Înapoi
Acasă
Biblia

Disciplinarea plină de dragoste a lui Dumnezeu

(Partea I)

de John F. MacArthur, Jr.


Se pare că în ultimul timp s-au petrecut multe tragedii în familia bisericii noastre. Chiar cu câteva săptămâni în urmă eram împreună cu un cuplu tânăr din biserica noastră, Kneadnogles, care erau și prieteni dragi ai familiei noastre. Ei au suferit pierderea scumpului lor fiu - Steven, un bebeluș nou născut, pe care l-au pus în pătuț la 7:30 și pe la 10:30 era albastru - a murit în drum spre spital. Doi prieteni de-ai mei cu care am fost coleg de liceu, au murit de cancer. Unul a trăit trei săptămâni după ce i s-a pus diagnsticul; celălalt opt și a lăsat în urmă o familie de creștini luptându-se cu motivele acestei pierderi. Am fost în vizită la spital noaptea trecută la Tom Elison, din congregația nostră, care a fost operat de urgență cu o noapte înainte deoarece avea un tip de infecție confuză în coloana vertebrală. Bineînțeles, el e foarte încercat să treacă prin acestea, prin atâta suferintă și durere și lucruri de felul acesta.

Oamenii care treceau prin astfel de perioade, m-au întrebat de nenumărate ori: "De ce crezi că Domnul lasă să se petreacă astfel de lucruri?" Oamenii m-au întrebat când am trecut recent printr-o boală: "Ce încearcă Domnul să-ți spună? Ce încearcă Domnul să te învețe? Chiar înțelegi care este scopul lui Dumnezeu în toate astea?" De fapt, cineva chiar mi-a pus întrebările astea cu două zile în urmă prin telefon. Am avut câteva înmormântări în congregația noastră la care familiile erau profund îndurerate... Viață e plină de astfel de dificultăți.

În această dimineată ne-am rugat cu presbiterii pentru dragul Bud Busby - care a făcut parte în biserica noatră pentru mulți, mulți ani. De fapt, era aici membru înainte să vin eu și încă mai este. El va avea operație într-o săptămână; îi vor elimina o parte a esofagului, unde au găsit cancer - i l-au radiat și acum îi vor scoate acea secțiune.

Întrebarea care apare mereu este: "De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu? Nu e faptul de a fi creștin un fel de izolare? Nu ar trebui noi să ne așteptăm, dacă Dumnezeu e de partea noastră, ca astfel de lucruri să nu se întâmple în viața noastră? Care este scopul lui Dumnezeu în toate astea, de ce se petrec și cum trebuie noi să vedem toate astea?" Acestea sunt întrebări foarte importante.

Oamenii m-au întrebat acestea când, cu câțiva ani în urmă, Patricia și-a rupt gâtul și mi-au spus că nu are prea multe șanse să trăiască. Oamneii spuneau: "Ce crezi că vrea Domnul să te învețe prin întâmplarea asta?" Ei bine, toți ne confruntăm cu astfel de lucruri în viată. Acesta este felul de a fi al lucrurilor. "se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare," spune Biblia, "Cât de sigur este ca scânteia iese din foc, la fel de sigur e că necazurile vor veni." Toți înțelegem asta. Știm că cu cât trăim mai mult, cu atât acumulăm mai multă suferință. Este foarte important pentru noi să avem o perspectivă asupra acestui lucru și să răspundem la întrebarea: Ce face Dumnezeu?

Așa că aș vrea să fac acest lucru în această dimineată. Și pentru a face lucrul ăsta, aș vrea să vă deschideți Bibliile la Epistola către Evrei, capitolul 12. Aș vrea să mergem la Cuvântul lui Dumnezeu în această dimineată: Epistola către Evrei, capitolul 12, la ceea ce trebuie să fie pentru mulți creștini o porțiune foarte familiară din Scriptură și care cred că răspunde direct la această problemă. Trebuie să vă mărturisesc că pasajul este așa de important și problema este așa de importantă, că nu pot să o acopăr toată în această dimineață. Vă voi face o introducere astăzi și sper că va fi una foarte utilă - cred că așa va fi - și săptămâna viitoare ne vom uita mai de aproape la text.

