Înapoi
Acasă
Biblia

Moartea de ispășire a Domnului nostru Isus Hristos

Doctrina ispășirii Lui Isus Hristos

Ioan 6:51"...trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii"


*Doctrina ispășirii este esența Evangheliei pentru că ea ne descrie ceea ce făcut Isus pentru noi. De fapt, putem spune că, în sine ispășirea reprezintă Evanghelia creștină (vezi, 1Cor.15:3).

* Fără o înțelegere a ei, nu putem aprecia mântuirea și harul lui Dumnezeu și fără ca ea să fi fost realizată ar fi fost imposibil ca omul să aibe o relație cu Dumnezeu. Ispășirea este însăși baza iertării și acceptării noastre de către Dumnezeu.

* Ispășirea de către Isus Hristos a păcatelor prin moartea Lui pe cruce, este ceea ce separă Creștinismul de toate celelalte religii ale lumii. Este ceea ce-l distinge, îl face diferit. Buda, nu a ispășit păcatele poporului său, nici Mahomed, nici Baha ula,.... nimeni!

* Ideea de ispășire definită: a plăti pentru o fărădelege (deținuții); a oferi reparații pentru ofensele aduse; a satisface penal pentru o fărădelege, ....

* Hilasmos (2Ioan 2:2) Hilasterion (Rom.3:25)

Structurarea studiului:
1. Care sunt cauzele ispășirii? De ce este necesară?

2. Care sunt scopurile ispășirii? De ce s-a realizat?
3. Care este natura ispășirii? Cum s-a realizat?
4. Care sunt dimensiunile ispășirii? Pentru cine este valabilă? Cine sunt beneficiarii ei?

Puritanul William Bridge a spus: "Dacă Domnul Isus Hristos i-a adus deplină satisfacție lui Dumnezeu Tatăl, de ce conștiințele multor credincioși sunt atât de intimidate și stăpânite de păcat ca și cum nu s-ar fi plătit pentru ele? Motivul este, pentru că oamenii nu studiază acest adevăr și sunt ignoranți față de el. Este la fel cu cazul omul care-i datorează 300 sau 400 de lire unui vânzător de pantofi pentru lucrurile pe care le-a luat de la el, iar un prieten al lui vine și îi plătește datoria după care o șterge din registrul vânzătorului. Însă datornicul care nu știe de ștergerea datoriei lui și nici nu știe să citească registrul contabil al celui căruia îi este dator, crede că încă este dator... La fel stau lucrurile și în cazul doctrinei ispășirii lui Isus. Domnul Isus a venit și a șters cu sângele Lui registrul datoriei noastre dar conștiințele noastre care continuă încă să țină evidența păcatelor noastre ne condamnă ca și cum nu s-a plătit pentru ele, pentru că nu știm despre achitarea (ispășirea) lor".

Fiindcă nu studiază acest adevăr!

- Cred că o bună cunoaștere a doctrinei ispășirii duce la ceea ce ne spune Evrei 9:14:
o curățire a conștiințelor noastre!

- De asemenea, vom știi ce i s-a întâmplat păcatului!

"Nu există o moarte a păcatului fără moartea lui Hristos" John Owen
"Nu se pune problema mortii păcatului fără ca să aibe loc moartea lui Isus"
"Dacă Hristos nu ar fi murit, atunci păcatul nu ar fi murit, în veci, în păcătos" John Owen

Ispășirea este centrală în planul Lui Dumnezeu cu omenirea
(unii nu o cred!!)
Isus nu este în primul rând un Învățător, un Profet și un Rege, ci este Răscumpărătorul și Mântuitorul: Luca 19:10; Mat.20:28

Că Ispășirea este importantă ne-o dovedesc și următoarele exemple:
- Luca 9:30-31: când se arată Moise și Ilie, aceștia vorbesc, dintre toate, despre moartea lui Isus!
- Apoc.5:8-12: cântecul despre moartea Lui, este cântecul din ceruri al celor mântuiți!
- Apoc.13:8 : Cartea Vieții aparține Mielului ucis, încă de la întemeierea lumii!
- 1Petru 1:10-11: moartea și suferințele Lui au constituit ținta cercetărilor tuturor profeților!

