Înapoi
Acasă
Biblia

Elemente ale disciplinei copilului II

(Continuarea primei părți)


C - 2 Consecințele cuvenite

Unele greșeli copilărești nu vor avea parte de avertisment ci vor atrage consecințe imediate. Aceste consecințe trebuie întâi să fie raportate la greșeală și, în al doilea rând, trebuie să fie logice. Scopul educării prin consecințe este de a încuraja o bună responsabilitate și de a-l face pe copil să-și asume răspunderea pentru faptele ce nu sunt săvârșite din rebeliune, ci din nesăbuință. Greșelile copilărești se pot săvârși cu bunuri, privilegii, purtare personală, sau prin orice combinație a acestora.

C - 3 Greșelile săvârșite cu bunurile materiale

A învăța un copil să fie un bun ispravnic (îngrijitor, proprietar, sau administrator) al bunurilor sale îl va ajuta de asemenea să se poarte responsabil cu bunurile altora. După ce Natan a fost avertizat cu privire la lăsatul bicicletei sale în curte, tatăl lui a trecut la cel de-al doilea nivel al corectării aplicând consecințele cuvenite. Acestea au fost îndepărtarea bicicletei de la el pentru vreo două zile. Intenția acestui răspuns (prin aplicarea consecințelor cuvenite), era de a-l ajuta pe Natan să învețe că odată cu privilegiul unei biciclete vine și răspunderea îngrijirii ei.

Educarea unui copil să învețe grija față de proprietate sau bunul material trebuie întotdeauna să fie însoțită de explicare. Îndrumați având viitorul în vedere, înțelegând că lecțiile de astăzi îl pot feri pe copil de o iresponsabilitate materială din viitor care poate să-l coste mii de dolari.

C - 4 Privilegiul

Consecințele cuvenite pot fi de asemenea structurate în așa fel încât să-l ajute pe copil să se poarte responsabil cu privilegiile sale. De exemplu, Cheryl a întrebat dacă poate să-i hrănească pe papagali cu arahide. Mama ei i-a oferit un "da" condiționat. Astfel, lui Cheryl i s-a spus să curețe de coajă alunele pe iarbă și nu pe terasă, așa cum a făcut-o ultima dată. Când ea a fost descoperită pe terasă, stând pe cojile de alune, a trebuit să suporte o consecință. Devreme ce ea nu a dat dovadă de o purtare responsabilă conformă îndrumării primite, privilegiul de a-i hrăni pe papagali i-a fost refuzat timp de două săptămâni.

C - 5 Responsabilitatea personală

Copiii trebuie să fie trași personal la răspundere pentru erorile săvârșite din greșeală, dar care afectează pe alți oameni, sau provoacă daune materiale. Într-o zi fiica mea se juca "de-a v-ați ascunselea" în casă și din greșeală s-a împiedicat de cablul unei lămpi, trântind-o pe jos. Deși accidentul nu a fost intenționat, ea era totuși răspunzătoare pentru greșeala ei. Nu a dorit să o spargă, dar totuși a cauzat o pagubă. Consecințe cuvenite au trebuit să-i fie aplicate pentru a o învăța să fie responsabilă pentru greșelile ei și pentru a o ajuta să-și repare greșelile.

În funcție de vârsta ei, i-a fost cerut să facă treburi suplimentare în casă pentru a câștiga destui bani să plătească pentru greșeala ei(!). Noi i-am cerut această plată pentru ca să ajungă să înțeleagă noțiunea muncii, a banilor, a valorii bunurilor și a responsabilității personale.

B - 5 Nesăbuința (răutatea)

Un copil nu se poate spune că se poartă copilărește atunci când este neascultător, ci se poartă cu nesăbuință. Părinții trebuie să înțeleagă tot ce înseamnă acest cuvânt. Nesăbuința înseamnă și amăgire, înșelăciune, neascultare, necugetare, sau purtare rebelă. Rebeliunea este fie activă, fie pasivă. Rebeliunea activă este reprezentată de sfidarea directă - ce constă din neascultare, din a răspunde (replica) părinților, a refuza să accepte corectarea, sau a respinge orice formă de autoritate.

