Înapoi
Acasă
Biblia

Bucuria mântuirii într-o lume suferindă

Partea a II-a

de Danny Bond


Ne aflăm în I Petru. Studiem primul capitol, verset cu verset, al cărții I Petru. Să ne oprim la partea formată din versetele 6-9. Petru ne vorbește aici despre bucuria mântuirii, dacă vă amintiți, din ultimul nostru studiu. El oferă cinci puncte principale de contact în acest pasaj pentru a pricepe sau chiar redescoperi bucuria mântuirii noastre. Petru vorbește despre moștenirea noastră, despre încercările, onoarea, părtășia și izbăvirea noastră. Luăm aceste lucruri unul câte unul. Data trecută am vorbite despre faptul că moștenirea noastră care ne așteaptă contribuie la bucuria noastră de acum, că direcția în care privim este foarte importantă și că ceea ce anticipăm în această viață este foarte important.

Astăzi vreau să trec la cel de-al doilea lucru din schița noastră, iar acesta este încercările noastre. Doresc să mă concentrez numai asupra versetului 6 și cred că Dumnezeu vrea să folosească astăzi acest verset, pentru mulți dintre voi, pentru a face o schimbare semnificativă în viața voastră. Pentru unii dintre voi aceasta va întări și va dezvolta poziția în care ați fost și ceea ce deja ați învățat iar pentru alții dintre voi, cu voia lui Dumnezeu, acesta va fi un verset ce va avea o semnificație hotărâtoare, ce vă va schimba cursul vieții și modul în care-L înțelegeți pe Dumnezeu și greutățile pe care le întâmpinați în calitate de creștin. Vom vorbi despre credință și testarea credinței noastre astăzi și data viitoare. Și cred că dezvoltându-te ca creștin, începi să înțelegi că acea credință pe care o ai în inimă nu este o plantă crescută natural în solul inimii tale ca ființă umană, mai degrabă este o plantă rară care a fost pusă acolo prin lucrarea supranaturală și înțelepciunea infinită a lui Dumnezeu. El a pus credința în inima ta și cu siguranță, în toate discuțiile pe care le-am avut recent despre depravarea morală a omului și moartea sufletului tău departe de Dumnezeu, ajungi să înțelegi că această credință este un dar minunat de la Dumnezeu care este pusă acolo de mâna supranaturală a lui Dumnezeu. Acum, pentru că Dumnezeu este Acela care îți dă credința ta, Domnul este cel care trebuie să o hrănească. Și dacă nu este hrănită, credința ta se va ofili și va muri ca un boboc de floare tăiat de pe creangă și aruncat pe câmp. Dumnezeu știe că trebuie hrănită credința ta și o parte a procesului de hrănire este testarea, dovedirea credinței tale. Astfel, credința ta devine, în cele din urmă, un miracol perpetuu, ea este zămislită, susținută și păzită de puterea lui Dumnezeu. Și este aceeași putere care L-a ridicat pe Isus Hristos din morți, ,,Fiind morți în greșelile și păcatele noastre, El ne-a adus la viață" (Efeseni 2:5a). El a pus credință în inima ta și continuă să hrănească, să păstreze și să întărească această credință. Și o parte din felul în care El o face, o mare, mare parte este prin încercări și necazuri. Astăzi vreau să vorbesc chiar despre acest lucru.

Dacă te uiți la I Petru, capitolul 1 versetul 6 (și de aceasta ne vom ocupa astăzi), Petru spune: ,,În aceasta vă bucurați mult, chiar dacă acum pentru puțină vreme, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări..."
Suntem încercați de necazuri în viața creștină, și fiecare din noi trece prin acestea. Iov, în capitolul 5, versetul 7, spune: ,,Pentru că omul este născut să sufere, așa cum scânteia este născută să zboare". Nu știu dacă v-ați jucat cu un ciocan, o nicovală, sau vreun fier, dar dacă lovești cu ciocanul în fier, vor sări scântei. Scânteile zboară. Iov spune că așa cum scânteile zboară, omul este născut pentru necaz și în mod sigur el a avut partea sa de suferință. Suntem cu toții părtași la necazuri în această viață, el spune că suntem născuți să suferim. Fiica mea Diana, când avea 2 ani a început să alerge și să vorbească puțin, față de majoritatea copiilor de aceeași vârstă, dar la 2 ani a trebuit să o luăm la Cincinati și a trebuit să suporte o operație pe cord deschis. Așa că ea a fost născută în această viață în necaz, a fost născută cu o arteră în jurul inimii care o strangula, sufocând-o, iar starea ei se agrava pe măsură ce creștea, de aceea a trebuit să suporte operația. Așa că a venit în viața aceasta suferind. Toți avem necazurile noastre și suntem încercați de ele. În viața creștină Dumnezeu folosește necazurile. Dacă nu ești creștin astăzi ai necazurile tale și vestea tristă este numai aceasta, că sunt necazuri. O mulțime de dureri de inimă, suferință și confuzie, traume emoționale, și asta este tot. Dar în viața creștină, Dumnezeu ia necazurile care vin în calea ta și le folosește pentru a te perfecționa și a te aduce aproape de El. Deci, uitându-ne la acest verset, pe măsură ce îl studiezi mai mult, devine evident că Petru are câteva lucruri minunate de spus despre necazuri în acest singur verset. De fapt el are cinci lucruri extraordinare de spus despre necazuri.

