Înapoi
Acasă
Biblia

Fanteziile, farsele și credulitatea creștinilor din zilele noastre


Imaginați-vă călătorind înapoi în timp, la sfârșitul anilor '70. În timp ce vă aflați la biserică pentru serviciul de Duminică dimineața pastorul d-voastră anunță că săptămâna viitoare se va ține în biserică o conferință specială a unui fost satanist care, prin puterea Evangheliei a fost schimbat miraculos de Dumnezeu. Vă vine greu să vă credeți urechilor. Este exact ceea ce ați așteptat atât de mult. Timp de mai mult luni ați încercat să convingeți un vecin ce cochetează cu ocultul că satanismul reprezintă un pericol incredibil. Însă până acum eforturile d-voastră s-au dovedit zadarnice. Acum însă, fugind acasă v-ați dus să-l invitați la biserică pentru săptămâna viitoare. Deși pe d-voastră, vecinul v-a catalogat drept un "fundamentalist naiv", el nu va putea să spună același lucru și despre fostul satanist.

Iată că următorul weekend a sosit degrabă și vă aflați alături de vecin, la biserică. John Todd este prezentat ca fost satanist, fost curier al consiliului satanic de conducere, Illuminati. Acum, el este un frate în Hristos, eliberat din legăturile oprimării satanice.

Todd își începe mesajul surprinzător. "Puțini oameni", spune el, "au într-adevăr idee de cât de puternic, răspândit și periculos este în realitate satanismul". Filme ca "The Exorcist" și "Rosemary's Baby" sunt doar vârful unui aisberg foarte insidios. "Pericolul real", spune Todd, "se află în foarte bine organizatele carteluri ce-i cuprind pe polițiști, politicieni și chiar pastori, ce sunt implicați într-o diversiune satanică secretă pentru a-și atinge scopurile satanice, scopuri care au introdus satanismului atât în lăcașurile puterii (politice), cât și în sanctuarele religiei".

Todd s-ar cuveni să știe aceste lucruri pentru că atunci când a fost curier al organizației Illuminati a făcut personal plăți unei duzini de oameni proeminenți, printre care se includ și câțiva cunoscuți lideri creștini. Așa cum o spune Todd, "nici o organizație, nici chiar Biserica, nu este imună împotriva infiltrărilor".

Imagini încep de îndată să-ți treacă prin minte într-o succesiune rapidă. Te întrebi dacă Todd se referă la un evanghelist pe care tocmai l-ai văzut aseară cerșind bani la televizor. Sau, poate că e vorba de episcopul mormon din localitate care conduce consiliul ecumenic? Dar poate că este vorba de un faimos autor religios cunoscut mai mult pentru "gândirea posibilității" (o doctrină aberantă ce este discutată în materialul "The Word of Faith Movement - Mișcarea Cuvântul Credinței"), decât pentru predicarea evangheliei?

În ciuda presupunerilor tale, următoarele lui trei cuvinte te readuc brutal în realitate: "Pastorul Chuck Smith"!!! Neîncrezător și șocat îl auzi pe Todd spunând: "Chuck Smith, întemeietorul mișcării Capelelor Calvarului, este un satanist ascuns". El a fost plasat strategic de Satana acolo, pentru a-i seduce pe tineri încătușându-le mințile prin sunetele moderne contemporane ale muzicii, și prin versurile atrăgătoare, dar amăgitoare ce conțin mesaje satanice subliminale (ce se adresează subconștientului; n.tr.)".

Instantaneu refuzi să accepți așa ceva. Nu poți și nu vei crede că unul dintre cei mai importanți lideri creștini ai secolului douăzeci este în realitate un pion aflat în mâinile lui Beelzebub. Dar ca și cum ți-a anticipat gândurile, Todd amintește ascultătorilor săi că Satana folosește rar candidații cei mai înclinați să accepte erorile sale mortale deoarece știe că aceștia nu vor fi crezuți. "În schimb", ne spune el, "el îi folosește pe aceia recunoscuți pentru pioșenia lor și care au o reputației pentru cinstea lor. Pe lângă acestea", continuă Todd, "eu o știu foarte bine. Am fost de față. Ca și curier al organizației Illuminati, i-am dus personal lui Chuck Smith un total de 8 milioane de dolari. Instrucțiunile pe care i le-am transmis a fost să lanseze Maranatha Music și s-o folosească pentru a perverti mințile convertiților nebănuitori" (creduli; n.tr.) (Maranatha a fost aspru criticată de conservatori din cauza stilului muzical ales, și evident că nici Todd n-a ratat ocazia de a-i aduce ocară pentru succesul repurtat; n.tr.).