Rebeliunea pasivă este reprezentată de sfidarea indirectă. De obicei, ea începe cu atitudinea ascunsă a copilului, ce în cele din urmă se va arăta pe chipul lui printr-o privire semeață sau sfidătoare. Alte forme de rebeliune pasivă pot să includă pretenția de a nu auzi (ce i se spune), de a susține ignoranța față de faptul evident pentru care a fost prins, de a face ceva bun pentru ca să scape de ceea ce i-a fost spus să facă, sau de a spune în permanență, "am uitat". În această din urmă situație, gravitatea nu constă doar în incapacitatea copilului de a-și aminti îndrumarea, ci în incapacitatea lui de a depune vreun efort să-și învețe lecția. Uitarea nu este o scuză. Poate fi un motiv, dar nu o scuză. Poți să îl dezveți pe copil de la uitare folosind consecințele logice.

Scâncitul, răbufnirile, și refuzul de a face ce i se cere pot fi alte forme subtile de rebeliune pasivă a copilului. De prea multe ori, părinții ignoră aceste forme, prin aceasta învățându-și copilul că anumite forme de rebeliune vor fi tolerate iar altele nu. Această reacție îi va da copilului o impresie confuză subminând în acest fel orice formare a caracterului său. Purtarea nesăbuită necesită corectare, însă nu orice nesăbuință este corectată în același fel, sau cu aceeași forță a consecințelor. Gravitatea ofensei, contextul momentului, vârsta copilului și caracterizarea purtării sale, reprezintă factori care trebuiesc luați în seamă atunci când copilul este îndreptat (corectat).

Odată ce este identificată purtarea nesăbuită sau rebelă, părintele ar trebui să determine nivelul potrivit de consecință cuvenită, după ce s-au luat în considerare factorii menționați mai sus. Părinții trebuie să-și amintească ceea ce noi am numit prima regulă a corectării, și anume: pedeapsa trebuie să se potrivească nelegiurii. Pedeapsa exagerată exasperează copilul. De cealaltă parte, pedeapsa prea blândă nu evaluează corect nelegiuirea.

Deoarece noi știm că ofensele pot varia de la infracțiunile minore la sfidarea directă, corectarea ar trebui să reflecte nivelul ofensei. Cu alte cuvinte, nesăbuința (răutatea) unui copil se încadrează în unul dintre cele trei grade (niveluri) descrise mai jos:

1. Infracțiuni minore ce necesită o corectare verbală.

2. Infracțiuni care cer o anumită acțiune (intervenție) și care necesită mai mult decât o mustrare verbală.

3. Ofense ce necesită consecințe directe.

Aceste trei niveluri (grade) nu sunt succesive. Adică, nu se succed neapărat în ordine. De fapt, în primii ani nivelul trei este utilizat mai mult decât primele două niveluri. Nivelurile unu și doi, avertismentele și mustrările moderate, sunt rezervate cazurilor extreme care se întâlnesc mai rar. Următoarele scenarii vor aduce clarificări asupra celor spuse aici.

După ce muncitorii au terminat de montat noile uși glasvand de la biroul meu, nepoata mea de 2 ani a găsit că era amuzant să deschidă ușa, să intre înăuntru, și să trântească ușa, repetând acțiunea în cealaltă direcție. Tatăl ei a sfătuit-o să se oprească de la a mai se juca cu noile uși ale bunicului. Ascultarea ei a durat doar 15 minute după care a supus încercării sfatul tatălui ei. Rebeliunea ei a fost activă și directă, necesitând o corectare de gradul trei. Nu au mai fost necesare, în acel moment, alte avertismente devreme ce tocmai a fost sfătuită/îndrumată să se oprească. În contrast, haideți să presupunem că Ashley (numele fetei) a respectat cerința tatălui ei. În acel caz, i-ar fi fost oferite laude și încurajări.

După trei săptămâni Ashley a venit din nou în vizită și în scurt timp ea redescoperă ușile biroului. Tocmai când mânuțele atingeau mânerele de bronz ale ușilor ea l-a auzit pe tatăl ei spunând: "Ashley, tata te avertizează: nu te mai juca la ușile de la biroul bunicului". Din cauza timpului care s-a scurs de la avertismentul precedent și a vârstei ei, tatăl ei i-a oferit în mod corect un avertisment de gradul unu. Ea a fost îndemnată (din nou) să fie cuminte chiar dacă a mai fost sfătuită așa cu trei săptămâni înainte. Atunci ea a ascultat avertismentul și a apelat la cutia ei cu jucării pentru distracție.