Primul lucru este că necazul nu durează. Aceasta este ceva la care am lucrat pentru mai multe mesaje din I Petru, la primirea viziunii cerului. Necazul nu durează. Va veni ziua când se va sfârși și este important să ai această perspectivă în viața creștină. Încetezi să trăiești pentru moment, începi să trăiești pentru eternitate. Când cel mai rău necaz vine, știi că viața nu va fi mereu astfel iar aceasta te întărește și te încurajează. Petru spune: ,,deși acum, pentru puțină vreme..." Vezi aceste cuvinte în versetul 6? ,,deși acum, pentru puțină vreme...". Pavel a spus-o în alt fel. El a spus: ,,suferința noastră ușoară, care este doar pentru o clipă...". El a numit această viață o ,,clipă"; el a avut o astfel de înțelegere a veșniciei. ,,Deși acum, pentru puțină vreme, dacă trebuie, ați fost întristați prin felurite încercări...". Așa că, te rog să înțelegi, în mijlocul necazurilor tale, necazurile nu vor dura. Se vor încheia cu această viață, dacă ești creștin. Din nou, vestea tristă este că dacă nu ești creștin, urăsc s-o spun dar biblia este foarte clară, necazul tău nici măcar nu a început. Pentru că dacă nu-L cunoști pe Hristos vei rămâne întotdeauna fără El și vei descoperi ce necaz este veșnicia în iad. Oricum, biblia oferă alternativa: Isus Hristos. Și aceasta este dragostea lui Dumnezeu în Hristos și pentru totdeauna în cer cu El. Așa că poți face distincția acum între a crede în Hristos și a-L urma.

John Newton care a avut o viață plină de necazuri, obișnuia să spună: ,,creștinii nu trebuie să se plângă de drum, odată ce duce la o așa casă cerească". Isaac Watts care a fost atât de dăruit în privința cuvintelor, scriind imnuri și proză, a spus astfel:

,,există un tărâm unde pură-i plăcerea
unde domnesc sfinți ce nu știu moartea;
ziua nesfârșită alungă noaptea,
iar plăcerile izgonesc durerea. "
(there is a land of pure delight
where saints immortal reign.
Infinite days excludes the night,
and pleasures banish pain.)

Necazurile noastre vor fi spulberate când vom ajunge în cer, pentru a fi pentru veșnicie împreună cu Dumnezeu. Necazurile tale nu vor dura în această viață. Fixează-ți aceasta în minte pentru totdeauna.

În al doilea rând (al doilea lucru care este în acest verset), Petru spune în versetul 6: ,,dacă trebuie, sunteți întristați de felurite încercări...". Dacă trebuie. Aceasta semnifică faptul că necazurile servesc unui scop. Necazurile nu vor dura și, chiar acum, necazurile servesc unui scop. Poate te întrebi, ei bine cărui scop poate folosi necazul din viața mea? Multor lucruri. Să mă explic, de exemplu, necazul te smerește și poate nu-ți dai seama de acest lucru. Nu vreau să vă șochez, fiind o oră matinală (data prezentei predici, n. t.), dar mulți dintre voi sunt mult mai mândri decât cred că sunt. Și problema de a fi foarte mândru constă în faptul că te face să nu vezi cât de mândru ești în realitate. Natura mândriei este că ea orbește. Un lucru important ce ține de necaz este că el te smerește și a fi smerit este un lucru binecuvântat în viața creștină, pentru că Dumnezeu este împotriva celor mândri și dă har celor smeriți. Aceasta este un lucru.

Un alt lucru pe care necazul îl face în a servi unui scop, este că el te îndepărtează de lucrurile lumești. Când ți se întâmplă un necaz, el te aduce pe genunchi și te îndepărtează de la lumescul de care ai devenit atașat. Te ajută să privești spre cer, îți descoperă ceea ce iubești cu adevărat. Și când te liniștești în necazurile tale, devii capabil să-i ajuți pe alții care sunt în necaz. Și îți spun, pe măsură ce părtășia ta cu Hristos devine mai apropiată, devii mai pregătit și gata să-L oferi pe Hristos ca soluție vieților ce nu-I cunosc încă dragostea. Necazul îți ascute abilitatea de a face aceasta. Necazul este folosit de Dumnezeu pentru a ne purifica de păcatul nostru.

