Înapoi
Acasă
Biblia

Obstacole în fața intimității

de Sam Storms


Fundamentul pentru o relație de pasiune este o inimă curată. Păcatul omoară intimitatea.

(Isaia 1:13-15, Isaia 59:1-2, Ieremia 7:16, Ieremia 14:10-12, Psalmul 5:4-6, Psalmul 15, Psalmul 66:18, Proverbe 11:20, Proverbe 12:22, Proverbe 15:29, Proverbe 28:9, Matei 5:8, Ioan 14:21, 23, Evrei 12:14)

Prin urmare, probabil că cel mai mare obstacol pentru o relație intimă și vibrantă cu Isus Cristos este falimentul sau refuzul să te pocăiești.

Citește Apocalipsa 3:14-22.

De ce îi cheamă Isus pe laodiceni la pocăință? Care a fost eșecul lor? Problema este dublă:

1. Ei erau căldicei (v. 16)

Care este sensul pentru fierbinte și rece?

(a) Unii spun "fierbinte" = creștin activ/plin de zel spiritual și "rece" = păgân apatic. Însă, dacă este așa, Isus ar fi spus că El preferă un păgân față de un credincios cu jumătate de inimă.

(b) Imaginea este cea a apei: "fierbinte" = o referire la izvoarele termale din orașul Ierapolis, la șase mile nord de Laodicea; "rece" = o referire la apele reci și proaspete din Colose. Așadar, Isus spune: "Aș dori ca voi să fi fost una sau cealaltă. Mi-aș dori ca voi să fi fost fie ca apele termale din Ierapolis care aduc vindecare celor bolnavi sau ca apele reci, înviorătoare, din Colose, care îi revigorează pe cei istoviți. Dar voi nu sunteți nici una, nici alta. În schimb, sunteți căldicei, voi sunteți călduți (fără tragere de inimă) și de niciun folos pentru nimeni.

Mai rău decât atât, ei credeau că erau în condiție grozavă! Se considerau cei mai binecuvântați și maturi dintre creștini. Aceasta ne aduce la cea de-a doua problemă a lor.

2. Ei erau mândri și prezumțioși (v. 17)

Laodicea: un oraș cunoscut pentru bogația lui incredibilă, pentru pânzele din in și industria lâni, și pentru școala medicală (în special producția lor de unguent pentru ochi, o alifie făcută din praful găsit în Frigia).

Așadar, Isus îi spune unei biserici mândre de bogăția ei: "Ești săracă" Vino la Mine după aur!" Isus îi spune unei biserici mândre de industria ei textilă: "Ești goală! Vino la Mine după hainele neprihănirii ca să-ți acoperi rușinea." Și îi mai spune unei biserici mândre de oftalmologia ei: "Vino la Mine după doctorie pentru ochi, astfel încât ochii inimii tale să vadă cu adevărat."

Ce le spune Isus unor asemenea oameni (ce ne spune El nouă)? Trei lucruri: (1) "Te iubesc!" (v. 19a); (2) "Pentru că te iubesc, nu-ți pot permite să persiști în păcatul tău. De aceea, pocăiește-te!"; (3) "Dacă nu te pocăiești, te voi disciplina."

"Aici este vestea bună care-i întâmpină pe cerșetorii orbi și goi! Ei sunt săraci, însă Cristos are aur. Sunt goi, dar Cristos are haine. Sunt orbi, însă Cristos are doctorie pentru ochi. Fie ca ei să nu se mai încreadă în băncile lor, în praful lor de ochi frigian și fabricile lor de haine. Fie ca ei să vină la El! El îi poate îmbogăți, le poate acoperi cu haine goliciunea și le poate vindeca orbirea. El poate deschide ochii lor ca să perceapă o lume spirituală la care n-au visat niciodată. El poate acoperi păcatul lor și să-i facă în stare să ia parte la moștenirea sfinților în lumină. El îi poate îmbogăți cu viață și viață din abundență." (J. Stott)

Ce este pocăința?

1. Recunoaștere

Adică o recunoaștere a sfidării lui Dumnezeu prin practicarea a ceea ce disprețuiește El și disprețuirea a ceea ce adoră El. Pocăința presupune mărturisirea din inimă:

"Am păcătuit." "Lucrul ăsta este greșit." "Dumnezeu este întristat."

Există o diferență între recunoaștere este raționalizare.

"Pocăința adevărată începe doar atunci când cineva iese din ceea ce Biblia vede ca autoînșelare (compară Iacov 1:22, 26; 1Ioan 1.8) ceea ce consilierii moderni numesc negare, și intră în ceea ce Biblia numește convingere de păcat (cf. Ioan 16:8-9)" (J.I. Packer, Rediscovering Holiness, 123-124).

Amintiți-vă:

"Mărturisirea singură nu este pocăință. Mărturisirea mișcă buzele; pocăința mișcă inima. Numirea unui act ca fiind rău înaintea lui Dumnezeu nu este același lucru cu părăsirea lui. Prin mărturisirea voastră puteți fi sinceri și emoționali, dar nu este suficient până nu exprimă o schimbare adevărată a inimii. Sunt acei oameni care mărturisesc doar pentru a ieși în evidență, a căror așa-zisă pocăință este teatrală dar nu reală" (Jim Elliff).

