Înapoi
Acasă
Biblia

Islamul

Dintr-o perspectivă creștină


CONȚINUT:

1. ISTORIA ISLAMULUI
2. CE ESTE ISLAMUL?
3. DEFINIȚII
4. SECTE ALE ISLAMULUI
5. CREZURILE ISLAMICE
6. ÎMPARTĂȘIND EVANGHELIA CU UN MUSULMAN

1

ISTORIA ISLAMULUI

Islamismul, credința musulmanilor constituie o tendință dominantă în viețile multor popoare din Orientul Mijlociu, vestul Asiei și nordul Africii. Impactul acestei credințe asupra lumii este deosebit de mare. În lumea zilelor noastre, Islamismul este religia care înregistrează cea mai rapidă creștere dintre toate religiile lumii.
Care este trecutul acestei religii? Constituie rapida ei răspândire o dovadă a originii ei divine? Mulți ar fi înclinați să creadă că așa este, indicând chiar Scriptura pentru a le confirma presupunerea. Astfel, sfatul lui Gamaliel, "dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici, dar dacă este de la Dumnezeu nu o veți putea nimici" (Fapte 5:33-39), este considerat inspirat fiindcă, vedeți, Islamul nu s-a "nimicit", iar faptul că cel ce a dat sfatul nu era un creștin, sau că Duhul Sfânt nu a vorbit prin el, este trecut cu vederea! Nu tot ceea ce este scris în Scriptură este adevărul și vine de la Dumnezeu, odată, fiindcă nu Dumnezeu este cel ce i-a îndemnat pe primii oameni la nesupunere, ci Diavolul (Gen.3) și apoi, nu Dumnezeu este cel ce l-a ispitit pe Isus Hristos în pustie, ci Diavolul (Matei 4). Dar, Scriptura este extrem de adevărată atunci când ne relatează momentul căderii în păcat sau momentul ispitirii Domnului, inspirația ei divină constând în faptul că ne-a descoperit aceste evenimente din istoria umanității ca fiind adevărate. Dacă testul originii divine al unei mișcări religioase contemporane l-ar constitui numărul masiv de membrii, rapida ei creștere (înmulțire) sau faptul că până în zilele noastre ea nu s-a "nimicit", atunci cu siguranță că și mormonii, Martorii lui Iehova, Noi Apostolicii, și mulți alți sectanți ar putea pretinde origine divină (ceea ce oricum fac!). Însă, noi știm, conform Scripturii, că Martorii lui Iehova nu pot fi creștini din moment ce Hristosul lor este un înger (arhanghelul Mihail), un alt Hristos (2 Cor.11:4) decât Fiul etern, necreat, al Dumnezeului cel viu (Matei 16:16), Fiu care are "viața în Sine" la fel cum "Tatăl are viața în Sine" (Ioan 5:26)! La fel știm că nici mormonii nu pot fi creștini din moment ce dumnezeul lor are un trup din carne și din oase, iar ei, la rândul lor, își așteaptă deificarea!
În prezent, toate aceste religii înregistrează o înmulțire impresionantă a numărului membrilor lor, dar acest lucru nu înseamnă deloc că sunt de la Dumnezeu! Pe deasupra ceea ce mai știm este că Biblia ne avertizează cu privire la apariția profeților falși și a Hristoșilor falși, spunând că nu vor fi puțini, ci mulți! Că, cei ce-i vor urma pe aceștia, din nou, nu vor fi puțini, ci mulți! (citește Matei 24). Iar numărul mare de membrii sau succesul unei religii, aspecte pe care unii le consideră o dovadă a originii și a susținerii lor divine, putem vedea că în Biblie înseamnă mai degrabă contrariul.
Niciodată de-a lungul istoriei lui, Creștinismul nu a fost caracterizat de popularitate. În schimb, Biblia ne explică popularitatea multor religii contemporane prin faptul că, "sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume și lumea îi ascultă" (1 Ioan 4:5). Dar poate oare purtatul crucii, lepădarea de sine și iubirea, chiar și a dușmanilor, să fie populare, poate oare mântuirea numai prin credință și prin har să fie populară într-o lume unde faptele bune sunt trâmbițate fără jenă la radio și televiziune (când Isus a spus că milostenia, postul, rugăciunea, etc. să fie făcute în ascuns! Mat.6:1-6) și când acestea sunt considerate temeiul pe care Dumnezeu iartă și mântuiește omul din păcat?
Oricât ar fi de popular și oricât de repede s-ar răspândi Islamul, așa cum vom vedea, el nu este de la Dumnezeu și nu are o origine divină, în ciuda patimii cu care unii ar vrea să-l apere!

În analizarea mișcărilor religioase studierea trecutului istoric este aproape fără excepție, revelatoare.
După cum se știe istoria de început a Islamului a gravitat în jurul unui singur personaj central: Mahomed.
Mahomed s-a născut în jurul anului 570 după Hristos, în orașul Mecca din Arabia. Tatăl său a murit chiar înainte de nașterea sa, iar mama lui, atunci când el era în vârstă de șase ani. Bineînțeles că nașterea sa nu a fost scutită de legendă. Dar dacă nu am cunoaște influența Creștinismului asupra vremii și asupra "profetului" însuși, poate povestirii nu i-am fi spus acum, "legendă"!
Astfel se spune că, "noaptea nașterii lui a fost însemnată prin cutremure și mari evenimente (?!). Palatul puternicului Șosroes se dărâmă complet; îngerii cerului erau în sărbătoare. Duhurile rele și demonii au observat lumini pe ceruri, care anunțau marea întâmplare. Noul născut era sărac, complet sărac în această lume a deșertului" ("Viața, Iubirile și Profețiile lui Mahomed, Creatorul Coranului", Th.Martas, Edit."Porțile Orientului",Iași 1994). Cu unele diferențe descrierea nașterii lui Mahomed este izbitor de asemănătoare cu cea a lui Isus Hristos. Dacă nu s-ar fi născut cu 570 de ani după nașterea Domnului Isus, poate nu ar fi numai o legendă, și atunci relatarea nașterii lui ar fi fost originală.
Pe lângă faptul că nașterea lui Mahomed nu a fost profețită cu mii de ani mai dinainte ca cea a lui Hristos, el nu s-a născut din fecioară, ca și Hristos, nu s-a născut din poporul evreu, nu s-a născut sub Legea lui Moise și în multe alte condiții pe care trebuia să le împlinească trimisul lui Dumnezeu, condiții sau profeții pe care vreau să vi le enumăr, pe scurt.
Astfel, acesta trebuia să fie:

