4 iunie 1995
Biserica Baptistă Bethlehem
Pastor John Piper
Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune...
Introducere: Iubirea tandră
Am vorbit despre cum să-l iubim pe aproapele nostru aşa cum ne iubim pe noi înşine - cum să facem din măsura în care ne urmărim propriile interese măsura dăruirii noastre. Cum să îi învăluim pe alţii în pielea noastră şi să ne vedem în ei, cu toate năzuinţele, nevoile şi dorinţele noastre. Şi am mai vorbit despre cum să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, rugându-ne pentru cei ce ne persecută, binecuvântându-i pe cei ce ne blestemă şi răspunzând la rău cu bine.
Astăzi vom pătrunde mai adânc în experienţa relaţională pe care Dumnezeu o doreşte pentru poporul Său. El nu vrea doar ca noi să facem pentru alţii ce am dori să ne facă şi ei, ci vrea să avem anumite sentimente faţă de alţi credincioşi. E adevărat că dragostea înseamnă mai mult decât sentimente. E adevărat că există metode corecte în care ne putem purta unii cu alţii şi atunci când suntem supăraţi unii pe alţii. Dar nu putem spune că Dumnezeu e mulţumit atunci când ne purtăm unii cu alţii într-un mod decent, în timp ce între noi există supărare.
Haideţi să privim la versetele din Scriptură care ne arată acest lucru. Să începem cu textul nostru, în Romani 12:9-10:
Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. 10 Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.
Gândiţi-vă bine la această propoziţie: "Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească." O traducere spune: "Fiţi devotaţi unii altora într-o dragoste frăţească." Dar "Fiţi devotaţi unii altora" nu exprimă suficient de bine sensul din original. Traducerea RSV a Bibliei (Revised Standard Version = Versiunea Standard Revizuită - n.trad.) spune: "Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească." Cuvântul folosit în original pentru "iubiţi-vă" se referă la un fel deosebit de dragoste. Se foloseşte doar aici, din tot Noul Testament. Dar nu e un cuvânt rar în afara Noului Testament. Se referă la o "iubire tandră, în particular la o iubire familială" (C.E.B. Cranfield, Romani, Vol. 2, p. 632). Prin urmare, acest verset îi cheamă pe creştini la o "iubire tandră unii faţă de alţii într-o dragoste familială."
În cartea lui C.S. Lewis, "Patru feluri de dragoste" (The Four Loves), el spune că există patru feluri de dragoste. Ele sunt prezentate cu numele lor din limba greacă: agape - dragostea jertfitoare pe care Dumnezeu o are chiar şi pentru duşmani; philia - dragostea dintre prieteni, camaraderia; eros - dragostea romantică, dorinţa şi atracţia sexuală; storge - dragostea sau afecţiunea născută din ataşamentul natural, faţă de un copil, un câine, o bluză veche, un loc din pădure.
Cuvântul folosit în Romani 12:10 este o formă a acestui ultim cuvânt, storge. Mai specific, este philostorgos - iubirea tandră, în special faţă de membrii dragi ai familiei. Dar noul element cheie de aici pentru noi este acest fel de iubire. Asupra ei vreau să îmi îndrept atenţia astăzi.
Porunca din Noul Testament pentru credincioşi să se iubească unul pe altul - porunca pentru modul în care trebuie să ne purtăm unii cu alţii în trupul lui Hristos - nu ne spune doar să-i binecuvântăm pe cei ce blestemă, să întoarcem bine pentru rău, să ne rugăm pentru cei ce se poartă urât cu noi sau să facem pentru alţii ce am dori să facă şi ei pentru noi. Această poruncă înseamnă mai mult de-atât. Noi trebuie să simţim o afecţiune, o iubire tandră unii pentru alţii.
Înainte să ne gândim la implicaţiile acestui lucru, haideţi să privim la alte câteva texte care indică în aceeaşi direcţie. De exemplu, 1 Petru 1:22,
Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima.
