Înapoi
Acasă
Biblia

Convingerea de păcat

Ioan 16:8

Robert Murray M'Cheyne (1813-1843)


"Și când va veni El (Mângâietorul), va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata." - Ioan XVI.8.

Atunci când prietenii sunt pe cale de a se despărți unul de altul, ei sunt mult mai buni decât au fost vreodată până atunci. Așa s-a întâmplat cu Isus. Era pe cale de a se despărți de ucenicii Săi și niciodată până acum inima Sa nu S-a revărsat înspre ei în așa multe izvoare de tandrețe divină. Întristarea le-a umplut lor inimile și, pentru aceasta, cea mai măreață compasiune i-a umplut Lui inima. "Adevărat vă spun, vă este de folos să Mă duc."
Desigur că era de folos pentru El că trebuia să plece. A trăit o viață extenuantă și plină de suferință, neavând unde să-Și plece capul și, cu siguranță, îi plăcea ideea că era pe cale de a intra în odihna Sa. A trăit în obscuritate și sărăcie. Și-a dat spatele celor ce-l băteau și fața celor ce-I smulgeau barba; sigur, ar fi putut foarte bine să privească înainte cu bucurie spre reîntoarcerea Sa în gloria pe care o avusese împreună cu Tatăl înainte chiar ca lumea să fi fost, atunci când toți îngerii lui Dumnezeu I se închinau; și totuși, nu spune: Îmi este de folos să plec. Desigur că acest lucru i-ar fi mângâiat suficient pe ucenici. Însă nu; El spune: "Vă este de folos vouă." El uită de Sine cu desăvârșire și se gândește numai la micuța Sa turmă pe care o lăsa în urmă: "Vă este de folos să plec." O, cel mai mărinimos Mântuitor! El S-a uitat nu numai la foloasele Lui, ci și la foloasele altora. El a știut că este o mai mare binecuvântare să dăruiești, decât să primești.
Darul Duhului este marele argument prin care El îi convinge că plecarea Sa le-ar fi de folos. Acum, este interesant de remarcat că El le-a promis Duhul înainte, la începutul discursului Său. În capitolul XIV.16-18, El spune: "Voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi pentru că nu-L vede și nici nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci locuiește cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa nemângâiați; Mă voi întoarce la voi." Și mai departe: "Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am învățat Eu." (versetul 26). În acest pasaj, Isus le promite Duhul pentru propria lor mângâiere și bucurie. Li-L promite ca pe o comoară pe care ei, și numai ei, o puteau primi: "Căci lumea nu-L poate primi pentru nu-L vede și nici nu-L cunoaște"; și totuși, spune El, "Acesta locuiește cu voi și va fi în voi." Însă în pasajul care ne stă înainte promisiunea este cu totul diferită. El promite Duhul aici, nu pentru ei înșiși, ci pentru lume - nu ca un tezaur particular, menit să fie bine închis în inimile lor, la care să poată medita cu o bucurie egoistă, ci ca o putere binecuvântată de a lucra, prin predicarea lor, în lumea rea care-i înconjura - nu ca un izvor care să țâșnească în inimile lor spre viața veșnică, ci ca niște râuri de apă vie care să curgă prin ei spre a uda această lume murdară și destinată la pierzare. Isus nu spune: "Când va veni El vă va umple inimile cu pace și bucurie care să dea peste", ci: "Când va veni, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata." Chiar cu puțin înainte El le spunea că lumea îi va urî și-i va persecuta: "Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea." (Ioan XV.19). Această afirmație oferea o slabă mângâiere din moment ce chiar acea lume trebuia să fie câmpul lor de muncă. Însă acum El le arată ce dar binecuvântat ar fi Duhul, căci Acesta ar lucra, prin predicarea lor, chiar la inimile celor ce-i urau și-i persecutau: "El va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul."