Aș vrea să vă citesc textul care începe de fapt din versetul 5. În Epistola către Evrei, capitolul 12, versetul 5, autorul epistolei spune așa: "Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului", sau disciplinrea sau educația, "și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește. Suferiți disciplinarea sau pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit, și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor", adică Dumnezeu, "și să trăim? Căci ei într-adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui. adevărat că orice pedeapsă (disciplinare), deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii."

Este fundamental pentru noi să înțelegem problemele vieții. Din moment ce viața este plină de necazuri, acest pasaj răspunde la o întrebare foarte profundă și importantă: "De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu?" Lăsați-mă să vă fac mai întâi o prezentare. Această carte era adresată evreilor, și mai precis unei comunități de evrei care constituiau o biserică.. Ei au ajuns să înțeleagă Evanghelia - Mesia a venit, a murit și a înviat din morți - au crezut-o și biserica a fost creată. Nu a durat mult de la formarea bisericii și persecuția a urmat.

Oricum, ei proveneau dintr-un mediu evreiesc: ar fi fost dați afară din sinagoga lor, ar fi fost înstrăinați (renegați) de familie și prieteni. Dacă erau angajați ai evreilor, și-ar fi pierdut slujbele. Ei probabil și-au pierdut viața "normală" pe care o aveau, adică unde mergeau, ce cumpărau, cu cine interacționau, pentru că dacă erau în contextul evreiesc, ar fi fost izolați. Au suferit și alte forme de persecuție și înstrăinare.

Așa că acești oameni, în această comunitate de evrei credincioși, au și început să simtă ce înseamnă să fi identificat cu Isus Hristos. Autorul epistolei vrea să dea o perspectivă asupra acestui lucru, el vrea ca ei să înțeleagă că are loc un proces care nu ar trebui să-i surprindă, este un proces care are loc de veacuri. De fapt, cu un capitol în urmă, el vorbește despre eroii credinței.

Scriitorul epistolei către evrei face o trecere în revistă, înainte de capitolul al 12 -lea, și le amintește despre evreii și chiar pre-evreii, care au trăit începând cu Adam și fiul său, Abel. Le vorbește despre credința lui Abel, a lui Enoh și a lui Noe. Apoi le amintește despre evrei începând cu Avraam: credința lui Avraam și a Sarei (până în versetul 20), Isaac, Iacov, Iosif, Moise, și apoi chiar despre o prostituată, pe nume Rahav, care era dintre neamuri - și apoi despre alți evrei (în versetul 32): Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel și profeții.

Toți aceștia sunt oameni ai credinței. Capitolul 11 este un fel de sală a eroilor credinței, a marilor eroi ai credinței, a celor ce L-au crezut pe Dumnezeu. În fiecare caz în parte, cei ce au crezut pe Dumnezeu au și suferit condamnarea lumii. În fiecare caz când au luat o poziție de partea lui Dumnezeu, a Adevărului Său, a Cuvântului Său și a Persoanei Sale, au suferit condamnări în diverse moduri din partea lumii.

Începând cu versetul 33, se face o sumă. Acest grup de oameni "au cucerit ... împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor" (în mod particular cazul lui Daniel), "au stins puterea focului" cu alte cuvinte, au fost arși ca cei trei prieteni ai lui Daniel, "au scăpat de ascuțișul săbiei." Ei "s-au vindecat de boli", "au fost viteji în războaie", "au pus pe fugă oștirile vrăjmașe", și unii din ei au fost literalmente uciși și au experimentat învierea, "au fost chinuiți".. Este scris în versetul 36 că "au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare;" în versetul 37 scrie, "au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferestrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre," îmbrăcați în astfel de piei, atrăgeau prin mirosul lor animalele sălbatice care îi devorau. Ei erau "lipsiți de toate, prigoniți, munciți." Ei au "rătăcit", scrie în versetul 38, "prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului..."