Şi aici, porunca înseamnă mai mult decât să ne purtăm frumos unii cu alţii. Aici e vorba de ceva făcut din inimă. Ceva făcut cu zel, ceva făcut cu pasiune. Ceva făcut dintr-o dragoste familială.
În Filipeni 1:8, Pavel spune bisericii,
"Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Hristos."
Cuvântul folosit pentru "dragoste nespusă" este "intestine" sau "organe interne." Ideea este: tânjesc după voi şi vă iubesc nu doar dintr-un act al puterii voinţei ci cu o iubire adâncă şi tandră. Mi-e dor de voi. Mi-e greu să stau departe de voi. Simt aceste lucruri. În 2 Corinteni 6:11-13 el cheamă biserica să ia parte la acest fel de dragoste:
Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s-a lărgit inima. 12 Voi nu sunteţi la strâmtoare în noi; dar inima voastră s-a strâns pentru noi. 13 Faceţi-ne şi voi la fel: vă vorbesc ca unor copii ai mei - lărgiţi-vă şi voi!
Asta înseamnă porunca dragostei între credincioşi: inimi deschise larg unii pentru alţii, nu o iubire limitată, restrânsă.
Un alt indicator către acest fel de dragoste între creştini este faptul că de cinci ori în Noul Testament creştinilor li se spune: "Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare (sfântă) de dragoste." (1 Petru 5:14; 1 Tesaloniceni 5:26; 2 Corinteni 13:12; 1 Corinteni 16:20; Romani 16:16). Acest fapt ridică întrebarea dacă strângerea de mână din cultura noastră transmite cu adevărat sentimentele pe care Hristos doreşte să le simţim unii pentru alţii.
De aceea, concluzia mea este că aceasta e voia lui Dumnezeu pentru copiii Săi, nu doar să facă fapte bune unii pentru alţii, nu doar să se roage unii pentru alţii sau să se vorbească de bine unii pe alţii - aceste lucruri sunt cruciale şi avem nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a le putea îndeplini. Dar Dumnezeu doreşte mai mult de-atât: "Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească." "Deschideţi-vă inima unii pentru alţii." "Simţiţi unii pentru alţii o iubire tandră şi o dorinţă care să fie exprimată cu naturaleţe printr-o sărutare sfântă de dragoste."
Atenţie!
Păziţi-vă însă să nu fiţi controlaţi în acest punct de o teologie populară. Există un mod popular de a privi la Dumnezeu şi la propriile noastre dorinţe şi sentimente, care spune: Dumnezeu nu ne-ar porunci vreun lucru pentru care să nu avem imediat puterea morală să-l îndeplinim. Şi, din moment ce nu putem începe să avem sentimente pentru cineva printr-un act al voinţei, Dumnezeu nu ne cere aşa ceva. E uimitor cât de mulţi oameni sunt controlaţi, conştient sau inconştient, de această abordare a lucrurilor. Citim o poruncă de genul: "Iubiţi-vă unii pe alţii cu o iubire tandră", şi, fără să gândim măcar, ne scuzăm pe baza faptului că nu putem produce, în acest moment, printr-un act de voinţă, o astfel de iubire tandră. Prin urmare, deducem că nu poate fi cu adevărat o poruncă, şi nu ne simţim vinovaţi dacă nu avem această iubire, pentru că noi nu suntem de fapt responsabili de sentimentele şi emoţiile spontane din inimile noastre.
Acest raţionament are loc atât de rapid, încât de-abia e observat. Continuăm pur şi simplu să citim mai departe. Vă îndemn insistent să vă opriţi chiar acum şi să reexaminaţi problema. Cu foarte mare seriozitate. Acesta e un mod extrem de greşit de înţelegere al lui Dumnezeu şi al propriilor voastre sentimente. Adevărul e că Dumnezeu are dreptul să ne poruncească să simţim vreun lucru pe care trebuie să-l simţim. Dacă trebuie să ne bucurăm în Domnul, El porunceşte: "Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!" (Filipeni 4:4). Dacă trebuie să ne întristăm din pricina pierderii suferite de cineva, El porunceşte: "Plângeţi cu cei ce plâng." (Romani 12:15). Dacă trebuie să fim recunoscători pentru un mare dar, El porunceşte: "Fiţi recunoscători." (Coloseni 3:15). Dacă trebuie să fim mustraţi de cugetul nostru din cauza păcatului, El porunceşte: "Simţiţi-vă ticăloşia, tânguiţi-vă şi plângeţi!" (Iacov 4:9). Dacă trebuie să ne fie frică de păcat, El porunceşte: "Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă." (Luca 12:5). Şi aşa mai departe.
