Înapoi
Acasă
Biblia

Toată viața înseamnă pocăință

de rev. Tim Keller


Martin Luther a început Reforma prin afișarea celor "Nouăzeci și cinci de teze" pe ușa Catedralei de la Wittenberg. Prima dintre aceste teze era: "Domnul și Stăpânul nostru Isus Cristos... a dorit ca întreaga viață a credincioșilor să fie una de pocăință." La suprafață această afirmație pare să ofere puțină speranță! Luther pare să spună că, de fapt, creștinii nu vor face niciodată multe progrese. Însă, desigur că acesta nu a fost deloc punctul de vedere al lui Luther. El spunea că pocăința este modul în care noi progresăm în viața creștină. Într-adevăr, pocăința pe toată viața, predominantă, este semnul cel mai bun că noi creștem profund și rapid întru asemănarea cu caracterul lui Isus.

Transformarea pocăinței

Este important să se ia în considerare modul în care Evanghelia afectează și transformă actul pocăinței. În "religie" scopul pocăinței este în esență să continui să-L faci pe Dumnezeu fericit și astfel El va continua să te binecuvânteze și să răspundă la rugăciunile tale. Aceasta înseamnă că "pocăința religioasă" este: a) egoistă; b) neprihănită/mulțumită de sine; c) plină de amărăciune. Dar în Evanghelie scopul pocăinței este de a avea acces în mod repetat la bucuria uniunii noastre cu Isus Cristos, ca să slăbim nevoia noastră de a face ceva contrar inimii lui Dumnezeu.

Pocăința "religioasă" este egoistă.

În "religie", nouă ne pare rău de păcat doar datorită urmărilor lui pentru noi. El ne va aduce pedeapsă - iar noi dorim să evităm lucrul acesta. Ca urmare, ne pocăim. Însă Evanghelia ne spune că păcatul nu ne poate aduce în ultimă instanță la condamnare (Rom. 8.1). Ca urmare, ticăloșia lui constă în ceea ce îi face lui Dumnezeu; nu-i face plăcere ci Îl dezonorează. Așadar, în religie, pocăința este centrată pe sine; Evanghelia o face centrată pe Dumnezeu. În religie nouă doar ne pare rău pentru urmările păcatului, dar în Evanghelie nouă ne pare rău de păcat în sine.

În plus, pocăința "religioasă" este neprihănită sau mulțumită de sine. Pocăința poate ușor să devină o formă de "ispășire" pentru păcat. Pocăința religioasă ajunge deseori o formă de autopedepsire în care noi Îl convingem pe Dumnezeu (și pe noi înșine) că suntem realmente atât de nenorociți și plini de regrete sau căință încât merităm să fim iertați. Totuși, în Evanghelie noi știm că Isus a suferit și a fost chinuit pentru păcatul nostru. Nu trebuie să ne facem pe noi înșine să suferim ca să merităm iertarea. Noi doar primim iertarea câștigată de Cristos. 1 Ioan 1:9 ni se spune că Dumnezeu ne iartă pentru că El este "drept". Aceasta este o declarație remarcabilă. Ar fi nedrept din partea lui Dumnezeu să ne refuze vreodată iertarea, pentru că Isus a câștigat acceptarea noastră! În religie ne câștigăm iertarea cu pocăința noastră, dar în Evanghelie noi pur și simplu o primim.

În cele din urmă, pocăința religioasă este "plină de amărăciune". În "religie" singura noastră speranță este să trăim o viață suficient de bună pentru ca Dumnezeu să ne binecuvânteze. Prin urmare, orice caz de păcat și pocăință este traumatizant, neobișnuit și groaznic de amenințător. Doar sub o mare constrângere persoanele religioase admit că au păcătuit; deoarece singura lor speranță este bunătatea lor morală. Însă în Evanghelie cunoașterea acceptării noastre în Cristos ne ajută să recunoaștem că suntem imperfecți pentru că știm că nu vom fi lepădați dacă ne mărturisim adevărata adâncime a păcătoșeniei noastre. Speranța noastră este în neprihănirea lui Cristos, nu în propria noastră neprihănire; așadar, nu este atât de traumatizant să ne admitem slăbiciunile și greșelile noastre. În religie ne pocăim din ce în ce mai puțin. Dar cu cât ne simțim mai acceptați și mai iubiți în Evanghelie, cu atât mai mult ne vom pocăi și mai des. Și cu toate că, desigur, există mereu o anumită amărăciune în orice pocăință, în Evanghelie există în cele din urmă încântare. Aceasta creează o nouă dinamică radicală pentru creșterea personală. Cu cât îți vezi mai mult propriile păcate și greșeli, cu atât mai prețios, glorios și măreț îți apare harul lui Dumnezeu. Însă, de cealaltă parte, cu cât ești conștient de harul și acceptarea lui Dumnezeu în Cristos, cu atât ești mai capabil să îndepărtezi negarea și autoapărarea, și să admiți dimensiunile adevărate ale păcatului tău. Păcatul de la baza tuturor celorlalte păcate este lipsa de bucurie în Cristos.