* Sămânța femeii care trebuia să strivească capul șarpelui.
* Sămânța lui Avraam, Isaac și Iacov care să binecuvânteze toate neamurile pământului.
* "Profetul asemenea lui Moise" despre care Dumnezeu a spus "să ascultați de el!"
* Copilul pe care ni-l va da Dumnezeu și care va avea o "domnie fără sfârșit".
* Cel care a fost străpuns și zdrobit pentru păcatele și fărădelegile noastre și asupra Căruia Domnul a făcut să cadă nelegiuirea noastră a tuturor.
* "Unsul" care să fie "lepădat" după 483 de ani.
* Cel ce își are "obârșia" din veșnicie și care stăpânește peste Israel și s-a născut în Betleem, etc.

Pentru o și mai mare detaliere a originii divine a lui Hristos priviți la lista de mai jos, unde veți vedea profeția făcută în Vechiul Testament și apoi, împlinirea în Noul Testament. Conform acestor profeții, cine doar poate fi "trimisul lui Dumnezeu"?

PROFETII MESIANICE ÎMPLINITE ÎN ISUS HRISTOS

IDENTIFICAREA TRIMISULUI PROFETIA DIN V.T. ÎMPLINIREA DIN N.T.
     
Sămânța femeii care va zdrobi capul șarpelui Geneza 3:15 Gal.4:4; Evrei 2:14-15; Col.1:13; Apoc.20:10
Urmașul lui Avraam: sămânța în care toate neamurile vor fi binecuvântate Geneza 12:3;22:18;26:4 Matei 1:1
Urmașul lui Isaac Geneza 17:19 Luca 3:34
Urmașul lui Iacov Numeri 24:17 Matei 1:2
Vine din tribul lui Iuda Geneza 49:10 Luca 3:33
Urmașul pe tronul lui David Isaia 9:7 Luca 1:32, 33
Uns și Veșnic Psalm 45:6,7;102:25-27 Evrei 1:8-12
Născut în Betleem Mica 5:2 Luca 2:4,5,7
Vremea nașterii Lui Daniel 9:25 Luca 2:1,2
Născut din fecioară Isaia 7:14 Luca 1:26,27,30,31
Uciderea copiilor Ieremia 31:15 Matei 2:16-18
Fuga în Egipt Osea 11:1 Matei 2:14,15
I s-a pregătit calea Isaia 40:3-5 Luca 3:3-6
Precedat de un Înaintaș Maleahi 3:1 Luca 7:24,27
Precedat de Ilie Maleahi 4:5,6 Matei 11:13,14
Numit Fiul lui Dumnezeu Psalm 2:7 Matei 3:17
Slujește în Galilea Isaia 9:1,2 Matei 4:13-16
Zel/rîvnă pentru casa lui Dumnezeu Psalm 69:9 Ioan 2:17
Vorbește în pilde Psalm 78:2-4 Matei 13:34,35
Va tămădui inimile zdrobite Isaia 61:1,2 Luca 4:18,19
Respins de ai Săi, de evrei Isaia 53:3 Ioan 1:11; Luca 23:18
Va fi Profetul Deut.18:15 Ioan 6:14;7:40;Luca 24:19;Fapte 3:20,22
Preot după rânduiala lui Melhisedec Psalm 110:4 Evrei 5:5,6
Intrarea triumfală în Ierusalim Zaharia 9:9 Marcu 11:7,9,11
Lăudat de copii Psalm 8:2 Matei 21:15,16
Nu este crezut Isaia 53:1 Ioan 12:37,38
Trădat de un prieten Psalm 41:9 Luca 22:47,48
Vândut pe treizeci de arginți Zaharia 11:12 Matei 26:14,15
Acuzat de martori mincinoși Psalm 35:11 Marcu 14:57,58
Tăcut în fața acuzațiilor Isaia 53:7 Marcu 15:4,5
Scuipat și bătut Isaia 50:6 Matei 26:67
Urât fără temei Psalm 35:19 Ioan 15:24,25
Moare în locul...pedepsit în locul... Isaia 53:5 Rom.5:6,8
Răstignit împreună cu răufăcători Isaia 53:12 Marcu 15:27,28
Străpunse mâinile și picioarele Zaharia 12:10; Psalm 22:1,7,8,16,18 Ioan 20:27
Disprețuit/hulit și batjocorit Psalm 22:7,8 Luca 23:35
Este chinuit de sete Psalm 22:15 Ioan 19:28
Îi este dat vin/oțet să bea Psalm 69:21 Matei 27:34,48
Ocărât Psalm 69:9 Rom.15:3
Se roagă pentru dușmani Psalm 109:4 Luca 23:34
Soldații au tras la sorți pentru cămașa Lui Psalm 22:17,18 Matei 27:35,36
Părăsit de Dumnezeu Psalm 22:1 Matei 27:46
Nu va avea nici un os sfărâmat/zdrobit Psalm 34:20 Ioan 19:32,33,36
Străpuns în coastă Zaharia 12:10 Ioan 19:34
Înmormântat laolaltă cu cei bogați Isaia 53:9 Matei 27:57-60
Înviază dintre morți Psalm 16:10; 49:15 Marcu 16:6,7; Fapte 2:27,31
Se va înălța la dreapta lui Dumnezeu Psalm 68:18 Marcu 16:19; 1Cor.15:4; Efes.4:8

Mahomed, întemeietorul Islamului nu a împlinit nici una dintre aceste profeții, după cum ne-o dovedesc locul nașterii lui, vremea sau poporul din care se trage, și așa mai departe! De asemenea, știut fiind faptul că femeia nu are sămânță, ci numai bărbatul, Mahomed care s-a născut firește, din sămânța bărbatului, nu poate să fie împlinirea acelei profeții referitoare la Mântuitorul.
De aceea, pretenția de concurență pe care Islamul o face Creștinismului, este într-adevăr lipsită de confirmare divină.