1. Care sunt cauzele ispășirii și de ce este necesară?

Se poate spune că ispășirea se bazează pe două cauze principale:

I. Dragostea lui Dumnezeu, (Ioan 3:16) care le-a oferit păcătoșilor o cale de scăpare de pedeapsa pentru păcatele lor și,
II. Justitia, dreptatea lui Dumnezeu care solicită ca cerințele legii să fie împlinite. Ca încălcările ei să-și primească pedeapsa cuvenită: Rom.3:24-26

Această din urmă idee, afirmă necesitatea ispășirii. Din păcate unii o neagă susținând că Dumnezeu poate să-i ierte pe păcătoși fără ca să ceară să I se mai facă dreptate. Fără ca să I se mai aducă satisfacție pentru încălcările legii Lui sfinte.

* Însă Biblia ne învață că un Dumnezeu sfânt și drept nu poate trece cu vederea păcatul. Exemple: Ex.20:5; 23:7

* "Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu?" a întrebat Iov, 25:4. De asemenea, Dumnezeu nu doar că nu va trece cu vederea păcatul dar nici nu-l va socoti pe cel vinovat drept, nevinovat.

* În plus, El reacționează împotriva păcatului iar pe păcătos îl pronunță mort: Gen.3:3; Rom.6:23; 5:... ; Efes.2:1-5

Ispășirea este necesară din pricina mâniei lui Dumnezeu îndreptată împotriva păcatului și păcătoșeniei omului.

Virtutea umană nu-i poate fi egal "Ascultarea nu va repara nelegiuirile trecutului, căci ea este o datorie în sine, iar ceea ce este la rândul ei o datorie nu poate compensa o alta...Omul era dator cu ascultarea încă înainte de a fi păcătuit și de aceea rămâne datoria lui și după ce a făcut-o, cum a fost și înainte. Totuși, o datorie nouă (aceasta este păcatul, fărădelegea) nu poate fi plătită cu o datorie veche...De la creație, datoria noastră a fost ascultarea de lege...dar prin căderea în păcat ne-am făcut încă o datorie care este pedeapsa legii, iar după cum datoria de a asculta de lege trebuia satisfăcută prin respectarea ei, tot așa datoria de plată a încălcărilor ei, trebuie satisfăcută prin suferință" Stephen Charnock

Jertfa Lui este mai eficace, mai de preț, superioară, mai satisfăcătoare "Când Domnul Isus Hristos s-a adus jertfă pe Sine lui Dumnezeu Tatăl și a avut toate păcatele noastre puse asupra Lui, El a adus o satisfacție mult mai perfectă dreptății divine pentru păcatele noastre, decât dacă tu și eu și toți am fi fost osândiți la iad pe veșnicie..." (să plătim acolo pentru ele), fiindcă un creditor este mult ma mulțumit dacă datoria îi este plătită toată dintr-o dată decât la fiecare sfârșit de săptămână! William Bridge

2. Care au fost scopurile ispășirii?

Spre satisfacția dreptății lui Dumnezeu. Ispășirea s-a realizat, în primul rând, cu scopul satisfacerii mâniei lui Dumnezeu împotriva încălcărilor legii sale, împotriva păcatelor!

Biblia ne spune în:

Ps.7:11 "Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care se mânie în orice vreme"
Ps.79:5 "Până când Doamne, Te vei mânia fără încetare și va arde mânia Ta ca focul?"
Naum 1:2 "Domnul este un Dumnezeu gelos și răzbunător; Domnul se răzbună și este plin de mânie; Domnul se răzbună pe potrivnicii Lui și ține minte pe vrăjmașii Lui"
Isaia 13:11 "Voi pedepsi - zice Domnul - lumea pentru răutatea ei și pe cei răi pentru nelegiuirile lor..."
Ioan 3:36 "Cine crede în Fiul, are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el"
Rom.1:18 "Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor..."

Ce putea să abată de la noi această mânie a lui Dumnezeu? Doar ispășirea de către Isus a păcatelor noastre!

Adeseori se afirmă de către unii că ispășirea s-a realizat pentru a ne "impresiona" pe noi păcătoșii, pentru a ne "mișca" inimile și pentru "a trezi" sentimente de afecțiune și recunoștință față de Dumnezeu.

Unul din primii care a afirmat o asemenea teorie a ispășirii a fost Peter Abelard.

