Înapoi
Acasă
Biblia

Costul uceniciei

(Matei 8:18-22)

James Montgomery Boice


Nu e deloc neobișnuit să auzi pe creștini vorbind despre Isus Hristos ca fiind Domnul. Dar există creștini sinceri, cred, totuși greșiți, care învață că este posibil să-L aibă pe Isus Hristos ca Mântuitor fără a-L avea ca Domn. Ei merg atât de departe încât să numească orice predicare care accentuează Domnia lui Hristos - "Mântuirea Domniei" - și, uneori ei chiar o denunță ca evanghelie falsă. Învățători asemeni mie care se opun acestei accentuări că există doar un singur Domn, Isus Hristos. El este Mântuitorul și dacă noi exprimăm credință într-unul care este altul decât Domnul Isus Hristos, este un Hristos fals în care noi credem. Un Hristos fals nu mântuiește pe nimeni. Oamenii care fac aceasta sunt nenăscuți din nou. Dacă am putea avea o generație de creștini în timpul nostru care realmente și-au însușit credința în Isus Hristos la valoarea deplină, hotărâți cu seriozitate să-L urmeze pe Isus Hristos ca Domn precum și Mântuitor, cred că am putea avea o generație ce ar revoluționa cu adevărat lumea. Aspectul central în toate acestea este faptul că acest gen de învățătură falsă din zilele noastre este foarte îndepărtată de învățătura lui Isus Hristos.

Dacă o persoană nebisericoasă ar veni la noi astăzi și ar solicita să se alăture bisericii, exprimând un fel de interes în Hristos și evanghelie, cei mai mulți dintre noi ar fi încântați. Pastorii cu certitudine ar fi. Ei sunt nerăbdători să-și vadă bisericile lor crescând. Și astfel ei primesc oameni de genul acesta deseori abia cu vreun fel de examinare cât de cât privind care anume este convingerea și credința lor reală. Isus niciodată n-a făcut ceva de genul acesta. Oamenii au venit la Isus deseori cu un mare entuziasm pentru că la urma urmei El era un mare învățător. El era elocvent și pătrunzător, iar mulțimi imense îl urmau și spuneau că doreau să-L urmeze, dar Isus, departe de a-i primi într-un mod ce ar părea ușor, nepregătit sau în pripă, făcea mai degrabă lucrurile dificile. Și ca urmare a accentuării Lui pentru ei a cerințelor uceniciei, El în mod aparent, atât cât putem spune, îndepărta realmente pe unii. Cineva care a crescut pe Madison Avenue în industria reclamei de astăzi ar spune că El a fost un eșec total pentru că a dat greș să se adreseze nevoilor lor simțite și să-i câștige cu evanghelia, făcând creștinismul atractiv.

Aceasta-i ceea ce avem în pasajul la care ne aflăm din Matei. Aici erau doi ucenici în devenire care au venit la El. Ei păreau să dorească lucrurile adecvate. Dar, când Isus i-a evaluat, prima persoană a fost prea grăbită să promită și cea de-a doua persoană prea înceată să înfăptuiască. El i-a spus celui dintâi că urmarea Lui însemna să fie fără casă, după cum era în mod cert pe vremea respectivă pentrul El și ucenicii Săi. Și, El i-a spus celui de-al doilea că loialitatea față de El însuși venea înaintea loialității chiar față de membrii de familie cei mai apropiați. Și, în măsura în care noi putem spune, amândoi acești ucenici au plecat și nu s-au întors niciodată. Aceste relatări se prezintă în mijlocul unei secțiuni dominate de istorisiri ale autorității lui Isus asupra bolii. Noi am privit în studiul nostru trecut la trei dintre acestea când Isus și-a demonstrat autoritatea Lui în cazul unui lepros ce a fost curățit, slujitorul sutașului roman care a fost vindecat și soacra lui Petru ce a fost bolnavă de friguri (febră). Autoritate asupra bolii. Acum, El întrerupe istorisirile (mai sunt încă șase din ele să urmeze) pentru a vorbi despre ucenicie. Și aspectul esențial al acestui fapt, s-ar părea să fie, este că Matei dorește să arate că același Isus care are autoritate în vorbirea Lui, așa cum am văzut în predica de pe munte, și autoritate asupra bolii, după cum am văzut în relatările minunilor, și vom vedea la fel că are autoritate chiar asupra naturii și demonilor, are autoritate și asupra ucenicilor. Așadar, pentru a evidenția acest aspect central, de primă importanță între toate, Matei include aceste relatări. Este un fel de a spune dacă ești pe cale de a-L urma pe Isus, că trebuie să fie mai degrabă pe baza termenilor stabiliți de El decât ai tăi proprii. Și motivul pentru aceasta este acela că El este Domnul. Tu și eu suntem, în cazul cel mai bun, ucenici; și unii deficienți la aceasta. Iar noi trebuie să venim la Isus în propriul Lui mod.

