Înapoi
Acasă
Biblia

Disciplinarea plină de dragoste a lui Dumnezeu

(Partea a II-a)

de John F. MacArthur, Jr.


Epistola către Evrei, capitolul 12, versetele 5-11. Am încercat să răspundem la o întrebare foarte importantă și anume: De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu? Atmosfera din ziua de azi în rândul mișcării evanghelice -- atmosfera în biserica de astăzi -- care este, cred, și în mass-media este dominată de mișcarea moderna carismatică, o perspectivă a creștinismului care, spunând drept, este străină de Scriptură.

Dacă te uiți la televiziunea creștină și tragi de aici concluzii despre teologia creștină, poți concluziona că, din tot ceea ce ai văzut, creștinismul este o cale a vieții ce duce la bogăție, la coafuri nerușinate și garderobe uimitoare, duce la scene elaborate în show-rile de televiziune și scaune ciudate și aur pe orice, etc., etc., etc. Duce la bogăție și prosperitate și fericire și confort și să te simți cu adevărat bine. Vei auzi predicându-se, în mass-media creștină, "Evanghelia prosperității" că Isus te vrea bogat, și Isus te vrea confortabil, și Isus te vrea plin de succes, și dacă suferi este pentru că ești slab în credință. Dacă suferi, este pentru că nu ceri ceea ce este de drept al tău.

Există, de asemenea, în mișcarea evanghelică contemporană, noțiunea că Isus, în vreun mod sau altul, va rezolva toate problemele vieții tale. Așa că, ni se spune din aceea parte a mișcării evanghelice, care este diferită de mișcarea carismatică, că adevărata problemă este că trebuie să ne apropiem de oameni pe baza "nevoilor ce le simt"... Cu alte cuvinte, care sunt neliniștile, durerile, suferințele, rănile, disconfortul, problemele vieții din care oamenii se simt rău...Noi trebuie să le confruntăm și trebuie să le aducem la Isus, ca la unul care le va rezolva toate necazurile vieții, cel ce-ți rezolvă toate problemele, cel ce te face să te simți confortabil, cel ce-ți aduce pace în viața ta plină de probleme; Isus va elimina orice eveniment ce ne deranjează, orice relație lipsită de confort și împlinire --cumva Isus va aduce pace în orice circumstanță dificilă. Aceasta este evanghelia "nevoi simțite".

Avem, așadar, pe de-o parte evanghelia prosperității care promite că poți fii bogat în Isus și îți rezolvă toate problemele. Și avem și evanghelia "nevoi simțite" care spune că: "Ei bine, Dumnezeu chiar vrea să-ți rezolve viața și s-o facă calmă cu desăvârșire, plină de pace și confort și s-o împlinească și s-o satisfacă în orice mod imaginabil." De fapt, ambele puncte de vedere se pot concluziona că dacă vin dificultăți în viața ta, este probabil diavolul. Ceea ce ai putea dori este să afli cum să-l gonești, pentru că e diavolul cel ce aduce toate aceste lucruri rele în viața ta. Ele nu vin de la Dumnezeu; ele vin de la diavol.

Așa că, asta te duce la un fel de antrenament în care trebuie să te implici prin care să știi să anihilezi puterea diavolului în viața ta sau a altora. Intri în acea notiune nebunească de a pronunța un fel de condamnări, cel puțin la nivel temporar sau atât cât privește viața ta, asupra Satanei, încercâd sa-l legi apoi să legi demonii care sunt cauza tuturor problemelor tale. Dacă te poți angaja cu succes în legarea lui Satan și a demonilor, atunci poți elimina disconfortul și suferința și lipsa liniștii din viața ta.

Toate acestea sunt nebiblice. Toată această conceptie este greșită. De fapt, această idee greșită prin care creștini trebuie să fie deasupra suferintei este o tristă dezonoare la adresa tuturor acelor nobili credincioși care au fost de-a lungul vremurilor -- în istoria împarăției lui Dumnezeu -- care au suferit, au suferit sever, au suferit persecuția, au suferit martirajul -- toți acei eroi. De exemplu, enumerați în Epistola către Evrei, capitolul 11: Abel și Enoh, și Noe, și Avraam, și Sara, și Isaac, și Iacov, și Iosif, și Moise, și Rahab, și Ghideon, și Barac, și Samson, și Ieftaie, și David, și Samuel, profeții -- toți acei ce au au stins puterea focului și au scăpat de ascuțișul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe, cei ce și-au primit înapoi pe morții lor înviați, cei ce au fost chinuiți nevrând să primească izbăvirea care li se dădea pentru a nu-și nega credința, cei ce au suferit batjocuri și bătăi și lanțuri și închisoare, sau au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferestrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului -- și de nici unul din aceștia, este scris, nu era vrednică lumea.

