Înapoi
Acasă
Biblia

Botezul cu Duhul Sfânt

R. C. Sproul


Ne aflăm într-o perioadă a istoriei creștine extrem de neobișnuită, cel puțin din următorul punct de vedere. În ultimii 50 de ani s-au scris mai multe cărți despre Persoana și lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt decât în toată istoria creștină la un loc. Acest fapt ridică imediat întrebarea: cum se face că dintr-odată apare acest tumult de literatură despre Persoana și lucrarea Duhului Sfânt? Răspunsul este evident: din cauza impactului așa-numitei Mișcări Carismatice asupra lumii -- mișcare ce și-a avut rădăcinile în secolul al XIX-lea dar care a trecut și la principalele denominațiuni de la mijlocul secolului XX. În spatele acestei așa-numite Mișcări Carismatice se află o istorie neobișnuită, legată de rădăcinile primare ale Penticostalismului, de doctrina și învățătura lor despre conceptul botezului cu Duhul Sfânt. Cred că am auzit cu toții oameni vorbind despre botezul cu Duhul Sfânt. Ei spun: 'Am devenit creștin la o anumită dată dar am fost botezat cu Duhul într-o altă ocazie.' Sau, e posibil să te întrebe: 'Ai fost botezat cu Duhul Sfânt?' De asemenea, am auzit cu toții de modul în care conceptul botezului cu Duhul Sfânt a fost atât de strâns legat de fenomenul vorbirii în limbi. Aceasta este glossolalia sau vorbirea în limbi.

În teologia penticostală tradițională, conceptul botezului cu Duhul Sfânt și vorbirea în limbi sunt legate de doctrina sfințirii. Termenii "a doua binecuvântare" sau "a doua lucrare de har" exprimă un gen de perfecționism. Ideea e că prima lucrare de har este convertirea. Dar dincolo de faptul că ești convertit la Cristos prin puterea și prezența Duhului Sfânt (și toată lumea e de acord că lucrarea de regenerare a sufletului este într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt), mai există o a doua operațiune a Duhului Sfânt, la fel de dramatică, la fel de instantanee și completă, numită "a doua lucrare de har", prin care o persoană poate să aibă parte de sfințire deplină în această viață. O persoană poate fi socotită desăvârșită, în ceea ce privește ascultarea sa spirituală și dreptatea sa. Așadar, mișcarea a fost numită "perfecționism". Descriu în linii mari aceste lucruri pentru că, la vremea când a apărut, existau multe ramuri ale mișcării și teologiei respective și nu toată lumea credea exact același lucru. Erau grade diferite și tipuri diferite de perfecționism. Însă, ideea este că la început, conceptul botezului cu Duhul Sfânt presupunea această revărsare a lui Dumnezeu Duhul Sfânt în sufletul omenesc, cu scopul de a perfecționa sau de a sfinți o persoană. Și semnul primirii botezului cu Duhul Sfânt era vorbirea în limbi.

Cât privește impactul și mai puternic pe care l-a avut Mișcarea Carismatică, întreaga experiență a vorbirii în limbi și conceptul botezului cu Duhul Sfânt au depășit granițele denominaționale și au început să-și lase amprenta în biserica romano-catolică, în biserica luterană, în biserica presbiteriană și realmente în orice denominațiune existentă. Din acel moment s-a acordat foarte mare atenție acestei idei, în încercarea de a integra teologia botezului cu Duhul Sfânt în creștinismul istoric. Așa am ajuns să avem astăzi așa-numita teologie neo-penticostală. Și acest "neo" diferă de teologia penticostală veche. Principala diferență este următoarea. Acum, în cadrul Mișcării Carismatice, mult mai ample, ideea botezului cu Duhul Sfânt nu mai este văzută ca o lucrare secundară de har, care are drept scop sfințirea, ci mai degrabă (din acest punct de vedere, cred eu, într-o lumină mult mai biblică) ca o lucrare de har realizată de Duhul, care are rolul de a da oamenilor daruri și de a-i împuternici în vederea slujirii. Și din acest punct de vedere, cred eu, este mult mai aproape de conceptul nou-testamental referitor rolul Duhului în botezul cu Duhul Sfânt.