În acest caz, avertismentul nu a subminat caracterul ascultării imediate, la fel cum îl vedem pe Dumnezeu că îi spune lui Cain că jertfa lui nu este primită și că trebuie să aducă o a doua (Gen.4:5-7). Nu slăbești cerința ascultării, ci judeci neascultarea potențială în lumina contextului: vârsta copilului și caracterizarea purtării sale.

Următorul exemplu, reprezintă o ofensă de gradul doi și consecința respectivă. Becky, Ryan și Natan se jucau cu mingea în curte. Mama lor, d-na Jones, s-a apropiat de copiii și le-a oferit sfatul (i-a atenționat, avertizat) să fie atenți să nu dea cu mingea în grădina de curând semănată. În timp ce privea de pe fereastra bucătăriei, d-na Jones a observat lipsa de atenție a lui Becky, evidențiată de câte ori mingea a ajuns la marginea grădinii înainte să fie prinsă. Înainte ca Becky să scape mingea de tot în grădină, d-na Jones a pus-o pe un scaun de pe terasă timp de cinci minute pentru a o ajuta să se liniștească și să-și vină în fire.

Joaca neatentă a lui Becky înseamnă nesăbuință (răutate) deoarece ea nu a luat în serios avertismentul mamei ei. Deși mingea nu a ajuns niciodată în grădină, era clar că Becky nu avea grijă. Îndrumarea oferită de d-na Jones solicita la fel de mult atenție cum privea și joaca cu mingea în limitele impuse. Adică, de a nu o trimite în grădină. Ofensa ei a necesitat mai mult decât un avertisment, dar totuși mai puțin de o consecință de gradul trei.

Iată acum exemple în plus, ale celor trei grade de ofense discutate.

Gradul nr.1 : Mustrarea - aducerea aminte - avertizarea

Ofensa de primul grad necesită o avertizare. Avertismentul nu reduce nevoia și importanța ascultării imediate (necondiționate). Totuși nu-l vei pedepsi pe copil pentru o singură infracțiune dacă în mod normal este caracterizat de ascultare. Deși infracțiunea lui poate fi rebelă după litera legii, ea nu necesită aplicarea greutății complete a pedepsei, ci aceea unei dreptăți echilibrate. Faptele copilului trebuie considerate o ofensă de gradul unu datorită purtării sale normative, deci, care-l caracterizează de regulă. Mustrarea este consecința potrivită în acest context.

Cântărind circumstanțele și caracterizarea purtării copilului, orice consecință aplicată care este mai mare decât avertizarea poate să fie potențial devastatoare pentru motivația lui de a urmări desăvârșirea morală. Copiii se exasperează atunci când părinții urmăresc perfecțiunea și nu moralitatea, mai ales, luând în calcul că nici ei nu sunt părinți perfecți.

Avertismentele nu este necesar să fie repetate în fiecare zi. În ilustrația de mai înainte, Natan a primit un avertisment, și nu o pedeapsă pentru că și-a lăsat bicicleta afară, datorită faptului că el nu putea fi caracterizat neascultător sau neglijent cu lucrurile sale. Dar, dacă un copil repetă același comportament rebel zi de zi, atunci faptele sale depășesc cu mult ofensele de gradul unu și doi.

Gradul nr.2 : Admonestarea și pauza de reflecție

Ofensele de gradul doi includ comportamentele (apucăturile) noi, însă inacceptabile, și care devin tot mai comune (frecvente), obiceiuri vechi ce reapar, sau avertismentele de ieri care nu sunt luate în seamă. Consecința poate consta în o bătaie peste mână, sau o palmă peste fund, și o admonestare generală.

De asemenea, părinții pot folosi metoda numită "pauza de reflecție". Proverbe 22:3 spune: "Omul chibzuit vede nenorocirea și se ascunde, dar cei proști merg înainte și sunt pedepsiți". Scopul "pauzei reflective" este de a-l ajuta pe copil să devină mai prudent, mai chibzuit, să prevadă răul și să evite pedeapsa prin a face ce trebuie (a deveni cuminte). Mama lui Becky a folosit "pauza reflectivă" atunci când a trimis-o pe terasă și i-a cerut să stea acolo pe scaun.