Prima istorisire se relatează astfel: Isus era înconjurat de mulțimi mari de oameni. Ei se îngrămădeau spre El, iar El s-a hotărât să ia ceea ce noi am numi o scurtă pauză și să traverseze de cealaltă parte a lacului Galilea într-o corabie. Însă înainte ca El să poată chiar urca pentru a face acest lucru, un învățător al Legii, cineva care cunoștea Vechiul Testament și a cărui profesie era învățarea lui, a venit la El cu o promisiune de a-L urma oriunde va merge. Desigur, aceasta-i ceea ce se cerea unui ucenic. Este ceea ce ucenicii făcuseră. Când Isus l-a chemat pe Petru și Andrei, Iacov și Ioan (în relatările pe care deja le-am citit), El i-a chemat să-L urmeze și ei au lăsat totul ca să-L urmeze pe El. Aceasta-i ceea ce acest ucenic tânăr, învățătorul Legii, spunea. Însă acest om aparent dăduse greș să se gândească la costul urmării lui Isus. Iar Isus, care nu dorea ca cineva să-L urmeze sub pretențiile false a ceea ce ucenicia însemna, a răspuns, "Vulpile au vizuini și păsările văzduhului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are un loc unde să-și plece capul Său." Desigur, Isus avea locuri unde să doarmă. El avea prieteni ce-L primeau, oameni asemeni Mariei și Martei și fratele lor Lazăr. Ei nu numai că L-au invitat în casa lor, ei au pregătit și mese pentru El. Ei aveau grijă de El. Însă Isus nu avea nici o proprietate sau avere. El n-a fost niciodată proprietarul unei case. Când a venit timpul ca El să fie răstignit singurele posesiuni pe care El le avea erau hainele de pe El. Viața Lui a fost o serie lungă de ceea ce am numi lipsuri. Și chiar mai mult decât atât, o serie lungă de respingeri.