Cu toate acestea, ce a ieșit din teologia neo-penticostală nu este un acord uniform între toate partidele. Astăzi sunt mulți oameni care mai cred că vorbirea în limbi este semnul indispensabil al primirii botezului cu Duhul Sfânt. Și dacă nu vorbești în limbi, înseamnă că nu ai primit botezul. Dar mai sunt și alții care cred că vorbirea în limbi nu trebuie să însoțească neapărat experiența botezului cu Duhul Sfânt. Astfel că nu insistă asupra prezenței vorbirii în limbi ca dovadă a botezului. Însă e general acceptată ideea că, pentru creștinul de rând, există un interval de timp de la convertirea la Cristos până la primirea botezului cu Duhul Sfânt (nu este neapărat cazul fiecărei convertiri, dar de cele mai multe ori). Fapt ce înseamnă că poți fi creștin, creștin adevărat, și totuși să nu ai botezul cu Duhul Sfânt. Mai înseamnă și că există creștini care sunt botezați cu Duhul Sfânt și creștini care nu sunt botezați cu Duhul Sfânt. Ideea este că fiecare creștin are posibilitatea de a fi botezat cu Duhul Sfânt, dar încă n-au fost toți botezați. Așadar, într-un fel, îi avem în Trupul lui Cristos pe cei care "sunt botezați" și pe cei care "nu sunt botezați". Justificarea biblică a acestei concepții - existența unui interval de timp între convertire și botezul cu Duhul Sfânt, precum și existența a două categorii de creștini, unii botezați cu Duhul Sfânt, alții nebotezați - se găsește în anumite pasaje narative din cartea Faptele apostolilor, în capitolul doi, spre exemplu, în pasajul referitor la ziua de Rusalii. Această teologie s-a născut din legătura care există între ceea ce oamenii experimentează astăzi -- vorbirea în limbi și altele -- și narațiunea biblică a celor întâmplate în ziua de Rusalii.

Să privim pentru câteva momente la consemnarea biblică. Capitolul 2 din Fapte, începând cu primul verset: "În ziua Cinzecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească." Versetul 12. "Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă și ziceau unii către alții: "Ce vrea să zică aceasta?"" Luca include în narațiunea sa, în capitolul 2, nu doar descrierea celor întâmplate, ci și întrebarea : "Ce vrea să zică aceasta?" Așadar, să ascultăm ce spune. "Dar alții își băteau joc și ziceau: "Sunt plini de must!" Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a zis: "Bărbați Iudei și voi toți cei care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și ascultați cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: "În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor prooroci, tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa visuri!..."" Este extrem de important pentru noi să înțelegem că, atunci când s-a petrecut acest eveniment, au fost tot felul de semne vizibile. Și evident că vorbirea în limbi nu a fost vizibilă. A fost un semn audibil. Dar mai era acolo și sunetul unui vânt puternic. Era și un foc ce cobora din cer și care, evident, nu mai însoțește același gen de experiențe astăzi. Dar când Petru dă interpretarea acestor evenimente din ziua de Rusalii, el îndreaptă oamenii spre profeția lui Ioel din Vechiul Testament, profeție în care Ioel vorbește despre venirea apropiată a Împărăției lui Dumnezeu. Când acea Împărăție va veni, Dumnezeu va turna Duhul Său cel Sfânt peste toată suflarea.

