Înapoi
Acasă
Biblia

Chemarea eficace

R. C. Sproul


Ori de câte ori avem o discuție despre alegere sau despre predestinare și suveranitatea harului divin, ne confruntăm inevitabil cu întrebarea: Ce anume face Dumnezeu atunci când intervine în viața unei persoane cu scopul de a o aduce la credință? De-a lungul istoriei Bisericii a existat o discuție pe această temă și despre deosebirile istorice dintre școala augustiniană, care spune că alegerea este în totalitate activitatea suverană a lui Dumnezeu, și școala semi-pelagiană, care o vede ca o inițiativă în care Dumnezeu și omul cooperează. În ultimă instanță, problema se reduce la întrebarea referitoare la momentul sau metoda prin care un păcătos vine la credința mântuitoare. Din nou, amândouă părțile (calvinismul, arminianismul, augustinianismul, semi-pelagianismul) sunt de acord că harul este o cerință absolut fundamentală pentru mântuire. Deosebirea constă în măsura în care harul e necesar, sau până la ce punct este el necesar. În final se ajunge la întrebarea: În momentul regenerării (vă amintiți că am vorbit despre regenerare ca fiind una din lucrările Duhului Sfânt), la primul pas al trecerii păcătosului de la moarte spirituală la viață spirituală, este acest pas făcut prin ceea ce noi numim monergism sau prin sinergism? Eu aș spune că întreaga controversă dintre arminianism și calvinism, între semi-pelagianism și augustinianism se reduce la aceste două cuvinte și explicația lor. Ce înseamnă ele?

Monergismul, așa cum sugerează și cuvântul, vine din prefixul "mon", care înseamnă "unul" și cuvântul "erg", care în limba engleză se referă la o unitate de muncă sau efort. Acesta stă la rădăcina cuvântului "energie". Astfel, monergismul se referă la un lucrător sau o persoană care face lucrarea. Sinergismul se referă la doi sau mai mulți oameni care lucrează împreună. Prefixul "sin" înseamnă "cu" sau "împreună cu". De aceea, el se referă la "cooperare" sau la o inițiativă comună. Aquinas a înțeles problema în felul următor. Este harul regenerării un har operativ sau un har cooperativ? Atunci când Dumnezeu trezește la viață o persoană moartă în păcate și fărădelegi; atunci când Duhul Sfânt regenerează păcătosul, contribuie El cu puterea Sa la un exercițiu sau la o inițiativă în care păcătosul vine cu ceva din energia lui, cu ceva din puterea lui cu scopul de a produce efectul dorit, sau este întreaga lucrare de regenerare o lucrare monergistică unilaterală a lui Dumnezeu? Este Dumnezeu și numai Dumnezeu Cel care schimbă inima păcătosului sau Dumnezeu Își oferă sprijinul la schimbarea inimii păcătosului iar lucrarea de schimbare a inimii depinde în cele din urmă de voința păcătosului de a fi schimbată, de cooperarea sa cu oferta harului răscumpărător? La aceasta se rezumă întreaga problemă.

Haideți să privim la câteva texte biblice care sunt relevante pentru ceea ce ne interesează aici. Cred că mai devreme am privit deja la textul din Efeseni, dar voi reveni la el pentru că e atât de important. Capitolul doi din Efeseni:

"Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre, și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți."

