Înapoi
Acasă
Biblia

Elemente ale interpretării: Limbajul figurativ

Figurile de stil

Părțile de vorbire găsite în Biblie


Biblia se interpretează literar. Aceasta înseamnă a spune exact ce spune ea, dar fără a ignora genurile literare folosite în exprimare. Ea este într-adevăr o carte specială, în mod unic inspirată de Duhul Sfânt, însă această inspirare a ei nu transformă literele, cuvintele, propozițiile și frazele ei în formule magice. Chiar inspirat de Dumnezeu, un verb rămâne un verb, iar un substantiv este un substantiv. Întrebările nu devin exclamații, iar narațiunile nu devin alegorii. Principiul interpretării literare necesită cel mai atent studiu al formelor de exprimare ale textului. Pentru a putea interpreta bine Biblia este nevoie să avem o idee despre genurilor literare sub care textul pe care-l studiem poate să apară.

În viața de zi cu zi facem o deosebire aproape neobservabilă între genurile literare pe care le întâlnim. De exemplul când citim ziarul nu spunem că citim un roman și când ascultăm știrile, bănuiesc că nu credem că ni se spun basme!! Adică, deosebim ce citim și ce auzim și putem recunoaște o poezie sau o narațiune. A nu face același lucru cu Biblia poate conduce la un eșec al interpretării ei. Cunoașterea măcar generală a genurilor literare în care aceasta a fost scrisă este crucială pentru corecta ei interpretare.

Pentru a dovedi necesitatea cunoașterii formelor literare prin care se exprimă Dumnezeu dați-mi voie să vă amintesc că foarte mulți oameni desconsideră realitatea istorică a unei întâmplări ca cea a înghițirii lui Iona de către balenă și o interpretează ca fiind doar o legendă și un mit menit să descrie învierea lui Isus, și că aceasta nu a avut loc în realitate. Din ce motiv? Din cauză că aceștia nu pot face deosebirea între felul de literatură care se găsește în cea mai mare parte a cărții, și anume, un poem dramatic care se susține că nu comunică o întâmplare reală ce a avut loc în istorie, astfel subminând infailibilitatea și inspirația Scripturii. Cu toate acestea forma poetică în care Iona uneori se exprimă nu înseamnă că peripeția lui nu a avut loc. Este un exemplu al eșecului de a înțelege corect genul literar conținut în aceea carte. S-au "poticnit" de forma în care a fost scrisă!

În același fel alții desconsideră Scriptura datorită exprimării hiperbolice (o afirmație exagerată intenționat cu scopul de a produce un efect - cum o definește un dicționar). De exemplu, indică criticii ei, se spune că Isus a străbătut toate satele și cetățile pentru a predica (Matei 9:35), ori lucrul acesta nu era posibil fără ca Isus să petreacă sute de ani de viață pământească! Înseamnă oare aceasta că Isus a luat fiecare localitate din Palestina la rând pentru a-i predica Evanghelia, sau doar că a trecut prin foarte multe cu acest scop?

În același fel se exprimă și cu privire la afirmații ca, "tot ținutul Iudeii și toți locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan...(Marcu 1:5), spunând că Biblia este neserioasă exprimându-se în acest fel pentru că practic noi știm că era imposibil ca "tot" ținutul să "iasă" la El (la urma urmei cum poate veni un ținut la un om?)!!

Dar oare nu ne exprimăm noi astăzi la fel când spunem că echipa de fotbal a orașului Sibiu(!) câștigătoare a Cupei a fost întâmpinată la stadion de "toți" locuitori orașului? Este aceasta o dezinformare, o inexactitate, o știre falsă? Nu este mai degrabă o exagerare nevinovată aruncată cu scopul de sublinia numărul nespus de mare de oameni care au venit să-i vadă pe campioni!!

Alții mari cărturari/savanți neagă istoricitatea și inspirația Bibliei pentru că Isus a afirmat că grăuntele de muștar este cea mai mică dintre toate semințele (Matei 13:32) iar lucrul acesta astăzi se știe că nu este adevărat. Dar din păcate, nu se mai întreabă ce-a vrut Isus să spună folosind dimensiunea într-adevăr mică (dar, nu cea mai mică) a seminței de muștar și nici nu se uită la contrastul pe care El l-a trasat în acest fel. Aceste grave erori se săvârșesc din interpretarea greșită și din negarea rolului pe care figurile de stil îl joacă în revelația Cuvântului lui Dumnezeu. Noi nu putem face așa.