O perioadă de reflecție, de gândire, îl forțează pe copil să se oprească de la ce făcea și îl pune pe înduri. Este îndrumat să se așeze, să stea într-un loc, nu ca și pedeapsă, ci în vederea recăpătării autocontrolului gândurilor sale și să înceapă să se gândească la ce face înainte de a-și atrage consecințe mai grave. Reflecția aceasta este ultima oprire, înainte de a întrece limita. Ideea este de a-l pune pe copil să se întrebe singur, "vreau într-adevăr să merg în această direcție?" Fie că este vorba de o nouă apucătură, sau de reapariția unui obicei vechi, în acest fel îi atragi atenția asupra purtării lui și îi îngădui să decidă ce este drept. Dacă nu reușește să aleagă binele, în mod automat purtarea lui se înscrie în ofensa de gradul trei.

Utilizarea pauzelor de reflecție nu este un înlocuitor eficient pentru ofensele repetate care necesită pedepsirea, și nici nu ar trebui să fie confundate cu practica disciplinară a izolării. Noi credem că o pauză de reflecție deține un loc anume și are de asemenea un scop anume, dar este limitat. Contrar opiniei populare, folosirea timpurilor de reflecție ca și metodă principală de pedepsire, este una dintre consecințele cele mai puțin satisfăcătoare deoarece rareori copilul le asociază cu fapta pentru care este pedepsit. Din moment ce frustrarea părintelui este de obicei unul dintre factorii cei mai dominanți din situație, mult mai dominant și decât fapta rea în sine, copilul tinde să asocieze frustrarea părintelui cu reflecția decât cu fapta lui greșită. Pauzele de reflecție sunt eficiente atunci când sunt folosite ca avertismente finale, și nu ca și consecințe pentru răutate.

Gradul nr.3 : Consecințele și pedeapsa fizică

Acest grad de ofensă se referă la acțiunile rele repetate și la atitudinile de (răzvrătire) rebeliune, atât active cât și pasive, la faptele imorale săvârșite împotriva altora, a fraților și surorilor, a prietenilor, sau a persoanelor cu autoritate. Acest grad/nivel de ofensă implică consecințe și forme variate de durere.

F - 1 Durerea

Pedeapsa fizică are un singur scop: să-l ajute pe copil să se concentreze și să-și recapete autocontrolul asupra unei anume slăbiciuni morale. Fie că este vorba de nesupunere, de replici date părinților, sau de minciună, durerea deține un rol în procesul de disciplinare. Ea atrage în mod foarte serios atenția asupra unei situații ce trebuie schimbată. În procesul de corectare, durerea intervine în unul sau două feluri: prin consecințe naturale sau prin consecințe organizate. În primul caz, durerea este repercusiunea naturală a comportamentului greșit, iar în al doilea, trebuie creată artificial.

F - 2 Consecințele naturale

Faptele și acțiunile rebele și sfidătoare atrag uneori propriile lor consecințe care devin rezultatul natural al purtării nesăbuite. De exemplu, Becky a fost sfătuită de mama ei să nu mai alerge pe dalele de ciment din curte din cauza pericolului ca ea să se împiedice în distanțele dintre ele și să cadă. Nesăbuită Becky nu a ascultat-o, iar neascultarea ei a rezultat în genunchi juliți și însângerați. În cazul de față, mama lui Becky nu a mai pedepsit-o pentru neascultare. Cu toate acestea, ea a profitat de durerea cauzată de genunchii răniți pentru a-i da drept învățătură mustrând-o pe Becky pentru neascultare și sfătuind-o să fie ascultătoare mamei ei pentru a evita asemenea repercusiuni.

Cu toate acestea nu trebuie să îngăduiți ca educarea prin cauze naturale și logice să va stăpânească sau să vă conducă, pe d-voastră sau pe ceilalți membrii ai familiei.

