Înapoi
Acasă
Biblia

Imaginea este totul

(Cum să-ți alegi religia)

R.C. Sproul


Doresc să încep această serie adresându-vă o întrebare. Este o întrebare ușoară, doar că trebuie să spuneți adevărul. Întrebarea este: Câți dintre voi ați fost vreodată îndrăgostiți? Haideți, nu vă rușinați. Câți dintre voi ați fost îndrăgostiți vreodată? Vedeți, acest cuplu din colț, nu au ridicat mâna. Ați fost îndrăgostiți. Ce vârstă credeți că trebuie să ai ca să fii îndrăgostit? Și cum știi dacă este dragoste adevărată? Nu știi. Pentru că toată lumea îți spune că nu este dragoste. Ei spun: "Nu este real." Îmi amintesc prima oară când am fost îndrăgostit, adică, îndrăgostit cu adevărat. Era demult în 1952. Aveam 13 ani. Și m-am îndrăgostit nebunește de această fată din orașul nostru, din școala mea. Și mă înnebunea pentru că de fiecare dată când le spuneam prietenilor mei "Sunt îndrăgostit de fata aceea," ei râdeau și îmi spuneau, "Nu se poate să fii îndrăgostit; nu ești destul de mare pentru a fi îndrăgostit." Și mă duceam și spuneam profesorului meu, antrenorul de baschet, "Domnule antrenor, sunt îndrăgostit, ce părere aveți?" El spunea, "Nu poți fi îndrăgostit, ești prea tânăr." Mi-a spus, "Este doar o iubire trecătoare. Este ceva trecător." Dar ei în continuu îmi spuneau că nu este ceva real. Dar eu eram sigur că este real. Și am descoperit două persoane care m-au crezut. Una era Doamna Greg. Ea era profesoara mea de limba engleză în clasa a VIII-a. Era minunată. Aveți și voi astfel de profesori câteodată? Doamna Greg, poate că doar glumea cu mine, dar îmi spunea, "Bineînțeles că ești îndrăgostit dragă. Eu cred că ești îndrăgostit. Poți fi îndrăgostit." Și așa mai departe. Și al doilea aliat pe care l-am avut a fost renumitul cântăreț Nat King Cole. El a realizat un cântec care în fiecare an ajungea pe locul întâi în Statele Unite ale Americii și numele acestui cântec era "Prea tânăr". Cu toții îl cântați mereu, nu-i așa? Cunoașteți acest cântec? Câți dintre voi nu ați auzit niciodată această melodie? Nu ați auzit-o niciodată? Câți dintre voi nu ați auzit niciodată de Nat King Cole? Câți ați auzit de el? O, datorită fiicei lui, așa este. Nat King Cole era minunat și avea o voce frumoasă. Dar el a cântat acest cântec și cântecul se numea "Prea tânăr". Și era cam așa. Vreți să auziți un cântec din antichitate? "Au încercat să ne spună că suntem prea tineri. Prea tineri să fim îndrăgostiți cu-adevărat." Și eu spuneam, "Așa-i, cântă Nat, ai dreptate!", pentru că toată lumea îmi spunea că nu pot fi cu adevărat îndrăgostit deoarece sunt prea tânăr. Și aveam acest prieten căruia i-am spus, "Sunt îndrăgostit." El mi-a spus, "Ești prea tânăr, nu poți fi îndrăgostit." Și eu i-am spus, "Uite, pun pariu cu tine pe zece dolari că mă voi căsători cu această fată." Și el a acceptat pariul. Și opt ani mai târziu l-am invitat la nunta mea și i-am spus, "Când joci, plătești. Dă-mi cei zece dolari."

Nu știu dacă am fost cu adevărat îndrăgostit în 1952, dar m-am căsătorit cu acea fată și acum știu că sunt îndrăgostit de ea. Dar problema din acea perioadă a vieții mele era cea a realității. Doream să știu ce este real. Și vroiam să știu ce este adevărat. Pentru că nu eram de acord cu prietenii mei și nici cu profesorii mei în legătură cu ceea ce era adevărat. Aveți și voi problema asta câteodată?
O altă problemă pe care am avut-o a fost în liceu. Aveam un examen la biologie și în mijlocul acestui test, Domnul Krisfield, profesorul de biologie, în fața întregii clase, spune, "Hei, Sproul, ține-ți ochii la lucrarea ta." Și m-a acuzat că am privit la lucrarea colegului ce stătea alături de mine și al cărui nume era Jack Smith și se întâmpla să fie și cel cu notele cele mai mari din clasă. Și am fost mânios pentru că eram nevinovat. Nu mă uitasem la lucrarea lui Jack. Vi s-a întâmplat asta vreodată? V-a acuzat cineva vreodată de ceva ce nu ați săvârșit? Nu-mi place să recunosc că au fost momente în clasă când priveam la lucrarea lui Jack Smith. Și eram vinovat pentru acest lucru. Dar în acea zi specifică, nu eram. Și uram asta pentru că eram acuzat de ceva neadevărat.