De aceea, doar o potrivită analiză a figurilor de stil poate descifra unele dintre confuziile și percepțiile greșite ale Bibliei pe care și noi le putem avea. Să încercăm să le cunoaștem.

Unul dintre cele mai relevante mijloace literare folosite în cuvântul lui Dumnezeu sunt figurile de stil, limbajul simbolic, sau figurativ. Acestea trebuiesc cunoscute și definite pentru ca să poată fi interpretate bine. Încă odată, unele dintre cele mai grave erori de interpretare a Bibliei intervin ca și consecință a necunoașterii și nerecunoașterii acestor forme. Exemplul Martorilor lui Iehova care folosesc personificarea Înțelepciunii din Proverbul 8 este grăitor. Ignorând personificarea ei, aceștia folosesc în mod neautorizat pasajul pentru a susține ca Isus este o ființă creată, și nu Fiul necreat al lui Dumnezeu, ce mai degrabă a creat alături de Tatăl și Duhul Sfânt, decât a fost creat.

Pe de altă parte, abuzul acestor forme de exprimare a dus la negarea unor realități biblice și a unor doctrine străvechi ale credinței creștine. Este vorba despre negarea modernă a iadului de către unii dintre teologii protestanți ai deceniului trecut ce au apelat la aceste figuri de stil pentru a-și susține interpretarea lui simbolică. Aceste două exemple de interpretare greșita a figurilor de stil ar trebui să fie suficient de convingătoare încât să acordăm o deosebită atenție cunoașterii și interpretării lor.

Milton Terry ne prezintă acest subiect cu mare măiestrie:

Tendința naturală a minții omenești este de a trasa în permanență comparații și a face asemănări. Astfel, prin utilizarea metaforelor și asemănărilor emoțiile omului pot fi intensificate iar imaginația lui stimulată. Chiar dacă pentru a ne exprima ideile noastre, am fi în stare să folosim cel mai copios limbaj posibil, nespus de bogat în cuvinte și expresii, mintea noastră încă ne-ar cere să ne comparăm și să ne contrastăm ideile, o asemenea operație necesitând o varietate de expresii și de figuri de stil. O atât de mare parte din cunoașterea noastră a fost dobândită prin intermediul simțurilor încât toate ideile noastre abstracte și toate conceptele spirituale au o bază doar materială. "Nu este greu de observat", spune Max Muller, "că întreg vocabularul nostru religios străvechi este alcătuit din metafore". În ce ne privește toate aceste metafore au fost uitate. Noi vorbim de duh fără să ne gândim la suflare, de ceruri, fără să ne mai gândim la cerul Terrei, de iertare fără să ne mai gândim la izbăvire, sau de revelație fără să mai gândim la dezvăluire. (sau, de inimă fără să ne gândim la organul fiziologic, de mântuire fără să ne mai gândim la scăpare, salvare, etc.; n.tr.) Însă în limbajul antic fiecare dintre aceste cuvinte, chiar fiecare cuvânt care nu se referea la un obiect material, se afla încă în starea de dezagregare, pe jumătate spiritual și pe jumătate material, strălucind sau pălind, în funcție de capacitățile utilizatorilor sau ale ascultătorilor săi."

Milton S. Terry, Biblical Hermeneutics (Grand Rapids: Zondervan Publishing House, n.d.), p. 244.

Așa cum deja am indicat, folosirea uzuală a unui cuvânt din Biblie s-ar putea să nu fie literală. Utilizarea figurativă a unora este ceea ce ne îngreunează nouă enorm înțelegerea Bibliei. Cu toate acestea toate formele de literatură folosesc limbajul figurativ și figurile de stil. Le poți găsi în articolele de ziar sau în Shakespeare. Sau, chiar dacă nu ați realizat, și d-voastră le folosiți în vorbirea de zi cu zi: "iute ca săgeata", "foame de lup", etc.

Figurile de stil permit să se spună foarte mult folosind doar câteva cuvinte. Ele stimulează imagini mintale și sentimente care întăresc sau îmbogățesc afirmațiile tale. Acestea adaugă claritate, frumusețe, exactitate și fac ideea să fie mult mai interesantă. Spre exemplu, poți spune, "mi-e foame", dar gândește-te cu cât mai expresiv ar fi să spui, "am o foame de lup"! Cu toate acestea figurile de stil nu sunt doar niște ornamente (podoabe) alte vorbirii, ci constituie o formă de comunicare a unor înțelesuri. Noi le vom studia pentru a putea înțelege contribuția pe care acestea o aduc textului biblic. Scopul nostru este să ajungem să înțelegem corect Scriptura nu doar să fim în stare să-i spunem pe nume unei figuri de stil.