De fiecare dată s-a întâmplat la fel. În Fapte II ni se spune că atunci când Duhul a venit peste apostoli, mulțimea și-a bătut joc de ei spunând: "Acești oameni sunt beți!"; și totuși, când Petru a predicat, Duhul a lucrat prin predicarea sa chiar la inimile acelor batjocoritori. Ei au fost cercetați în inimile lor și au strigat: "Fraților, ce să facem?" și în aceeași zi trei mii de suflete au fost convertite. Mai departe, gardianul din Filipi era în mod clar un om dur și crud față de apostoli; căci i-a pus în cea mai sigură celulă și le-a prins picioarele în butuci; cu toate acestea Duhul i-a deschis inima dură și a fost adus la Hristos chiar de către apostolii pe care îi urâse. Tot așa se întâmplă, fraților, și astăzi. Lumea nu-i iubește pe adevărații lucrători ai lui Hristos cu nici un pic mai mult decât înainte. Lumea este la fel cum era în timpul lui Hristos. Această lume nu a dezmințit niciodată cuvântul din Biblie: "Oricine va trăi cu evlavie în lume, va fi persecutat." Ne așteptăm, așa cum făcea și Pavel, să fim urâți de majoritatea celor ce ne ascultă. Suntem absolut siguri, așa cum era și Pavel, că în măsura în care vă vom iubi mai mult, în aceeași măsură, cei mai mulți dintre voi ne veți iubi mai puțin; și cu toate acestea, fraților, nici unul dintre aceste lucruri nu ne clatină. Deși suntem trântiți la pământ, nu suntem disperați, căci știm că Duhul este trimis să dovedească lumea; și nu ne temem, însă fie ca, în această zi chiar, unii dintre voi care ne socotiți vrăjmași, pentru că vă spunem adevărul, în mijlocul urii și a indiferenței voastre reci, să fiți dovediți de păcat de Duhul și determinați să strigați: "Domnilor, ce să facem ca să fim mântuiți?"

I. Prima lucrare a Duhului este să dovedească de păcat.

1. Cine este Cel care dovedește de păcat: "El va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, pentru că ei nu cred în Mine." Este interesant de remarcat că oriunde ni se vorbește de Duhul Sfânt în Biblie, ni se vorbește despre El în termeni de blândețe și dragoste. Citim adesea despre mânia lui Dumnezeu Tatăl, ca în Romani I: "Mânia lui Dumnezeu se descoperă din ceruri împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor." Și adesea citim despre mânia lui Dumnezeu Fiul: "Dați cinste Fiului, ca să nu se mânie și să nu pieriți pe calea voastră!" sau: "Arătat din ceruri, pedepsind." Însă nicăieri nu citim despre mânia lui Dumnezeu Duhul Sfânt. El este comparat cu un porumbel, cea mai blândă dintre toate creaturile. El este cald și blând ca respirația: "Isus a suflat spre ei și a spus: Luați Duh Sfânt!" El este la fel de blând ca roua care cade pe pământ: "Voi fi ca roua pentru Israel." El este moale și blând ca untdelemnul, căci este numit "untdelemnul bucuriei." Untdelemnul ales cu care era uns marele preot era un simbol al Duhului. El este blând și binefăcător ca un izvor care țâșnește: "Apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țîșni în viața veșnică." El mai este numit "Duhul harului și al rugăciunii." Nicăieri nu este numit Duhul mâniei. El este numit "Duhul Sfânt, adică Mângâietorul." Nicăieri nu este numit Răzbunătorul. Ni se spune că suspină în inima credinciosului, "ajutând slăbiciunii lui"; astfel că îl ajută foarte mult pe credincios în rugăciune. Ni se mai spune, de asemenea, despre dragostea Duhului - nicăieri însă de mânia Duhului. Ni se mai spune că poate fi întristat: "Să nu-L întristați pe Duhul Sfânt!"; că oamenii I se împotrivesc: "Voi vă împotriviți întotdeauna Duhului Sfânt"; că poate fi stins: "Nu stingeți Duhul!". Însă toate acestea sunt semne ale blândeții și dragostei. Nicăieri nu veți găsi vreun semn al mâniei și al răzbunării atribuit Lui; și cu toate acestea, fraților, atunci când acest Duh binecuvântat Își începe lucrarea de dragoste, luați aminte cum o începe - el dovedește de păcat. Chiar El, atotștiutor, atotputernic, cel mai blând și iubitor, nu poate convinge o inimă păcătoasă sărmană să-L primească pe Mântuitorul, fără ca mai întâi să-i deschidă rănile și s-o convingă că este pierdută.