Mahomed a fost crescut întâi de bunicul său, apoi de unchiul său. Deși originea lui Mahomed nu este bine cunoscută, totuși unii cercetători cred că el provenea dintr-o familie foarte respectabilă, fapt care este totuși incert.
La vârsta de 25 de ani, el s-a căsătorit cu o bogată văduvă în vârstă de 40 de ani numită Khadijah (sau, Kadidja). Norman Anderson ne spune despre viața sa următoarele:

"Există dovezi dintr-o tradiție care cu greu pot fi născocite și care ne spun că Mahomed a suferit de tânăr, crize de nervi. Cu toate acestea, maturul Mahomed a dat semne de profundă dispoziție religioasă. El se retrăgea în peșteri pentru izolare și meditare. Practica frecvent postitul și era înclinat la visare. Profund nemulțumit de politeismul și de crudele superstiții ale orașului său natal Mecca, el pare să fi devenit foarte convins de existența și transcendența unui singur Dumnezeu adevărat. Cât de mult din această convingere el a datorat-o Creștinismului și Iudaismului, pare imposibil de determinat. Creștinismul monofizit (adică, cel de concepție că doar o singură natură a existat în întrupare), era pe vremea aceea foarte răspândit în Regatul Arab al lui Ghassan, iar Biserica Bizantină era reprezentată de călugări hermiți presărați în jurul Hijaz-ului, călugări cu care se prea poate ca Mahomed să fi venit în contact. Nestorienii (adică, cei care din intenția de păstrare a deplinei umanități a Mântuitorului, i-au separat natura Sa, de asemenea, pe deplin divină), erau stabiliți la Al Hira și în Persia. Iudeii erau puternic reprezentați în Al Madina, în Yemen și în multe alte locuri. În plus nu poate exista nici o îndoială că la un moment dat din viața lui el a absorbit multă învățătură de la surse Talmudice și că a avut contact cu o anume formă a Creștinismului, părând extrem de probabil ca adoptarea timpurie de către el a monoteismului să poate să-și aibă originea în urma uneia dintre aceste influențe."

Chemarea

Așadar la vârsta maturității sale, concepțiile lui Mahomed s-au schimbat. El a ajuns să creadă într-un singur Dumnezeu, Allah, având astfel o credință monoteistă. El a respins politeismul idolatru al celor din jurul său. Pe la vârsta de 40 de ani, de acum religiosul Mahomed, a avut prima sa viziune. Aceste revelații constituie conținutul celor relatate în Koran.
La început Mahomed a fost nesigur de sursa acestor viziuni; dacă ele erau divine sau demonice. Însă, soția lui, Kadidja, l-a încurajat să creadă că acestea proveneau de la Dumnezeu. Mai târziu, ea a devenit primul lui convertit. Totuși cel mai important convertit din rândul primilor adepți ai săi a fost un comerciant bogat numit Abu Bakr, care în cele din urmă a devenit și unul din succesorii lui.
"The Cambridge History of Islam" comentează privitor la revelațiile lui Mahomed:

"În cursul viziunilor sau la scurt timp după acestea, Mahomed a început să primească "mesaje" sau "revelații" de la Dumnezeu. Câteodată i se părea că a auzit cuvinte ce i-au fost adresate lui, însă de regulă el părea să le "fi descoperit pur și simplu, în inima lui". Oricare ar fi fost "maniera" exactă a revelației, și mai multe "maniere" au fost enumerate de cărturarii musulmani, ceea ce contează este că mesajul nu a fost produsul minții conștiente a lui Mahomed. El a crezut că putea cu ușurință să facă deosebirea dintre propria sa gândire și aceste revelații."

Mesajele care astfel i-au parvenit lui Mahomed și care depășeau mintea lui conștientă, erau la început destul de scurte și alcătuiau scurte versete încheiate de o rimă obișnuită sau de o asonanță. Ele erau memorate de către Mahomed și de către adepții săi și recitate ca parte a închinării comune. Mahomed a continuat să primească mesaje la intervale de timp până la moartea lui. În ultimii săi ani, revelațiile începuseră să fie mai lungi, să aibe versete mult mai lungi și să se adreseze treburilor comunității de musulmani din Medina. Toate, sau cel puțin multe din revelații, au fost probabil scrise în timpul vieții lui Mahomed, de către scribii lui.

Aceste viziuni au marcat începutul chemării profetice a lui Mahomed de către Allah. Mahomed a primit aceste viziuni în timpul următorilor douăzeci și doi de ani până la moartea sa din anul 632 d.H..

Hijira - Fuga

Noua credință a avut parte de împotrivire în orașul natal al lui Mahomed, Mecca. Datorită respingerii sale din Mecca și ostracismului vederilor sale, Mahomed și adepții săi s-au retras în orașul cunoscut sub numele de Medina care înseamnă, "Orașul/Cetatea Profetului", noua denumire dată vechiului oraș, Yatrib.
"Hijira" care înseamnă "fugă", marchează punctul de cotitură din Islam. Toate calendarele islamice marchează această dată de 16 iulie, anul 622 d.H. ca fiind începutul lor. Astfel, anul 630 după Hristos, ajunge să fie anul 8 după Hijira ("în anul al optulea al Hijirei").
În primii săi ani din Medina, Mahomed simpatiza atât cu iudeii cât și cu creștinii, însă ei i-au respins atât învățăturile cât și persoana lui. Din cauza acestei respingeri, Mahomed a schimbat centrul de închinare al Islamului de la Ierusalim la Mecca, unde faimoasa piatră neagră Kaaba a fost înălțată. Mahomed a denunțat toți idolii care înconjurau Kaaba și a declarat-o un templu pentru singurul Dumnezeu adevărat, Allah.
Cu atenția sa îndreptată spre Mecca, Mahomed și-a dat seama că trebuie să se întoarcă curând acasă. În cele din urmă, profetul izgonit s-a întors în triumf, cucerind cetatea.
Acum Mahomed își asigurase în Arabia, ascensiunea politică și profetică. Oponenții activi din jurul său au fost trecuți prin sabie, iar triburile îndepărtate au fost invitate, sub amenințare, să-și trimită delegați care să le comunice supunerea. Înainte de subita sa moarte din 632, el știa că era aproape de îndeplinirea intențiilor lui ambițioase: unirea tuturor triburilor arabe într-o teocrație guvernată după voia lui Allah.