Nu prea mult timp în urmă Statele Unite ale Americii au trecut prin cele mai vicioase și jenante momente din istoria Sa ce au implicat chestiunea adevărului. Un om a fost nominalizat să devină judecător în cea mai înaltă curte din această țară. Și în timp ce se apropia de finalul acestui proces în senat, o femeie a venit în față și l-a acuzat de hărțuire sexuală. Vă amintiți? Câți dintre voi ați asistat la aceste audieri când acuzațiile erau aduse de Anita Hill împotriva lui Clarence Thomas? Mulți dintre voi ați asistat. Ei bine, ascultând-o pe Anita Hill, povestea ei părea credibilă. Ea părea credibilă. Și apoi când a terminat Clarence Thomas venea la bară și Judecătorul Thomas spunea, "Eu nu am spus niciodată așa ceva." Ea spunea că el spusese ceva; el spunea că nu este așa. Și apoi au adus tot felul de persoane în fața senatorilor și în fața camerelor televiziunii și unele persoane spuneau "Anita nu spune niciodată astfel de minciuni." Și celălalt grup a venit și a spus, "Clarence Thomas nu spune niciodată astfel de minciuni." Cum ar fi putut cineva vreodată să determine, cu precizie, cine spunea adevărul? Când totul s-a încheiat, și eu privisem fiecare minut al acestei dispute, nu mai știam. Și pe măsură ce se apropia de sfârșit, ceea ce m-a uimit (și acesta este punctul pe care doresc să-l rețineți) senatorii au început să-și spună unii altora și televiziunilor, una după alta, "Păi, știți, cred că amândoi spun adevărul." Vă amintiți? Amândoi spun adevărul. Și când am auzit aceasta am spus, "E ceva aici ce nu înțeleg." Mă gândeam că asta e o nebunie. Ceva nu are sens aici. Nu știam cine spunea adevărul dar era ceva ce știam cu siguranță. Era imposibil ca ambii să spună adevărul. Pentru că problema era una de realitate, despre ce se întâmplase cu adevărat. Nu despre ceea ce simțea Clarence Thomas. Nu despre ceea ce simțea Anita Hill. Întrebarea era, a spus acel om acele lucruri sau nu? Și dacă le-a spus, nu putea ca în același timp să nu le fi spus, nu? Și dacă nu le-a spus, nu putea fi adevărat că de fapt le-a spus.
În asta constau instanțele de judecată. În asta constă justiția și procesele. Când cineva vine și spune, "Ai înjunghiat tu pe această femeie, cu premeditare, în seara de 19 Februarie 1991?" "Nu" nu a făcut-o. Și nu-ți va plăcea foarte mult dacă cineva ar spune că ai făcut-o. Și când curtea se strânge și dovezile sunt aduse la lumină și juriul evaluează și analizează problema, de fapt ei încearcă să ajungă la adevăr. Pentru că ceea ce nu este real nu este adevărat. Dar știți ce se întâmplă în țara asta? Ne dăm liber la simțuri. Începem să ne punem creierele într-un borcan sau le lăsăm în parcare, în special când venim la biserică. Și spunem că ideile opuse, care sunt complet contradictorii, pot fi adevărate în același timp:

(următoarele citate sunt ale studenților din țară)

"Dacă două persoane se întâlnesc și una din ele spune că există un Dumnezeu și una spune că nu există Dumnezeu, ar putea avea amândouă dreptate în același timp pentru că este doar o chestiune despre ceea ce crezi și ceea ce ai fost învățat de mic să crezi. Când se ajunge ca toți să aibă păreri diferite despre Dumnezeu și despre cum arată El, toată lumea are câte o părere. Cum am spus, când ajungi să cunoști pe Dumnezeu, El este cine vrei tu să fie. El ar putea fi acel copac. Dumnezeu este un copac astăzi. Toată lumea are părerea proprie."

"Îmi place să respect toate religiile la fel pentru că, doar pentru că am fost socializat în creștinism și asta nu înseamnă neapărat că aceasta este singura credință valabilă."

