Înapoi
Acasă
Biblia

Discernământ judicios

Înțelesul și semnificația pasajului din Evrei 5:12-14
în chemarea creștină la discernământ

de Ryan Habbena


"Care este darul tău spiritual?" Am auzit de multe ori această întrebare ridicată și primindu-și răspunsul. În experiența mea, răspunsul cel mai obișnuit la această întrebare este: "Am darul discernământului." Când întrebi ce înseamnă acesta, persoana răspunde adesea, "Pot spune imediat când ceva este rău."
Scriptura tratează subiectul discernământului în diferite moduri. În timp ce Biblia afirmă într-adevăr "discernământul" ca dar spiritual (1 Corinteni 12:10),1 adevărul este că toți creștinii sunt chemați să fie "oameni care știu să discearnă" (vezi 1 Ioan 4:1, 1 Tesaloniceni 5:21-22). Atunci întrebarea care urmează în mod firesc este: "Cum dobândim abilitatea de a discerne?" Sunt cei care ar răspunde în acord cu exemplul de sus, afirmând simplu: "O știu doar în inima mea! O știu pur și simplu."
De exemplu, observați analiza lui Neal Anderson pe acest subiect: "Discernământul spiritual este prima noastră apărare împotriva înșelăciunii. Duhul Sfânt și-a stabilit rezidența în fiecare credincios și nu păstrează tăcerea atunci când ne confruntăm cu falsitatea. Discernământul este ca un mic "buzer" care pornește în interior când ceva este greșit."2 Atât timp cât Duhul Sfânt locuiește cu adevărat în orice credincios, în loc să ne bizuim pe un "buzer" subiectiv și automat care trebuie să "se declanșeze în interior", noi suntem informați, în Evrei, că - de fapt - credincioșii sunt echipați cu discernământ prin diferite mijloace.
Evrei 5:12-14 tratează direct acest subiect. În ceea ce urmează ne vom angaja într-o "expunere concisă" pe baza acestui text central privind discernământul. După aceasta vom aplica învățătura lui la modul în care noi toți suntem chemați să fim oamenii bine pregătiți să discernem pentru a evita înșelăciunea care ne înconjoară.

Contextul pasajului din Evrei 5:12-14

Autorul Epistolei către Evrei3 a recunoscut pericolul din mijlocul cititorilor săi. Mulți oameni care se pocăiau și credeau în Isus, Mesia, erau ispitiți să se întoarcă la condițiile și practicile Legământului mozaic. Cei care au înlăturat jugul Legii trebuiau să fie avertizați împotriva apostaziei ca să rămână fermi în Cuvântul lui Isus Cristos. Într-o manieră convingătoare și încurajatoare, autorul Epistolei către Evrei demonstrează sistematic că Isus este superior față de tot ce a fost prețuit sub Vechiul Legământ. El este mai mare decât profeții care au venit înainte de El (v. 1:1-2), este mai mare decât îngerii (v. 1:4-13), este mai mare decât Moise (v. 3:1-6), și este mai mare decât preoția levitică/aaronică (cap. 5-10). În susținerea argumentului său și îndemnarea cititorilor săi, autorul dorește să-i învețe pe cititori despre însemnătatea lui Isus ca Mare Preot "după rânduiala lui Melhisedec", însă deplânge starea lor: "Asupra celor de mai sus avem multe de zis și lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-ați făcut greoi la pricepere" (Evrei 5:11). În schimb, aceasta ne aduce la pasajul semnificativ care se referă la discernământ.

Interpretarea pasajului din Evrei 5:12-14

"În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare." (v. 12)

