Înapoi
Acasă
Biblia

Eficientizarea evanghelizărilor noastre

Elemente de "succes" ale bisericii primare

partea a III-a


În acest studiu aș dori să vă îndreptați atenția doar asupra unora dintre acestea și cum ele explică "succesul" pe care Biserica Faptelor Apostolilor l-a avut în evanghelizare. Noi suntem interesați de "eficientizarea" evanghelizărilor noastre. Vrem să aflam secretul succesului bisericii primare. De ce ei câștigau oameni la Hristos și noi, nu? Cum se poate repeta istoria? De ce ei erau mai eficienți în evanghelizările lor decât noi? Cum erau, ca oameni și ca creștini? Ce le spuneau contemporanilor lor?

* Incognito în ceruri. Dr. James Stewart, profesor de Noul Testament de la University of Edinburgh, a numit ceea ce el credea că este cea mai mare amenințare pentru biserică: "Nu este comunismul, ateismul, sau materialismul. Cea mai mare amenințare o constituie creștinii ce încearcă să se furișeze în cer incognito, fără ca măcar să-și împărtășească vreodată credința lor."

* Paul Harvey a spus: "Prea mulți creștini nu mai sunt demult pescari de oameni, ci doar posesori de acvarii."

* Biserica are multe sarcini, însă o singură misiune. (Arthur Preston)

* Biserica este "sub arme". Inactivitatea în evanghelizare înseamnă nesupunere. John R. W. Stott

* Topiți sfinți În cartea lui plină de sfaturi, "Cum să evanghelizezi cu succes", George Sweeting se concentrează asupra problemei credincioșilor ce păstrează tăcerea asupra credinței lor în Hristos. El a oferit această ilustrație: " În timpul domniei lui Oliver Cromwell s-a înregistrat o criză monetară. Lipseau banii de pe piață. Miniștrii au căutat în toată țara o sursă de argint care să suplinească lipsa monezilor. După o lună de căutări comitetul de criză și-a prezentat raportul: 'Am căutat în zadar argint în tot Imperiul. Spre disperarea noastră nu se găsește nicăieri în afara catedralelor unde sunt statuile de argint ale sfinților.' Atunci Oliver Cromwell brusc a poruncit: 'Să-i topim pe sfinți și să-i punem în circulație'."

* Creștinismul este ceva ce se presupune să se vadă. Așa cum cineva bine a spus, "Nu poate exista ceva de felul unei ucenicii secrete, pentru că, ori secretul va distruge ucenicia, ori ucenicia îi va distruge secretul". Creștinismul cuiva ar trebui să fie perfect vizibil tuturora. (William Barclay)

* Îngerii nu pot predica Evanghelia, ci doar ființe ca Pavel, ca mine și ca tine pot s-o predice. Oswald Chambers

* Evanghelizarea nu este o ocupație pentru timpul liber, sau o activitate pe săptămână. Ea trebuie să fie un fel de viață. Tu nu mergi la evanghelizare, ci ești un martor (evanghelist) (Sau, tu nu mergi la evanghelizare să devii un evanghelist, ci pentru că ești un martor al lui Hristos!) (Dan Greene)

* Creștinismul s-a răspândit cu repeziciune în primul secol deoarece toți creștinii se considerau atunci responsabili pentru împrăștierea Evangheliei. Erwin W. Lutzer (1941- )

* Există suficientă Pâine a Vieții pentru a hrăni toată lumea, dar se găsesc destui voluntari pentru a o distribui?

* Lumea este parohia mea. John Wesley (1703-1791)

1. Erau niște oameni cu adevărat schimbați

Fapte 20:18 "Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe pământul Asiei"

Viața lui Pavel a avut o transparență a sfințeniei care nu avea nevoie de recomandări speciale. Puterea mesajului său a constat și în puterea unei vieți schimbate. Nu poți pretinde să fii un om al lui Dumnezeu. Ori ești, ori nu ești! Pavel a putut apela la mărturia pe care ceilalți creștini o puteau aduce privitor la viața lui. Mesajul lui a avut greutate fiindcă viața lui îl atesta.

Dacă tu vrei să ieși pe stradă la evanghelizare putem noi să spunem despre tine că ești un sfânt/sfântă dacă suntem întrebați?

Apoi, poate viața ta să confirme mesajul pe care-l duci oamenilor?