Și, prin urmare întrebarea este, considerase acest ucenic în devenire acest lucru? Sau mai la subiect - am considerat noi aceasta? Faptul că Isus nu a avut niciodată o casă nu înseamnă că noi nu vom avea niciodată case. De fapt, majoritatea oamenilor au case, inclusiv creștinii. Însă ne amintește că se poate ca noi să trebuiască să renunțăm la casele noastre pentru a-L urma pe Isus Hristos în slujirea Lui dacă El o cere. Și astfel aspectul central este, consideră costul înainte ca să începi să clădești turnul. Noi încă putem pierde din vedere aspectul esențial de aici, dacă tot despre ce ne gândim sunt casele. Fiindcă, despre ce vorbește Isus realmente este ucenicie de tipul cel mai solicitant. În zile de dificultate sau suferință, mai ales în perioade de persecuție, creștinii sau cei care au de gând să devină creștini ar trebui să se gândească de două ori înainte de a lua crucea lui Hristos. Cei mai mulți dintre noi astăzi trăiesc mai degrabă într-un mediu lipsit de gândire profundă. Viața-i prea rapidă și frivolă. Contactul nostru cu alți oameni este prea impersonal pentru multă reflectare serioasă. Și chiar în biserică noi suntem deseori nu mai mult chemați decât să ne alăturăm unui comitet, să sprijim acest proiect sau acel proiect sau să slujim acest consiliu particular decât să ne examinăm realmente inimile noastre în termenii relației noastre cu Dumnezeu și Hristos. Așadar, atâta timp cât noi îndeplinim lucrări pentru biserică, puțin e de mirare dacă mărturisirea noastră (de credință) este adevărată sau falsă. Multe predici pur și simplu transmit cerințele lui Isus Hristos. Cât de multe predici ați auzit care subliniază faptul că o urmare personală a lui Isus Hristos de natură persistentă, costisitoare și plină de abnegație (lepădare de sine) este necesară dacă o persoană trebuie să fie recunoscută de Isus în ziua de pe urmă? Îmi imaginez că nu foarte multe. Asfel, în absența acestui gen de învățătură milioane de oameni sunt duși de val presupunând că, datorită faptului că ei au depus o mărturie pentru Hristos într-un anume sens 10 sau 20 sau poate chiar 30 de ani în urmă și n-au făcut nimic rău în particular de atunci, ei o să fie întru totul bine sau în regulă. Dar, de fapt ei n-au experimentat din harul regenerator al Domnului. Isus nu a permis niciodată cuiva să funcționeze sub o asemenea iluzie. El a provocat mereu perspectiva celor ce-L urmau de a considera costul înainte ca ei să-și ia realmente crucea lor și să-L urmeze. Și El a făcut aceasta cu acest prim ucenic în devenire.

Al doilea dintre acești doi oameni a fost un om care a spus că dorea să-L urmeze pe Isus, însă doar după ce el își ducea la îndeplinire obligațiile de familie. Un gen diferit de caz. Și ce i-a spus Isus lui a fost aceasta. El spusese că dorea să-l îngroape pe tatăl său, însă Isus a spus, urmează-Mă și lasă morții să-și îngroape proprii lor morți. La prima vedere acesta pare să fie mai degrabă un lucru insensibil de afirmat. La urma urmei, el n-a avut realmente o șansă de a-și îngropa tatăl și i-a abandonat trupul neînsuflețit, lăsându-l să zacă acolo fără a fi ajutat într-un mod adecvat de familia lui. Acesta nu a fost probabil ce era implicat. Pentru un singur fapt, în societatea evreiască când o persoană murea trebuia să fie îngropată în aceeași zi. Deci, dacă tatăl acestui om murise el n-ar fi fost cu Isus. El ar fi fost acasă la momentul respectiv. Ceea ce pare ca el să fi spus este ceva de genul acesta: el se referă la un tată în vârstă, și el spune, tatăl meu se află în ultimii săi ani de viață. Permite-mi să fiu cu el și să mă ocup de acele obligații finale pe care le are cineva ca fiu și cap al unei familii. Și după aceea, oricât de mult poate lua, voi veni și te voi urma pe Tine. Iar Isus i-a răspuns spunându-i, de fapt acel timp pentru ucenicie este acum. Niciodată nu poți amâna urmarea lui Isus Hristos. Ucenicia este mereu o obligație prezentă. Într-adevăr, noi nu știm încă dacă o oportunitate de a-L urma pe Isus Hristos va apărea a doua oară, dacă noi trecem pe lângă ziua oportunității. Aceasta poate fi adevărat pentru tine chiar acum. Tu ai o șansă de a-L urma pe Isus Hristos. Tu cunoști cerințele Lui cuvenite pe drept. El le presează cu insistență asupra inimii tale. Însă tu spui, "Ei bine, știi, am lucruri de făcut mai întâi. Lucruri de familie, lucruri de afacere." Indiferent de ce-ar putea fi. Nu amâna. Nu știi niciodată dacă această zi a oportunității va veni din nou la tine.