Interpretări subiective

Acestea acordă puțină atenție lucrării lui Hristos de înlăturare prin cruce a vinovăției noastre și se concentrează mai mult la impactul pe care-l are asupra noastră. Fiindcă neagă mai mult sau mai puțin lucrarea obiectivă a lui Hristos, este greu să le putem numi, cu adevărat, creștine. Ele trebuie însă notate pentru că încă se află în circulație, uneori alături de unele forme ale concepției clasice (vezi, mai jos). Acest curent se poate spune că a fost inițiat de Peter Abelard.

Abelard (1079-1142) și teoria influenței morale
Din punctul de vedere al lui Peter Abelard, Dumnezeu care este doar dragoste nu are deloc nevoie de sacrificiul lui Hristos. Păcatul nu este o barieră obiectivă între om și Dumnezeu, ci o stare subiectivă a minții care este biruită de dragostea trezită în inima păcătosului de moartea lui Hristos. "Răscumpărarea este acea dragoste aprinsă în noi de suferința lui Hristos", spune el. Trezirea în noi a acestei afecțiuni ne răscumpără făcându-ne în stare să trăim de bună voie în ascultare față de El, fiindcă îl iubim.
În ciuda valorii acestei teorii în a ne aminti că recunoștința ar trebui să fie răspunsul cuvenit din partea noastră față de lucrarea de ispășire săvârșită de Dumnezeu prin Hristos, ca și doctrină a ispășirii, ea este extrem de inadecvată. Este așa, pentru că nu spune nimic despre temeiul (baza) pe care păcătoșii pot fi împăcați cu Dumnezeu, în timp ce sfințenia, măreția lui Dumnezeu și gravitatea (seriozitatea) păcatului sunt cu totul ignorate și înlocuite cu o concepție oarecum sentimentală a dragostei Sale.

Definirea aceleiași teorii de către Thiessen... (Prelegeri de Teologie Sistematică)
Această teorie, numită și teoria dragostei lui Dumnezeu, susține că moartea lui Hristos este doar consecința naturală a faptului că El și-a luat o natură umană și că El a suferit numai pentru păcatele creaturilor Sale. Dragostea lui Dumnezeu arătată prin întruparea, suferințele și moartea lui Hristos, are scopul să înmoaie inima omenească și să o conducă la pocăință. Ispășirea nu s-a făcut pentru satisfacerea justiției divine, ci mai degrabă pentru exprimarea și demonstrarea dragostei divine.
Această concepție despre ispășire este foarte deficitară, deoarece îl prezintă pe Hristos ca suferind împreună cu păcătoșii și nu în locul lor.

Următoarele obiecții biblice se pot aduce împotriva acestei teorii:

1. Deși moartea lui Hristos este expresia perfectă a dragostei lui Dumnezeu (Ioan 3:16; Rom.5:6-8), omul a știut că Dumnezeu îl iubește, multă vreme înainte de Hristos (Deut.7:7,8; Ieremia 31:3; Maleahi 3:6).
2. O simplă "trezire" a emoțiilor nu poate duce la mântuire!
3. Dreptatea lui Dumnezeu trebuie satisfăcută înainte ca El să poată ierta (Rom.3:25; Evrei 2:17; 9:14; 1Ioan 2:2; 4:10).
4. Pe baza acestei teorii este greu să explici cum au fost mântuiți credincioșii Vechiului Testament, deoarece ei nu au avut parte de acestă lecție demonstrativă a dragostei lui Dumnezeu, oferită la Cruce. Ispășirea nu poate fi redusă la o piesă de teatru în care actorul pare să fie mânat de motive sincere, când de fapt el nu face decât să manipuleze emoțiile spectatorilor.

"Chiar dacă oamenii sunt profund influențați de demonstrație de dragoste de la Calvar (de pe Golgota), ei trebuie să ajungă și la o înțelegere a mâniei lui Dumnezeu așa cum s-a dezlănțuit împotriva păcatului și ne-a revelat-o la Calvar (prin moartea singurului Său Fiu!!)" Purkiser, God, Man and Salvation, pag.407-408

Dar Dumnezeu este cel ce a fost sfidat, cel "supărat"!! Cui se fac reparațiile morale?
De aceea, principalul scop în realizarea de către Hristos a ispășirii este de a satisface dreptatea lui Dumnezeu (de a-l "împăca" pe Dumnezeu cu omul, iar ca urmare, împăcarea omului cu Dumnezeu!?). De a satisface mânia justă a lui Dumnezeu prin plata păcatului.

