Înapoi
Acasă
Biblia

Puterea subtilă a abuzului spiritual

Cum să recunoști și să eviți manipularea spirituală și autoritatea falsă din biserică

de, David Johnson și David VanVonderen


Cartea este dedicată,
"tuturor celor ce sunt obosiți și împovărați, dar iubiți nespus de Dumnezeu, și care au descoperit că Vestea Bună a devenit oarecum o veste rea"

Cartea de față "rupe tăcerea" asupra abuzurilor din biserică, abuzuri ce-i fac pe creștini să se simtă, "folosiți, manipulați, intimidați și rușinați".

Bisericile se presupun să fie niște locuri sigure unde liderii spirituali să îi ajute și să îi echipeze pe membrii lor pentru lucrarea de slujire a Trupului lui Hristos. Cu toate acestea, există unele biserici în care liderii își folosesc autoritatea lor spirituală pentru a-i controla și a-i domina pe alții, încercând în acest fel să-și satisfacă propria lor sete de importanță, de putere, de intimitate și de satisfacție spirituală. Prin folosirea cuvintelor spirituale "potrivite", membrii bisericilor sunt manipulați sau intimidați să se comporte într-un anume fel sau să facă fapte ce-i aruncă în capcana legalismului, a vinovăției și a unei slujiri pline de frustrare.

Acesta este abuzul spiritual ale cărui rezultate pot fi distrugătoare. Coduri spirituale ascunse, reguli scrise sau nescrise, controlează și condamnă spiritele oprimate ale credincioșilor și îi privează de harul și bucuria Împărăției lui Dumnezeu. Credincioșii se trezesc înrobiți unui sistem, unui lider sau eforturilor legale care-i vlăguiesc de vitalitatea lor spirituală.

Acesta este un mesaj adresat creștinilor care cred că sunt abuzați spiritual, cât și acelora care poate cauzează abuzul. Autorii VanVonderen și Johnson vor aborda aceste teme și vor arăta care este calea spre libertate:

* Care sunt factorii spirituali abuzivi ce se pot dezvolta într-o biserică?

* Cum sunt "prinși" oamenii în aceste sisteme abuzive?

* Care sunt semnele unei conduceri spirituale abuzive și care este impactul ei asupra adunării?

* Care sunt câteva dintre versetele și conceptele doctrinare care sunt folosite pentru a-i înrobi pe creștini?

* Cum pot găsi creștinii abuzați odihnă și cum se pot reface?

Abuzul spiritual este un fenomen real ce într-adevăr se întâlnește în Trupul lui Hristos. El este o capcană subtilă în care cei ce săvârșesc abuzul asupra altora sunt la fel mult controlați de crezurile și faptele lor nesănătoase ca și cei pe care, conștient sau inconștient, îi abuzează. Ești tu o victimă?

Ce este abuzul spiritual? Abuzul spiritual este maltratarea unei persoane aflate în nevoie de ajutor, de sprijin, sau de o mai mare putere spirituală, care rezultă în slăbirea, subminarea sau micșorarea capacității spirituale a respectivei persoane.

Aceasta este o definiție largă. Haideți să o rafinăm cu niște definiri funcționale. Abuzul spiritual poate surveni atunci când un lider își folosește poziția lui spirituală pentru a controla sau a domina o altă persoană. Adesea se face trecând peste sentimentele și opiniile altuia, fără considerație față de ce se poate întâmpla în viața celeilalte persoane, de sentimentele și starea ei spirituală.

Abuzul spiritual mai poate surveni atunci când se folosește "spiritualitatea" pentru a-i face pe alții să trăiască conform unui anume "standard spiritual". Această acțiune va promova "performanța spirituală" exterioară, din nou fără a se ține seama de starea spirituală propriu-zisă a unei persoane, sau este folosită ca metodă de "dovedire" a spiritualității acesteia. Ce anume reprezintă această "performanță spirituală" la care ne referim? Când își încalcă o autoritate limitele ei, administrând judecata în loc de sprijinul care este necesar?