Necazul este folosit de Dumnezeu pentru a dezvolta un caracter răbdător, o personalitate răbdătoare. Am observat că în această lume în care trăim, în SUA, că lumea noastră produce oameni cu lipsă de personalitate, la orice nivel, în orice parte. Necazul în viața creștină abordat în mod corect, servește unui scop. Și acesta este dezvoltarea personalității tale. De exemplu, privește la I Petru 5:10, Petru scrie: ,,dar fie ca Dumnezeul oricărui har..."
Un om vorbește despre necaz, un om vorbește despre suferință, un om care Îl înțelege pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul harului. El nu este o persoană care se supără în încercările prin care trece, este un om aflat în dificultate în viața sa, care știe că acestea au un scop și că este un Dumnezeu al harului lucrând spre acest scop bun în viața sa, prin acel necaz. Aceasta este viziunea sa despre Dumnezeu, este viziunea sa definitivă despre Dumnezeu. El a trecut de un punct în timp, cândva în viață, când nu-L vedea pe Dumnezeu ca Dumnezeu al harului, când probabil era unul dintre aceia care se plâng, ca mulți dintre voi, care atunci când necazul lovește: ,,o, de ce Doamne, de ce eu? O, credeam că mă iubești Doamne. Nu mă iubești Doamne?" Nu! ,,Fie ca Dumnezeul oricărui har", fie ca Dumnezeu să-ți împărtășească această perspectivă asupra Sa, astăzi, într-un mod definitiv.
,,Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți."
Acest verset ar putea fi rezumat în a spune că aceasta este o adevărată personalitate creștină. Formată, desăvârșită, întărită, neclintită. Vezi deci că efectul necazurilor din viața ta creștină este întărirea ta. Câți dintre voi au un cățel de companie? Știți, acele ființe drăguțe, pe care le împodobiți cu funde și panglici, felul acela de pudel. Toți cei pe care i-am întâlnit vreodată purtau numele de Kiffy. Cum stau în poala stăpânului, pentru nu știu care motiv, limba le iese puțin afară. Și știu doar să stea acolo între panglici. Știți despre ce vorbesc, nu? Nu știu de ce acești căței sunt astfel, dar un cățeluș de companie pentru că stă tot timpul în brațele oamenilor și nu prea ies din casă decât arareori, nu sunt prea puternici. Dar dacă compari un cățel de companie cu un lup din pădure, acolo unde lupul trebuie să alerge repede pentru a-și asigura hrana, unde trebuie să lupte pentru a supraviețui, , lupul este o creatură foarte, foarte puternică. Și necazurile îl fac puternic. La fel este și în viața creștină, necazul are un scop. Iar Dumnezeu vrea să-l folosească pentru a te întări.

Un al treilea lucru pe care îl găsim aici, în versetul 6, este că necazul aduce durere. Necazurile nu durează, se vor sfârși o dată cu această viață.. Necazurile servesc unui scop, și al treilea lucru este că necazurile aduc suferință. Priviți la versetul 6, el spune: ,,În aceasta vă bucurați mult, chiar dacă acum pentru puțină vreme, dacă trebuie, (atenție) sunteți întristați prin felurite încercări."

Este durere. Îndurerare. Aceste încercări și necazuri de care ne lovim în viață produc durere psihică, suferințe mentale grele, neliniște. Și apoi este acel întreg cortegiu al suferințelor fizice. Este real și noi toți întâmpinăm durere în această viață. Dar am ajuns să înțeleg, și sper că și tu, că durerea are o așa de mare importanță în a te schimba. Cred că adesea, durerea ne clarifică lecția când alte lucruri nu o fac. Dacă altceva nu o face, durerea te face să gândești, te obligă să-ți pui întrebări. Durerea are un rol important în a te schimba. Luați durerea fizică, de exemplu boala. Nu vorbesc despre răceala pe care cu toții am avut-o în ultimul timp, aceasta este inerentă vieții și nu-i nimic grav, este o parte a vieții. Vorbesc despre boala gravă, când ești grav bolnav sau ai o suferință fizică gravă. am aflat că această boală este mesagerul lui Dumnezeu pentru a ne chema să-L întâlnim.
Adesea,
Înclinat să rătăcesc,
Simt Doamne
Că sunt înclinat să părăsesc viața pe care o iubesc.

