Înapoi
Acasă
Biblia

Numai Cristos

Solus Christus și pastorul

Rod Rosenbladt


Ne aflăm la momentul în care vorbim despre lucrarea bisericii, adică, oficiul sau funcția pastorului. Chemarea pastorului este de a predica din textul Bibliei Legea și Evanghelia lui Dumnezeu, și să administreze botezul și Cina Domnului conform poruncii lui Cristos. Acestea sunt esența a ceea este chemat să facă un pastor reformat într-o congregație. Este o chemare de a înfăptui solus Christus înaintea unei adunări locale, duminică după duminică, lună după lună, an după an. După ce aduce învățătură din Biblie cu privire la păcătoșenia tuturor persoanelor, inclusiv a creștinilor, el trebuie să arate pe baza textului din Biblie pentru acea săptămână ceea ce moartea și învierea lui Cristos au făcut, chiar pentru noi "credincioșii care încă păcătuim", pentru ca să poată împlini acest aspect specific al Legii lui Dumnezeu.

Elementul esențial aici este că pastorul trebuie să predice din textul Bibliei modul în care moartea lui Cristos poate mântui chiar un creștin! Dintre multele teme posibile din Scriptură care ar putea fi predicate, el trebuie să predice în primul rând și mai ales iertarea păcatelor înfăptuită de Cristos pentru noi.

Dacă pastorul predică altceva care să pună aceasta în plan secund, el este vinovat de abandonarea chemării sale. Dacă folosește textul Bibliei, spre exemplu, doar pentru a face o chemare la o trăire creștină mai profundă, și-a abandonat chemarea . Dacă Îl prezintă pe Cristos doar ca pe un exemplu a ceea ce noi creștinii trebuie să imităm prin puterea Duhului Sfânt din lăuntrul nostru, și-a abandonat chemarea. Dacă Îl predică pe Cristos doar ca răspuns la o anumită nevoie percepută și pe care noi am avea-o, alta decât iertarea păcatelor, el și-a abandonat chemarea. Dacă predică doar o anume acțiune politică sau socială demnă de laudă pe care congregația ar trebui s-o întreprindă, el și-a abandonat chemarea. Dacă aduce numai învățătură cu referire la un subiect tangențial sau de relevanță superficială în Scripturi, chiar dacă este solidă, bazată pe Biblie, el și-a abandonat chemarea.

Predicarea lui "Cristos cel răstignit"

Un pastor reformat este chemat să-L predice pe Cristos cel răstignit și să administreze sacramentele congregației. Cineva ar putea spune, "Nu cumva vrei să spui că pastorul ar trebui să evaghelizeze credincioșii de la amvon?" Cei mai mulți pastori evanghelici nu au predici și nu practică predicarea lui Cristos unei adunări de credincioși; singura categorie de oameni care pentru ei este destinată predicării Evangheliei sunt păgânii. Însă chiar dacă cea din urmă categorie de oameni au prioritate, nu este cu nimic mai puțin important ca cea de-a doua categorie de oameni să audă și ei Evanghelia.

1. Predicarea pentru creștini. Gândiți-vă la sfaturile lui Pavel pentru Timotei. Timotei a apărut la scurt timp după lucrarea apostolică unică inițială de "așezare a temeliei", lucrare înfăptuită de către apostoli o dată și pentru totdeauna care nu avea să fie niciodată repetată până la sfârșitul vremii. Lucrarea lui Timotei (pe lângă evanghelizarea păgânilor) consista în lucrarea obișnuită de predicare a Evangheliei și administrare a sacramentelor unei adunări de convertiți. Ce implica aceasta în mod exact? Exact ceea ce deja am descris. Timotei era chemat săptămână după săptămână să-L predice pe Cristos și lucrarea Sa mântuitoare înaintea congregației și să administreze acesteia sacramentele.