Abuzul spiritual nu poate fi pus doar pe seama liderilor (a celor ce ocupă poziții de conducere - n.tr.), ci și pe seama celor cei urmează pe aceștia, sau, a membrilor de rând. Sub nici o formă nu atacăm liderii sau conducerea spirituală. Noi dezvăluim un fenomen care-i rănește pe mulți.

Oricum ar sta lucrurile, consecințele abuzului spiritual sunt aceleași: individul este lăsat să-și poate greutatea vinovăției sale, să se simtă judecat sau condamnat, confuz în ce privește valoarea lui și poziția lui ca și creștin.

La fel cum victimele abuzului spiritual au multe în comun, tot așa au și sistemele religioase ce săvârșesc abuzul. Când vedeți că se pozează în putere și se legislează performanța religioasă, luați seama! Când cei ce observă problema devin problema, aveți mare grijă!

Însă adevărul nu este niciodată problema. Priviți acum la adevărul despre sistemele religioase ce abuzează spiritual.

CAPITOLUL 5

IDENTIFICAREA SISTEMULUI (RELIGIOS) ABUZIV

Există anumite caracteristici care se pot observa la toate sistemele ce abuzează spiritual. În următoarele două capitole, vom identifica și descrie șapte dintre acestea care par cele mai întâlnite. Acest capitol se va concentra asupra dinamicilor nesănătoase care le dictează oamenilor cum să se comporte în sânul sistemelor abuzive spiritual. În capitolul de față vom vorbi despre dinamicile care ridică zidurile din jurul sistemelor abuzive spiritual, îngreunându-le atât de mult oamenilor părăsirea lor.

Ambii factori este important să fie înțeleși fiindcă asemenea tuturor celorlalte abuzuri, cei ce sunt abuzați spiritual, foarte frecvent, nu fac decât să treacă de la un sistem abuziv la altul. Mulți reușesc într-adevăr să-și facă curajul de a părăsi o biserică abuzivă, dar iată că nu după mult timp nici în următoarea nu mai văd realitatea și se conving singuri că nu mai văd aceleași semne de abuz de care au scăpat din grupul anterior.

Relația existentă între oameni și sistemele abuzive spiritual este dictată de următorii factori:

1. Postura puterii

Prima trăsătură a unui sistem religios abuziv este ceea ce noi numim "pozarea puterii". Pozarea puterii îi arată pe lideri petrecând foarte mult timp concentrându-se asupra propriei lor autorități și apoi atrăgându-le altora atenția asupra ei. Lucrul acesta este necesar deoarece autoritatea lor spirituală nu este reală și nu este bazată pe un autentic caracter evlavios, ci este pozată.

De curând un cuplu tânăr a fost la o biserică unde pastorul insista ca membrii ei să trateze ceea ce el spunea ca și cum Hristos însuși s-a exprimat prin el pentru că, "în această adunare, eu sunt pastorul principal". Dacă autoritatea spirituală a acestui pastor ar fi fost reală, el nu ar fi trebuit să pretindă celorlalți să o bage în seamă și să o observe. Nici nu s-ar fi pus în poziția idolatră în care s-a impus singur, arogându-și locul rezervat Regelui Regilor!

Matei cap.7 ne spune că, "după ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor" (v.28,29). În timp ce cărturarii și fariseii pozau drept autorități bazându-se pe poziția lor, Isus, a avut autoritate (sau, putere) și oamenii puteau să-și dea seama singuri. În cartea lui, "A cuceri orașele noastre pentru Dumnezeu", John Dawson spune că "cel ce oferă cea mai multă speranță are cea mai mare autoritate". Isus ne-a oferit cea mai mare speranță ce s-a putut oferi și de aceea El are o autoritate adevărată.