Bine ați venit în familia credinței, fraților. Vrea altcineva să intre? De fapt acesta era ideea. Când intri în familia lui Dumnezeu vei primi și condamnarea lumii într-un mod sau altul. El tocmai le amintește lucrul asta. El doar le spune, "Uitați-vă, așa stau lucrurile". În capitolul 12, versetul 1, spune, "Acum avem acest mare nor de martori, acest grup de oameni pe care tocmaia i-am identificat. Și ei sunt martorii vieții de credință, în ciuda dificultăților ei." Ajungem la versetul 5, unde se identifică ce este această suferință.. Din punctul de vedere al lumii, este persecuție și din punctul de vedere al persoanei care suferă, este durere. Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, în versetul 5, este numită "pedeapsa (disciplinarea) Domnului".

El le spune, "Voi nu sunteți singurii oameni care treceți prin asta. De fapt, nu sunteți nici primii care treceți prin așa ceva." Unii din oamenii acestei congregații - știm din citirea epistolei către evrei - au fost sincer convertiți. Ei L-au îmbrățisat pe Isus Hristos ca Mesia, și au fost creștini adevărați, dar au început să simtă presiunea persecuției și înstrăinării - această condamnare a lumii din care făceau parte. Astfel au fost împinși înapoi spre iudaism, câțiva din ei au fost chiar tentați să renunțe la Hristos și să se întoarcă înapoi, alți stăteau pe margine - un fel de spectatori de pe margine, crezând că Evanghelia este adevărată, dar fiindu-le teamă să o îmbrățișeze din cauza faptului că ar fi fost persecutați.

Domnul nu elimină perspectiva persecuției - nu ne spune că aceasta va fi diminuată în vreun fel - El doar o definește: din perspectiva lumii e persecuție, din a noastră durere, din perspectiva lui Dumnezeu este disciplinare. Noi am vrea să o înțelegem din perspectiva lui Dumnezeu, nu-i așa? Adică astă este modul în care ar trebui s-o înțelegem. Așa că expresia pe care aș vrea s-o extrag din acest text este în versetul 5, mijlocul versetului: "disciplinarea (pedeapsa) Domnului." Vrem să înțelegem această chestiune a vieții din perspectiva lui Dumnezeu, vrem s-o înțelegem din punctul Lui de vedere. Aici este locul în care învătăm despre disciplinarea Lui.

Să discutăm depre cuvântul disciplinare. Unele din Bibliile voastre scriu cumva "pedeapsă"? Sunt sigur că da. Să vă spun cuvântul original - este cuvântul "paideia". Este cuvântul de la care avem, de exemplu "pedagogie", care la bază însemna educarea copiilor. Este cuvântul care înseamnă "a educa" și "pedagogie", înseamnă "a educa copii".. Este cuvântul de la care se trage termenul medical "pediatric." "Pedo" este termenul grecesc original pentru "copii".

Acesta nu este un cuvânt încărcat cu conotații negative. Cuvântul "pedeapsă" sună cam negativ, aproape amenințător. Cu siguranța sună ca un sinonim pentru represiune, dar actualul cuvânt "paideia" este un cuvânt cu un spectru larg și traducătorii Bibliei pe care o citesc, New American Standars, o traduc disciplinare deoarece el are și conotație pozitivă și negativă, nu numai negativă. Este un cuvânt cu spectru larg - el înseamnă de fapt "să educi copii" și educarea copiilor este o combinație, este o balanță între transmitere de lucruri pozitive, învățarea adevărului, virtuții și caracterului, și pe de altă parte le dai suficientă durere să-i redirecționezi de la lucrurile care sunt rele, care sunt păcătoase, care sunt distructive pentru ei, astfel încât să asocieze acele lucruri cu durerea. Ei înțeleg că este un preț de plătit pentru acele lucruri rele și nu vor vrea să-l plătească, și deci, îl vor evita.

Prin folosirea cuvântului "paideia", "pedeapsă" sau "disciplinare"... cred că putem concluziona spunând: "se referă la orice efort îndreptat asupra copilului pentru cultivarea sufletului lui." Aceasta va implica învățarea adevărului și virtuții. Aceasta va implica corectarea greșelilor și atenuarea pasiunilor. Iată ce înseamnă de fapt acest cuvânt: orice efort îndreptat asupra copiilor pentru cultivarea sufletului lor, și asta implică învățarea adevărului și virtuții, corectarea greșelilor și atenuarea pasiunilor. Deci va avea un aspect pozitiv și unul negativ: va include instructaj și va include pedeapsă. Le va include pe toate.

