Înapoi
Acasă
Biblia

CAPITOLUL 7

Folosit cum trebuie Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie care descoperă gândurile inimilor sau o candelă ce luminează calea celor ce-l urmează pe Dumnezeu. Utilizat greșit însă, nu poate fi decât o bâtă în mâinile celor ce echivalează prefăcătoria cu supunerea și tăcerea cu pacea. Să studiem diferențele.

ABUZUL ȘI SCRIPTURA

Nu cu mult timp în urmă (Jeff fiind cel ce vorbește) am ținut un curs de seminar în care am arătat cum chestiunile bazate pe intimidare afectează bisericile și familiile noastre. După una dintre sesiunile ținute despre abuzul spiritual, o femeie s-a apropiat de mine pe podium.

"Pur și simplu nu mă mai pot pune să citesc Biblia", s-a destăinuit ea. "Sunt tristă deoarece până nu demult Cuvântul lui Dumnezeu era foarte important pentru mine. Însă acum de fiecare dată când vreau să-l citesc îmi vine rău la stomac".

După ce am vorbit cu ea mi-a fost dat să descopăr că această femeie a fost îngrozitor de abuzată cu Cuvântul lui Dumnezeu. De fiecare dată când ei i se întâmpla ceva, sau intervenea ceva în familia ei, ea era trimisă la Scriptură să-și caute, chipurile, o "credință supranaturală". De asemenea, i s-a mai spus că dacă s-ar fi rugat și s-ar fi "angajat în războiul spiritual", acele atacuri asupra ei și a familiei ei nu ar fi reușit să-și facă efectul.

"De aceea, cred că eu sunt de fapt problema. Nu am destulă credință. Sunt o creștină slabă", a concluzionat ea. Anticiparea primirii unor vești spirituale proaste era atât de mare încât femeia nu se putea pune să citească Biblia.

În epistola lui Pavel către Timotei, în primul capitol al ei, ni se spune că liderii bisericii trebuie să acorde atenție învățăturii sănătoase a Cuvântului lui Dumnezeu.

"...să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă, și să înfrunte pe potrivnici. Într-adevăr, mai ales printre cei tăiați împrejur, sunt mulți nesupuși, flecari și amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învățând pe oameni, pentru un câștig urât, lucruri, pe cari nu trebuie să le învețe." (9-11)

Acest pasaj ne reamintește de tradiționala problemă a punerii unor poveri religioase grele în spatele celor apăsați prin manipularea și interpretarea eronată a Scripturii. În loc de a folosi Cuvântul lui Dumnezeu ca o sabie care să penetreze gândurile și intențiile propriilor lor inimi, mulți lideri spirituali l-au folosit ca și bâtă cu care să-i mâne pe alții. Fac astfel dintr-o varietate de motive: pentru a-i împiedica pe alții să-i tragă la răspundere; pentru a-și proteja imaginea lor; pentru a-și susține doctrina pe care și-au bazat întreaga lor lucrare; pentru a continua să-și strângă fondurile; pentru a-și ridica împărății religioase cu care să-și întărească propriul respect de sine. Cu alte cuvinte, este posibil ca unii lideri să învețe Cuvântul pentru un câștig (dintr-un interes) personal, și nu pentru a tămădui și vindeca.

Punerea în scenă

Trei factori principali operează în sistemul spiritual abuziv și alcătuiesc "terenul" pe care poate să apară abuzul spiritual. Aceștia sunt: mentalitatea, motivația, și metoda. O privire la fiecare dintre aceștia vă va ajuta să înțelegeți cum pot ei crea un mediu în care oamenii sunt abuzați cu Scriptura.

Primul factor îl reprezintă mentalitatea oamenilor în ce-i privește și în ce privește Scriptura. Într-un sistem abuziv din punct de vedere spiritual, mentalitatea oamenilor constă în faptul că aceștia nu cred că pot, sau cred că pot foarte puțin să înțeleagă singuri Cuvântul lui Dumnezeu. Părerea lor despre Scriptură este că aceasta reprezintă o carte de reguli prevăzută să producă un comportament plăcut lui Dumnezeu, sau o carte care descrie ce vrea Dumnezeu de la noi. Cu alte cuvinte, Biblia nu înseamnă pentru aceștia o carte care să ducă la transformarea caracterului nostru și pentru ca noi să fim făcuți asemenea lui Hristos, ci este o carte despre "tehnicile" de purtare corectă care să atragă binecuvântările corespondente de la Dumnezeu. Astfel, spiritualitatea este înlocuită cu manipularea.