Cei ce se află în poziții de adevărată autoritate spirituală demonstrează autoritate, putere spirituală și credibilitate prin viețile lor și mesajul lor. Dacă nu fac asta, nu sunt cu adevărat niște lideri. Motivul pentru care autoritatea spirituală este oferită vreunuia dintre noi este pentru că Dumnezeu ne-a condus prin experiențe reale de viață prin care s-a revelat pe Sine și a atestat Cuvântul Său adevărat. Autoritatea spirituală este văzută în bărbatul și femeia care spun prin viață lor, că "Dumnezeu și Cuvântul Său este adevărat - am dovedit acestea cu toată ființa mea. Știu că la Dumnezeu este speranță!"

Așa cum spune Romani 13:1, "nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu". În Matei 28:18 Isus a spus, "Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ". Apoi, Matei 10:2 spune că, "Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, și le-a dat putere...". A fi ales sau angajat într-o poziție spirituală, a vorbi cel mai tare, sau a dărui cel mai mult nu conferă nimănui autoritate. Dumnezeu o dă și El o dă cu scopul de veni în ajutorul celor din Trupul lui Hristos pentru a-i zidi, a le sluji și a-i echipa să facă voia lui Dumnezeu, intenție care poate sau nu să coincidă cu scopul conducerii respective.

Fără îndoială că în Trupul lui Hristos există mulți lideri pe care oamenii îi urmează din motive îndreptățite, și anume pentru că Dumnezeu le-a dat autoritate și aceștia păstoresc turma. Ei îi fac pe oameni liberi. Din nefericire există și din aceia care au fost aleși să fie lideri dar ei nu demonstrează vreo autoritate reală în a-i face pe oameni să se simtă liberi din punct de vedere spiritual. Aceștia își irosesc multă energie pozând cu autoritatea multă pe care presupun că o au și căreia toți ceilalți trebuie să se supună. Faptul că sunt atât de doritori să și-i supună pe oameni, să-i pună sub cuvântul lor, sub "autoritatea" lor, este un indiciu ușor de depistat că aceștia operează în propria lor autoritate (putere) și nu în autoritatea dată lor de Dumnezeu.

2. Preocuparea cu performanța

În sistemele ce abuzează spiritual, se pozează în putere iar autoritatea este legislată. De aceea, aceste sisteme sunt preocupate de performanța religioasă a membrilor lor. Ascultarea și supunerea sunt două cuvinte foarte importante ce sunt des folosite.

Ceea ce urmează este un extras din buletinul unei biserici, de pe coloana personală a Pastorului:

"Căzuți din har"

Duminica trecută am căzut pentru prima oară, în 13 săptămâni, sub cifra de 200. Frecvența la adunări de peste 200 a membrilor noștri s-a oprit în a 13-a săptămână. Incredibilul s-a petrecut. Am căzut din har! ...Aș dori să-i vedem pe toți oamenii noștri unindu-se în închinare în următoarele patru Duminici și să ajute ca să trecem anul cu succes. Putem într-adevăr să facem ca acest an să rămână în istorie pentru biserica noastră. Am avut o frecvență numeroasă, s-a dăruit mult, s-a participat din plin la toate programele noastre. Haideți să pregătim scena unei noi decade prin a ne "umple de har", din nou.

În ce fel au primit acești oameni, din capul locului, harul lui Dumnezeu? Prin a veni la biserică? Prin a avea 200 + (deci, peste 200) de oameni? Și cum și-au pierdut harul? Ce imagine deformată a harului! Încerca acest pastor să-și "umple de har" oamenii, sau să-i pună la performanță, să le ceară să se depășească în atingerea țelului său? Venim la biserică pentru a fi încurajați să ne încredem în Isus, sau pentru a fi presați să "încercăm mai mult"?

