Înapoi  Acasă  Deschideți Biblia

(continuare ... )

Replica biblică constă în corecta interpretare a pildei.

Ţarina nu este biserica, ci lumea (vezi, vers.38). Neghina îi reprezintă pe cei răi iar secerişul simbolizează sfârşitul veacurilor (v.39). Sensul pildei este acesta. Nu este voia lui Dumnezeu ca să se judece lumea şi să-i înlăture pe cei păcătoşi din ea. În vederea strângerii celor aleşi, cei nemântuiţi sunt toleraţi până la urmă. Atunci se va face separarea!

Ca prin urmare, acest text nu priveşte deloc disciplina bisericii!

Obiecţia nr. 2 - Nu spune Isus să nu judecăm ca să nu fim judecaţi?

Este adevărat, dar în acelaşi timp El ne porunceşte să judecăm după neprihănire, după dreptate. În plus, avem porunca apostolică clară care spune că este de fapt "o datorie a noastră":

1Corinteni 5:12-13 În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? ... Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.

Da, excomunicarea este ceva ce Biserica întreprinde şi nu este ceva ce s-a inventat pentru sporirea abuzivă a autorităţii ei, sau a liderilor ei (în frica de excomunicare un papă l-a făcut pe unul din ultimii împăraţi ai Imperiului Roman să vină la palatul lui în genunchi şi să-i cerşească milă!). Faptul că se efectuează adesea greşit este o cu totul altă problemă. Nu pentru a evita erorile trebuie să consultăm în permanenţă Biblia şi să revenim mereu la modelele ei? Modelul biblic al disciplinei prevede ca unul din paşii ei să fie "darea afară", dar nu proscrierea pe veci şi stigmatizarea aceluia. Chiar şi această măsură dură şi extremă se ia cu scopul pozitiv al restaurării şi aducerii înapoi la o relaţie bună cu Dumnezeu a celui disciplinat.

1Corinteni 11:31-32 Daca ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca sa nu fim osândiţi odata cu lumea.

Judecata trebuie să triumfe în mijlocul nostru! Vă şochează acest lucru?

Biserica este alcătuită din credincioşi, de aceea grija noastră nu ar trebui să se îndrepte spre a-i face să se simtă bine pe cei necredincioşi, ci să-i încurajăm pe credincioşi la sfinţire! De aceea, această "judecată" este absolut imperativă în mijlocul nostru şi trebuie să devină o practică la care să veghem în permanenţă.

Pavel spune în Efeseni 5, "nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osândiţi-le... Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina" (v.11-13)..

Întunericul se găseşte acolo unde fărădelegea şi confuzia operează. Responsabilitatea pentru alungarea lui ne revine nouă! Dacă acest nor planează asupra bisericii noastre din cauza comportamentului inacceptabil al unora, atunci trebuie judecaţi prin disciplina bisericii!

Din nou, răzbate din acestea inima lui Pavel: "vreau ca lumea să vadă o demonstraţie veritabilă, o întruchipare vie a puterii ei". Asta-i ce vrea Pavel, ce vrea Isus Hristos. Vom asculta de ei?

Alte obiecţii...

Obiecţia nr. 3 - Fiecare să se cerceteze dar pe sine! (vezi, 1Corinteni 11:28) Sub bănuiala ipocriziei fiecare să-şi examineze doar viaţa lui însuşi şi să nu se "ia" şi de alţii!!!

Răspuns: În primul rând ipocrizia nu ar trebui să se găsească în mijlocul nostru şi tocmai pentru a nu-i oferi ocazia să apară şi să se răspândească trebuie exercitată şi susţinută disciplina în biserică. Da, ea este un lucru neplăcut, chiar înfricoşător. Ea mă face pe mine să mă tem şi să nu trăiesc o viaţă dublă şi apoi ne aminteşte tuturora că purtăm un nume care trebuie onorat cu o viaţă curată şi cu o conştiinţă asemenea!

Etc. etc. ....

Unii pot reacţiona cu indignare...

Cine suntem noi să o aplicăm? Să o luăm de la capăt

Matei 16:16-19 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!" Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros), şi pe această piatră (Greceşte: petra) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri."

Cheile!!!

Cred că în disciplina bisericii constă darea şi folosirea "cheilor Împărăţiei"...nu că noi am închide-o sau deschide-o pentru unii, deşi în funcţie de purtarea lor noi avem cunoştinţa să le spunem cum este aceasta pentru ei. Adică, închisă, sau deschisă!