În perioada dintre întoarcerea sa la Mecca și moartea sa, Mahomed a propagat Islamul cu un mare zel. În urma militantismului său și al adepților săi apropiați, noua credință s-a răspândit cu mare repeziciune în întreaga regiune a Orientului.
Când Mahomed a murit, el nu și-a exprimat conducătorilor Islamului dorința de a numi succesori. Lucrul acesta a rezultat în izbucnirea unei lupte pentru putere între diferitele facțiuni care credeau că propriile metode de a stabili un succesor erau mai bune decât ale rivalilor lor. Principala neînțelegere a apărut între cei ce susțineau că numai din rândurile conducătorilor islamici trebuia să fie ales un calif, și între cei ce credeau că succesorul trebuia să fie ereditar, adică Ali, ginerele lui Mahomed căsătorit cu singura lui fiică, Fatima.
Acesta a fost începutul fărâmițării Islamului în toate sectele islamice pe care noi le cunoaștem în prezent. Despre aceste secte ale Islamului vom vorbi în capitolul 5.

2

CE ESTE ISLAMUL?

Islamul nu este un cult, ci este o mare religie a lumii, deosebit de diferită de Creștinism. Nu este un cult fiindcă un cult înseamnă un grup de oameni polarizați în jurul interpretării distincte a Bibliei de către un om sau de către o organizație, pe când Islamul pretinde o cu totul altă bază a apariției și autorității lui. El este o alternativă spirituală fiindcă oferă oamenilor o altă revelație decât Scriptura - Koranul - și o altă cale de mântuire, decât Isus Hristos - Mahomed. Fiindcă Isus Hristos a spus: "Eu sunt calea, adevărul și viața; și nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6), a spune oamenilor că pot fi mântuiți pe o altă cale înseamnă a le oferi o alternativă. Dar dacă Isus este singura Cale de mântuire, prin urmare, nu există o altă alternativă!
De aceea, Islamul este o mare religie a lumii care contestă bazele Creștinismului și care și-a început invazia, pe alocuri agresivă, a lumii. Moscheele răsar în multe zone "creștine", iar dacă trăiți într-o țară creștină probabil că v-ați întrebat ce sunt aceste construcții cu cupole rotunde din unele mari orașe ale țării d-voastră!
Din nefericire, cei mai mulți creștini înțeleg foarte puțin învățăturile Islamului și le este teamă să-l împărtășească pe Hristos musulmanilor. Sper ca acest material să vă ajute să vă pregătiți să le vorbiți musulmanilor pe care-i întâlniți.

"Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mohamed este profetul lui Allah" este marea Shahada, sau "mărturie de credință" pe care musulmanii credincioși o proclamă zilnic în toată lumea. Această declarație de credință este ceea ce deosebește de fapt Islamul de celelalte religii ale lumii, Creștinismul, Iudaismul și Hinduismul. Între zeci și se pare, sute de milioane de oameni (sunt convins că la ora scrierii materialului numărul lor real nu suferă scădere!) din toată lumea îl mărturisesc pe Allah ca fiind Dumnezeul lor, iar pe Mohamed, ca profet al lor.
Islamul este una dintre cele patru mari religii ale lumii, pe lângă Creștinism, Iudaism și Hinduism. În această scurtă evaluare/analiză a Islamismului vom defini cei mai importanți termeni ai acestei religii, vom menționa cele mai proeminente secte ale Islamului și-i vom rezuma învățătura fundamentală în contrast cu Creștinismul biblic. De asemenea, vă voi oferi niște sfaturi practice pentru evanghelizarea unui musulman.

În zilele noastre există așadar milioane și milioane de oameni care îmbrățișează credința islamică. Numeroase țări sunt guvernate și dominate după învățăturile, practicile și legile islamice. Mare parte a lumii occidentale este dependentă de națiunile islamice datorită marii cantități de țiței importat din sfera lor de influență. La ora actuală orașe occidentale, universități și întreprinderi înregistrează un mai mare aflux de musulmani decât a existat vreodată. Islamul este o forță religioasă, socială și politică de care fiecare creștin ar trebui să fie conștient. De aceea, creștinii mai ales, trebuie să se echipeze pentru a aduce o activă apologie credinței creștine biblice față de pretențiile Islamismului și să împărtășească cu dragoste Evanghelia lui Isus Hristos cu adepții lui Mahomed. Conștienți de această sarcină haideți să începem examinarea împreună a Islamului.

3

DEFINIȚII

Islamul, asemenea multor alte religii își are propriul său vocabular care-i descrie crezurile. O scurtă privire asupra unora dintre cei mai importanți termeni religioși ai Islamismului va furniza temeiul pentru o discuție ulterioară a istoriei și credinței islamice.

Islam - este numele religiei apărute în urma revelațiilor și învățăturilor lui Mahomed. Islam este termenul arăbesc pentru "supunere".
Musulman - este numele dat celui ce aderează la religia islamică. "Musulman" este un cuvânt arăbesc înrudit cu termenul de Islam și înseamnă "cel ce se supune". Musulmanul se supune voii lui Allah așa cum este revelată de către Mahomed.
Allah - este numele islamic pentru Dumnezeu și este greu de tradus în românește, sau în engleză. Un scriitor musulman l-a definit astfel: "Cuvântul înseamnă unicul Dumnezeu care posedă toate însușirile de perfecțiune și frumusețe în infinitatea lor. Musulmanii sunt convinși că termenul englezesc "God" nu comunică adevărata semnificație a cuvântului Allah" (Badru D.Kateregga, și David W.Shenk, "Islam and Christianity", Grand Rapids, MI:William B.Eerdmans Publishing Company, 1980, pag.1).
Mahomed - a fost numele obișnuit al unui bărbat arab, născut în anul 570 după Hristos, în orașul Mecca și care a murit în 632 d.H. El a afirmat/pretins că este profetul care restaurează adevărata religie și gloria lui Allah în întreaga lume, la fel cum Isus Hristos a fost pe vremea Lui un profet pentru poporul Său. Mahomed înseamnă "acela care este glorificat sau lăudat".
Koran (sau, Quran) - este termenul arăbesc pentru "recitare" și se referă la culegerea de pretinse revelații făcute de Allah prin arhanghelul său, lui Mahomed, păstrate și considerate de către musulmani ca fiind scripturile islamice. Musulmanii cred în Legea lui Moise, Psalmii lui David, și în Injil sau Evanghelia lui Isus Hristos. Totuși, ei cred că scrierile lor sfinte insuflate prin Mahomed le depășesc pe acestea și că Biblia folosită de creștini și de iudei, este o versiune deformată a scripturilor islamice. Ori de câte ori Biblia contrazice Islamul, musulmanii afirmă că Biblia este cea care greșește.
Sura - termenul se referă la împărțirea Koranului și corespunde aproximativ cu termenul nostru, "capitol". Koranul cuprinde 114 revelații, fiecare alcătuind o "sura" sau un capitol. Cele mai scurte revelații apar primele iar cele mai lungi ultimele. În Koran nu există nici o ordine cronologică a scrierilor.
Hadith - aceasta este o altă formă de literatură islamică care are de asemenea un rol important. "Hadith" este termenul arăbesc pentru "culegere de tradiții". Aceste obiceiuri furnizează materia primă pentru complicata structură politică și socială a Islamului.
Calif - este cuvântul arăbesc pentru lider (conducător) și se referă la principalii lideri ai Islamului și îndeosebi la succesorii imediați ai lui Mahomed.
Ayatollah - se referă la un stăpân spiritual sau lider al Islamului.

