Înapoi
Acasă
Biblia

Frica de domnul


Istoric vorbind, când poporul lui Dumnezeu Îl ia în serios pe Dumnezeu, rezultatul este o creștere reală și durabilă în Biserică

Sunt sigur că o coardă adâncă a fost atinsă înlăuntrul tuturor celor ce au participat la o întâlnire recentă de rugăciune la care am abordat o secțiune din lungul psalm ce conține un verset care te cercetează foarte mult. Psalmul 119:120 spune: "Mi se înfioară carnea de frica Ta, și mă tem de judecățile Tale." Înainte de a scrie acest verset, psalmistul indicase în mod repetat dedicarea sa puternică și constantă față de Domnul, și opoziția sa strictă față de vrăjmașii lui Dumnezeu și ai poporului Său. De ce atunci, ar trebui un om care nu avea păcate ascunse, să aibă o așa frică de Domnul? Și frica lui nu este mică. Cuvântul tradus, înfioară, este unul puternic însemnând a se ridica, indicând că carnea lui s-a strâns sau a fost străbătută de un fior la vederea Domnului. Cuvântul apare în Biblie doar aici și în Iov 4:15. Este aceasta o atitudine corectă pentru un credincios față de Dumnezeul său răscumpărător?

Frica și credința se exclud reciproc în afara cazului în care ele au un rol în relație cu Dumnezeu. Dacă avem credință în Dumnezeu, nu vom mai avea nici o teamă... cu excepția temerii de Domnul. Noi, totuși, trăim într-o perioadă în care presiunile terapeutice ale societății ne condiționează să evităm orice formă de teamă, ca și cum, orice teamă, în special cea evlavioasă, ar dăuna psihicului nostru. Astfel, oridecâte ori noi creștinii întâlnim în Scriptură fraza, frica de Domnul, ne simțim obligați să ne informăm pe noi înșine și să învățăm pe alții că frica nu înseamnă cu adevărat frică, ci reverență filială. Dar cu siguranță frica, spaima, și venerația sunt părți ale adevăratei reverențe.

Când oameni sfinți ca Moise, sau Isaia care au privit la viziuni ale Domnului, ei au căzut înaintea măreției Sale uimitoare. Totuși, în timp ce noi trebuie să admitem că acești sfinți ai Vechiului Testament se temeau de Domnul în mod evident, noi putem asuma superficial și greșit că noi, cei ce trăim în lumina și dragostea lui Dumnezeu în Hristos, nu avem nevoie de o asemenea frică. Noi citim că dragostea desăvârșită alungă orice frică (1 Ioan 4:18). Totuși, cine este perfect în dragoste în această vale a desăvârșirii sufletului? Dragostea lui Dumnezeu în Hristos este manifestată mai explicit în Noul Legământ, dar este cumva înțelegerea noastră și reflecția noastră a acestei iubiri perfectă în acest pelerinaj? Și o astfel de dragoste, chiar desăvârșită, previne tremurul înaintea Domnului nostru? Vedeți, ca și răspuns, reacția lui Ioan, ucenicul preaiubit, când a privit pe Patmos viziunea Hristosului înălțat (Apocalipsa 1:10-18). La vederea acesteia, Ioan a căzut la picioarele lui Isus ca un om mort (v. 17).

Cu siguranță că nu putem presupune că Moise, Isaia, și Ioan au arătat o așa teamă de Dumnezeu pentru că ei au înțeles mai puțin clar și adânc dragostea, și cu atât mai puțin gloria sfântă, măreția stăpânitoare, și puterea uimitoare a lui Dumnezeu decât noi. Astfel ne întoarcem la cuvintele psalmistului în Ps. 119:120. Era el orbit față de harul și dragostea lui Dumnezeu, sau vedea el aceste calități binecuvântate fără să piardă din vedere măreția glorioasă și înfricoșată a Sfântului lui Israel? Într-adevăr, nu ne rămâne decât să concluzionăm că acești oameni au privit ceva esențial în Dumnezeu și care noi am pierdut din vedere într-o mare măsură.

Este frica de Domnul o concepție care ne șchiopătează sufletul și ne dăunează psihicului, lepădată de era noastră luminată? Cuvântul lui Dumnezeu o declară ca fiind o forță potentă ce purifică și convertește sufletul de la gândurile și faptele rătăcitoare și păcătoase (Psalmul 19:8, 9). Haideți să fim sinceri și să ne întrebăm pe noi înșine: Câte gânduri rele și fapte nelegiuite ar fi fost stirpate dacă noi am avea o teamă corectă cât și o dragoste corectă pentru Dumnezeul nostru? O frică de Domnul corectă este un bun preventiv. Ea ne păzește de la a intra în păcat, ne reține de la a cultiva păcatul, și ne scoate din păcat când cădem în el. În mod pozitiv, frica de Domnul este începutul cunoștinței (Prov. 1:7), și nu o superstiție josnică și păgubitoare.

A avut absența fricii de Domnul un efect benefic sau advers asupra evanghelismului? Mulți ar spune că noi nu trebuie să speriem oamenii de la gândul lor inițial cu privire la Isus, cu vorbe despre reverența sfântă și tremurul temător înaintea Mielului lui Dumnezeu. Trebuie să admitem, de asemenea, că acele biserici care au un apel pentru necredincioși neofensându-i cu întregul adevăr al Evangheliei, au tendința să se umple cu oameni. Dar caută cineva care este mort în păcat să tremure înaintea unui Dumnezeu atât de măreț? Am îndoielile mele că membrii acestor mari congregații care se dau în vând după muzică trivială și refuză să se hrănească cu altceva decât cu predici superficiale, impregnate din greu cu umor, vor sta în picioare în ziua când cerurile vor trece cu tunet, și pământul și lucrările lui vor fi arse (2 Petru 3:10).

Istoric vorbind, când poporul lui Dumnezeu Îl iau în serios pe Dumnezeu, rezultatul este o creștere reală și durabilă în Biserică. Citiți în Fapte 9:31 cum Biserica primară creștea pe măsură ce oamenii creșteau în frica lor de Domnul, și cum oameni din afară, prin mărturia credincioșilor, veneau să vadă condiția lor serioasă.
Eșecul josnic și vinovat al zilei noastre este că mare parte a așa-numitului evanghelism nu salvează oamenii de la mânia viitoare a lui Dumnezeu, ci mai degrabă ajută la tratarea unor simptome ale păcatului, oferind alinare imediată, temporară, și relativă de la nenorocirile acestei lumi blestemate. Și noi putem crede că putem îmbunătăți evanghelismul lui Iona, neanunțând ziua ce vine a Domnului, ci mai degrabă, spre câștigarea oamenilor avertizând oamenii de pe plaja de vacanță să se ferească de pești mari, ce înghit oameni.

Cât despre mine, mă simt vinovat de lipsa mea de frică pentru Domnul meu. Este o lipsă pe care doresc să o diminuez. În acest sezon în care cerem, dăruim, și primim daruri, nu am face noi bine să plasăm frica de Domnul în capul listei de daruri pe care am spera să le primim?

William Harrel
Immanuel Presbyterian Church, Norfolk, Virginia

Tradus de Cristian Coțovan


Diverse