Înapoi
Acasă
Biblia

Bosnia, violul și problema răului în lume

de Gregory Koukl

Un răspuns la problema eternă: de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume?


Citeam în L.A.Times scrisorile adresate editorului unde un domn din Newport Beach răspundea unei întâmplări tragice ce a fost publicată într-un număr anterior al Times-ului. Poate și unii dintre d-voastră au citit despre ea sau au auzit despre astfel de întâmplări din ziarele pe care le citiți. Articolul acesta însă nu vorbea despre tragediile obișnuite din Bosnia-Herțegovina, și nici despre drama războiului din aceea zonă. Articolul era despre problemele refugiaților și ale femeilor abuzate de militari.

Acest domn scria: "Răsfoind în numărul d-voastră din 10 aprilie, privirea mi-a căzut pe tragicul articol intitulat 'Necazurile întârzie vindecarea victimelor violurilor din Bosnia'. M-a durut inima pentru Amira, femeia musulmană în vârstă de 35 de ani, mamă a doi copii, ce și-a pierdut soțul și care rătăcea cerșind prin țară pentru a supraviețui. Internată într-un lagăr de concentrare și violată în repetate rânduri de soldați sârbi ce se comportau mai degrabă ca niște animale decât ca oameni, femeia a devenit victimă a încă unei răutăți umane. Încotro se îndreaptă omenirea? Mă gândesc la Dumnezeu și mă întreb "De ce Doamne? De ce ai creat asemenea monștrii? Doamne, tu ești serios?" "Dacă acesta este felul în care Dumnezeu mă învață și mă încearcă în credință", continua acest om, "atunci crezurile și credința mea sunt mai degrabă zdrobite cu dispreț. Poate tocmai fiindcă mi-am pierdut soția din cauza cancerului sentimentele mele sunt prea părtinitoare și prea înclinate să fie zdrobite și să simpatizeze cu cei ce asemenea mie suferă." Scrisoarea era semnată de Victor Jashinski, din Newport Beach.

Nu cred că există măcar un singur om care să asculte această poveste și care să nu trăiască aceleași sentimente ca și el. În primul rând toți simțim sentimentul de groază pe care-l încercăm atunci când citim despre ceea ce oamenii își fac unii altora. Doar cu două zile în urmă pe Family Channel a fost ultimul episod al unor seriale despre Holocaust ce a fost retransmis pentru prima data după 15 ani. Am avut ocazia să revăd în imagini vii ce este capabil omul să facă și din nou am început să fim preocupați de această idee. Nu doar atât, ci și noi înșine am fost atinși de răul lumii acesteia și suntem îngroziți. Privim la durerea din propriile noastre vieți și ne întrebăm ca acel om, "De ce Doamne, de ce? De ce atâta durere? De ce este atât de greu?" Aceasta este cu adevărat una dintre cele mai spinoase și mai complexe probleme la care cineva, indiferent de convingerile sale sau ideile filozofice pe care le susține, trebuie să răspundă.

Eu unul știu că este imposibil să rezolv această problemă în zece minute, odată și pentru că această problemă în plinătatea și mărimea ei nu suferă o rezoluție finală. Cred că există câteva răspunsuri bune dar în cea mai mare parte cred că răul este ceva cu care trebuie să trăim. Totuși doresc să ofer câteva gânduri care să vă ajute să-i răspundeți voi înșivă și să replicați unor domni ca cel ce-a scris la ziar și sunt tulburați de astfel de circumstanțe atât prezente în viața lor cât și în viața altora.

Strategia mea în înfruntarea unei probleme dificile și tăioase ce sfidează o rezolvare definitivă este de a începe de la cunoscut și a mă îndrepta spre necunoscut. Voi explica de îndată ce vreau să spun.

Sunt câteva lucruri privitoare la această problemă pe care cred că le putem cunoaște. Putem trage niște concluzii care cel puțin vor clarifica puțin contextul acestor întâmplări și care să ne ajute să ne concentrăm asupra acelor lucruri care sunt mai puțin clare și rezolvabile, chiar poate să demistificăm această întrebare "de ce există răul?", cu speranța ca inimile noastre să fie puțin mai liniștite în privința lui.

Apropo, unul dintre lucrurile pe care trebuie să le spun de la început este că trebuie făcută o deosebire între chestiunea răului și a suferinței ca și problemă filozofică și problema răului dintr-o perspectivă pastorală. De fapt, ambele probleme erau ridicate în aceea scrisoare. De ce îngăduie Dumnezeu atât rău în lume încât o femeie bosniacă refugiată să fie supusă violurilor repetate ale soldaților sârbi? De ce se petrece acolo atâta rău (care reprezintă întrebarea filozofică), dar de ce răul mă doare atât de mult pe mine? Aceasta este o cu totul altă întrebare pentru că reprezintă o reacție emoțională. Chiar și cei ce au răspuns filozofic problemei răului continuă să se cutremure de impactul lui atunci când îi lovește și pe ei. Deși mințile lor au răspunsul, în sufletele lor încă se întreabă "de ce?" atunci când devin victime ale răului din lume. Avem de-a face aici cu ambele perspective.