În consecință, acești oameni își privesc liderii lor ca fiind singurii care dețin ultimul cuvânt asupra înțelesului și sensului Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece doar ei, liderii, au (sau, ei spun că au) parte de succes în a face și a primi de la Dumnezeu. Mentalitatea liderilor, în ce-i privește pe ei înșiși, urmașii lor și în ce privește Scriptura, este că ei au "ajuns" la un nivel mai înalt de realizare (împlinire; n.tr.) spirituală, "dobândindu-și" astfel dreptul de a conduce.

Vă rugăm să observați că "realizarea" (de ce nu, experiența; n.tr.) liderilor este cea care stabilește standardul performanței religioase al turmei lor. În unele cazuri, acesta poate fi evanghelizarea sau mărturia publică, ucenicirea creștinilor tineri, sau obținerea victoriilor prin credință, organizarea studiilor biblice în celule de casă, orice este dictat de personalitatea conducerii. Cu alte cuvinte, a împlini cât mai îndeaproape comportamentul prescris este țelul, și nu transformarea interioară după chipul lui Isus. Cei ce excelează la capitolul purtării standard sunt răsplătiți, iar cei ce nu o fac sunt îndemnați să o facă sau sunt sfătuiți (consiliați), iar celor ce suferă le este spus că acesta este răspunsul la toate, sau aproape toate, maladiile lor. Acest aspect ne conduce la cel de-al doilea factor.

Într-un sistem abuziv spiritual, liderii pozează în "postura puterii" utilizând Scriptura. Motivația lor este de a atrage performanța religioasă din partea oamenilor pentru ca nevoile lor să fie împlinite și pentru a "dovedi" că teologia lor este corectă. Din nou, motivația lor nu este de a hrăni sufletele, și nici să ajute la împlinirea voii lui Dumnezeu în viața vreunui om.

Pe lângă a-i epuiza și a-i stoarce spiritual pe oameni, a-i presa pe oameni să trăiască "potrivit cu" Scriptura poate duce la o percepție deformată a lui Dumnezeu. El este astfel recreat după imaginea liderilor respectivi. Din nou, prin aceasta nu se ajută oamenii să dobândească o mai profundă pricepere a lui Dumnezeu prin intermediul Cuvântului Său, cu toată frumusețea lui diversă. De fapt, a deține o mai profundă înțelegere a Scripturii va duce probabil la dezvăluirea întregului abuz care se face.

Cel de-al treilea factor îl reprezintă metoda folosită pentru a studia și a aplica adevărul Scripturii. Într-un sistem abuziv spiritual Scriptura este utilizată pentru a dovedi și a susține interesele personale ale persoanei care o folosește. Practica aceasta se numește "dovedirea cu textul" (din engl., "proof-texting"). Prin această "dovedire" se folosește Scriptura pentru a se susține aproape orice. În acest fel, cu prețul ignorării sau îndepărtării de ideea originală a textului pentru care a fost scris, se folosesc versete care să sprijine sistemul.

Pentru că această metodă este o folosită de lideri, și urmașii lor învață să o folosească. În consecință, există puține șanse ca ei să fie în stare să "împartă drept Cuvântul adevărului" (2Tim.2:15).

Pentru a reduce posibilitatea abuzării Scripturii pentru orice text al ei ar fi de folos să se pună niște întrebări. Cui a fost scris? Cu ce fel de probleme se confruntau cei cărora le-a fost scris textul? Ce a însemnat pentru primitorii ei? Comunică acest text (sau texte) un adevăr universal sau o îndrumare exactă ce privește doar o anume situație? Uneori, chiar și o foarte scurtă privire aruncată contextului unui pasaj ce este studiat va dezvălui imediat că ideea pe care încearcă cineva să o "dovedească" cu respectivul text este complet diferită de intenția originală a autorului care l-a scris.

Am stat de vorbă cu mulți oameni care au avut parte de acest fel de abuz scriptural săvârșit de lideri spirituali, sau suferit în familiile și bisericile lor. Pentru a descrie magnitudinea acestui abuz ar fi necesară încă o carte. În acest capitol vom privi doar la câteva exemple deosebite a unor abuzuri scripturale ce s-au săvârșit împotriva unor persoane ce provin din diferite categorii sociale. Însă înainte de aceasta trebuie să examinăm mai pe larg această utilizare greșită a Scripturii care rezultă în mult abuz. Ea privește legea lui Dumnezeu precum și diferite alte legi găsite în întreaga Scriptură.1

Utilizarea greșită a Legii lui Dumnezeu

Acest fel de abuz scriptural reprezintă o mentalitate care de fapt acoperă toate formele de abuz scriptural. Este înrădăcinat în două dintre principalele neînțelegeri privitoare la motivul pentru Dumnezeu ne-a dat Legea Sa.