Teoria martirizării sau Teoria exemplului
Acestă teorie susține că moartea lui Hristos a fost cea a unui martir. El a fost omorât, deoarece a fost fidel principiilor Sale și datoriei pe care a considerat-o că este a Sa, de oameni care nu au fost de acord cu El în acele privințe. El este un exemplu de fidelitate față de adevăr și față de datorie. Această concepție presupune că singurul lucru de care este nevoie pentru mântuirea omului este corectarea, îndreptarea, omului. Exemplul lui Hristos este dat ca să-l învețe pe om să se pocăiască de păcatele sale și să se îndrepte.

Această teorie ignoră însă ideea fundamentală a ispășirii, potrivit căreia ispășirea trebuie făcută față de Dumnezeu pentru satisfacerea dreptății și mâniei Sale (Ex.12:13,23; Rom.3:24; Evrei 2:17; 9:11-14). Chiar dacă ispășirea Lui interpretată în felul acesta i-ar determina pe oameni să se îmbunătățească moral și să se îndrepte în comportament, acest lucru nu poate fi o plată adecvată pentru păcatele sale și prin urmare, nu-l poate mântui.

Schleiermacher (1768-1834) și teoria mistică
În timp ce Abelard era preocupat de un răspuns moral la jertfa lui Hristos, Schleiermacher în a lui "Evanghelie pentru omul modern" se concentrează asupra transmiterii omului a unui sens mistic al unirii sale cu Dumnezeu. Schleiermacher l-a considerat pe Isus omul model, capul (conducătorul) spiritual al rasei, ființa perfectă a cărei unicitate și perfecțiune consta în legătura neîntreruptă pe care o întreținea cu Dumnezeu. Ispășirea consta în transmiterea păcătoșilor a unei experiențe a conștiinței-divine asemănătoare celei pe care El o are. "Mântuitorul le dă credincioșilor puterea conștiinței Sale divine, în aceasta constă acțiunea Sa de răscumpărare", afirmă acesta.

Nici această teorie nu recunoaște gravitatea (seriozitatea) păcatului și vina pe care noi o avem înaintea lui Dumnezeu. Nu recunoaște mărturia clară a Scripturilor cu privire la Isus, nu doar ca om perfect, dar și ca Dumnezeu întrupat, fapt care îi subminează acestuia rolul de mediator. De asemenea, trece inevitabil cu vederea toată mărturia biblică adusă morții lui Hristos ca fiind acțiunea (actul) care i-a răscumpărat pe păcătoși odată pentru totdeauna. Asemenea, teoriei influenței morale, nici acesta nu se poate spune că reprezintă cu adevărat doctrina ispășirii ci este doar o încercare de a sublinia unele elemente psihologice ale experienței umane a lui Hristos.

Interpretări obiective

Anselm (1033-1109) și teoria satisfacerii
Anselm a afirmat că Dumnezeu nu putea pur și simplu să treacă cu vederea păcatul. L-a ofensat și dezonorat, lăsându-i alternativa pedepsei (lucru care i-ar fi împiedicat planurile), sau a primirii satisfacției adecvate pentru ofensa care i s-a adus. În cazul ultimei alternative, noi nu am fi putut niciodată să oferim satisfacția necesară și chiar dacă am fi trăit perfect până la moarte ofensa adusă de noi nu ar fi fost înlăturată. Totuși, fiindcă a comis ofensa, omenirii îi revine responsabilitatea de a oferi satisfacția. De aceea, doar Dumnezeu poate să o ofere dar un om trebuie să plătească ce se cuvine. Astfel soluția se găsește la cel ce este atât Dumnezeu cât și om. Datorită vieții Sale perfecte Hristos nu avea nevoie să moară. De aceea, fiindcă a murit moartea Lui devine un act de un merit infinit care ne este pus la dispoziție ca mijloc de ispășire a păcatelor noastre. Însă, Anselm nu precizează exact felul în care noi ne însușim acest merit.