Este foarte probabil ca acest pastor evanghelic (protestant - n.tr.) să echivaleze frecvența la biserică cu ascultarea de Hristos. Însă Dumnezeu ne învață că El privește mai întâi la inimă, și că Dumnezeu este preocupat ca noi să nu facem ce este drept din motive pe de-a întregul greșite. Într-adevăr ascultarea de Dumnezeu nu este negociabilă, dar îți poți da seama dacă cineva face ce trebuie dintr-o motivație greșită, dacă își ține socoteala faptelor. Dați-mi voie s-o spun altfel. Dacă ascultarea și slujirea vin natural din partea ta, ca și rezultat al dependenței tale doar de Dumnezeu, nu le vei ține socoteala cu ochii pe răsplată, ci pur și simplu acestea vor decurge natural din viața ta. Dar, dacă ești preocupat să faci suficient pentru a-i fi plăcut lui Dumnezeu, atunci nu privești la El ci la propriile tale fapte. În plus, te vei mai îngrijora de cine se mai uită la tine și te evaluează. De ce ar ține cineva seama de purtarea lui "evlavioasă" decât dacă urmărește să câștige puncte spirituale în schimbul ei?

Luați în considerare exemplul unei biserici care a început cu o lucrare ce s-a dovedit de un folos neprețuit oamenilor din comunitate. Din nefericire, celor ce slujeau în acea lucrare li se cerea să apară înaintea conducerii bisericii și să documenteze cum petreceau fiecare minut al fiecărei zile.(!) Aceștia erau evaluați în funcție de cum și-au folosit timpul, cu înțelepciune sau nu, "în felul în care Dumnezeu dorea" ca ei să-l folosească. Majoritatea acestor lucrători erau confruntați pentru că nu citeau Biblia îndeajuns, conducerea decizând în ce consta acest "îndeajuns". Au mai fost confruntați pentru că petreceau 15 minute pentru o baie, în loc de 10. La urma urmei, în cele cinci minute ar fi trebuit să-și citească Bibliile, ceea ce însemna că în acest sistem conducerea respectivă decidea care era timpul "spiritual" potrivit pentru o baie!? Este evident că acest sistem nu conferea nici o sfințenie și nu stimula ascultarea de Dumnezeu, ci doar acomoda interpretarea bolnavă a spiritualității de către acei lideri și satisfăcea setea lor de control.

Sunt supunerea și ascultarea importante? Fără îndoială! Lucrul acesta poate fi dedus din Romani 13:1, "Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu". Iar 1 Petru 5:5 spune, "Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni" (aici fiind vorba de liderii biserici, n.tr.). Evrei 13:17 ne spune foarte apăsat, "Ascultați de mai marii voștri, și fiți-le supuși". Pentru a menține echilibrul, trebuie să adăugăm acestor verset un pasaj deopotrivă de important. Gândiți-vă la cuvintele lui Petru și ale celorlalți apostoli din Fapte 5:29, "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!" Observați că Petru le spunea acest lucru liderilor religioși pe care-i nesocotea, cărora nu se supunea. Scoasă din context, ascultarea față de lideri pare o bună teologie. Dar adăugați contextul general și veți vedea că se cuvine și este potrivit să asculți și să te supui conducerii doar atunci autoritatea liderilor acesteia vine de la Dumnezeu și poziția lor se potrivește cu a Lui.

Din mai multe motive, cei supuși uneori ascultă sau urmează ordinele, fie pentru a evita să fie făcuți de rușine, fie pentru a cuceri aprobarea cuiva și a-și păstra intacte poziția sau statutul din biserică. Însă aceasta nu este ascultare, sau supunere adevărată. Este o prefăcătorie din interes personal. Atunci când comportamentul este stimulat pur și simplu din exterior, în loc de a veni dintr-o inimă care-l iubește pe Dumnezeu, nu poate fi vorba de ascultare. Acesta nu este decât o slabă încuviințare acordată unei forme de presiune exterioară.

