Înapoi
Acasă
Biblia

Moartea și starea intermediară

R. C. Sproul


Escatologia este un termen derivat din grecescul "eskaton", care se referă la ceea ce numim în mod obișnuit "lucrurile din urmă" sau "lucrurile din viitor" - acele lucruri care sunt lăsate la urmă și care vorbesc despre nădejdea răscumpărării noastre. Vom începe studiul nostru de escatologie luând în considerare câte lucruri despre marele nostru vrăjmaș de care ne ciocnim ca ființe umane. Cea mai mare problemă pe care o avem ca oameni - o problemă unică în felul ei - este faptul că suntem muritori. Adică noi, la un moment dat, trebuie să stăm față în față cu moartea. Ni se spune că moartea este vrăjmașul final cu care avem de luptat. Și întrebarea pe care toată lumea o pune a fost ridicată pentru prima oară de Iov: "Dacă un om moare, va mai trăi el iară?" Sau, într-o altă formulare, există viață după moarte? Sau ce se întâmplă când acest trup muritor trece prin starea de tranziție, pe care o numim moarte? Aceste lucruri stăruiesc mereu în mintea omului. E posibil să le fi pus deoparte, undeva într-un colț îndepărtat al minții, dar noi suntem conștienți de caracterul nostru muritor și această perspectivă a morții stă înaintea ochilor noștri, sfidându-ne. Moartea tinde mereu să ne fure puțin din bucuria experiențelor noastre din prezent și pare să ne amenințe întotdeauna cu vreun lucru rău. Se pune întrebarea: a fost acest vrăjmaș înfrânt, în cele din urmă, o dată pentru totdeauna? Ce însemnătate are moartea pentru un creștin?

Să începem scurta noastră cercetare a acestui subiect privind la câteva lucruri menționate de apostolul Pavel în scrisoarea către Romani. În capitolul 5 din Romani, începând cu versetul 12, Pavel spune: "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume." Se referă, bineînțeles, la Adam. ".și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit. (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ținut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuși, moartea a domnit de la Avraam până la Moise." Acesta este un lucru plin de semnificație. Pavel expune aici un punct teologic important. El spune: "Noi știm că păcatul a fost în lume înainte de Moise pentru că în lume s-a mai aflat și altceva. Ce anume? Moartea. Pentru că fără de lege, nu este păcat. Pentru că păcatul, prin definiție, este o încălcare a legii. Și fără păcat, nu poate fi moarte. Iar prin faptul că exista moarte, înseamnă că trebuia să existe și păcat. Și dacă era păcat, înseamnă că trebuia să existe și lege. El vorbește despre acea lege pe care o revelase Dumnezeu în inima ființelor umane chiar de la început. Și Pavel spune că această problemă, acest vrăjmaș, această moarte, a venit în lume ca rezultat direct al păcatului.

În acest punct, creștinul este pus în opoziție directă cu gândirea seculară din zilele noastre, care vede moartea ca pe o secvență din ordinea naturală a lucrurilor. Creștinul însă vede moartea ca pe o secvență din ordinea naturală căzută a lucrurilor, dar care nu a fost starea originară a omului. Moartea a venit ca judecată a lui Dumnezeu pentru păcat. La început, orice păcat era o ofensă capitală. "Sufletul care va păcătui va muri." Și Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei: "În ziua în care veți mânca din el, veți muri negreșit." Când Dumnezeu a spus aceasta, El nu îi amenința pur și simplu pe Adam și pe Eva cu moartea spirituală. Evident că în ziua în care au încălcat legea lui Dumnezeu în grădină, ei au murit spiritual, nu fizic. Și astfel, cineva se poate întreba: Ce a vrut Dumnezeu să spună când a zis 'în ziua în care veți mânca din el veți muri negreșit'? Iată ce a vrut să spună: 'în ziua în care veți mânca din el, s-a zis cu voi. Veți muri. Nu doar în sufletul vostru, nu doar în duhul vostru, ci veți fi supuși și morții biologice.' Acesta a fost avertismentul. Aceasta a fost pedeapsa. Faptul că Adam și Eva nu au murit fizic în acea zi în care au păcătuit nu înseamnă că Dumnezeu a mințit. Întotdeauna când Dumnezeu avertizează cu privire la consecințele păcatului, Își rezervă Lui Însuși dreptul de a acorda milă sau de a fi îndurător. Ceea ce a făcut Dumnezeu a fost că le-a acordat lui Adam și Eva harul de a trăi pentru o anumită vreme în această lume, înainte ca să ceară pedepsirea lor pentru păcatul comis, adică moartea.

Fiecare ființă umană din această lume este păcătoasă. Și fiecare ființă umană din această lume a fost condamnată la moarte și se află încarcerată în așteptarea sentinței. În acest punct ne aflăm noi, ca ființe umane. Noi așteptăm căderea securii, așteptăm executarea sentinței. Dar, din perspectivă creștină, moartea nu mai este privită ca pedeapsă sau penalizare pentru păcat, întrucât penalizarea păcatului a fost plătită de Cristos. Acum, moartea are o cu totul altă semnificație. Acum, moartea reprezintă momentul de trecere din această lume în cealaltă.

