Înapoi
Acasă
Biblia

Nici o osândire

A. W. Pink


"Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus" (ROMANI 8:1)

"Acum dar nu este nici o osândire." Capitolul opt din Epistola către Romani încheie prima parte a acestei minunate epistole. Expresia cu care începe, "Acum dar" (expresia "nu este" apare cu litere italice, pentru că a fost adăugată de traducători) poate fi privită în două feluri. În primul rând, ea face legătura cu tot ce s-a spus începând cu 3:21. Se prezintă o concluzie la toată discuția anterioară, aceasta fiind de fapt concluzia spre care țintea apostolul pe tot parcursul argumentației. Pentru că pe Hristos "Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire" (3:25); pentru că El "a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți" (4:25); pentru că prin ascultarea unui singur om cei mulți (credincioșii din toate veacurile) sunt "făcuți neprihăniți", primind acest statut în conformitate cu legea (5:19); pentru că acești credincioși "au murit (din punct de vedere legal) față de păcat" (6:2); pentru că ei "au murit" în ce privește puterea de condamnare a Legii (7:4), acum dar "nu este NICI O OSÂNDIRE."

Însă aceste cuvinte, "acum dar", nu trebuie privite doar ca o concluzie rezultată în urma discuției anterioare, trebuie considerată și relația lor strânsă cu versetele imediat anterioare. În a doua jumătate a capitolului 7 din Romani apostolul descrie conflictul dureros și neîntrerupt care există între cele două naturi potrivnice ce locuiesc în omul născut din nou, ilustrând acest conflict cu o referire la propria sa experiență personală de creștin. După ce a făcut cu măiestrie portretul luptelor spirituale duse de copilul lui Dumnezeu - apostolul însuși pozând pentru portret - el începe să ne îndrepte atenția spre mângâierea divină pentru o astfel de stare atât de dureroasă și umilitoare. Tranziția de la tonul descurajat din capitolul 7 la limbajul triumfal din capitolul 8 pare să fie surprinzătoare și abruptă, dar totuși ea este cât se poate de logică și naturală. Dacă e adevărat că sfinților lui Dumnezeu le este caracteristic conflictul cu păcatul și moartea, efectul acestuia provocând suferință, e la fel de adevărat că salvarea lor de sub blestem și condamnarea corespunzătoare este o biruință în care ei se bucură. Este prezentat astfel un contrast foarte izbitor. În a doua jumătate a capitolului 7 din Romani, apostolul vorbește despre puterea păcatului, care lucrează în credincioși atât timp cât ei sunt în lume; în versetele de la începutul capitolului 8, el vorbește despre vina păcatului de care ei sunt complet eliberați în momentul în care sunt uniți cu Mântuitorul prin credință. Din acest motiv în 7:24 apostolul întreabă "Cine mă va izbăvi" de sub puterea păcatului, dar în 8:2 el spune: "m-a izbăvit," adică m-a eliberat de povara vinovăției păcatului.

"Acum dar [nu este] nici o osândire." Problema care se pune aici nu e aceea că inima ne osândește (ca în 1 Ioan 3:21), nici aceea că noi nu găsim înăuntrul ceva de condamnat; dimpotrivă, este faptul mult mai binecuvântat că Dumnezeu nu osândește pe cel ce s-a încrezut în Hristos pentru mântuirea sufletului său. Trebuie să facem distincția clară între adevărul subiectiv și obiectiv; între ceea ce este legal și ceea ce este experimental; altfel, nu vom putea extrage din astfel de pasaje din Scriptură, cum este cel pe care îl avem acum în față, mângâierea și pacea pe care ele trebuie să le transmită. Nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus. "În Hristos" este poziția credinciosului în fața lui Dumnezeu, nu condiția sa în firea pământească. "În Adam" eu eram condamnat (Rom. 5:12), dar "în Hristos" sunt pentru totdeauna eliberat de orice condamnare.

"Acum dar [nu este] nici o osândire." Calificativul "acum" implică faptul că a existat o vreme când creștinii, înainte să creadă, erau sub osândă. Asta se întâmpla înainte ca ei să moară împreună cu Hristos, înainte să moară conform legii (Gal. 2:20) ca pedeapsă pentru încălcarea legii neprihănite a lui Dumnezeu. Prin urmare, acest "acum" face deosebirea dintre două stări sau condiții. Prin natura noastră noi eram "sub [osânda] legii," dar acum credincioșii sunt "sub har" (Rom. 6:14). Prin natura noastră noi eram "copii ai mâniei" (Efeseni 2:3), dar acum suntem "primiți în Prea Iubitul Lui" (Efeseni 1:6). Sub primul legământ noi eram "în Adam" (1 Cor. 15:22), dar acum suntem "în Hristos" (Rom. 8:1). Ca și credincioși în Hristos noi avem viața veșnică, iar din cauza aceasta "nu vom mai ajunge sub osândă."