4

SECTE ALE ISLAMULUI

Din aceste zeci, chiar sute de milioane de musulmani (din nou vă amintesc că în clipa când citiți cifrele au devenit mult mai mari, dar nu posed o statistică recentă și exactă a lor) din întreaga lume, cel mai mare număr de membrii îi are secta Sunni. Aceștia îi acceptă pe cei patru califi care sunt succesorii direcți ai lui Mahomed. Sunni-ții practică o formă moderată de interpretare islamică. Nouăzeci la sută dintre musulmanii din Orientul Mijlociu sunt sunni-ți (de exemplu, 90% din musulmanii egipteni, 90% din musulmanii iordanieni, 90% din musulmanii Arabiei Saudite, și 98% din musulmanii libieni, sunt sunni-ți).
Cea de-a doua mare sectă a Islamului este secta Shiită. Deși este cu mult mai mică decât secta Sunnită, această sectă Shiită este mult mai literară în interpretarea și aplicarea Koranului, fiind mult mai militantă și mai fanatică decât secta Sunnită. Nouăzeci la sută dintre musulmanii aflați în Iran sunt shiiți și sunt conduși de unii dintre cei mai puternici aiatolahi shiiți din toată lumea arabă printre care a fost și Khoumeini.
O altă sectă islamică demnă de luat în seamă este secta Ahmdiyan care a fost fondată în anii 1800. În ultimii patruzeci de ani această mică sectă a produs o sumă de scrieri apologetice împotriva Creștinismului și Iudaismului. Ahmdiy-eni sunt extrem de vizibili în universitățile americane unde practică intense activități de prozelitism printre studenții americani.
Secta Sufi este secta mistică a Islamului. Sufi-ții sunt respinși de majoritatea musulmanilor conservatori. Unele scrieri ale sufi-țiilor par să respingă strictul monoteism unitarian al islamismului tradițional în schimbul unei forme de "panteism imanent".

5

CREZURILE ISLAMICE

La prima vedere, crezul Islamului pare să fie extrem de compatibil și de asemănător Creștinismului sau Iudaismului. Adesea oamenii pretind că musulmanii cred în același Dumnezeu ca și creștinii doar adăugând că, "numai nu-l acceptă pe Isus Hristos". Totuși așa cum vom vedea, Dumnezeul musulman nu este identic Dumnezeului creștin, de aceea cei ce fac astfel de afirmații dezvăluie o crasă ignoranță atât a Islamismului cât și a Creștinismului.
Islamul respinge doctrinele biblice ale Trinității și ale Dumnezeirii lui Isus Hristos. Să vedem atunci, care este pe scurt, concepția islamică despre,

Dumnezeu

Pentru musulmani, "Allah" este singurul Dumnezeu adevărat. La ei, nu există o blasfemie de felul "Trinității". Isus Hristos este un profet al lui Allah. El nu este Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Însuși (vezi, Sura 4:171). Dumnezeul musulman este inaccesibil omului păcătos. El este atât de perfect și de sfânt încât El poate comunica cu omenirea numai printr-un lanț de îngeri și de profeți. Dumnezeul musulman este un dumnezeu al judecății nu al harului, un dumnezeu, mai degrabă al mâniei decât al dragostei. Dorința musulmanului este de a se supune până în punctul în care el poate stăvili brațul judecător al lui Allah, și poate prin pornirile capricioase ale lui Allah, să moștenească viața veșnică într-un paradis pământesc de lăcomie și de satisfacție sexuală. Musulmanii nu-l pot concepe pe Dumnezeu ca fiind un Tată iubitor și milos.
Care este pentru musulmani, imaginea lui Isus Hristos?

Isus Hristos

Așa cum am menționat mai sus, Isus Hristos înseamnă pentru musulmani doar unul din numeroșii profeți ai lui Allah. Isus Hristos a fost profet pentru poporul Său la vremea Lui. Profetul Mahomed îl întrece pe Isus Hristos. Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu și nici o parte din vreo Trinitate. Isus Hristos nu a ispășit pentru păcatele nimănui, cu toate că ei afirmă că El a fost fără păcat. Isus Hristos nu a murit pe cruce. Diverse tradiții islamice afirmă că în mod miraculos Iuda Iscarioteanul l-a înlocuit pe cruce sau că Dumnezeu l-a scăpat miraculos din mâinile romanilor și ale iudeilor înainte ca El să fi fost crucificat. Majoritatea musulmanilor cred că Isus Hristos a fost luat în ceruri, trupește, fără ca El să fi trebuit să moară (Sura 4:157).
După ce am văzut ce anume cred musulmanii despre Dumnezeu și despre Domnul Isus Hristos cred că este util să înțelegem acum care este concepția lor despre păcat și despre mântuire.