Să aruncăm o privire la ceea ce le spune Pavel mai târziu filipenilor. Filipeni 1:19 spune: "Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos. 20 - Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Cristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. 21 - Căci pentru mine a trăi este Cristos și a muri este un cîștig. 22 - Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; și nu știu ce trebuie să aleg. 23 - Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine 24 - dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup."

Pavel face aici niște afirmații foarte valoroase cu privire la moarte. Și dacă există vreun text în Noul Testament care să ne facă credința să șovăie, atunci acesta este, această afirmație a lui Pavel de aici. Pentru că deși spunem că noi credem, sărbătorim Paștele și ne bucurăm de biruința lui Cristos asupra morții, tot ne este teamă de moarte. Trebuie să vă spun cu toată sinceritatea că nu cred că mi-e teamă de moarte. Dar, de asemenea, mi-este foarte teamă să mor. Cu alte cuvinte, nu mi-e teamă de ce se va întâmpla atunci când îmi voi trage răsuflarea pentru ultima dată, mi-e teamă de procesul prin care voi fi nevoit poate să trec, pentru că nu este dată creștinului nicio garanție că nu va suferi durere sau nu va trece prin agonie în clipa morții. Singura garanție pe care o avem este prezența lui Dumnezeu cu noi, în acele clipe. Și de asemenea, avem garanția locului unde vom merge atunci când pleoapele noastre se vor închide în moarte.

Ceea ce spune Pavel este aceasta: "Pentru mine a trăi este Cristos și a muri este un câștig." Apostolii au întors lumea cu susul în jos. Și principalul făptaș al acestui lucru a fost Pavel. Cu excepția lui Isus, nu mă pot gândi la o viață mai extraordinară trăită de vreun creștin, de la Cristos încoace, decât a fost viața apostolului Pavel. Dacă ne uităm la ceea ce a realizat în viața lui, la câte a îndurat în viața lui, la câte a suferit, este pur și simplu uimitor ce a făcut acest om. Și totuși, nu ai fi putut ca să ai un Pavel fără să ai un om convins cu înflăcărare de veridicitatea vieții sale veșnice. Lui Pavel nu îi păsa dacă avea să moară minutul următor. El și-a riscat viața în fiecare clipă. El a spus: 'Atât cât voi trăi, viața mea este Cristos. Îl slujesc pe Cristos. Și dacă mor, nu va fi decât mai bine. Este un câștig. Pentru mine a trăi este Cristos și a muri este un câștig.'

Ori de câte ori vedem pe cineva care suferă în urma pierderii unui membru scump al familiei sau care a pierdut pe cineva drag, îi trimitem condoleanțe și spunem: 'Ne pare foarte rău pentru pierderea pe care ai suferit-o.' Când moare cineva este o pierdere pentru noi. Nu încape îndoială cu privire la acest lucru. Dar dacă ei sunt creștini, atunci pentru ei nu este o pierdere. Este câștig. Este ceva pozitiv. Pavel subliniază din nou acest lucru în același context de aici, atunci când spune câteva versete mai încolo: "Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine; 24 - dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup." Prin urmare, el are această dilemă. El spune: 'Mă uit la slujirea mea. Mă uit la biserici și știu că am o slujbă de îndeplinit, aceea de a vă ajuta să creșteți la plinătatea lui Cristos. Nu vreau să fiu scos din această luptă. Vreau să pot să continua să vă slujesc până ce vă voi vedea maturi în Cristos. Am o mare dorință să continui această slujire pământească. Și cred că vă este de folos să mai rămân în viață o perioadă', acestea sunt spusele lui. 'Așadar, mă aflu într-o situație dificilă. Sunt presat din două părți. Sunt între coarnele unei dileme. Pe de o parte, vreau din toată inima să stau cu voi și să vă ajut. Pe de altă parte, abia aștept să merg Acasă.' "Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine."

Avem tendința de a privi la diferența dintre viață și moarte ca la diferența dintre bine și rău. Dar apostolul nu a privit așa. El a privit diferența dintre viață și moarte ca o diferență între bine și mai bine. El spune că a trăi este bine. Este multă durere în viață. Acest loc este o vale a plângerii. Și eu înțeleg că uneori, unii oameni ajung să experimenteze suferința și durerea în așa măsură încât își doresc să moară. Dar cei mai mulți dintre noi, în ciuda durerilor și necazurilor, zdrobirilor, dezamăgirilor, frustărilor care ne asaltează în fiecare zi din viață, dincolo de toate acestea noi tot vrem să trăim. Vrem să trăim. Este o bucurie în trăire, un sentiment datorită căruia ținem cu putere de viață. Cu toate durerile și frustările, viața este minunată. Este incredibilă. Gândiți-vă la acest lucru, gândiți-vă ce înseamnă să fii viu, ce înseamnă să fii o ființă umană cu suflare de viață.