Condamnarea este un cuvânt cu o semnificație imensă, și cu cât îl înțelegem mai bine, cu atât vom aprecia mai mult minunatul har care ne-a izbăvit de sub puterea ei. În sălile tribunalelor omenești el răsună cu un dangăt înfricoșător în urechile criminalului condamnat și umple spectatorii de tristețe și oroare. Dar în tribunalul Justiției Divine el îmbracă o semnificație și are un conținut infinit mai solemn și plin de teamă sfântă. În fața acelei Curți este chemat fiecare membru al rasei decăzute a lui Adam. "Născut în nelegiuire, zămislit în păcat," fiecare intră în lumea aceasta în stare de arest - un criminal acuzat, un răzvrătit încătușat. Cum este posibil atunci ca un astfel de om să scape de executarea temutei sentințe? Exista o singură cale de scăpare, și aceasta era prin îndepărtarea de la noi a ceea ce ne-a atras sentința, și anume păcatul. Odată vinovăția înlăturată, nu mai poate exista "nici o osândire."

Să înțelegem atunci că vinovăția a fost înlăturată, îndepărtată de la păcătosul care crede? Haideți să lăsăm Scriptura să răspundă: "Cât este de departe răsăritul de apus, atît de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi" (Ps. 103:12). "Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale" (Isaia 43:25). "Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele" (Isaia 38:17). "Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor" (Evrei 10:17).

Dar cum a putut fi înlăturată vinovăția? Numai prin transferarea ei. Sfințenia Divină nu putea să o ignore; dar harul Divin putea să o transfere și a făcut-o. Păcatele credincioșilor au fost transferate lui Hristos. "Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor" (Isaia 53:6). "El L-a făcut păcat pentru noi" (2 Cor. 5:21).

"Acum dar [nu este] nici o osândire." Acest "nici o" este emfatic. El înseamnă că nu mai există nici un fel de osândire. Nici din partea legii, nici ca urmare a stricăciunii dinăuntru, nici din cauza acuzațiilor pe care le poate aduce Satan împotriva mea; nu mai există nici o condamnare, din nici o sursă și pentru nici un motiv. "Nici o osândire" înseamnă că nu mai e posibilă vreuna; și nici nu va mai fi posibilă vreodată. Nu există nici o osândire pentru că nu există nici o acuzație (vezi 8:33), și nu mai poate exista vreo acuzație pentru că nimeni nu mai poate fi învinuit de păcat (vezi 4:8).

"Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus." Atunci când se referea în capitolul anterior la conflictul dintre cele două naturi ale credinciosului, apostolul vorbea despre propria persoană, pentru a arăta că nici cele mai înalte realizări ale harului nu scutesc pe nimeni de războiul lăuntric descris în acel pasaj. Dar aici în 8:1 apostolul schimbă numărul. El nu spune: "Nu este nici o osândire pentru mine," ci "pentru cei ce sunt în Hristos Isus." A fost un gest plin de îndurare din partea Duhului Sfânt. Dacă apostolul ar fi vorbit la singular, ne-am fi gândit că o astfel de binecuvântată scutire de osândă era binevenită pentru acest cinstit slujitor al lui Dumnezeu, care se bucura de aceste minunate privilegii, dar nu ni se poate aplica nouă. Prin urmare, Duhul lui Dumnezeu l-a determinat pe apostol să folosească pluralul aici, ca să arate că nu mai există "nici o osândire" pentru toți cei ce sunt în Hristos Isus.

"Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus." A fi în Hristos Isus înseamnă să te identifici perfect cu El în relația cu lucrările și judecățile lui Dumnezeu; mai înseamnă să fii una cu El într-o unitate vitală prin credință. Imunitatea la osândă nu depinde în nici un fel de "umblarea" noastră, ci numai de faptul că noi suntem "în Hristos."

"Credinciosul este în Hristos așa cum Noe a fost închis în arcă; deși cerul se întuneca deasupra lui și apele se învolburau sub el, totuși nici o picătură n-a pătruns în corabie, nici o rafală de furtună nu i-a tulburat seninătatea duhului său. Credinciosul în Hristos este ca Iacov în hainele fratelui său mai mare, atunci când Isaac l-a sărutat și l-a binecuvântat. El este în Hristos l-a fel cum ucigașul era în cetatea de scăpare atunci când era urmărit de răzbunătorul sângelui, care însă nu-l putea ajunge și nu-l putea omorî." (Dr. Winslow, 1857)

Iar pentru că el este "în Hristos", acum dar nu este nici o osândire pentru el. Aleluia!

Tradus de Florin Vidu


Studii Biblice