Înapoi
Acasă
Biblia

Poate un creștin să fie posedat de demoni?

de Brent Grimsley și Elliot Miller


În unele cercuri creștine ale bisericilor din România au apărut noi aspecte ale "lucrării" creștine. Printre acestea se numără și "slujbele de eliberare", termen care într-adevăr uneori pare folosit și în alte circumstanțe. Premiza de la care se pornește în aceasta este aceea a posesiunii demonice a creștinilor pentru care nu există altă alternativă decât supunerea lor rugăciunii carismatice, a punerii mâinii predicatorului pe fruntea subiectului și "plesnirea" de către acesta cu putere până la dezechilibrarea și căderea pe spate a "pacientului". Fenomenul "slujbelor de eliberare/izbăvire nu se manifestă doar în cercurile carismatice, ci mai nou și în unele biserici ortodoxe unde se pare că există preoți și călugări specializați în scoaterea dracilor din creștinii ortodocși. Este într-adevăr posibil ca creștinii să fie posedați de demoni? Ce spune Biblia despre această controversă?

Un credincios (să-i spunem, Carl) participă la o conferință asupra războiului spiritual sponsorizată de către biserica lui. În timpul perioadei de rugăciune în care "s-au pus mâinile" asupra lui el a mărturisit că în momentul împărtășirii credinței sale cu cei necredincioși o frică puternică de a nu fi respins pune stăpânire pe el. Aceasta îl neutralizează complet și-l face incapabil să le vorbească altora despre Hristos. Conducătorul grupului respectiv de rugăciune a sugerat că există un duh rău care este răspunzător pentru comportamentul lui Carl. După ce s-au rugat pentru discernământ și având permisiunea lui Carl, liderul grupului împreună cu alții au pus mâinile asupra lui în vederea efectuării exorcismului. Deși Carl își amintește cu greu ce a urmat, lui i s-a spus că un spirit numit "frică" a fost obligat să se identifice. După ce a opus o rezistență înverșunată, acesta a fost izgonit în numele lui Isus.

După o vreme Carl și-a învins frica și chiar a condus câteva suflete la Hristos. Însă la un moment dat vechiul sentiment de intimidare și-a croit din nou drum la suprafață făcându-l să se întrebe dacă nu va avea nevoie de încă o "ședință" de eliberare/izbăvire.

Puncte de vedere opuse

În ultima vreme creștinii nord-americani (și nu numai!) au devenit foarte conștienți de bătălia împotriva forțelor demonice. Învățăturile despre războiul spiritual sunt în mare căutare în zilele noastre. La rândul ei, doctrina care susține că creștinul poate fi locuit de către demoni a devenit populară fiind răspândită de învățători respectabili ce provin din tabere teologice divergente, de la carismatici la dispensaționaliști anticarismatici. Astfel au fost fondate lucrări (misiuni) de sine stătătoare având scopul declarat al izbăvirii creștinilor de sub controlul demonic. Ca și rezultat s-au înmulțit "mărturiile" asemănătoare celei a lui Carl ridicând unora mari semne de întrebare.

Poate un creștin să aibe drac? Întrebarea nu este doar teoretică. Răspunsul determină tipul de grijă pastorală care trebuie și se așteaptă să fie oferită cuiva aflat într-o astfel de situație (adică, se va ajunge la un punct în consilierea spirituală în care să fie necesară supunerea creștinului exorcismul?), cât și schimbă modul în care creștinul percepe lupta lui cu lumea, firea și Diavolul.

În acest articol vom examina întâi concepția actualmente populară care spune că deși un creștin nu poate fi "posedat de demoni", totuși credincioși pot fi "demonizați". Lucrul acesta înseamnă că odată, demonii pot să se găsească (locuiască) în credincioși și să exercite control asupra lor, și apoi că, metoda potrivită de tratare a acestei probleme este de a izgoni demonul (ținând o slujbă de izbăvire).