Voi începe încercând să răspund problemei filozofice și apoi să fac un comentariu asupra problemei pastorale. Acestea reprezintă chestiuni distincte.

Mai trebuie spus că atunci când vine cineva la tine cu o problemă pastorală nu poți să o rezolvi oferind un răspuns filozofic. Pur și simplu, nu ajută. Nu este ceea ce respectivii au nevoie. În acel moment nevoia acelora nu se găsește în mintea sau intelectul lor, ci în inima lor, prin durerea pe care o încearcă. În acel caz este nevoie de o abordare diferită. Din păcate eu sunt mai bun la cea de-a doua. Sunt mai bun la partea intelectuală decât la cea pastorală. De aceea sunt un colaborator al radioului și nu un lucrător al bisericii așa cum sunt păstorii. Darurile mele sunt diferite. Oricum, dați-mi voie să încerc să răspund întâi problemei filozofice și apoi pe scurt să mă ocup și de chestiunea pastorală.

Un lucru care trebuie întâi observat este faptul că acest om presupune că Dumnezeu așa l-a făcut pe om. Vă amintiți, "de ce Doamne, de ce ai creat asemenea monștrii?"? Dacă s-ar vorbi acum dintr-un punct de vedere biblic veți știi că așa ceva nu este adevărat. Biblia nu spune că Dumnezeu a creat monștri. Dimpotrivă, ea susține că El a creat ființe omenești care nu au fost deloc monștrii, ci au fost buni. Nu au avut această înclinație și tendință spre rău. Dumnezeu nu l-a înzestrat pe om cu așa ceva. Însă l-a făcut cu capacitatea de a alege liber și a putea cu această libertate să alegă răul, ceea ce din păcate, a făcut. De aceea, autorul scrisorii respective în realitate pune la îndoială caracterul lui Dumnezeu: "Cum de Ai putut face așa ceva? Ce fel de Dumnezeu ești Tu?" Acestea, precum și multe alte întrebări reprezintă reacția cea mai obișnuită a oamenilor atunci când se confruntă cu problema răului. Cu alte cuvinte, atunci când văd acest fel lucruri întâmplându-se, ei nu pun la îndoială caracterul omului, care din punctul meu de vedere ar fi lucrul delicat ce ar trebui făcut (veți înțelege într-o clipă ce vreau să spun), ci în schimb atacă existența lui Dumnezeu. Altfel spus, ei susțin că devreme ce răul există în lume, Dumnezeu nu poate exista și El. Acesta nu este un răspuns rezonabil și nici unul eficient vizavi de problema filozofică a existenței răului. Vă voi arăta de ce afirm așa ceva.

Ceea ce nu are sens este să privești la existența (problema) răului și să negi (sau, să pui la îndoială) existența lui Dumnezeu. Este așa pentru că ateismul se dovedește a fi o soluție filozofică autoimpusă în fața problemei răului. Gândiți-vă pentru o clipă la ce este răul atunci când aducem această obiecție. Ca să aibe sens răul trebuie să fie o judecată morală apreciată conform unui standard moral perfect. Cu alte cuvinte, ceva este rău doar dacă se depărtează de un standard perfect al binelui. C.S. Lewis afirma același lucru când spunea că, "negarea mea a lui Dumnezeu consta în faptul că universul părea atât de crud și de nedrept. Însă de unde aveam eu această idee a ceea ce este drept și nedrept?" Un om nu spune că ceva este strâmb decât dacă are o idee despre ceea ce este drept. (vezi, "Mere Christianity" de Lewis)

Lewis mai spune că un portret este o replică bună sau proastă, în funcție de cât de bună îi este asemănarea cu perfecțiunea "originalului". De aceea, a vorbi despre rău care este o depărtare de bine, înseamnă a presupune de fapt că există ceva care este binele suprem. Dacă nu există Dumnezeu atunci nu există nici nu standard perfect, nici un bine absolut sau un rău, și ca prin urmare nu a avut loc nici o depărtare de la vreun standard. Deci, dacă Dumnezeu nu există atunci nu există nimic rău, ci doar preferințe personale și gusturi, ceea ce eu agreez din punct de vedere moral și ceea ce nu-mi place mie.