Există anumite părți artificiale ale acestei teorii, cum ar fi valoarea acestui merit sau faptul că Dumnezeu este pus în fața acestei dileme - pedeapsa sau satisfacția. Pedeapsa ca și alternativă la satisfacere, în loc de a fi principalul mijloc de de satisfacere, referirea inadecvată (insuficientă) la dragostea divină ca și bază și motivație a ispășirii, cât și lipsa unei doctrine a unirii prin credință cu Hristos ca mijloc de însușire a meritului Său, reprezintă celelalte slăbiciuni ale acestei teorii. Dar putem recunoaște că are punctele ei forte, lucru care l-a făcut pe Denney să califice lucrarea lui Anselm, "Cur Deus Homo", ca fiind, "cea mai bună carte despre ispășire, care s-a scris vreodată". Printre aceste puncte se numără, fundamentarea ispășirii în caracterul moral al lui Dumnezeu, sentimentul profund de maiestate și de sfințenie a lui Dumnezeu care reiese din legătura pe care o are cu creaturile Sale, gravitatea teribilă chiar și a unui singur păcat, cât și recunoașterea importanței crucii în răscumpărarea omenirii.

Luther (1483-1546) și teoria penală
Luther este pe drept cuvânt unul dintre cele mai respectate nume din istoria Bisericii. Întreaga lui viață a demonstrat nevoia deosebită a unei adevărate doctrine a ispășirii cât și dezastrele create în Biserică de pierderea contactului cu evanghelia biblică. Ca și călugăr augustinian s-a luptat timp de ani cu problema mântuirii sale personale, străduindu-se cu asiduitate să o dobândească prin diferite penanțe, rugăciuni, sacramente și fapte bune prescrise de Biserica Romano-Catolică. Doar atunci când a înfruntat Scriptura și s-a confruntat cu învățătura lui Pavel privitoare la îndreptățirea prin credința în Hristos (vezi, justificarea, Rom.1:17), a primit răspunsul și a avut parte de liniște sufletească. Renumitele sale sloganuri, "doar prin credință, doar prin har și doar Scriptura", i-au atras confruntarea directă cu autoritățile bisericii, astfel încât ceea ce a fost la început un protest împotriva scandalosului comerț cu indulgențe a devenit o controversă totală ce privea însăși doctrina mântuirii. Atunci, Creștinătatea s-a divizat și a dus la apariția istoricelor biserici Protestante ce au restaurat evanghelia biblică a harului.

În generația următoare, Calvin bazându-se pe poziția eroică pe care a luat-o Luther, a formulat teologia Reformată în niște termeni mult mai sistematici. Reforma a privit păcatul ca fiind o încălcare a legii morale a lui Dumnezeu ce are legătură cu caracterul etern al lui Dumnezeu, iar ispășirea este dragostea răscumpărătoare a lui Dumnezeu cu care ia asupra Lui, prin Hristos, pedeapsa și judecata păcatului nostru, procurându-ne astfel iertarea păcatelor noastre și înlăturarea vinii și oferindu-ne prin credința în Hristos, purtătorul păcatelor noastre, darul fără plată al neprihănirii lui Dumnezeu. Alternativele lui Anselm de pedeapsă sau satisfacție fuzionează astfel în această teorie a unei ispășiri prin satisfacție penală.

De asemenea, Reformatorii au căutat că evite "supra-obiectivizarea" lucrării lui Hristos. Ce înseamnă acest lucru? De exemplu, Luther a spus cu insistență că, deși "singură, credința îndreptățește, ea nu rămâne niciodată singură", ci întotdeauna este urmată de faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi încă înainte de întemeierea lumii (Efes.2:10). Calvin a dat acestei afirmații o bază teologică completă prin învățătura sa despre credință și despre unirea prin credință cu Hristos. Neprihănirea noastră este pe de-a întregul și numai a lui Hristos. Ea ne este imputată, atribuită, nouă. La aceasta noi nu contribuim cu nimic. Dar, credincioșii fiind uniți (alipiți) la El, îndreptățirea lor este nemijlocit legată de sfințirea lor. De aceea, prin îndreptățirea lor de către Dumnezeu, caracterul lor moral este înnoit și practica lor este sfântă. A "supra-obiectiviza" ispășirea înseamnă a ignora toate aceste adevăruri enuțate mai sus.

Intepretări moderne

Aulen (1879-1978) și teoria clasică
În cartea lui Aulen Christus Victor, esența lucrării lui Hristos este reprezentată de triumful Său asupra păcatului și diavolului. Hristos este considerat campionul (eliberatorul) umanității care ne scapă din robia păcatului și a morții prin învierea Sa. Într-un fel aceasta este pur și simplu despachetarea (derularea) ideii biblice de răscumpărare. Cartea lui Aulen este deosebită fiindcă face din acestă idee principala definiție a ispășirii și încearcă să demonstreze că ea a fost susținută de-a lungul întregii istorii a Bisericii, de unde îi și vine numele de, "clasică".

