Înapoi
Acasă
Biblia

Zidirea trupului

Gary E. Gilley


Una din cele mai pătrunzătoare cărți recente despre biserică este scrisă, oricât ar părea de ciudat, de un necredincios. Alan Wolfe, un expert în științele sociale, a observat de mai mulți ani scena religioasă americană, aflată într-o continuă schimbare. Anul trecut și-a publicat cercetările în Transformarea religiei americane. Mesajul cărții sale este că "religia din Statele Unite se transformă în direcții noi și radicale" (Alan Wolfe, The Transformation of American Religion (New York: Free Press, 2003), p. 3.). Wolfe susține că "Discuțiile despre iad, condamnare, chiar și păcat au fost înlocuite cu un limbaj care nu judecă pe nimeni, un limbaj de înțelegere și empatie. S-a renunțat la dezbaterile referitoare la doctrină și teologie... Mai mulți americani ca niciodată se consideră născuți din nou în Hristos, însă Domnul la care apelează rareori se mânie și frecvent le întărește sentimentul propriei valori. [Drept rezultat,] credincioșii din Statele Unite seamănă remarcabil de mult cu cei din jurul lor." (Ibid.)

Dacă evaluările lui Wolfe sunt corecte, care să fie catalizatorul acestei transformări (sau mai bine-zis, degradări)? Teza lui Wolfe este că, în efortul de a câștiga în fața culturii americane, evanghelicalismul s-a înjosit atât de mult încât nu mai poate fi deosebit de acea cultură. Luați doctrina, de exemplu. Grupurile mici de studiu biblic se feresc de teologie ca de ciumă, ca să nu provoace disensiuni. Nici predicile nu stau mai bine. "Vorbind la modul general, predicarea în bisericile cu o orientare evanghelică și o creștere rapidă, indiferent cât ar fi de dinamică în prezentare, are remarcabil de puțin conținut. Scriptura este citată în mod invariabil, însă doar ca o platformă de lansare pentru întărirea mesajului mânturii pe care o poate oferi Isus." (Ibid., p. 31.). Și ce fel de mântuire oferă Isus? Ei bine, "Isus îți va mântui sufletul, îți va salva căsătoria, te va face fericit, îți va vindeca trupul și te va face chiar un om bogat. De ce n-ai lua în considerare o așa ofertă?" (Ibid., p. 32.). Acest mesaj nu se găsește doar în grupul celor care predică "Evanghelia prosperității". Cartea extrem de populară Rugăciunea lui Jabez [The Prayer of Jabez], scrisă, susținută și mai ales citită de evanghelici aparținând curentului majoritar, "este un concept de religie atât de narcisistă încât face ca teologia prosperității să pară exigentă prin contrast." (Ibid., p. 33). De fapt, creșterea rapidă a evanghelicalismului, așa cum o vede Wolfe, nu se datorează mesajului unic al acestuia cât capitulării în fața mesajului culturii: "Popularitatea evanghelicalismului se datorează în aceeași măsură apelurilor sale populiste și democrate - determinării acestuia de a descoperi cu exactitate ce vor credincioșii și oferirea acestor lucruri - ca și certitudinilor credinței." (Ibid., p. 36). Pastorul unei megabiserici din Cincinnati descrie filozofia de creștere a bisericii sale printr-un citat "aproape" biblic: "Unde e Duhul Domnului, e veselie!" (Ibid., p. 194). Un alt pastor din Houston recunoaște: "Iau lucrurile lumești și le botez." (Ibid., p. 195). Aceste abordări au ca rezultat popularitatea. "Însă popularitatea înseamnă să te pleci în fața culturii populare în loc să i te împotrivești, iar cultura populară americană este una care pune mai mare accent pe 'a te simți bine' decât pe 'a gândi corect', deci aceste mișcări tind să fie ostile îndeosebi controverselor doctrinare, care pot duce la disensiuni." (Ibid., p. 76). Am descoperit că sunt de acord cu acest om care recunoaște că e nemântuit, atunci când își începe concluziile cu afirmația: "Aderența la creștere poate avea frustrările ei; văzând cum predicile sunt reduse la prezentări în PowerPoint sau ascultând una după alta cântări de laudă ușor de uitat, îl poate face pe cineva să tânjească după un evanghelic care să se ridice, la fel ca Luther, și să-și proclame opoziția față de ultimul sondaj al gusturilor evanghelicilor." (Ibid., p. 256).