Chiar dacă inimile noastre sunt atât de distorsionate de păcat încât nu mai simţim ce ar trebui să simţim, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu ne poate porunci ce e drept, bine şi potrivit pentru noi să simţim. Suntem răspunzători să simţim ce Dumnezeu ne porunceşte să simţim. De aceea, insist pe lângă voi să fiţi mai serioşi atunci când citiţi aceste porunci decât aţi putea fi dacă v-aţi gândi că Dumnezeu nu are dreptul să vă spună ce să simţiţi pentru alţii, şi că nu sunteţi în nici un fel responsabili pentru sentimentele voastre.
Acum, de ce e acest lucru atât de important? E important pentru că iubirea tandră, familială, între credincioşi e o mărturie că Dumnezeu este Tatăl nostru. În primul rând biserica nu este o organizaţie omenească. Ea este înainte de toate familia lui Dumnezeu. A fi creştin înseamnă că te-ai născut a doua oară în familia lui Dumnezeu. Prima dată te-ai născut într-o familie umană. A doua oară te-ai născut în familia lui Dumnezeu.
Acestea nu sunt simple cuvinte. Sunt realităţi impresionante. Dumnezeu priveşte cu foarte mare seriozitate adevărul că toţi copiii Săi sunt fraţi şi surori. Ei toţi au un singur Tată, o singură patrie. Iar Dumnezeu spune, există un fel în care copiii Mei trebuie să simtă unii pentru alţii. Nu doar să se poarte unii cu alţii, ci să simtă unii pentru alţii. Ei trebuie să se iubească cu tandreţe unii pe alţii. De ce? Pentru că acest lucru mărturiseşte despre realitatea familiei lui Dumnezeu. Dacă între ei există duşmănie, dacă sunt indiferenţi sau încăpăţânaţi, ca să nu mai pomenim de resentimente şi amărăciune unii faţă de alţii, atunci aceste lucruri sunt în contradicţie cu cine este Dumnezeu şi cine suntem noi. Dumnezeu este Tatăl nostru iar noi suntem copiii Lui şi suntem fraţi şi surori într-o singură familie, cu cele mai adânci valori comune din întregul univers.
Deci, această problemă a sentimentelor pe care trebuie să le avem unii pentru alţii este foarte importantă. E vorba de fapt dacă vrem să trăim adevărul că Dumnezeu e Tatăl nostru sau nu. Vor afirma sentimentele noastre adevărul despre Dumnezeu şi ce a făcut El pentru noi ca să ne ispăşească păcatele în Isus, ca să ne dea o nouă naştere, o nouă credinţă şi să ne înfieze în familia Sa eternă ca fraţi şi surori în Hristos? Nu e o problemă nesemnificativă. E vorba aici de adevărul creştinismului. Noi vom mărturisi adevărul în modul în care Dumnezeu ne cheamă să o facem: "Iubiţi-vă unii pe alţii cu o iubire tandră, familială"?
Ce se întâmplă dacă nu simţim această iubire tandră?