Pavel privește în urmă și vorbește prietenilor săi, creștinilor convertiți din Efes, amintindu-le cine e Cel ce i-a trezit din moartea spirituală. Pe când erau ei încă morți în greșelile și păcatele lor, Dumnezeu Duhul Sfânt i-a trezit la viață, i-a înviat dintre cei morți spiritual. Vă amintesc faptul că morții nu cooperează.
Analogia mea preferată pentru ceea ce vorbește Pavel aici este învierea lui Lazăr. Lazăr era mort de patru zile și singura putere din univers care mai putea scoate acel cadavru din mormânt era puterea creatoare și energizantă a lui Dumnezeu. Hristos nu l-a invitat pe Lazăr să iasă din mormânt. El n-a așteptat ca Lazăr să coopereze, ci a spus: "Lazăre, vino afară!" Și prin puterea divină absolută a acelei porunci, cel ce era mort a devenit viu. Apoi, desigur, el cooperează, iese afară din mormânt. Dar nu a existat cooperare în momentul trecerii naturii sale de la moarte la viață.
Într-un mod asemănător, ceea ce îl auzim pe Pavel spunând aici este: voi sunteți într-o stare de moarte spirituală. Sunteți, din fire, copii ai mâniei. Și, așa cum a spus Isus, nimeni nu vine la Tatăl dacă nu-i este dat de Tatăl să vină. Iar în firea voastră pământească nu puteți face nimic. Nimic înseamnă că nici măcar un lucru, oricât de mic ar fi el. Lăsați singuri nu veți alege niciodată lucrurile lui Dumnezeu. Dar, în timp ce voi sunteți în această stare de moarte spirituală, trăind după mersul acestei lumi, după Domnul puterii văzduhului, ascultând de poftele firii voastre pământești, la fel ca toți ceilalți din această lume; în timp ce sunteți în această stare, Dumnezeu vă aduce la viață. După ce El vă aduce la viață, oare vă dezmorțiți, vă apropiați, veniți, credeți? Da. Dar vorbim de acel pas inițial, de acel prim pas. Este oare un lucru pe care Dumnezeu și numai Dumnezeu îl face, sau Dumnezeu doar vine la tine, te curtează și îți spune: "Vino"; te ademenește, te încurajează, șoptește în urechea unui om mort spunându-i: "Vino!". Îi vorbește unui mort și-i spune: "Vrei, te rog, să cooperezi cu Mine?" "Alege astăzi cui vrei să slujești." Nu. Prin Duhul Său Sfânt, El intervine și schimbă dispoziția inimii acelei persoane moarte spiritual.
Pavel continuă:

"Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață..." Când ne-a adus la viață? Când eram morți. "...împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus."

Toate acestea sunt un exercițiu în care Pavel proslăvește minunile uimitoare ale harului divin. Începând cu paragraful introductiv al scrisorii sale către efeseni, el vorbește despre farmecul predestinării și alegerii noastre în Hristos, toate fiind pentru slava harului lui Dumnezeu. Acum el prezintă modul în care Dumnezeu înfăptuiește acest lucru și ne arată bogățiile nemărginite ale harului Său în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. Apoi el o mai spune o dată. Ascultați, în versetul 8:

"Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele."

Observați că el spune că suntem mântuiți prin har, prin credință. Apoi spune: "...și aceasta nu vine de la voi...". Întrebarea pe care trebuie să o punem este: La ce se referă cuvântul "aceasta"? Se referă la mântuire? Se referă la har? Nu. Din punct de vedere gramatical, "aceasta" se referă la "credință". Sunteți îndreptățiți prin credință, dar nici măcar credința pe care o aveți nu e generată de voi. Nu vine de la voi. Nu vine din acea inimă împietrită. Nu vine din acea natură decăzută. Este activitatea creatoare a lui Dumnezeu. Iar aceasta nu vine de la voi, este darul lui Dumnezeu. În inimile celor aleși, Dumnezeu intervine în viețile lor, schimbă dispoziția sufletului lor, creează credință într-o inimă care era necredincioasă. Această idee este absolut respingătoare semi-pelagienilor din toate timpurile. Ei spun că Dumnezeu e un gentleman. Duhul Sfânt e un gentleman. El niciodată nu ar intra în mod unilateral ca să schimbe inima cuiva împotriva voinței lui. Amintiți-vă, voința noastră e întotdeauna și în toate privințele opusă lui Dumnezeu. Iar singurul mod în care Îl vom alege pe Hristos de bună voie este dacă Dumnezeu intervine ca să ne facă să dorim acest lucru, regenerând sufletul nostru, schimbându-ne dispoziția inimii, înviindu-ne din moartea spirituală și dându-ne viața spirituală. Pentru ca acum, nu numai să fim capabili să Îl alegem pe Hristos și într-adevăr să Îl alegem pe Hristos, dar să facem acest lucru de bună voie.

