Înapoi
Acasă
Biblia

Discernământ: Având gândurile lui Dumnezeu, după exemplul Său

de Sinclair Ferguson


Cineva pe care-l cunoșteam și-a exprimat recent o părere care m-a surprins și, în anumite privințe, m-a dezamăgit. Mi-am spus: "Credeam că avea mai mult discernământ de atât." Experiența aceasta m-a făcut să reflectez la importanța discernământului și la lipsa lui în lumea noastră. Oamenii nu înțeleg clar problemele și sunt duși ușor în eroare pentru că nu gândesc biblic. Dar n-am putea să nu reflectăm, cu tristețe, și la cât de adevărat este acest fapt în privința noastră, a celor din comunitatea Bisericii.

Cei mai mulți dintre cititorii acestui articol vor dori să se distanțeze de ceea ce ar putea fi considerată gruparea extremiștilor din creștinismul contemporan. Însă există mai multe aspecte referitoare la discernământ. Adevăratul discernământ înseamnă nu doar deosebirea binelui de rău; înseamnă deosebirea elementul primar de cel secundar, a aspectului esențial de cel indiferent, a ce este permanent de ceea ce este efemer, a binelui și a mai binelui de ce este cel mai bine. Prin urmare, discernământul este asemenea simțurilor fizice; unora le este dat ca un dar special (1 Cor. 12:10), însă o măsură din el este esențială pentru noi toți, și trebuie să fie constant alimentat. Creștinul trebuie să se îngrijească să-și alimenteze cel de-al "șaselea simț" al discernământului spiritual. De aceea psalmistul se roagă, "Învață-mă să am înțelegere și pricepere" (Ps. 119:66).

Dar ce este discernământul? În Scriptură (așa cum indică Ps. 119:66) el este abilitatea de a emite judecăți chibzuite, de a deosebi și a recunoaște implicațiile morale ale diferitelor situații și ale cursurilor de acțiune. Include aparent abilitatea de a "cântări" și a evalua statutul moral și spiritual al indivizilor, grupurilor și chiar al mișcărilor. Astfel, în timp ce ne avertizează împotriva unei mentalități de condamnare, Isus ne îndeamnă să fim chibzuiți și plini de discernământ, ca nu cumva să aruncăm mărgăritarele noastre înaintea porcilor (Mat. 7:1, 6). Exemplul cel mai remarcabil al unui asemenea discernământ este descris în Ioan 2:24-25, "Isus nu Se încredea în ei ... fiindcă El însuși știa ce este în om." Acesta este discernământ fără atitudine de judecată sau condamnare. Acest discernământ arată înțelegerea pe care o avea Mântuitorul asupra Cuvântului lui Dumnezeu (El Se rugase în mod suprem, "Învață-mă să am înțelegere și pricepere; căci cred poruncile Tale" [Ps. 119:66] și observațiile Lui asupra căilor lui Dumnezeu cu oamenii. Discernământul Său a crescut fără îndoială pe măsură ce El însuși a trecut prin ispită și a biruit-o, evaluînd ceea ce este după ceea ce ar trebui să fie.

Discernământul lui Cristos penetrează cele mai adânci părți ale inimii, însă este de același tip ca discernământul pe care trebuie să-l cultive creștinul, fiindcă singurul discernământ pe care-l avem este cel pe care-l primim în uniune cu Cristos, prin Duhul și prin Cuvântul lui Dumnezeu. Discernământ înseamnă să înveți "să ai gândurile lui Dumnezeu după exemplul Său" în mod practic și spiritual; înseamnă să ai o înțelegere a modului în care arată lucrurile în ochii lui Dumnezeu și să le vezi într-o anumită măsură "descoperite și dezvăluite".

Cum ar trebui să afecteze acest discernământ modul în care trăim? Acționează ca mijloc de protejare, de păzire a noastră de pericolul de a fi înșelați spiritual. Nu suntem influențați de curentele de învățătură care fac să pară a fi central un element al Evangheliei ce este periferic, sau tratează o aplicație specifică a Scripturii ca și cum ar fi mesajul central al Scripturii. De asemenea, discernământul acționează ca instrument de vindecare, când este exercitat cu har. Am cunoscut un număr mic de oameni a căror abilitate de a oferi un diagnostic nevoilor spirituale ale altora a fost remarcabilă. Ei au diagnosticat condiția spirituală a altora mai bine decât o puteau face oamenii înșiși. Când este exercitat în dragoste, discernământul poate fi bisturiul vindecător din chirurgia spirituală.

Din nou, discernământul poate funcționa ca fiind cheia libertății creștine. Creștinul plin de râvnă, dar fără discernământ, ajunge înrobit de alții, de propria lui conștiință needucată, de un tipar de viață nebiblic. Creșterea în discernământ ne eliberează dintr-o asemenea robie, ne permite să deosebim practicile care pot fi de folos în anumite circumstanțe de cele care sunt necesare în toate circumstanțele. De altfel, adevăratul discernământ permite creștinului eliberat să recunoască faptul că, pentru a te bucura de libertate, nu este esențială exercitarea ei în orice privință.

În cele din urmă, discernământul servește ca un catalizator pentru dezvoltarea spirituală: "Batjocoritorul caută înțelepciunea și n-o găsește, dar pentru omul priceput știința este lucru ușor" (Prov. 14:6). De ce? Fiindcă creștinul cu discernământ merge la inima problemei. El știe ceva despre orice lucru, și anume că toate lucrurile își au sursa lor comună în Dumnezeu. Prin urmare, creșterea în cunoaștere nu duce la frustrare sporită, ci la o recunoaștere mai mare a armoniei tuturor cuvintelor și lucrărilor lui Dumnezeu. Cum trebuie să fie obținut un asemenea discernământ? Noi îl primim așa cum a făcut-o și Cristos însuși - prin ungerea Duhului: prin înțelegerea pe care o avem asupra Cuvântului lui Dumnezeu, prin experimentarea de către noi a harului lui Dumnezeu și prin dezvăluirea progresivă a condiției adevărate a inimilor noastre. De aceea, ar trebui să ne rugăm, "Sunt slujitorul tău, dăruiește-mi discernământ."

Sinclair B. Ferguson is an associate professor of systematic theology at Westminster Theological Seminary.

Tradus de Lacrisa Novac


Umblarea Creștinului