În primul rând există mulți oameni religioși care cred că o relație adevărată cu Dumnezeu se poate obține doar prin împlinirea Legii. Totuși Pavel spune în Galateni 2:16, "fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii".

În al doilea rând, mai există și mulți creștini care cred că Dumnezeu a dat Legea Lui pentru a fi o cale de viață victorioasă, pentru a primi o binecuvântare de la Dumnezeu. Însă, Dumnezeu nu a dat Legea pentru ca oamenii să fie drepți înaintea Lui prin faptele lor bune. În același fel, comportamentul legal nu poate fi o modalitate de a rămânea neprihănit înaintea lui Dumnezeu. O relație adevărată cu Dumnezeu constă într-un dar oferit datorită a ceea ce Dumnezeu a făcut prin Hristos. Nu-l poți câștiga sau merita. Îl poți avea doar gratis.

De ce a dat Dumnezeu Legea?

Există trei motive pentru care Dumnezeu a dat legea. Întâi, a dat legea pentru ca toți să putem vedea că am păcătuit. Standardul lui Dumnezeu este ca și o oglindă care ne arată că purtarea noastră este departe de așteptările lui Dumnezeu. Romani 3:20 spune că, "...prin lege (standardul lui Dumnezeu) vine cunoștința păcatului (ceea ce înseamnă a nu trăi conform acestuia)". A realiza că ai dat greș în viață este un lucru bun.

În al doilea rând, legea are scopul de a ne convinge că prin eforturile noastre nu suntem în stare să trăim conform standardului ei. Romani 11:32 spune că, "Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare". Cuvântul grecesc folosit aici simbolizează încuierea sau consemnarea noastră într-o închisoare. De aici, putem vedea că legea lui Dumnezeu nu a fost dată pentru a ne împăca cu El, sau pentru a ne încuraja să trăim vieți sfinte. Mai degrabă ne-a fost dată pentru a ne arăta că pacea cu Dumnezeu și sfințenia sunt absolut imposibil de obținut prin încrederea în sine. Legea lui Dumnezeu ne întemnițează pe toți și ne definește ca fiind oameni ce trăiesc într-o stare de inferioritate/condamnare față de lege.

În al treilea rând, scopul legii este de a ne aduce într-o relație strictă de har cu Dumnezeu, pe baza harului arătat prin Hristos. Citiți mai departe Romani 11:32 și veți vedea ce vreau să spun: "Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toți." Deci, Dumnezeu ne oferă pacea și îndreptățirea înaintea Lui în dar, pe cheltuiala Lui! Odată ce lucrul acesta este realizat, scopul legii este împlinit. Romani 10:4 spune, "Căci Hristos este sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea". Lucru care este lămurit în plus și de Pavel, în Galateni capitolul 3:

Înainte de venirea credinței, noi eram supt paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. După ce a venit credința, nu mai suntem supt îndrumătorul acesta. (v.23-25)

Termenul "îndrumător", sau altfel spus, "tutore", nu zugrăvește complet scopul legii. Alte traduceri folosesc cuvintele "învățător", sau "dascăl", reprezentând niște redări mai reușite ale cuvântului grecesc "paidagogos", ce înseamnă "pedagog/instructor pentru copii" (vă amintește cumva de termenul de "guvernantă"? Cam asta-i situația celor ce nu cunosc harul lui Dumnezeu. Sunt încă "guvernați" de lege și se află încă sub controlul ei; n.tr.). Aceasta este persoana uneori angajată de părinți să se ocupe de copii. Ori de câte ori copiii se abăteau, "tutorele" (sau, "pedagogul") lor îi lovea cu un băț lung. În felul acesta copiii erau mânați literalmente la școală, asemenea vitelor. Dar, odată ajunși la școală unde se găsea adevăratul "învățător/diriginte", slujba lui "paidagogos" se încheia. Treaba tutorelui/educatorului era de a-i îndruma spre învățătura adevărată. La fel cum pedagogul îi menținea pe copii pe calea cea bună și îi mâna înspre școală, tot așa legea este îndrumătorul nostru care să ne mâne la Hristos. Când ne abatem de la drumul nostru, menirea legii este de a explica lămurit că greșim față de standardul lui Dumnezeu. Ea ne "mână" cu nuiaua ei înapoi la calea care să ne conducă la o relație bună cu Hristos.