Disciplina pocăinței Evangheliei

Dacă înțelegi clar aceste două moduri diferite de a trata pocăința, atunci (și doar atunci) poți profita foarte mult dintr-o disciplină riguroasă și regulată a examinării personale și a pocăinței. Am descoperit că practicile liderilor metodiști, George Whitefield și John Wesley, din secolul al XVIII-lea mi-au fost de folos aici. Într-o scrisoare adresată unui prieten, pe 9 ianuarie 1738, George Whitefield a prezentat o ordine pentru o pocăință regulată. (De obicei, el își făcea noaptea inventarul păcatelor lui). El a scris: Dumnezeu îmi dăruiește o umilință profundă și o dragoste arzătoare, un zel bine direcționat și efort constant către un singur țel, iar apoi îngăduie oamenilor și demonilor să facă tot ce-i mai rău!" Iată aici un mod de a folosi această ordine în pocăința înrădăcinată în Evanghelie.

Umilință profundă versus mândrie. Am privit de sus sau am disprețuit pe cineva? Am fost prea rănit de critică? M-am simțit desconsiderat și ignorat? Pocăiește-te în felul acesta: Iau în considerare harul gratuit al lui Isus până când simt: a) dispreț diminuat (din moment ce și eu sunt un păcătos); b) durere atenuată față de critică (de vreme ce n-ar trebui să dau valoare aprobării umane în locul dragostei lui Dumnezeu). În lumina harului Său pot îndepărta nevoia de a păstra o imagine bună; este o povară prea mare și acum nu este necesară. Iau în considerare harul gratuit până când experimentez bucuria plină de recunoștință și pace.

Dragoste arzătoare versus indiferență. Am vorbit sau am gândit cu răutate despre cineva? Mă justific pe mine însumi prin caricaturizarea altcuiva (în mintea mea)? Am fost nerăbdător și irascibil? Am fost absorbit de sine, indiferent și neatent față de oameni? Pocăiește-te în felul acesta: Iau în considerare harul gratuit al lui Isus până când nu mai există: a) nicio răutate sau lipsă de amabilitate (gândește-te la dragostea jertfitoare a lui Cristos pentru tine); b) nicio nerăbdare sau agitație (gândește-te la răbdarea Lui cu tine); și c) nicio indiferență. Consider harul gratuit până când dovedesc căldură și afecțiune. Dumnezeu a avut o nesfârșită atenție și a fost foarte răbdător cu mine, datorită harului.

Curaj înțelept versus anxietate. Am evitat oameni sau sarcini pe care știu că ar trebui să le întâmpin? Am fost neliniștit sau îngrijorat? Am dat greș în a fi circumspect sau prudent, sau am fost grăbit, nerăbdător și impulsiv? Pocăiește-te în felul acesta: Iau în considerare harul gratuit al lui Isus până când nu mai există: a) nicio evitare cu lașitate a lucrurilor grele (din moment ce Isus a făcut față răului pentru mine); b) niciun comportament grăbit sau neliniștit (de vreme ce moartea lui Isus dovedește că Dumnezeu se îngrijește și va veghea asupra mea). Îți trebuie mândrie ca să fii neliniștit sau îngrijorat - eu nu sunt suficient de înțelept ca să știu cum ar trebui să decurgă viața mea. Iau în considerare harul gratuit până când experimentez prudență sau chibzuință calmă și îndrăzneală strategică.

Motivații evlavioase (un "efort constant către un singur țel"). Fac ceea ce fac pentru gloria lui Dumnezeu și binele altora sau sunt condus de temeri, nevoia de aprobare sau încuviințare, iubirea confortului și a tihnei, nevoia de control, foamea după aclamare și putere, sau "frica de oameni"? Privesc pe cineva cu invidie? Cedez chiar la primele imbolduri ale poftei sau lăcomiei? Îmi petrec/ocup mai degrabă timpul meu cu lucruri urgente decât cu lucruri importante din cauza acestor dorințe necumpătate? Pocăiește-te în felul acesta: Oare nu-mi pune Isus la dispozitie tot ceea ce eu caut sa rezolv altfel, dar nu cum vreau eu ci prin mijloacele puterii Lui?

Roagă-te: "O, Doamne Isuse, fă-mă suficient de fericit în Tine ca să evit păcatul și suficient de înțelept în Tine ca să evit pericolul, ca eu să pot face mereu ce este bine înaintea Ta, în Numele Tău mă rog, Amin!"

Tradus de Lacrisa Novac


Umblarea Creștinului