Și Dumnezeu știe aceasta despre tine și despre mine. Deseori, boala și suferința și durerea fizică este un mesager trimis să ne cheme a-L întâlni pe Dumnezeu. Mai mult, am descoperit aceasta în propria mea viață. Îmi place să citesc comentarii biblice, mă auziți citând numele acestor giganți Sequoia (n.t. cei mai mari arbori existenți pe Pământ, numiți și ,,redwood") ai trecutului bisericii creștine. Iubesc comentariile biblice, dar am descoperit că nu există nici un comentariu care să-mi clarifice biblia mai bine decât boala și durerea. Sunt condus către biblie într-o stare a minții și inimii, în durerea mea, pe care altfel nu o am. Și încep să caut în biblie pentru a-L găsi pe Dumnezeu și a găsi răspunsuri. Așa că descopăr că nu există nici un comentariu care să ne deschidă biblia mai mult decât suferința, părerea de rău și durerea. Durerea își are locul său în viața creștină.
Cunoașteți numele lui C.S. Lewis. Îl știți probabil din ,,Cronici ale lui Narnia" și din alte lucruri pe care le-a scris, dar C.S. Lewis a fost un mare gânditor, un mare creștin și el obișnuia să spună că: ,,Dumnezeu ne șoptește în plăcerile noastre. El ne vorbește în conștiințele noastre. Dar El strigă în durerile noastre." Iar apoi el spune: ,,durerea este megafonul Lui pentru a trezi o lume surdă". Îmi place cum sună, nu pentru că îmi place durerea ci pentru că îmi place acest fel de gândire. Durerea este megafonul lui Dumnezeu pentru a trezi o lume surdă, este folosit de Dumnezeu pentru a atrage atenția individului. Și desigur C.S. Lewis cunoscuse durerea. Nu știu dacă sunteți familiari cu povestea lui, dar el și-a trăit aproape întreaga viață necăsătorit. Și într-un final a întâlnit femeia potrivită și s-au căsătorit. Numele ei era Joy (Bucurie). Dar au descoperit curând că ea avea cancer și într-un an și jumătate sau doi ani, nici nu cred că a durat doi ani, ea s-a dus. Deci, iată un om care așteaptă întreaga sa viață. A încărunțit, a avut parte de toate ridurile și toată singurătatea care vine odată cu burlăcia. În sfârșit femeia potrivită care să-i fie smulsă în câteva luni. El a avut partea sa de durere, dar din durere s-a născut o așa de mare parte din relația sa cu Dumnezeu.

Charles Spurgeon este unul din marii mei eroi. Îi citesc aproape în fiecare săptămână din viață iar predicile sale mi se par mult mai vii decât aproape orice altceva din biblioteca mea. Fiecare pastor pe care îl cunosc și care trăiește după cuvântul lui Dumnezeu îl citește pe Spurgeon, și fiecare pastor pe care îl cunosc și care nu trăiește după cuvântul lui Dumnezeu nici măcar nu știe cine este el. Și vă întrebați de ce viața, de ce puterea, de ce acest om care rezistă trecerii timpului, ne vorbește, ne strigă din anii 1800? De ce el, mort fiind, încă vorbește?
Spurgeon a vorbit în acești termeni despre propria sa viață. El a spus: ,,Datorez totul cuptorului și ciocanului. Nu am progresat deloc în învățăturile spirituale decât atunci când am fost pedepsit de marele Învățător. Cea mai bună piesă de mobilă din casa mea a fost crucea. Lucrul care m-a îmbogățit cel mai mult a fost durerea personală. Și pentru aceasta doresc să-i mulțumesc lui Dumnezeu. Pot spune cu adevărat că tot ceea ce am încercat în această lume a milei lui Dumnezeu asupra cărării mele, a fost îmbrăcat în bunătate iubitoare divină. Mă simt mult mai recunoscător lui Dumnezeu pentru durerea trupească de care am suferit și pentru toate încercările de feluri diferite prin care am trecut, decât mă simt pentru orice altceva, cu excepția darului Fiului Său drag. Sunt sigur că am tras mai mult folos real, tărie permanentă, creștere în har și fiecare lucru de valoare din cuptorul suferinței, decât am obținut vreodată din bunăstare."
Acum, acestea sunt cuvintele unui om apropiat de Dumnezeu. Copii, tineri și părinți (I Ioan vorbește despre aceasta), acestea sunt cuvintele unui părinte în credință. Un om care înțelege durerea și locul acesteia în viața creștină. Și înțelegeți că unii dintre voi pot fi în această situație, că sunt acele timpuri în călăuzirea lui Dumnezeu când te lovești de cel mai dureros lucru prin care ai trecut vreodată. Și totuși vă spun că dacă sunteți astăzi în această situație ai cea mai mare nevoie de acest lucru în viața ta acum. Și uneori cel mai greu de înțeles este cel mai trebuincios lucru din viața ta, în acest moment.