Însă, odată ce ajungem să avem o relație cu Hristos, "educatorul" nostru și-a pierdut slujba. Acum la venirea credinței, nu mai suntem sub tutelajul legii. Dar, dacă totuși te întorci la lege sau cazi din nou sub incidența ei, a legii lui Dumnezeu, sau o oricărei legi, pentru a trăi viața de creștin, atunci te vei simți învins și epuizat la urmă. A încerca serios, a te forța, este de fapt o reacție incorectă față de niște reguli spirituale, reacție care ori îți va aduce și mai multă oboseală, ori te va face să te crezi foarte neprihănit de sine. Răspunsul corect este de a te odihni din nou în ceea ce Hristos a făcut (în fapta Lui) pe Cruce pentru viață, și să trăiești prin Duhul Său.

Romani 7:4 spune că s-a întâmplat ceva pentru ca noi să putem aduce roadă pentru Dumnezeu. "...Voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți, și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu". Poate observați din verset că nu noi suntem cei producem singuri roada ci, noi aducem roada pe care Dumnezeu o produce. Dacă ești unul ce a fost abuzat spiritual, știi că liderii abuzivi spiritual caută exact acest lucru să-l obțină de la oamenii lor, și anume să aducă roadă. Modalitatea principală prin care o încearcă, este să-i pună pe oameni sub lege, Hristos murind exact pentru acest lucru, ca să ne elibereze de sub ea.

"Lecții" despre cum se trăiește Creștinismul

La început când am deveni creștin (Jeff vorbește acum) m-am dus la o conferință ce a durat o săptămână ținută pentru a mă învăța cum să trăiesc viața creștină. Vorbitorul ne-a prezentat liste după liste de lucruri "spirituale" ce trebuia să le facem cât modul cum să le facem. Când am ajuns acasă am observat că mă simțeam foarte descurajat în ce mă privește și credeam că și Dumnezeu era destul de sătul de mine. Mă simțeam vinovat și umilit.

De atunci, am m-am gândit foarte mult la lucrurile care se petrec la astfel de conferințe. Unul din lucrurile care mă deranjează este faptul că multe din versetele folosite în acele studii sunt complet scoase din context. Însă pe vremea aceea, pentru că țelul acelor studii era de produce un anumit comportament, "dovedirea cu texte" ("proof-texting") părea perfect acceptabilă.

Am mai dedus câteva concluzii. Întâi de toate, nu cred că este posibil să pleci de la "seminarele de formulă creștină" cu o conștiință curată. Sub pretenția de a fi un îndrumător, sau tutore, la Hristos, de cele mai multe ori aceste conferințe îi fac pe oameni să devină aproape complet preocupați de sine. Noi însă știm că ori de câte ori privim la noi înșine suntem dezamăgiți. Presupun că o persoană poate să se analizeze cum se poartă ca și creștin (creștină) și să rămână complet ferită de vină. Din nefericire, acest lucru se numește neprihănire de sine.

Mai cred de asemenea că acest fel de seminarii îi încurajează să trăiască viața creștină pentru niște motive cu totul greșite. Oamenii preocupați de sine (absorbiți de eu; n.tr.) ce pleacă de un astfel de seminar de rețetă creștină cu o listă de lucruri de făcut și cu o conștiință vinovată vor încerca să-și trăiască viața de creștini pentru a-și curăța conștiința.

Dar, gândiți-vă la aceasta. În 1Timotei cap.1, Pavel scrie următoarele: "Ținta poruncii este dragostea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun (conștiință curată) și dintr-o credință neprefăcută" (v.5). Cu alte cuvinte Pavel spune în acest pasaj că scopul învățăturii sale este dragostea care să vină dintr-o conștiință curată, adică dintr-o inimă care este sinceră și dintr-o credință care este adevărată. De unde vin aceste lucruri? Din cât de bine satisfacem lista? Din felul în care ne trăim viețile? Nu. Priviți mai departe. La Evrei cap.10:

Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă și vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: - și fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o apă curată. (v.19-22)

O conștiință bună și o inimă bună nu se pot niciodată obține pe baza unui comportament religios. În plus, noi putem să avem așa ceva datorită lui Isus.

Tot în 1Timotei cap.1 Pavel mai spune, "Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării. Ei vor să fie învățători ai Legii, și nu știu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc". (Iată aici o adaptarea a versetului din engleză: "Căci unii s-au îndepărtat de aceste lucruri și au apelat la discuții inutile, dorind să fie învățători ai legii, deși ei înșiși nu înțeleg nici ce spun nici afirmațiile pe care le fac cu mare îndrăzneală"; n.tr.) Parcă și-n primul secol existau astfel de seminarii de rețete de viață creștină!