Ce spuneți de acești oameni? Au fost ei oameni cu credința slabă? Au fost ei oameni care nu au pus mâna pe ceea ce era a lor? Au fost ei oameni care n-au beneficiat de ceea ce era a lor? Nu l-au putut ei determina pe Dumnezeu să rezolve tot disconfortul lor? S-au întâmplat astea doar pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu? S-au întâmplat pentru că ei nu știau că ei ar fi trebuit să fie prosperi? Poate s-au întâmplat pentru că ei n-au știut cum să-l "lege pe Satan." Poate ei n-au știut cum să lege acei demoni.

Ce nebunie! Ce gândire eretică este aceasta! Aceștia sunt barbați și femei dintre cei nobili. Aceștia sunt eroii credinței. Aceștia sunt cei mai buni dintre oamenii lui Dumnezeu. Aceștia sunt marii credincioși ai istoriei și ei au suferit imens. Ați putea adauga la aceasta listă, și probabil ar fi fost adaugați dacă Epistola către Evrei ar fi fost scrisă astăzi, apostolii ce au fost excutați sistematic. Și în final, ultimul dintre ei, Ioan, care a murit în exil în insula Patmos.

Ce putem spune despre primii creștini? Despre toți acei creștini care au murit sub persecuția romană, care au fost arși în grădina lui Nero la petreceri pentru a lumina în întuneric? Dar ce spuneți despre toți acei ce au murit prin groaznică persecuție înainte de secolul al IV-lea? Dar ce spuneți despre toți acei ce au murit în timpul Reformei? Dar ce spuneți despre toți acei ce au murit pentru credința în Inchiziția Catolică și au fost martirizați? Dar ce spuneți despre toți acei credincioși de dinaintea reformei protestante ce au fost uciși sau martirizați: hughenoți, alții...? Dar ce spuneți despre toți acei ce au suferit martiraj din timpul Reformei încoace? Dar ce spuneți despre toți acei misionari care au fost uciși de cătrei cei cărora vroiau să le prezinte evanghelia?

Poate fi șocant pentru tine să știi că 300.000 de creștini sunt martirizați în fiecare an, chiar în zilele noastre, conform unei declarații a lui David Barrett, editor la World Christian Encyclopedia. 833 în fiecare zi undeva în lume sunt martirizați pentru credința lor în Isus Hristos, în țările ostile care urăsc adevărul. Ce spuneți despre toți acești oameni? Au fost ei oameni cu credința slabă? Au fost ei mai prejos ca marii credincioși? N-ar fi trebuit ei să știe că toată această chestiune privește confortul și prosperitatea, și să aibă toate nevoile împlinite? Nu asta contează? Nu să te simți bine contează? Ceea ce contează nu e să ai un mediu perfect în care să trăiești?

Adevărații credincioși de-a lungul veacurilor au suferit și cu cât erau mai credincioși cu atât au suferit mai mult; nu cu cât au fost mai credincioși au suferit mai puțin. Isus a spus:
"În lume veți avea necazuri" Ioan 16:33. Apostolul Pavel spune: "Toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniți." 2 Timotei 3:12. Dacă a înțeles cineva că lucruri rele se întâmplă oamenilor lui Dumnezeu, acela cu siguranță a fost apostolul Pavel. El spune în 2 Corinteni 4:8: "Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru." El a înțeles că lucruri rele li se întâmplă oamenilor lui Dumnezeu. Lucruri rele s-au întâmplat din todeauna oamenilor lui Dumnezeu. Aceste lucruri rele includ persecuție; aceste lucruri rele includ martirajul și pot include și execuția.