Când privim la rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament, vedem "charismata", darurile Duhului, restricționate, oferite doar câtorva oameni precum Moise sau judecătorii sau profeții. Și vedem ce s-a întâmplat în Numeri 11 când Ietro l-a mustrat pe Moise pentru că și-a asumat întreaga responsabilitate și povara slujirii, spunându-i: "ceea ce faci nu e bine". Și Dumnezeu i-a spus lui Moise că avea să coboare și să ia din Duhul Sfânt care era peste el și avea să-L împartă celor șaptezeci de bătrâni din comunitate. Și când Domnul a făcut aceasta, iar Duhul a căzut peste cei șaptezeci de bătrâni, aceștia au început să prorocească. Doi dintre ei, Eldad și Medad, erau în tabără, în apropiere; și Iosua a văzut aceasta, s-a supărat și a venit la Moise și i-a spus: "Eldad și Medad proorocesc în tabără. Oprește-i." Pentru că Iosua era obișnuit cu gândul că numai Moise fusese uns pentru această slujbă, iar acum apăruseră și alții care dădeau semne că fuseseră înzestrați și primiseră daruri prin Duhul Sfânt. Și Iosua s-a gândit că aceștia constituiau un grup de răzvrătiți, de rebeli, care s-au autonumit profeți; pentru că Iosua nu fusese prezent când Moise primise instrucțiunile. Interesant este faptul că, atunci când Moise a auzit plângerea lui Iosua, i-a spus acestuia: "Ești gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci și Domnul să-Și pună Duhul Lui peste ei!" Moise spune de fapt că tu nu trebuie să fii gelos pentru cele ce se întâmplă aici, pentru că acum, Dumnezeu Și-a extins sfera de distribuție a puterii de ungere a Duhului Sfânt. Eu aș fi vrut numai, a spus Moise, ca ea să fi fost și mai mare. Aș vrea ca El să dea Duhul Său tuturor oamenilor din popor, nu doar la șaptezeci dintre ei. Acesta a fost răspunsul lui Moise, aceasta a fost rugăciunea lui. Nu a fost o prorocie.

Dar, la vremea când ajungem la Ioel, vedem că rugăciunea lui Moise devine o prorocie. Și Ioel spune că va veni o vreme când Dumnezeu va turna din Duhul Său peste tot poporul. Nu doar peste câțiva. Nu vor exista "botezați" și "nebotezați". Mi se pare uimitor faptul că, atunci când acest eveniment este consemnat în cartea Faptele apostolilor, Petru vede în el împlinirea prorociei lui Ioel. Fapt care ar fi total opus ideii că acum, Dumnezeu dă Duhul Său cel Sfânt doar unora dintre credincioși și nu tuturor credincioșilor, prin experiența de la Rusalii.

Mai sunt și alte lucruri pe care trebuie să le luăm în calcul și trebuie să o facem cu atenție. Anume: lucrurile consemnate pentru noi în cartea Faptele apostolilor. Mai întâi, atunci când citim capitolul 2, vedem două lucruri demne de-a fi luate în seamă. Primul: credincioșii care erau adunați laolaltă cu această ocazie erau credincioși iudei, veniți din toate provinciile. Acești credincioși iudei erau adunați acum pentru a celebra sărbătoarea Rusaliilor din Vechiul Testament. Și, în timp ce credincioșii iudei erau adunați din acest motiv, Duhul Sfânt a coborât peste ei. Este instructiv pentru noi să observăm că, atunci când Duhul a coborât peste credincioșii iudei, a coborât peste toți cei care erau acolo. Această revărsare a Duhului Sfânt a venit peste fiecare dintre credincioșii iudei care erau adunați cu ocazia Rusaliilor. Duhul nu S-a pogorât doar peste câțiva. S-a pogorât peste toți. Ei fuseseră credincioși înainte ca să fi experimentat acest botez cu Duhul Sfânt. Datorită acestei perioade din istoria răscumpărătoare, Rusaliile marchează un nou punct de reper în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Așadar, este evident faptul că ei fuseseră credincioși înainte ca să primească această înzestrare sau acest dar al lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dar apoi vedem alte trei episoade în cartea Faptele apostolilor, pe care le-aș putea numi mini-Rusalii. Dacă citiți în Fapte capitolul 8, găsiți scris despre pogorârea Duhului Sfânt peste credincioșii samariteni. Capitolul 8 ,versetul 14: "Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan. Aceștia au venit la samariteni și s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei..." Așadar, vedeți aici de ce spun oamenii că există un interval de timp între convertire și primirea Duhului. Pentru că acesta a fost cazul credincioșilor samariteni care Îl primiseră pe Isus; ei credeau în Isus, dar încă nu primiseră Duhul Sfânt. "...ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus." "Atunci Petru și Ioan au pus mâinile peste ei și aceia au primit Duhul Sfânt." Acum samaritenii au o zi a Rusaliilor. Și toți acei credincioși samariteni au primit Duhul Sfânt.