2. Remușcare

Pocăința nu este niciodată o plăcere. Pocăința atrage mereu după sine durere. Necesită zdrobire a inimii (Ps. 51:17; Is. 57:15). Însă amintiți-vă: pocăința este mai mult decât sentiment. Emoția poate fi trecătoare, pe când pocăința adevărată aduce roade.

Diferența dintre "căință (nesinceră)" și "pocăință". Prima este regretul pentru păcat determinat de teamă: "Oh, am fost prins. Ce mi se va întâmpla?" Cea din urmă este regretul pentru ofensa împotriva dragostei lui Dumnezeu; suferința pentru mâhnirea Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, este posibil să te "pocăiești" mai degrabă din teama de represalii decât dintr-o ură a păcatului.

Această distincție este descrisă în 2Cor. 7:6-11

Datorită influenței insidioase a unui grup de învățători falși, care subminau autoritatea apostolică a lui Pavel în Corint, precum și din alte motive, apostolul a fost constrâns să scrie bisericii din acel oraș ceea ce numește el o epistolă plină de întristare. Pavel a regretat inițial că le aduce întristare prin această epistolă, dar mai târziu s-a bucurat când a văzut roada pe care epistola a produs-o în viețile lor. Pavel vorbește de întristarea după voia lui Dumnezeu în v. 9 și de pocăința după voia lui Dumnezeu pe care o produce în v. 10.

Întristarea după voia lui Dumnezeu (v. 9) - întristarea care este plăcută minții și voii lui Dumnezeu; întristarea determinată de recunoașterea faptului că păcatul cuiva L-a ofensat pe Dumnezeu. Întristarea lumească (v. 10) se naște din autocompătimire și mânie pentru faptul că a fost expus. Testul care le distinge pe cele două este simplu: Duce întristarea ta la pocăință?

Pocăința după voia lui Dumnezeu (v. 10-11) - observați roada ei:

Frământare sau ardoare, devotament (de a face ce este drept);

Cuvinte de dezvinovățire sau apărare (a lor înșiși, nu negarea faptului că făcuseră răul [cf. v. 9-10], ci însuflețirea de o preocupare pentru reputația lor, ca nu cumva să aducă rușine lui Cristos și Evangheliei);

Mânie sau indignare (față de ei înșiși, pentru că au îngăduit situației să se dezvolte în așa manieră);

Frică sau teamă (de Dumnezeu și de Pavel [1Cor. 4.21]);

Dorință aprinsă (ca în v. 7, de a fi reuniți);

Râvnă (pentru Pavel; compară v. 7);

Pedeapsă sau dorință de dreptate (dorința lor de a vedea că dreptatea este înfăptuită prin punerea sub disciplină a persoanei (lor) vinovate).

Afirmația lui Pavel că asemenea pocăință este spre mântuire (v. 10) indică faptul că "natura răspunsului lor la scrisoarea lui Pavel era în sine un indiciu clar că ei erau, așa cum au declarat a fi, creștini adevărați și nu fățarnici (adică pretendenți ipocriți)" (Hughes, 272).

Remușcarea, regretul, întristarea și durerea provocate de păcat doar vor spori și se vor intensifica cu cât noi suntem creștini de mai mult timp. Maturitatea în credință nu duce la mai puțină întristare pentru păcat, ci la mai multă. Durerea nu se diminuează, se adâncește. Packer spune:

"Este de fapt o lege a vieții spirituale ca, pe măsură ce înaintezi, să devii mai conștient de distanța care trebuie să fie încă parcursă. Dorința ta sporită după Dumnezeu te face din ce în ce mai conștient, nu atât de mult de locul unde te afli în relația ta cu El, cât de locul unde nu ești încă în această relație."

3. Rugăminte

Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertare și putere. În Psalmul 51:7-9 = rugămintea lui pentru iertare, v. 10-12 = rugămintea lui pentru tărie.

4. Repudiere

Trebuie să respingem toate păcatele în cauză și să luăm măsuri active și practice pentru a evita orice ar putea provoca împiedicarea (compară Fapte 19:18-19); adică, trebuie să existe o hotărâre fermă de întoarcere și îndepărtare de la orice aluzie sau urmă de păcat (Ps. 139:23).

Pavel scrie: "Ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele" (Rom. 13:14). Dacă, în așa-zisa noastră "pocăință", nu abandonăm mediul în care a apărut mai întâi păcatul nostru și, în care, după toate probabilitățile, va continua să se dezvolte, pocăința noastră este suspectă sau îndoielnică.

5. Reformă

Trebuie să existe o hotărâre publică de a urmări curăția, de a face ce este plăcut lui Dumnezeu (1Tes. 1:9).

Î: "Și dacă refuzăm să ne pocăim?" (a) Distanță continuă față de Dumnezeu (v. 20; Isus rămâne în afară). (b) Disciplină dureroasă (v. 19).

Î: "Și dacă alegem să ne pocăim?" (a) Reconciliere (împăcare): 1) cu Dumnezeu (v. 20); 2) cu cei față de care am fost înstrăinați. (b) Răsplată (v. 21). (c) Bucurie.

Tradus de Lacrisa Novac


Diverse