O bună interpretare biblică va examina contextul și întrebuințarea pentru a descoperi înțelesul și funcția.4 În această lumină, imaginea folosită de autor în acest text trebuie să fie luată în considerare cu atenție. Mai întâi, el își exprimă frustrarea în fața faptului că au ajuns spiritual "greoi la pricepere", ceea ce indică inabilitatea de a primi altă învățătură.5 Schimbând metaforele, el folosește apoi imaginea hranei ca să descrie Cuvântul lui Dumnezeu și prezintă în continuare diagnosticul condiției lor. În acest context nevoia de "lapte" este o acuzație la adresa maturității spirituale a cititorului.6 Nevoia de "lapte" indică pruncia spirituală.7 Mai precis, ce înseamnă "lapte" și "hrană tare" în acest context? Amintind dezbaterea scurtă din cap. 5, precedentă acestui text, și anticipând ce va fi reluat în capitolele 7-10, autorul dorește să-și învețe cititorii despre preoția lui Isus. Aceasta presupune tratarea în profunzime a subiectului despre rânduiala lui Melhisedec, tipologia și împlinirea biblică, și aplicarea semnificației acestor adevăruri la situația lor curentă. Aceste adevăruri teologice sunt considerate "conținut substanțial" și, prin urmare, hrană tare. Aceste adevăruri erau necesare să fie auzite, înțelese și luate în considerare pentru a evita tentația din mijlocul lor - întoarcerea la sistemul jertfelor din Vechiul Testament.
Pe de altă parte, "lapte" este sinonim cu "cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu" (v. 12). Acestea ar fi considerate "elementele de bază" pe care le învață cineva în stadiul de inițiere în comunitatea Noului Legământ. Mulți au speculat cu privire la ce se referă autorul prin această expresie.8 Definiția cea mai convingătoare apare la citirea contextului imediat. În capitolul 6:1-2, autorul îndeamnă: "De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Cristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică." (Evrei 6:1-2).
Acestea sunt "principiile elementare" ale Noului Legământ. Sunt "temelia" credinței. Aceste adevăruri sunt "laptele" de care au parte toți credincioșii. Problema era cea a prunciei continue. Comentatorul George Guthrie observă bine faptul că scriitorul Epistolei către Evrei descrie cu claritate un nivel de imaturitate printre cititorii săi. Din punct de vedere spiritual, ei sunt ca pruncii care sug încă la sânul mamei, nefiind preocupați de hrana bogată și consistentă a mesei adulților."9 În loc să rămână în această stare infantilă, chemarea este la maturitate. Aceasta duce la o altă avertizare: "Și oricine nu se hrănește decât cu lapte nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul" (Evrei 5:13, 14).
În această porțiune a textului autorul își prezintă clar preocuparea lui privind maturitatea: Doar hrănirea cu "laptele" principiilor elementare ale credinței împiedică creșterea spirituală. Care este atunci soluția pentru această stare de "pruncie spirituală"? Răspunsul? A ajunge să fi obișnuit sau familiarizat cu "cuvântul despre neprihănire". Credinciosul în Cristos este chemat să crească pentru a fi în stare să proceseze și să se hrănească cu "hrană tare". Scriitorul Epistolei către Evrei a conceput cu grijă acest "cuvânt" pe parcursul Epistolei. S-a făcut referire la acest "cuvânt" în introducerea Epistolei și ulterior la începutul capitorului doi:

"După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile ..." (Evrei 1:1-2)

"De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o." (Evrei 2:1-3)

Prin urmare, având dat contextul Epistolei, "cuvântul despre neprihănire" este mesajul Persoanei și Lucrării lui Isus Cristos. Este mesajul care vine de la Cel neprihănit și produce neprihănire în cei care răspund în credință. Acest mesaj atrage după sine învățăturile lui Cristos, ale apostolilor și profeților Săi,10 și perspectiva corectă asupra Vechiului Testament în lumina venirii lui Mesia. În contextul nostru contemporan Scripturile, cele 66 de cărți ale Vechiului și Noului Testament, sunt cele peste care și-a pus Duhul Sfânt pecetea. Noi suntem chemați să ajungem "obișnuiți sau deprinși" cu acest Cuvânt rostit de Cristos - să ajugem să fim bine familiarizați cu Scripturile. Modul în care ne familiarizăm este prin "practica" studierii sau aprofundării Cuvântului.11 Aceasta produce abilitatea de a "discerne binele și răul".
Discernământul este prezentat la încheierea avertizării. Din nou, trebuie să permitem contextului să arate ce însemna pentru auditoriul inițial obiectul discernământului, "binele și răul". Discernerea binelui și răului moral provine cu siguranță din devotamentul față de Cuvânt și este sugerată în acest text; totuși, expresia "binele și răul" are o aplicație mai specifică în acest pasaj. Creștinii evrei, care erau tentați să se întoarcă la termenii Vechiului Legământ, cunoșteau bine condițiile morale ale Legii. Totuși, ce le lipsea era abilitatea să discearnă ce era permis și ce era interzis, acum că sosise era mântuirii mesianice. Ei aveau nevoie ca "simțurile lor să fie antrenate" (abilitățile lor raționale) prin creșterea în învățăturile Noului Legământ. Aceasta este în acord cu scopul general al Epistolei - să-i învețe ce fusese "interzis" și ce fusese "permis" sub termenii Noului Legământ.12 Așadar, calea spre discernământ a fost prezentată: Deveniți bine familiarizați cu mesajul lui Cristos și înțelegeți toate lucrurile prin lucrarea Lui completă și desăvârșită.