Astfel, a fost odată o familie numită asemănarea. Unii dintre vecinii ei i-au înțeles greșit pe membrii ei. Vedeți aceștia nu pricepeau că această familie este o familie de actori care-și petreceau mai tot timpul jucând un rol. Familia asemanare cuprinde cinci membrii:

1) Similitudinea
2) Metafora
3) Tipul
4) Alegoria
5) Parabola (sau, pilda)

În această primă familie a figurilor de stil se regăsește o singură trăsătură comună: toți membrii ei se aseamănă într-un fel sau altul cu obiectul cu care se compară. În cele mai multe cazuri asemănarea aceasta se limitează doar la caracteristicile esențiale și de regulă acestea sunt definite în porțiunea care se studiază.

Tipurile, alegoriile și parabolele, de obicei sunt puțin mai complete și pot participa în mai multe comparații. Trebuie să atragem atenția asupra pericolului ca imaginația omenească să le ducă în extreme sugerând interpretări bizare.

Ce potențial uriaș se găsește în limbajul figurativ! Să explorăm câteva dintre exemplarele folosite în Biblie. Mai jos aveți enumerate câteva dintre acestea, cât și situațiile în care ele sunt utilizate.

Similitudinea

Similitudinea este "fiul cel mai mic" (mezinul) acestei familii. Rolul său este unul foarte simplu, el întotdeauna anunțând ce va face. Astfel el îți spune, "acum mă voi purta asemenea unui uriaș" și-l vei vedea intrând în cameră tropăind și călcând apăsat ca un uriaș. El își joacă rolul. Alteori, îți va explica, "sunt îmbrăcat ca și un polițist". Micuțul similitudine va folosi întotdeauna cuvintele "ca", "asemenea", "ca și", pentru a explica ce va face.

Biblia folosește multe similitudini. Observați doar ce spune Isaia 53:6 : "Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui...". Astfel, profetul Isaia trasează o comparație directă între noi și niște oi. Evident, nu vrea să spună că și noi avem patru picioare și lână (unii, poate!!), ci că noi sunt asemenea oilor în această privință: ne-am rătăcit/pierdut de Creatorul nostru! Ne-am depărtat de Dumnezeul nostru!

Isaia 55:9 oferă o altă similitudine. "Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre." Observați că în acest caz similitudinea apare sub o formă diferită. Întâi se spune "cât de", apoi "atât de" realizând asemănarea. Aceasta este trăsătura de bază a similitudinii. Ea întotdeauna va face o asemănare folosind cuvinte de acest fel. În general o similitudine va fi scurtă, însă uneori poate fi foarte lungă întinzându-se pe cuprinsul a mai multor versete (vezi, Isaia 55:10-11).

Alte apariții ale similitudinii: Rom.12:4, Ps.102:6, Judecători 13:6, 2 Samuel 22:34, Matei 28:3, Isaia 40:15.

Întâi, haideți să comparăm similitudinea cu metafora. Efeseni 5:22-27 reprezintă o similitudine pentru că în acel pasaj se face o comparație formală, pe de-o parte între Hristos și Biserică, și de cealaltă parte, între soții și soțiile lor. Cuvintele "ca", "tot așa", "ca și", "cum", sunt cele ce o evidențiază. Această figură de stil are rolul de a sublinia și a înnobila relația căsătoriei. Acest lucru se poate vedea zugrăvit în tabelul de mai jos:

Un exemplu de dezvoltare a interpretării unei similitudini

Cum este Hristos și biserica

Tot așa sunt soții și soțiile

Cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea ...Efes.5:25 Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica ...Efes.5:25
"Ca s-o sfințească" (Efes.5:26), adică pentru a putea sa o folosească în scopul pentru care a creat-o: a) ca si o expresie a propriei sale vieti si caracter. b) pentru a ne împlini, ca și mădulare ale Sale, slujbele și darurile date nou de Dumnezeu. c) multe altele, adăugați d-voastră! Tot așa și soțul să-și sfințească soția lui dăruindu-și viața lui ei, și să o sprijine să-și: a) exprime propria ei personalitate și viața în Hristos. b) folosească darurile ei într-o lucrare spirituala. c) să se îngrijească de casa ei, împlinindu-și menirea față de soțul și copiii ei.
"Ca să înfătișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită" (Efes.5:27), adică, ca el să se poată bucura de beneficiile rezultate din dragostea Lui jertfitoare față de Mireasa Lui. Prin dragostea Lui, să ducă la desăvârșirea umanității noastre. Ca soțul să poată căuta împlinirea soției sale, a se bucura de ea. Să se poată bucura de frumusețea și de gloria rolului ei de femeie în familia lui. Îndeplinindu-și rolul său de cap al familiei să o conducă prin dragostea lui la împlinirea ei.
"fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană" (Efes.5:27). Ca lucrarea Lui în noi să continue și să fie dusă la îndeplinire, și ca noi să-i aparținem în întregime Lui. Tot așa soțul să-i rămână credincios ei, prin devotament și fidelitate, în ciuda problemelor.
"după ce a curățit-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt" (Efes.5:26). Prin comunicarea pe care, din dragoste, El a inițiat-o, să ne apropie, și să ne țină în dragostea Lui. Tot așa și soții trebuie să-și comunice dragostea lor soțiilor lor, amintindu-și că dragostea se exprimă singură, că lui îi revine inițiativa de a demonstra acest lucru, așa cum și Hristos a făcut-o. Doar atunci, și el va iubi așa cum Hristos a iubit.

Cum se interpretează? Privind la trăsătura comună subliniată la părțile sau obiectele asemănate.

Metafora

"Domnișoara" metaforă este sora mai mică a micuțului similitudine. Ea este cu puțin mai în vârstă decât el, dar și ea conține părți scurte. Și ei îi place de asemenea să joace unele roluri, dar nu spune tuturora ce face. Uneori poate spune , "sunt o prințesă", iar unii s-ar putea să o creadă, dar prietenii și familia ei știu că nu este. Alteori, s-ar putea să spună "sunt un fluture", dar de data aceasta toți să știe că ea doar juca rolul unuia. Rolurile ei aduc foarte mult cu cele ale familiei ei, însă sunt mult mai scurte.

Prin contrast, metafora nu este atât de directă ca și similitudinea. Ea comunică o impresie (exprimă o imagine) mai mult prin intermediul sugestiei. Prin expresiile, "Voi sunteți sarea pământului..." (Mat.5:13) și "Voi sunteți lumina lumii" (Mat.5:14), Domnul nostru Isus apelează frecvent la metafore pentru a exprima adevărul incontestabil al faptului că creștinii se presupune să joace un rol hotărâtor în schimbarea lumii. În vremurile acelea, și nu numai, sarea era principalul mijloc prin care se oprea descompunerea peștelui sau a cărnii, astfel încât folosirea acestei imagini de către Isus a avut efect asupra ascultătorilor Săi. La rândul ei, lumina ne permite să ne arătăm plini de încredere. Ea alungă întunericul. Dacă nu vedem înainte, ne pierdem și ne rătăcim. Însă lumina luminează în întuneric. Cuvintele "sare" și "lumină" sunt folosite pentru a sugera o comparație. Noi ar trebui să fim în lumea aceasta ca și lumina și să ne comportăm Ca ȘI sarea. Aceste metafore puternice ne conving de importanța deosebită a rolul nostru în această lume.

În Biblie sunt folosite numeroase metafore. De regulă, metafora se bazează pe o anume trăsătură care este dorită să apară între cele două părți. După cum am văzut mai sus, atât sarea cât și creștinul joacă un rol comun, fiecare pe tărâmul lui, de conservare, de împiedicare a stricăciunii. Aceasta este trăsătura care se poate întâlni la obiectele asemănate, indiferent de cât diferite sunt în natura lor.

Interpretare
Pentru fiecare metaforă ar trebui să punem întrebarea, "în ce fel caracterizează sau explică obiectul cu care se face comparația?", sau, "care este principala utilizare a obiectului din metaforă?" Isus a spus în Ioan 10:11 "Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oile sale". După descrierea metaforei, El explică calitatea păstorului care i se potrivea și Lui, și anume faptul că El își va da viața pentru oile Sale. Astfel, Scriptura va explica singură figura care este folosită. Vezi, Ioan 6:51; 15:1; 10:9; 14:6; Matei 5:14; 1 Cor.3:9; Luca 13:32.