Cea de-a doua concepție care va fi luată în considerare (și apărată în acest articol), afirmă că un credincios nu poate fi locuit, și în consecință stăpânit (controlat) de un spirit demonic din moment ce acesta este locuit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Această concepție recunoaște totuși că creștinii pot fi "oprimați" (asupriți) din exterior de forțe demonice, dar recomandă ca soluție potrivită rezistența (opunerea), nu izbăvirea (eliberarea). Haideți să privim la rațiunile oferite pentru aceste două vederi opuse.

DOVADA BIBLICĂ

Considerații etimologice

Concepția nr.1 interpretează verbul grecesc daimonizomai și-l traduce "demonizat" în loc de "posedat/stăpânit de demoni" fiindcă (1) posesiunea sugerează proprietate, iar Satana nu posedă nimic; (2) verbul are timpul pasiv și-l descrie pe demon controlând o persoană pasivă, și (3) rădăcina verbului înseamnă "o pasivitate cauzată de un demon".1

Este evident atunci că "demonizat" reprezintă o traducere mult mai atrăgătoare decât "posedat de demoni" pentru cei ce cred că un demon poate invada și locui în trupul unui credincios. Această interpretare evită, de asemenea, conotațiile emoționale asociate posesiunii demonice. Ea se poate înțelege și sub forma unei influențe demonice din afară. Însă această redare ar fi greșită devreme ce (1) acesta este principalul termen folosit în Noul Testament pentru a descrie intrarea demonilor în oameni (alături de celelalte expresii cum ar fi, "a avea drac"), termen care nu este niciodată folosit să spună altceva, și (2) cei ce susțin că un credincios poate fi demonizat mai învață și că duhurile rele pot în realitate locui/sălășlui într-un creștin. Acei demoni trebuind să fie scoși afară.

Așadar, problema nu apare în traducerea verbului ci în poziția duhurilor rele vizavi de credincios. În a afla care este legătura dintre ele și creștin. Cu alte cuvinte, trebuie să ne întrebăm: pot demonii să-i stăpânească (controleze) pe creștini din interior, sau doar pot să-i oprime (apese) din afară?

Concepția nr.2 interpretează verbul ca însemnând "posesiune/stăpânire demonică" deoarece, (1) lexicoanele grecești cât și dicționarele teologice toate traduc daimonizomai sub forma "a fi posedat de un demon -- a fi stăpânit de un drac"2, și (2) una dintre definițiile de dicționar ale cuvântului "a poseda" este, de a "câștiga sau exercita influență sau control" asupra cuiva sau a ceva, sau "a domina" (vezi, American Heritage Dictionary, a 3-a ediție). Astfel posesiunea demonică poate fi înțeleasă ca însemnând "o posesie cu scopul de a controla". W. E. Vine traduce verbul în felul următor: "a fi posedat de un demon, a acționa sub stăpânirea unui demon".3

A doua concepție expusă aici se potrivește mai bine realității etimologice (adică, utilizării istorice a cuvântului) fiindcă în primul rând problema nu se poate privi din punctul de vedere al stăpânirii conform mitului popular ce spune că omul își poate "vinde sufletul Satanei", ci a poziției (locului; relației) unui demon față de un credincios, deoarece doar dacă se află în credincios un demon se află într-adevăr pe poziția de a-l controla (și astfel, stăpâni) pe acesta. În al doilea rând, în pilda lui Isus a omului tare (vezi, Mat.12:29; Luca 11:21-22), El compară eliberarea celor deținuți de un demon ce a intrat în ei cu legarea (biruirea) mai întâi a omului puternic/tare și înarmat (care este Satana) și apoi jefuirea posesiunilor (averilor) sale (cuvântul grec "huparcho" din Luca 11:21). Din moment ce averile din pildă îi reprezintă pe cei pe care Isus îi izbăvește de demoni, putem înțelege că există un sens biblic în care Satana îi poate stăpâni (poseda) pe unii.

În al treilea rând, greaca pasivă descrie primirea de către subiect a unei acțiuni, fapt ce se potrivește perfect termenului posedat de demoni atunci când acesta este bine definit ca însemnând intrarea într-un om a unui demon, conducând astfel la stăpânirea lui.

