Înapoi
Acasă
Biblia

Criteriile biblice pentru conducătorii spirituali ai bisericii


Recapitulare:

I.

- ați trecut peste referințele menționate în ultimul studiu? Despre ce a fost studiul?

- Care au fost pasajele de recapitulat acasă?

- pentru resursele din lucrare: Rom.8:32; 2Cor.5:18
- pentru competența slujitorului: 2Cor.2:14 - 3:6a și 1 Cor.4:1-7

- cine este capabil, competent, destoinic, adecvat, pentru a sluji în Biserica lui Isus?

- de unde totuși vine competența noastră? 2 Cor.3:1-6

1 Cor.4:20 "Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe (diplome, recomandări, ordinări, etc.), ci în putere".

II.

Explicarea tabelului de criterii

- Este o evaluare personală a criteriilor de conducător spiritual.

Observație: aceste calități se presupun să caracterizeze viața celui evaluat. Nu se are în vedere perfecțiunea lor, dar sunt de dorit ca acestea să fie prezente în viața lui și să-i predomine comportamentul! Marja de împlinire a cerințelor este de 100%! Deci, nici una nu se poate neglija, ignora! Aceste criterii sau calificative reprezintă standardul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru cei ce conduc Biserica Lui. Să luăm seama la ele.

- Luați tabelul cu criteriile biblice pe care trebuie să le îndeplinească liderii spirituali și confruntați-vă cu ele! Concluziile sunt strict personale. Rămân între voi și Dumnezeu. Nu veniți cu tabelul și vă lăudați altora câte îndepliniți! Dacă le îndepliniți pe toate cereți lui Dumnezeu să vă ridice în aceea poziție, iar voi asumați-vă responsabilitatea de a vă folosi darurile și chemarea în viață!

- Vreau să citiți toate versetele indicate în tabel, dar toate! Ultima coloană ne indică ceva! Conține referințele atât privitoare la lideri cât și cele ce descriu calitățile normative pentru orice creștin!! Interesant este faptul că toate aceste criterii pentru lideri își găsesc paralele în felul în care fiecare creștin se presupune să fie. Este ceea ce ne demonstrează ultima coloană! De aceea, lider nu poate fi decât un bun creștin!!

- aceste studii păstrați-le! Peste ani veți realiza ce bune vă sunt!

- procurați-vă cartea lui J.Oswald Sanders, "Călcați pe urmele Mele - principii ale conducerii spirituale", tradusă în românește la Editura Logos din Cluj!

Notă: Următoarele comentarii provin atât notițele din, "The MacArthur Bible", "Derickson's Notes on Theology", "John Wesley Notes", puritanii Adam Clarke și Godbey, William Barclay, cât și propriile mele gânduri asupra pasajelor mai jos indicate.

Să citim : 1 Timotei 3:1-12 și Tit 1:5-9!

Versetul 1

"adevărat este cuvântul acesta" - o expresie unică pentru epistolele pastorale ale lui Pavel (1, 2 Timotei și Tit) (vezi, 3:1; 4:9; 2Tim.2:11; Tit 3:8), Expresia anunță o afirmație ce rezumă o doctrină cheie (importantă) și îi dă greutate. O accentuează. O altă formă a ei ar fi, "o spusă vrednică de acceptat". Se pare că aceste expresii erau binecunoscute bisericilor ca reprezentând niște exprimări concise ale unor adevăruri evanghelice importante. Ceea ce urmează ei constituie un standard pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru Biserica Lui.

"râvnește... dorește" - două cuvinte grecești diferite sunt folosite aici. Primul înseamnă "a se întinde după" (a întinde mâna după ceva, a apuca), și exprimă o acțiune externă nu o dorință lăuntrică. Cel de-al doilea cuvânt semnifică o "pasiune puternică" și se referă la o dorință interioară. Luate împreună aceste două cuvinte îl descriu adecvat pe acel om care dorește să fie angajat în lucrarea de slujire a Trupului lui Hristos, pe cel ce aspiră la această slujbă. Îl descrie pe cel ce o urmărește în exterior fiindcă este mânat de o puternică dorință interioară. Aspiră la slujba de...

