutului. Simțământul eșecului va fi și el de domeniul trecutului. Nesiguranța cu privire la dragostea ta pentru Dumnezeu și pentru familia ta va fi și ea trecută. Și o mulțime de alte domenii care generau tensiune în căsnicia ta vor fi vindecate, domenii despre care nici nu știai că au ceva de-a face cu timpul de devoțiune al familiei.

Mai este o ultimă dimensiune a calității de conducător, dimensiune cu care, bărbaților, vă provoc. Tu ești cel care trebuie să iei inițiativa în împăcare. Nu vreau să spun că soțiile n-ar trebui să spună niciodată că le pare rău. Însă în relația dintre Hristos și Biserica Sa, cine a luat inițiativa să facă toate lucrurile noi? Cine a părăsit confortul și siguranța tronului său de dreptate pentru a demonstra mila la Calvar? Cine a venit mai întâi la Petru după ce acesta s-a lepădat de trei ori? Cine se întoarce la tine din nou și din nou, iertându-ți păcatul și oferindu-ți părtășia Sa din nou? Așadar, soților, calitatea voastră de cap înseamnă: Du-te! Ia inițiativa! Nu contează dacă este vina ei. Acest lucru nu L-a oprit pe Hristos. Cine va sparge primul gheața tăcerii? Cine va rosti primul, cu vocea oarecum gâtuită: "Îmi pare rău. Vreau ca lucrurile să meargă mai bine." S-ar putea ca ea să ia inițiativa. Foarte bine. Însă vai de tine dacă crezi că a fi conducător te îndreptățește să aștepți. Dimpotrivă, și aici tu ești cel care trebuie să ia inițiativa.

În concluzie, există slujire reciprocă în căsnicie. Însă rolurile soțului și ale soției nu sunt identice. Soțul trebuie să fie capul, conducătorul. 1) El trebuie să fie cel dintâi în a căuta să-și dezvolte propria relație cu Dumnezeu; 2) El trebuie să ia inițiativa în formarea țelurilor morale și spirituale ale familiei; 3) El trebuie să ia inițiativa în a aduna familia pentru rugăciune, pentru citirea Scripturii și pentru închinare; 4) Și tot el trebuie să considere ca o responsabilitate specială a sa faptul de a lua inițiativa în împăcare.

Atunci când un bărbat are harul de a se smeri și curajul de a face aceste lucruri, puterea lui Hristos este înălțată și inima soției lui se bucură iar copiii lui se vor trezi și-l vor numi binecuvântat.

De John Piper. C Desiring God.
Website: www.desiringgod.org
Email: mail@desiringgod.org
Toll Free: 888.346.4700

Tradus de Tiberiu Pop


Căsătoria și familia creștină