Puțin mai departe în Matei capitolul zece, Isus e pe cale de a o duce chiar mai la extremă. Acolo El vorbește despre venirea Lui, când spune, să întoarcă un om împotriva tatălui său, o fiică împotriva mamei ei, o noră împotriva soacrei ei, și dușmanii unui om vor fi membrii propriei lui familii. Acestea, și alte avertizări asemănătoare, înseamnă că deseori noi trebuie să alegem între Isus Hristos și alte persoane, chiar membrii propriei noastre familii. Nu înseamnă că nu avem obligații firești de familie. Însă, dacă există un conflict, Isus trebuie să fie pe primul loc.

Această învățătură ne provoacă prin patru adevăruri șocante. Doresc să le evidențiez pe toate și să vă fac să vă gândiți la aceste învățături. Mai întâi de toate, suntem învățați cerințele radicale ale împărăției lui Hristos. Noi ne gândim la majoritatea slujbelor ca la ceva ce ne putem simplu alege și asuma pentru o vreme atâta timp cât ni se potrivește și s-o abandonăm oricând pare potrivit să facem așa. Însă, atunci când Isus a prezentat cerințele împărăției Lui, a fost o prezentare radicală. Și El ne chema să-I fim radical dedicați Lui. N-a fost niciodată intenționată a fi o ocupație part time.

În al doilea rând, toate acestea ne învață ceva despre autoritatea unică a lui Isus Hristos. Căci cine ar îndrăzni să spună asemenea lucruri dacă nu deținea autoritate unică? Cine cu excepția lui Dumnezeu putea vreodată să impună cu insistență asupra noastră o cerință de drept ca aceasta? Însă, dacă Isus este Dumnezeu, atunci cerințele împărăției Lui devin chiar mai radicale decât ne-am fi putut noi imagina. Când îl auzim pe Isus spunând că noi trebuie să urâm pe tații și mamele noastre, pe soțiile și copiii noștri pentru a fi ucenicii Săi, sună extrem și șocant. Dar, dacă El este Dumnezeu, nu este deloc extrem. Gândiți-vă cu cine tratăm aici. Noi ne aflăm în relație cu Dumnezeu Atotputernic. Și dacă Dumnezeu cere ceva de la noi, atunci nimic n-ar putea fi cumva scandalos, extrem sau înspăimântător pe care El l-ar spune. Pe de altă parte, faptul că El este Dumnezeu face acest gen de supunere întru totul cuvenită. Fiindcă acesta nu este un Dumnezeu arbitrar, un Dumnezeu care-și găsește plăcerea în sadism și în a face lucrurile mizerabile pentru noi. Acesta este Dumnezeul care ne-a creat. El ne-a dăruit viață. Acesta este Dumnezeul care ne-a dat case în care să locuim. El este Dumnezeul care ne-a dăruit familii și toate celelalte genuri de lucruri plăcute din plin ca să ne bucurăm. Așadar, noi îi mulțumim Lui pentru aceasta și dacă pe parcursul uceniciei noastre se ajunge ca El să ne ceară să renunțăm la câteva din aceste lucruri bune de altfel, așa cum deseori se întâmplă în cazul misionarilor care pleacă în regiuni dificile ale lumii, nu este o lipsă; este un alt exemplu al bunătății lui Dumnezeu ce se manifestă în viețile noastre indiferent de cum poate părea pentru noi la momentul respectiv. Tot ce Isus cere de la noi este bun și aceasta-i fiindcă El e Dumnezeu.