Însă am vorbit destul de analiza pătrunzătoare a evanghelicalismului făcută de domnul Wolfe. Alan Wolfe a prezentat cu multă îndemânare boala mortală a bisericii noii paradigme, însă care e remediul? Pentru acesta mergem nu la Wolfe, ci la Noul Testament. Și nu cred că există vreun pasaj mai potrivit scopurilor noastre decât Efeseni 4:11-16.

Cum a conceput Dumnezeu biserica? Cum trebuie ea să funcționeze? Care e misiunea ei? Pavel, apostolul inspirat, prezintă acest plan în câteva versete scurte. Planul lui Dumnezeu începe cu oameni dăruiți pe care El i-a dat bisericii (v. 11). Aici sunt incluși apostolii și prorocii, care au fost fundamentali pentru biserică, ieșind din scenă după ce temelia bisericii a fost pusă (Efeseni 2:20). Ei au fost urmați de evangheliști și pastori-învățători, care zidesc suprastructura peste temelia apostolică. Acești oameni dăruiți sunt dați bisericii cu o sarcină specifică: pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos (v. 12). Această zidire a trupului are menirea să realizeze patru lucruri: unitatea credinței, cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, maturitatea și asemănarea cu Hristos (v. 13). Atingerea acestor obiective are următoarele rezultate: nu mai suntem copii spirituali, ușor de amăgit; rostim adevărul în dragoste; creștem în Hristos (v. 14-15). Când astfel de vieți predomină într-o biserică locală, și când membrele individuale ale acelui trup își trăiesc rolurile date de Dumnezeu, atunci trupul credincioșilor va fi unul care crește din punct de vedere spiritual și se zidește în dragoste (v. 16). Aceasta e imaginea de ansamblu, haideți acum să privim la detalii.

Oamenii dăruiți sunt dați bisericii locale pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire. Cuvântul tradus prin "desăvârșire" era un termen folosit în primul secol pentru reașezarea oaselor dislocate. Când se rupe o mână, de exemplu, oasele mâinii nu mai sunt aliniate, făcând mâna nefolositoare din punct de vedere al funcționalității. Oamenii dăruiți trebuiau să fie instrumentele lui Dumnezeu care să aducă alinierea corectă în trup, ca să poată avea loc zidirea trupului lui Hristos. Pentru ca trupul lui Hristos să poată fi zidit, oamenii dăruiți trebuiau să realizeze o ajustare în biserica locală, care să-i ajute pe credincioși să înfăptuiască lucrarea de slujire. Cum făceau asta? Cum reușeau să-i echipeze pe sfinți - care era metoda lor? Cred că putem spune fără să greșim că nu făceau acest lucru prin seminarii despre ultimele tehnici folosite în afaceri sau oferind profiluri psihologice. Instrumentul folosit pentru echiparea sfinților era (și este) Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta nu e o deducție logică ci mai degrabă o revelație clară. Pavel îi scria lui Timotei: Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2Timotei 3:16, 17). Cuvântul tradus aici prin "destoinic" vine din aceeași rădăcină ca "desăvârșire" în primul pasaj, și anume cuvântul artios, care sugerează ideea de echipare pentru o sarcină delegată. Pavel este foarte clar în instrucțiunile pe care i le dă lui Timotei; Scriptura este aceea care ne echipează pentru orice lucrare bună. De aceea, nu suntem surprinși să descoperim că sarcina imediat următoare pe care o primește Timotei este să propovăduiască Cuvântul (2 Timotei 4:1, 2). Pentru ca Timotei să poată echipa biserica, el trebuie mai întâi să fie un predicator al Cuvântului. Iar ca să poată propovădui Cuvântul așa cum se cuvine, el trebuie să fie primul care împarte drept Cuvântul adevărului (2Timotei 2:15). În alte cuvinte, Timotei trebuie să fie un student atent al Cuvântului pentru ca, atunci când predică, să predice mesajul pe care l-a intenționat Dumnezeu. În acest fel intenționează Dumnezeu să-Și zidească Biserica - printr-o predicare și învățare atentă, exactă și clară a Cuvântului Său. Nimic altceva nu poate îndeplini această sarcină. Putem spune povestiri inspiratoare, putem cânta o muzică minunată sau plină de viață, ne putem umple calendarele cu evenimente sociale, ne putem profesionaliza programul și putem veni cu grupuri mici pentru orice preocupare imaginabilă, însă dacă Scriptura nu este învățată corect, cu atenție și sistematic, poporul lui Hristos nu va fi echipat iar trupul nu va fi zidit, punct! Nu există excepții la acest mandat. Biserica trebuie să proclame Cuvântul adevărului - aceasta trebuie să fie prioritatea ei supremă. Adunările care se concentrează asupra tehnicilor, programelor și divertismentului, în dauna poziției centrale a Cuvântului, s-ar putea să adune mulți oameni însă nu vor zidi biserica lui Dumnezeu. Programele, dramele și divertismentul pot amuza, consola, inspira sau stârni emoțiile, însă ele nu vor zidi creștini. Numai Cuvântul poate face acest lucru.