Versetele biblice citate în vederea susținerii invadării creștinilor (intrării demonilor în ei)

Din cauza spațiului trebuie să ne limităm la a examina cele mai plauzibile texte folosite în sprijinul ideii. Următoarele două pasaje sunt citate de un număr infinit de ori de către aceia care susțin că un creștin poate fi "demonizat".

Cazul împăratului Saul

Două pasaje ne spun cum un duh rău ieșit de la Dumnezeu a venit asupra lui Saul. În ambele cazuri el a încercat să-l pironească pe David cu sulița la perete (1Sam.18:10-11; 19:9-10). Prima întrebare care trebuie să se pună este dacă Saul a fost un credincios adevărat. Deși pe vremea ungerii lui ca rege el părea că este un om al lui Dumnezeu (vezi, 1Sam.10), comportamentul său ulterior nu se potrivea unui om cu adevărat convertit. Faptul că era uns împărat și că a fost folosit de Dumnezeu nu înseamnă și că era un adevărat credincios. Dumnezeu a folosit chiar și împărați păgâni ca Cir ca oameni unși de El pentru a-i duce la îndeplinire planurile (Isaia 45:1).

Dar chiar dacă am accepta că Saul a fost la un moment dat un credincios adevărat ce mai târziu a ajuns stăpânit (posedat) de un demon, lucrul acesta nu înseamnă că același lucru li se poate întâmpla și credincioșilor adevărați din zilele noastre. Deși Scriptura nu explică clar care este natura regenerării (deci, a înnoirii) înainte de moartea ispășitoare a lui Hristos, totuși se pare că Duhul Sfânt nu locuia în același fel în credincioșii din Vechiul Testament cum locuiește acum în cei din Noul Testament (vezi, de exemplu Psalmul 51:11).

Thomas Ice și Robert Dean Jr. mai adaugă un motiv în plus pentru respingerea cazului împăratului Saul ca argument în favoarea demonizării credincioșilor: "textul evreiesc spune că duhul rău fie vine asupra lui Saul, fie pleacă de la el, dar nu spune că acesta ar fi intrat în Saul, așa cum se întâmplă în cazul posesiunii demonice..."4

Cazul femeii gârbovite

În Luca 13:10-17 citim despre o "fiică a lui Avraam" ce avea un "duh de neputință" care o ținea gârbovită fără să-și poată îndrepta spatele. Satana este identificat acolo ca fiind cel ce a ținut-o legată timp de 18 ani (vers.16). Astfel nu se poate pune la îndoială că această boală a fost provocată demonic, dar avem oare dovezi suficiente care să ateste că această femeie era o credincioasă adevărată ce a fost posedată de un demon?

În cartea Posesiunea Demonică și Creștinul C.Fred Dickason, decanul de teologie al Institutului Biblic Moody afirmă că dovezile indică faptul că ea era o credincioasă adevărată deoarece, odată, ea se închina la sinagogă, în al doilea rând, l-a glorificat pe Dumnezeu pentru vindecarea ei (v.13), și în al treilea rând, expresia "fiică a lui Avraam" sugerează mântuirea ei dacă comparăm cu pasajul referitor la Zacheu (Luca 19:9).5

Cu toate acestea expresia "fiică a lui Avraam" nu înseamnă neapărat că ea a fost o credincioasă autentică în Dumnezeu și în Hristos ci este mai degrabă indiciul faptului că ea era evreică, descendentă după trup a lui Avraam.6 Afirmația lui Isus în care a spus că Zacheu este un "fiu al lui Avraam" (Luca 19:9) semnifică faptul că începând din acel moment (datorită pocăinței lui; n.tr.) el ar trebui privit ca un evreu adevărat și membru al poporului ales al lui Dumnezeu deși fusese până atunci un urât colector de taxe ce lucra pentru o putere străină, și anume Roma.