Cuvântul nu are numai ideea de pedeapsă, nu are numai ideea de măsuri de corecție care sunt destinate să elimine răul din viață și încurajarea a ceea ce este bun. El include, de asemenea, și ideea de învățare a ceea ce este bun. Este exact termenul potrivit pe care ar trebui sa-l folosească părinții în procesul de creștere ai copiilor lor. Un părinte iubitor își disciplinează, își instruiește, își educă copii și să iubească ce este bun și să urască ce este rău.

Dumnezeu face acestea în viața noastră. Autorul Epistolei către evrei spune, "Voi trebuie să vă uitați la toate acestea din perspectiva lui Dumnezeu și să le vedeți ca un instructaj." Adică nu va fi diferit de orice fel de instructaj riguros: instructajul celor din armată cu sarcini riguroase, instructajul celor ce au sarcini riguroase într-o luptă atletică, instructajul celor ce au sarcini riguroase ca mersul în spațiu. - toți am fost conștienți de asta în această săptămână. Oricare din aceste intructaje implică ceva pozitiv și de asemenea avertizări asupra a ceea ce poate devenii distructiv si compromițator. Astfel este instructajul - o balanță între pozitiv și negativ.

Acum cu privire la instructajul pe care Domnul îl aduce în viața noastră, există mai multe motive pentru aceasta. Când am venit în această dimineață aveam trei, la serviciul de mai devreme m-am gandit și la altul și îl voi include și pe acesta. Este amuzant când te surprinde astfel vreo idee. Deci, aș vrea să vă arăt patru motive pentru care disciplinarea Domnului apare în viața voastră de creștini.

Acum, înainte de a ne uita la aceste patru motive, aș vrea să fac un fel de distincție clară. Trebuie să fie făcută o distinctie rigidă între pedeapsa divină și disciplinarea divină, e bine? - între pedeapsa divină și disciplinarea divină. Să formulez cât de clar pot: oamenii lui Dumnezeu nu pot fi niciodată pedepsiți deplin pentru păcate lor - în sens judiciar - deoarece Dumnezeu deja a pedepsit deplin pe Hristos pentru păcatele noastre. Așa e? "El a purtat, în trupul Său, păcatele noastre pe cruce." "Dumnezeu l-a făcut pe El care n-a cunoscut păcatul, să fie păcat pentru noi." El a plătit deci vina întreagă, Romani 8:1 spune că noi nu suntem sub nici o condamnare și nici nu vom mai fi.

Așa că, atunci când se vorbește despre pedeapsa divină, sau disciplinarea divină, noi nu vorbim despre pedeapsa judiciară pentru păcatele noastre care are legătură cu mântuirea (salvarea) noastră.. Noi vorbim despre o disciplinare sau o pedeapsă legată de sfințirea noastră. Dumnezeu deja l-a pedepsit pe Hristos pentru toate păcatele noastre, care se îngrijește de eternitatea noastră. Dar Dumnezeu trebuie să ne pedepsească pentru pacatele noastre aici, în timpul acestei lumi, pentru a ne face din ce în ce mai sfinți și mai neprihăniți, ceea ce ne va aduce o mai mare binecuvântare și utilitate. Acestea sunt două lucruri pe care trebuie să le distingeți. Sângele lui Isus Hristos, Fiul, ne-a curățit de orice păcat în sens judiciar - păcatele noastre sunt plătite, sunt complet acoperite și nici dreptatea lui Dumnezeu (deoarece a fost pe deplin satisfăcută prin Hristos purtând păcatele noastre), nici dragostea lui Dumnezeu nu va permite să se mai plătească din nou ceea ce Hristos deja a plătit. Ați reținut?