Pavel spune: 'Este bine dacă stau aici.' Nu-i rău. Dar să plec și să fiu cu Cristos nu este doar o diferență între bine și mai bine, este o diferență între bine și mult mai bine. Nu doar mai bine, mult mai bine.' Este o măsură semnificativă de bine în moartea creștinului. Pentru că noi mergem imediat să fim cu Cristos. Aceasta nu este doar o nădejde goală. Este o nădejde ce a fost adeverită de propria înviere a lui Cristos, în istoria reală, fapt pe care Pavel l-a văzut cu propriii săi ochi. Poate că motivul pentru care noi nu suntem atât de îndrăzneți, atât de curajoși și eficienți este că noi nu am văzut cu ochii noștri ceea ce a văzut el. Nimeni nu are îndoieli cu privire la ceea ce credea Pavel, faptul că cerul i s-a deschis și în fața lui era Cristos cel înviat. El știa acest lucru. Și a spus: 'Voi risca orice lucru din această lume pentru că nu contează ce se întâmplă cu acest trup, eu oricum ajung Acasă.'

Prima întrebare pe care o întâlnim în escatologie, legată de moarte, este: Ce se întâmplă cu noi după ce murim? Biblia ne învață că există moarte. Și Biblia mai învață că există și o înviere la urmă. În Crezul apostolic spunem: 'Cred în învierea trupului.' Și când spunem că noi credem în învierea trupului, nu spunem că noi credem în învierea trupului lui Isus. Desigur, credem și aceasta. Expresia "învierea trupului" din Crezul apostolic se referă la credința noastră vizavi de învierea trupurilor noastre. Noi credem că trupurile noastre, chiar dacă suferă această experiență numită moarte, chiar dacă pot fi distruse de o bombă, arse în foc sau îngropate în pământ, ele vor învia într-o bună zi - întocmai cum Cristos a ieșit din mormânt cu același trup cu care a intrat. Deși a ieșit cu același trup, acel trup suferise mari schimbări. Fusese glorificat. Fusese schimbat din muritor în nemuritor.

Prin urmare, în 1Corinteni 15, apostolul spune că întocmai cum Cristos a înviat cu un trup nou ca prima roadă a celor înviați din morți și noi o să fim înviați în trupurile noastre. El spune: Cu ce trup vom învia? Nu știu. Nu știu dacă voi avea părul cărunt în cer. Nu știu dacă voi fi supraponderal în cer. Sper că nu. Și nu știu nici cum voi arăta, nu știu nici cum vei arăta tu, dar știu că ne vom recunoaște unul pe celălalt. Și știu că nu vom fi niște duhuri rătăcitoare sau niște suflete fantomatice umblând încolo și-ncoace. Vom avea trupuri cunoscute. Pentru că aceasta este promisiunea finală. Cea mai bună stare din viitor este trupul glorificat. Faptul că acum trăim într-un trup, aici pe pământ, este un lucru bun. Dar lucrul cel mai bun va fi trupul glorificat din starea noastră finală.

Ce este cu mult mai bine se va petrece în viitor, în starea intermediară cum o numim noi în teologie. Starea intermediară este starea existențială în care ne vom afla după momentul morții până la învierea finală a trupurilor. Din câte aș putea să presupun, când mor, trupul meu merge în pământ. Sufletul meu merge direct în cer pentru a fi imediat în prezența lui Isus Cristos - existență cu mult mai bună decât cea pe care o am aici pe pământ. Dar voi fi un suflet fără trup. Cea mai bună soluție posibilă va apărea abia mai târziu, în timpul împărăției lui Cristos, când trupul meu se va îmbrăca cu un alt trup, nemuritor și glorificat. Ideea de aici însă este că aceasta nu înseamnă, după cum au învățat unii eretici, că atunci când murim intrăm în așa numitul "somn al sufletului", o stare de animație suspendată, de inconștientizare a propriei persoane și a trecerii timpului. Și rămâi în această stare până la măreața înviere. Dar în tot acest timp, tu ești separat de Cristos într-un sens foarte real. Poate că nu realizezi acest lucru, dar ești separat de El. Viziunea biblică este o viziune care învață despre o existență conștientă în mod continuu de persoana proprie. Deci, în clipa în care mori (poate că ești într-o stare de inconștiență atunci când mori) te-ai și trezit. Pentru că acum, vei fi într-o stare existențială în care ești conștient că te afli în prezența lui Cristos și în prezența lui Dumnezeu, un lucru magnific, pe care îl anticipăm.

Eu unul îmi planific să trăiesc pentru totdeauna. Nu-mi planific să mor niciodată. Îmi planific să trec printr-o stare de tranziție fiziologică și biologică în care acest trup este epuizat, după cum și în prezent se află în acest proces de epuizare. Dar starea neîntreruptă de conștiență a propriei persoane continuă, numai că trece într-o stare mult mai măreață, pentru că se află în prezența imediată a lui Cristos. Dilema lui Pavel a primit răspuns prin biruința asupra morții sale, datorită căreia putea să meargă Acasă și să experimenteze câștigul de-a fi împreună cu Cristos.

Tradus de Estera Sandau


Doctrine