"Oamenii pot găsi fericirea prin Isus sau prin Hare Krishna sau prin orice lucru în care Îl văd ei pe Dumnezeu."

"De fapt, dacă citești Koranul sau Biblia, mare parte din acestea este același lucru. Adică, este o singură diferență. Cum ar fi în nume și lucruri de felul acesta."

"Dacă ai niște oameni; Musulmanii se adresează lui Dumnezeu cu Allah. Jamaicanii Îl numesc Jha. Creștinii Îl numesc Isus. Dar cred că este doar o formă spirituală pentru că există multe nume pentru El."

"Cred că Dumnezeu există pentru unii oameni și pentru alții nu există."

Sunt unele locuri unde nu facem astfel. Când ai un test la matematică și adaugi niște numere pe pagină și ajungi la concluzia, suma problemei, și scrii răspunsul... adaugi doi cu doi și scrii cinci. Și profesorul o marchează greșit și spune, "Îmi pare rău, răspunsul este patru, nu cinci, ai greșit." Mergi la profesor și spui, "Ei bine, se poate să fie greșit pentru tine dar pentru mine este corect pentru că așa îmi face plăcere mie, să consider că doi plus doi este egal cu cinci. Și astfel, dacă eu cred destul de tare că doi plus doi este cinci, apoi pentru mine este adevărat că doi plus doi este egal cu cinci." Nu scapi așa ușor cu asta în ora de matematică. Dar angajează-i pe oameni în discuții teologice și vorbim astfel tot timpul. Angajează-i pe oameni într-o discuție despre comportament, despre moralitate, despre etică și astfel vom vorbi. Spunem că aceste lucruri sunt ceva relativ. Am întrebat pe cineva, spunând, "Este bine ca o persoană cu premeditare să aibă un avort pentru conveniență?" Și iată ce îmi spun oamenii. Îmi spun, "Păi, pentru mine nu e bine, eu nu aș face asta. Dar poate este bine pentru altcineva, dacă aleg asta. Dacă asta vor să facă, atunci e bine pentru ei." Și vedeți ce se întâmplă aici? Facem din adevăr o chestiune de preferințe personale.

(citate ale studenților din țară)

"De fapt, dacă nu îmi place, atunci este greșit, și dacă îmi place, atunci este corect. E atât de simplu."

"Din experiența a ceea ce văd și citesc și simt, contează ceea ce simt că este corect pentru mine. Nu este vreun lucru care să mă facă să spun că cutare lucru este mai corect sau cutare lucru este mai greșit."

"Eu sunt interesat mai mult în ceea ce sunt sigur că este corect. Dar fie că Cel de Sus percepe sau nu aceasta ca fiind corect, ei bine, asta este o altă poveste."

"Standardul meu pentru credință vine din Biblie. Cred că Biblia este fără eroare, perfectă, Cuvântul viu insuflat de Dumnezeu. Și prin Scripturi eu îmi obțin călăuzirea, morala, în felul în care Isus Hristos mi-a spus să-mi trăiesc viața."

"Biblia nu are așa multă autoritate în viața mea. În mare parte eu merg de unul singur. Am propriile morale specifice."

"Dacă ceva este corect sau greșit, este ceva foarte individual. Cred că de asemenea depinde de circumstanțele din viața ta, etc., etc. Eu hotărăsc dacă ceva este greșit. Pentru mine, dacă nu este corect din punct de vedere moral pentru mine sau ceva de felul acesta, atunci nu fac acest lucru. Și dacă ceva este bun pentru mine, dacă mă va face fericit sau dacă mă va ajuta să obțin ceea ce vreau..."

"Morala este morală, fiecare are una proprie."

Noi facem din ceea ce este corect o chestiune de preferință personală. Și absolutul, se pare, că nu mai este absolut adevărat, și că nu mai există absoluturi. Absolut nici un absolut.

(mai multe citate)

"Sunt lucruri care pur și simplu vin prin intuiție. Trebuie să realizezi un echilibru pentru că oricând iei o decizie, nu vei avea dreptate absolută sau nici nu există un rău absolut cu adevărat. Trebuie să echilibrezi lucrurile tu însuți. Dacă ar fi existat o modalitate să ajungi la un lucru absolut corect, sunt sigur că aș fi urmat un curs acum la școală despre ce ar fi acest lucru."

"Cu binele absolut și răul absolut... eu văd totul relativ. Modul cum văd eu că ar trebui să tratez pe cineva s-ar putea să nu fie la fel cu modul în care altcineva vede lucrurile."