Așa că atunci când sunteți pedepsiți de Dumnezeu pentru păcate în această viață, nu este din cauză că Isus nu ar fi purtat toată pedeapsa păcatelor voastre. Nu are legătură cu justificarea voastră, adică prezența voastră înaintea lui Dumnezeu - care a fost realizată în Hristos - ci are legătură cu sfințirea voastră, adică, neprihănirea voastră personală, astfel încât să vă puteți bucura de binecuvântările Lui și să-I fiți folositori. Această distincție trebuie făcută. Cu alte cuvinte, în pedeapsa legată de salvarea noastră, Dumnezeu este Judecător; iar în disciplinarea legată de sfințirea noastră, Dumnezeu este un Tată iubitor. În pedeapsa legată de salvarea noastră, obiectele sunt păcatele ce trebuie pedepsite - prețul ce trebuie plătit. În disciplinare, obiectul este sfințirea - pentru a aduce credinciosul la puritate. În pedeapsă, ținta este condamnarea; în disciplinare, ținta este neprihănirea.

Acum, haideti să ne uităm la cele patru motive pentru care disciplinarea Domnului are loc în viețile noastre.

Vreau să vă spun, înainte de a intra în această secțiune, că este în mare măsură un lucru foarte foarte personal. Adică, eu nu pot să mă uit la tine și să zic, "O! Știu de ce Domnul se poartă astfel cu tine," numai dacă cumva știu ceva foarte flagrant despre tine și ți l-aș arăta. Dar, în majoritatea cazurilor, este ceva cu care ai de a face personal în inima ta și câteodată, din moment ce nu este clar pentru nimeni din jurul tău, poate sa nu-ți fie nici ție prea clar, așa cum vom vedea.

Dar acestea sunt motivele pentru care trebuie să ne străduim să înțelegem disciplinarea Domnului.
Motivele:

1. Răsplătire (pedeapsă meritată)

Folosim cuvântul "răsplată" - înseamnând "pedeapsă". Primul motiv pentru care Domnul te va disciplina, cum un părinte disciplinează un copil, este pentru că ai păcătuit și păcatul este rău pentru tine. Păcatul îți dăunează; poate să-ți devasteze viața. Te poate face inutil în slujba Domnului; te poate face să pierzi binecuvântarea lui Dumnezeu - îți ia bucuria, pacea; produce rușine, vinovăție, îngrijorare, teamă, anexietate, și un părinte iubitor nu vrea ca să ai toate acestea. Cum un părinte iubitor pedepsește un copil, nu ca să rănească copilul, dar ca să îl ajute, așa pedepsește El copilul - nu pentru a produce durere pe terment lung, dar o durere de scurtă durată și o corecție pe termen lung.

Așa că Dumnezeu pedepsește păcatul în viața unui credincios, pentru scopuri pozitive. Am păcătuit, în cosecință vom avea nevoie să ne confruntăm cu disciplinarea - acesta este unul din motivele disciplinării. Adevărul este că, atunci când treci prin astfel de disciplinare, vor veni în viața ta lupte; poate ți s-a spus că ai cancer, su o altă boală, poate în căsnicia ta ai conflicte, poate partenerul te-a părăsit și te lupți cu durerea - poate te-a părăsit și ai rămas cu un copil, poate partenerul de căsătorie are o aventură cu cineva, poate ți-ai planificat să te căsătorești cu cineva și acel cineva te-a părăsit și te afli în situația nenorocită de a avea dragostea neîmpărtășită, poate te confrunți cu moartea unui membru din familie... eu știu ce mai poate fi ... toate lucrurile de genul asta; și începi să te gândești: "De ce mi se întâmplă asta?"

Pornește cu întrebarea aceasta: "Există vreun păcat în inima mea sau în viața mea? Poate fi ceva corectat în viața mea? Poate fi aceasta o consecință a obiceiului meu păcatos, pe care Tatăl încearcă să mi-l arate, ca eu să-l corectez? "

Acesta a fost cazul lui David - vă amintiți de marele împărat al lui Israel, David? Un om remarcabil, un om incredibil, foarte inteligent - un psalmist, un cântăreț agreabil, un harpist, un mare conducător, un rege nobil, un om care ar câștiga nu numai admirația poporului său, dar a fost bărbatul pe care Dumnezeu l-a identificat a fi regele împărăției Sale teocratice - națiunea Israel. David a avut tot ce ar putea avea un om, a avut de toate. Stând în palatul său în una din zile - palatul său fiind mai înalt ca restul caselor din jurul lui - a privit afara și a văzut o femeie îmbăindu-se la soare pe acoperișul casei ei și și-a dorit-o - numele ei era Batșeba...