Cum am mai spus, este o statistică șocantă și este una cu care guvernul Statelor Unite nu vrea să aibă de-a face. Noi am scris scrisori. Există o organizație care încearcă să se implice. Este șocant să realizezi că în toată lumea 300.000 de creștini sunt martirizați în fiecare an. Nimic nu s-a schimbat. Există o groznică suferință pentru cei ce pronunță numele lui Hristos și in final, cei mai credincioși suferă cel mai mult pentru că ei nu-și neagă credința sub presiunea și amenințarea morții.

Acum, supunând tot ce se întâmplă în această lume, chiar permițându-i lui Satan să fie activ în anumite lucruri care chiar împiedică cauza lui Hristos, supunând tot ce se întâmplă este legea suverană a lui Dumnezeu. Voi spune ceva la care probabil nu v-ați gândit, dar este adevărat: Satan este slujitorul lui Dumnezeu. I se permite să facă doar ceea ce Dumnezeu îi permite. El este slujitorul lui Dumnezeu și scopurilor Lui suverane. Tot ce se întâmplă este sub domnia suverană a lui Dumnezeu. Isaia 45:7 spune: "Eu întocmesc lumina, și fac întunericul, Eu dau propășirea, și aduc restriștea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri." Suferința, încercările, persecuția -- tot felul de nenorociri sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu și se potrivesc scopurilor Sale, și în special scopurilor Sale pentru copiii Lui prea iubiți.

Eroii credinței din Evrei 11 demonstrează o ascultare extraordinară în fața încercărilor severe și în același timp demonstrează o credință neîndoielnică neșovăită în scopurile lui Dumnezeu, o încredere neșovăită în suveranitatea lui Dumnezeu. Scopurile lui Dumnezeu în suferință, sunt chestiuni ce trebuiesc înțelese: Dumnezeu are un scop pentru suferința noastră.

Având lucrul acesta în minte, să citim textul. Evrei 12, versetul 5: "Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului." Aceasta este fraza pe care aș vrea s-o rețineți. Aceasta este disciplinarea Domnului despre care vorbim. "Nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește. Suferiți disciplinarea sau pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit, și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor", adică Dumnezeu, "și să trăim? Căci ei într-adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui.  Este adevărat că orice pedeapsă (disciplinare), deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii."

Ceea ce identifică pentru noi acest pasaj este disciplinarea Domnului. Putem spune că Dumnezeu aduce încercări dificile în viețile noastre pentru a-și îndeplini scopurile. Aceasta face parte din procesul nostru de transformare după imaginea Fiului Său. Perfecționarea noastră cere disciplinare.

Așa cum am văzut data trecută, în introducerea făcută acestui pasaj, Dumnezeu are patru scopuri în disciplinare.

Scopul #1: Răsplătire

Unele disciplinări care vin în viața ta, unele circumstanțe negative, unele -- care la suprafață -- încercări/lucruri "rele" care vin în viața ta sunt deoarece ai păcătuit și trebuie să fii pedepsit pentru că Dumnezeu este sfânt și își vrea copiii sfinți. Cu alte cuvinte, e o răsplătire pentru a creea în noi o ură pentru păcat din cauza consecințelor sale dureroase. Am văzut lucrul acesta data trecută. L-am văzut pe David ca ilustrare. David a suferit imens în viața lui pentru că Dumnezeu îl pedepsea pentru păcatul lui pentru ca el să învețe să fie sfânt pentru al putea onora pe Dumnezeu și să fie binecuvântat.

Scopul #2: Prevenire

În al doilea rând, Dumnezeu aduce suferință în viețile noastre pentru a ne preveni. Am văzut lucrul acesta în cazul lui Pavel. Dumnezeu, de fapt, i-a înfipt o suliță chiar prin inimă. "Un țepuș în carne", îl numește el, pentru al feri de a fi mândru. Dumnezeu aduce anumite lucruri în viața noastră pentru a ne smeri. Unele din disciplinările Lui sunt pentru că noi am fi păcătuit și ne-am face rău nouă înșine și l-am dezonora pe Dumnezeu dacă El nu ar face anumite lucruri pentru a ne reține.