Explicația reușitei acestei teorii se găsește parte în simplitatea ei cât și în calitatea ei dinamică, spre deosebire de teoriile penale, ceva mai abstracte. Recunoașterea pe care o face a realității robiei omului în păcat și a puterilor demonice, are un puternic efect asupra conștiinței contemporane. Pe deasupra, sub nici o formă ea nu poate fi considerată nebiblică, pentru că răscumpărarea, izbăvirea din robia păcatului și a puterilor demonice este cu certitudine o importantă metaforă biblică a ispășirii. Totuși, defectul ei se găsește în pretenția ei de exclusivitate. Păcatul nu înseamnă doar robie. El mai înseamnă și neascultarea care ne face nelegiuiți și ne atrage condamnarea, necurăția morală care ne pune sub mânia divină. Cu alte cuvinte, problema noastră privește și vinovăția trecutului: "Problema trecutului nu-și găsește răspunsul în motivul clasic al ispășirii" (Berkouwer).

Teoria politică - interpretarea politică
Există un curent remarcabil în prezent, mai ales în țările lumii a treia, care reprezintă o interpretare a lucrării de ispășire a lui Hristos în termeni socio-politici. Acesta își are originea în parte în teologia radicală a anilor 60, o dură reacție la D-zeul care este "acolo undeva", obiectiv față de lume și cunoscut prin revelație, și introducerea D-zeul" de aici, de jos", implicat în viața oamenilor și înfruntând existența fiecărei zile. În scurt timp, mișcarea a fost patronată de Consiliul Mondial al Bisericilor, a cărui preocupare principală a fost de a interpreta misiunea Bisericii în termeni socio-politici, cristalizată în Declarația de la Uppsala (Finlanda) din 1968. Atunci s-a afirmat că țelul misiunii este "umanizarea" și nu evanghelizarea, aceasta rămânând cu mici modificări poziția Consiliului. O sursă principală a acestei teologii o reprezintă realitatea socială și culturală, îndeosebi cea prezentă în țările lumii a treia, sărăcia, nedreptatea și neajunsurile economice, precum și evidentul eșec al Bisericii de a răspunde acestor nevoi.

Cheia acestei concepții teologice este termenul marxist de praxis, care afirmă caracterul inseparabil al teoriei și practicii. Afirmațiile teologice sunt inevitabil, ideologice, ele reflectând orientarea socio-politică a teologului. Ca prin urmare, teologia trebuie să înceapă de la realitatea sociologică, implicarea socio-politică actuală a bisericii și a teologului creștin, să fie interpretată cu mijloacele științelor sociale, iar din analiza practicii să se nască un nou standard de înțelegere a Scripturii și a tradiției bisericii....

Surse folosite:
Un rezumat al doctrinei creștine - Louis Berkhof
Prelegeri de teologie sistematică - Henry Clarence Thiessen
Cunoașteți adevărul - Bruce Milne

Concluzie:
De ce a fost necesară ispășirea? Ce anume l-a motivat pe Dumnezeu să inițieze ispășirea păcatelor omenirii prin trimiterea Fiului Său să moară pe cruce?

3. Care este natura ispășirii? Cum s-a realizat?

În ce fel s-a făcut? Mulți își pun întrebarea, care este teoria cea mai adecvată pentru a explica ispășirea. Adică cum se poate defini cel mai bine. Cred că pentru o bună definire a ei trebuie să privim la felurile diferite în care Biblia ne descrie că s-a realizat. Iată care sunt:

- Prin imputare. Păcatele noastre i-au fost imputate Lui: Isa.53:6; 2Cor.5:21
- Prin purtarea păcatelor. El le-a purtat: Ioan 1:29; Evrei 9:28
- Prin "înlocuire" (substituire). El și-a dat viața pentru păcătoși, în locul lor: Marcu 10:45; Gal.1:4; 1Petru 3:18

- Prin plătirea datoriei noastre, a pedepsei pentru încălcările noastre de lege: Isa.53:8; Rom.4:25; Gal.3:13; 1Petru 2:24
- Prin darea de Sine. El s-a dat pe Sine Însuși: Gal.1:4; 2:20; Efes.5:2; Tit 2:14; Evrei 9:12,14,24, 28 - O aluzie clară la Preoția Lui!!