Îmi amintesc că cineva l-a întrebat pe un profesor ce crede despre calvinism. Profesorul a răspuns: "Nu, nu. Nu cred într-un Dumnezeu care îi alege după bunul plac pe unii să fie mântuiți și îi aduce împotriva voinței lor în Împărăția lui Dumnezeu, respingându-i în același timp pe ceilalți care doresc cu disperare să fie acolo." Când aud așa ceva, dau din cap și zic: "O, dacă asta înseamnă calvinismul, atunci și eu sunt împotriva lui la fel ca acest om." Cum a putut ajunge să fie prezentat atât de denaturat? Ce spune el de fapt e că Dumnezeu acționează la întâmplare. Dumnezeu nu acționează niciodată la întâmplare. Doar pentru că motivul alegerii tale nu se găsește în tine, asta nu înseamnă că Dumnezeu e impulsiv, capricios sau arbitrar în ceea ce face, sau că El nu are nici un motiv pentru alegerile Sale, sau că Dumnezeu alege la întâmplare pe unii și îi forțează să intre în Împărăție împotriva voinței lor.
Întregul sens al regenerării este schimbarea voinței, în urma căreia cei ce nu doresc sunt făcuți să dorească prin Duhul lui Dumnezeu. Cei ce urau lucrurile lui Dumnezeu din cauză că erau morți spiritual, au acum o nouă dispoziție, o nouă inimă. De aceea Isus a spus: "Dacă un om nu se naște din nou, nu poate nici măcar vedea Împărăția lui Dumnezeu, darămite să mai intre în ea." Isus vede ca o condiție necesară pentru a intra în Împărăție, primul pas absolut esențial pentru orice răspuns al credinței, este să fii regenerat.

Diferența de bază dintre teologia reformată și teologia non-reformată este ordinea mântuirii, cu referire la relația dintre credință și regenerare. Marea majoritate a creștinilor evanghelici profesanți cred că credința vine înaintea regenerării. În alte cuvinte, pentru a te putea naște din nou tu trebuie să crezi. Trebuie să Îl alegi pe Hristos. Dacă Îl alegi pe Hristos, iei o decizie, atunci ca răspuns la acea alegere și la acea decizie Dumnezeu te va face să fii născut din nou. Teologia reformată este împotriva acestei idei încă din zilele lui Augustin, sau, aș putea spune, încă din zilele lui Pavel. Pentru că dacă așa ar sta lucrurile, nu aș avea absolut nici o speranță ca vreo persoană din această lume să fie mântuită. Pentru că, indiferent cât de convingător ai fi, indiferent cât de elocvent ai fi, indiferent cât de puternic ai fi, indiferent cât de influent ai fi, cum ai putea oare convinge o persoană moartă spiritual, care este în dușmănie cu Dumnezeu, care este cu totul condusă de firea pământească, care, dacă nu e regenerată și născută din nou nu poate nici măcar să vadă Împărăția lui Dumnezeu, cum ai putea oare să convingi o astfel de persoană să Îl aleagă pe Hristos, pe care nu Îl dorește câtuși de puțin? Eu nu pot schimba inima unei alte persoane. Eu pot prezenta mesajul. Pot argumenta în favoarea lui și pot încerca să fiu convingător. Pot pleda pentru acest mesaj. Pot fi credincios Evangheliei. Dar dacă Dumnezeu nu schimbă inima... Eu pot sădi, altcineva poate uda, dar numai Dumnezeu poate face să crească. Numai Dumnezeu are puterea să schimbe natura sufletului omenesc. De aceea noi spunem că regenerarea vine înaintea credinței. Avem aici esența teologiei reformate. În alte cuvinte, Dumnezeu Duhul Sfânt mai întâi schimbă dispoziția sufletului înainte ca cineva să poată avea credință.
Când eu cred, a cui e acea credință? Crede Dumnezeu prin mine? Nu. Eu sunt cel ce cred. Îl aleg eu pe Hristos? Da, eu Îl aleg pe Hristos. Nu Dumnezeu alege în locul meu. Eu Îl aleg pe Hristos. Eu sunt cel ce răspunde. Nu sunt împins cu forța împotriva voinței mele. Ideea esențială e că voința mea a fost schimbată. Astfel, ce uram înainte acum iubesc și mă grăbesc să vin la Fiul. Pentru că asta e ceea ce vreau. Pentru că Dumnezeu a pus în sufletul meu dorința după El.
Apoi, cealaltă parte a acelei denaturări - Dumnezeu respinge pe aceia care doresc cu disperare să fie în Împărăția Lui. Ce deformare a modului în care Biblia prezintă omul firesc, să spui că omul firesc aleargă cu disperare încercând să Îl găsească pe Dumnezeu, încercând să intre în Împărăție! Iar Dumnezeu îi spune: "Nu, Îmi pare rău, nu ești pe listă. Nu poți intra." Amintiți-vă, întreaga rasă umană e moartă în păcat. Nimeni nu încearcă să vină la Hristos, poate face acest lucru doar prin harul lui Dumnezeu, prin harul special al lui Dumnezeu.

