Înapoi
Acasă
Biblia

"Un om fără egal"

Relația fiu-tată dintre Isus Hristos și Dumnezeu

Ioan 10:30-42


* Cu acest studiu încheiem capitolul 10, capitolul "păstorului cel bun", al "ușii", cât și al trăsăturilor principale ale urmașilor adevărați ai lui Isus ilustrate prin metafora oii. Mai avem promisiunea siguranței veșnice date tuturor celor ce și-au pus viețile în mâna Lui.

* O COINCIDENȚĂ EXTRAORDINARĂ!! Aceste evenimente relatate aici de Ioan se presupune că s-au petrecut pe data de 25 Octombrie - luna evreiască Chișleu - considerată data adevărată a nașterii lui Isus, nu 25 decembrie! Cu ocazia sărbătorii Înnoirii Templului, ce avea loc la aceeași dată. Ce dată este astăzi? Nu am premeditat nimic. Cum de facem tocmai astăzi studiul lucrurilor petrecute pe aceea dată cu aprox.2000 de ani în urmă, nu știu!

În acest ultim pasaj al cap.10 asistăm la o nouă tentativă de linșare a lui Isus.

Afirmația lui Isus că ar fi una cu Tatăl era pentru Iudei o mare blasfemie, cea mai mare.

Era considerată invazia de către un om a locului care-i aparținea doar lui Dumnezeu în mințile lor. Legea lor prevedea pedeapsa prin uciderea cu pietre pentru blasfemie: Lev.24:16. S-au pregătit să facă aceasta literar (greacă) punând mâna pe pietre.

Cazurile din Legea lui Moise în care era prevăzută uciderea cu pietre:

- Încălcarea Sabatului. (vai de Adventiștii care nu respectă Sabatul într-u totul!!) : Num.15:32-35
- Instigarea la idolatrie: Deut.13:6-10
- Refuzul de asculta de autorități, din mândrie: Deut.17:12
- Neascultarea de părinți: Deut.21:20-21
- Jertfe idolești: Lev.20:2
- Chemarea duhurilor celor morți, vrăjitorie, ghicit (spiritism, mediumism): Lev.20:27
- Pentru omor: Lev.24:17
- Pentru curvie și adulter: Deut.22:21
- Pentru hulă/blasfemie: Lev.24:10-16

"MIȘNA" - o carte de comentarii rabinice asupra Legii lui Moise - a mai adăugat la cazurile prevăzute a se pedepsi cu moartea și...

- furtul unui vas sfințit din Templu
- sau intrarea la slujbă a unui preot necurat (avem relatarea unui preot târât afară de colegii lui și omorât cu bâte!)

Deci, reacția Iudeilor (cine sunt Iudeii?) în acest moment nu era lipsită de precedent. Au mai făcut așa și în alte ocazii. Cu toate acestea fapta lor rămâne ilegală din punctul de vedere al Legii lui Moise. Propria lor cunoștință a legii trebuia să-i oprească înainte să cerceteze cazul. În plus, sfidau autoritățile romane care au interzis ca evreii să-și facă singuri dreptate.

IUDEII ERAU FOARTE "OPĂRIȚI" DIN CAUZA AFIRMAȚIEI LUI ISUS. Totul ar fi fost satisfăcător pentru ei dacă în a-i asigura pe ucenicii Lui că nu vor pieri ar fi spus că nimeni nu-i poate smulge din mâna Lui, sau din mâna lui Dumnezeu, de unde El pretinde că a venit. Dar a afirma că El și Dumnezeu sunt una și că aceasta este baza siguranței veșnice pe care o oferea ucenicilor Săi, era prea mult pentru ei. Astfel, ei au fost gata să-l omoare fără să-i dea șansa să se apere singur. Ei lăsau deoparte procedura și luau Legea în mâinile lor. Se făceau singuri "judecători ai Legii"

OBSERVAȚIE: Aceasta este caracteristica comună a tuturor sistemelor spirituale abuzive: nu mai aplică Matei 18:15-17 ("Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș")

ELEMENTE DEMNE DE OBSERVAT:

- Ioan spune "iarăși" în vers.31, arătând că au mai încercat înainte să-l omoare cu pietre: vezi, 8:59.