Tipul (umbra)

Cel mai vârstnic fiu al familiei asemănare este adolescentul tip. Lui îi place nespus de mult să imite, să mimeze și să reconstituie mici scenete. Show-ul său preferat este parada de siluete. El aranjează ca lumina reflectorului să cadă asupra lui dintr-o parte pentru ca umbra lui să fie proiectată pe ecran. Atunci el își joacă diversele lui roluri. Audiența lui este impresionată de jocul de umbre care se petrece în același timp cu derularea rolului său. Cu toate acestea rolul său este uneori greu de înțeles. Nu-ți dai seama imediat ce joacă. De aceea, este nevoie ca cineva să ne explice.

Studiul tipurilor (umbrelor) biblice este unul foarte bogat și care aduce foarte multe satisfacții. În Coloseni 2:17 tipurile sunt denumite "umbra lucrurilor viitoare". Dumnezeu a folosit umbrele în Cuvântul Său pentru a ilustra multe din adevărurile Sale esențiale. Astfel jertfa lui Hristos a fost "jucată", "imitată", de jertfele de animale ale Vechiului Testament, sau templul este "umbra" locului ceresc unde se găsește Dumnezeu. În același fel Biblia vorbește de Adam (Rom.5:14) spunând că este "o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină" (dacă, doriți, "un prototip"), adică, a lui Hristos.

Diferitele forme sub care apare tipul (umbra) în Biblie

* Ca și întâmplare (eveniment)

În cel de-al 10-lea capitol al primei epistole către Corinteni se descriu mai multe întâmplări care s-au petrecut în timpul rătăcirii prin pustie a israeliților. Aceste lucruri denumite în grecește "typikos" (cuvânt ce se găsește doar în acest loc!) se spune că au fost reținute pentru învățătura noastră:

"Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste cari au venit sfârsiturile veacurilor." (1Cor.10:11)

Strong's concordance: 5759 tupikos (toop-ee-kos') - an adverb related to 5179; found only in 1 Cor. 10:11: as a warning, by way of example, typologically (i.e. figuratively, as a prophetic type, a typological interpretation of Scripture).

* Ca și obiect (lucru)

În Evrei 10:20 vălul, sau perdeaua din interiorul Templului este obiectul cu care se compară trupul lui Isus Hristos, ce a fost răstignit pe cruce.

Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă și vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său...

Astfel, un obiect poate servi de tip (umbră; model; prototip) al unui adevăr spiritual. Folosirea prototipurilor (modelelor) este foarte comună în industrie când se lansează (inventează) ceva. Când eram adolescent m-am înscris la cercul de aeromodele și navomodele al Casei Pionierilor din Petroșani. Acolo construiam "modele" ale unor aeronave sau nave ce au existat în trecut sau existau în prezent. Scopul unui model, este evident de a avea o imagine (a știi cum arată), la o scară mai mică, a unei nave ce nu se putea vedea.

O utilizare asemănătoare a modelului se găsește și în arhitectură. În acest domeniu "modelul" se numește "machetă".

* Ca și clădire (construcție)

Tot în Evrei (9:11, 24) suntem învățați că cortul întâlnirii din pustie reprezintă o umbră ("o machetă") a cortului din ceruri. Acesta mai este un model și al Domnului Isus Hristos.

"Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta...Căci Hristos n-a intrat într-un locaț de închinare făcut de mâna omenească, după chipul adevăratului locaț de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfătișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu."

* Ca și ceremonie (ritual)

În Vechiul Testament sunt descrise multe ceremonii religioase. Una dintre cele mai importante dintre aceste ceremonii a fost Praznicul (sărbătoarea) Paștelui care celebra izbăvirea evreilor din Egipt și de îngerul morții. Astfel 1 Cor.5:7 ne subliniază că Isus Hristos este Paștele nostru.

Studiind Biblia vom descoperi așadar că un tip (model, umbră, machetă, etc.) poate fi o persoană, o întâmplare, un obiect, o clădire sau o ceremonie. La rândul său Isus a folosit umbrele când a învățat. Vorbindu-i lui Nicodim, Isus a folosit "șarpele din pustie" ca și umbră a Sa și a crucificării Sale apropiate (vezi, Ioan 3:14). De asemenea, Isus a pomenit și experiența lui Iona ca fiind un prototip al îngropării și învierii Sale (vezi, Matei 12:40).