Aceasta este problema cea mare a relativismului moral ca punct de vedere atunci când se ia în discuție problema răului. Dacă moralitatea ține în primul rând de o preferință personală, lucrul susținut de mulți astăzi, atunci ține doar de opinia ta ceea ce este rău sau bine, însă nu ține și de a mea. Fiecare are propriul lui punct de vedere asupra moralității și dacă aceasta atârnă de gusturi sau preferințe, la fel cum mie îmi place mai mult salata decât varza, obiecția adusă împotriva existenței lui Dumnezeu ce se bazează pe existența răului se autoelimină pentru că ea depinde de faptul că unele lucruri sunt intrisec rele și că răul nu ține doar de preferința mea personală, deci de definirea pe care eu i-o aduc. Răul acela are atunci o existență absolută, iar problema majorității din zilele noastre este că nu cred că există ceva absolut rău. Sexul înainte de căsătorie? Nu-i nimic rău pentru unii. Avortul? Este o chestiune de alegere personală. Uciderea? Depinde de circumstanțe. Furtul? Nu-i rău dacă-i de la locul de muncă! Și așa mai departe.

Realitatea este că lumea zilelor noastre se îneacă într-o mare a relativismului moral. Dacă totul este permis, atunci nimic nu este nepermis. Nimic nu este greșit. Nimic nu este fundamente rău. Ceea ce spun este că dacă relativismul moral are validitate, aparent lucrul cel mai acceptat de majoritate, chiar și de către cei ce protestează împotriva răului din lume, atunci toată vorbăria despre răul obiectiv ca problemă filozofică este un nonsens. A o spune altfel, dacă nu există Dumnezeu, atunci orice moralitate este relativă. Și din nou, dacă relativismul moral este valid, atunci un adevărat rău moral nu poate exista deoarece răul devine relativ.

O excelentă ilustrație ne este oferită de filmul "Cearta". În acest film un rabin și un evreu secularist se reîntâlnesc după cel de-al doilea război mondial, timp în care au fost despărțiți. Ca și tineri s-au certat adesea, dar la un moment dat s-au despărțit supărați, satele și familiile lor fiind distruse între timp și fiecare crezând că celălalt este mort. La bătrânețe se întâlnesc din nou într-un parc din Toronto, Canada, restabilind vechea lor prietenie, și... ceartă.

Atunci rabinul Hersch îi spune secularistului evreu pe nume Chiam că, "dacă un om nu poate să apeleze la Atotputernicul, dacă nu există nimic în tot universul care să fie mai presus de ființele omenești, atunci ce este moralitatea? Nu este decât o chestiune de opinie. Mie îmi place laptele, ție îți place carnea. Lui Hitler îi place să omoare oameni, mie îmi place să-i salvez. Cine poate să spună ce-i mai bine? Poți să vezi această oroare de gândire? Dacă nu există nici un Stăpân al universului atunci cine poate să spună că Hitler a făcut ceva rău? Dacă Dumnezeu nu există atunci oamenii care ți-au ucis nevasta și copii nu au făcut nimic rău!"

Aceasta a fost o exprimare foarte, foarte convingătoare din partea unui rabin. Din nou, a susține că Dumnezeu nu există bazându-te pe existența răului ne forțează să spunem ceva de felul, "răul există, de aceea Dumnezeu nu există. Iar dacă nu există Dumnezeu atunci răul și binele sunt relative și nu absolute, astfel că un rău adevărat nu există, o contradicție a primei afirmații". A o spune și mai simplu, nu poate exista o lume în care să aibe sens a spune că răul este real și în același timp că Dumnezeu nu există! Dacă Dumnezeu nu este, atunci nu este nimic esențialmente rău, deplorabil, tragic sau vrednic de dispreț. Și opusul, este, apropo, adevărat! Asta este cealaltă parte neplăcută a problemei, și anume, că are două tăișuri. Nimic nu este esențialmente bun, vrednic de laudă, nobil sau onorabil. Totul este în cele din urmă pierdut în crepusculul nimicniciei morale. Pentru a-l parafraza pe dr. Francis Schaeffer, omul care neagă existența lui Dumnezeu bazat pe existența răului stă cu ambele picioare ferm plantat în gol!

Existența răului ne forțează să adoptăm o soluție teistă, ceea ce este un lucru bun. În acest fel ajung la cea de-a treia mea idee. Dacă ateismul este o filozofie autoimpusă în fața problemei răului și pentru a-i răspunde avem nevoie de o formă de teism atunci mie mi se pare evident că teismul este singura soluție pastorală satisfăcătoare vizavi de problema răului.