În Romani 12:2 Pavel spune, "Să nu vă potriviți (conformați) chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre". Nu vă conformați, ci transformați-vă! Cuvântul "potriviți" (sau, conformați) înseamnă "a fi strânși din afară înăuntru". Astfel, Pavel spunea, "nu vă lăsați strânși". Într-o biserică sau familie concentrată asupra faptelor și preocupată de performanță acest verset se poate aplica așa: "Biserica sau liderul nostru, are dreptate. Noi avem un 'cuvânt' mai adevărat și mai pur de la Dumnezeu decât alții. De aceea, noi trebuie să aderăm la formula noastră sau tipul nostru de Creștinism cât mai bine și mai serios cu putință. Ca să nu ajungem ca și ceilalți din afară care nu gândesc ca noi. Dacă nu trăiești potrivit cu toate cele învățate de noi aici, îl vei dezamăgi pe Dumnezeu". Această orientare îi strânge pe oameni din afară înăuntru. Ei nu sunt transformați, sau schimbați, ci conformați.

Transformarea este o treabă dinăuntru în afară. Nu, din afară înăuntru. Nu îngăduiți să fiți strânși. Transformați-vă!

3. Regulile negrăite

În sistemele ce abuzează spiritual, viețile oamenilor sunt controlate din afară înspre interior prin reguli grăite, sau negrăite. Regulile negrăite sunt cele ce guvernează biserici nesănătoase, sau familii nesănătoase, și care nu sunt spuse cu voce tare. Fiindcă nu sunt rostite cu glas tare nu afli care sunt acestea până ce nu le încalci.

De exemplu, nimeni la biserică nu va spune vreodată cu glas tare, "știți, niciodată noi nu putem să fim în dezacord cu pastorul în predicile lui, și dacă o faci, niciodată nu vom avea încredere în tine și nu-ți va fi îngăduit să slujești cu ceva în această biserică". În acest caz regula negrăită este: nu poți în dezacord cu autoritățile bisericii, îndeosebi cu pastorul, sau altfel loialitatea ta va fi suspectată. Regulile de acest fel rămân negrăite pentru că dacă ar fi examinate în lumina unui dialog matur s-ar dezvălui instantaneu cât de ilogice, deplasate și anticreștine, sunt. Astfel, tăcerea devine zidul de protecție al fortăreței, ferind poziția pastorului de orice contestare și scrutin.

Dacă ți-ai exprima dezacordul public sau în mod deschis, atunci a-i frânge tăcerea, și foarte probabil că vei fi pedepsit. Fără să vrei vei descoperi că există o regulă, deși una negrăită. Când descoperi regulile negrăite prin a le încălca neintenționat, vei suferi ori una ori cealaltă din cele mai întâlnite consecințe. Vei fi, ori neglijat (ignorat, trecut cu vederea, sau, evitat), ori vei fi supus unui legalism agresiv (chestionat, cenzurat fără fereală, sfătuit să pleci, sau în cazurile extreme, blestemat).

Regulile negrăite dețin o putere incredibilă. Poate că trăiești sub imperiul lor chiar în prezent. Haidem să facem un test.

Ai un fond religios în care ai fost învățat că regula scrisă, Biblia, are ultimul cuvânt? "Biblia este autoritatea finală", a fost regula grăită. A mai existat în aceea biserică, sau respectiva familie, și o regulă nescrisă și negrăită care spunea că, "este mai bine să fi bun decât să cinstit"? În regula scrisă, Biblia, ni se spune în Efeseni 4:25, "lăsați-vă de minciună: ,,Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul", pentru că suntem mădulare unii altora".

În cazul de față ne-am ales cu un conflict. Regula scrisă spune una iar regula nescrisă, alta. Iată care este testul atunci. În ce-i privește pe cei ce provin dintr-un sistem în care ambele reguli operează, care regulă avea mai mult câștig de cauză? A fost cinstea, onestitatea, suprimată, reprimată sau chiar oprimată? În bisericile și familiile unde se abuzează spiritual și unde se afirmă că se pune baza pe autoritatea Scripturii, vedem că nici chiar Scriptura nu are puterea pe care o au regulile nescrise.