Încă îți vine greu să înghiți așa ceva! Cum ar putea cineva care cheamă numele lui Isus Hristos așa cum o face Chuck Smith, să-l trădeze atât de revoltător pe Domnul său? Todd, însă, pare să aibe pregătit un răspuns la orice! "Iuda", spune el, "l-a trădat pe Domnul doar pentru 30 de arginți. De ce ar fi greu de crezut că i-ar fi cuiva greu să-l trădeze pentru 8 milioane de dolari?"

Neliniștit, arunci o privire vecinului de alături. Spre uluirea ta, acesta nu pare deloc sceptic și neîncrezător. Dimpotrivă, el este complet fermecat de Todd. Parcă doar el și cu Todd ar fi singurii în biserică. Când Todd începe să-și facă la invitația lui la altar, prietenul tău țâșnește din bancă și iese în față unde-și predă inima Domnului. Oricare ar fi dubiile tale, acestea se evaporează instantaneu. Todd, negreșit are dreptate - iată, doar, ce roadă produce!

Săriți acum, împreună cu mine de la sfârșitul anilor '70, în prezent. Astăzi, John Todd nu mai predică. El și-a pierdut popularitatea și platforma sa publică printr-un plonjon de la amvon direct în închisoare, ca și infractor de drept comun și înșelător demascat.

Ce s-a întâmplat cu Chuck Smith, între timp? Vreme de mai mult de un sfert de secol s-a ținut, în tăcere, de treaba lui, "făcând ucenici din toate neamurile". Roada trudei sale s-a multiplicat prin viețile a sute de pastori care asemenea lui, îi echipează creștini pentru a deveni instrumente eficace ale Duhului Sfânt. Hippioții pletoși și desculți pe care Chuck i-a evanghelizat la început sunt acum maturii lideri creștini al căror păr este într-adevăr în descreștere, dar având un număr de ucenici în creștere, promițători lideri ai următoarei generații.

Ce s-a întâmplat cu vecinul din biserică? E trist, dar credința acestuia a fost de scurtă durată. Nu l-a ținut mult. Ultima oară când te-ai întâlnit cu el, ți-a arătat articolul de ziar despre arestarea și condamnarea lui Todd spunând, "De ce l-aș urma pe Hristosul vostru?" "Voi, creștinii, sunteți toți la fel. Dacă adevărul ar fi într-adevăr de partea voastră, nu ar fi nevoie să născociți povești cu care să-i speriați pe oameni să creadă!"

Astfel, în loc de a descoperi că Creștinismul este istoric și demonstrabil, credința acestui om a fost la fel de capricioasă și schimbătoare ca și invențiile pe care s-a bazat. Deși pentru o clipă, "roada" lucrării lui Todd a părut autentică, la urmă s-a dovedit a fi doar o săracă imitație.

În ciuda faptului că creștinii sunt urmașii Celui ce s-a proclamat "adevărul", travestiul descris mai sus al lui John Todd nu reprezintă o anomalie în zilele noastre. Prea de multe ori cei ce rostesc astăzi numele sacru al lui Hristos cu buzele lor, răspândesc istorioare care nu au nici o bază reală. Un exemplu clasic al acestei tendințe moderne, este știrea circulată și preluată în toată lumea de televiziunea "Trinity Broadcasting Network" ce a anunțat că niște oameni de știință au descoperit iadul în Siberia(!?). Conform știrii date publicității de celebrul post de televiziune, un grup de oameni de știință au forat 9 mile (deci, aprox.15 km) în scoarța terestră, apoi au introdus un microfon în puțul săpat cu care au captat glasurile a mii, poate milioane de suflete chinuite, care strigau în agonia durerii. Cei doi Crouch, Paul și Jan, fondatorii rețelei, au pretins că știrea lor este documentată atât de către ziare importante din lume, ce au preluat-o, cât și de o scrisoare venită din partea unui creștin scandinav.