De exemplu, copilului d-voastră îi place să meargă la creșă, dar niciodată nu este gata la timp, astfel trebuind să vă grăbiți de fiecare dată și să vă aducă în starea de stres. Dacă programul la creșă începe la ora 9,00 dimineața și vă trebuie zece minute pentru a ajunge acolo, atunci nu-i spuneți copilului, "dacă nu ești gata de plecare la nouă fără zece, astăzi nu mergi niciunde!". Termenul impus vă va crea d-voastră mai multă tensiune fiindcă vă încredințează d-voastră grija de a vă întreba tot timpul dacă se va încadra în timp, sau nu. Mai degrabă stabiliți termenul limită la 8,30. Doar în cazul în care nu este gata atunci, el pierde privilegiul de a merge undeva.

Devansând termenul limită, nu vă veți stresa, întrebându-vă tot timpul dacă veți ajunge la timp. La 8,25 puteți să-l avertizați că mai are cinci minute. Dacă prin faptele sale alege să se prezinte gata de plecare după 8,30, atunci privilegiul de a merge la grădiniță ar trebui să-i fie refuzat.

Nu cedați și nu treceți peste termenul pe care-l stabiliți, chiar dacă apare pregătit la 8,31. Acest lucru nu va face decât să-i demonstreze că ce a-ți spus nu are valoare, și nu-l va învăța pe copilul d-voastră disciplina de care are nevoie în împărțirea timpului său. Copilul trebuie să învețe că în viață sunt unele lucruri foarte exacte. Excepția făcându-se doar atunci când copilul este caracterizat de punctualitate, și întârzie o dată. A-l priva de creșă în acest caz, nu ar fi înțelept, putând chiar să faceți ceea ce nu recomandă Coloseni 3:21.

F - 3 Consecințele organizate

Durerea nu este întotdeauna consecința naturală a unui comportament rău (nesăbuit). Când aceasta nu survine natural, ea trebuie creată artificial prin consecințe organizate. Consecințele organizate se concretizează prin intermediul pedepsei, a izolării, a pierderii privilegiilor și a consecințelor logice.

F - 4 Pedeapsa

Termenul cultural folosit pentru consecințele artificiale este "bătaia". Cu toate acestea termenul biblic este un altul, "pedeapsa". Pedeapsă înseamnă a cauza durere cu scopul ameliorării comportamentului. Ea nu se aplică cu scopul pedepsirii purtării sau pentru a "fi chit" cu copilul (deci, a te răzbuna). Dumnezeu însuși nu este răzbunător, și nu acela este scopul pedepsirii. Referințele biblice ale pedepsei sunt, Deuteronomul 8:5, Evrei 12:6-7, 2Samuel 7:14, Apocalipsa 3:19 și Proverbe 19:18.

Pedepsirea este cuvântul cel mai bun pentru a descrie intenția lui Dumnezeu în folosirea de către părinți a durerii fizice pentru a îndrepta faptele rebele ale copilului. (Folosirea pedepsirii cu nuiaua ca și unealtă a disciplinei este recomandată doar părinților care-și exercită autoritatea părintească în mod cuvenit. Nu o recomandăm părinților care și-au abandonat această autoritate, înlocuind-o cu prietenia, și care la un moment dat doresc totuși să pedepsească cu nuiaua pentru că lucrurile au scăpat de sub control.)

A înlătura pedeapsa (bătaia) cu nuiaua ca și opțiune legitimă de disciplinare, îi forțează pe părinți să folosească alte metode pentru a controla purtarea necuviincioasă a copiilor lor. Manipularea folosind vinovăția și/sau dragostea condiționată, reprezintă adesea celelalte metode. Urmările adânci ale acestor metode sunt permanente. În schimb, urma unei nuiele nu este. Copiii care sunt manipulați să trăiască în frică și având în suflet teama respingerii părintești, suferă o durere mai mare decât cea cauzată de frica (sau, durerea) pedepsei. De aceea, durerea pedepsei reprezintă modalitatea cea mai miloasă de a corecta rebeliunea unui copil - odată ce este aplicată, ea este și terminată! Următoarele capitole și îndeosebi un apendice, sunt dedicate principiilor pedepsei.

F - 5 Izolarea

Copiii sunt ființe sociale. Izolarea înseamnă a îndepărta temporar privilegiul contactului social. De exemplu, când un copil devine supărător într-o joacă în grup a mai multora, o opțiune este aceea de a-l izola pentru a se juca de unul singur. Durerea, în acest caz, este provocată prin separare. Totuși timpul de joacă nu este întrerupt, ci doar privilegiul de a se juca cu alți copii îi este refuzat.