Păcat și Mântuire

În Islam, păcatul și mântuirea sunt asociate cu două concepții: fapte și soartă (kismet). Fiecare musulman care speră să scape de judecata lui Allah trebuie să îndeplinească obligațiile celor Cinci Stâlpi ai Credinței (Sura 10:29). Aceste fapte religioase includ:

1. Recitarea Shahada-dei ("Nu este alt dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah").
2. Cinci rugăciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz) în arabă. Aceste rugăciuni includ îngenuncheri și prosternare în direcția orașului sfânt, Mecca.
3. Milostenia (Zakat), care este deosebită de zeciuială devreme ce musulmanilor le este cerut să ofere numai o pătrime din venitul lor ca și contribuție caritabilă.
4. Postirea (Saum sau Ruzeh) în timpul întregii luni a Ramadanului când musulmanii trebuie să postească de la orice mâncare și băutură începând de la răsăritul până la apusul soarelui, ca ispășire pentru propriile lor păcate din anul precedent (cu toate acestea, după apusul soarelui mulți musulmani țin petreceri, iar alții se trezesc înainte de răsărit pentru a mânca ceva mai mult înainte ca soarele să răsară și postul să înceapă din nou!!).
5. Pelerinajul (Hajj) la Mecca, cetatea sfântă, cel puțin odată în viață pentru fiecare musulman.

Războiul Sfânt (Jihadul) era considerat o condiție, sau obligație a credinței iar musulmanii de la începutul existenței Islamului au crezut că era datoria lor sacră de a ucide pe cei ce nu adoptă singura credință adevărată. Islamismul contemporan, al zilelor noastre, este mult mai moderat, deși mulți shii-ți doresc restaurarea Jihadului ca fiind unul din elementele fundamentale ale credinței islamice. Situația politică a Orientului Îndepărtat, Apropiat și Mijlociu demonstrează cu prisosință că Jihadul nu este, din păcate, doar ficțiune religioasă. De asemenea, întreaga lume resimte profund răbufnirile acestui fel de război "sfânt", care a șocat atât de mult lumea noastră prin violența și iraționalul manifestărilor lui.
Astfel, acesta este doar un alt motiv pentru care să-i cunoaștem originile și să-i înțelegem pe cei ce-l promovează, cu scopul de a-i câștiga pentru Dumnezeul Iubirii și nu al urii! Nu de alta, dar pentru musulmani, cruciadele reprezintă cam singura imagine a Creștinismului, de care ei au avut parte!

6

ÎMPĂRTĂȘIND EVANGHELIA CU UN MUSULMAN

Cele trei subiecte cheie de discuție dintre un creștin și un musulman ar trebui să fie, natura iubitoare a lui Dumnezeu, identitatea și Dumnezeirea lui Isus Hristos și mântuirea numai prin har fără fapte religioase. Creștinii pot spune musulmanilor că Dumnezeul creștin întrece și depășește mărginirea și păcătoșenia omului fiindcă Acestuia îi pasă de oameni și îi iubește în mod individual. Dragostea divină, concept care lipsește din structura religioasă a Islamului este totuși esențială împăcării oamenilor cu Dumnezeu și acceptării lor de către El. O puternică mărturie a Scripturii în favoarea iubirii lui Dumnezeu este Ioan 3:16, "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică".
În acest verset se găsesc cele mai multe superlative conținute într-o singură frază a Scripturii.

Cel mai mare motiv: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea"
Cel mai mare iubitor: "Dumnezeu"
Cel mai mare gest: "a dat"
Cel mai mare sacrificiu: "pe Fiul Său"
Cel mai mare privilegiu: "oricine crede în El"
Cea mai mare salvare: "să nu piară"
Cea mai simplă condiție: "a crede"
Cel mai mare dar: "viață veșnică"
Cel mai scump cadou: "Isus"
Cel mai nevrednic primitor: "lumea"

Fără această demonstrație de dragoste, în trimiterea Fiului lui Dumnezeu, împăcarea cu Dumnezeu ar fi fost irealizabilă din cauza păcatelor oamenilor. Dar, dragostea lui Dumnezeu s-a arătat în faptul că în loc de a trimite întâi judecata, El l-a trimis întâi pe Fiul Său pentru a oferi o șansă acelora care vor crede în El. Dar aceasta nu înseamnă că El nu va mai judeca păcatele, ci numai că cei ce au păcătuit, dar l-au primit pe Isus, vor avea parte de dragostea lui Dumnezeu și nu de mânia Lui!
Când li se vorbește despre Isus Hristos mulți musulmani refuză să asculte, afirmând că Scripturile noastre sunt deformate și că nu merită încredere. Această afirmație este nefondată fiindcă în zilele noastre există peste 24.000 de manuscrise numai ale Noului Testament dintre care 5.300 sunt manuscrise grecești scrise de mână. Conform științei criticismului textual, comparațiile făcute între aceste manuscrise au stabilit o acuratețe/precizie a textului de 99,5%. Integritatea textului Vechiului Testament este de asemenea atestată de fidelitatea procesului de transcriere, în urma comparării lui cu Sulurile de la Marea Moartă și prin compararea cu Septuagintul (traducerea în greacă a Vechiului Testament efectuată între anii 280, înainte de Hristos, și 250 înainte de Hristos, de către 70 de cărturari - de aici, denumirea).
În schimb, în urma comparării Koranului cu Biblia descoperim numeroase inexactități și "anacronisme" (adică, erori în fixarea datelor unor evenimente istorice) . Gleason Archer Jr. prezintă în cartea sa "A Survey of Old Testament Introduction", 13 astfel de erori. Nu pe acestea vi le prezentăm în detaliu în prezentul material însă vă îndemn să comparați astfel de contradicții și inexactități cu relatări ale Bibliei:

Comparați,

Nr. SUBIECT KORAN BIBLIE
       
1. Fii nenumiți ai lui Noe Sura 11:42-43 Gen. 6,7 și 10
2. Iosif și frații săi Sura 12:11-20 Gen. 37
3. Soția lui Potifar Sura 12:21-32 Gen. 39
4. Temnița din Egipt Sura 12:36-55 Gen. 40
5. Israeliții Sura 26:55-60 Exod. 1:9;12:31-36
6. Întoarcerea evreilor în Egipt Sura 2:57-60 Exodul, Numeri
7. Semnele lui Dumnezeu nu sunt crezute Sura 2:61 (nici o dovadă)
8. Saul și Ghedeon sunt confundați Sura 2:249 Jud. 7:5-8
9. Maria. Soția lui Imran Sura 3:31 În toate cele 4 evanghelii
10. Zaharia rămâne mut doar trei zile Sura 3:41 Luca 1:18-20
11. Dumnezeu ascunde trupul lui Isus Sura 3:55 Din toate cele 4 Evanghelii
12. Mahomed este paracletos, adică Mângâietorul Sura 61:6 Ioan 16:7
13. Trinitatea și Dumnezeirea lui Hristos nu sunt adevărate Sura 5:119 Marcu 14:61-62

Chiar fără a poseda multe cunoștințe biblice, simpla comparare a pasajelor va dezvălui care este textul autoritar cu privire la subiectul respectiv.