Avem lecții aici despre prioritatea uceniciei adevărate. Ori de câte ori vorbim despre tot ce Isus ne dăruiește sau cere de la noi ca fiind bun, așa cum tocmai am făcut, noi avem tendința să ne destindem și să spunem, "Ei bine, suntem scutiți sau eliberați de obligație atunci. Totul o să fie bine. Nu trebuie realmente să luăm aceasta prea în serios." Dar desigur, întrega esență a tuturor acestora este că noi trebuie s-o luăm în serios. Se poate să trebuiască să întrerupem ceea ce facem. Se poate să trebuiască să avem altă slujbă. Se poate să trebuiască să ne schimbăm modul nostru de viață dacă cu adevărat suntem pe cale de a-L urma pe Isus. Se poate să nu trebuiască să ..., dar noi trebuie să fim binevoitori de a o face. În unele cazuri unde ne implicăm în lucruri ce sunt evident greșite, noi trebuie s-o facem dacă îl urmăm cu adevărat pe Isus. Cu alte cuvinte, noi trebuie să ne punem în ordine prioritățile noastre. Unul din comentatori, George Elton Ladd, comenta pe tema uceniciei în acest mod: El scria, "Formele cele mai radicale ale renunțării includ chiar viața unui om. Dacă nu-și urăște propria lui viață, el nu poate fi un ucenic. În mod evident, nu înseamnă că orice ucenic trebuie să moară; el trebuie, totuși, să fie pregătit să facă astfel. El nu mai trăiește pentru el însuși, ci pentru împărăția lui Dumnezeu. Ce se întâmplă lui nu este important fiindcă e soarta împărăției ceea ce-i întru totul important. În locul realizării egoiste, totuși altruiste și nobile, cineva trebuie să dorească doar regula sau dispoziția (conducerea) lui Dumnezeu." Oamenii care nu înțeleg aceste lucruri, care nu gândesc spiritual, vor considera aceasta ca o povară. Dar e orice altceva, însă nu o povară. E de fapt o forță eliberatoare. Este indecizia ceea ce inhibă. Cel care știe pentru ce este dedicat, dacă el e dedicat lui Isus Hristos, este în stare să meargă înainte.

Iată punctul sau aspectul ultim. Pericolele acestei lumi hedoniste. Adevărul șocant din afirmația lui Hristos despre a-L pune pe El înaintea membrilor familiei noastre este că, dacă acest fapt este adevărat, dacă chiar membrii familiilor noastre care sunt lucruri bune și daruri bune ale lui Dumnezeu pentru noi, pot fi folosiți să împiedice ucenicia noastră; Dacă ispita poate veni chiar din această sursă, atunci cât de periculos trebuie să fie restul lumii cu toate practicile ei hedoniste. Cum o să rezistăm ispitelor de genul acesta dacă ele pot veni chiar prin aceste canale sau mijloace bune și speciale? Răspunsul cel mai bun este prin a fi curajoși în mărturisirea noastră a lui Isus Hristos.