J.C.Ryle - adaptat: "Să fie clar, odată pentru totdeauna, că legătura pe care o avem cu o biserică bună, cu strămoșii noștri credincioși, nu reprezintă nicidecum dovada mântuirii noastre prezente. Nouă ne trebuie mai mult decât niște legături tradiționale cu Creștinismul. Nouă ne trebuie o legătură personală cu Hristos și să fim altoiți la El prin credință. Trebuie să cunoaștem personal și pe viu legătura cu Duhul Sfânt și lucrarea Sa în inimile noastre. "Apartenența" și calitatea de "membru" sunt noțiuni rafinate și cauze vrednice de dispute partinice. Dar ele nu ne vor scăpa sufletul de "mânia viitoare", și nu ne vor inspira îndrăzneală în ziua judecății".

Arată-mi că ești mântuit, și voi crede în Mântuitorul tău. Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844-1900)

Vestea cea Bună este interesantă atunci când viețile noastre demonstrează că au fost schimbate de ea. Doar atunci vor fi impresionați de ea când vor putea observa transformările petrecute în viețile noastre.

Exemplu: Anunțul de pe o clădire în reconstrucție, reparație, "reparații capitale" este similar cu ceea ce se întâmplă în viața celor deveniți creștini, dar nesiguri că pot evangheliza deoarece observă că au încă atât de multe defecte.

O viață schimbată - cea mai bună recomandare a evangheliei.

Vedeți, de aceea, faptele sunt importante în Creștinism și își au locul lor. Dacă cuvintele nu reușesc să ne recomande, să spună cine suntem și ai Cui suntem, fără îndoială că faptele pot! Când e vorba de adevărata apartenență la Împărăția lui Dumnezeu, de calitatea de adevărați copii ai lui Dumnezeu, nu mărturiile de credință, rugăciunile făcute, numele pe care le primim la botez, respectarea de ritualuri, etc...., vorbesc, ci faptele noastre.

Un exemplu

Evrei 11:4
"Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește (adică, prin jertfa lui) el încă, măcar (deși) că este mort"

Sau ...

Tit 1:16
"Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele îl tăgăduiesc căci sunt o scârbă: nesupuși, și netrebnici pentru orice faptă bună"

Deci, indiferent de cine spunem că suntem, faptele noastre, fie îl vor mărturisi pe Dumnezeu, fie îl vor nega! Fie vom fi credincioși declarați pe de-o parte și practicanți ai ateismului, pe de altă parte, fie practicanți ai sfințeniei și în consecință, fii ai lui Dumnezeu. Vedeți, nu putem să mărturisim ortodoxia în timp ce trăim apostazia!!

Dacă trăim în sfințenie, aceasta estemărturia adevăraților fii ai Lui Dumnezeu. După mărturiile de credință, de convertire, de întoarcere la Dumnezeu, ceea ce afirmă apartenența noastră la Dumnezeu nu va fi "partida" noastră religioasă cu tradiția, istoricul, faptele ei mărețe, ci purtarea noastră.

Privitor la aceea (partidă), ea poate fi oricare, dar nu și privitor la purtare: aceea nu poate fi oricare. Ea trebuie să fie cea a celor sfințiți, a copiilor lui Dumnezeu.

Eu unul, după cum sper că bine m-ați înțeles, sunt deosebit de preocupat de crezurile pe care le susține cineva - de teologie, în sine. Dar cred, că o viață curată, un cuget curat, acestea ar trebui să constituie cea mai bună mărturie de credință. Mărturia de credință a adevăraților copii ai lui Avraam. A celor credincioși.

O astfel de mărturie nu se poate contesta.

"Nu te aud (unui predicator nevrednic), faptele tale vorbesc mai tare decât cuvintele tale."

Tit 3:8; 3:14
Adevărat este cuvântul acesta, și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni! ... Trebuie ca și ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, și să nu stea neroditori.

Filip. 2:14-16
Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții; așa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zădar.

Toată epistola lui Iacov a fost scrisă cu scopul de a-i îndemna pe creștini să-și asigure această mărturie.

"Când creștinii vor trăi evanghelia, păcătoșii o vor asculta. Să mergem în lume cu mesajul care-i trebuie."

Nimeni nu poate contesta această mărturie. Este imposibil de disputat! Este mărturia de neînfrânt. Este imbatabilă! Invincibilă.

Și despre noi ar trebui ca cineva să se poată spune ce s-a spus despre creștinii din Corint, de către Pavel, în 2 Cor. 3:1-3.

Începem noi iarăși să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuință, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi? Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii. Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table cari sunt inimi de carne.

Definiție:

"Acreditare" (Dicț. de neologisme) : 1) a da puteri unui reprezentant propriu pe lângă un guvern străin. 2) a face demn de crezare.