Acum, fraților, vă întreb, oare slujitorul lui Hristos n-ar trebui să facă același lucru? Ah! fraților, dacă Duhul, a cărui suflare chiar este blândețe și dragoste - pe care Isus L-a trimis în lume să-i aducă pe oameni la viața veșnică - dacă El Își începe lucrarea în fiecare suflet care trebuie să fie mântuit prin a convinge de păcat, de ce trebuie să învinovățiți slujitorul lui Hristos pentru că face același lucru? De ce trebuie să spuneți că suntem duri, cruzi și severi atunci când începem să ne ocupăm de sufletele voastre convingându-vă de păcat? Am devenit vrăjmașul vostru doar pentru că vă spun adevărul? Atunci când chirurgul curăță o rană infectată - când dă la o parte bandajele murdare - când bandajează rana deschisă și adâncă și îți arată toată infecția ei - îl poți numi crud? Oare mâinile lui nu sunt întotdeauna mâini blânde și pline de dragoste? Sau, dacă o casă este cuprinsă de foc, flăcările ieșind prin fiecare fereastră - când un om curajos se aventurează și-i alarmează pe locatarii care dorm, spărgând ușa închisă, dând la o parte baldachinul închis și cu o mână puternică scuturându-l pe cel adormit, poruncindu-i să se trezească și să fugă - încă o clipă și ai putea fi pierdut - pe un astfel de om îl poți numi crud? Sau vei spune că acest sol al milei a vorbit prea tare - prea clar? Ah, nu. "Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața lui." De ce atunci, fraților, învinovățiți slujitorul lui Hristos atunci când el începe prin a vă convinge de păcat? Credeți voi că rana păcatului este mai puțin infectă și mortală decât cea de pe trup? Credeți voi că flăcările iadului sunt mai ușor de suportat decât cele de pe pământ? Chiar Duhul dragostei începe prin a vă convinge de păcat; suntem noi oare mai prejos ca mesageri ai dragostei pentru că începem prin a face același lucru? O, atunci nu mai spuneți că suntem vrăjmașii voștri pentru că vă spunem adevărul.

II. Ce este această convingere de păcat? Aș începe să arăt acest lucru prin a arăta ceea ce nu este.

1. Nu este doar o simplă mustrare a conștiinței naturale. Deși omul este complet depravat, totuși Dumnezeu a lăsat în fiecare inimă conștiința naturală care să mărturisească despre El. Unii oameni, printr-o continuă păcătuire, își împietresc conștiința, ca și cum și-ar însemna-o cu un fier înroșit, astfel că aceasta devine moartă și insensibilă; însă cei mai mulți oameni au atâta conștiință naturală rămasă, încât nu pot să păcătuiască fără ca aceasta să nu-i mustre. Când un om comite o crimă sau un furt, chiar dacă nimeni nu l-a văzut, conștiința sa îl împovărează. El tremură și îi este teamă - el știe că a păcătuit și îi este teamă că Dumnezeu se va răzbuna. Acum, fraților, aceasta nu este convingerea de păcat - aceasta este o lucrare naturală ce are loc în fiecare inimă; convingerea de păcat este însă o lucrare supranaturală realizată de Duhul lui Dumnezeu. Dacă nu ai nimic mai mult decât mustrarea obișnuită a conștiinței, nu ai fost niciodată convins de păcat.
2. Nu este o simplă impresie asupra imaginației. Uneori, când oamenii au comis un păcat grav, impresia răzbunării lui Dumnezeu are un efect teribil asupra imaginației lor. Noaptea li se pare că văd flăcările iadului arzând sub ei sau li se pare că aud strigăte de nenorocire care le spun despre pedeapsa viitoare; ori li se pare că văd fața lui Isus întunecată de mânie; sau au coșmaruri, atunci când dorm, despre răzbunarea viitoare. Acum, aceasta nu este convingerea de păcat pe care o face Duhul. Aceasta este în totalitate o lucrare naturală asupra minții și imaginației și deloc o lucrare supranaturală a Duhului. Dacă nu ai avut nimic mai mult decât aceste terori ale imaginației, nu ai avut lucrarea Duhului.
3. Nu este doar o cunoaștere intelectuală a ceea ce spune Biblie împotriva păcatului. Mulți oameni care nu sunt convertiți își citesc Bibliile și știu clar că se află în situația prezentată aici. Ei sunt oameni sensibili. Știu foarte bine că sunt în păcat și știu la fel de bine că plata păcatului este moartea. Unul trăiește luând Numele Domnului în deșert și citește cuvintele, înțelegându-le perfect, care spun: "Să nu jurați deloc!" - "Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Său". Un altul trăiește în poftele firii și citește și înțelege perfect aceste cuvinte: "Nici o persoană stricată n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu."
Un altul trăiește într-o continuă ignorare a lui Dumnezeu - niciodată, din zori și până la apus, nu se gândește la Dumnezeu și totuși citește: "Cei răi se întorc la locuința morților: toți oamenii care-L uită pe Dumnezeu." În felul acesta majoritatea celor neconvertiți au o cunoaștere intelectuală a păcatului lor și a plății păcatului; totuși, fraților, acest lucru este departe de convingerea de păcat. Aceasta nu este decât o lucrare naturală la nivelul intelectului. Convingerea de păcat este o lucrare la nivelul inimii. Dacă nu aveți nimic mai mult decât această cunoaștere intelectuală că ați fi păcătoși, atunci încă nu ați fost convinși de păcat.
4. Convingerea de păcat nu este atunci când simți repulsie față de păcat. Acesta este lucrul pe care îl simte un copil al lui Dumnezeu. Un copil al lui Dumnezeu a văzut frumusețea și perfecțiunea lui Dumnezeu și, de aceea, păcatul este respingător în ochii săi. Însă nici o persoană neconvertită nu a văzut frumusețea și perfecțiunea lui Dumnezeu; prin urmare, nici chiar Duhul nu poate să-l facă să simtă dezgustul păcatului. E ca și cum ai părăsi o încăpere care este iluminată puternic și ai merge în întunericul de afară: noaptea pare foarte întunecată; tot așa, când un copil al lui Dumnezeu a fost dincolo de perdea - în prezența Dumnezeului său cu care s-a împăcat - într-o imagine completă a Tatălui luminilor, care locuiește într-o lumină de nepătruns și în glorie - atunci, când își întoarce privirea înspre propria sa inimă păcătoasă, păcatul apare foarte întunecat, foarte josnic, și foarte dezgustător. Însă un suflet neconvertit nu a fost niciodată în prezența Dumnezeului împăciuitor; și, prin urmare, păcatul nu poate să-i apară întunecat și dezgustător. Ca și cum ai gusta ceva foarte dulce și plăcut iar când vrei să guști altceva, acesta îți va părea fără gust și chiar neplăcut; astfel, când un copil al lui Dumnezeu a gustat și a văzut că Dumnezeu este plin de har, gustul păcatului în inima sa îi devine foarte grețos și dezgustător. Însă un suflet neconvertit n-a gustat niciodată dulceața dragostei lui Dumnezeu; el nu poate, prin urmare, să simtă greața și dezgustul păcatului. Deci, nu este vorba de a fi convins de păcat.