De ce, a deveni un lider spiritual, este o aspirație nobilă?

1Tim.3:1 "Adevărat este cuvântul acesta: "Dacă râvnește cineva să fie episcop, dorește un lucru bun."

Afirmația de aici a lui Pavel, că dorința de a conduce Biserica este o ambiție ce onorează, se pare că nu o acceptăm fără oarecare rezervă.

Ne îndeamnă Biblia să avem ambiții? Ne sugerează aici că putem dori cu putere să devenim ceva în Biserica Lui? Despre ce ambiție este vorba aici? Nu este rău să fim ambițioși?

"dorește un lucru bun"- a aspira la această slujbă (nu loc, poziție, sau oficiu) este "un lucru bun" nu fiindcă pretendentul beneficiază de numeroase avantaje care vin odată cu locul de muncă (!?), ci pentru că această aspirație reprezintă o dorința personală de a te pune în slujba lui Dumnezeu pentru lucrarea Lui. Iar aceasta este plină de sacrificii, este plină de abnegație, nu produce recompense în viața actuală, este în folosul altora, nu personal, nu beneficiază de recunoașterea oamenilor (decât poate, postumă!), ci de opoziția lor, etc. Este ocupația care reprezintă echivalentul umilinței și a slujirii, nu a gloriei și a recunoștinței. Cea care aduce gloria lui Dumnezeu și binecuvântarea semenilor tăi, nu gloria ta și binecuvântarea ta personală!

Din această pricină, "a râvni să fii episcop (supraveghetor, pastor, conducător spiritual)" este o dorință, ambiție, aspirație, vrednică de cinste și nobilă și înseamnă un lucru bun.

Ilustrație: La noi sunt binecunoscute sfaturile părinților pentru copiii lor, la terminarea liceului, atunci când aceștia trebuie să-și aleagă o opțiune în viață, să meargă la o facultate de unde să primească o diplomă care să le asigure un loc de muncă confortabil și călduț, fără mizerie, fără efort fizic, fără să trebuiască să poarte salopete, bine plătit și respectabil. "Fiul meu, poți să te faci inginer, popă, doctor, poet, etc.!!!???" Însă, astfel de aspirații nu pot fi considerate neapărat nobile!!

Dacă înțelegem Contextul în care s-a oferit îndemnul de a avea această ambiție, sau aspirație, nu va mai fi cazul să ne temem că tânjim după "lucruri mari pentru sine" (vezi, Ieremia 45:5), că dorim o promovare, sau măreția personală. Această ambiție poate fi dăunătoare și păcătoasă, pentru noi, doar dacă o scoatem din contextul în care s-a afirmat și o interpretăm în lumina recunoașterii deosebite și a prestigiului public de care se bucură cei ce ocupă poziții de conducere spirituală în bisericile vremii noastre!!

1. Un exemplu de astfel de prestigiu religios incipient ne oferă Pavel în scrisoarea sa adresată corintenilor. Expresia "împărățiți", este grăitoare

"O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunși bogați! Iată-vă împărățind fără noi! Și măcar de ați împărăți cu adevărat ca să putem împărăți și noi împreună cu voi! Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Noi suntem nebuni pentru Hristos: voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi: voi tari! Voi, puși în cinste: noi, disprețuiți! " (1Cor.4:8-10)

2. În Efes și Pergam (aflate pe coasta vestică a Turciei moderne) creștinii timpurii se confruntau cu o problemă similară. De aceea Isus "le scrie" :

Apoc.2:6 "Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele Nicolaiților, pe cari și Eu le urăsc".

Apoc.2:15 "Tot așa, și tu ai câțiva cari, de asemenea, țin învățătura Nicolaiților, pe care Eu o urăsc"

Cine erau "nicolaiții"? Datorită semnificației celor două cuvinte care compun cuvântul "nike" și "laity" astăzi putem înțelege cum s-au format, încă de pe vremea Bisericii Primare, primele ierarhii ecleziastice. Primul cuvânt îi descrie ce cei ce au dorit să se suprapună peste restul adunării creștine și să se promoveze pe sine ca lideri spirituali, iar al doilea, îi descrie pe laici, membrii de rând, obișnuiți ai adunărilor creștine. Problema cu care se confruntau aceste două biserici cărora Isus le-a trimis mesajul Său este apariția acelui grup de oameni care au căutat să se promoveze pe sine, să dobândească întâietate în mijlocul adunărilor creștine și să aibe puterea de decizie în biserici. Unul dintre cei ce au practicat doctrina nicolaiților este Diotref, despre care merită să citiți ce spune apostolul Ioan în a treia sa epistolă!