Ce produce maturitatea

În timp ce luăm în considerare această avertizare am face bine să observăm preocuparea centrală a scriitorului: oamenii lui Dumnezeu sunt chemați să crească în cunoașterea lui Isus Cristos. El îi chema să treacă mai departe de Evanghelie. Totuși, recunoștea faptul că pocăința și credința înaintea lui Dumnezeu erau "fundamentale" (6:1). Dorința lui era pentru maturizarea cititorilor săi în Evanghelie.13 Când suntem familiarizați îndeaproape cu puterea suverană și lucrarea suficientă a lui Isus Cristos prin Cuvânt, discernământul este cultivat, iar înșelăciunea este evitată. Fiți siguri, scopul maturizării în Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar asimilarea de cunoștințe academice. Scopul este mai degrabă să devenim familiarizați îndeaproape cu Persoana și Lucrarea perfectă a lui Isus Cristos. Scripturile, care se întind de la Geneza până la Apocalipsa, sunt consemnarea scopului lui Dumnezeu de mântuire prin promisiunea Sa.14
Și, așa cum Pavel a proclamat cu privire la Isus: "În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt ; de aceea și , pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu"
(2 Corinteni 1:20).

Creșterea în Cuvânt: calea spre discernământ

Aplicațiile care rezultă din Evrei 5:12-14 sunt convingătoare. Acest pasaj tratează motivul principal pentru care lipsește discernământul, iar înșelăciunea este excesivă în biserică. Noi nu reușim să creștem în mijloacele discernământului sub îndrumarea Duhului - devotamentul față de Cuvântul lui Dumnezeu. Acest pasaj pune sub acuzație curentele de impresionare a căutătorilor [Denumirea de "căutător impresionabil" este asociată cu unele biserici mari din SUA în care mesajele creștine sunt frecvent transmise prin intermediul spectacolelor elaborate cu elemente provenite din cultura seculară populară, precum muzica rock, care ar putea face apel la adolescenți și alte grupuri mai puține atrase de formele "încărcate" de închinare tradițională. Asemenea biserici dezvoltă și o gamă largă de activități ca să atragă familii aflate la diferite stadii în viețile lor; (Wikipedia). Modelul căutătorului impresionabil se referă la o abordare modernă a închinării publice și a evanghelizării, în care slujba unei bisericii este structurată într-un mod care este impresionant pentru căutători (adică, cei interesați sau curioși în legătură cu biserica). Cu alte cuvinte, serviciile bisericii sunt menite să facă apel la necreștini, în încercarea de a-i atrage în comunitatea bisericii unde să poată primi Evanghelia și să fie convertiți (Theopedia) din sânul creștinătății care înlătură pasaje scripturale dificile sau considerate "ofensatoare" și, astfel neglijează tot sfatul lui Dumnezeu. Acest pasaj pune sub acuzație curentele creștinătății contemplative și emergente (biserica emergentă este o mișcare creștină de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI care depășește multe limite teologice...; participanții caută să-și trăiască credința în ceea ce cred ei a fi o societate "postmodernă". - Wikipedia) care înlătură devotamentul curat față de Cuvânt și îl înlocuiesc cu practici și filozofii umane; neglijând astfel mijloacele pe care le-a ales Dumnezeu să-și pregătească poporul pentru o trăire evlavioasă. În cele din urmă, acest pasaj revelează nevoia urgentă a oricărui credincios de a fi pregătit pentru discernământ prin devotament plin de credincioșie față de Scripturi. Discernământul vine prin pregătire. Când creștinii cad pradă înșelăciunii n-ar trebui să credem că se datorează faptului că buzerul automat a dat greș să sune. Mai degrabă, este din cauza faptului că noi falimentăm să ne folosim de ceea ce a asigurat Dumnezeu ca să ne pregătească în vederea discernământului. Gândurile, perspectivele asupra lumii și credințele acestei lumii au fost întipărite în mințile noastre. Aceasta este "poziția firească" a oricărei persoane până are loc regenerarea. Atunci când credem în Evanghelie, începe bătălia pentru mințile noastre. Din cauza acestei realități, suntem chemați la transformarea care vine prin puterea Cuvântului: "Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită"(Romani12:2).
Din moment ce toată eternitatea nu va epuiza adâncimile Cuvântului lui Dumnezeu, nu există sigur niciun moment în această viață în care am "atins apogeul", când putem înceta creșterea noastră prin hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent de nivelul la care se află cineva în privința maturizării creștine, cu toții trebuie să continuăm să creștem în cunoașterea și harul lui Isus Cristos. Făcând astfel ne vom antrena simțurile nostre pentru discernământ și vom strânge Cuvântul Său în inimile noastre ca să nu păcătuim împotriva Mântuitorului nostru.
De aceea, fie ca noi toți să luăm aminte la chemarea care este pentru siguranța și creșterea noastră spirituală:

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Cristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței pe faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu (Evrei 6:1-3).