Bineînțeles, povestea e cunoscută de toți. David a facut în așa fel încât să obțină această femeie, s-a unit cu ea - de fapt, ea a rămas însărcinată ca rezultat al acestei uniri. Deci, el a comis adulter, violându-și propria căsnicie - propriile jurăminte făcute soției lui - a păcătuit împotriva națiunii, împotriva domniei lui ca rege, și mai mult de atât, a făcut în așa fel ca soțul ei (Urie), care era unul din cei mai dedicați soldați ce lupta pentru marele rege David, să fie pus într-un loc în bătălie în care să fie compromis, lăsat singur în voia dușmanului. Urie a fost victima planului lui David fiind ucis în bătălie. David era responsabil nu numai de adulter, dar și de crimă.

Apoi, porțile pedepsei au fost deschise. Biblia spune despre David cele mai uimitoare lucruri. Dumnezeu a spus lui David: "Sabia nu se va depărta niciodată de casa ta - niciodată. Trebuie să înveți că nu poți să te porți așa, fără să te aștepți la consecințe. În viața ta vor veni consecințele purtării tale."

Prima consecință care a venit imediat a fost moartea nou-născutului. Copilul Bat-Șebei a murit. Vă amintiți cum se plângea David, cum în durerea lui a făcut o declarație melancolică? El a spus: " El nu se va întoarce la mine, dar eu mă voi duce la el," ceea ce era o declarație plină de speranță. El știa că micuțul bebeluș - acea viață mică și inocentă - era în prezența lui Dumnezeu. Aceasta era o mică părticică a harului lui Dumnezeu revărsat, peste el bineînteles, chiar daca era un copil ilegitim. Dumnezeu are grijă de toți micuții. Dar David a plâns pierderea copilului.

Ca și cum asta n-ar fi fost suficient, lovitură după lovitură dupa lovitură au venit împotriva lui David, și astfel sabia nu s-a depărtat niciodată de casa lui. Cea mai grea dintre aceste lovituri a fost cea condusă de propriul fiu, Absalom. Absalom a încercat să-l detroneze pe tatăl său și să-i ia locul. În cele din urmă, Absalom călărind cu repeziciune prin pădure, a murit lovindu-se într-un copac, rămânând spânzurat acolo, după cum știți. David a plâns: "O! Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu, fiul meu!"

David a suferit atacuri teribile de vinovăție. În psalmul 32 David scrie: "mi se usca vlaga." Sistemul sanguin îi era afectat, glandele salivare îi erau afectate; sistemul nervos îi era afectat. Întreg trupul îi era zguduit în neliniștea provocată de necazul, rușinea, și vina păcatului sau. Limba i-a fost înțepenită cât timp nu și-a mărturisit păcatul, a suferit în toată agonia aceea - întreg trupul îl durea de sus până jos.

În final, David a izbucnit în a mărturisi. A scris un psalm similar, psalmul 51, și a strigat plin de pocăință către Dumnezeul împotriva căruia a păcătuit. El a prins mesajul; chiar l-a înțeles. A devenit un om credincios și neprihănit; a devenit prietenul lui Dumnezeu. El a scris mai mulți psalmi ca oricare altul. A devenit cântărețul plăcut al lui Israel. A devenit un om după inima lui Dumnezeu. Dar a trebuit să treacă prin această imensă și groaznică corecție.

De aceea, orice s-ar întâmpla în viața ta, de aici trebuie să pornești, cu această întrebare trebuie să începi: Sunt disciplinat datorită păcatului? Vreau sa spun că este punctul potrivit de pornire. Nu-i așa? Examinează-te: "Este vreun pacat în viața mea?" Vă amintiți de Iov? Iov era un om foarte bogat - unul din cei mai bogați oameni din est - a trăit pe vremea patriarhilor, timpul Genezei. Iov poate fi prima carte scrisă a Bibliei. Probabil a fost scrisă chiar înaintea Pentateuhului - Geneza. Vorbind de oamenii din vremea patriarhilor - unul din ei era Iov. Foarte bogat: o mulțime de pământ, o mulțime de recolte, o mulțime de copii și o nevastă.