Atunci, ce este această convingere de păcat? Răspuns. Este un simț corect al ororii păcatului. Nu este numai o cunoaștere a faptului că avem multe păcate și că mânia lui Dumnezeu este descoperită împotriva tuturor acestora; ci este un sentiment al inimii că suntem sub păcat. Din nou: nu este un sentiment de dezgust față de păcat - acesta este simțit numai de copiii lui Dumnezeu; ci este un sentiment de spaimă față de păcat - o înțelegere a dezonoarei pe care i-o aduce lui Dumnezeu și a mâniei la care expune sufletul. O, fraților! Convingerea de păcat nu este o simplă lucrare naturală asupra inimii. Există o mare diferență între a cunoaște un lucru și a avea un simț corect al lui. Este o mare diferență între a cunoaște că oțetul este acru și a-l gusta și a simți că este acru. Este o mare diferență între a cunoaște că focul ne va arde și a simți într-adevăr durerea de a fi ars. În același fel, este o mare diferență între a cunoaște oroarea păcatelor noastre și a simți această oroare. Totul este în van, atâta timp cât vă citiți Bibliile și ne auziți pe noi predicând, dacă Duhul nu folosește cuvintele pentru a da înțeles și sensibilitate inimilor voastre moarte. Cele mai clare cuvinte nu te vor trezi atâta timp cât te afli într-o condiție naturală. Dacă am putea să vă dovedim, cu precizia aritmeticii, că mânia lui Dumnezeu se află peste voi și peste copiii voștri, cu toate acestea ați ședea nemișcați - ați ieși și ați uita acest lucru înainte să ajungeți la propria voastră ușă. Ah, fraților! Acela Care a creat inimile voastre, El singur poate să vă miște inimile. Acesta este Duhul care convinge de păcat.