În final, așa cum am spus, amândouă părțile din această dispută sunt de acord că harul este condiția necesară. Punctul în care sunt cu totul în dezacord în ce privește problema monergismului și sinergismului este dacă harul regenerării este eficace sau nu. Sau, ca să folosim limbajul mai popular, dacă este irezistibil. Sunt unii care spun că trebuie să ai harul lui Dumnezeu ca să poți veni la Hristos. Înainte să se întâmple orice altceva, harul trebuie să fie primul. Trebuie să fie premergător, să vină mai înainte. Dar acest har premergător, fără de care nu poți veni la Hristos, nu este irezistibil. Tu ai puterea să îl refuzi. Deci, încă o dată, harul care îți vine în ajutor și care îți este oferit, fie cooperezi cu el, fie nu cooperezi cu el. Și, în ultimă instanță, pe când ești încă mort în păcatele și greșelile tale, pe când ești încă nemântuit, pe când ești încă un copil al întunericului și în firea pământească, înainte să te fi născut din nou, întreaga ta mântuire depinde de cooperarea ta.

De aceea eu spun că e o teologie fără nici o speranță. Nu aș rămâne nici măcar cinci minute în slujire dacă aș crede așa ceva. Aș dormi mai mult mâine dimineață, pentru că ea nu ia în serios modul în care Biblia privește caracterul radical al decăderii umane - faptul că noi pur și simplu nu suntem în stare să ne convertim singuri. Nici măcar nu putem coopera, pentru că această cooperare presupune că deja a avut loc o schimbare. Iar până când acea schimbare nu are loc, nimeni nu va putea coopera vreodată.
Eu spun: "Sunteți creștini?" Ei spun: "Da." Eu spun: "Nu-i așa că aveți prieteni, vecini sau membri în familie care nu sunt creștini? Cum se face că voi sunteți creștini iar acele persoane nu sunt? E oare din cauză că Dumnezeu vouă vi-a dat har iar lor nu?" "Nu, nu, nu. Dumnezeu dă har tuturor în mod egal." Eu spun: "În regulă atunci, dacă Dumnezeu dă tuturor harul în mod egal iar tu ești creștin în timp ce celălalt nu este, cum vine asta? Ești tu mai neprihănit decât acea persoană?" Răspunsul primit în proporție de 100% este: "Nu, desigur că nu pot spune așa ceva." "Bine faci că n-o spui. Pentru că acum nu numai că ai contestat alegerea, dar tocmai ai contestat și Evanghelia." Eu spun: "Să fie oare pentru că ești mai inteligent?" "Nu." Pentru că dacă răspunsul e da, voi spune: "Cum se face că ești mai inteligent? De unde ai primit inteligența? Ți-a dat Dumnezeu mai multă inteligență decât celuilalt?" Apoi spun: "Cum rămâne atunci?" "Ei bine, pentru că eu am spus DA iar el a spus NU." Eu spun: "Știu asta. Despre asta vorbim acum. De ce ai spus DA? Cum poți să stai aici și să crezi că motivul nu e faptul că tu ești mai neprihănit pentru că ai dat răspunsul corect în timp ce prietenul tău a dat răspunsul greșit? Voi spune că motivul pentru care tu ai dat răspunsul corect este fiindcă Dumnezeu, în harul Său, te-a schimbat și te-a format în felul acesta; tu ești lucrarea mâinilor Lui, creat să fii asemenea lui Hristos Isus. Dumnezeu te-a eliberat, ți-a schimbat inima. De aceea nu e vorba de neprihănirea ta aici. Dacă El doar a făcut oferta și a lăsat decizia în mâinile tale, atunci ai cu ce să te lauzi. Pentru că ești mai neprihănit decât persoana care a spus NU. Fiindcă răspunsul corect înaintea lui Dumnezeu este DA. Să-I spui NU lui Dumnezeu este un păcat. Tu nu ai păcătuit. Celălalt a păcătuit. Tu ai cu ce să te lauzi." Dar, oameni buni, în acest moment el începe să spună: "Păi, nu ar trebui să spun asta." Nu aștepta să ajungem în acest punct ca să nu spui asta. N-o spune niciodată.