"Aceasta este o afirmație relativistă și nu există absoluturi. Și dacă ceea ce este bine e rău și ceea ce e rău e bine, atunci ce e bine?"

"Pot spune ce este adevărat pentru mine și sunt sigur că fiecare poate spune ce este adevărat pentru ei înșiși dar nu am nici o idee ce este adevărat pentru toți."

"Cred că depinde de persoana care contemplează problema. Nu cred că există standarde absolute pentru bine și rău."

Gândiți-vă la asta. Dacă vă gândiți, sunt convins, pentru cinci minute, că veți fi conduși la concluzia că asta este un mit. Este un mit pentru că nu poate fi adevărat.

Am avut o discuție în campusul unui colegiu cu o tânără și vorbeam despre existența lui Dumnezeu și în timp ce dezbăteam întrebarea, "Există Dumnezeu?", într-un final s-a întors spre mine și a spus, "Domnule profesor Sproul," a spus ea, "Dumneata găsești că religia are vreo semnificație?" Și eu am spus, "Da." "Te rogi lui Dumnezeu?" "Da" "Îți place să cânți imnuri creștine?" "Da." "Mergi la biserică Duminica dimineața?" "Da." "Ești implicat în activități într-o părtășie?" "Da." A spus, "Ei bine, atunci de vreme că toate aceste lucruri sunt atât de minunate și semnificative pentru dumneata, atunci pentru tine Dumnezeu există. Dar acest fapt este irelevant pentru mine și viața mea. Eu nu găsesc nici un sens în rugăciune sau mersul la biserică sau cântări sau în toate aceste activități religioase. Deci pentru mine nu există Dumnezeu." Și eu am răspuns, "Nu sunt sigur că înțeleg asta. Este confuz pentru mine," Am spus, "Nu cred că înțelegi despre ce vorbesc eu. Eu nu vorbesc despre experiența mea religioasă sau experiența ta religioasă. Noi discutăm aici chestiunea, dacă în realitate există o astfel de Ființă pe care o numim Dumnezeu." Am zis, "Eu vorbesc despre o Ființă care, dacă El nu există în realitate, toate rugăciunile și cântecele și predicile și toate activitățile mele bisericești, toate acestea, dacă El de fapt nu există, eu nu aș puterea să-L creez pe El. Nu Îl pot materializa eu." Și am mai spus, "În același timp vorbesc despre un Dumnezeu care, dacă există separat de mine și separat de tine, toată necredința ta, tot dezinteresul tău nu are puterea să-L omoare."

Am alergat în lungul și latul țării la campusurile colegiilor și ale liceelor Americii. Și unii din membrii echipei noastre au avut o cameră video pe umăr și au realizat interviuri spontane, surpriză, în stilul în care întrebi oamenii pe stradă. Și știți, nu este foarte greu să faci oamenii să vorbească în fața camerei. Imediat ce aprinzi luminița roșie la cameră și spui, "Vorbește la microfon, dorim să îți punem câteva întrebări," "Hei, sunt la TV," știi, "Sunt numărul unu. Bună mamă, bună tată!" Toate astea. Și îți vor răspunde la întrebări. Și noi am adresat întrebări tinerilor din această țară despre Dumnezeu. Și ce aud în aceste interviuri este o idee care străbate întreaga națiune. Auzim un student după altul spunând, "Ei bine, Dumnezeu este ceea ce vrei tu să fie. Și toate religiile sunt la fel de valabile. Toate religiile sunt la fel de adevărate. Dacă religia ta este budism și a ta este confucianism, și a ta este iudaism și a ta este islam, și a ta creștinism, toate sunt la fel. Toți cred în același Dumnezeu și toate sunt adevărate."
Ați auzit asta? Bănuiesc că mulți dintre voi ați spus asta. Dar dacă ați spus-o, ați făcut o afirmație care nu poate fi adevărată. Este imposibil, în realitate, ca toate religiile să fie adevărate. De ce? Pentru că nu cred aceleași lucruri. Și nu numai că susțin lucruri diferite, dar în multe cazuri susțin lucruri contradictorii. Creștinismul crede că Isus era Dumnezeu întrupat. Alte religii ale lumii spun că Isus era doar un om bun, că El era un învățător mare, că era un om de principiu, dar El nu era Dumnezeu. Acum, dați-mi voie să vă întreb, dacă voi credeți că Isus este Dumnezeu sau nu credeți în Isus ca Dumnezeu, cu siguranță că trebuie să recunoașteți că El nu poate fi o persoană divină și o persoană obișnuită în același timp și în aceeași relație.

Tradus de Cristian Coțovan


Diverse