Relatarea documentată a ziarelor s-a dovedit însă a fi nimic altceva decât o invenție și o poveste senzațională tipărită într-o ieftină publicație creștină carismatică, lipsită de orice sens. Iar scrisoarea? S-a descoperit mai târziu a fi o farsă născocită de către un om pe nume Age Rendalin care a dorit să demonstreze cât de ușor pot fi păcăliți creștinii, în zilele noastre. Atunci când Rendalin a auzit prima dată la Trinity Broadcasting Network că a fost descoperit iadul în Siberia, el a decis să se distreze puțin pe seama creștinilor creduli de pretutindeni. Atunci, el a scris soților Crouch pentru a le spune că, deși la început a râs de știrea lor, când s-a întors în Norvegia a găsit ziarele pline de documentație privitoare la "puțul iadului". În scrisoarea lui Rendalin, a mai subliniat că o mare frică a pus stăpânire pe el și că în urma viselor și coșmarurilor despre iad, a decis să-și încredințeze viața lui Hristos. Însoțind scrisoarea, Rendalin le-a trimis celor doi Crouch "traducerea" unui articol dintr-un mare și reputabil ziar scandinav ce aducea noi dovezi ale extraordinarei descoperiri.

În respectiva traducere, Rendalin a oferit detalii ce au solicitat serios până și credulitatea lui Crouch. Spre exemplu, articolul de ziar descria apariția "unui jet de gaz luminos care a țâșnit din puțul forat. Atunci în norul de gaz luminos s-a arătat o ființă strălucitoare cu aripi de liliac ce a rostit cuvintele, 'am învins'".

Fiind contactat de Rich Buhler, un responsabil redactor al unui talk-show creștin, interesat mai mult de comunicarea adevărului decât de răspândirea basmelor, Rendalin a răspuns: "Nimic din ce-am spus nu este adevărat. Eu am născocit fiecare cuvânt (al poveștii)". După aceea, într-o scrisoare datată 18 mai 1990 Rendalin a mai continuat dezvăluirile spunând: "Religia nu este deloc o scuză pentru a fi nepăsători (neatenți) cu adevărul. Un simplu telefon ar fi fost suficient pentru a dezminți informația falsă ce am transmis-o...trebuie să mărturisesc că împărtășesc pe deplin generalul dezgust public față de acești tele-predicatori, care sătui demult să mai predice evanghelia creștină, au substituit-o cu stilul de mesaj al "Bârfei Naționale" (o binecunoscută publicație de scandal, din Statele Unite, poate asemănătoare "Academiei Cațavencu", de la noi! n.tr.), de un senzaționalism ieftin...".

Deși mustrarea lui Rendalin s-ar putea să fie respinsă de unii ca doar reprezentând retorica unui apostat, este totuși vremea ca creștinii să se trezească și să ia seama. Nu cu mult timp în urmă, Phil Donahue i-a avertizat pe acei creștini ce răspândeau zvonuri false despre președintele lui Procter & Gamble, spunând că acesta a apărut în emisiunea lui pentru a mărturisi legăturile companiei sale cu satanismul, că aduceau "o mărturie mincinoasă (falsă)". Când directorii emisiunii postului CBS, 60 Minutes, au aflat că creștinii boicotau firma Procter & Gamble pe baza unor zvonuri similare, au atenționat spunând că oricine repetă această poveste falsă va "răspunde într-o zi unei puteri mult mai superioare celei a celor 60 de minute".

Este într-adevăr tragic că tocmai lumea seculară este cea care a trebuit să-i mustre pe aceia care pretind că sunt urmașii lui Hristos, însăși personificarea adevărului. Deși Crouch și Todd pot argumenta că născocirile lor au fost justificate pentru că au adus roade, noi ar trebui să recunoaștem că scopul nu scuză mijloacele. În plus, o mai atentă verificare a "roadei" pe care aceștia o pretind adesea dezvăluie multă otravă, dezbinare și dezamăgire.