De asemenea, faptul că acea femeie frecventa sinagoga și că l-a lăudat pe Dumnezeu pentru vindecarea ei nu au nici o legătură. Un om poate merge la sinagogă fără să fie un închinător adevărat al lui Dumnezeu, gândiți-vă doar la farisei și cărturari! În plus, nu se face nici o mențiune a faptului că ea ar fi ajuns să creadă în Isus. Dacă ar fi făcut-o, lucrul acesta se poate privi ca fiind mai degrabă un rezultat al izbăvirii ei decât un fapt precedent ei.

Pe lângă toate acestea, nu este deloc clar că femeia gârbovită ar fi fost posedată de un demon. Traducerile moderne redau expresia literară grecească "un duh de neputință" sub forma, "boală cauzată de un spirit" (New American Standard Bible), "paralizată de un spirit" (New International Version Bible), etc. Acesta pare sensul expresiei în cauză mai ales observând faptul că Isus nu a exorcizat demonul așa cum a făcut-o de obicei în toate cazurile clare de posesiune demonică, ci pur și simplu a pronunțat vindecarea ei.

Așa cum și Dickason recunoaște, "noi nu putem spune în mod sigur că Biblia oferă dovezi care să arate că credincioșii pot fi demonizați"..7 Pasajele cele mai des folosite în sprijinul acestei concepții sunt neconvingătoare. De asemenea, devreme ce Biserica nu a susținut de-a lungul istoriei ei că creștinii pot fi posedați de demoni8, care înseamnă că un demon poate coabita în noi alături de Duhul Sfânt, idee în mod natural respingătoare, responsabilitatea să producă dovada le revine celor ce susțin că un credincios adevărat poate fi locuit și stăpânit de un demon. Tot ce pot spune erudiți ca Dickason este faptul că Biblia nu ne oferă argumente clare că credincioșii nu pot fi demonizați. Aceasta înseamnă a căuta argumente unde nu se găsesc tocmai atunci când argumentele vorbesc contrariul.

Scripturile contra invaziei creștinilor

Este Biblia într-adevăr neutră asupra subiectului posesiunii demonice a creștinilor? Deși ea nu citează problema aceasta în mod direct, noi susținem totuși că Biblia afirmă unele adevăruri și stabilește principii ce militează împotriva unei asemenea idei. De fapt, un studiu cuprinzător în Noul Testament al acestui subiect ar trebui să conducă la o singură concluzie: cetățenia în împărăția lui Hristos și posesiunea demonică sunt două concepte ce se exclud reciproc, deoarece posesiunea demonică înseamnă participarea în împărăția Satanei.

Jefuirea posesiunilor Satanei

Așa cum am observat mai sus cei locuiți de demoni sunt considerați "posesiunile (averilor -- vezi, textul biblic; n.tr) Satanei" pe care Isus a venit să le jefuiască/prădeze prin instaurarea împărăției Sale. Prin credință toți creștinii sunt izbăviți din împărăția întunericului și transferați în "împărăția Fiului dragostei Lui" (Col.1:13; Fapte 29:18). De aceea, nu este nici o coincidență faptul că orice apariție în Noul Testament a cuvântului daimonizomai și a termenilor asociați lui, cât și fiecare exorcism (alungare/scoatere de demoni) relatat îi implică pe necreștini și se petrece în contextul evanghelizării. Realitatea "apropierii împărăției lui Dumnezeu" este demonstrată prin faptul că Satana, stăpânitorul lumii acesteia nu mai poate să-și păstreze prinșii lui (Luca 10:17-20).

Ideea ce străbate Scriptura este că omul poate să îl aibe ori pe Dumnezeu locuind în el, ori pe Satana, dar niciodată pe amândoi. De exemplul apostolul Ioan îi asigură pe cititorii creștini ai epistolei sale: "Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume" (1Ioan 4:4). Ca prin urmare, este rezonabil să deducem că "cel ce este în lume" nu poate fi de asemenea și "în voi"!

