Înapoi
Acasă
Biblia

Cum se luptă oamenii morți cu păcatul?

de John Piper


Gravate în scoarța fiecărui copac din grădina lui Dumnezeu sunt cuvintele, "Dacă moare aduce multă roadă" (Ioan 12:24). Trei cuvinte sunt întipărite în natura oricărui creștin: "VOI ... AȚI ... MURIT" (Col. 3:3). Iar mărturisirea sinceră a oricărui credincios este, "Am fost răstignit împreună cu Cristos" (Gal. 2:2).

Dar ce înseamnă aceasta? Cine a murit atunci când am devenit creștin? Răspunsul: "firea mea pământească" a murit. "Cei care aparțin lui Isus Cristos și-au răstignit FIREA PĂMÂNTEASCĂ" (Gal. 5:24).

Dar ce înseamnă "fire pământească"? Nu pielea mea. Nu trupul meu. Acesta poate fi un instrument al neprihănirii (Rom. 6:13). "Faptele firii pământești" sunt lucruri precum idolatria și cearta, mânia și invidia (Gal. 5:20 și următoarele) - acestea sunt atitudini, nu doar acte imorale ale trupului.

Cel mai apropiat de o definiție biblică a firii pământești este pasajul din Romani 8:7-8, "Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună."

Așadar, firea este "eul meu" vechi care obișnuia să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. În firea pământească eram ostil și nesupus. Uram gândul de a recunoaște că eram bolnav de păcat. Sfidam ideea că nevoia mea cea mai mare era de un Medic bun care să mă facă bine. În firea pământească mă încredeam în înțelepciunea mea, nu în cea a lui Dumnezeu. Ca urmare, nimic din ce am făcut în fire nu putea să-i placă lui Dumnezeu, căci "fără credință este cu neputință să-i fim plăcuți lui Dumnezeu" (Evrei 11.6). Iar firea nu face nimic din credință.

Așadar, "firea pământească" este vechiul meu eu lipsit de credință și încrezător în sine. Aceasta-i ceea ce a murit atunci când Dumnezeu m-a mântuit. Dumnezeu a legat arterele vechii mele inimi împietrite și necredincioase. Și când a murit, El a scos-o afară și mi-a dăruit o inimă nouă (Ezechiel 36:26).

Care este diferența între această inimă nouă care trăiește și cea veche care a murit? Răspunsul este dat în Galateni 2:20. Acolo ni se spune, "Am fost răstignit cu Cristos ...și viața pe care o trăiesc acum, O TRĂIESC PRIN CREDINȚA în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine." Inima cea veche care a murit se încredea în sine; inima cea nouă se încrede în Cristos zilnic.

Acesta este răspunsul la prima noastră întrebare: Cum se luptă oamenii morți cu păcatul? Ei duc lupta cu păcatul, încrezându-se în Fiul lui Dumnezeu. Ei sunt morți față de minciuna lui Satan, care se prezintă astfel: "Vei fi mai fericit dacă te încrezi în propriile tale idei despre cum să fii fericit în loc să te încrezi în sfatul și promisiunile lui Cristos." Creștinii au murit față de această înșelăciune. Prin urmare, modul în care ei se luptă cu Satan este prin încrederea că promisiunile și căile lui Cristos sunt mai bune decât ale lui Satan."

Acest mod de a duce lupta cu păcatul este numit "lupta credinței" (1 Tim. 6:12; 2 Tim. 4:7). Victoriile acestei lupte sunt numite "lucrările credinței" (1 Tes. 1:3; 2 Tes. 1:11). Iar în această luptă creștinii "devin sfinți prin credință" (Fapte 26:18; 2 Tes. 2.13).

Atunci să luăm în considerare această luptă a credinței. Nu este asemenea jocurilor de-a războiul cu gloanțe oarbe. Veșnicia este în joc. Romani 8:13 este un verset cheie: "Dacă trăiți după îndemnurile firii pământești veți muri, dar dacă prin Duhul faceți să moară faptele trupului veți trăi." Acest verset este scris pentru creștinii practicanți, iar ideea centrală este că viața noastră veșnică depinde de bătălia noastră cu păcatul.