În 1857, la izbucnirea Revoltei Șipailor din india, hindușii au încercat să omoare cât mai mulți englezi cu putință și în special îi urmăreau pe ofițeri și familiile lor. Unul dintre acești ofițeri și soția sa au mers într-un oraș vecin, neștiind că-i amenința vreun pericol. Și-au lăsat fetița acasă în grija unei bone indiene la care fiica lor ținea foarte mult. Când revolta a început, micuța Ellen s-a aflat în pericol de moarte în ciuda vârstei ei fragede, pentru că avea pielea albă și era copilul unui ofițer. Dar compatrioții tatălui său nu au abandonat-o. Unul dintre ei a galopat acasă la ea și a smuls-o bonei ei, a încălecat calul ținând-o pe Ellen în față. În acest timp mulțimea înnebunită, strigând a umplut strada și au încercat să-i oprească și să omoare și călărețul și copilul. Dar omul și-a scos sabia și a luptat vitejește fiecare pas, ținând tot timpul copilul cu mâna stângă. Normal, fetița era extrem de înspăimântată de tot zgomotul și îmbulzeala, și lovea, lupta și țipa. De câteva ori era să cadă din brațele omului, iar aceasta desigur că mărea greutățile luptei, cu ea zbătându-se în brațul stâng iar cu celălalt mânuind sabia împotriva celor ce voiau să-l ucidă. Dar în cele din urmă el a reușit și după un drum lung și greu el și-a predat mica povară în brațele mamei ei. Cine poate descrie bucuria nebună a părinților care își vedeau micuța salvată împreună cu ei? Recunoștința lor nu cunoștea margini. Dar vedeți, cu micuța Ellen era ceva cu totul diferit. În ceea ce o privea, tot ceea ce simțea față de salvatorul ei era un adânc resentiment, tot ceea ce putea gândi era faptul că el o strânsese sălbatic, că o zdruncinase atât de mult în timpul cursei. Și cel mai mult dintre toate, că refuzase să o lase să se întoarcă la bona la care ținea așa de mult. În mintea ei, tot ceea ce putea gândi era cum de putea un om atât de rău să fie considerat un prieten și un binefăcător. Dar vedeți, pe când se uitau la ea era trist că nu au putut-o convinge cu nici un chip să-l sărute sau să-l îmbrățișeze și să-i mulțumească acestui om.
Acum, nouă ne este foarte clar ce a motivat comportamentul acestui copil. Vedeți, pe măsură ce Ellen creștea ea trebuie să fi fost adesea rușinată de neștiința sa copilărească, neputința ei de a accepta că acel ofițer și-a riscat viața pentru a o salva și că toate zdruncinăturile și toate scuturăturile din timpul cursei sălbatice fuseseră pur și simplu efectele inevitabile ale salvării ei. Astfel, în acea vreme, ea a judecat situația în totalitate după aparențe și a crezut că acel călăreț, salvatorul ei, era o persoană rea și plină de ură.
Acum, astăzi, aș vrea să te întreb ceva foarte pătrunzător. În mijlocul necazului tău, în mijlocul a ceea ce poate chiar să fie cea mai grea, cea mai dificilă luptă pe care ai întâlnit-o în viață, ai această atitudine față de Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu este rău? Îl privești pe Dumnezeu ca pe cineva care încearcă mereu să-ți facă viața grea? Nu reușești să vezi Dumnezeul harului în spatele tuturor acestor lucruri? Ești supărat pe Dumnezeu, ca atâția alții pe care i-am întâlnit?

,, -Ce se întâmplă cu tine? De ce nu ești în părtășie?
-Sunt supărat pe Dumnezeu.
-Și de cât timp te afli în această stare?
-Se împlinesc 6 ani?
-Și de ce ești astfel?
-Ei bine, acest lucru s-a întâmplat în viața mea și m-am supărat pe Dumnezeu și sunt supărat pe El de atunci."

Știți ce părere am despre oameni ca acesta? Bietul de tine, nu-L înțelegi pe Dumnezeu, nu-L cunoști pe Dumnezeul harului. Ești atât de preocupat de lucrurile vremelnice, ești atât de ancorat în lucrurile imediat înconjurătoare, încât nu-L poți vedea pe Dumnezeu. Astfel ești supărat pe El și te-ai lăsat în neștiință voită, pentru că biblia, pagină cu pagină, din scoarță în scoarță, prezintă un Dumnezeu al dragostei și harului. Așa că dacă nu-L cunoști pe El ca Dumnezeu al dragostei și harului este vina ta, nu a Lui. El a trecut prin mari dureri să prezinte totul aici. Este totul aici! Poți să citești oricând vrei, iarăși și iarăși și iarăși. Când îi întâlnesc pe acești oameni supărați pe Dumnezeu, îmi pare rău de ei, mă rog pentru ei. Dacă astăzi ești unul dintre aceștia îmi pare rău pentru tine, pentru că nu-L înțelegi pe Dumnezeu. Te-ai poticnit, ai alunecat în neutru (ai devenit nefolositor în credința ta), ai dat înapoi și ai judecat în mod ignorant, imatur pe Dumnezeul plin de înțelepciune, plin de dragoste, plin de har care a făcut tot ceea ce putea fi mai bun pentru tine. Și a sosit timpul pentru tine să ieși din această stare. Părăsește-o! Părăsește-o pentru înțelegerea unui Dumnezeu al dragostei și harului care, da, poate că a permis împrejurări grele, dar care reprezintă chiar lucrul de care ai nevoie în acest moment din viață. El îți cunoaște inima mai bine decât tine. Nu I te împotrivi! Nu-L acuza! Mulțumește-I că te iubește atât de mult încât să lase greutățile să vină în calea ta și să le folosească pentru binele tău, dacă vei renunța să I te împotrivești. Necazurile nu durează, necazurile servesc unui scop, dar necazurile aduc durere.