Mai este un alt lucru pe care trebuie să-l înțelegem în acest studiu. Și acesta este titlul, "Fiul Omului," care apare în versetul 20. Ce înseamnă el? La prima vedere, cuvintele înseamnă doar un om. Și de fapt, ele sunt folosite în acest mod în Biblie. Vechiul Testament oferă un exemplu în Psalmul 8:4. Se ridică întrebarea, "Ce este omul ca să te gândești la el, fiul omului ca să-ți pese de el?" Fiul omului este la fel sau același cu om. Aceasta este o expresie paralelă. Adăugarea "fiului" doar îl particularizează. În loc de a vorbi despre om în general, acesta este un anume fiu al omului, un anumit om. La fel cum ați vorbi despre un "fiul al bogăției sau prosperității." Vreți să spuneți un om bogat. Sau un "fiu al păcatului." Vă referiți la un păcătos anume. Aceasta-i adevărat, însă e mai mult decât atât. Fiindcă Isus nu s-a referit la El Însuși doar ca la un fiu al omului. Ci, El a făcut referire la Sine Însuși ca la fiul omului. Și când El a făcut aceasta, El a făcut-o cu o referire evidentă la cartea lui Daniel unde această expresie apare într-o mare viziune. Daniel scrie în capitolul șapte că el a văzut pe unul asemeni fiului omului venind pe norii cerului. Acest individ s-a apropiat de Cel Îmbătrânit de zile și a fost condus în prezența Lui. Lui i-a fost dată autoritate, glorie și putere suverană. Toate popoarele, națiunile și oamenii de orice limbă se închinau Lui. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică ce nu va pieri. Și împărăția Lui este una ce nu va fi niciodată distrusă. Aceasta-i la ce se referea Isus. Individul este asemeni fiului omului; aceasta înseamnă că el arată ca o ființă umană. Dar el este investit și cu autoritatea, gloria și puterea suverană a Dumnezeului Atotputernic. Isus a clarificat cât se poate de bine la ce se referea în cadrul procesului Său, când El s-a referit la Sine Însuși vorbind marelui preot și spunând, "În viitor Îl veți vedea pe fiul omului șezând la dreapta Celui Atotputernic în cer și venind pe norii cerului." De ce s-a numit pe el însuși mai degrabă fiul omului decât un alt titlu mesianic? Răspunsul pare să fie că în vremea Lui acea expresie era oarecum vag înțeleasă. Dacă ar fi spus, "Eu sunt mesia;" ei bine, imediat ei s-ar fi gândit la un mesia militar. Fiindcă aceasta-i ceea ce ei înțelegeau să fie mesia; un general ce avea să-i izgonească pe romani. El a vorbit în schimb despre a fi fiul omului, un titlu mesianic, însă unul în care El își putea include propriul Său înțeles.

Când parcurgeți evanghelia după Matei pentru a vedea modul în care El a folosit expresia, descoperiți că El a folosit-o pentru a învăța multe adevăruri mărețe. Să afirme divinitatea Lui deplină în Matei 16. Să învețe că El are autoritate pe pământ să ierte păcatul în Matei 9. Că El avea să răscumpere pe poporul Său din păcatele lor, capitolul 20. Că El avea să moară pe cruce și să învieze din morți a treia zi, Matei 17 și 20. Și că El va reveni într-o zi pentru judecată, Matei 24. Această învățătură era uimitoare pentru contemporanii Săi. Și astfel ei i-au pus o întrebare. Ei au spus într-o anumită ocazie, "Cine este acest fiu al omului?" Răspunsul la acea întrebare este chiar inima sau esența teologiei creștine. Persoana lui Hristos și ce a venit El realmente să facă pe pământ. Ceea ce învață este că într-o zi orice genunchi se va pleca înaintea autorității lui Isus Hristos. Ce înseamnă aceasta este că tu te vei pleca, fie în adorare plină de recunoștință față de El care a murit să fie Mântuitorul tău sau plecăciune în recunoaștere că El a triumfat la sfârșit asupra ta și că tu ești înfrânt deși ești suflet răzvrătit. Dacă dorești să te închini în adorare și nu în înfrângere în acea zi de pe urmă, vremea să începi acea adorare este acum. Nu lăsa ca cerința sau loialitatea absolută din partea lui Hristos pe care El o solicită sau dificultățile în urmarea lui Isus, pe care El recunoaște că le ai, să te rețină sau să te tragă înapoi în modul în care ele au făcut-o, aparent, în cazul acestor doi urmași sau ucenici în devenire din evanghelia după Matei.

Să ne rugăm.
Tatăl nostru, suntem plini de mulțumire când ne întoarcem spre Cuvânt, așa greu precum unele din afirmațiile lui Isus Hristos pot fi, ele sunt cel puțin clare cu certitudine. Și, pe deasupra ele sunt înțelepte și minunate datorită sursei din care ele provin. Tată, Isus vorbește în mod clar. Mă rog ca această expunere a învățăturii Lui să poată fi la fel clară și ca Tu s-o folosești pentru a atinge mințile și inimile multora și astfel să-i atragi la acel gen de ucenicie care deși este costisitor e prețios fiindcă fără ea nimeni nu are viață veșnică. În Numele lui Isus, Amin.

Tradus de Lăcrămioara Novac


Umblarea Creștinului