Apoi mergem în Fapte capitolul 10, unde ni se relatează cele petrecute în casa lui Corneliu, prin venirea lui Petru. Versetul 44: "Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul. Toți credincioșii tăiați împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu..." Înțelegeți ce se întâmplă aici? Petru îl vizitează pe Corneliu, pe care Biblia îl numește "temător de Dumnezeu". El este un credincios dintre neamuri care crede în iudaism. Acele neamuri care s-au convertit la iudaism, dar care au rămas netăiate împrejur, erau numite temătoare de Dumnezeu. Petru se află în casa lui Corneliu și Duhul Sfânt coboară peste aceste neamuri temătoare de Dumnezeu. "...Atunci Petru a zis: "Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?" Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei." Acesta este răspunsul lui Petru la uimirea mulțimii de iudei, când au văzut că Duhul Sfânt coboară peste neamuri. Care este semnificația lui? Semnificația este aceasta: noi trebuie să îi botezăm pe acești oameni. Trebuie să îi altoim în Biserica nou-testamentală. Ei trebuie să fie membri cu drepturi depline în comunitatea Noului Legământ, pentru că Dumnezeu le-a dat și lor același lucru pe care ni l-a dat și nouă.

Mai târziu, în Fapte 19, întâlnim din nou un lucru asemănător, ce are loc în mijlocul credincioșilor efeseni, careau primit și ei Duhul Sfânt în același fel cum am citit în celelalte experiențe. În cartea Faptele apostolilor avem patru relatări despre revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Vreau ca să vedeți două lucruri. Numărul unu: în fiecare episod, toți credincioșii care au fost prezenți au primit Duhul sfânt. Este semnificativ acest lucru. Numărul doi: consemnarea pe care o avem aici arată patru grupuri distincte de oameni, pe care le întâlnim în Noul Testament. Mai întâi, iudeii. Apoi, samaritenii. În al treilea rând, temătorii de Dumnezeu. Și în al patrulea rând, neamurile (efesenii). Dacă citim cu atenție cartea Faptele apostolilor și epistolele apostolului Pavel, vedem că una dintre cele mai mari controverse din anii de început ai Bisericii creștine a fost întrebarea: "Care este locul neamurilor în Trupul lui Cristos?" Neamurile erau fără drept de cetățenie în Israel. Erau străini de legământul Vechiului Testament. Temătorilor de Dumnezeu li se acorda un statut parțial de membru. Iar samaritenilor nu li se acorda sub nicio formă statutul de membru. Și neamurile erau considerate din afara taberei.

Deci, acum că Evanghelia este predicată acestor grupuri, problema care se pune este: ce facem cu samaritenii care devin credincioși? Ce facem cu temătorii de Dumnezeu care devin credincioși? Ce facem cu cei dintre neamuri care devin credincioși? Sunt ei îndreptățiți să capete statutul de membru în Trupul lui Cristos sau nu? Mi se pare uimitor că, dacă vă uitați la structura literară și la linia progresivă a cărții Faptele apostolilor, veți vedea că în narațiunea sa, Luca trasează linia de expansiune a Bisericii apostolice, de la Ierusalim la Iudea, la Samaria și până la marginile pământului. În acest fel ni se dezvăluie această carte. Pe măsură ce se ajunge la fiecare element, pe măsură ce fiecare segment este atins, al samaritenilor, temătorilor de Dumnezeu, al neamurilor, Dumnezeu confirmă intrarea lor în calitate de membri cu drepturi depline în Biserica nou-testamentală, prin faptul că le dă Duhul Sfânt.

Nemulțumirea pe care o am în privința teologiei penticostale este aceea că, după părerea mea, aceasta vede lucrurile mult prea slab față de ce s-a petrecut în realitate la Rusalii. Semnificația pe care Noul Testament o dă Rusaliilor este aceasta: ea reprezintă revărsarea Duhului Sfânt peste toată Biserica, care îl include pe fiecare credincios. Așa cum spune Pavel în scrierile lui didactice: "N-am fost toți botezați în același Duh?" Nu este loc în doctrina biblică, după judecata mea, de un concept care să cuprindă atât creștini botezați cu Duhul Sfânt cât și creștini nebotezați. Acum, botezul vine odată cu convertirea. Nu este același lucru cu convertirea. Însă, principiul este acesta: toți creștinii primesc botezul cu Duhul Sfânt.

Tradus de Estera Sandau


Doctrine