"Scrisoare de acreditare" (Idem) : document diplomatic prin care se confirmă calitatea unui reprezentat plenipotențiar, ambasador, trimis special, consul, etc.

"Acreditarea" de care are astăzi nevoie evanghelia.

Este ceea ce va "acredita" nu numai un predicator, pastor, învățător, ci va "acredita" mai ales cauza lui Hristos, în lume.

Știți că din cauza unora cauza Evangheliei, a adevărului, a lui Hristos, a fost vorbită de rău: în termeni, moderni: discreditată! 2 Petru 2:1-2 ...

Atunci, singurul mod prin care această acreditare i se poate recâștiga este ca noi să trăim în așa fel încât "să facem cinste învățăturii" ("să o împodobim cu fapte bune" - Tit 2:10) pe care am primit-o.

Există doar două modalități de răspândi lumina: de a fi candela ce arde sau oglindă ce o reflectă. Edith Wharton

Dacă mărturia mea face pe cineva să dorească să mă imite pe mine, este o mărturie greșită; nu este o mărturie a lui Isus. Oswald Chambers (1874-1917)

Întipărește-ți memoria în inimi, nu în piatra de la căpătâiul mormântului tău! C.H.Spurgeon

2. "Mărturia" lor

* -"a-ți da mărturia" din fața bisericii, de pe o platformă a unei evanghelizări, etc.?

Accentul este pus asupra Lui Isus

Conceptul de mărturie este unul dintre cele mai întâlnite ale Noului Testament și în special, ale cărții Faptelor Apostolilor. Grecescul "martyria", cuvânt ce apare frecvent în Fapte, nu înseamnă a-mi face "autocritica" în public, ci înseamnă a le spune oamenilor cu propriile mele cuvinte, despre Isus și despre sensul morții Sale pe cruce. Accentul în mărturie este pus asupra lui Isus, asupra a ceea ce El a făcut și ce înseamnă pentru mine, aceasta fiind singura adăugire umilă ce mărturisește realitatea experienței creștine. Prin efectul pe care-l arăt că l-a avut asupra mea, mărturisesc că Domnul este viu și puterea Lui valabilă în zilele noastre. El trăiește astăzi și poate schimba vieți, așa cum eu "mărturisesc" că a schimbat-o pe a mea.

Mărturie - Martir

Aceasta este semnificația inițială a cuvântului "mărturie", care datorită prețului mare cu care s-a adus în primele secole (și nu numai), și-a transformat semnificația în a "muri pentru Isus", adică a deveni martir. Pe atunci, oamenii mureau când mărturiseau despre Isus! Astăzi, nu. Nu mai mărturisesc despre El și nici nu mai mor pentru El.

Astăzi biserica trebuie să redevină o "biserică mărturisitoare", chiar de s-ar risca din nou o deformare semantică a cuvântului "mărturie".

Ilustrație: Am observat cum se tem liderii bisericii și chiar liderii politici ai țării noastre ca vizita Papei să nu devină o vizită "misionară". Pe de-o parte îi înțeleg că se tem să nu crească numărul catolicilor în țară, nu al creștinilor, dar pe de altă parte îi vezi cum doresc să mențină status-quo -ul religios al poporului și cum își simt amenințate pozițiile și privilegiile. Ei nu se tem de o adevărată "martyria" creștină.

"Atât creștinii cât și necreștinii au ceva în comun: sunt indignați de evanghelizare."(Rebecca Manley Pippert)

Ioan 12:17 Toți cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt și-l înviase din morți, mărturiseau despre El.

Petru:
Fapte 2:40
Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, și zicea: ,,Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos."

Fapte 4:33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți.

Petru:
Fapte 10:42
Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți.

Pavel:
Fapte 20:21
...și să vestesc (mărturisesc) Iudeilor și Grecilor: pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos.

Fapte 20:24 Dar eu nu țin numai decât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc (mărturisesc) Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Pavel înaintea lui Felix, guvernatorul Iudeii
Fapte 24:14
Îți mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după Calea, pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege și în Prooroci...

1Ioan 1:2 ...pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată;

1Ioan 4:14 Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

În ciuda unghiurilor diferite și persoanelor diferite de la care ne-a provenit "mărturia" lui Isus, vedem la toți acest punct de convergență care este persoana lui Isus. Cu toții au vorbit despre El, despre ce a făcut El pe cruce, despre mântuirea și iertarea oferită prin El. Cu toții au vorbit despre El și spre El au îndreptat atenția ascultătorilor lor. Noi putem învăța de la ei în mărturisirea pe care s-o aducem:

Fapte 8:4 Cei ce se împrăștiaseră, mergeau din loc în loc, și propovăduiau Cuvântul.
Fapte 8:5 Filip s-a coborât în cetatea Samariei, și le-a propovăduit pe Hristos.
Fapte 8:35 Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, și i-a propovăduit pe Isus.