Și dintr-o dată, totul se duce. El a pierdut tot. El a pierdut absolut totul. Toate culturile, toate animalele, toți copiii. Singurul lucru rămas este soția care îl ceartă și adaugă la durerea lui. El a pierdut totul și apoi a pierdut și sănătatea. Stă așezat pe o grămadă de cenușă, scărpinându-și bubele cu un ciob - un fel de a-și alina starea mizerabilă..

Întrebarea îi vine în minte - acesta este un om al credinței, un om care crede în Dumnezeul viu și adevărat, un om care l-a slujit pe Dumnezeu cu toată inima lui, un om care a fost absolut credincios și ascultător, un om bun - cel mai bun om al vremii. De unde știu aceasta? Din cauză că în Iov 1 și 2, satan a mers în cer și I-a spus lui Dumnezeu: "Știi, Doamne, nu ai avea pe nimeni credincios dacă nu le-ai da tot felul de bogății. Dacă nu i-ai binecuvânta și nu le-ai da toate aceste lucruri te-ar blestema." Dumnezeu a raspuns: "Nu este adevărat și-ți voi arăta. Uită-te la Iov - este un om al credinței; un om neprihănit; și e foarte bogat. Te las să-i iei tot ce are în afară de viață dar credința nu si-o va pierde."

Ei bine, Iov nu știa toate astea. Iov niciodată n-a citit primele două capitole ale cărții ce-i poartă numele. Ea n-a fost scrisă decât după ce el n-a mai fost. El n-avea nici o idee și niciodată n-a știut ce s-a întâmplat în cer. El n-a știut că Dumnezeu și satan aveau o dispută. El era aici jos și toate mergeau rău în viața lui - el nu știa.

Așa că primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite în inima lui. Și-a făcut o examinare proprie și a zis: "Uite, Doamne, cred că totul este în regulă. Mi-am mărturisit păcatele și vreau să-mi rezolv problemele. Vreau să te slujesc. Te iubesc. Doamne, încerc să fiu un om bun și ascultător și nu cunosc nici un păcat în viața mea de care mă agăț. Cred că totul este în regulă," și era nedumerit. Așa că, câțiva din prietenii lui au venit și le-a părut așa de rău de Iov - care era absolut disperat - că scrie: "Și au șezut pe pământ lângă el șapte zile și șapte nopți, fără să-i spună o vorbă." Prietenii lui - trei prieteni - au stat doar într-o tăcere mormântală, fiindu-le milă și compatimind, spunând probabil doar: O..., hmm..."

La sfârșitul celor șapte zile, au spart tăcerea și, cum au deschis gura, toată înțelepciunea i-a părăsit. Primul lucru pe care l-au spus a fost: "O, Iov. Ai o mulțime de păcate în viața ta. Noi știm, căci avem o bună teologie. Teologia noastră este că dacă ai probleme, înseamnă că ai păcătuit." "Ei bine, câteodată..." a spus Iov, "Nu, nu am." Ei au spus: "Mai bine ai mai verifica odată." Așa că prietenii lui i-au înmulțit durerea, deoarece îl tot acuzau de ceva ce nu era adevărat și l-au condus, literalmente, în săptămâni de inventariere personală și tot n-au găsit nimic. Nu că el n-ar fi avut păcat, dar nu avea nici un păcat ascuns. El își dedica de buna voie viața Domnului. El nu era ca David: David își făcuse inventarul și știa că a păcătuit.

Când un credincios este lovit de nuia, poate spune: "Eu am adus asta asupra mea. Dumnezeu mă corectează în dragoste - El nu mă lovește în mânie - El mă corectează în dragoste." Aici este locul de la care pornești: răsplătire. David a știut asta toată viața lui; și niciodată nu a căutat altă explicație. Dar nu trebuie să te oprești aici. Dacă după ce îți faci acest inventar nu găsești nimic trebuie să mergi mai departe. Să mergem la al doilea motiv pentru care Dumnezeu ne disciplinează.


Umblarea Creștinului | următoarea pagină