Regula lui, "Nu poți spune nimic"

Cea mai puternică dintre toate regulile negrăite regăsite în sistemul religios abuziv este cea supranumită de noi, regula lui "nu poți spune nimic". Această "regulă" are următorul raționament: "Problema reală nu poate fi dezvăluită fiindcă atunci trebuie rezolvată și multe vor trebui schimbate, și astfel trebuie protejată în spatele zidurilor tăcerii (neglijării), sau prin asalt (printr-un atac legalist). Dacă vorbești cu glas tare despre problemă, tu ești problema. Cumva trebuie să fi redus la tăcere sau eliminat". Celor ce dau glas problemelor le este foarte des spus, "Nu am avut toate problemele acestea până ce nu ai bătut tu din gură. Totul era bine până ce nu te-ai apucat tu să le tulburi". Sau, altfel spus și să pară mai spiritual, "Te-ai înfuriat și nu ai abordat problema 'cu dragoste'. Demonstrezi că nu ai tratat problema într-o manieră matură și creștinească". Oricum ar fi spus, problema rămâne.

Adevărul este că atunci când oamenii dau glas problemelor ei nu le cauzează ci pur și simplu, le dezvăluie.

În sistemele abuzive spiritual există adesea atitudinea de, "fă-te că-i pace", adică exact ceea ce Ieremia a denunțat spunând, "Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: 'Pace! Pace!' Și totuși pace nu este" (Ieremia 8:11). Dacă ceea ce ne unește este pretenția noastră de a fi de acord, deși nu suntem de acord, atunci nu avem nimic mai mult decât o pace și unitate falsă caracterizată de tensiuni și vorbe spuse pe la spate. Așa ceva este departe de a "păstra unitatea și pacea în Duhul Sfânt" (sau, de a "rămâne în unitatea și pacea Duhului Sfânt"), trăsătura distinctivă a unor biserici creștine sănătoase. Cu alte cuvinte, ar trebui ca orice subiect să fie deschis discuției și asupra unor puncte să putem să convenim în dezacord, continuând dialogul deschis asupra subiectului, la înțelegerea ambelor părți. Sau putem să convenim să suspendăm discuția pentru o vreme, dacă vedem că aceasta naște tensiuni. Ideea importantă ce trebuie reținută este ca ambele părți să fie implicate în trasarea acordului, în formularea înțelegerii. Dacă ceea ce ne unește este într-adevăr Duhul Sfânt și dragostea, unii pentru ceilalți, atunci este posibil să ne aflăm în dezacord fără ca să ne fie distrusă unitatea.

Cu toate acestea, regula lui "nu poți spune nimic", aruncă vină asupra persoanei care vorbește, iar pedepsele rezultate o forțează pe aceasta să tacă.

Iată un alt test/exemplu. Susan este consiliată de către John, consilier creștin și lider în biserică. Într-o după-amiază de consiliere John îi face niște avansuri sexuale agresive lui Susan. Susan îi anunță pe liderii bisericii de incidentul petrecut, cât și face plângere autorităților seculare. John o dă de bucluc și apare înaintea tribunalului, a comitetelor și comisiilor de cercetare. De ce a pățit John toate acestea? Oare fiindcă Susan l-a atras și ea a dat semnalul? NU. John a pățit-o fiindcă avansurile sale au fost nepotrivite și ilegale. Cu toate acestea, ceea ce el ar trebui să facă ar fi să găsească o cale să-i comunice (poate cerând ajutorul pastorului bisericii, sau al altora din biserică), că motivul pentru care el are atât de multe necazuri este din cauza luării ei de poziție.

Din nefericire, sunt atât de multe femei ca Susan care suferă abuzul spiritual atunci când sunt considerate "nesupuse", "prea puternice", "neloiale", sau poreclite "Iezebel" deoarece i-au demascat pe bărbați lideri creștini ce abuzează, sau i-au chestionat. Sunt prea multe bisericile ce transmit acest fel de mesaj stânjenitor susținând că, "problema nu este că au fost încălcate și violate limitele lor (în ce-i privește pe cei abuzați; n.tr.), ci că au vorbit. Dacă (victimele) nu ar fi făcut un scandal atât de mare, totul ar fi încă bine." Dar, dacă cineva acceptă un astfel de mesaj, respectivul va înceta să vorbească.