Înlăturarea prejudecăților dintre musulmani și creștini
Atunci când sunteți în situația de a-i mărturisi Evanghelia unui musulman este foarte probabil că vă veți izbi de prejudecăți născute dintr-o necunoaștere a evenimentelor istorice și a motivelor care au dus la desfășurarea cruciadelor, spre exemplu. Bineînțeles că prejudecățile există de ambele părți, dar creștinii care au ca roadă dragostea pot să le depășească, fiindcă "dragostea...nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire..." (1 Cor.13:5,6), ci dorește mântuirea tuturor oamenilor!
Iată câteva dintre cele mai întâlnite concepții greșite pe care musulmanii le au despre creștini și în același timp, pe care creștinii le au despre musulmani:

1. Concepții greșite/prejudecăți cu privire la musulmani
Faptul că toți arabii sunt musulmani și că toți musulmanii sunt arabi, este o prejudecată. Observați că, există evrei arabi și de asemenea, arabi creștini. Că există, musulmani europeni și musulmani negri (africani).

Faptul că, teroriștii arabi și radicalii fundamentaliști islamici reprezintă corect Islamul este o prejudecată. Observați că, cei mai mulți musulmani nu susțin violența ca o parte normală sau acceptabilă a vieții.

2. Concepții greșite/prejudecăți cu privire la creștini
Faptul că toți europenii sunt creștini și că toți creștinii sunt europeni, este o prejudecată. Observați că, o mare parte din aceștia au fost crescuți și educați în societăți comuniste care-l neagă pe Isus Hristos și că le-a fost insuflat un spirit ateu. După aceea, mai sunt alte categorii de europeni care sunt numai membrii nominali ai unei religii dar nu-l cunosc pe Dumnezeu și nu practică neprihănirea!
Faptul că cruciadele sunt o dovadă a urii creștinilor față de musulmani, este de asemenea o prejudecată. Observați că cruciadele au urmat unei lungi perioade de expansiune islamică violentă în care au fost distruse mii de biserici din Nordul Africii și din Orientul Mijlociu. Musulmanii invadaseră Europa cu mult timp mai înainte ca să se organizeze cruciadele și nu au fost opriți decât după ce au pătruns adânc în Franța. După cruciade, musulmanii au atacat Estul Europei și au fost din nou opriți, dar la zidurile Vienei. Aceasta este realitatea istorică!

Găsiți teren comun
Nu trebuie să căutați mult fiindcă creștinii și musulmanii împărtășesc unele crezuri comune care nu le garantează părtășia (1 Ioan 1:3), dar care totuși pot sluji drept punct de plecare al unei discuții constructive, unei uși deschise pentru Evanghelie. Reușita mărturiei creștinilor poate depinde de recunoașterea acestor puncte comune:

1. Există doar un singur Dumnezeu (Creator și Păstrător al tuturor lucrurilor).
2. Adevărul este obiectiv, vizibil și disponibil tuturor oamenilor.
3. Moise, Isus și Mahomed au fost personaje istorice, reale.
4. Oamenilor le este poruncit să respecte legea morală din inima sau conștiința lor.
5. Dumnezeu i-a dat omului Legea (Torah-ul), Psalmii și Evanghelia.
6. Dumnezeu este mare.

Dumnezeu este un Tată iubitor
Dumnezeul Koranului (Allah) este un dumnezeu al judecății și nu al harului, un dumnezeu al mâniei, nu al dragostei. El nu este descris ca fiind un Tată milos și iubitor care sacrifică ce-i este mai scump, ci mai degrabă este descris ca fiind un stăpân aspru și neîndurător. Creștinul ar trebui să sublinieze faptul că Dumnezeul Bibliei ne arată o dragoste părintească, paternă. Că Lui îi pasă de oameni ca indivizi și că noi putem să-l cunoaștem ca pe un Tată de care să nu ne fie frică: "Și voi n-ați primit un duh de robie ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: 'Ava! adică: Tată!'" (Rom.8:15; Gal.4:6)
Isus nu ne mai numește robi, ci "prieteni" (Ioan 15:15). Biblia învață că Dumnezeu este dragoste. Că cei ce sunt creștini pot avea viață veșnică datorită lucrării și iubirii lui Însuși Dumnezeu! Ca răspuns la acestea, creștinii i se închină Lui, nu din obligație sau din datorie. De aceea, Apostolul Ioan a scris: "Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3:1)
Caracterul de Tată iubitor al lui Dumnezeu ne-a fost ilustrat de Isus prin ceea ce a spus și a făcut: "Eu sunt Păstorul cel bun (nu asprul Mahomed). Păstorul cel bun își dă viața pentru oi" (ceea ce Mahomed nu a făcut niciodată!) (Ioan 10:11).
"Dumnezeu, într-adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El" (Ioan 3:17) "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (Ioan 3:16).

Dumnezeu este "mare"
Musulmanii cred că Dumnezeu este mare într-un sens foarte diferit decât creștinii. Există două feluri de măreții. Spre exemplu, "mare" poate să se refere la:
- un împărat dintr-un palat luxos, departe de problemele zilnice ale poporului său, sau la
- un strălucit student la medicină care lucrează din greu și care merge la cei mai săraci oameni din țară pentru a-i vindeca.