Gândiți-vă la monologul interior pe care mulți creștini îl experimentează săptămână de săptămână. "Se poate să fi fost har pentru mine atunci când, ca păcătos, am fost convertit la început. Însă acum, după ce mi-a fost dat Duhul lui Dumnezeu, mă tem că starea mea interioară mai degrabă s-a înrăutățit, în loc să devină mai bună. Am abuzat îngrozitor de toate darurile bune ale lui Dumnezeu pentru mine. Am fost atât de optimist la început, când pastorul mi-a spus că Isus Cristos în afara oricărei implicări din partea mea, murind pentru mine, fără nici o plată, m-a mântuit prin moartea Sa, iar Duhul Sfânt, locuind acum înlăuntrul meu, mă va ajuta să-L urmez pe Cristos. M-am așteptat la așa de multe lucruri. Însă totul a mers rău. Fără nicio îndoială, alții au slujit conform cu ceea ce Dumnezeu i-a echipat să facă, dar eu nu. Am folosit harul și sângele vărsat al lui Cristos ca o scuză pentru a face lucruri pe care probabil nu le-aș fi făcut nici chiar ca păgân. M-am rededicat lui Cristos de mai multe ori de câte pot număra. Dar se pare că lucrurile rămân la fel, sau chiar se înrăutățesc, indiferent de ceea ce fac. Oricare ar fi limitele exterioare ale harului lui Cristos, cu certitudine eu le-am depășit. Am încurcat și am distrus totul în mod conștient și premeditat.

"Bănuiesc că nici n-am fost creștin de la bun început, fiindcă dacă aș fi fost, aș fi făcut ceva progres în viața mea creștină. Poate n-am făcut niciodată parte dintre cei aleși. Dacă n-am fost, nu este nimic ce să pot face în privința aceasta. Oricum, mă aflu acum dincolo de orice speranță. Voi încerca să mai merg la biserică pentru o vreme, însă cred că am încercat orice lucru posibil pe care biserica mi l-a spus să-l fac. După aceea, bănuiesc că mă voi întoarce la păgânism și «mănâncă, bea și veselește-te» în timpul care mi-a mai rămas. Ce altceva să fac?"

Cum îl prezintă un pastor pe solus Christus acestui bărbat sau acestei femei?

Mai întâi de toate, el trebuie să recunoască lucrarea Legii asupra lui sau ei. Pastorul realizează că în acest caz ceea ce este necesar nu este Legea ci Evanghelia. Unul dintre rezultatele trezirii Weslyene în această țară a fost convingerea comună că adevărata convertire va afișa întodeauna un progres moral măsurabil (și făcând corelarea, lipsa unui asemenea progres este dovada că nu a avut loc o regenerare adevărată). Astfel, credinciosul care încă păcătuiește este determinat să creadă că el nu este acum deloc credincios. Luther a recunoscut natura lipsită de viață a acestui gen de teologie. El știa că orice sfat pentru a primi siguranță care ne îndreaptă atenția înapoi spre noi înșine, nu constituie siguranță. Direct spus, Luther știa că moartea și învierea lui Cristos în locul nostru sunt îndeajuns de puternice pentru ca să mântuiască chiar și un creștin!

Așadar, chemarea pastorului este de a-L prezenta numai pe Cristos contrar sfatului fals al intuiției lăuntrice omenești și a sfatului falsei trezirii pe care-l acceptatse ca fiind adevărat. Cum așa? Pastorul trebuie să prezinte promisiunile biblice privind suficiența morții lui Cristos pentru ca să mântuiască chiar și un creștin vinovat din punct de vedere moral.