Acești oameni nu au dorit să ajungă lideri pentru a sluji adunării ci pentru a o domina! Nu este de mirare că Domnul exprimă cuvinte atât de aspre împotriva nicolaiților pentru că ei făceau exact opusul a ceea ce niște adevărați lideri spirituali trebuiau să facă în Biserică!

Condițiile

Atunci însă când Pavel a scris aceste lucruri lui Timotei condițiile erau mult diferite. Slujba de episcop sau de supraveghetor era departe de a fi o slujbă atractivă într-o poziție de invidiat. Nu era o poziție marcantă din punct de vedere social, ci dimpotrivă îi expunea pe aspiranții la ea, sau pe respectivii deținători ai ei la pericole și responsabilități grele. Nu de puține ori "răsplata" de care se bucurau liderii spirituali de atunci ai Bisericii consta în privațiunea de libertate, în torturarea lor, abuzarea lor, disprețul lor, respingerea lor, persecuția lor, și nu în ultimul rând la sacrificarea vieții lor. În aceea vreme Biserica nu avea statutul social pe care-l are în zilele noastre, statut care i-a cerut atât multe compromisuri încât ea să trebuiască să fie reformată mai tot timpul!

Pe vremea scrierii acestor cuvinte, liderii spirituali ai bisericii erau primii oameni urmăriți, arestați, schingiuiți, primii martirizați. Cine ar vrea să i se întâmple așa ceva?

Motivația lui Pavel în lăudarea unei asemenea dorințe

Date fiind condițiile descurajante, neatractive ale conducerii spirituale din aceea vreme, Pavel a considerat drept și necesar să-i încurajeze și să-i stimuleze pe cei ce-și asumaseră riscurile conducerii. Acesta este motivul pentru care el afirma că a dori, aspira să conduci este o ambiție ce onorează.

Este evident că pe vremea aceea, amatorii de ranguri și șarlatanii ar fi avut foarte puțin interes în a deveni lideri ai Biserici Creștine!

Pavel încurajează o astfel de "ambiție" pentru că doar o dragoste profundă pentru Domnul și lucrarea Lui și doar o preocupare veritabilă pentru mădularele Bisericii Lui, puteau să-i ofere unui om o motivație suficient de puternică pentru a dori această poziție în condițiile de atunci. (Pavel realiza foarte bine că doar oamenii ce erau lăuntric motivați de aceste dorințe - iubeau, doreau să slujească, să se sacrifice - puteau să manifeste o astfel de aspirație!!). Fiind cea mai importantă "muncă" din lume, Pavel, inspirat de Duhul, a considerat absolut de cuviință să încurajeze această râvnă. Acesta este zelul de care avem nevoie, și de care Biserica are nevoie!

Dar, în condițiile de astăzi, Biserica nemaifiind persecutată, ci respectată, conducerea creștină reprezintă o atracție prea puternică pentru a-i rezista, pentru că ea conferă privilegii nespuse, prestigiu social și aduce foloase materiale, iar oamenii mânați de o ambiție deșartă, egoiști și nespirituali, sunt atrași cu ușurință spre această funcție!

Dorința de a fi mare în Împărăția lui Dumnezeu nu este neapărat rea și păcătoasă în sine!! Numai că trebuie să înțelegem ce implică pentru noi. Observați că Isus nu a condamnat dorința fiilor lui Zebedei, Iacov și Ioan, când au dorit mărire ci doar le-a zis că nu știu ce cer (v.38)!! Doar după ce ceilalți zece s-au simțit depășiți și uzurpați, și s-au mâniat pe ei, atunci Isus a început să le explice ce înseamnă ce au cerut ei și pentru ce s-au simțit ceilalți zece invidioși pe ei!!