Iată care era conținutul mesajului și al mărturiei lor. Pentru aceasta a meritat să sufere prigoana și ocara. Isus era cel despre care ei au vorbit, nu despre biserica lor, despre particularitățile credinței lor, etc. Isus s-a aflat în centrul mesajului lor.

* Ocara lui Hristos
* Au ieșit afară din tabără
* Duhul slavei se odihnea asupra lor

3. Erau niște oameni devotați și ascultători

Devotamentul lor și ascultarea pe care au arătat-o, indiferent de prețul cerut, (vezi, amenințările liderilor religioși de a nu mai predica în Numele lui Isus) constituie o altă explicație a succesului lor în evanghelizare. Dacă viața schimbată era ceva ce conta pentru oameni, ascultarea dovedită de primii creștini era ceva ce conta pentru Dumnezeu. Ei au dorit cu tot dinadinsul să ne dovedească adevărul pasajului din Fapte 5:32, ce spune că Dumnezeu dă Duhul Sfânt celor ce-l ascultă pe El.

Acesta este de fapt secretul sfințeniei - ascultarea de Dumnezeu - fără de care nimeni nu-l poate reflecta pe Isus și nici nu poate atrage pe nimeni la El. Duhul Sfânt și ascultarea merg mână-n mână. Acolo unde ea se găsește, El va fi prezent. Faptele Apostolilor sunt o relatare nu doar a "faptelor" lor deosebite de credință cât a ascultării lor de Dumnezeu.

Să începem cu începutul :

Isus le spune să aștepte în Ierusalim pentru "făgăduința Tatălui" fără de care nu puteau să devină martorii Lui în întreaga lume:

Luca 24:49 Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu; dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.

Fapte 1 și 2 ne povestesc cum au așteptat și cum au fost umpluți cu putere. Au rămas în Ierusalim, s-au rugat, au așteptat, au fost umpluți, și în final, în ziua Cincizecimii, au făcut "prima evanghelizare". Eficientă - 3.000 de convertiți.

În cap.8 din Fapte Duhul îi spune lui Filip cel ce a înregistrat un succes uimitor în evanghelizarea din Samaria, că părăsească scena atrăgătoare a trezirii de acolo și să meargă în pustie (deșert) pentru a evangheliza un african. Putem spune că aceasta a ascultat și s-a dus. Astfel Duhul Sfânt a putut să-l călăuzească în calea vistiernicului Împărătesei Etiopiei pe care-l câștigă pentru Hristos, din nou după o evanghelizare exemplară.

Un alt exemplu de ascultare, este cel ucenicului din Damasc, pe nume Anania. În cap.9 vedem că îi este poruncit de Dumnezeu să intre în cetatea Damascului și să-l caute pe un binecunoscut persecutor al creștinilor. Pe Saul din Tars. Lui Anania, vedem că ideea nu-i surâde, și este temător, dar ...se duce. Datorită ascultării sale, Pavel își desăvârșește experiența convertirii sale și începe să priceapă ce a vrut Dumnezeu de la el.

În cap.10 este rândul lui Petru să-l asculte pe Dumnezeu în ciuda prejudecăților și bigotismului iudaic. Ilustrația vie pe care Dumnezeu i-a oferit-o prin intermediul viziunii nu pare să-l convingă, dar se lasă convins de mesagerii lui Corneliu și se supune față de ceea ce aparent era voia lui Dumnezeu pentru el: să predice unor păgâni și să se întovărășească cu ei. Și aceasta când încă nimeni nu evanghelizase neamuri! El a ascultat și Dumnezeu a lucrat. Rezultatul este convertirea căpitanului de oști roman, cât și a familiei lui cât și o trezire în Cezarea.

Ce important este ca noi să-l ascultăm pe Dumnezeu, să stăm aproape de El pentru a-i auzi vocea. De aceasta depinde eficiența noastră în lucrarea lui Dumnezeu.

"Dacă doar pentru o singură zi, fără rezerve și cu hotărâre ne-am lăsa conduși de Isus ascultând ordinele sale, vom fi uimiți de tot ceea ce ne poate rezerva o singură zi". (Oswald Chambers)

"Nu ceea ce facem contează, ci ceea ce suveranul Dumnezeu alege să facă prin noi. Dumnezeu nu dorește succesul nostru; El ne vrea pe noi. În același fel, El nu așteaptă realizările noastre, ci ne cere ascultarea".