Totuși problema reală constă în faptul că dacă un creștin ce se simte abuzat își "ține gura", abuzatorul nu va niciodată tras la răspundere pentru purtarea lui. Iar victima va trebui să-și înăbușească durerea și furia de a fi abuzată spiritual.

Deși unora dintre persoanele aflate în autoritate le-ar plăcea să nu fie chestionate niciodată, sau să nu li se împotrivească nimeni, realitatea este că o asemenea atitudine constituie o capcană și o ispită valabilă pentru orice lider. Dacă observarea problemelor este considerată neloialitate, lipsă de supunere, dezbinare și o ofensă adusă autorității, atunci nu există decât o fațadă de pace și unitate. Este imposibil ca rănile să fie vindecate, iar într-o zi abuzul se va escalada. Dacă autoritățile nu sunt răspunzătoare în fața nimănui, atunci sistemul întemeiat stă în contradicție cu libertatea ce se găsește în Hristos. Se ignoră Iacov 3:1, ce spune, "Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră".

Liderii sunt mult mai responsabili datorită poziției lor de autoritate, nu mai puțin responsabili. De ce? Pentru că dacă ești un lider oamenii te urmează, se poartă așa cum o faci tu. Dacă ești lider are loc ceea ce se poate numi "o reproducere după soiul tău". Ce anume se "reproduce" din tine?

4. Lipsa de echilibru

Ce-a patra caracteristică a sistemului spiritual abuziv este abordarea dezechilibrată a trăirii adevărului vieții creștine. Această caracteristică este exemplificată de două extreme:

Obiectivismul extrem

Prima extremă este cea a unei concepții empirice asupra vieții ce elevează adevărul obiectiv în detrimentul experienței subiective valide. Ea este observată în sistemele religioase unde deși lucrarea Duhului Sfânt poate fi recunoscută teologic, la un nivel practic aceasta este negată sau suspectată.

Această atitudine față de spiritualitate creează un sistem în care autoritatea se bazează pe nivelul de educație, sau depinde doar de capacitatea intelectuală, în locul intimității cu Dumnezeu, ascultării și sensibilității față de Duhul Său. Un astfel de sistem se află în contradicție cu Scriptura și Duhul lui Dumnezeu. Priviți doar la Faptele Apostolilor 4:13: "Când au văzut ei (liderii religioși) îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând; și au priceput că fuseseră cu Isus". Îndrăzneala și autoritate lui Petru și a lui Ioan rezultau din faptul că ei fuseseră cu Isus și că au fost "umpluți cu Duhul Sfânt" (Fapte 4:8).

Sistemul spiritual obiectiv îl limitează pe Dumnezeu și îl îngrădește în acțiunea Lui numai conform celor ce se pot explica, dovedi sau cunoaște. Îl pune pe Dumnezeu într-o cutie! Atunci rămânem cu o trinitate a lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Sfânta Scriptură, ca și cum doar prin înțelegerea și memorarea Scripturilor îl auzim pe Dumnezeu. Suntem reduși la cântece care amintesc de minunile pe care Dumnezeu odată obișnuia să le facă. Acum nu ne mai închinăm marelui "Eu Sunt", ci marelui "Am Fost"!

Subiectivismul extrem

Cealaltă manifestare a lipsei de echilibru se găsește într-o abordare extrem de subiectivă a vieții creștine. Se determină ce este adevărat pe baza sentimentelor, emoțiilor sau a experiențelor, acestora dându-le o mai mare greutate decât Bibliei. În acest sistem oamenii nu pot înțelege și nu pot cunoaște adevăruri (fundamentale) (chiar dacă într-adevăr le înțeleg sau le cunosc), până ce liderii nu "le primesc prin revelație spirituală, de la Domnul" și apoi "o împărtășesc" celorlalți.