Bisericile care iau în serios această poruncă a Domnului vor fi cele care vor înainta în direcția maturității (Efeseni 4.13). Cele care nu o fac, se vor îneca în marea imaturității (4:14). Acestea sunt cele două opțiuni pe care Pavel le pune în fața cititorilor săi. Prima opțiune găsește biserica locală în proces de echipare prin învățarea Cuvântului, zidind astfel trupul lui Hristos. Astfel de biserici vor fi marcate de patru lucruri. Primul, unitatea: Până vom ajunge toți la unirea credinței. În toate epistolele, cuvântul "credință" nu se referă la credința subiectivă (de exemplu, "Eu cred; am credință în Dumnezeu") ci la credința obiectivă. "Credința" este o expresie sinonimă cu doctrina sănătoasă, sau cu totalitatea adevărurilor prezentate în Biblie. Adevărata unitate este fundamentată pe o teologie corectă. Un anumit pastor, scriind o critică la adresa slujirii mele, spunea că el înclină în direcția "unității" pe când eu înclin în direcția "purității". Poate că e o evaluare corectă, însă eu nu cred că poate exista unitate fără puritate. O încercare de realizare a unității fără puritate doctrinară este o simplă uniformitate. Mulți în zilele noastre sunt gata să lase deoparte convingerile lor cu privire la adevărul scriptural pentru a putea progresa alături de ceilalți. Organizațiile sunt înființate sub umbrela unui set minimal de credințe dar cu prețul unui mare compromis, fapt ce duce la impuritatea doctrinară a bisericii. Deși nu toate convingerile doctrinare sunt esențiale pentru credință, iar unele nu sunt de cea mai mare importanță, sunt uimit când văd că mulți sunt gata să le arunce peste bord cu scopul de a îmbrățișa o formă de unitate exterioară. Cu toate acestea, Pavel cheamă la o unitate care este zidită pe adevărurile fundamentale ale credinței.

A doua caracteristică a unei biserici echipate este cunoașterea Fiului lui Dumnezeu. Practic nimic nu este mai important decât cunoașterea lui Hristos. Petru merge chiar mai departe și scrie: Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui (2Petru 1:3). Dacă tot ce avem nevoie pentru viață și evlavie se găsește în cunoașterea lui Hristos, atunci de ce biserica mai caută altceva? Deșii unii, chiar din cercurile evanghelice, ne îndrumă să-L găsim pe Hristos "înăuntrul nostru", să ni-L imaginăm, să Îl experimentăm într-o formă mistică, realitatea este că adevărata cunoaștere a lui Hristos poate fi obținută doar prin Cuvânt. În afara celor spuse de Scriptură despre Hristos, nu știm nimic cu absolută certitudine despre El.

A treia și a patra caracteristică par să se definească reciproc. Trebuie să ajungem la starea de om mare, "matur" însemnând complet, nu perfect. Această maturitate este identificată drept înălțimea staturii plinătății lui Hristos. Standardul nostru de maturitate nu este nimic mai puțin decât asemănarea cu Hristos. Dacă Îl iubim, vom dori să fim ca El.

Cei care nu înaintează în direcția maturității, fiind echipați prin învățarea Cuvântului, rămân prinși fără speranță în mrejele imaturității (4:14). Din nefericire, descrierea credinciosului imatur este foarte potrivită pentru mediul evanghelic din zilele noastre. Făcând portretul credinciosului imatur (sau al bisericii), care nu e echipat prin învățarea Cuvântului, Pavel folosește imaginea unui copil. Dovada imaturității unui copil se găsește în două caracteristici pe care le au toți copiii.