Scopul #3: Educare

În al treilea rând, Dumnezeu aduce suferință în viețile noastre pentru a ne educa, astfel încât noi, prin acea încercare, să învățăm ceva despre noi și ceva despre măreția lui Dumnezeu. Pentru a ilustra lucrul acesta l-am folosit pe Iov. Iov a ajuns prin suferințele lui teribile la o adevărată înțelegere a lui însuși și o mai mare înțelegere a lui Dumnezeu decât a avut vreodată. În încercări, în suferințe și în dureri discernem noi mai clar cine este Dumnezeul nostru.

Scopul #4: Anticipare

Și, în al patrulea rând, Dumnezeu aduce suferință în viețile noastre cu scopul anticipării, deoarece noi avem nevoie să tânjim după Împărăția Lui. Noi avem nevoie să avem o persectivă din ce în ce mai cerească. Avem nevoie să ne desprindem tot mai mult de legăturile pământești. L-am văzut pe apostolul Ioan ca o ilustrație clasică a acestui lucru. Ioan, suferind mult în exil, suferind cu inima frântă din cauza morții spirituale a celor cinci din șapte biserici din Asia Mijlocie. Ioan, prin suferință peste suferință din cauza a ceea ce vedea, i sa arătat o frântură din viitor, o frântură din gloria eternă și a spus: "Chiar și așa, vino Doamne Isuse." El a avut suficient din suferințele pământești. Pavel la fel. El tânjea să fie în prezența lui Hristos și să fie eliberat de suferința acestei lumi.

Deci, Dumnezeu este cel ce-și disciplinează copiii pentru scopurile: retribuție, prevenire, educare și anticipare.

Acum, uitați-vă la versetul 5 -- doar începutul versetului -- și vă voi aminti unde am rămas data trecută. "Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii?" Și, autorul continuă în versetul 5 să spună: "Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El..." El le amintește de Vechiul Testament. El le citează din Proverbe 3:11 și următoarele versete. El le citează un pasaj din Vechiul Testament din cauza întrebării care apare aici -- o întrebare firească -- ați avut tot acest capitol minunat, capitolul 11, toți acești mari eroi și toți au suferit profund pentru cauza lui Hristos.

V-am spus săptămâna trecută despre lectura mea continuă a istoriei lui Wiliam Carey. Suferința din viața acestui om este mai mult decât îți poți imagina că poate să îndure o persoană. Chiar în lectura de câteva ore de ieri am citit că el a avut un fiu numit Felix care avea 37 de ani când a murit. La 37 a murit. El era un mare lingvist și un mare misionar -- care a trecut prin mai multe lupte. Dar, doar amintind de viața fiului său și durerile vieți...Prima sa soție a murit la nașterea unui copil; el a rămas cu doi copii. El s-a însurat cu altă creștină drăguță. După mulți ani de pregătire el a terminat traducerea Scripturii în limba unei alte țări din Asia. S-a suit într-o navă cu soția sa și cinci copii -- doi din căsătoria anterioară, cred, și trei cu actuala soție -- aveau cinci copii și mergeau împreună. Avea și o tiparniță mică, și toată munca lui de-o viață (din această traducere). Vroiau să ajungă la câmpul de misiune când o furtună a împins nava într-un loc mai larg al râului -- s-a scufundat nava -- soția lui împreună cu trei din cei cinci copii au murit. El s-a luptat în apă să-i salveze, dar nu a putut. S-a așezat pe mal, își pierduse familia, munca de-o viață, tiparnița, totul. Atunci, William Carey a auzit că acesta, fiul său, în care investise așa mult din viața lui, care era trimis într-un câmp de misiune, a pierdut tot ce-i era mai prețios, inclusiv munca lui de-o viață.

Intrebarea apare: Dumnezeu sau diavolul face lucrul acesta? Nimic nu s-a întâmplat în viața lui Felix care să nu i se fi întâmplat lui Iov. Nimic nu s-a întâmplat în viața lui William Carey care să nu se fi petrecut și în viața lui Iov. Trebuie să recunoaștem că Felix a trecut printr-o perioadă foarte întunecată și dureroasa, pierzând două soții și majoritatea familiei sale și toată munca sa. El a trecut printr-o perioadă groaznic de întunecată, dar în sfârșit a fost readus tatălui său și misunii de acolo și readus muncii de misiune până la sfârșit. La vâsta de 37 de ani a murit în floarea vârstei, o altă durere mare pentru tatăl său din pricina talentului și imensei sale priceperi pentru slujire în misiune. Acestă suferință peste suferință l-a modelat pe William Carey în omul care a fost.