Cu aceste gânduri în minte asupra utilizării potrivite și nepotrivite a legii, vă invit să privim la câteva metode specifice de utilizare greșită a Scripturii pe care le-am observat în viețile celor ce i-am consiliat. Versetele folosite sunt doar reprezentative, nu exhaustive. Pentru a clarifica de la bun început, nu vă spunem să desconsiderați aceste versete. Ele sunt importante și utile, și trebuie să le acceptăm în ceea ce spun. Cu toate acestea, au fost cazuri în care acestea au fost utilizate într-un mod abuziv.

Lepădarea de sine

* 1Corinteni 15:31 -- "În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte" (engl., "Eu mor în fiecare zi").

Am văzut mulți oameni care și-au propus singuri sarcina de a încerca să moară zilnic. Astfel, ei devin preocupați de eu-l lor, căutând întotdeauna să vadă dacă este ceva de care trebuie să se lepede, sau să repare. În permanență aceștia încearcă din greu să nu simtă, să nu bage în seamă, și să nu dorească ceva.

În contextul lui 1Corinteni 15, Pavel își susține ideea învierii morților. De fapt, din pricina încrederii sale în învierea sa proprie din morți el își permite să se expună morții pentru evanghelie. În realitate, el se afla într-un asemenea constant pericol fizic încât spune "mă aflu aproape de moarte în fiecare zi". Priviți la Galateni 2:20 și veți vedea că vechiul "eu" răstignit despre care vorbește Pavel, a murit împreună cu Hristos. Noul "eu" plin de viața lui Hristos acum trăiește pe baza credinței în Hristos și nu prin a încerca serios să împlinească o listă de îndatoriri religioase.

* Matei 16:24 - "Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze".

Și acest verset asemenea lui 1Cor.15:31 a fost utilizat greșit pentru a pune în spinarea oamenilor o sarcină de purtat în numele lepădării de sine. În plus, "luarea crucii" într-un sistem abuziv spiritual de regulă devine o încercare de a-i face pe membrii bisericii să îmbrățișeze programul conducerii ei.

Ceea ce ar trebui să ne preocupe pe noi ar trebui să fie îndrumarea oamenilor la sursa vieții care se poate găsi în odihna din prezența lui Dumnezeu. Viața creștină nici nu începe și nici nu se continuă cu tipul de lepădare de sine ce necesită din partea creștinului îndeplinirea unui număr de acte creștine și a comportării conform unui șablon, doar pentru împlinirea cerinței "smereniei" aflate pe listă. Lepădarea de sine este crucială și atât de esențială de fapt, încât pentru a avea viața trebuie să negăm că ar fi ceva ce noi putem face pentru a o primi. Ea este disponibilă doar pe baza crucii lui Hristos. Dacă aceea cruce nu este "crucea" noastră, și dacă propria noastră cruce (alcătuită din diverse comportări și negări), este ceea ce noi purtăm atunci ne aflăm în mare încurcătură.

Dărnicia

* Maleahi 3:8 - "Se cade să înșele (jefuiască; n.tr.) un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi?" Dar voi întrebați: ,,Cu ce Te-am înșelat?" Cu zeciuielile și darurile de mâncare".

* Luca 6:38 - "Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura."

* 2Corinteni 9:6 - "Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera".

Lista de versete folosită pentru a-i face pe oameni să dăruiască Domnului și să-i fie astfel plăcuți Lui, este într-adevăr lungă. Dați pentru a trece de partea Domnului. Dați pentru a rămâne de partea Lui. Și, mai ales, dați pentru a primi. Poate că este adevărat că învățăturile greșite asupra acestui subiect sunt de fapt cele ce-i fac pe oameni să dea, pentru că apelează la lăcomia lor.

Cum ar fi însă să dați pentru că "datorați" bisericii? O prietenă de-a noastră a primit o scrisoare de la conducerea bisericii ei în care i se reproșa pentru că nu dăruia biserici deși frecventa toate serviciile ei și i se slujea. Scrisoarea continua spunând că ei au urmărit-o timp de un an și că au observat că a primit mai mult la serviciile bisericii decât ea a plătit să i se ofere. La urma urmei se spunea, ei sunt o biserică "full-service", adică cu servire completă, integrală.

După aceste lucruri, i s-a amintit în scrisoare că există sute de versete biblice care vorbesc despre zeciuială și jertfe de bunăvoie, de dărnicie. Se mai afirma și că Isus a menționat mai mult dărnicia chiar decât nevoia oamenilor de pocăință. Conducătorii bisericii acestei femei încheiau scrisoarea spunându-i că există "o mulțime de lucrări care concurează pentru dolarul ei de generozitate", și dacă "există vreo modalitate prin care ei să o ajute să-și canalizeze ceva din acesta înspre biserica ei, ei se oferă foarte bucuroși să o ajute".