- "au luat pietre" : înseamnă că au adus din alt loc. Că au cărat acolo pietrele, din altă parte. În "pridvorul lui Solomon", un loc adăpostit, nu se găseau pietre. Au trebuit să iasă din Templu și să aducă pietrele de afară! Ce zel! Au dorit să-l omoare la locul faptei. Omor cu premeditare.

- "pietrele deja zburau în aer"(!?) : în vers.32 și 33 se spune "aruncați" și "aruncăm", nu "vom arunca". Este posibil ca ei să fi început să arunce deja cu pietre asupra Lui.

Isus îi întrerupe și îi mustră pentru ce fac. Cu siguranță, El nu a fost o victimă care a pierdut controlul asupra situației.

Aceasta este ultima vizită a lui Isus la Ierusalim, înainte de răstignirea Lui (vezi, G.Campbell Morgan, comentariu asupra lui Ioan). Este ÎNCEPUTUL PERIOADEI DE OSTILITATE a lucrării Sale pământești. Se înmulțeau atentatele iudeilor la viața Lui, care în cele din urmă vor culmina cu crucificarea Lui. Cu toate acestea acum nu-i venise "ceasul" și nu a fost o victimă neajutorată, lăsată în voia soartei:

Fapte 2:22-24 "Bărbați Israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea..."

Totul era plănuit de Dumnezeu Tatăl pentru MÂNTUIREA noastră! Isus nu a fost un accident și nici nu a murit ca o victimă ci Tatăl l-a dat pentru mântuirea noastră. Sper să apreciem aceasta, primindu-l pe Fiul și încrezându-ne în El!

"EU ȘI TATĂL UNA SUNTEM" - ARGUMENTUL SUPLIMENTAR AL SIGURANȚEI OFERITE DE ISUS

După exprimarea celei mai mari promisiuni de asigurare enunțată vreodată ("în veac nu vor pieri, nimeni nu le va smulge din mâna Mea,...și nici din mâna Tatălui Meu, El este mai mare decât toți" - v.28, 29) și în continuarea idei Sale, Isus spune: "Eu și Tatăl una suntem" (v.30). Acesta este un argument în plus pentru ca acea asigurare să aibă sens: nu doar că nimeni nu-i va smulge din mâna Lui, sau a Tatălui, pe cei ce-i aparțin, pentru că El este cel mai puternic, ci și pentru că El și Tatăl erau UNA.

Le răspunde amintindu-le că a făcut multe fapte bune, "pentru care dintre ele doreau acum să-l omoare?"

Ostilității lor Isus le răspunde cu trei argumente:

1. ARGUMENTUL FAPTELOR SALE
2. ARGUMENTUL IDENTITĂȚII SALE
3. ARGUMENTUL SCRIPTURII

1. Argumentul faptelor sale - toate zilele vieții Lui, Isus și le-a petrecut făcând ce este bine. Fapte ce evident veneau de la Dumnezeu. Pentru aceste fapte doreau ei să-l omoare? Deși știa de ce vroiau ei să-l omoare, totuși El dorește să le amintească de faptele Sale și să le atragă atenția asupra lor, pentru că erau ieșite din comun. De aceea, dacă nu credeau că El vine de la Dumnezeu, măcar să-i cerceteze faptele și să vadă că acestea dovedeau că El nu era un om obișnuit. Că era un om fără egal!

LUCRĂRILE SALE, O DEMONSTRAȚIE A UNIUNII SALE CU TATĂL

Acestea El le numește "lucrări". De ce? Poate vrea să atragă atenția asupra faptului că El a săvârșit fapte neobișnuite, ieșite din comun, ce nu stăteau în puterea oamenilor să le facă. Să dea vedere orbilor, să-i facă pe șchiopi și ologi să umble, etc. Să omoare ei acum pe cineva care a făcut asemenea fapte miraculoase? Nu indicau aceste fapte că El era mai mult decât un om? Că acestea erau o demonstrație a uniunii (a relației Sale speciale) Sale cu Tatăl?

PARAFRAZĂ: "Nu vă cer să-Mi acceptați cuvintele, ci faptele!"

APLICAȚIE: Care dintre noi poate spune același lucru ca și Isus? Nu știți că popii au învățat poporul să asculte de ce spun ei și să nu se uite la ce fac? Pe când Isus spune că faptele Lui sunt cele care de fapt declară de unde vine El. La fel ar trebui să stea lucrurile și pentru noi.