2. Iertarea păcatelor. În cazul pastorului luteran, Evanghelia predicată, absolvirea creștinului și împărțirea meritului suficient al morții substitutive a lui Cristos prin intermediul Cinei Domnului, va fi centrală. Fie că enoriașul său credincios o știe sau nu, problema este simplă - iertarea păcatului. Întrebarea este dacă creștinului îi este promisă iertarea păcatului doar pe temeiul morții și învierii substitutive a lui Cristos pentru el. Da sau nu? Răspunsul biblic este clar "Da!" Este o chestiune ce ține de principiul solus Christus. Și desigur, aceasta va atrage după sine și temele Reformei de care principiul este legat - sola grația și sola fide.

Unul din lucrurile care face lucrurile să fie atât de dificile pentru pastorul american este terenul câștigat de teologia trezirilor spirituale și impactul avut de aceasta a avut-o în zilele noastre. Accentul în reînnoire era pus mai mult pe lucrarea lui "Cristos înlăuntrul nostru" decât era pus pe lucrarea lui "Cristos în afara noastră".

Luther a întâmpinat aceasta în cazul lui Melanchthon, co-lucrătorul său strălucit. Pe cât era de genial, Melanchthon era cu mai mult orientat pe interior decât Luther. Într-una din scrisorile lui către Luther, Melanchthon își exprima îngrijorarea, scriind "Mă întreb dacă mă încred suficient în Cristos? Poate că nu o fac? Atunci ce se va întâmpla?" Luther i-a expediat faimoasa scrisoarea în care scrie, "Melanchthon, du-te și păcătuiește cu curaj! Apoi du-te la cruce și mărturisește-ți păcatul cu curaj! Întreaga Evanghelie se află în afara noastră!"

Ceea ce ne mântuiește nu este lucrarea lui Cristos înlăuntrul nostru. Ceea ce ne mântuiește este moartea obiectivă a lui Cristos, sângele Său vărsat obiectiv pe o cruce obiectivă. Acest lucru sună atât de simplu, însă este bătălia între adevărata Evanghelie (care este total obiectivă) și o evanghelie falsă de natură interioară. Atunci când introspecțiile au ca urmare disperarea- și cel mai probabil așa se întâmplă - fiindcă noi continuăm să păcătuim, trebuie ca pastorii noștri să ne prezinte lucrarea suficientă și obiectivă a lui Cristos.

3. Lucrarea pastorului. Luther credea că noi nu putem face această prezentare pentru noi înșine. Trebuie să ne fie predicată de către pastori care sunt chemați s-o facă pentru noi. Nu trebuie să încercăm să "ne predicăm Evanghelia nouă înșine". Trebuie să-l rugăm pe pastorul nostru să ne absolve sau să ne acorde iertare de păcat în numele lui Cristos. Noi trebuie să primim din mâinile lui trupul și sângele lui Cristos (cu referire la Cina Domnului) pentru iertarea păcatului nostru. Trebuie ca să auzim din gura lui, "Iar acum fie ca trupul și sângele scump al lui Cristos, prin care a făcut ispășire deplină pentru tot păcatul vostru, să vă întărească și să vă păstreze în credința adevărată pentru viața veșnică. Mergeți în pace și Domnul să fie cu voi."

Cineva s-ar putea să răspundă, "Nu poate fi atât de simplu! Doar Cristos și doar moartea Lui? Și sunt iertat? Aceasta nu are nicio analogie în lumea mea. Nu poate fi adevărat."

Cristoși falși care sunt predicați în zilele noastre

Solus Christus înseamnă că există doar un singur Cristos autentic ce mântuiește. El nu numai că este suficient în sângerarea și moartea Sa pentru a ne mântui. El este singurul sau unicul Cristos. Cultura americană de astăzi oferă mulți "Cristoși" care nu sunt deloc Cristos cu adevărat. Afirmarea lui solus Christus înseamnă că un creștin reformat respinge pozițiile contrare acesteia ca fiind false ("și prin urmare noi condamnăm . . ...") Voi menționa doar câteva din aceste poziții.