Dar dacă acest subiect e atât de important, şi totuşi atât de dificil, cum ar trebui să răspundem noi? Să presupunem că auziţi porunca lui Isus în această dimineaţă: iubiţi pe fraţii şi surorile voastre din Biserica Bethlehem cu o iubire tandră. Deschideţi-vă inimile larg pentru ei. Simţiţi o dorinţă pentru ei şi bucuraţi-vă împreună cu ei. Să mai presupunem că vă gândiţi la câţiva oameni pentru care nu simţiţi aşa ceva. V-au bârfit, sau v-au umilit, sau v-au dezamăgit. Şi spuneţi: "Te-am auzit, Doamne. Şi mă supun dreptăţii poruncii Tale. Dar Tu mă cunoşti în întregime. Eu nu simt dragoste pentru aceştia. Mă străduiesc chiar să încerc să nu-i urăsc. Dar mă supun. Ai dreptul să mă chemi la aceasta. Accept bunătatea şi autoritatea chemării Tale. Vreau să ascult." Ce faci însă acum?
Mai întâi, te rogi cu toată convingerea ca Dumnezeu, Duhul Sfânt să se mişte cu putere în inima ta şi să producă miracolul pe care nici tu şi nici eu nu-l putem realiza prin propriile puteri. Vorbim aici de un mod de viaţă supranatural. Roagă-te ca Dumnezeu să îţi schimbe inima faţă de ceilalţi copii ai Săi - ca El să creeze noi sentimente, sau să le trezească pe cele vechi.
În al doilea rând, ţine-ţi privirea îndreptată spre realităţile cereşti şi nu spre frustrările pământeşti. Avem tendinţa să ne concentrăm aproape în exclusivitate asupra modurilor în care am fost răniţi sau dezamăgiţi. Această atitudine ne va învinge de fiecare dată. Există o realitate mai măreaţă la care te poţi gândi şi asupra căreia îţi poţi îndrepta atenţia, dar trebuie să faci un efort. Focalizează-ţi gândurile asupra realităţii faptului că Dumnezeu e Tatăl nostru. Când te gândeşti la un creştin pentru care e greu să ai sentimente de dragoste, spune: "Dumnezeu e Tatăl ei. Dumnezeu e Tatăl lui." Când o vezi, gândeşte-te: "Dumnezeu e Tatăl ei." Apoi spune: "Dumnezeu este şi Tatăl meu. Avem acelaşi Tată. Isus este Mântuitorul ei şi Mântuitorul meu. Acelaşi sânge care a răscumpărat-o pe ea, m-a răscumpărat şi pe mine. Acelaşi Duh care locuieşte în ea, locuieşte şi în mine. Aceeaşi dragoste pe care Dumnezeu o revarsă peste ea, o revarsă şi peste mine. Ea e sora mea. El e fratele meu. Vom trăi împreună în aceeaşi familie. Vom locui pentru totdeauna împreună în bucurie şi extaz în prezenţa Tatălui nostru pe noul pământ."
Predică-ţi singur aceste lucruri. "Veţi cunoaşte adevărul şi ADEVĂRUL vă va elibera" de multe sentimente greşite. Nu continua să alimentezi aceste sentimente greşite cu gânduri pământeşti despre cum ai suferit sau cum ai fost dezamăgit. Dumnezeu cunoaşte aceste lucruri. Dumnezeu se va îngriji de ele. El va face ordine în aceste probleme. Îndreaptă-ţi gândurile spre măreţele realităţi care fac din tine un creştin.
La începutul acestui capitol (Romani 12:1-2), Pavel ne dă cheia care ne arată cum pot fi îndeplinite toate aceste porunci imposibile.
Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
Trebuie să fim transformaţi prin înnoirea minţii noastre. Nu-i poţi iubi pe creştini cu o iubire tandră în vechiul tău mod de a gândi şi a simţi. Trebuie să aibă loc o transformare. Cum? "Vă îndemn, pentru îndurarea lui Dumnezeu." Concentraţi-vă asupra îndurării lui Dumnezeu. Concentraţi-vă asupra realităţilor cerului şi veşniciei. Nu vă mai conformaţi acestei lumi şi nu vă mai gândiţi cum gândesc cei din lume atunci când sunt răniţi sau dezamăgiţi. Ei se gândesc doar la suferinţa lor şi cât de rea e persoana care i-a rănit. Dar voi trebuie să fiţi transformaţi, nu să vă conformaţi acestui mod lumesc de gândire. Gândiţi-vă la măreţele realităţi care fac din voi nişte creştini. Gândiţi-vă la Dumnezeu. El e Tatăl meu. El e Tatăl ei. El e Tatăl nostru. Şi noi vom fi împreună cu Tatăl nostru o veşnicie. Nu putem continua să ne duşmănim. E o minciună prea mare despre Dumnezeu.