Din păcate în numele acestor "chei" s-au făcut tot felul de acte abuzive şi diviziuni nebiblice ale bisericii. S-au formulat doctrine false şi s-au ridicat autorităţi false în biserică. Una este papa de la Roma care susţine că Petru este întemeietorul bisericii lor. Ce păcat că nu şi-au găsit unul mai bun! Cum ar fi Isus, de pildă! Dacă doar ar fi recunoscut şi aplicat principiul disciplinei bisericii, nu se ajungea astăzi aici -- la starea de dezagregare colectivă a creştinătăţii!

Utilizarea cuvenită a "cheilor" disciplinei bisericeşti

"Dacă este un domeniu care să poată fi deplâns acela se vede în neglijarea utilizării acestei chei... parcă Domnul nici nu ar fi dat Bisericii această cheie! Astfel nu doar că nu sunt prinse vulpile mici care strică via, dar s-a ajuns ca marii lupi să domnească în ea. Cum s-a dărâmat gardul şi a lăsat via expusă să fie călcată în picioare. Mistreţul sălbatic face ravagii în ea, îşi face culcuş şi rumegă în ea. Aluatul a dospit toată plămădeala. Lucrul acesta a făcut ca Numele lui Dumnezeu şi Biserica Lui să fie hulite, sacramentele desacralizate, mlădiţele bune să fie înecate de buruieni... Toate acestea se petrec fiindcă cei lumeşti iau loc alături de cei ce sunt ai Săi. Este de temut ca într-o zi Domnul să înlăture sfeşnicul Său din mijlocul acelei adunări." 1

S-o luăm de la început!

Să asistăm la "înfiinţarea" Bisericii! Ori de câte ori cineva se alătură lui Petru în a face aceeaşi mărturisire, intră în Biserica lui Hristos. Nu a lui Petru. Ci a lui Hristos!

Matei 16:13-19 Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: "Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?" Ei au răspuns: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci." "Dar voi", le-a zis El, "cine ziceţi că sunt?" Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: "Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!" Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: "Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros), şi pe aceasta piatră (Greceşte: petra) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pamânt, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri."

Este demn de observat că imediat după ce prezintă înfiinţarea bisericii, Domnul ei prezintă de asemenea şi modul ei de operare internă (ne lasă un adevărat "regulament de ordine interioară"). Desigur, trebuie citit tot contextul. Matei 18.

1 În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: "Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?"
2 Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor,
3 şi le-a zis: "Adevarat va spun ca, daca nu va veţi întoarce la Dumnezeu şi nu va veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
4 De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.
5 Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Ma primeşte pe Mine.
6 Dar pentru oricine va face sa păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos sa i se atârne de gât o piatra mare de moara, şi sa fie înecat în adâncul mării.
7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindca nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
8 Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapăda-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai doua mâini sau doua picioare, şi să fii aruncat în focul veşnic.
9 Şi dacă ochiul tău te face sa cazi în pacat, scoate-l şi leapada-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţa numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei.
10 Feriţi-va să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
11 Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.
12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcita?
13 Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decât de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră.
14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri sa piară unul măcar din aceşti micuţi.
15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te asculta, ai câştigat pe fratele tău.
16 Dar, dacă nu te asculta, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
18 Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pamânt, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pamânt, va fi dezlegat în cer.
19 Vă mai spun iaraşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pamânt sa ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatal Meu care este în ceruri.
20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."
21 Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: "Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?"
22 Isus i-a zis: "Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

Toate lucrurile spuse mai înainte de a descrie modelul biblic de disciplină se află în legătură unele cu celelalte. Ştiu că nu spun nimic nou prin asta.

Isus vorbeşte mai întâi de asemănarea cu nişte copilaşi a celor ce fac parte din Biserica Lui. Un copil nu este o prezenţă ameninţătoare. Este sincer, nu ştie să se prefacă şi de obicei dezvăluie imediat ce gândeşte.

Apoi, spune că adevărata autoritate în Împărăţia Lui constă în a fi ca un copilaş.

În continuare sunt aduse în discuţie "prilejurile de păcătuire". Din cauza lor, El spune o dată un "vai de lume". Dar dacă nu eşti neapărat ispitit de lume ci de propriile tale pofte născute în mădularele tale, El spune, "taie-le, leapădă-le de la tine". Este voia Tatălui ca nici un om să nu meargă în iad, şi ca nici un creştin să nu cadă de la credinţă, fie ispitit de lume, fie de propria lui fire, fie de un altul...!!

De aceea, Isus spune: "dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău."

Doar aplicarea neobosită a acestui principiu poate asigura sănătatea şi bunăstarea spirituală a unei adunări creştine, a unei părtăşii de credincioşi.

În continuare Isus detailează etapele următoare în aplicarea disciplinei în Biserică şi păstrarea în acest fel a unei atmosfere de autentică încredere frăţească reciprocă cât şi de sfinţenie şi puritate a întregului grup de credincioşi.