V.42 - Atunci Isus i-a chemat la El pe toți și le-a zis...

Marcu 10:35-45

Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit la Isus și I-au zis: ,,Învățătorule, am vrea să ne faci ce-Ți vom cere." El le-a zis: ,,Ce voiți să vă fac?" ,,Dă-ne," I-au zis ei, ,,să ședem unul la dreapta Ta și altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Ta." Isus le-a răspuns: ,,Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul, pe care am să-l beau Eu, sau să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?" ,,Putem," au zis ei. Și Isus le-a răspuns: ,,Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veți bea, și cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veți fi botezați; dar cinstea de a ședea la dreapta sau la stânga Mea, nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită." Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov și pe Ioan. Isus i-a chemat la El, și le-a zis: ,,Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!"

Vedem din această întâmplare că Isus le atrage atenția că, nu doar că modelul de conducere spirituală este diametralul celui opus din lume, Dar mai ales motivația conducerii este total diferită: "cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire". Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!"

Citiți și Marcu 9:30-35!

Cunoscând acum ce înseamnă "să fie mari" în Împărăție, Domnul nu le-a descurajat ambiția, dar le-a atras atenție asupra motivației interioare care trebuia să fie complet diferită de cea a conducătorilor naturali. Întrebarea lui Isus pentru cei ce aspiră la conducerea spirituală poate fi, "Vreți să fiți slujitori la toți, robii tuturora, sau stăpânii lor, ca-n lume? Ce vreți de fapt? Vreți adevărata măreție, cea spirituală, cea din Împărăție, sau una trecătoare, lumească? Iată de ce Eu sunt mare! Am venit să slujesc și să mă jertfesc!! "

Motivația interioară cu care cineva dorește slujba de episcop este cea care determină caracterul ei. Vrea să devină lider pentru că dorește să slujească sau să "stăpânească" și să "domnească"? Domnul nostru nu a descurajat sau discreditat ambiția de a fi mare, dar a demascat și condamnat cu tărie motivațiile fără valoare!

Înălțarea în biserică se face pe baza capacității (dorinței, intensității ei) de slujire, nu pe baza ambiției de stăpânire. Isus, deși a știut că ucenicii Săi erau ambițioși (și aveau un zel greșit direcționat), nu i-a mustrat sau descurajat, dar i-a învățat. Adevăratul lider spiritual nu va umbla niciodată după întâietate ci după eficiență în slujire!

Fiindcă este o nevoie

În al doilea rând, este necesar să se aspire la această slujbă dată fiind nevoia Bisericii de exemple și de conducere în spiritualitate. Este un lucru bun și nobil pentru că cel ce dorește acest lucru se va angaja în ducerea și păstrarea mărturiei Bisericii în lume.

"Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi, dobândesc un loc de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus" 1Tim.3:13

Oferta de lideri care ar trebui astăzi să se facă Bisericii s-ar cuveni să fie: "vrea cineva să fie slujitorul tuturora, robul lor pentru Hristos, o priveliște pentru lume și îngeri, un martir? Vrea cineva să fie ultimul om (vezi, Marcu 9:30-35)? Dacă, da, foarte bine! Biserica are nevoie de slujitori, de robi pe viață, de exemple și de oglinzi în care toți să privească, și mai ales are nevoie de martiri, oameni smeriți care să slujească pe mulți. De fapt, succesul conducerii spirituale constă nu în cât de mulți conduci și peste cât de mulți te-a pus Domnul, ci în cât de mulți deservești, la cât de mulți te-ai făcut un rob!!"

Să continuăm acum cu analizarea expresiilor și semnificațiilor cuvintelor grecești care descriu criteriile biblice ale conducătorilor spirituali.

"episcop" - "episkopos" - cuvântul înseamnă "supraveghetor", "superintendent", și-i identifică pe oamenii ce răspund de conducerea bisericii (compară cu, 5:17; 1Tes.5:12; Evrei 13:7). În NT cuvintele "episcop", "bătrân", "supraveghetor" și "pastor" sunt folosite în mai multe contexte pentru a descrie acest grup de oameni (vezi, Fapte 20:17,28; Tit 1:5-9; 1Petru 5:1,2). Episcopii (pastorii, supraveghetorii, bătrânii) au răspunderea de a conduce (5:17), să predice și să învețe (5:17), să-i ajute pe cei slabi spiritual (1Tes.5:12-14), să se îngrijească de biserică (1Petru 5:1,2), și să rânduiască alți lideri (4:14).