De la un cuplu căsătorit ce a început de curând să frecventeze o altă biserică am aflat că așa cum se obișnuia și-n alte biserici, li s-a cerut să completeze un formular pentru noi-veniți și să-l depună în colectă. Pe lângă, dezvăluirea numelor lor și a adresei locuinței lor, au bifat o căsuță care indica dacă doresc să primească o vizită pastorală.

Nu după mult timp, pastorul le-a făcut o vizită acasă. După aproape un sfert de oră de discuții banale, acesta i-a întrebat dacă poate să le vadă fișele de salarizare. Mirați, aceștia au întrebat de ce, la care pastorul le-a răspuns: "pentru ca să aflăm care ar fi suma potrivită pe care voi să o dați conform procentului de 10% din venitul vostru." Simțindu-se foarte ofensată, dar păstrându-și totuși calmul femeia i-a replicat cu, "îți voi arăta fișa mea, dacă și dumneata mi-o arăți pe a ta...". Vă puteți închipui care a fost răspunsul acestuia.

Ce se poate spune despre zeciuială? Ideea apare sporadic în Noul Testament, și atunci într-o lumină foarte negativă (vezi, Matei 23:23; Luca 18:9-12). Zeciuiala își are originea în Vechiul Testament. De fapt, acolo se menționează trei zeciuieli separate care totalizau cam 27,1%, după cum urmează: 10% leviților, 10% pentru sprijinirea sărbătorilor naționale, și 10% pentru restul săracilor. Darea acestor sume nu era deloc opțională. Pe vremea aceea, israeliții trăiau sub o formă de guvernământ ce se numește teocrație, care însemna că se aflau sub conducerea lui Dumnezeu și a sistemului religios. Aceste zeciuieli echivalau cu banii de impozit necesari pentru administrarea țării. Procentajul de 27,1% reprezenta costul vieții într-un asemenea stat-biserică și este similar cu suma de bani ce noi suntem obligați să o plătim pentru viața din democrația noastră de astăzi, purtând denumirea de taxe și impozite.

Cum ar trebui să privim dărnicia? Dărnicia este și a fost din totdeauna o chestiune ce ține de inima omului. Capitolul 25 din Exodul conține descrierea colectării resurselor financiare pentru ridicarea sanctuarului. Dumnezeu i-a cerut lui Moise, "vorbește copiilor lui Israel: Să-Mi aducă un dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă" (dacă-mi permiteți o adaptare, "să-l primiți de la orice om a cărui inimă arată dorința de a dărui, este mișcată în direcția aceasta"; n.tr.) (vezi, vers.2). După aproape alte zece capitole de instrucțiuni de construcție a sanctuarului, îl vedem pe Moise repetând condițiile dărniciei. În Exodul cap.35 el spune, "Iată ce a poruncit Domnul. Luați din ce aveți și aduceți un prinos Domnului. Fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima..." (v.4-5).

În 2Corinteni cap.9 Pavel spune: "Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ,,pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu" (v.7). Apoi, în versetul următor Pavel revelează izvorul de unde provine o dorință a inimii de a da: "și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună". Credeți că a crede în acel verset poate să aibe un impact asupra dărniciei d-voastre? Noi credem că da.

În final câteva cuvinte pentru cei ce dau pentru a primi. În Romani 11, Pavel pune o întrebare retorică: "Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?" (v.35) Răspuns: nimeni. Nimeni nu i-a dat într-adevăr nimic lui Dumnezeu fiindcă toate lucrurile vin de la El. Noi culegem într-adevăr ceea ce semănăm într-un sens spiritual. Există o răsplată pentru fapte bune. Acestea sunt afirmații adevărate. Dar dacă facem fapte, sau semănăm pentru a obține, a dobândi o răsplată, sau ca să ni-l îndatorăm pe Dumnezeu, atunci nu vom primi nimic. Dumnezeu nu-i datorează nimănui nimic. Matei 6:1-4 spune că dacă dăm pentru a fi observați, sau pentru a fi lăudați de alții, deja ne-am primit răsplata. Cu alte cuvinte, ți-a fost "achitată" pe deplin de datoria, la fața locului, singura ta răsplată fiind faptul că cineva te-a băgat în seamă.

Pacea și unitatea din Biserică

* Matei 5:9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!

* Filipeni 2:2 ...faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.

* Efeseni 4:3 ...și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii.