O nouă carte a fost publicată și v-aș recomanda-o. Este scrisă de Joni Erickson Tada. Știți cine este Joni? Joni, din scaunul ei cu rotile a încurajat oameni de pe tot globul, din durerea ei a scris o carte despre ceruri. Am deschis cartea și m-am uitat pe coperta interioară unde erau câteva comentarii asupra cărții făcute de Elizabeth Elliot. Știți cine este Elizabeth Elliot? Ea a scris spunând: ,,Joni scrie despre cer cu așa de mare claritate și cu o abordare atât de reală. Iar cartea este atât de plină de nădejdea cerului. Cerul este atât de real la ea." Și apoi ea spune aceasta: ,,Joni a scris despre cer și despre bucuria legată de acesta, nu în ciuda durerii ei, ci în ciuda acestei dureri."
Despre aceasta vorbim. Dumnezeu folosește durerea sau necazul în viața ta. Cu cât mai repede ajungi la acel punct în care accepți aceste lucruri și rezolvi această situație, rezolvând ca Petru și privindu-L pe El ca Dumnezeu al harului care lucrează astfel, vei câștiga ore și săptămâni nesfârșite departe de părtășia cu Dumnezeu, departe de părtășia cu poporul Său, având o atitudine coruptă care te roade pe dinăuntru. Dar acest lucru te va aduce la momentul când cupa va fi prea plină de intimitatea cu El. Căldura și bucuria spre care Petru ne conduce, pe care și tu și eu le dorim este ceea ce vrem cu adevărat Îl dorim pe El. Și astfel, necazul aduce durere.

Și acum să vă spun un alt gând. Necazul vine în multe feluri. Multe feluri. În I Petru 1:6, este spus: ,,În aceasta vă bucurați mult, chiar dacă acum pentru puțină vreme, dacă trebuie, sunteți întristați (atenție) prin felurite încercări". Felurite încercări.
Iacob, în capitolul 1:2 din epistola sa, a făcut această declarație șocantă. El a spus: ,,Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări." Dați-mi voie să citesc iarăși. Să privim ca pe ,,o mare bucurie"? Cumva Iacob și Petru gândesc la fel. Vedeți? Nu că încercarea ar fi așa de plăcută, ci ceea ce Dumnezeu face cu aceasta este o bucurie și înțelegerea acestui lucru îți aduce bucurie... ,,Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări."
Necazul vine în multe feluri și uneori șocant, deodată! Și iarăși trebuie să înțelegi că poate fi acest șoc lucrul de care ai nevoie pentru a te trezi din amorțeala ta. Am întâlnit atât de mulți creștini în zilele noastre care sunt într-o stare de comă. Aceasta este singurul diagnostic pe care l-aș da în cazul lor: coma. Hei, e cineva acolo? Știi cum este. Nu sunt ,,acasă". Sunt afară din decor, dar ei cheamă numele lui Hristos. Mulți dintre ei sunt creștini adevărați, dar au devenit aproape ca și cum nu l-ar cunoaște pe Dumnezeu deloc. Ce are Dumnezeu de făcut în dragostea Lui pentru a trezi o persoană din această amorțeală de moarte? Sugerez că biblia Îl prezintă ca folosind șocul pentru a te scoate de acolo, pentru că te iubește.
Am citit despre o femeie care, ani în urmă în Montana, în timpul iernii (și poate fi foarte frig iarna în Montana), călătorea într-o diligență, nefiind îmbrăcată potrivit pentru gerul acela avea și un copilaș în brațe. Vizitiul care conducea diligența, a devenit foarte îngrijorat când a observat că femeia începea să-și piardă cunoștința. Și nu știu dacă aveți idee despre moartea prin înghețare, nu este tipic pentru California, dar moartea prin înghețare este un lucru foarte ciudat. Începi să-ți pierzi cunoștința și simți că te încălzești ușor, apoi din ce în ce mai mult și apoi mori. Așa că el a privit înapoi și a văzut femeia ținându-și copilul și începând să-și piardă cunoștința, iar el știa că dacă se va întâmpla aceasta ea ar fi murit înghețată. Singurul mod de a o ține în viață era de a o ține trează. Așa că ce a făcut? El a oprit diligența, a luat copilașul din brațele ei, l-a înfășat foarte bine și l-a așezat într-un compartiment sub locul său unde copilașul era în siguranță. Apoi a luat femeia de braț și a tras-o în mijlocul drumului, a aruncat-o acolo și a părăsit-o. Și cum zăcea aproape inconștientă, femeia a auzit zgomotul diligenței depărtându-se, auzea galopul cailor. A început să își revină și să realizeze că zăcea în mijlocul drumului, iar copilașul ei era în acea diligență, a început să sară și să strige și să țipe după copil. Vizitiul a privit înapoi și a văzut-o sărind pe drum și țipând și s-a gândit: ,,ah, și-a revenit suficient, cred că va trăi". Așa că s-a întors și a luat-o, a așezat copilul înapoi în brațele sale și au plecat. Iar femeia a trăit.