În ce privește disciplinarea Domnului, Vechiul Testament ne amintește aceasta: este de la Dumnezeu. "Nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El." Ție îti vorbește. Uitați-vă la prima parte a versetului 5. "Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului..." Acesta este un mesaj pentru credincioși, înțelegeți acesta? El vorbește unor credincioși. Li se adresează cu "fiilor". Acest pasaj nu este adresat necredincioșilor; vă este adresat vouă, fiilor. Vă vorbește vouă.

Am văzut deja scopurile lui Dumnezeu; vreau să vă introduc în text și să vă arăt trei lucruri diferite care apar în acest text care ne vor ajuta să înțelegem disciplinarea Domnului: două pericole în disciplinare, două dovezi în disciplinare și două roade ale disciplinării. Pericole, dovezi și roade.

I. Pericole în disciplinare

Hai să ne uităm, în primul rând, la pericolele ce apar în disciplinare. Toți vom trece prin disciplinare și împreună cu disciplinarea vin și câteva pericole: două lucruri care sunt pericole pentru îndeplinirea scopurilor lui Dumnezeu în disciplinare. Dumnezeu vrea să realizeze ceva disciplinându-ne. El vrea să ne asemănăm tot mai mult imaginii lui Hristos. El vrea să ne descopere tot mai mult din El Însuși -- aceasta este educarea. El vrea să ne ferească de păcat. El vrea să ne smerească pentru a fi mai folositori. El vrea să ne pedepsească pentru păcatele comise pentru a nu le mai repeta. El vrea să umple inimile noastre cu anticiparea gloriei... Toate aceste lucruri le-am văzut. Dar, acestea funcționează dacă evitați cele două pericole.

1. Pricolul numărul unu: "Nu disprețui--".

Disprețul este primul pericol în disciplinare. Domnul aduce o disciplinare cu un anumit scop în viața ta, Domnul aduce educare în viața ta prin dificultăți, și tu o disprețuiești în loc să o îmbrățișezi. Asta înseamnă să "judeci greșit", să "tratezi cu ușurință" în loc să o tratezi atât de serios pe cât trebuie. "A nu eșua," înseamnă să iei în considerare adevăratul scop al acestei disciplinări, adevăratul rezultat ce trebuie să fie și adevăratul sfârșit. Priviți disciplinarea nu ca pe o nenorocire temporară, ci ca pe o realizare pe care Dumnezeu vrea să o înfăptuiască pentru binele tău și gloria Lui.

Drept vorbind, există mulți care nu văd dincolo de durere pentru că sunt absorbiți de ei înșiși, sunt centrați pe sine, sunt preocupați doar de confortul propriu... În mișcarea evaghelică din ziua de astăzi, toți acești oameni care pretind că au această mare credință, să creadă că Isus îi poate face bogați, și acești oameni care vin și vor ca Isus să le rezolve toate problemele și demonstrează un fel de credință la acest nivel -- eu cred că acești oameni sunt foarte nepăsători de adevăratele probleme ale vieții. Aceste probleme chiar îi devastează ca și cum ar fi o surpriză că ele se petrec, deoarece ei nu au așteptat decât prosperitate și confort. Există mulți oameni care nu pot trece de durere deoarece ei cred că, creștinismul este un fel de cec în alb și din momentul în care devii creștin Dumnezeu îți va da tot ceea ce dorești. Când nu capeți devii furios. Disprețuiești; tratezi cu ușurință sau judeci greșit; eșuezi în înțelegerea adevăratului scop a ceea ce se petrece.

Aceasta se poate întâmpla în mai multe feluri. Poți să ajungi în situația în care să nu poți vedea dincolo de durere, prin împietrire. Acesta este o "împietrire față de Dumnezeu". Devii împietrit. Devii rezistent în loc să devii modelat sub disciplinarea Lui, în loc să faci o examinare a inimii cum am văzut data trecută, spunând: "Este oare răsplata? Oare face parte din prevenirea lui Dumnezeu în viața mea? Oare face parte din educarea mea? Oare face parte din dorința lui Dumnezeu de a construi în mine anticiparea gloriei?" În loc de a pune aceste întrebări, devii mânios pe Dumnezeu, devii ostil, inima ți se împietrește, devii nesimțitor, și atunci -- acesta este pericolul -- zădărnicești realizarea scopului lui Dumnezeu și fără îndoială îți va garanta disciplinări mai mari.