Pacea și unitatea sunt foarte importante în trupul lui Hristos. Dar a trăi într-o pace și unitate adevărată nu înseamnă a ne preface că ne înțelegem sau a ne purta ca și cum nu există nici o problemă. Versete ca cele de mai sus au fost utilizate pentru a-i face pe oameni să se poarte uniți când în realitate nu erau. Lucrul acesta rezultă în formarea unui sistem de tip "nu se poate spune nimic", unde problemele sunt măturate sub preș iar liderii nu dau socoteală înaintea nimănui pentru faptele lor. Fiindcă oamenii nu sunt în realitate deloc uniți, disensiunile și tulburările cresc în urma bârfelor și a vorbitului pe la spate.

Dacă priviți mai îndeaproape la versetul din Filipeni veți observa cuvântul "mențineți" (în versiunea englezească a versetului; n.tr.). În versetul din Efeseni vedem că se folosește cuvântul "a păstra". Pentru a proteja pacea și unitatea acestea trebuie mai întâi să existe. Nu este posibil să păziți/păstrați sau să mențineți ceva ce nu există. Într-un sistem abuziv din punct de vedere spiritual, oamenii sunt învățați cum să pretindă pacea și unitate. Ironia este că ceea ce se păstrează într-adevăr, este lipsa de pace și unitate.

Din domeniul consilierii noi cunoaștem conceptul de persoană aflată într-o familie disfuncțională care menține sau impune o pace falsă, și care este denumită "pacificator". Aceasta este persoana care se interpune în relațiile dintre alții încercând să-i ajute să-și rezolve probleme pe care le au. De regulă își asumă responsabilitatea ca toată lumea să se înțeleagă. În realitate, "pacificator" nu este termenul potrivit pentru a descrie o asemenea persoană deoarece pentru a pacifica trebuie mai întâi să existe o pace instaurată. Acesta se poate numi mai degrabă "armistițiator". Armistițiul reprezentând înțelegerea prin care se încetează lupta între părți care încă nu renunță la starea de conflict și care încă trebuie să-și rezolve diferendele. Din nou, ceea ce "armistițiatorul" încearcă să evite este aparența vreunui conflict în sistemul lui, spiritual sau nu, care să indice că liderii au o problemă ce-i pune în conflict cu alții. Conflictul, fiind un indiciu că ceva nu merge, iar conform regulilor negrăite, nu se poate spune că nu merge ceva.

Un adevărat pacificator, așa cum se observă în Matei 5, este cel ce merge acolo unde nu există pace și aduce pacea. Nu este cel ce acoperă și tăinuiește dezacordurile cu fațada unei păci false, și nu este cel ce-i face pe oamenii aflați într-un dezacord total să se comporte ca și cum ar fi de aceeași parte a baricadei. Pentru ca să se instaureze o pace adevărată, trebuie să aibe loc nu doar o "încetare a focului" ci o schimbare a inimii. De unde vine așa ceva?

În Iacov, cap. 3 apostolul ne scrie:

"Dar dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele. Înțelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică. Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace". (v.14-18)

Observați întâi că Iacov ne amintește că pizma (invidia) și cearta sunt probleme ale inimii. Mai observați că unde se manifestă aceste lucruri, este prezentă dezordinea. Cu alte cuvinte, prezența dezordinii semnalează o problemă a inimii. De aceea, a-i îmbuna pe oameni, a-i convinge cu lucruri frumoase, nu ajută, ci dimpotrivă fac situația să fie mai proastă la urmă. Puteți nota de asemenea, că înțelepciunea este mai întâi curată/pură, iar pacea vine în urma purității. Cuvântul "curată" înseamnă nepângărită, autentică, adevărată.

Pavel spune în Efeseni 5, "nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osândiți-le... Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina" (v.11-13). Responsabilitatea, schimbarea de atitudine și în plus pacea, sunt vizibile în lumina adevărului. Întunericul se găsește acolo unde fărădelegea și confuzia operează. În concluzie, Iacov spune că pacea falsă și ipocrizia sunt demonice.

Disciplina în biserică

* Matei 18:15-17 - "Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș".

* 1Corinteni 5:5 - "am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus".

Aceste versete sunt versetele disciplinei în biserică. Disciplina în biserică reprezintă un subiect extrem de crucial, adesea înțeles greșit și uneori abuzată printre creștini. Ea este crucială în două contexte: pentru reconcilierea între creștini, și pentru protejarea de pericol (păcat; n.tr.) a trupului lui Hristos.

Într-un sistem abuziv spiritual aceste versete devin adevărate arme în mâinile celor ce vor performanță religioasă, folosite pentru a-i face pe oameni să se comporte diferit, sau să se scape de ei dacă nu se conformează.