Cred că uneori Dumnezeu trebuie să ia măsuri ca aceasta în privința noastră, pentru a ne scoate din letargia noastră mortală. Și m-am aflat în această situație de multe ori, nu mă jenez să v-o spun, iar acum privesc în urmă și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru acele timpuri. Dumnezeu mă iubește suficient de mult pentru a nu mă lăsa într-o inconștientă, total neutră stare pentru un creștin. El mă iubește prea mult pentru a mă lăsa acolo, și în consecință El va folosi măsuri drastice pentru a mă scoate de acolo. Și când ți se întâmplă și ție ar trebui să-i mulțumești pentru aceasta lui Dumnezeu.
Știți că Petru folosește această sintagmă: ,,felurite încercări", versiunea grecească semnifică literal ,,multe culori", iar el mai folosește aceste cuvinte doar o singură dată în capitolul 4. Aș vrea să ne uităm acolo în capitolul 4:10, unde el folosește acest cuvânt grecesc o singură dată pentru a descrie harul lui Dumnezeu. Deci el spune: ,,Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit." Traducerea literală: ,,darul multicolor pe care l-a primit". Este ceva foarte interesant aici deoarece el folosește acest cuvânt de două ori: o dată să arate aspectele ,,multicolore" ale necazului, de diferită intensitate, în împrejurări diferite, având consecințe diferite, deci toate aspectele multicolore ale necazului. Și apoi aspectele ,,multicolore" ale harului. Rezultă un lucru minunat dacă pui cele două aspecte împreună. Dacă faci aceasta, ceea ce vei afla este că necazul este multicolor la fel ca harul lui Dumnezeu. Așa încât, e ca și cum nu există nici o culoare a încercării fără ca Dumnezeu să nu aibă o culoare a harului care să i se potrivească. Deci în alte cuvinte, nu există nici un necaz, oricât de mare, căruia Dumnezeu să nu-i potrivească de atâtea ori o măsură mai mare a harului. În toate cazurile, Dumnezeu revarsă asupra noastră harul Său mai mult și dincolo de ceea ce putem noi cere sau gândi, și în general harul întrece apăsarea încercării. Încercările vin în multe feluri, dar încercările nu durează. Ele folosesc unui scop. Ele aduc durere.

Și acum dă-mi voi să te conduc la ultima idee. Necazul nu ne poate răpi bucuria, dacă nu-i dăm voie. Dumnezeu a stabilit să ne dea o bucurie pe care necazul să nu ne-o poată lua. I Petru 1:6 spune: ,,În aceasta vă bucurați mult, chiar dacă acum pentru puțină vreme, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări". Noul Standard American traduce în acest fel: ,,În aceasta vă bucurați mult, chiar dacă...". Chiar dacă vei trece prin toate aceste dificultăți. Aceasta înseamnă că aceste dificultăți nu ne pot ucide bucuria, te bucuri mult oricum. Și aceasta este ceea ce a spus Isus în Ioan 7:38: ,,Cel ce crede în Mine cum spune scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie." El spune: ,,Cel ce crede în Mine", ce crezi tu astăzi despre Isus Hristos? Crezi că El este un Dumnezeu al harului? Crezi că El este credincios? Crezi că El este atotștiutor și atotiubitor astfel încât tot ce a permis să vină în calea ta va fi folosit de El? ,,Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie", vorbind de acea bucurie care se află acolo pentru creștin. În ciuda necazului, în ciuda încercărilor, bucuria va izvorî. Cineva a spus atât de bine că: ,,pașii cu care urcăm la locul bucuriei sunt în mod obișnuit udați de lacrimi. Și în cenușa durerii noastre se află scânteile bucuriei gata să se aprindă la suflarea Duhului Sfânt." Acest este felul în care lucrează.

