Înapoi
Acasă
Biblia

Mulțumirea

A. W. Pink


"M-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc." (Filipeni 4:11)

Nemulțumirea! A existat vreodată o vreme în care să fie mai multă agitație în lume decât e astăzi? Ne îndoim foarte mult de aceasta. În ciuda progresului cu care ne lăudăm, a creșterii enorme a bogăției, a timpului și banilor cheltuiți zilnic pentru plăceri, nemulțumirea este peste tot. Nici o clasă nu e scutită. Totul este într-o stare de schimbare, și aproape toată lumea e nemulțumită. Mulți, chiar și din poporul lui Dumnezeu, sunt afectați de duhul rău al acestui veac.

Mulțumirea! Este oare ea realizabilă, sau nu e nimic altceva decât un ideal frumos, doar un vis al unui poet? Poate fi atinsă pe pământ, sau este rezervată doar locuitorilor cerului? Dacă e posibilă aici și acum, poate fi păstrată, sau ne putem aștepta în această viață doar la scurte clipe sau ore de mulțumire? Astfel de întrebări își găsesc răspunsurile, sau cel puțin un răspuns, în cuvintele apostolului Pavel: "Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc" (Filipeni 4:11).

Forța afirmației apostolului va fi apreciată mai bine dacă ne gândim la starea și circumstanțele în care se găsea atunci când a făcut-o. Când apostolul a scris aceste cuvinte (sau cel mai probabil le-a dictat), el nu se lăfăia în luxul unei camere speciale din palatul Împăratului, nici nu era oaspetele locuinței unor creștini deosebiți, cunoscuți pentru evlavia lor neobișnuită. Dimpotrivă, era "în lanțuri" (Filipeni 1:13,14); "un întemnițat" (Efeseni 4:1), așa cum spune într-o altă Epistolă. Și totuși, cu toate acestea, el declara că era mulțumit!

Acum, există o imensă diferență între principiu și practică, între ideal și realizare. Dar în cazul apostolului Pavel, mulțumirea era o experiență reală, și una care trebuie să fi fost continuă, pentru că el spune: "în orice stare mă găsesc" [în traducerea engleză - n.trad]. Cum a ajuns Pavel la această experiență, și în ce consta ea? Răspunsul la prima întrebare se găsește în cuvintele "m-am deprins să fiu mulțumit". Apostolul nu a spus: "Am primit botezul Duhului Sfânt, prin urmare mulțumirea îmi aparține." Nici nu a atribuit această binecuvântare "consacrării" sale desăvârșite. La fel de clar e și faptul că nu era vorba de rezultatul unei dispoziții naturale sau a temperamentului său. Este ceva ce el a învățat în școala experienței creștine. Ar trebui să observăm și că această afirmație se găsește în Epistola pe care apostolul a scris-o aproape de sfârșitul carierei sale pământești!

Din ce am arătat până acum ar trebui să fie clar că mulțumirea de care se bucura Pavel nu era rezultatul mediului plăcut și confortabil în care se găsea. Această concluzie risipește o concepție larg răspândită. Cei mai mulți oameni își închipuie că mulțumirea e imposibilă dacă nu sunt satisfăcute dorințele inimii firești. Închisoarea e ultimul loc în care cineva s-ar duce să caute un om mulțumit. Deci, până acum e clar că mulțumirea vine dinăuntru, nu din afară; trebuie căutată la Dumnezeu, nu în bunurile pământești.
Dar haideți să încercăm să mergem puțin mai adânc. Ce este "mulțumirea"? Înseamnă să fii satisfăcut cu voia suverană a providenței lui Dumnezeu. Este opusul cârtirii, care este duhul răzvrătirii - vasul spunându-i Olarului: "De ce m-ai făcut așa?" În loc să se plângă de soarta sa, un om mulțumit este recunoscător că starea și circumstanțele în care se găsește nu sunt mai rele decât așa cum sunt. În loc să dorească cu lăcomie ceva mai mult decât împlinirea nevoilor sale curente, se bucură că Dumnezeu încă se îngrijește de el. Un astfel de om este "mulțumit" cu ce are (Evrei 13:5).

Una din piedicile fatale în calea mulțumirii este lăcomia, care este o cangrenă ce roade și distruge satisfacția prezentă. De aceea, nu degeaba Domnul nostru a dat acea poruncă solemnă celor ce-L urmează: "Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie" (Luca 12:15). Puține lucruri sunt mai înșelătoare decât ea. Adesea se deghizează sub numele frumos al cumpătării, sau al prevederii înțelepte a economiilor viitoare sau prezente, astfel încât să se adune "bani albi pentru zile negre". Scriptura spune că "lăcomia [...] este o închinare la idoli" (Coloseni 3:5) - inima iubind lucrurile materiale mai mult decât pe Dumnezeu. Limbajul unei inimi lacome este acela al unei lipitori: "Dă-mi! Dă-mi!" Omul lacom întotdeauna dorește mai mult, indiferent dacă are mult sau puțin. Cât de diferite sunt cuvintele apostolului: "Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns" (1 Timotei 6:8). Avem mare nevoie de cuvinte ca cele din Luca 3:14: "Să vă mulțumiți cu lefurile voastre"!

"Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig" (1 Timotei 6:6). Din perspectivă negativă, ea ne eliberează de neliniște și îngrijorare, de lăcomie și egoism. Din perspectivă pozitivă, ne lasă liberi să ne bucurăm de ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Observați ce mare contrast este între următoarele cuvinte: "Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri" (1 Timotei 6:9,10). Fie ca Domnul, în harul Său, să ne elibereze de duhul acestei lumi, și să ne facă să fim "mulțumiți cu ce avem."

Mulțumirea este, prin urmare, rezultatul unei inimi care se sprijină pe Dumnezeu. Este sufletul ce se bucură de pacea care întrece orice pricepere. Este rezultatul voinței mele adusă în supunere față de voia Divină. Este siguranța binecuvântată că Dumnezeu face toate lucrurile bine, și, chiar acum, face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele meu suprem. Această experiență trebuie "învățată" "deosebind bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită" (Romani 12:12). Mulțumirea este posibilă doar atunci când cultivăm și păstrăm o atitudine de acceptare a tot ce intră în viețile noastre ca venind din Mâna Celui ce este prea înțelept ca să greșească, și prea iubitor ca să facă pe unul din copiii Săi să plângă fără motiv.

Iar cuvântul nostru la final să fie acesta: adevărata mulțumire e posibilă doar atunci când stăm mult timp în prezența Domnului Isus. Observăm clar acest lucru în versetele care vin după textul nostru de la început: "Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește" (Filipeni 4:12,13). Doar cultivând intimitatea cu Cel ce n-a fost niciodată nemulțumit putem să fim eliberați de păcatul nemulțumirii. Doar prin părtășia zilnică împreună cu Cel ce întotdeauna Și-a găsit plăcerea în voia Tatălui vom putea învăța secretul mulțumirii. Fie ca atât autorul cât și cititorul acestor rânduri să privească în oglinda Cuvântului slava Domnului astfel încât să fie "schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului" (2 Corinteni 3:18).

Tradus de Florin Vidu


Umblarea Creștinului