Nu înseamnă că noi ne câștigăm viața veșnică prin omorârea păcatului. Nu, noi ne luptăm "prin Duhul". El va primi gloria, nu noi. Nici nu spune Romani 8:13 că noi ne luptăm, având un simțământ de neliniște și incertitudine în legătură cu victoria în luptă. Dimpotrivă, chiar atunci când ne luptăm noi avem încrederea că "Cel care a început în noi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos" (Filip. 1:6). Nici nu spune Romani 8:13 că noi trebuie să fim desăvârșiți acum în victoria noastră asupra păcatului. Pavel renunță la pretenția de perfecțiune (Filip. 3:12).

Cerința din Romani 8:13 nu este să fim complet lipsiți de păcat, ci să luptăm până la moarte cu păcatul. Acest lucru este întru totul esențial în viața creștină. Altfel nu oferim nicio dovadă a faptului că firea pământească a fost răstignită. Și, dacă firea nu a fost răstignită, noi nu aparținem lui Cristos (Gal. 5:24). Importanța consecințelor în această bătălie este foarte mare. Nu ne jucăm de-a războiul. Urmarea este cer sau iad.

Atunci, cum anume oamenii morți "omoară faptele (păcătoase) ale trupului"? Am răspuns, "Prin credință!" Dar ce înseamnă aceasta în mod exact? Cum te lupți împotriva păcatului prin credință?

Să presupunem că sunt ispitit de pofta lascivă. O imagine sexuală îmi apare în minte și mă ademenește s-o urmez. Modul în care această ispită capătă putere este prin convingerea mea de a crede că voi fi mai fericit dacă o urmez. Puterea oricărei ispite este perspectiva că mă va face mai fericit. Nimeni nu păcătuiește dintr-un simț al datoriei atunci când ceea ce dorește cu adevărat este să facă binele.

Deci, ce ar trebui să fac? Unii oameni ar spune, "Amintește-ți porunca lui Dumnezeu de a fi sfânt (1 Petru 1:16) și exercită-ți voința ta de a asculta fiindcă El este Dumnezeu!" dar ceva de o importanță capitală lipsește din acest sfat, și anume, CREDINȚA. Mulți oameni care se străduiesc în privința unui progres moral nu pot spune, "Viața pe care o trăiesc, o trăiesc PRIN CREDINȚĂ" (Gal. 2:20). Mulți oameni care încearcă să iubească nu înțeleg faptul că, "Ceea ce contează este CREDINȚA care lucrează prin dragoste" (Gal. 5:6).

Lupta împotriva poftei (sau a lăcomiei, a fricii sau a oricărei alte ispite) este o luptă a credinței. Altfel rezultatul este legalism. Voi încerca să explic cum ne luptăm împotriva păcatului prin credință.

Când apare ispita de a pofti, Romani 8:13 spune, "Dacă o omorâți prin Duhul veți trăi." Prin Duhul! Ce înseamnă aceasta? Din toată armura pe care Dumnezeu ne-o dă să luptăm împotriva lui Satan, doar o singură piesă este folosită pentru a omorî - sabia. Este numită sabia DUHULUI (Efes. 6:17). De aceea, când Pavel spune, "Omorâți păcatul prin Duhul," eu înțeleg aceasta ca însemnând, "depindeți de Duhul", îndeosebi de sabia Lui.

Care este sabia Duhului? Este Cuvântul lui Dumnezeu (Efes. 6:17). Aici este locul unde intervine credința. "Credința vine prin auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu" (Romani 10.17). Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde prin ceața minciunilor lui Satan și îmi arată unde anume trebuie să fie găsită fericirea adevărată și trainică. Și astfel, Cuvântul mă ajută să încetez a mă încrede în potențialul păcatului de a mă face fericit, și, în schimb, mă atrage ca să mă încred în promisiunile bucuriei lui Dumnezeu (Psalmul 16:11).

Mă întreb cât de mulți credincioși de astăzi înțeleg că, de fapt, credința nu înseamnă doar a crede că Isus Cristos a murit pentru păcatele noastre. Credința înseamnă și a fi deplin încredințat că, practic, calea Lui este mai bună decât păcatul. Voia Lui este mai înțeleaptă. Ajutorul Lui este mai sigur. Promisiunile Lui sunt mai prețioase și răsplata Lui mai satisfăcătoare. Credința începe cu o privire înapoi la cruce, dar trăiește cu o privire înainte la promisiuni." Avraam a fost "întărit prin CREDINȚA lui... deplin încredințat că Dumnezeu ce FĂGĂDUIEȘTE, poate să și împlinească" (Rom. 4:20 și următoarele). "Credința este încrederea neclintită în lucrurile NĂDĂJDUITE" (Evrei 11:1).