Iată care este mandatul nostru în adunare! Ce să facem în mijlocul fraţilor noştri! Marea motivaţie biblică a exercitării disciplinei în biserică.

La aceasta sunt chemaţi nu doar liderii bisericii, ci toţi membrii ei. Toţi participaţi la procesul disciplinării creştinilor nepocăiţi, şi vreau să vedeţi acest lucru. Dacă fiecăruia i-ar păsa de fratele lui nu s-ar trece cu vederea atât de multe atitudini greşite ale fraţilor noştri. Neiertarea, înverşunarea, amărăciunea împotriva cuiva... etc. La baza exercitării acestei discipline stă legendara dragostea de fraţi pe care Dumnezeu o poate pune în inima unor, iniţial, străini şi necunoscuţi, dar acum apropiaţi prin crucea lui Hristos.

Vedeţi răspunsul nostru nu poate fi cel al lui Cain, "eu nu-l urmăresc pe fratele meu ce face!"

Geneza 4:9 Domnul a zis lui Cain: "Unde este fratele tău Abel?" El a răspuns: "Nu ştiu. sunt eu păzitorul fratelui meu?"

Ci,

Galateni 6:1 Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, cari sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.

Cei care sunt duhovniceşti nu stau nepăsători faţă de alunecarea în păcat a fraţilor lor, nu le bârfesc altora despre slăbiciunile lor, ci întreprind paşii necesari pentru restaurarea lor. Asta înseamnă a-ţi arăta în mod practic că-ţi pasă de fratele tău, sora ta în Hristos.

1Ioan 3:18 Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.

Nu vă cer decât să exercitaţi dragostea creştină frăţească care se interesează de soarta fratelui, nu se amestecă în viaţa lui, dar menţine o relaţie de responsabilitate cu acesta.

Romani 15:1-2 Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdam slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne placem noua înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.

Pavel a înţeles că avea acest mandat, că avea de îndeplinit această datorie în vederea zidirii Bisericii:

2Corinteni 10:8 Şi chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea, pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru darâmarea voastra, tot nu mi-ar fi ruşine.

2Corinteni 13:10 Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărâmare.

Neglijarea sau trecerea cu vederea a ceea ce pare un păcat evident al fraţilor voştri compromite părtăşia noastră, starea ei spirituală şi unitatea noastră. Distruge mărturia noastră înaintea lumii.

A veni întâi la unul din lideri pentru a-i indica că l-ai văzut pe fratele tău în ceea ce pare o situaţie (de păcat) compromiţătoare, nu este biblic. Aduce mai degrabă a bârfă, înseamnă mai degrabă a evita să-ţi faci treaba indicată în Matei 18... Toţi participaţi în procesul disciplinării creştinilor nepocăiţi şi trebuie să-l faceţi în orânduială!

Noi suntem chemaţi să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi fapte bune...

Evrei 10:24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

Evrei 13:1 Stăruiţi în dragostea frăţească.

Aha!!

1Tesaloniceni 3:12 Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi,

1Tesaloniceni 3:13 ca să vi se întăreasca inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Sai.

1Tesaloniceni 5:15 Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţa de toţi.

"Mandatul" acesta se poate rezuma în trei acţiuni:

1Tesaloniceni 5:14 Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.

Foarte echilibrat!

Concluzie: Toate acestea enunţă adevărul solemn că mărturia noastră creştină trebuie luată în serios. Mântuirea este fără plată, dar purtarea Numelui Său, costisitoare. Între noi ca şi membrii ai trupului lui Hristos, ai Bisericii Creştine, există o legătură spirituală şi avem o răspundere unii faţă de ceilalţi. Ceea ce eu fac ca şi creştin, şi mai ales ca şi lider creştin, este importat pentru fiecare din voi. În acelaşi fel, ceea ce fiecare dintre voi face este important pentru restul adunării. De aceea, dacă ne vedem păcătuind unii pe ceilalţi nu avem voie să stăm nepăsători.

UN FACTOR DE CREŞTERE A BISERICII?!

Disciplina este un factor de creştere şi maturizare a bisericii, aşa cum bine observa cineva. Unii ar spune că doar dacă vrei să o "extermini", să o "stârpeşti" susţii aşa ceva -- aplicarea disciplinei în ea!

În primul rând, dacă am venit la Hristos pentru că lumea nu mai reprezintă un interes pentru noi, nu ştiu de ce am îngădui ca lumea să vină la noi. Noi am plecat din ea iar ea vrea să se întoarcă la noi! Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple! De aceea, trebuie exercitată atât disciplina de sine cât şi disciplina bisericii.

Unde-i "oaza" de sfinţenie şi moralitate care se contura odată clar în lume?