Temple ale Dumnezeului Viu

În Creștinism Duhul Sfânt al lui Dumnezeu vine să locuiască în credincios făcându-l pe acesta să devină un templu al Dumnezeului Viu. Astfel, Pavel îi îndeamnă pe credincioșii din Corint să nu se lege de necredincioșii pentru că ei sunt temple ale lui Dumnezeu, și că armonia dintre lumină și întuneric, Hristos și Belial (satana), templul lui Dumnezeu și idoli (pe care Pavel îi interpretează drept demoni în 1Cor.10:19-20), este imposibilă (vezi, 2Cor.6:14-18). Cum ar putea atunci Dumnezeu, care este mai mare decât Satana, să îngăduie unui demon să locuiască alături de El, în templul Său?

În pilda omului ce a fost din nou invadat de demoni (Matei 12:43-45) (să-i zicem, "celui ce a devenit de două ori mai rău"; n.tr), duhul necurat se întoarce în "casa" de unde a fost izgonit și găsind-o neocupată își reia șederea acolo alături de șapte duhuri mai rele decât el însuși. În mod îndreptățit noi putem concluziona că dacă ar fi găsit "casa" ocupată (locuită de Duhul Sfânt) nu ar mai fi fost în stare să pună din nou stăpânire pe acel om.

Pecetluiți și păziți de Dumnezeu

Locuirea Duhului Sfânt în credincioși mai înseamnă și că aceștia sunt pecetluiți de Dumnezeu ca fiind posesiuni ale Sale și că sunt păstrați până în ziua mântuirii (vezi, Efes.1:13-14). Deși credinciosul se găsește într-un război spiritual și ca prin urmare poate fi supus încă influențelor și atacurilor demonice (Efes.6:10-18), statutul său de copil și bun al lui Dumnezeu stabilește limite clare față de ceea ce-i pot face puterile întunericului. 1Ioan 5:18 ne spune că "Cel născut din Dumnezeu îl păzește, și cel rău nu se atinge de el". Nici nu înger rău nu-l poate despărți pe credinciosul adevărat de dragostea lui Dumnezeu din Hristos Isus (vezi, Rom.8:38-39)

Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

O absență evidentă

În lumina clarelor realități biblice faptul că Satana este limitat în ceea ce le poate face credincioșilor ni se pare semnificativ nu doar fiindcă nu găsim creștini posedați în Noul Testament, dar nici instrucțiuni practice oferite creștinilor în vederea practicii exorcismului în biserică. Este clar că nici epistolelor nu le lipsesc învățăturile despre războiul spiritual, dar în ciuda faptului că suntem adesea avertizați asupra pericolelor atacurilor satanice metoda de înfruntare a diavolului rămâne întotdeauna aceeași: "Împotriviți-vă lui, tari în credință..." (vezi, 1Petru 5:9; Efes.6:10-14; Iacov 4:7). După cum Ice evidențiază, "niciodată nu li se cere credincioșilor să-i răspundă Satanei, sau demonilor, prin a-i izgoni, care de regulă este soluția nou-testamentală pentru o persoană posedată. În schimb, porunca pentru credincios este de a se împotrivi sau de a rezista tot timpul, ceea ce reprezintă poziția lui față de o ispită exterioară sugerată de Satana sau de demoni".9

Acesta este un argument valabil, deoarece dacă izbăvirea ar fi tot atât de importantă pentru o viață creștină biruitoare cum încearcă să ne convingă susținătorii ei, ne-am aștepta ca Noul Testament să se adreseze ei. Ice și Dean subliniază cu tărie această idee: "Noi credem că lipsa argumentelor (sau absența învățăturilor nou-testamentale asupra subiectului; n.tr.) este grăitoare...Biblia susținând limpede că ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia (2Petru 1:3) și că este în stare să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2Tim.3:16-17)... și de aceea, cei ce susțin ideea posibilității posesiunii demonice a creștinului neagă prin implicație suficiența Scripturilor, trecând peste autoritatea lor și promovând-o pe a lor. Aceia au uitat avertismentul lui Pavel, "ca prin noi înșine, să învățați să nu treceți peste ,,ce este scris" ... (1Cor.4:6).10


următoarea pagină | Apologetică