Să spunem de pildă că suferiți durere din pricina unui rău în viața d-voastră și ajungeți la concluzia că nu există Dumnezeu. Care este soluția problemei durerii d-voastră personale? Singura soluție la care pot să mă gândesc este aceea că durerea d-voastră personală și suferința pe care o încercați este fără sens, absurdă și disperată. De fapt, îmi amintește de ce-a spus Os Guiness în excelenta lui carte "Praful morții" ce tocmai a fost republicată și unde afirmă privitor la religiile orientale că acestea susțin, îndeosebi hinduismul, că lumea este doar o iluzie. El îl citează pe un poet de tradiție orientală ce tocmai a cunoscut o imensă tragedie în viața lui. Acesta s-a dus la avatarul lui, liderul lui religios, pentru a primi niște sfaturi după ce nevasta și copii i-au fost uciși. Acest lider religios i-a răspuns pur și simplu la teribila durere a acestui om că "lumea este rouă". Adică, este oricum toată o iluzie. Poetul s-a întors și a compus un poem simplu ce conține 4 rânduri: "Lumea este rouă. Lumea este rouă. Și totuși... și totuși." Cu alte cuvinte, răspunsul religios pe care i l-a oferit liderul lui spiritual afirma că răul pur și simplu nu exista. Cu toate acestea poetul știa că nu era rouă, și că nu a fost o iluzie. Exista. Din cauza lui și-a pierdut soția și copiii. Era real și avea un impact sever asupra vieții lui. Dar care i-a fost mângâierea? Nici una!

Dacă Dumnezeu nu există atunci nu avem nici un răspuns la chestiunea pastorală a suferinței și a răului. El nu există. Suferința ta este fără sens. Însă dacă Dumnezeu există și dacă acel Dumnezeu este Dumnezeul Bibliei atunci cel puțin avem parte de potențialul unui răspuns. Se poate găsi mângâiere. Dumnezeu este esențial bun și drept și într-o zi va pune la punct balanțele dintre rău și bine. Putem să ne încredințăm în mâinile unui Creator puternic care a demonstrat cu prisosință că ne iubește, căruia îi pasă de noi și îi mângâie pe cei nenorociți. Este Cel ce nu va frânge o trestie ruptă și nu va stinge un fitil care fumegă. Este Cel ce ne ține aproape de El. Există cel puțin posibilitatea ca această suferință și durere să aibe sens deoarece Dumnezeu le poate folosi în bine în viețile noastre.

Poate ne întrebăm de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume? Războiul din Bosnia-Herțegovina, violurile, de pildă? Răspunsul meu este că Dumnezeu suportă aceste rele din același motive pentru care încă mai suportă rele mele sau ale tale. Nu voi explica acum care sunt aceste motive. Ceea ce vreau să spun este că dreptatea Lui este valabilă pentru toți.

Dacă Dumnezeu ar eradica tot răul din lumea aceasta la miezul nopții, unde ne vom găsi noi doi la ora 12 și un minut? Vedeți Dumnezeu va face o treabă completă atunci când în cele din urmă va soluționa problema răului. C.S. Lewis afirmă această idee atunci când spune că, "mă întreb dacă acei oameni care-i cer lui Dumnezeu să intervină în mod deschis și direct în lumea noastră, realizează cum va fi dacă o face? Când autorul piesei apare pe scenă se știe că reprezentația s-a încheiat". Faptele rele nu pot fi niciodată izolate de autorul lor. Cum ar fi, amprentele noastre se găsesc pe arma fumegândă.

Ceea ce mi se pare mie cel mai curios în aceste dispute este că nimeni nu pune la îndoială dacă după toate aceste tragedii să se mai creadă în bunătatea omului. Vedem drame ca Holocaustul, criminalitatea din zilele noastre, suferința inocenților în mâinile altor ființe umane și în loc să ridicăm pumnul împotriva omenirii, făptuitoarea tuturor acestor rele, noi îl îndreptăm spre Dumnezeu. Asta este într-adevăr de neînțeles!

Dennis Prager spune: "Ori de câte ori întâlnesc pe cineva care pretinde că este imposibil să crezi în Dumnezeu, dar continuă să susțină bunătatea înnăscută a omului, știu că stau de vorbă cu omul pentru care nu contează dovezile..." (Ultimate Issues, iulie-septembrie, 1989). Cred că are dreptate. Așa stau lucrurile. Oameni de acest fel refuză să privească realitatea în față.

Ultimul gând pe care vreau să-l transmit și care mă miră în permanență atunci când aud aceste poziții. Ne trăim viețile noastre într-o constantă rebeliune față de Dumnezeu, tot timpul nesocotindu-l și refuzând să trăim conform legilor și preceptelor Lui și după aceea ne întrebăm unde este când lucrurile nu merg bine! La asta ar trebui să ne mai gândim.

This is a transcript of a commentary from the radio show "Stand to Reason," with Gregory Koukl. It is made available to you at no charge through the faithful giving of those who support Stand to Reason. Reproduction permitted for non-commercial use only.
For more information, contact Stand to Reason at P.O. Box 6568, San Pedro, CA 90734
(800) 2-REASON * (310) 539-3932 * info@str.org * www.str.org

Traducerea și adaptarea: Teodor Macavei


Apologetică