1. Învățați adevărata putere a Cuvântului scris și predicat. Nu este decât un instrument în mâna lui Dumnezeu. Nu are putere în sine, decât pentru a produce o impresie naturală. Este un ciocan - însă trebuie ca Dumnezeu să vă zdrobească inimile cu el. Este un foc - însă trebuie ca Dumnezeu să vă aprindă inimile cu el. Fără El noi vă putem oferi o cunoaștere a ororii condiției în care sunteți, însă numai El vă poate oferi un simț corect și o sensibilitate față de oroarea condiției voastre. Cea mai puternică predică din lume nu poate să producă decât o impresie naturală; însă când Dumnezeu lucrează prin ea, cel mai neînsemnat cuvânt va produce o impresie supranaturală. Multe predici slabe au fost mijlocul prin care Dumnezeu a convertit un suflet. Copii ai lui Dumnezeu, o, dacă v-ați ruga zi și noapte pentru înălțarea brațului lui Dumnezeu!
2.Învățați că a vă converti nu stă în puterea voastră. Numai Duhul este Acela care convinge de păcat, iar El este un agent liber. El este un Duh suveran și nicăieri nu ni se promite că va lucra la dispoziția celor neconvertiți. El are milă de oricine-I va place să aibă milă și Se îndură de oricine-I va place să Se îndure. Poate crezi că poți să iei povara de păcate chiar acum și apoi să vii și să te pocăiești și să fii mântuit; însă adu-ți aminte că Duhul nu este la dispoziția ta. Nu este slujitorul tău. Mulți speră să fie convertiți pe patul de moarte; și ajung pe patul de moarte și, totuși, nu sunt convertiți. Dacă Duhul vrea să lucreze cu tine acum, nu-L întrista - nu I te împotrivi, nu-L stinge; pentru că poate nu Se va mai întoarce niciodată la tine.

III. Ajung la argumentul pe care-l folosește Duhul. Sunt două argumente prin care Duhul le oferă de obicei oamenilor un simț al ororii păcatului.

1. Legea: "Legea este pedagogul nostru care ne îndrumă spre Hristos." - "Știm însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu." Păcătosul citește legea mărețului Dumnezeu care a făcut cerurile și pământul. Duhul lui Dumnezeu trezește conștiința lui pentru a înțelege că legea condamnă fiecare parte a vieții sale. Legea îi cere să-L iubească pe Dumnezeu. Inima lui îi spune că niciodată nu L-a iubit pe Dumnezeu - niciodată nu i-a păsat de Dumnezeu. Duhul îl convinge că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos - că onoarea Sa este legată de menținerea legii și distrugerea păcătosului. Duhul îl convinge că Dumnezeu este un Dumnezeu drept - că El nu-l poate, cu nici un chip, curăța pe vinovat. Duhul îl convinge că Dumnezeu este un Dumnezeu adevărat - că El trebuie să-și ducă la îndeplinire amenințările: "Am spus-o și să nu o fac?" Gura păcătosului este închisă, iar el stă vinovat înaintea lui Dumnezeu.
2.Al doilea argument este Evanghelia: "Pentru că ei nu au crezut în Isus." Acesta este cel mai puternic dintre toate argumentele și de aceea este ales de Hristos aici. Păcătosul citește în Cuvânt că "cine crede în Fiul are viața veșnică"; iar acum Duhul îl convinge că niciodată nu a crezut în Fiul lui Dumnezeu cu adevărat, nu a știut ce înseamnă acest lucru. Pentru prima oară convingerea întâlnește inima lui: "Cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." Cu cât este (apare) mai glorios și mai divin acest Mântuitor, cu atât este mai convins de pierzare sufletul fără Hristos, căci simte că este departe de acest Mântuitor. El vede clar că Hristos este o arcă atotputernică care plutește deasupra potopului mâniei lui Dumnezeu - el vede cât de siguri și fericiți sunt acei puțini adunați în arcă; însă aceasta nu face decât ca dinții să-i scrâșnească în agonie, pentru că el nu se află în arcă iar valurile și talazurile vin peste el. El aude că Hristos a ținut toată ziua mâinile întinse spre cel mai mare dintre păcătoși, nedorind ca vreunul să piară; însă atunci el niciodată nu s-a aruncat în aceste brațe iar acum simte că Hristos poate să râdă de dezastrul care a venit peste el și să-și bată joc de el când îl cuprinde teama. O da, prieteni! Cât de adesea pe patul de moarte, când temerile naturale ale conștiinței sunt ajutate de Duhul lui Dumnezeu - cât de adesea, când vorbim despre Hristos, despre dragostea Lui, sângele Său ispășitor, refugiul care poate fi găsit în el, cât de în siguranță și fericiți sunt cei care se află în El - cât de adesea se căiesc păcătoșii muribunzi, cu această întrebare plină de teamă: Dar oare sunt în Hristos? Cu cât le vorbim despre Mântuitor, cu atât le crește agonia, căci simt că acesta este Mântuitorul pe care ei L-au refuzat. Ah! Ce sens oferă aceste lucruri cuvintelor: "Duhul convinge de păcat, pentru că ei nu au crezut în mine."

