Înapoi
Acasă
Biblia

Avantajele rămânerii păcatului

John Newton


Ultimele mele două scrisori s-au concentrat asupra unui subiect trist, depravarea inimii, care ne împiedică să facem binele atunci când vrem să-l facem și poluează cu răutate cele mai bine intenționate acțiuni ale noastre. Avem motive, din pricina aceasta, să deznădăjduim în toate zilele vieții noastre; și totuși, nu trebuie să ne întristăm, ca cei ce nu au nici o speranță. Domnul a asigurat poporului Său alinare pentru aceste dureri, și ne învață să luăm ce-i mai bun din ele. Dacă răul pe care îl simțim nu ar putea fi transformat în bine, El nu i-ar permite să rămână în noi. Putem deduce acest lucru din ura Sa pentru păcat, și din dragostea pe care o poartă poporului Său.

În ce privește remediul, nici starea noastră și nici onoarea Lui nu sunt afectate de lucrările păcatului care locuiește în noi, în inimile celor pe care El ne-a învățat să ne împotrivim, să luptăm și să plângem din cauza a ceea ce simțim. Deși păcatul se războiește, el nu va domni; deși ne tulbură pacea, el nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu face nimic incompatibil cu sfințenia și desăvârșirea Sa atunci când dă dovadă de bunăvoință față de niște făpturi atât de sărmane și murdare, sau atunci când le primește în părtășie cu El; pentru că acești oameni nu sunt priviți așa cum sunt, ci ca fiind una cu Isus, Cel la care au căutat refugiu, și prin care trăiesc o viață de credință. Sunt primiți în Preaiubitul, au un Avocat înaintea Tatălui, Unul care cândva a făcut ispășire pentru păcatele lor și trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei. Deși ei nu pot împlini legea, El a împlinit-o în locul lor; deși ascultarea mădularelor e întinată și imperfectă, ascultarea Capului e fără pată și completă; deși în ei există mult rău, există și ceva bun, roada Duhului Său îndurător. Ei acționează pe baza unui principiu al dragostei, nu urmăresc nimic altceva decât slava Lui, iar dorințele lor de zi cu zi sunt îndreptate la modul suprem către El. Există o diferență de substanță între cele mai slabe eforturi ale credinței unui credincios adevărat, care e acoperit de rușine la gândul eșecurilor sale, și cele mai înalte și mai înșelătoare realizări ale celor care se consideră înțelepți în proprii lor ochi, și se văd oameni cu judecată. Acest conflict nu va mai dura mult, ca nu cumva dușmanul să îi biruie în cele din urmă. Ei sunt sprijiniți de o forță atotputernică și conduși către o victorie sigură. Ei nu vor fi întotdeauna așa cum sunt acum; încă puțină vreme, și vor fi eliberați de acest trup respingător, care e la fel ca o casă a unui lepros, contaminată fără speranță de vindecare și trebuind distrusă în întregime. Ei Îl vor vedea pe Isus așa cum este, vor fi ca El și cu El, pentru totdeauna. Scopurile față de care Domnul subordonează sentimentul depravării noastre sunt multiple. În felul acesta, puterea, înțelepciunea, credincioșia și dragostea Lui sunt manifestate mai vizibil: puterea Sa, prin menținerea lucrării Sale în mijlocul unei opoziții atât de puternice, ca o scânteie care arde în apă, sau ca un tufiș care nu e mistuit de flăcări; înțelepciunea Sa, prin învingerea și controlarea tuturor uneltirilor pe care Satan, cunoscând răutatea naturii noastre, e încurajat să le pună în aplicare împotriva noastră. El i-a răsturnat pe mulți dintre cei ce-și proclamau deschis credința, și acum, la fel ca în cazul lui Goliat, aruncă provocarea împotriva întregii oștiri a lui Israel; și totuși, descoperă că există unii pe care, deși îi atacă puternic, nu îi poate birui; indiferent de avantajele aparente pe care le câștigă câteodată, ei sunt eliberați, pentru că Domnul e de partea lor. În același fel, dragostea neschimbată a Domnului, bogățiile îndurării Sale, sunt mai bine exemplificate prin mulțimea de iertări acordate poporului Său, decât în cazul în care nu ar fi deloc nevoie de iertare.