1. Cristosul psihoterapeut. Aceasta este o poziție extrem de populară în lumea evanghelică de astăzi. Acest "Cristos" este predicat ca fiind cel care poate vindeca rănile sau durerile noastre lăuntrice de natură psihologică. El poate vindeca și căsnicii destrămate, ne poate ajuta în comunicarea cu copiii noștri și se poate ocupa de alte situații disfuncționale.

2. Cristos exemplul nostru. Deseori Cristos este predicat ca un exemplu moral pe care noi trebuie să-l imităm. Ideea care se află în spatele acestei perspective este aceea că păcatul nostru este cu ceva mai mult decât o confuzie, iar noi deținem înlăuntrul nostru mijlocul moral de a înfăptui orice ar trebui să fie înfăptuit ca să scăpăm de el odată ce suntem învățați. "Evanghelia" acestui tip de "Cristos" este lege pură, cu toate că puțini pastori care predică "Cristos este modelul vostru" par să recunoască acest fapt.

3. Cristosul care dă sănătate și bunăstare. Surprinzător de obișnuită este predicarea unui "Cristos" care întodeauna dăruiește sănătate sau bunăstare celor a căror credință în El ajunge la nivelul pe care ar trebui să-l atingă. Cei care au urmărit evangheliști și predicatori penticostali la televizor îl recunosc pe acest "Cristos".

4. Cristos iubitul. Acesta este popular în anumite seminarii unde profesorii recomandă sau chiar cer studenților să citească așa-zisa înțelepciune profundă a misticilor. Ideea de aici nu este (cum de fapt ar trebui să fie) aceea că studentului i se oferă posibilitatea să critice aceste scrieri ca exemple ale încercărilor repetate ale omului de a folosi o experiență lăuntrică drept bază pentru justificarea lui înaintea lui Dumnezeu. În schimb, studentul este încurajat să întrevadă posibile aplicații a unor asemenea scrieri în biserica sa. Însă, așa cum Luther a observat, experiența mistică este doar încă o "scară spre cer" contrafăcută sau falsă. Aici ar putea fi folosite cu ușurință multe exemple asemănătoare.

Rezumat și concluzie

Am văzut că textul biblic este foarte clar în privința a ceea ce a ajuns să fie numit mai târziu principiul solus Christus. Reformatorii nu numai că au susținut exclusivitatea pretenției creștine; ei au crezut că dacă cineva nu înțelegea că Isus Cristos era mesajul central al Scripturii, acea persoană nu avea să înțeleagă Scriptura deloc. Fundalul înțelegerii principiului solus Christus este o înțelegere temeinică a pretențiilor Legii față de noi, precum și o înțelegere a Persoanei și Lucrării lui Cristos pentru noi (în special, neprihănirea Sa imputată și socotită nouă doar prin credință- sola fide) pentru iertarea păcatelor. Atacul de astăzi asupra lui solus Christus este din partea anumitor "teologi pluraliști" care se folosesc de sistemul postmodernismului pentru a submina nu doar pretențiile exclusive ale lui Cristos din Scriptură, ci realmente toate declarațiile despre adevăr din orice domeniu.

În apărarea principiului solus Christus, creștinii nu trebuie să trateze cu ușurință cuvintele sau faptele nobile ale păgânilor. A existat o revelație a lui Dumnezeu și a lui Cristos în afara Scripturii, revelație care nu mântuiește, așa cum Pavel afirmă în Romani. Laicii au dreptul să se aștepte ca un pastor reformat să-și înțeleagă chemarea ca fiind aceea de a-L prezenta pe Cristos în funcția sau lucrarea Sa mântuitoare (murind pentru păcatul nostru și înviind pentru justificarea noastră) de la amvon, în programe și în întreaga biserică locală.

From Christ Alone by Rod Rosenbladt copyright 1999, pages 38-45.  Used by permission of Crossway Books, a publishing ministry of Good News Publishers, Wheaton, Il 60187, USA www.crossway.com.

Tradus de Lacrisa Novac


Doctrine