Ce fapte facem noi care să le amintească oamenilor că suntem creștini?

Trăim în așa fel încât ei să-și amintească de Tatăl nostru din cer și să-l laude datorită nouă?

Viața lui Isus, lucrările sale, toate sunt cuprinse în enunțul fratelui de sânge al lui Isus, devenit apostol al cauzei Sale: "credința fără fapte - este moartă - este inutilă (zadarnică)" (Iacov 2:17, 20). Să fi dedus aceasta Iacov din cea văzut la fratele lui? Foarte probabil!

Autorul acestei evanghelii are grijă să ne arate că faptele neobișnuite ale lui Isus dezvăluie originea lui divină:

Ioan 5:20 Isus a luat din nou cuvântul, și le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.

Ioan 5:36 Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările, pe cari Mi le-a dat Tatăl să le săvârșesc, tocmai lucrările acestea, pe cari le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimes.

CA ȘI CREȘTIN FACI "ÎNTOCMAI" CA TATĂL?

Ioan 10:32 Isus le-a zis: "V-am arătat multe lucrări bune, cari vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncați cu pietre în Mine?

POSEZI TU ACEASTĂ "RECOMANDARE" CONVINGĂTOARE? CĂ AI FOST TRIMIS DE TATĂL?

Ioan 10:36-37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea, ca să ajungeți să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl.

AI O PURTARE IREPROȘABILĂ?

Ioan 14:10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe cari vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.

ESTE PURTAREA TA CEL MAI CONVINGĂTOR ARGUMENT PENTRU CA ALȚII SĂ AJUNGĂ SĂ CREADĂ ÎN ISUS?

Ioan 15:24-25 Dacă n-aș fi făcut între ei lucrări, pe cari nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au și văzut, și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu. "V-am spus", le-a răspuns Isus, "și nu credeți. Lucrările, pe cari le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.

AI TU O ASTFEL DE MĂRTURIE CLARĂ ȘI INCONTESTABILĂ?

Isus îi obliga pe aceștia să se confrunte cu lucrările Sale pentru că acestea arătau că între El și Tatăl exista o relație naturală. Acestea demonstrau (mărturiseau) că erau ale Tatălui Său, și fiindcă El le săvârșise, ei trebuiau să înțeleagă că El nu era doar un om. Era totuna cu Dumnezeu. Nu puteau să-l omoare cu pietre. Nu era vinovat de blasfemie. El era un om fără egal!

SURSA LUCRĂRILOR SALE

Observați atenția cu care Isus afirmă că faptele Sale (vezi, Ioan 14:10) le-a făcut Tatăl. Cum El atribuie tot ceea ce a făcut Tatăl, și nu își însușește nimic din gloria Lui Dumnezeu. Ce putea să însemne acest lucru, pe lângă demonstrația de umilință? Nu adeverirea Lui ca Fiul lui Dumnezeu, necreeat ci singurul născut de la Tatăl, singurul aflat în sânul Lui, care este Dumnezeu binecuvântat în veci?

Fapte 2:22 "Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele si lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți..."

PRIN cine a putut Dumnezeu Tatăl să săvârșească atât de nestingherit lucrările sale pline de putere, dacă nu doar printr-unul ca El, de fel, (natură) dar altul? PRIN care dintre toți oamenii care au trăit vreodată a putut Dumnezeu să facă tot ce vrea? ("Marele" Sai Baba făcea cenușă! El nu a vindecat vreodată un orb, sau un paralizat!) Nici unul! Doar prin Isus. El este mai mult decât un om!

"Lucrări" are și un sens larg: 8:46 - poate privi toată viața Lui - "Cine dintre voi mă poate osândi de păcat?"

Din nou suntem puși față-n față cu faptul că Iudeii l-au înțeles. Nu l-au crezut dar cu siguranță l-au înțeles în ce-a vrut să spună. El le răspunde la cererea lor de a-și dezvălui identitatea, dacă este Mesia, sau nu, iar lor nu le place deloc ceea ce spune. Prin ce-a spus El a depășit niște simple pretenții mesianice. El susține identitatea de natură cu Dumnezeu. Ceea ce Mesiei îi era caracteristic. Iar asta i-a înfuriat nespus. Astfel ei îi răspund că motivul ostilității lor nu era pretenția lui mesianică, ci pretenția Lui inconfundabilă la divinitate. Au înțeles foarte clar ce spunea. (Ioan 10:33)

Cu toate acestea au refuzat să accepte mărturia faptelor Lui care demonstrau fără tăgadă divinitatea Lui. Le-au ignorat. L-au ignorat pe omul ce nu umbla de 38 de ani dar acum o face. Pe cel ce nu vedea dar acum vede, doar din cauza orbirii lor cauzate de interpretarea îngustă a Sabatului. Orbiți de tradiții nefondate, încătușați de concepții false, și de ideii deformate despre Dumnezeu, Iudeii îl acuză de hulă și că se dă drept Dumnezeu.