În al treilea rând, păstraţi în mintea voastră gândul că dragostea creştină nu e un lucru de genul totul-sau-nimic, ci ea creşte treptat. În 2 Tesaloniceni 1:3 Pavel îi laudă pe creştini astfel:
Credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.
Dragostea e ceva ce creşte. De aceea, poţi avea puţină şi poţi fi un creştin adevărat şi să n-ai suficientă. Poţi simţi ceva dragoste pentru un alt credincios, şi te poţi lupta în acelaşi timp cu alte sentimente negative. Asta nu înseamnă că nu eşti creştin, sau că Dumnezeu nu e mulţumit de tine. Înseamnă că ai fost atins de Duhul Tatălui Tău şi El te atinge din nou spunându-ţi: "Mai trebuie să faci un pas. Există un alt nivel al dragostei la care trebuie să te ridici. Fă-o acum. Lasă ca vorbele slujitorului Meu imperfect, Pastorul John, să te mişte, aşa cum şi Eu îl mişc pe el, ca să treci la o mai mare dragoste pentru mai mulţi dintre fraţii şi surorile tale. Nu renunţa din cauza unei mentalităţi greşite de genul totul-sau-nimic, care nu recunoaşte lucrurile noi pe care Dumnezeu a început cu adevărat să le facă în tine."
În al patrulea rând, nu fi un fatalist în ce priveşte relaţiile. Mă refer la sentimentul că nu există speranţă, că nu te vei putea schimba niciodată. Poate spui: "Nu simt dragoste pentru nimeni. În familia noastră nu a existat sau nu s-a manifestat dragostea." Ei bine, Dumnezeu nu a spus: "Fă aşa, dacă familia ta a făcut la fel." Sau: "Iubeşte, dacă şi familia ta a iubit." El cunoaşte slăbiciunile şi rănile tale. Îngerul Gavril a venit la Maria şi i-a spus că, deşi era fecioară, ea va fi însărcinată cu Fiul lui Dumnezeu. Maria a privit la piedici, aşa cum nici tu poate nu crezi că Dumnezeu poate naşte în tine dragoste pentru poporul lui Dumnezeu. Dar El a spus: "Nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere." Nu fi un fatalist. Nu nega puterea lui Dumnezeu în viaţa ta.
Concluzie: O analogie
Gândeşte-te, în încheiere, la analogia cu o căsătorie. Crezi că cei căsătoriţi simt întotdeauna o iubire tandră unul pentru celălalt? Au întotdeauna sentimente de căldură şi tandreţe? Nu. Dar o astfel de iubire e idealul. La aceasta ne cheamă Dumnezeu. Iar unul din motivele pentru care El face căsătoria imposibil de desfăcut şi o sigilează cu un jurământ, "La bine şi la rău, până moartea ne va despărţi", este pentru că El ştie că noi trebuie să ne trăim vieţile în cercul unui devotament puternic, în care sentimentele de deznădejde absolută, care spun că dragostea nu va mai putea fi trezită vreodată, pot fi într-adevăr biruite iar o nouă iubire plină de tandreţe poate renaşte. Ştiu că se poate întâmpla. S-a întâmplat.
Acest lucru nu e adevărat doar într-o căsătorie. E adevărat şi în biserică. La el vă chem. Haideţi să-l urmărim împreună. Haideţi să ne rugăm în această vară şi să ne îndreptăm gândurile spre măreaţa realitate a calităţii lui Dumnezeu de Tată al nostru, al tuturor, şi să creştem într-o familie de credincioşi care se iubesc unii pe alţii cu o iubire tandră.
Copyright 1995 John Piper
Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org
Tradus de Florin Vidu