În felul acesta, Domnul Isus este mai drag sufletului; orice laudă este efectiv exclusă, iar gloria unei mântuiri depline și gratuite Îi este atribuită doar Lui. Un marinar surprins de furtună care, după o noapte petrecută în pericol, este adus de îndată în siguranța portului, deși se va bucura de salvarea sa, aceasta nu îl va afecta la fel de mult ca și în cazul în care, după o lungă perioadă în care a fost aruncat încoace și încolo de furtună, și după ce a trecut prin numeroase ocazii în care a scăpat ca prin urechile acului, ar ajunge în sfârșit la limanul dorit. Despre cei neprihăniți se spune că scapă cu greu, nu pentru că scăparea nu ar fi un lucru cert, pentru că scopul lui Dumnezeu în ce-i privește nu poate fi împiedicat, ci din pricina temerilor lor, și a marilor dificultăți prin care trebuie să treacă. Dar, după ce au experimentat îndelung înșelăciunea inimilor lor, după dovezi repetate ale slăbiciunii, încăpățânării, nerecunoștinței și insensibilității lor, când descoperă că nici unul din aceste lucruri nu îi pot despărți de dragostea lui Dumnezeu în Hristos, Isus devine și mai prețios pentru sufletele lor. Ei iubesc mult, pentru că li s-a iertat mult. Ei nu îndrăznesc să își atribuie vreun merit, și nu o vor face, ci se bucură să confirme că ar fi pierit de mii de ori (de-ar fi fost posibil) dacă Isus nu ar fi fost Mântuitorul lor, păstorul lor, și scutul lor. Când se rătăceau, El i-a adus înapoi; când au căzut, i-a ridicat; când s-au rănit, El i-a vindecat; când au căzut de oboseală, El i-a înviorat. Prin El, slăbiciunea i-a făcut puternici; El le-a deprins mâinile la luptă, și le-a acoperit capetele în ziua bătăliei. Într-un cuvânt, unele din cele mai clare dovezi pe care le-au primit cu privire la desăvârșirea Lui au fost prilejuite de dovezile umilitoare cu privire la propria lor ticăloșie. Nu ar fi cunoscut atât de multe din primele, dacă nu ar fi aflat atât de multe despre ei înșiși.

Mai mult, un duh de smerenie, care este atât Decus et Tutamen, tăria și frumusețea mărturiei noastre, este în mare măsură promovat atunci când simțim, ca și atunci când citim, că ori de câte ori vrem să facem binele, răul este lipit de noi. Un duh zdrobit și copleșit de remușcări este plăcut Domnului, care a promis să locuiască în cei ce îl au; iar experiența arată că măsura în care experimentăm binecuvântările noastre este în raport cu sentimentul umilitor pe care îl avem despre depravarea naturii noastre. Dar adevărul că suntem în totalitate depravați nu e unul pe care cineva l-a învățat vreodată pur și simplu pentru că altcineva i l-a spus. Într-adevăr, dacă am putea primi, și păstra în viața de zi cu zi, o judecată dreaptă în ce ne privește, doar prin ceea ce este atât de clar declarat în Scriptură, probabil că am fi scutiți de multe ore de jale, dar experiența este școala Domnului, iar cei învățați de El descoperă de obicei că le lipsește în totalitate înțelepciunea prin greșelile pe care le fac, și că nu au nici o putere prin alunecările și căderile de care au parte. Fiecare zi aduce la suprafață o nouă stricăciune, care mai înainte nu a fost observată, sau cel puțin o descoperă într-o lumină mai puternică decât înainte. Astfel, treptat ei sunt dezvățați să se bazeze pe vreo presupusă înțelepciune, putere sau bunătate care ar exista în ei înșiși; ei simt adevărul din cuvintele Domnului, ,,Despărțiți de Mine nu puteți face nimic;" și cât de necesar este să strige împreună cu David, ,,O, povățuiește-mă și călăuzește-mă, pentru Numele Tău." Această stare sufletească constituie principala deosebire dintre un creștin și altul; pentru că, deși e un sentiment lăuntric, are efecte foarte vizibile în exterior, care sunt sugerate foarte expresiv, Ezechiel 16:63: ,,Ca să-ți aduci aminte de trecut și să roșești, și să nu mai deschizi gura de rușine, când îți voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu." Cunoscând iertarea Mea totală și gratuită acordată pentru nenumăratele tale căderi și păcate, te vei rușina și vei reduce la tăcere planurile mârșave ale inimii tale. Îți vei deschide gura ca să Mă lauzi, și nu te vei mai lăuda singur, nu-i vei mai critica pe alții și nu vei mai murmura împotriva destinului pe care ți l-am hărăzit. În toate aceste privințe, noi suntem extrem de dispuși să ne deschidem gurile în mod nesăbuit. Dar un sentiment puternic de mare nevrednicie și multă iertare împiedică aceste lucruri rele. Oricine e cu adevărat smerit, nu se va mânia cu ușurință, nu va fi sigur pe sine sau un temerar nechibzuit, ci va fi plin de compasiune și blândețe față de slăbiciunile celorlalți păcătoși ca și el, știind că, dacă există vreo diferență, doar harul este cel ce a făcut-o, și că are în inima lui sămânța fiecărui păcat; iar, în timpul încercărilor și necazurilor, el va privi la mâna Domnului, și își va pleca fața la pământ, recunoscând că suferă mult mai puțin decât ar fi meritat pentru nelegiuirile lui. Acestea sunt câteva din avantajele și roadele bune pe care Domnul ne îngăduie să le obținem din acea rădăcină amară, păcatul care locuiește în noi.

Tradus de Florin Vidu


Umblarea Creștinului