2. argumentul identității sale - EL AFIRMĂ CĂ ESTE ÎNTR-ADEVĂR FIUL LUI DUMNEZEU. CA ȘI RĂSPUNS LA ATACURILE LOR ISUS SPUNE CĂ ESTE FIUL LUI DUMNEZEU.

Afirmația "Eu și Tatăl, una suntem", dezvăluie o relație de cea mai profundă esență, ce nu poate fi înțeleasă deplin de om.

UNITATEA DE ESENȚĂ DINTRE ISUS ȘI DUMNEZEU TATĂL ESTE FUNDAMENTUL MULTOR DOCTRINE CE-L PRIVESC PE ISUS: TRINITATEA, DUMNEZEIREA, ETERNITATEA, etc.

Doctrina Dumnezeirii lui Hristos este întemeiată pe o astfel de afirmație pentru că El nu putea să împărtășească toate atributele Dumnezeirii dacă nu exista această unitate de făptură sau natură cu Dumnezeu Tatăl. Fără ca să fie una cu Tatăl Isus nu putea să fie nici etern, nici egal cu Tatăl, nici atotputernic ("toată puterea în cer și pe pământ" Mat.28:18), nici Mântuitor înviat din morți și nici Dumnezeu binecuvântat în veci (Rom.9:5)!

"UNA CU TATĂL"

Expresia "una", folosită de Isus pentru a indica relația lui cu Tatăl are genul neutru, în limba greacă. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că relația lui cu Tatăl nu consta în uniunea persoanelor (unul și același - o binecunoscută monstruozitate teologică: sabelianism, modalism, etc.), nici doar din unitatea voinței, sau a lucrării (Martorii lui Iehova - arianism - etc.), ci din unirea naturilor. El era de aceeași esența ca și Tatăl, adică Dumnezeu. Expresia a fost folosită pentru a se identifica în natură cu Tatăl. Era un fel de a spune că este Dumnezeu, nu Tatăl, ci Fiul.

v.36 cum ziceți voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfințit și M-a trimis în lume? Și aceasta, pentru că am zis: ,Sunt Fiul lui Dumnezeu!

Faptul că Iudeii au luat pietre arată că au înțeles limpede ce vrea să spună Isus. Că au înțeles afirmația Lui. Ce-a spus le-a fost destul de clar încât să înțeleagă că El a pretins uniunea cu Dumnezeu Tatăl și că este de aceeași natură cu El.

Lucrul acesta a fost bine perceput "greșit" de iudei căci iată rațiunea pe care ei o oferă pentru încercarea lor de a-l ucide:

"Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, si pentru că Tu, care ești un om, TE FACI DUMNEZEU" (V.33)

De fapt, ce-a spus Isus? Că este Fiul, nu Tatăl!

"SFINȚIT" are sensul de a fi pus deoparte pentru o slujbă, sau pentru un anume scop. Este ceea ce Dumnezeu a făcut cu Fiul înainte de venirea Lui în lume. El nu a avut nevoie de jertfe pentru "sfințire" :

Evrei 10:5-9

De aceea, când intră în lume, El zice: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: "Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!" După ce a zis întâi: "Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat", (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: "Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule."

I. Odată, să stabilim care este această relație: ...

II. Apoi să vedem la ce concluzii ne conduce aceasta.

Doctrina relației de Fiu dintre Isus și Dumnezeu Tatăl implică următoarele:

- o distincție atemporală de personalitate dintre Fiul și Tatăl. El este Fiul etern așa cum Tatăl este etern, dar nu totuna, ca persoană, cu Tatăl.

- o identitate de natură cu Tatăl : Dumnezeu

- o împărtășire a tuturor atributelor Dumnezeirii


următoarea pagină | Doctrine