Izolarea poate să fie însoțită sau să slujească de urmare (consecință) pedepsei, dar să nu fie niciodată folosită ca și un înlocuitor obișnuit al ei. Când un copil este izolat în aceste condiții în camera lui, aceasta să nu se facă pentru joacă, ci pentru reflecție. Această metodă ar trebui folosită pentru a atrage atenția asupra unei ofense mai grave (cum ar fi, mințitul, înșelatul, furatul).

În final, izolarea nu constituie totul în materie de disciplină. Asemenea altor elemente ale disciplinei, ea poate fi foarte eficientă atunci când este folosită cum se cuvine și ineficientă atunci când nu este folosită bine. Izolarea, ca și consecință organizată poate fi aplicată unui copil începând chiar de la vârsta de 9 luni și poate fi folosită până la anii mai mari. Copilul trebuie să învețe că este răspunzător pentru felul în care se poartă într-un cadru social. Izolarea este un mijloc prin care acesta poate să-și recapete stăpânirea de sine.

F - 6 Pedepsirea/Consecințele logice

În general, scopul pedepsei este de a-l ajuta pe copil să-și asume responsabilitatea pentru faptele sale, rebele sau nerebele. Felul consecinței depinde de considerentele de vârstă. Nu este totuna când un copil de 3 ani nu o ascultă pe mama lui care i-a interzis să intre în bucătărie și primește o bătaie cu nuiaua pentru neascultare și faptul că un copil de 8 ani nu vine direct acasă de la școală, după cum a fost învățat. Cum se presupune să intervenim în aceste cazuri? Deși faptele pot fi echivalente ca și acte de nesupunere, consecințele pot include reacții corective diferite datorită vârstelor lor.

Devreme ce scopul corecției este de a-l ajuta pe copil să se autostăpânească (guverneze singur) după principii morale, trebuie aleasă o consecință care să slujească cel mai bine acestui scop. În exemplul de mai înainte, îndepărtarea unui privilegiu, sau o consemnare (la domiciliu), pot să-l învețe pe copilul de 8 ani gravitatea faptei sale mai mult decât bătaia cu nuiaua. Deși aceeași măsură nu se aplică și unui copil mai mic, ea este adesea valabilă pentru vârstele cuprinse între 6-12 ani.

Consecințele organizate pot fi adăugate pedepsirii sau pot veni singure, independent de aceasta. Circumstanțele, vârsta copilului, motivația din spatele faptei, toate trebuiesc luate în considerare pentru a-l ajuta pe părinte să decidă ce măsuri punitive sunt cele mai eficiente pentru copilul său. Oricare ar fi consecința utilizată, ea trebuie asociată logic cu ofensa lui.

Întrebări de recapitulare:

1. Ce este disciplina biblică și care este intenția lui Dumnezeu în aplicarea ei (nouă)?

2. Explică diferența între purtarea morală și cea neutră moral?

3. Explică scopul stimulentelor. La ce sunt folosite să motiveze?

4. Ce întrebări trebuie să-și pună părinții când caută formele cele mai potrivite de corecție?

5. Care este scopul recompensei, și la ce este folosită să motiveze?

6. Cum se pot folosi greșit recompensele?

7. Explică ce diferență există între rebeliunea pasivă și cea activă.

8. Care este prima regulă a pedepsirii?

9. Enumeră și rezumă cele trei grade ale ofensei.

10. Explică diferența dintre o pauză de reflecție și izolare. De asemenea, explică care este scopul pauzei de reflecție.

11. Care este diferența între consecințele naturale și cele artificiale?

Devreme ce principalul scop al disciplinei este de a insufla un comportament responsabil din punct de vedere moral, adică de a conduce la neprihănire, doar disciplina biblică este cea care atinge acest scop cu mult mai mult succes decât stilurile de educație părintească îngăduitoare sau autoritară.

Traducerea și adaptarea cap. 11, "Elements of Discipline", din "Growing Kids God's Way" de Gary și Anne Marie Ezzo. Teodor Macavei.


Căsătoria și Familia Creștină