Sunt instabili: Ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo. Copiii sunt renumiți pentru capriciile și nestatornicia lor. Le lipsește autocontrolul; sunt predispuși la extreme și sunt conduși de emoții. La fel, creștinii imaturi sunt încontinuu pe pantele unui montagne-russe emoțional, spiritual și doctrinar. A doua zi după o excursie cu biserica sunt gata să Îl urmeze pe Domnul oriunde; până miercuri tot entuziasmul s-a dus. În timp ce participă la un concert creștin, sunt copleșiți de sentimente de dragoste și râvnă pentru Dumnezeu și pentru aproapele lor. În dimineața următoare, nu se "simt" în dispoziția necesară pentru citirea Scripturii sau pentru rugăciune, așa că nu mai fac aceste lucruri. Când sunt convinși de păcat, își iau angajamente puternice de ascultare pe viitor. Însă după doar câteva zile cedează în fața acelorași vechi ispite. Au ajuns experți în arta ascultării selective de Hristos. Credința lor, deși poate autentică, este superficială, lipsindu-i substanța și puterea. Ei plutesc cu adevărat încoace și încolo - la mila numeroaselor influențe, capricii, personalități pozitive și ispite care apar în viețile lor.

Sunt ușor de înșelat: Purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire. Creștinii-bebeluși rămân așa pentru că sunt amăgiți în mod constant. În loc să fie echipați de Cuvânt (sau, mai bine zis, pentru că nu au fost echipați), acești credincioși imaturi sunt captivați de doctrine false, șarlatani, programe și campanii ingenios întocmite. Puneți-le înainte un bun comunicator și le va lipsi discernământul necesar pentru a-i filtra mesajul. Creștinii-bebeluși aleargă întotdeauna după ultima carte sau ultimul mesaj care le promite spiritualitate instantanee.

Care este remediul pentru acest ciclu nesfârșit de copilărie? Să fim credincioși adevărului, în dragoste (v. 15). Trebuie să păstrăm în minte contextul acestor cuvinte. Pavel nu face apel la o comunicare deschisă și onestă, deși aceasta este o învățătură biblică și este sprijinită de versetul 25. În acest punct el ne oferă antidotul pentru imaturitatea spirituală, iar acest antidot se găsește în desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire (v. 12). Udo Middelmann ne amintește că "biserica și-a pierdut mare parte din audiență pentru că a renunțat la multe lucruri pe care le-a știut și la care se pricepea în trecut: lumina aruncată asupra realității omenești din Cuvântul lui Dumnezeu în dragoste, încurajare, claritate morală și compasiune... Când biserica își abandonează chemarea ei unică, de obicei nu face față cu prea mare succes străzii sau pieței." ." (Udo W. Middelmann, Biserica condusă de piață [The Market Driven Church] (Wheaton, IL: Crossway Books, 2004). p. 201)). Biserica trebuie să se concentreze asupra mandatului său de a echipa sfinții, nu trebuie să-și lase atenția să-i fie distrasă de alte lucruri. Pe măsură ce trupul se zidește prin învățarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu de către oamenii dăruiți în acest scop și prin aplicarea acestui adevăr de către biserica locală, trupul crește în toate privințele, ca să ajungă la Cel ce este Capul, Hristos. Comunicarea în dragoste a adevărului lui Dumnezeu este lucrul care aduce viețile la maturitate și dezvoltă biserici evlavioase. Versetul 16 ne spune că puterea lui Hristos, lucrând prin membrele trupului care funcționează după planul lui Dumnezeu, este cauza care determină în ultimă instanță creșterea trupului.

Ne expunem unor mari pericole atunci când ignorăm planul lui Dumnezeu pentru creșterea trupului lui Hristos, așa cum este el descris în Efeseni 4:11-16. Dacă vrem biserici care să placă oamenilor, atunci prioritatea noastră este să fim atenți la strategia oamenilor. Însă dacă vrem biserici care să-I fie plăcute lui Dumnezeu, cu siguranță vom dori să cunoaștem și să implementăm metodologia lui Dumnezeu. De cine ascultăm arată cui vrem să-i fim plăcuți.

Tradus de Florin Vidu


Apologetică