Isus Hristos este cu adevărat "mare", pentru că deși El era Dumnezeu și El era cel ce trebuia slujit, a renunțat la poziția Sa pentru a se face slujitorul nostru al tuturora. În timp ce "islam" înseamnă "supunere" unui dumnezeu ce pretinde slujire, Isus Hristos a spus că: "...domnitorii Neamurilor domnesc peste ele și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți" (Matei 20:25-28).
În religia islamică, piramida măreției poate fi descrisă cu termenii: "domnitorii Neamurilor domnesc peste ele". La urma urmei, lupta pentru măreție și putere care o caracterizează este o ilustrare a conceptului despre măreția lui Allah pe care musulmanii îl au. Însă, principiul slujirii tuturora, principiu afirmat de Isus, este devastator pentru religiile unde slujirea este adusă doar vârfului piramidei. De aceea, El a poruncit: "Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru". Astfel, în Împărăția lui Dumnezeu, piramida măreției este răsturnată, este pe dos, încât puterea sau autoritatea se află la bază, nu în vârful ei. Adevărata măreție este slujirea pe care Dumnezeu ne-a adus-o atunci când El s-a coborât la baza piramidei. El nu a venit să pretindă slujire (supunere), ci să slujească.
El le-a slujit oamenilor fiindcă le-a recunoscut valoarea și pentru răscumpărarea lor și-a dat chiar viața Lui. În schimb, Allah cere ca oamenii să-și dea viața pentru el.
Tendința religiei islamice este de a "domni" peste oameni, fiindcă nu le recunoaște valoarea și nu-i apreciază în felul în care Isus Hristos i-a apreciat.

Isus Hristos sau Mahomed?
Deși musulmanii sunt învățați că Isus este numai un mare profet dar nu Dumnezeu Fiul, unele din versetele Koranului confirmă de fapt, Dumnezeirea lui Isus Hristos. Poate că vi se pare surprinzător, dar dacă procurați o traducere a Koranului puteți verifica și folosi cu succes următoarele referințe:

Sura 3:45-47- Isus s-a născut din fecioara Maria.
Sura 19:19- Isus a trăit o viață fără păcat.
Sura 3:45- Isus este Cuvântul lui Dumnezeu.
Sura 3:49- Isus a săvârșit multe miracole ca, vindecarea vederii unui orb, vindecarea leproșilor, și chiar a înviat morții.

Toate acestea fiind descrieri numai ale lui Dumnezeu. În prezentarea acestor argumente, căutați să dați dovadă de discernământ și de sensibilitate fiindcă pentru un musulman a crede că Isus Hristos este Dumnezeu înseamnă a comite "păcatul de neiertat" (sau, shirk).
În Koran (sura) 7:158, Mahomed a cerut oamenilor să-l urmeze pe el. După aceea, într-unul din versetele înșirate mai sus el a mărturisit că Isus s-a aflat printre aceia care erau cel mai aproape de Dumnezeu. Și că El este cinstit (adică, onorat) în această lumea cât și pe lumea cealaltă (Koran 3:45).
Astfel, musulmanii înțeleg că lucrul acesta înseamnă că Isus a fost fără păcat, sfânt sau neprihănit, atribute pe care ei nu le-au pretins niciodată cu privire la Mahomed. De fapt, în mai multe pasaje din Koran putem citi că Mahomed a fost îndemnat să caute iertare pentru greșelile lui (Sura 16:61; 40:55; 42:5, 30; 47:19; 48:1-2) și că nici o vietate/creatură vie n-ar fi rămas pe pământ dacă Dumnezeu le-ar fi pedepsit pentru nelegiuirea lor. Putem citi că una din victoriile militare ale lui Mahomed i-a slujit de asigurare pentru iertarea păcatelor sale atât din trecut cât și din viitor. Pentru ca un musulman să nege aceste lucruri înseamnă a nu cunoaște ceea ce propria lui scriere sfântă afirmă. Despre Mahomed nu se spune că a fost fără păcat, în timp ce despre Isus se spune acest lucru și pe deasupra că este viu în ceruri, aproape de Dumnezeu, în prezent!
Contrastul dintre cei doi poate fi și mai reliefat prin a menționa că mormântul lui Mahomed se află astăzi în Medina, pe când Hristos este viu în ceruri și împreună cu Dumnezeu.
În Koran (2:253; 3:45-49; 4:158, 171; 5:49; 19:33; 89:22) se observă că Isus este numit Mesia, că a fost născut din fecioară, că este printre cei neprihăniți și printre cei mai aproape de Dumnezeu. De asemenea că, a primit putere de la Duhul Sfânt, că a făcut toate aceste miracole deja menționate, că și-a proorocit propria Sa moarte și înviere, că a fost numit Cuvântul lui Dumnezeu și un Spirit de la Dumnezeu. Se mai spune că El (Isus) se va întoarce împreună cu miile de îngeri pentru a judeca lumea.
Toate aceste descrieri scot în evidență o clară imagine a unui Hristos care a fost mai mult decât un profet și că a fost chiar în termeni ai Koranului, superior lui Mahomed.

Deci, chiar folosind Koranul puteți dovedi unui musulman că Isus Hristos este mai mare decât Mahomed. Dacă nu posedați o copie a lui, puteți cel puțin să-i indicați musulmanului cu care stați de vorbă câteva dintre aceste versete ale Koranului care contrazic ceea ce sunt învățați, dar care îi obligă să facă o alegere între Isus Hristos și Mahomed. Să aleagă viața sau moartea!
Reverendul Pfander, care a fost înainte un musulman, a scris în 1935, "The Balance of Truth", o carte recunoscută ca fiind de referință pentru evanghelizarea musulmanilor, a formulat acest îndemn:

"Alegerea este între: Cel care a făcut bine (Isus) sau cel care este numit Profetul cu Sabie (Mahomed); între Cel ce-a spus, "Iubește-ți dușmanii" (Isus) și cel ce-a zis, "Ucide-ți dușmanii și dușmanii lui Dumnezeu"; între Cel ce s-a rugat pentru dușmanii Săi (Isus) și cel ce a făcut ca cei ce l-au denigrat să fie uciși (Mahomed)."

BIBLIOGRAFIE:

"The Kingdom of the Cults", de Walter Martin. Bethany House Publishers, Minneapolis, Minnesota 55438, 1985.
"A Ready Defense", de Josh McDowell. Here's Life Publishers - 1990.
"The Facts on Jesus the Messiah", de John Ankerberg & John Weldon. Harvest House Publishers - 1993.
"The Christian Research Journal" (summer 1993) "Witnessing to Muslims" - part 2, de Don McCurry.
"Lecture on Islam" (winter 1994) - Calvary Chapel Bible School from Austria.


Apologetică