Nu numai prin împietrire poți disprețui disciplinarea, dar și prin cârtire. Ca Israel în pustie: a cârtit, s-a plâns. Oamenii au devenit mânioși pe Dumnezeu; au devenit nemulțumiți de El. Au devenit furioși. Erau iritați de Dumnezeu ca și cum El n-ar știi ce face. Arthur Pink spune: "Dumnezeu întotdeauna pedepsește a doua oară, dacă nu suntem smeriți de prima pedeapsă." Amintiți-vă câtă impuritate există în aur. Vedeți-vă corupția din propria inimă și minunați-vă cum Dumnezeu nu v-a lovit mai puternic." Este înțelepciune, așa e? Numărați-vă binecuvântările și vedeți că încercările voastre nu erau cele pe care le meritați de drept.

Deci poți disprețui disciplinare prin împietrire, prin câtire și chiar punerea de întrebări. "Ce se întâmplă? De ce se întâmplă? De ce-mi faci asta? De ce eu?" Orice fel de atitudine de genul acesta împiedică îndeplinirea scopului lui Dumnezeu în disciplinare și duce la o pedeapsă mai mare.

Dar cred că cel mai important -- adică, din moment ce este important să amintesc de împietrire și cârtire și pus de întrebări, cel mai întâlnit mod prin care se disprețuiește, prin care se ia disciplinarea cu ușurință este prin indiferență, un eșec în a ne schimba. O lași să vină, să se ducă și nu se schimbă nimic în viață ta. Mergi mai departe păcătuind. Mergi mai departe cu egoismul tău. Prin unul sau prin toate din aceste moduri poți trata disciplinarea lui Dumnezeu cu indiferență, îi poți arunca o vedere, te poți gândi un pic la ea...Este exact ce înseamnă termenul. Înseamnă, "să te gândești un pic", nu să o vezi la adevărata valoare.

Cred că din cauza anilor de studiu asupra Scripturii, când o încercare vine în viața mea, prin harul lui Dumnezeu -- îmi pun imediat întrebarea dacă este un lucru profund. Este ceva ce Dumnezeu vrea să împlinească în mine. Este ceva ce Dumnezeu face în viața mea. De fapt, nu v-am menționat una din experiențele mele recente. Doctorul meu, care chiar mi-a salvat viață, era aici duminica trecută și a spus: "De ce n-ai amintit de întâmplarea prin care tocmai ai trecut?" I-am spus: "Ei bine, nu fac asta prea des." E unul din lucrurile care le fac destul de rar. El a spus: "Ar fi trebuit să amintești." Așa că i-am spus: "Poate o să-o amintesc." Și i-am spus: "Nu știu dacă știam cât de grav era. Când am intrat în cabinetul dumneavoastră, pentru a găsi ceva ajutor pentru durerea și incapacitatea de a respira, pentru că aveam cheaguri de sânge peste tot prin plămâni -- și nu știam -- dar când am intrat în cabinet n-am știut cât de rău eram și nu-mi amintesc să vă fi întrebat vreodată." I-am spus: "Cât de grav a fost?" El a spus: "Mai aveai de trăit între două și 24 de ore maximum." "Oo," am exclamat eu. "Deci, a fost destul de grav."

Am știut atunci că este serios m-am gândit că aș putea să mor, dar singurul gând care a persistat în tot acest timp -- și știu că este harul lui Dumnezeu și din cauza constantei expuneri la Cuvântul lui Dumnezeu -- gândul era: "Doamne, care este scopul Tău? Ce încerci Tu să realizezi? Ce trebuie eu să știu de la Tine?" Acesta este o experiență foarte profundă și adâncă; nu este o experiență obișnuită -- nici una din suferințele vieții nu este nesemnificativă. Nu vreți să o tratați cu ușurință; vreți să o tratați profund, și să o priviți din perspectiva lui Dumnezeu. Nu disprețuiți.


Umblarea Creștinului | Următoarea Pagină