O problemă care se ivește în studierea modelului biblic de conducere spirituală îl constituie diferiții termeni folosiți pentru lideri. În unele locuri aceștia sunt numiți "prezbiteri", în altele "episcopi", în altele "bătrâni" și nu în ultimul rând, "pastori". Care sunt termenii care-i descriu cu exactitate pe conducătorii spirituali? Ce diferență există între aceștia? De ce într-un loc se vorbește de episcopi dar nu și de prezbiteri? Sau, de ce într-un loc sunt menționați prezbiterii, dar nu sunt menționați și episcopii?

Identificarea lor ca și grupul aparte ce conduce Biserica se face pe baza...

a) Numirii, rânduirii lor în toate bisericile pe care le-au fondat la prima călătorie misionară inițiată din Antiohia Siriei: vezi, Pavel și Barnaba

Fapte 14:23 "Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică, și după ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat în mâna Domnului, în care crezuseră"

Lui Tit i s-a cerut de către Pavel să rânduiască în Biserica din toate cetățile Cretei, prezbiteri:

Tit 1:5 "Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, și să așezi prezbiteri (Sau: bătrâni) în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit..."

b) Universalității criteriilor. Criteriile pentru acești conducători spirituali sunt universale:

1Tim.3:1, 15 "Dar dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului"

c) Relației dintre aceștia. La începutul epist. Către Filipeni, Pavel le transmite salutări episcopilor și diaconilor bisericii, unul și același grup de conducători spirituali ai bisericii din acel loc:

Filip.1:1 "Pavel și Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toți sfinții în Hristos Isus, cari sunt în Filipi, împreună cu episcopii (Sau: priveghetori.) și diaconii"

d) Însărcinării acestora. În cursul ultimei sale călătorii la Ierusalim Pavel trimite după prezbiterii bisericii din Efes, pentru a-și rămas bun de la ei la Milet, și le spune în "adio-ul" său că Dumnezeu i-a rânduit ca privighetori (episcopi) peste Biserica Lui din Efes, cerându-le s-o hrănească din Cuvânt.

Vezi, Fapte 20:17, 28 ...

e) Responsabilității acestora. Petru le vorbește prezbiterilor de pretutindeni ca și prezbiter, el însuși, punându-le că rostul lor era să privegheze (episkopein) Biserica lui Dumnezeu:

1Petru 5:1 "Sfătuiesc pe prezbiterii (Sau: bătrân.) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter (Sau: bătrân.) ca și ei"

Concluzie: toate aparițiile din NT demonstrează că episcopii și prezbiterii reprezintă unul și același grup de oameni: conducătorii spirituali ai Bisericii!

De ce totuși s-au folosit doi termeni? "Prezbiteri" îi descrie cum sunt. "Episcopia" descrie ce fac. Un termen îl descrie pe lider - cum trebuie să fie. Cel de-al doilea, descrie însărcinarea lui - ce trebuie să facă în biserică.

"dar trebuie" - utilizarea acestei expresii subliniază necesitatea unor vieți impecabile/ireproșabile pe care liderii bisericii trebuie să le trăiască.

Observații:

* numirea acestora nu se face în secret, ci aceștia trebuie să fie recunoscuți de toată biserica. Onoarea întregii Bisericii îi era încredințată!

* trebuiau să fie supuși unei perioade de încercare, de testare, verificare, probă. (1Tim.3:10) Nimeni nu construiește un pod cu metal ce nu a fost încercat!

* sunt trași la răspundere înaintea întregii adunări - 1Tim.5:19

* au datoria de a conduce și învăța Biserica - 1Tim.3, 5:17 - una din tragediile moderne este că liderii se ocupă mai mult de administrație decât de învățătură, de ceremonii decât de hrănirea din Cuvânt, de ritualism decât de metodism!


următoarea pagină | Conducere Spirituală