Note de subsol:

1. O dezbatere aprofundată a acestui dar și a întrebării legate de continuarea/încetarea darurilor spirituale este dincolo de întinderea acestei lucrări.
2. Neil T. Anderson; The Bondage Breaker; (Harvest House: Eugene, 2000) 179.
3. Spre deosebire de majoritatea celorlalte cărți din Biblie, nu există niciun acord unanim în legătură cu autorul Epistolei către Evrei. Apolo, Barnaba, Sila și Pavel sunt patru din cei mai populari autori presupuși. Totuși, din moment ce autorul nu se identifică, iar alte mijloace se stabilire a autorului (studii istorice și lingvistice) nu sunt convingătoare, se păstrează misterul în legătură cu autorul cărții Evrei.
4. "Funcție" este un termen de interpretare care se referă la modul în care intenționează un anumit autor să folosească un anumit termen, eveniment sau idee teologică ținând seama de scopul teologic în scriere.
5. Conceptul istoric și biblic al "auzului" în mijlocul creștinilor evrei trebuie să fie înțeles ca temei al acestei mustrări (de exemplu, Deuteronom 6:3-4; Marcu 12:29). "Auzul" nu are ca rezultat doar "primirea" și înțelegerea informației proclamate, ci și răspunsul plin de credincioșie la chemare.
6. Petru folosește de asemenea conceptul de "lapte" în prima sa epistolă. "Ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire" (1 Petru 2:2). Pe când "necesitatea laptelui" în Evrei este peiorativă, "dorința după lapte" este pozitivă în 1 Petru. Aceasta demonstrează "funcția" diferită a imaginii "laptelui" în fiecare context.
7. Lane argumentează convingător că autorul folosește ironia pentru a chema auditoriul inițial să iasă din apatia spirituală. El susține că în "v. 11-14 scriitorul folosește eficient ironia pentru a chema biserica să-și reia statutul de adulți cu responsabilitățile asociate acestui statut." William Lane, Hebrews 1-8: Word Biblical Commentary (Dallas: Word, 1991) 139.
8. MacArthur argumentează că această expresie ar trebui să fie înțeleasă ca principiile fundamentale ale Vechiului Testament. John MacArthur, Hebrews: The MacArthur New Testament Commentaries (Chicago: Moody Press, 1983) 132-133. Totuși, Guthrie prezintă motive convingătoare de a le înțelege ca învățăturile fundamentale de la începutul devotamentului creștin. El scrie: "Celelalte două părți ale versetului 12 sugerează că autorul are în minte învățăturile fundamentale, oferite probabil la începutul angajamentului creștin al unei persoane. (1) El afirmă că ascultătorii au nevoie "iarăși" de aceste lecții de bază (palin), un cuvânt care în context arată spre o vreme din trecut în care ei toți au primit învățătura ... (2) Expresia tradusă cu stângăcie ...conține cuvântul "început" (arche). Acest termen accentuează natura elementară a învățăturilor." George H Guthrie, Hebrews: The NIV Application Commentary.(Grand Rapids: Zondervan, 1998) 202. Acesta, combinat cu paralelismul din 6:1, stabilește bine natura creștină a acestor "principii elementare".
9. Guthrie, 202.
10. Efeseni 2:20 ne relatează despre temelia bisericii ca fiind proclamarea Noului Legământ prin Cristos, Piatra din capul unghiului și "Apostolii" și "Profeții". În acest context apostolii erau cei care au fost trimiși în mod specific de Cristos să ducă mesajul Său și au fost martorii învierii Sale. "Profeții", în contextul de față, erau cei cărora le-a fost dată descoperirea pentru a explica mai mult ramificațiile și implicațiile lucrării mântuitoare a lui Cristos. Aceste învățături "fundamentale" ale apostolilor și profeților au fost folosite de Duhul să stabilească "credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna" (Iuda 1:3) și, prin urmare nu au niciun corespondent după ce lucrările lor au fost împlinite. Vezi CIC titlul 66, pentru comentariu suplimentar.
11. Vezi Lane, 131 nota h, privind motivele pentru care acest termen sugerează mai degrabă "activitate" decât "stare".
12. Contrar celei mai mari părți din uzanța creștină modernă a termenilor "legare și dezlegare", folosirea biblică a acestor termeni s-a referit la "interzicerea și permiterea" lucrurilor sub Noul Legământ de Cristos și reprezentanții Săi. Vezi CIC titlurile 1 & 2.
13. Lane observă în legătură cu această dinamică: "Când scriitorul își îndeamnă cititorii să lase învățătura creștină elementară, el nu o respinge, ci o consideră atât de bine stabilită încât necesitatea urgentă este o apreciere și o aplicare mai deplină a acestei învățături" (Lane, 139).
14. Primul caz al promisiunii mântuirii mesianice este dat în Geneza 3:15. Această promisiune apare în toată Biblia, fiind împlinită de Cristos și proclamată în cele din urmă de El în Apocalipsa 22:16.

Tradus de Lacrisa Novac


Studii Biblice