Asemenea lui Todd și Crouch, John Arnott, lider al binecunoscutei, în cercurile creștine, "Binecuvântări de la Toronto", se ocupă frecvent de fabricarea de întâmplări, încercând după aceea să-și justifice atitudinea pe baza "roadelor". Povestea lui Sarah Lilliman, pe care acesta a răspândit-o, constituie un exemplu elocvent. Dintre toate "vindecările" atribuite actualei "treziri a râsului", Arnott numește vindecarea Sarei, "cea mai bună până în prezent". Arnott, nu doar că spune ascultătorilor săi încrezători că vindecarea acesteia este "documentată", dar o și folosește pentru a-i mustra pe aceia care poate nu au credința necesară ca astfel de miracole să se petreacă!

Astfel, Arnott spune că Sarah, "era asemenea unei legume(?!)...complet invalidă, paralizată și fără vedere". Atunci prietena ei, "învinsă de putere (la biserica Toronto Airport Vineyard) are această viziune în care Isus i-a spus: 'Du-te și roagă-te pentru Sarah, prietena ta, pentru că eu o voi vindeca'". În aplauzele entuziaste, Arnott continuă: "aceea fată, complet neputincioasă, paralizată și oarbă, după ce-a fost scăldată două ore și jumătate în rugăciune, s-a ridicat în picioare văzând".

Din păcate, în această clipă Arnott tratează adevărul cu foarte mare lejeritate și nesăbuință. O examinare a contextului real indică cu câtă exagerare Arnott a înfrumusețat povestea. În primul rând, Sarah nu era "complet invalidă și neputincioasă, paralizată și oarbă", doctorii ei depistând niște serioase tulburări psihosomatice și emoționale ce stăteau de fapt la baza problemelor ei fizice, și nu Isus a vindecat-o așa cum se pretinde că El a promis prietenei ei. Atunci când asociatul lui Arnott, care chipurile, se spune că a documentat cazul, a fost intervievat, el a mărturisit că nu a efectuat nici un fel de investigații ale cazului!

Cu două luni mai târziu, în timpul unei vizite la Toronto Airport Vineyard, prietena lui Sarah a pretins din nou că Domnul a avut ceva să-i spună. Însă, de data aceasta, Atotputernicul i-a spus Sarei (prin intermediul prietenei sale) că, "dacă va ieși în fața bisericii ca să mărturisească, El îi va vindeca ochii" (vezi, "Catch the Fire", pag.148). Un asociat al lui Arnott i-a mai promis Sarei că Dumnezeu nu îi va vindeca doar ochii ci și emoțiile ei.

Astăzi, în ciuda largii răspândiri a acestei povești de către Arnott și asociații ca o dovadă a puterii lui Dumnezeu demonstrate în "Binecuvântarea de la Toronto", Sarah este la fel ca și înainte - complet oarbă. Din nefericire, atât ea cât și familia ei continuă să se confrunte cu gravele ei tulburări fizice și psihosomatice.

Farsa lui Todd, ficțiunea pe seama lui Procter & Gamble, născocirea "găurii iadului" și invențiile lui Arnott, toate au în comun două lucruri: date false și roade false. John Arnott împreună cu tovarășii lui revivaliști își presară aparițiile publice cu numeroase astfel de invenții, fiind aparent inconștienți de consecințele dezastruoase pe care acestea le aduc. Urmașii deziluzionați ce la început se înghesuie pe ușile din față ale bisericilor adesea le părăsesc pe ușa din dos ce dă direct în împărăția cultelor. Aceștia nu mai știu ce să creadă și se tem în ascuns că lipsa de credibilitate a celor ce pretind că sunt reprezentanții lui Dumnezeu poate indica lipsa de credibilitate a lui Însuși Dumnezeu.

