Înapoi
Acasă
Biblia

Îndepărtarea deșertăciunii lumești cu o nouă afecțiune

de Sinclair Ferguson


Thomas Chalmers (1780-1847) a fost unul dintre cei mai remarcabili oameni ai vremii sale - matematician, teolog evanghelic, economist și totodată reformator spiritual, politic și social. Cea mai renumită predică a sa a fost publicată sub titlul mai puțin potrivit: Puterea eliminatoare a unei noi afecțiuni. În ea Chalmers expune o chestiune de importanță majoră pentru trăirea creștină: nu poți distruge iubirea pentru lume doar prin dovedirea deșertăciunii ei. Chiar dacă am putea face astfel, aceasta ar duce numai la disperare. Prima iubire a inimii noastre centrată pe lume poate fi îndepărtată doar printr-o nouă iubire și afecțiune, pentru Dumnezeu și de la Dumnezeu. Iubirea lumii și iubirea Tatălui nu pot locui împreună în aceeași inimă. Însă iubirea lumii poate fi îndepărtată numai prin iubirea Tatălui - de aici titlul predicii lui Chalmers.
Adevărata trăire creștină, trăirea sfântă și dreaptă, necesită o nouă afecțiune pentru Tatăl ca dinamică sau forță motivatoare a ei. O asemenea afecțiune nouă este parte a ceea ce William Cowper a numit "fericirea pe care am cunoscut-o când L-am văzut pe Domnul prima dată" - o iubire pentru ce este sfânt, care pare să dea o lovitură de moarte afecțiunilor noastre firești (carnale) la începutul vieții creștine. Totuși, nu după multă vreme descoperim că, deși am murit față de păcat în Cristos, păcatul nu a murit deloc în noi. Uneori influența lui continuă ne surprinde, pare chiar să ne copleșească în una sau alta din manifestările lui. Descoperim că "noile noastre afecțiuni" pentru lucrurile spirituale trebuie să fie înnoite constant de-a lungul întregului nostru pelerinaj. Dacă ne pierdem dragostea dintâi ne aflăm într-un pericol spiritual grav.

Uneori facem greșeala s-o înlocuim cu alte lucruri. Lucrurile preferate în acest caz sunt activitatea și studiul. Devenim activi în slujirea lui Dumnezeu care privește biserica (dobândim pozițiile deținute odată de cei pe care i-am admirat și ne evaluăm creșterea noastră spirituală în termenii poziției câștigate); devenim activi din punct de vedere evanghelistic și, în timp evaluăm tăria spirituală în termenii influenței sporite; sau devenim activi din punct de vedere social, în campanii morale și politice, și evaluăm creșterea în termenii implicării. Pe de altă parte, recunoaștem fascinația intelectuală a Evangheliei și provocarea ei, și ne dedicăm înțelegerii ei, probabil de dragul ei, sau poate ca s-o comunicăm altora. Ne măsurăm vitalitatea spirituală în termenii înțelegerii sau în termenii influenței pe care ne-o dă asupra altora. Însă nicio poziție, nicio influență, nicio dezvoltare sau elaborare nu poate îndepărta iubirea pentru lume din inimile noastre. Într-adevăr, ele ar putea fi expresii ale înseși acestei iubiri.

Alții dintre noi fac greșeala de a înlocui afecțiunea iubirii pentru Tatăl cu regulile pietății: "Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru" (Col. 2.21). Asemenea disciplină are o aparență de sfințenie, dar în realitate nu are nicio putere să înăbușe sau să împiedice iubirea lumii. Rădăcina problemei nu se află pe masa mea sau în vecinătatea mea, ci în inima mea. Deșertăciunea lumii nu a fost încă îndepărtată.

Este mult prea probabil ca prin aceste modalități diferite să avem aparența evlaviei adevărate (cât de subtilă sunt inima noastra!) fără puterea ei (2Tim. 3:5). Iubirea pentru lume nu va fi distrusă, ci numai deviată. Doar o nouă iubire o poate înlătura pe cea veche. Doar iubirea pentru Cristos, cu tot ceea ce implică ea, poate constrânge și îndepărta iubirea pentru această lume. Doar cei care tânjesc după venirea lui Cristos vor fi păziți de o părăsire a credinței precum cea a lui Dima (2 Tim. 4:10) cauzată de iubirea lumii acesteia.

Cum putem redobândi iubirea (noua afecțiune) pentru Cristos și Împărăția Lui care a zguduit natura lumească din noi, persistentă toată viața noastră, și în care am răstignit firea pământească cu poftele ei? (Gal. 5:24)
Ce a produs de fapt dragostea dintâi? Vă amintiți? A fost descoperirea harului lui Cristos prin conștientizarea propriului nostru păcat. Firește, noi nu suntem capabili să-L iubim pe Dumnezeu pentru El Însuși; în realitate noi Îl urâm. Însă iubirea pentru Tatăl s-a născut în momentul în care am descoperit acest lucru despre noi și am aflat iubirea supranaturală a Domnului pentru noi. Ni s-a iertat mult și am iubit mult. Ne-am bucurat în nădejdea slavei, în suferință, în Dumnezeu Însuși. Această nouă afecțiune părea la început să depășească deșertăciunea noastră lumească, apoi s-o stăpânească. Realitățile spirituale - Cristos, harul, Scriptura, rugăciunea, părtășia, slujirea, trăirea pentru gloria lui Dumnezeu - umpleau viziunea noastră și păreau atât de mărețe și dezirabile încât alte lucruri, prin comparație, păreau să se micșoreze ca mărime și să devină neînsemnate.

Modul în care menținem "puterea eliminatoare a unei noi afecțiuni" este identic cu cel în care am descoperit-o la început. Harul își păstrează puterea lui în noi doar când este încă "măreț" pentru noi. Putem păstra un simțământ al bunătății copleșitoare a harului doar câtă vreme păstrăm un simțământ al păcătoșeniei noastre profunde.
Mulți dintre noi împărtășim tristele întrebări ale lui Cowper: "Unde este fericirea pe care am cunoscut-o când L-am văzut prima dată pe Domnul? Unde este viziunea lui Isus și a Cuvântului Său care înviorează sufletul?" Fie ca noi să ne amintim înălțimea de unde am căzut, să ne pocăim și să ne întoarcem la acele fapte dintâi. Ar fi trist dacă analizându-ne profund creștinismul am constata că îi lipsește conștientizarea păcatului și a harului. Aceasta ar sugera că am cunoscut puțin din puterea eliminatoare a unei noi afecțiuni. Deoarece nu există nicio trăire dreaptă și cuvioasă care să dăinuiască fără ea.

Tradus de Lacrisa Novac


Diverse