Un factor care a dus la "dispariţia" din lume a bisericii, la pierderea conturului ei ca şi colectivitate evidenţiată prin sfinţenia şi moralitatea membrilor ei se datorează atât abandonului Cuvântului lui Dumnezeu ca etalon de credinţă şi compromiterea mesajului mântuirii, cât şi renunţării la practica disciplinei Bisericii.

Priviţi astăzi în jurul nostru! Se "ia" cineva în Biserica Ortodoxă de credinciosul care frecventează slujbele bisericii dar în acelaşi timp îşi bate şi nevasta, sau copilul, trăieşte în concubinaj, adulter, mituişte sau fură de la locul de muncă? Când întreb dacă "se ia cineva" de aceştia nu mă refer la o mustrare, la "a le face morală", sau a-i admonesta în biserică la slujbă, ci mai precis mă refer dacă se aplică modelul biblic de disciplinare a creştinului nepocăit a celui ce păcătuieşte din obişnuinţă şi din îndrăzneală.

Ştiţi cum oamenilor li se taie răsuflarea dacă popa menţionează nişte păcate pe nume în biserică? Pe acela tind să-l respecte şi să-l aprecieze drept un popă dur, integru. Nici la aşa ceva nu mă refer ci mă refer la faptul dacă se ia măsura separării de cei care în mod regulat trăiesc în păcat, şi se numesc "membrii ai bisericii". Se face aşa ceva în Biserica Ortodoxă Română? Nu? Atunci de ce nu mai este astăzi o biserică creştină mai este un mister? Liniile de demarcaţie dintre "biserică" şi lume au dispărut. Membrii ambelor "comunităţi" s-au amestecat, au fuzionat. Au intrat în "coaliţie", în "alianţă", iar noi părem să ne amăgim crezând că biserica aceea mai este reprezentanta lui Isus Hristos pe Pământ!?

În afară de exemplul negativ al Bisericii Ortodoxe mai avem exemplul bisericilor din cartea Apocalispsei. Chiar istoria stă mărturie acestui principiu, aceste biserici fiind judecate şi desfiinţate!

(3) The neglect of discipline hath a strong tendency to delude immortal souls, by making those think they are Christians that are not, while they are permitted to live with the character of such, and are not separated from the rest by God's ordinance. Also, it may make the scandalous think their sin a tolerable thing, which is so tolerated by the pastors of the church.

(4) We corrupt Christianity itself in the eyes of the world, and do our part to make them believe that Christ is no more for holiness than Satan, or that the Christian religion exacteth holiness no more than the false religions of the world. For if the holy and unholy are all permitted to be sheep of the same fold, without any means being used to separate them, we defame the Redeemer, as if he were guilty of it, and as if this were the nature of his precepts. 2

(6) We do much to bring the wrath of God upon ourselves and our congregations, and so to blast the fruit of our labors. If the angel of the church of Thyatira was reproved for suffering seducers in the church (Rev. 2:20), we may be reproved, on the same ground, for suffering open, scandalous, impenitent sinners. (Richard Baxter "The Reformed Pastor")3

Pentru că au tolerat în biserică pe seducătoarea Isabela

Apocalipsa 2:20 Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, sa înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.

Versetul de mai sus descrie ceva din răspunderea pe care o avem de a implementa şi exercita disciplina bisericii!

Celor din Pergam le reproşează că nu corectează învăţătura falsă, doctrinele eronate din biserică:

Apocalipsa 2:14-15 Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.

Acesta este exemplul abandonului total al disciplinei Bisericii. Este exemplul neglijării şi ignorării principiului ei.

Pe de altă parte avem exemplele la fel de descumpănitoare ale acelor biserici care se numesc protestante, sau neo-protestante, unde în multe cazuri disciplina bisericii a devenit prilejul exercitării unei mari autorităţii ierarhice (abuzive) asupra membrilor respectivelor adunări. Cunosc nenumărate cazuri în care victima păcatelor unui frate ajunge de fapt să fie membrul disciplinat, şi nu cel ce a cauzat dauna suferă disciplina!!

EXEMPLU NEGATIV: Cazul unei femei agresate de un presupus membru al unei biserici locale, în orice caz bun prieten cu pastorul, îmi revine şocant în minte. Ştiţi cine a fost "disciplinat" în acel caz? Nu bărbatul agresor, ci femeia căreia i s-a "interzis" luarea "Cinei Domnului"!

Acesta este un exemplu tipic de abuz al principiului disciplinei în biserică. Modul de aplicare al ei şi de exercitare al autorităţii în biserică este mai degrabă asemănător cu cel dezavuat aici de Domnul Isus:

Marcu 10:42-44

"Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: ,,Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor."


următoarea pagină | Conducere Spirituală