În asemenea sisteme este mult mai important să acționezi după cuvântul liderului care a primit o "lucrare" (revelație; n.tr.) pentru tine, decât să acționezi conform Scripturii, sau după ceea ce-ai învățat în viața ta de creștin.

Totuși, ca o notă de adăugire, noi suntem convinși că astăzi se poate ca "lucrări de înțelepciune", sau "descoperiri", să vină de la Dumnezeu prin intermediul unor oameni ce-i sunt ascultători lui Dumnezeu. Însă aceste descoperiri nu poartă în mod automat aceeași greutate și autoritate ca cele ale lui Pavel, Petru, Iacov sau Ioan, aceia a căror cuvinte se găsesc în Biblie și reprezintă chiar cuvintele lui Dumnezeu. Singura modalitate de a fi absolut sigur că o astfel de descoperire te privește, este doar dacă aceasta este Cuvântul Domnul, adică Scriptura. Dar chiar și în această ipostază nu se presupune să folosim Scriptura pentru a-i manipula pe oameni. "Tocmai citeam despre Anania și Safira, când mi-ai venit în minte. Crezi că dai destul bisericii?"

Faptul că cineva îți citește (sau, recită) chiar din Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, nu înseamnă neapărat că respectivul a și primit o descoperire de la Domnul, ce te privește. O îndrumare, călăuzire, sau mustrare de la Domnul, fie din Scriptură fie sub forma unui dar spiritual, va fi confirmată de către Duhul Sfânt care locuiește în tine. Până ce El nu o confirmă, nu primi aceea descoperire ca venind de la Domnul, chiar dacă aceasta vine din partea unui prezbiter sau pastor. În plus, credem că este necinstit, chiar periculos, să fie primită și ascultată necondiționat o asemenea "lucrare" doar fiindcă "se presupune să fii supus", sau fiindcă acolo se găsește cineva "cu autoritate". În final, Dumnezeu este Acela înaintea căruia toți vom sta, și Cel înaintea căruia va trebui să răspundem.

La fel ca și în cazul concepției obiective extreme, acei creștini ce sunt extrem de subiectivi au o concepție despre educație, în cele mai multe cazuri, considerând-o rea sau inutilă. Aproape că se exprimă mândrie în a nu fi educat, și se arată dispreț față de cei ce sunt. Tot ceea ce este necesar ne este predat de către Duhul Sfânt. "La urma urmei, Petru și Timotei nu au mers la facultate, sau la seminar...".

Adevărul este că Petru a mers la seminar. Atât adevărul obiectiv cât și experiența subiectivă i-au fost amândouă date lui de către Isus Hristos. Seminarul lui Timotei, a fost Pavel. Lucrurile stau așa fiindcă pe vremea lor oamenii învățau prin metoda rabinică de învățare. Aceasta însemna să trăiască viața împreună și alături de mentorul spiritual. Astfel, ucenicia lui Petru a durat trei ani de zile. Despre Timotei, putem spune că deși a intrat în lucrare, el a continuat totuși "seminarul", și anume prin corespondență. Amintiți-vă că Pavel i-a scris lui Timotei în 2 Timotei 2:15, "Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, și care împarte drept Cuvântul adevărului". Binecunoscuta versiune King James spune, "Fii sârguincios și înfățișează-te înaintea lui Dumnezeu care un lucrător care nu trebuie să se rușineze, împărțind corect Cuvântul adevărului."

Este important să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, este bine, și nu rău, să ne formăm instrumentele intelectuale de interpretare corectă a Cuvântului. Fiți cu băgare de seamă la cei ce pun mare preț pe lipsa de educație, sau doar de a fi educați la anumite școli. În numele unei "iluminări superioare" a Duhului Sfânt și aflat sub influența unora dintre acei învățători irealiști care nu se lasă învățați de nimeni, poți avea de suferit spiritual foarte mult.

În capitolul următor, vom examina acele trăsături (caracteristici) ale sistemelor spirituale abuzive care le îngreunează oamenilor părăsirea lor.


următoarea pagină | Apologetică