Avertisment în privința interpretării tipurilor

Un lucru pe care trebuie să-l evităm este ducerea în extremă a tipurilor. Trebuie să ne amintim că acestea nu sunt decât umbre. Dacă îl urmărim pe "tânărul" tip făcându-și numărul său de siluete, nu vom putea să vedem decât umbrele pe care acesta le proiectează pe perete sau pe ecran fără să fim în stare să observăm detaliile. Nu vom putea să vedem ce culoare au ochii lui, sau nici măcar ce fel de haine poartă. De aceea, trebuie reținut să întotdeauna o umbră, un tip, este inferior lucrului spre care indică (sau, pe care îl prefigurează). Întotdeauna realitatea (trupul) va avea mai multe detalii decât umbra.

Uneori, un tip poate prefigura mai multe lucruri. Cortul, de exemplu, nu este o umbră doar a cerurilor dar și a Domnului Isus, și a lucrării Sale de răscumpărare a noastră din păcat. Mai poate fi privit de asemenea și ca o umbră a umblării și părtășiei creștinului cu El. Multe lucruri din Noul Testament sunt privite ca umbre. În plus, multe umbre din Vechiul Testament nu sunt deloc explicate în Noul. Luați de exemplu, viața lui Iosif. Deși în multe feluri Iosif îl poate prefigura pe Hristos, Noul Testament nu specifică faptul că acesta este considerat o umbră a Lui.

Țineți minte acest avertisment! Tipurile, sau umbrele nu pot fi folosite ca bază pentru învățarea sau formularea unor doctrine ci doar pentru ilustrarea și clarificarea unor doctrine în timp ce le studiem.

Alegoria

"Mama" alegorie nu este doar o actriță, dar și o profesoară de actorie! Ea va juca un rol, brusc se va opri și apoi va explica ce face. Ea este specializată în punerea în scenă a vieții de zi cu zi și în scenete simple pe care oricine le poate înțelege.

Definiție: Biblia conține multe alegorii. Adesea alegoria este definită ca fiind o metaforă prelungită, sau o metaforă continuă. În timp ce o metaforă de regulă apare sub forma unui singur cuvânt, sau a unei singure propoziții, o alegorie este mai lungă de atât. De obicei, ea se desfășoară sub forma unei narațiuni.

În ce privește alegoria, este aproape o regulă că aceasta nu se poate interpreta literar. Astfel, alegoria uneori este însoțită de propria ei interpretare sau va fi explicată chiar de persoana ce oferă alegoria.

Cel de-al șaselea capitol al lui Ioan relatează miracolul hrănirii miraculoase de către Isus a 5 mii de oameni. În ziua care a urmat acestei întâmplări, El a folosit o alegorie în învățătura pe care a dat-o. Atunci El le-a spus că părinții lor din trecut au mâncat mana în pustie și că acum sunt morți dar, "Pâinea, care se pogoară din cer, este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea, și să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii" (v.50-51). Iar vers. 54, "Cine manânca trupul Meu, și bea sângele Meu, are viața vesnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi..." Însă în vers.60, El scoate în evidență faptul că ei spuneau că vorbirea aceasta este dificil de înțeles pentru ei și insuportabilă: "Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s'o sufere?"

Una dintre caracteristicile alegoriei este faptul că dacă nu ai o inimă deschisă asemenea iudeilor poți să te pierzi în înțelesurile ei și să-ți scape ideea principală. Interpretarea acestei alegorii este continuată în restul acestui pasaj până la vers.63 unde El personal interpretează pentru ucenici ceea ce a spus: "Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sunt duh și viață".

Unul dintre cele mai bune exemple ale unei alegorii se găsește în Galateni 4:21-31. În acest pasaj Pavel le folosește pe Agar și Sara pentru a ilustra cele două legăminte. Rom.7:1-6 ilustrează prin intermediul legii căsătoriei eliberarea credinciosului de sub lege prin unirea sa cu Hristos. Conform legii folosite drept ilustrație femeia căsătorită este legată de soțul ei până la moartea lui. Doar în cazul intervenție acesteia ea este liberă să se alăture altui bărbat.

După aceea, Efeseni 6 conține alegoria armurii spirituale a creștinului. Primul lucru care ar trebui făcut atunci când studiem o alegorie este de a căuta ideea ei principală. De a afla ce vrea să spună. Astfel ar trebui să privim la context, la ceea ce este spus înaintea ei și după ea, să aflăm care este scopul pentru care a fost folosită, să privim la împrejurările în care a fost folosită, și la aplicația care i se face, sau interpretarea care i s-a adus de către autorul ei. Din nou, luați seama de a nu citi (subînțelege) prea multe într-o alegorie, sau chiar de a trece peste propria interpretare a autorului.


următoarea pagină