4. Care sunt dimensiunile ispășirii Lui Hristos?

Vezi, exemplul doctrinei adventiste a sanctuarului: "Tragedia Veacurilor" E.G.White -pag.369 și 544.

Isus nu face ispășire pentru păcate nici acum , nici din 1844! Isus a făcut ispășire, atunci!! Pe cruce când a zis, "s-a isprăvit"!!

S-a isprăvit!
Despre cuvîntul grecesc "tetelestai", care în versiunea traducerii noastre Cornilescu este redat, "S-a isprăvit!" (vezi, Ioan 19:30), arheologii spun că i-au descoperit de multe ori echivalentul latin "consummatum est" scris pe chitanțele folosite în acele vremuri, care însemna "plătit", "achitat". Un celebru profesor prezbiterian a spus că mulți dintre cei ce erau lîngă crucea Lui probabil au interpretat în acest fel acele cuvinte alte Mîntuitorului. Făcîndu-i-se păcatului socoteala, datoria lui a fost plătită, achitată!!(Col.1:28)

Ispășirea este finală și definitivă
Odată pentru totdeauna: Evrei 9:26-28; 10:12-14 (7:27); Col.2:13-14

Ispășirea s-a făcut definitiv, odată pentru totdeauna: 1Cor.5:7 "...Căci Hristos, Paștele (mielul nostru de Paște) nostru a fost jertfit" Când a fost Isus jertfit? Nu în 1844, nici acum!!

Această doctrină adventistă lovește în sufletul evangheliei!!

Ispășire limitată? Cui se aplică ispășirea? Cine sunt beneficiarii ei? Pentru cine este valabilă?

Catolicii, luteranii - arminianiștii de pretutindeni susțin că ispășirea este universală, ca prin urmare, nelimitată. Nu susțin că toți oamenii vor fi mântuiți (nu chiar, universalismul), ci doar că Isus a suferit și a murit cu scopul de salva, fără excepție, pe toți oamenii. Totuși ei recunosc că efectul dorit nu s-a obținut. Că mântuirea lor depinde și de alegerea lor.

Câteva pasaje biblice care par să sugereze această interpretare: Ioan 6:51; Ioan 1:29; 2Ioan 4:14; 2Ioan 2:2; 1 Tim.2:6; Tit 2:11; Evrei 2:9

Reformații, calviniștii, și alții, susțin o ispășire "limitată". Ei se bazează de asemenea pe niște texte biblice care par să sugereze o astfel de interpretare:

Biblia, zic ei, ne spune că Isus a murit "doar" pentru "cei ce sunt ai Lui", pentru "poporul Lui" - Mat.1:21; Luca 19:10
Pentru "oile Lui" - Ioan 10:11,15
Pentru "Biserică" - Fapte 20:28; Efes.5:25-27
Pentru "aleși" - Rom.8:32-35

Alte texte: Ioan 17:9; Rom.5:10; 2 Cor.5:21; Gal.1:4; Efes.1:7; Astfel, ei susțin că Hristos a suferit și murit cu scopul de a-i salva doar pe cei aleși și că acest scop este îndeplinit. Pe când în cazul ispășirii universale, obiectează ei, scopul ei nu este atins, iar planul lui Dumnezeu este frustrat. Fascinant, nu? La studiu!!

Un caz ipotetic. De exemplu, iată un caz ipotetic pe care-l descrie Pavel în Gal.2, dar care este realitate pentru foarte mulți, datorită erorii de credință descrise: Gal.2:16-21

Deci, se pare că există o limitare a ei, dar de către noi, nu că ea (ispășirea) este incapabilă, neputincioasă, de a le aduce mântuirea!

Care-i realitatea?
Dar a numi ispășirea "limitată" sau "nelimitată" este oarecum nepotrivit. Poate efectul ei pentru unii este limitat, dar ea în sine nu poate fi limitată. Prima poziție putem spune că este perspectiva lui Dumnezeu. Se vorbește din punctul Lui de vedere. Ispășirea s-a realizat în funcție de voința Lui, iar noi știm care este aceasta: ca toți să fie mântuiți! Dar, cea de-a doua poziție, este o perspectivă omenească, în care ispășirea este valabilă doar pentru cei ce-și exprimă voința liberă de a crede în ea și a-i primi beneficiile.

Realii, adevărații beneficiari ai ei sunt cei credincioși. Cei ce-și pun încrederea în ea pentru mântuirea, iertarea, împăcarea și răscumpărarea lor. Potențialii ei beneficiari sunt toți.