Fictiva poveste mediatizată de TBN a localizării iadului prin puțul siberian este frecvent citată ca dovadă a ușurinței cu care creștinii sunt amăgiți cât și de dispuși aceștia sunt să dea drept adevărat ceva care să fie foarte departe de a ajuta cauzei lor. De aceea, de foarte multe ori rezultatul a fost controversă, în loc de convertire. Chiar o sondare la întâmplare a emisiunilor seculare cu invitați, celebrele "talk-show"-uri americane, ne demonstrează cu prisosință faptul că milioane de oameni cred astăzi că Creștinismul nu este mai mult decât o farsă. Aceasta este concluzia lor pentru că cred că cei ce-și spun creștini sunt la fel de înclinați să accepte miturile de acum 2.000 de ani cum îi văd că le acceptă pe cele ale zilelor noastre!

Născocirea atribuită lui Procter & Gamble este în același fel bazată mai mult pe ficțiune decât pe adevăr. Pare incredibil că mii de creștini sunt în stare să-și devoteze forțele în boicotarea unei mari corporații bazându-se doar pe niște zvonuri neadeverite. Și totuși exact așa s-a făcut, în timp ce foarte puțini s-au gândit să ceară o documentare video a emisiunii lui Donahue în care se spunea că președintele lui Procter & Gamble a mărturisit legăturile companiei cu Biserica satanistă. Roada mortală a acestei invenții nu a fost doar atingerea nedreaptă ce s-a adus lui Procter & Gamble ci mai ales târâirea, încă odată, prin noroi a numelui lui Hristos.

Am început acest articol cerându-vă să vă imaginați călătorind înapoi în timp, în anii '70. Cu toate acestea, povestea ce a urmat nu a fost deloc imaginară. John Todd s-a aflat în realitate la amvon și a proclamat în toată America că Chuck Smith este un satanist ascuns ce a primit mită 8 milioane de dolari de la Illuminati. Iar astăzi, deși Todd este demascat ca farsor, mulți asemenea lui își răspândesc încă otrava periculoasă.

Doar în anul care a trecut "The Christian Research Institute" a trebuit să se apere împotriva zvonurilor răspândite în mass-media creștină(?!), zvonuri ce variau de la scandaloasa acuzație că soția mea împreună cu văduva fondatorului CRI, Walter Martin, s-au implicat în "jafurile din trenuri", până la ridicola acuzație că eu aș fi păgubit guvernul pretinzând pe nedrept că sunt ordinat.

O altă scandaloasă bârfă ce încă mai circulă astăzi în cercurile creștine, este că și eu asemenea lui Chuck Smith am primit pe ascuns mită. Însă în cazul meu mita nu a venit de la Illuminati, ci de la un asociat al rețelei Trinity Broadcasting Network, pe nume Phil Aguilar. În pofida faptului că nu există nici o fărâmă de dovadă pentru a se adeveri această afirmație, mass-media creștină a răspândit știrea la nivel național. În mod ironic, (dacă nu deloc ieșit din comun) după ce povestea a ajuns în obiectivul mass-mediei seculare ea a fost temeinic investigată și găsită fără probe.

Așadar în timp ce povestea beneficia de largă răspândire în presa creștină, presa seculară a impus un standard mai înalt ce nu i-a îngăduit perpetuarea mitului. Atunci când standardele creștine aduc mai mult a ziare de scandal decât a teologie Noul Testamentală, a venit vremea să trebuiască să ne examinăm. Dacă profitul și senzaționalul devin mult mai prețioase pentru noi decât adevărul, temelia credinței noastre este compromisă. Ca și urmași ai Celui ce s-a proclamat că este nu doar, "calea și viața", ci și "adevărul", noi ar trebui să fim cei ce-i impunem lumii standardul, și nu viceversa. Ar fi de folos să ascultăm cuvintele cutremurătoare ale lui Blaise Pascal (din Pensees) pline de ecouri profetice ce au răsunat de-a lungul anilor spunând: "În aceste vremuri adevărul este atât de obscur, iar minciuna atât de prosperă, încât dacă nu-l iubim nu-l putem cunoaște".

Hank Hanegraaff

Articolul de față a fost preluat din "The Christian Research Journal", numărul din iarna lui 1996, și a apărut sub titlul original de, "Frauds, Fictions, Fantasies, and Fabrications". Traducerea și adaptarea lui revine lui Teodor Macavei - Iunie 1998.


Apologetică