Încă odată, contextul este foarte ajutător în înțelegerea ideii de bază a acestor două pasaje. În Matei 18, versetele imediat precedente o descriu pe oaia rătăcită. Astfel, păstorul cel bun le lasă pe restul oilor sale pentru a pleca în căutarea celei ce s-a depărtat. În 1Corinteni 5, problema este creată de omul ce trăiește în incest cu nevasta tatălui său, poate mamă vitregă a acestuia. Vestea acestei relații era foarte binecunoscută (v.1) și era privită cu șoc, problema având un efect foarte negativ asupra întregii biserici (v.6).

Însă fratele ce a păcătuit împotriva ta este mai degrabă asemenea oii ce s-a rătăcit. Ca prin urmare "du-te și mustră-l". Cu alte cuvinte du-te la el și adu-l înapoi. Dacă nu ascultă, ia-i și pe alții și du-te la el. Dacă nici atunci nu ascultă, spune-l bisericii. "Biserica" nu înseamnă un grup de oameni care se strâng sub același acoperiș de vreo două ori pe săptămână. Biserica este grupul de oameni ce au o autentică legătură spirituală cu persoana rătăcită. Dacă totuși nu ascultă, lăsați-l să se ducă. (În capitolul următor vom vorbi mai mult despre ce înseamnă a-l trata pe un astfel de om "ca un păgân și un vameș").

În 1Corinteni lucrurile stau altfel. Aceasta nu este o persoană care doar s-a rătăcit pe drum. Acest om păcătuia în mijlocul trupului lui Hristos și toată lumea o știa. Păcatul lui afecta tot trupul, toată biserica. De ce? Pentru că în relațiile strânse de felul familiilor și bisericilor ceea ce face un membru al lor afectează pe toți membrii lor. Acum, este ușor să înțelegem cum un nelegiuit sexual poate avea un efect negativ asupra victimelor sale. Dar ce se poate spune despre o astfel de relație, ca în cazul de față? Devreme ce toată lumea din biserică știa de ea, aceasta era afectată pentru că purta povara tăinuirii acestei relații. Iar noi știm că necesită tot atât de multă energie să nu înfrunți problemele precum necesită să o faci. De fapt, este nevoie de mai multă pentru că a nu te ocupa de ea, înseamnă a o păstra și în plus să depui un enorm efort suplimentar pentru a o tăinui.

În această situație, Pavel este foarte sever. Este supărat pentru că creștinii din Corint nu au recunoscut gravitatea situației pentru ca cel ce a săvârșit acele fapte, "să fie dat afară din mijlocul lor". În versetele 9-10 el le amintește conform învățăturii date de el lor să "nu vă asociați cu oamenii imorali, fără să mă refer la oamenii imorali ai lumii acesteia, pentru că atunci voi ar trebui să ieșiți din lume". Vedem că Pavel nu era paranoic și nu se îngrijora de ceea ce se petrecea afară, ci era preocupat de ce se petrecea înăuntrul bisericii (vezi, v.12). Avertismentul său privea pe orice "așa-zis frate, care totuși este imoral...". (traduceri libere din versetele din limba engleză; n.tr.)

Lucrul acesta este greu de instaurat în unele biserici, pentru că cei ce trebuie disciplinați sunt chiar cei ce le conduc.

Concluzie

Valoarea acestui capitol nu constă în tentativa de descurcare a fiecărui caz de abuz spiritual. Lucrul acesta ar fi imposibil. Speranța noastră este ca măcar să vă fi fost clarificate niște probleme. Însă mai mult decât atât noi am dorit ca d-voastră să știți cum să abordați Scriptura, cum să fiți abordați cu ea și de asemenea cum să-i trageți pe alții la răspundere pentru "împărțirea dreaptă a adevărului" (2Tim.2:15).

După cum ați văzut, Cuvântul lui Dumnezeu este asemenea unei săbii puternice. Totuși poate fi folosit ca un instrument al harului aducând aminte de dragostea lui Dumnezeu. El poate face ordine în viețile noastre. Însă, aflat în mâinile cui nu trebuie, sau utilizat greșit, cu el se pot pune poveri pe umerii oamenilor, sau să-i manipuleze rușinos în a face voia cuiva în numele lui Dumnezeu.

În capitolul următor, vom privi la modul în care Cuvântul lui Dumnezeu a fost utilizat greșit în viețile unor oameni ce au fost răniți și victimizați, și ca prin urmare încă odată abuzați.

1 Cele Zece Porunci date lui Moise (Exodul 20:3-17; Deuteronomul 5:6-21) însumează Legea lui Dumnezeu -- cerințele Sale oferite umanității. Mai târziu Isus a rezumat Legea lui Dumnezeu prin dragostea perfectă față de Dumnezeu și față de semenul nostru (Matei 22:35-40).


Apologetică