"Ispășirea (moartea) lui Hristos este suficientă (pentru mântuirea) tuturora, dar eficace doar pentru unii, și anume, doar pentru aceia care-și însușesc (acceptă) beneficiile ei"

"Hristos nu a murit condiționat pentru nimeni, ci dacă vor crede. Dar, El a murit pentru toți aleșii lui Dumnezeu, pentru aceștia să creadă". John Owen

"Nu toți sunt mântuiți prin moartea lui Hristos, dar toți care sunt mântuiți, sunt mântuiți prin moartea Lui; moartea Lui este suficientă pentru a-i salva pe toți, la fel cum soarele este suficient pentru a-i lumina pe toți; dar dacă cineva clipește (își închide ochii!), pe acela soarele nu-l va lumina" (Henry Smith)

"Misticul Soare al Neprihănirii (a spus sf. Ambrozie) a răsărit pentru toți, a venit la toți, a pătimit și a înviat din morți pentru toți - dar dacă cineva nu crede în El (Hristos), acela se lipsește singur de binele pe care i-l poate face. Doar dacă unul își închide ferestrele pentru a elimina razele soarelui asta nu înseamnă că soarele nu este pentru toți". (Isaac Barrow)

"Marele schimb"
Luther a numit această lucrare, "Marele Schimb" - ne-a oferit neprihănirea Lui în schimbul păcătoșeniei noastre - iar acesta este un mare schimb. Altfel, noi nu am fi putut să fim niciodată împăcați cu D-zeul nostru, care este un Dumnezeu sfânt ce nu-l socotește nevinovat pe cel vinovat și înaintea căruia, faptele noastre bune sunt asemenea cârpelor murdare (Isaia 64:6).

Ispășirea revelează dragostea de nedescris a lui Dumnezeu cât și puterea Lui nemaipomenită:
Walter Martin a spus că: "Ea (ispășirea) este o declarație a faptului că justiția lui Dumnezeu necesită o satisfacție perfectă iar aceasta s-a realizat, odată pentru totdeauna când Dumnezeu l-a "făcut păcat pe Cel ce n-a cunoscut păcatul" (2Cor.5:21) și astfel "noi am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său" (Rom.5:10).

În ispășire se întâlnesc cele două perfecte atribute ale lui Dumnezeu: bunătatea și dreptatea Lui. După unii acestea se exclud reciproc..., dar în moartea ispășitoare a lui Isus, una a fost satisfăcută pe deplin, iar cealaltă sublim declarată întregii lumi!!

Doctrina ispășirii este în sine un motiv de credință. Odată, înțeleasă este un motiv de sporită credință.

Ce a realizat ispășirea? Ce ne oferă?

1. Răscumpărarea: 1Pet.1:18,19; Efes.1:7; Fapte 20:28; 1Tim.2:5,6; Apoc.5:9
2. Împăcarea: Rom.5:10-11; Col.1:20-21; 2Cor.5:18-19...

"Dacă El ar ascunde păcatul, sau l-ar ignora, ar greși. Dacă l-ar lasa încă asupra noastră, va duce la moartea noastră. De aceea, a trebuit să ia asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturora, și astfel să ne scape, pentru că luându-o asupra Lui, după cum a și făcut-o în dragostea și Legea Lui, înseamnă că dacă El trăiește și noi vom trăi împreună cu El, și cine și-ar dori mai mult?" John Bunyan

"El nu ne-a judecat după păcatele noastre". De ce nu ne-a judecat Dumnezeu în conformitate cu păcatele noastre? Nu fiindcă l-a judecat pe un Altul pentru ele? Pe un Altul care a luat păcatele noastre asupra Lui și despre care este spus că "Dumnezeu l-a pedepsit cu mânia Lui îngrozitoare"? Și de ce l-a pedepsit, dacă nu pentru păcatele noastre? O, Doamne îndurător, Tu ești prea drept să te răzbuni de două ori pentru aceleași nelegiuiri și fiindcă ți-ai îndreptat îngrozitoarea mânie asupra Lui, acum nu o vei mai abate și asupra noastră, ci pedepsindu-l pe El după fărădelegile noastre, pe noi, ne vei răsplăti după meritele Sale!" (răsplăti/pedepsi/binecuvânta - Gal.3:13)

Sir Richard Baker


Doctrine