Atunci când credința deține poziția de control în inima mea, eu sunt satisfăcut cu Cristos și promisiunile Lui. Aceasta-i ceea ce Isus a dorit să spună când a afirmat, "Cine CREDE în Mine nu va ÎNSETA NICIODATĂ" (Ioan 6:35). Dacă setea mea după bucurie, semnificație și pasiune este satisfăcută de prezența și de promisiunile lui Cristos, puterea păcatului este distrusă. Noi nu cedăm în fața ofertei de sandviș cu carne câtă vreme putem vedea friptura care sfârâie pe grătar.

Lupta credinței este lupta de a rămâne satisfăcut cu Dumnezeu. "Prin credință Moise... a abandonat plăcerile de o clipă ale păcatului ...avea ochii pironiți spre răsplătire" (Evrei 11:24-26). Credința nu este mulțumită cu "plăcerile trecătoare". Este intens dornică după bucurie. Iar Cuvântul lui Dumnezeu spune, "Înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Ta" (Psalmul 16:11). Așadar, credința nu va fi abătută spre păcat. Ea nu va renunța atât de ușor în căutatea ei după bucuria maximă.

Rolul Cuvântului lui Dumnezeu este să alimenteze apetitul credinței după Dumnezeu. Și făcând acest lucru îndepărtează inima mea de dependența de gustul înșelător/ademenitor al poftei. Mai întâi pofta începe să mă amăgească, făcându-mă să simt că voi pierde într-adevăr o mare satisfacție dacă urmez calea purității sau a curăției. Însă atunci iau sabia Duhului și încep să lupt. Citesc că este mai bine să-mi scot ochiul decât să poftesc (Mat. 5:29). Citesc că dacă mă gândesc la lucruri care sunt curate, vrednice de iubit și bune sau excelente, pacea lui Dumnezeu va fi cu mine (Filip. 4:8 și următoarele). Citesc că umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când concentrarea minții asupra lucrurilor Duhului aduce viață și pace (Rom. 8:6).

Și când mă rog ca credința mea să fie satisfăcută cu viața și pacea lui Dumnezeu, sabia Duhului îndepărtează otrava poftei amăgitoare. O văd așa cum este, otrăvitoare, și, prin harul lui Dumnezeu, puterea ei ademenitoare este distrusă.

Acesta este modul în care oamenii morți se luptă cu păcatul. Aceasta-i ceea ce înseamnă să fii creștin. Noi suntem morți în sensul că eul cel vechi necredincios (firea pământească) a murit. În locul ei este o nouă creație/făptură. Ceea ce o face nouă este CREDINȚA. Nu doar o credință care privește în urmă la moartea lui Isus, dar și o credință care privește înainte la promisiunile lui Isus. Nu doar a fi sigur de ceea ce El a făcut, ci și a fi satisfăcut cu ceea ce El va face.

Cu toate consecințele eterne înaintea noastră, noi ne luptăm lupta credinței. Dușmanul nostru cel mai mare este Minciuna care spune că păcatul va face viitorul nostru mai fericit. Arma noastră principală este Adevărul care spune că Dumnezeu va face viitorul nostru mai fericit. Iar credința este victoria care biruiește minciuna, deoarece credința este satisfăcută cu Dumnezeu.

Deci provocarea din fața noastră nu este doar să facem ceea ce spune Dumnezeu pentru că El este Dumnezeu, ci să dorim ceea ce spune Dumnezeu fiindcă El este bun. Provocarea nu este doar să urmărim neprihănirea, ci să preferăm neprihănirea. Provocarea este să ne trezim dimineața și să medităm în rugăciune la Scripturi până când experimentăm bucurie și pace, crezând "promisiunile nespus de mari și scumpe" ale lui Dumnezeu (Rom. 15:13; 2 Pet. 1:4). Cu această bucurie înaintea noastră, poruncile lui Dumnezeu nu vor fi grele (1 Ioan 5:3), iar compensația păcatului ne va apărea prea superficială și de scurtă durată ca să ne amăgească.

Tradus de Lacrisa Novac


Umblarea Creștinului