Încă un text, foarte pe scurt. În Romani, faimosul "lanț de aur" pe care îl citim în Romani opt. Versetul favorit al tuturor:

"Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit."

Există un lanț aici, o succesiune care începe cu cunoașterea mai dinainte. După această cunoaștere mai dinainte urmează predestinarea. După predestinare, ce vine? Chemarea. Iar după chemare vine îndreptățirea. După îndreptățire, proslăvirea. Este o frază eliptică, din ea au fost omise cuvintele de prisos. Fiecare comentator înțelege că în text există ceva asumat, ceva ce nu e exprimat. Este vorba de cuvântul "toți". Pe toți cei pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte, El i-a predestinat. Pe toți cei pe care i-a predestinat, El i-a și chemat. Iar toți cei ce au fost chemați, sunt îndreptățiți. Toți cei ce sunt îndreptățiți, sunt proslăviți. Problema atât de importantă aici este că oamenii privesc la acest text și spun: "Vezi, cunoașterea dinainte e prima, de aceea noi credem în alegerea bazată pe cunoașterea dinainte, Dumnezeu știe dinainte cine va primi chemarea și cine n-o va face. Pe baza acestei cunoașteri El ne alege." Orice ai crede despre predestinare, credința ta trebuie să înceapă cu cunoașterea dinainte. Pentru că Dumnezeu nu poate predestina ceva sau pe cineva despre care nu știe nimic dinainte. De aceea, nu e surprinzător faptul că începe cu cunoașterea dinainte. Dar observați că toți cei ce sunt cunoscuți mai dinainte, sunt predestinați. Iar toți cei ce sunt predestinați, sunt chemați. Deci nu vorbește aici despre întreaga lume. Numai despre cei predestinați care sunt cunoscuți mai dinainte, și toți cei predestinați sunt și chemați.

Ideea principală aici este că oricine e chemat este îndreptățit. Asta înseamnă că oricine este chemat primește credință. Asta înseamnă că acest text nu poate vorbi despre chemarea externă a Evangheliei, în care toți sunt chemați fără deosebire prin predicarea publică a Evangheliei. Textul vorbește despre chemarea internă, chemarea operativă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, în care Dumnezeu Duhul Sfânt îți schimbă inima într-un mod eficace. Aceasta e ceea ce noi numim chemarea eficace a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, care aduce la îndeplinire în inima ta ceea ce Dumnezeu a intenționat să facă încă de la întemeierea lumii, pentru ca predestinarea să poată fi dusă la bun sfârșit. Astfel încât toți cei ce sunt predestinați vor fi chemați într-un mod eficace de către Duhul Sfânt. Toți cei ce sunt chemați de Duhul Sfânt vor fi îndreptățiți. Iar toți cei ce sunt îndreptățiți vor fi proslăviți. Dacă aplicăm termenii și condițiile arminiene la acest lanț de aur, ar trebui să spunem: Unii dintre cei cunoscuți mai dinainte sunt predestinați. Unii dintre cei predestinați sunt chemați. Unii dintre cei chemați sunt îndreptățiți. Unii dintre cei îndreptățiți sunt proslăviți. Iar atunci întregul text nu mai înseamnă nimic.

Tradus de Florin Vidu


Doctrine