1. Acum, prietenii mei, sunt mulți dintre voi care știți că niciodată nu ați crezut în Isus și, cu toate acestea, sunteți complet insensibili. Stați așezați fără nici o emoție - mâncați cu poftă și dormiți fără probleme. Vreți să știți de ce? N-ați fost niciodată convinși de păcat. Duhul nu Și-a început niciodată lucrarea în inima voastră. O! Dacă Duhul lui Isus ar veni în inima voastră ca un vânt cu rafale puternice, ce gânduri pline de spaimă ați avea în noaptea aceasta, cei care stați culcați departe de Hristos! V-ați pierde apetitul pentru mâncarea acestei lumi, n-ați mai putea să vă odihniți în paturile voastre, n-ați mai îndrăzni să continuați să trăiți în păcatele voastre. Toate păcatele voastre din trecut s-ar ridica în urmă asemenea unor fantome ale răului. Oriunde v-ați duce ați întâlni cuvântul: "Fără Hristos, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume"; iar dacă prietenii voștri lumești ar încerca să vă liniștească temerile, să vă vorbească despre buna-cuviință pe care o aveți, că n-ați fost așa de răi ca vecinii voștri și că dacă voi vă temeți, cum ar trebui să se teamă mulți alții, ah! cum i-ați da la o parte, v-ați astupa urechile și ați striga: "Există o cetate de scăpare, în care nu m-am adăpostit niciodată; prin urmare, trebuie să existe și un răzbunător al sângelui. Există o arcă; prin urmare, trebuie să existe și un viitor potop. Există un Hristos; prin urmare, trebuie să existe și un iad pentru cei fără Hristos.
2. Unii dintre voi se poate să fiți convinși de păcat - simțiți teroarea de a fi departe de Hristos și sunteți nefericiți. Acum, (1) Fiți recunoscători pentru această lucrare a Duhului: "Nu carnea și sângele v-a descoperit acestea, ci Tatăl Meu." Dumnezeu te-a adus în pustie tocmai ca să te poată atrage și să vorbească inimii tale despre Hristos. Acesta este modul în care El Își începe lucrarea în fiecare suflet pe care îl mântuiește. Nimeni nu a venit vreodată la Hristos fără ca înainte să fie convins de păcat. Toți cei care sunt acum în ceruri au început în felul acesta. Fii recunoscător că nu ești mort ca cei din jurul tău. (2) Nu pierde aceste convingeri! Adu-ți aminte că sunt ușor de pierdut. Implică-te până peste cap și urechi în afaceri, lucrează chiar și în ziua de Sabat (duminica) și în curând te vei pierde. Cedează puțin în fața plăcerilor senzuale - distrează-te puțin cu prietenii și în curând vei fi la fel de fericit și fără griji ca și ei. Dacă-ți iubești sufletul, fugi de aceste lucruri - nu sta - fugi departe de ele. Citește cărțile care-ți vor menține această stare de neliniște, așteaptă-i pe pastorii care te vor ajuta să menții această stare.
Mai presus de toate, strigă spre Duhul, singurul care este autorul acestei stări, ca să-ți mențină această stare. Strigă zi și noapte să nu te lase niciodată să te odihnești departe de Hristos. O, dacă ar fi posibil, dormi deasupra iadului. (3) Nu rămâne la aceste convingeri. Încă nu ești mântuit. Mulți au ajuns atât de departe și în cele din urmă au pierit - mulți au fost convinși, dar nu și convertiți - mulți și-au pierdut convingerile și s-au bălăcit din nou în păcat. "Aduceți-vă aminte de soția lui Lot." Nu ești niciodată mântuit până nu ești în staul. Hristos este poarta. "Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun, că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea."

Tradus de Tiberiu Pop


Studii Biblice