"Ascultarea (de Dumnezeu) este cheia ce deschide ușa fiecărei experiențe spirituale profunde" Dorothy Kerin

Ce înseamnă a-l urma pe Isus? Ce înseamnă a putea fi folosiți de El?

Marcu 8:34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, și le-a zis: ,,Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea, și să Mă urmeze.

Marcu 10:21 Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit, și i-a zis: ,,Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă."

Marcu 1:17 Isus le-a zis: ,,Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni."

Nu se poate ca ascultarea să nu dea rezultate.

Marcu 10:28-30 Petru a început să-I zică: ,,Iată că noi am lăsat totul, și Te-am urmat." Isus a răspuns: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine și pentru Evanghelie, și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viața veșnică.

Cu alte cuvinte Isus spune că este imposibil ca cel ce-l va asculta în porunca Lui de merge și a predica Evanghelia la fiecare făptură, să nu aibă parte de reușită. Să nu câștige suflete pentru Hristos, dacă întâi va fi gata să renunțe la confort.

În cap.20 îl vedem pe Pavel că este perfect conștient de ce-l așteaptă în Ierusalim, dacă se duce cum se simțea îndemnat în sinea lui, de Duhul.

Fapte 20:22-24 Și acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. Numai, Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Dar eu nu țin numai decât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Iar noi știm ce vâlvă și tulburarea a produs în Ierusalim venirea lui Pavel, dar cum a putut să predice Evanghelia la dregătorul Iudeii, la împărați, etc. Duhul Sfânt l-a folosit pentru a atrage atenția multora din Ierusalim asupra Fiului lui Dumnezeu.

Toate aceste exemple, și multe altele ne pot arăta cât de importantă este ascultarea de Dumnezeu pentru a putea să fim eficienți în evanghelizare. Legătura între puterea Duhului Sfânt dată "evangheliștilor" și ascultarea acestora de voia lui Dumnezeu, de glasul Duhului Său, este evidentă. Puterea de a mărturisi Evanghelia este dată doar celor ce-l ascultă pe El.

În ce privește evanghelizarea...

"Noi putem învăța mai multe din 5 minute de ascultare, decât din cinci ani de studiu..." Oswald Chambers

Marcu 16:15 Apoi le-a zis: ,,Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.

Evanghelia se poate predica la orice făptură, doar dacă se merge la fiecare din ea pentru a i-o spune! Să ne supunem și s-o facem.

Ce elemente dinamice ale Bisericii Primare explică succesul evanghelizării făcute de ea?

1 - ei erau niște oameni cu adevărat schimbați
2 - mărturia lor
3 - ascultarea lor

Adaptare după Michael Green

Acești oameni descoperiseră o comoară despre care au dorit ca și alții să știe. Acei oameni erau niște entuziaști ai lui Hristos și au împărtășit acel entuziasm și altora. Ei au fost convinși că însăși sensul universului le-a fost descoperit în venirea, moartea și învierea lui Isus Hristos, și nu puteau să-l țină sub tăcere această descoperire. Ei nu și-au spus, "Biserica este un loc rezonabil unde să mergi Duminica dimineața, unde este muzică frumoasă...etc.", ci, "Veniți să-l vedeți pe Cel ce mi-a spus tot ce-am făcut.", sau, "Noi am găsit pe Mesia.". Ei erau niște martori și s-au purtat ca atare. Dar cât de des vedeți astăzi acest lucru în cercurile creștine? Entuziasmul este suspect în această epocă a dezamăgirilor. La urma urmei, fiecare are dreptul la propria opinie...nu vrem să fim acuzați de prozelitism...trebuie să respectăm dreptul la intimitate al oamenilor. Și în acest fel păstrăm tăcerea, asupra celei mai entuziasmante descoperiri pe care omul o poate avea în această viață, părând că am uitat că Hristos ne-a poruncit să le-o spunem celor din jurul nostru și că noi înșine am descoperit cea mai mare comoară din lume.

Ce se întâmpla dacă primii creștini păstrau tăcerea asupra Evangheliei? Nu vreau să ne imaginăm.

Ce se întâmpla dacă prietenii care ne-au spus-o, ar fi păstrat ei tăcerea? Nu am fi fost aici! Nu se simte nimeni astfel constrâns de dragostea lui Hristos, încât s-o spună altora? Așa s-a răspândit Evanghelia pe atunci, și doar așa se va răspândi și în zilele noastre.


Citate Cu Privire La Lege | Diverse