Vreau să închei cu un pasaj din viața Dr. Reuben A. Torrey care a fost unul dintre marii învățători ai bibliei din generația trecută. El și soția sa, doamna Torrey, au trecut printr-o perioadă grea de durere sufletească atunci când fiica lor de 12 ani a murit accidental. Funeraliile s-au desfășurat într-o zi mohorâtă, ploioasă. Stăteau pe marginea mormântului și priveau cum trupul fetiței era îngropat. Când s-au întors, printre lacrimi doamna Torrey a spus: ,,Sunt atât de bucuroasă că Elizabeth este cu Domnul și nu în acea cutie." Dar chiar știind că acest lucru era adevărat, vă puteți imagina că inimile lor erau zdrobite. Dr. Torrey a spus că a doua zi când mergea pe stradă, totul s-a prăbușit în interiorul său. Se gândea la singurătatea anilor ce urmau să vină fără prezența ei, la inima frântă de casa goală și la toate celelalte implicații ale morții fetiței. Era atât de împovărat de toate acestea încât, în cele din urmă, a strigat spre Dumnezeu spunând: ,,O Doamne, ajută-mă, liniștește-mă." Iar apoi își amintește ce a urmat: ,,și chiar atunci acest izvor, Duhul Sfânt pe care îl aveam în inimă, a izbucnit cu așa de mare putere cum nu cred că am experimentat înainte și a fost (rețineți) cel mai fericit moment pe care l-am cunoscut în viața mea, când Dumnezeu mi-a umplut inima cu liniște și bucurie prin Duhul Sfânt". A continuat spunând: ,,O ce minunată este bucuria Duhului Sfânt! Este un lucru de nedescris în cuvinte, măreț, să-ți găsești bucuria nu în lucruri legate de tine, nici în cei mai dragi și iubiți, ci să ai în tine un izvor curgând, curgând, curgând, curgând totdeauna 365 de zile în fiecare an, curgând în toate împrejurările spre viață veșnică."

Acesta este Dumnezeul căruia îi slujesc. Acesta este Dumnezeul căruia îi slujești, dacă ești astăzi un creștin. Dacă astăzi nu ești un creștin ai nevoie să te întorci la El, pentru că El are răspunsurile pentru viața ta, El are tăria și bucuria de care ai nevoie. Bucuria Domnului este tăria mea. Și aceasta este bucuria pe care necazul nu mi-o poate lua, este bucuria mea. Este darul meu de la Dumnezeu, Duhul Sfânt. Dumnezeu folosește necazul care vine în calea mea. El este de asemenea și înăuntrul meu, manifestând bucuria de care am nevoie pentru a fi tăria mea. Și îți spun, ca și Rueben A. Torrey am aflat că este adevărată și în viața mea, în cele mai dureroase momente ale vieții mele am strigat către Dumnezeu și am spus: ,,Doamne Isuse, Tu ai spus că nu mă vei lăsa fără mângâiere. Arată-mi mângâierea Ta și dă-mi bucuria care să fie tăria mea acum." Dar niciodată nu m-a lăsat, și este genul de lucru care când se întâmplă, nu-l poți nici măcar explica. Iar prietenii și cei dragi spun: ,,ar trebui să pocnești și să te faci bucăți." Acesta este momentul să-i privești drept în ochi și să le spui: ,,Să știi că dacă nu l-aș fi cunoscut pe Hristos aș fi cedat și m-aș fi făcut bucăți." Dar El este așa de credincios cuvântului Său. Și eu cunosc bucurie și aflu mângâiere și aflu pace acum, în ciuda marii dureri care mi s-a întâmplat. Acesta este unul dintre motivele pentru care Îl iubesc atât de mult, pentru că El este atât de bun cu mine. Vezi, toate ființele omenești trec prin necazuri, dar necazul pentru creștini este așa de diferit, pentru că Isus îl face să fie așa de diferit.

Să ne rugăm.
Tată, mulțumim pentru harul Tău, pentru că tu ești Dumnezeul nostru al harului. Știm că necazul vine pe acest pământ și atinge orice ființă omenească în calea lui. Dar cum să-Ți mulțumim pentru că îl folosești pentru a ne modela, a ne da formă, pentru a ne face mai buni, și cel mai important, pentru a ne aduce la Tine unde găsim acea bucurie care ne vine în dar de la Tine, prin Duhul Sfânt. Doamne, pentru toți aceia care ascultă mesajul acesta astăzi, care sunt în necaz, dificultate și durere, și orice altceva în viața lor, fie ca aceasta să fie o zi de luminare și schimbare fundamentală, un punct de întoarcere în felul în care întâmpină necazul și cum îl acceptă pe Dumnezeu în mijlocul acestuia, cum se alătură lui Iacob și lui Petru și împărtășesc toată bucuria, bucuria pură, și se bucură indiferent de cât de rău ar fi acel necaz, pentru Tine, pentru Isus, pentru lucrarea Duhului Tău în noi totdeauna în cea mai înaltă și mai mare stare de binecuvântare a noastră. Fie ca toți să înțelegem aceasta, să împărtășim acest adevăr și să ne bucurăm de acest adevăr. În numele lui Isus ne rugăm. Amin.

Traducerea: Ion Codescu


Umblarea Creștinului