Ne aflăm în I Petru. Studiem primul capitol, verset cu verset, al cărţii I Petru. Să ne oprim la partea formată din versetele 6-9. Petru ne vorbeşte aici despre bucuria mântuirii, dacă vă amintiţi, din ultimul nostru studiu. El oferă cinci puncte principale de contact în acest pasaj pentru a pricepe sau chiar redescoperi bucuria mântuirii noastre. Petru vorbeşte despre moştenirea noastră, despre încercările, onoarea, părtăşia şi izbăvirea noastră. Luăm aceste lucruri unul câte unul. Data trecută am vorbite despre faptul că moştenirea noastră care ne aşteaptă contribuie la bucuria noastră de acum, că direcţia în care privim este foarte importantă şi că ceea ce anticipăm în această viaţă este foarte important.
Astăzi vreau să trec la cel de-al doilea lucru din schiţa noastră, iar acesta este încercările noastre. Doresc să mă concentrez numai asupra versetului 6 şi cred că Dumnezeu vrea să folosească astăzi acest verset, pentru mulţi dintre voi, pentru a face o schimbare semnificativă în viaţa voastră. Pentru unii dintre voi aceasta va întări şi va dezvolta poziţia în care aţi fost şi ceea ce deja aţi învăţat iar pentru alţii dintre voi, cu voia lui Dumnezeu, acesta va fi un verset ce va avea o semnificaţie hotărâtoare, ce vă va schimba cursul vieţii şi modul în care-L înţelegeţi pe Dumnezeu şi greutăţile pe care le întâmpinaţi în calitate de creştin. Vom vorbi despre credinţă şi testarea credinţei noastre astăzi şi data viitoare. Şi cred că dezvoltându-te ca creştin, începi să înţelegi că acea credinţă pe care o ai în inimă nu este o plantă crescută natural în solul inimii tale ca fiinţă umană, mai degrabă este o plantă rară care a fost pusă acolo prin lucrarea supranaturală şi înţelepciunea infinită a lui Dumnezeu. El a pus credinţa în inima ta şi cu siguranţă, în toate discuţiile pe care le-am avut recent despre depravarea morală a omului şi moartea sufletului tău departe de Dumnezeu, ajungi să înţelegi că această credinţă este un dar minunat de la Dumnezeu care este pusă acolo de mâna supranaturală a lui Dumnezeu. Acum, pentru că Dumnezeu este Acela care îţi dă credinţa ta, Domnul este cel care trebuie să o hrănească. Şi dacă nu este hrănită, credinţa ta se va ofili şi va muri ca un boboc de floare tăiat de pe creangă şi aruncat pe câmp. Dumnezeu ştie că trebuie hrănită credinţa ta şi o parte a procesului de hrănire este testarea, dovedirea credinţei tale. Astfel, credinţa ta devine, în cele din urmă, un miracol perpetuu, ea este zămislită, susţinută şi păzită de puterea lui Dumnezeu. Şi este aceeaşi putere care L-a ridicat pe Isus Hristos din morţi, ,,Fiind morţi în greşelile şi păcatele noastre, El ne-a adus la viaţă" (Efeseni 2:5a). El a pus credinţă în inima ta şi continuă să hrănească, să păstreze şi să întărească această credinţă. Şi o parte din felul în care El o face, o mare, mare parte este prin încercări şi necazuri. Astăzi vreau să vorbesc chiar despre acest lucru.
Dacă te uiţi la I Petru, capitolul 1 versetul 6 (şi de aceasta ne vom ocupa astăzi), Petru spune: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum pentru puţină vreme, dacă trebuie, sunteţi întristaţi prin felurite încercări..."
Suntem încercaţi de necazuri în viaţa creştină, şi fiecare din noi trece prin acestea. Iov, în capitolul 5, versetul 7, spune: ,,Pentru că omul este născut să sufere, aşa cum scânteia este născută să zboare". Nu ştiu dacă v-aţi jucat cu un ciocan, o nicovală, sau vreun fier, dar dacă loveşti cu ciocanul în fier, vor sări scântei. Scânteile zboară. Iov spune că aşa cum scânteile zboară, omul este născut pentru necaz şi în mod sigur el a avut partea sa de suferinţă. Suntem cu toţii părtaşi la necazuri în această viaţă, el spune că suntem născuţi să suferim. Fiica mea Diana, când avea 2 ani a început să alerge şi să vorbească puţin, faţă de majoritatea copiilor de aceeaşi vârstă, dar la 2 ani a trebuit să o luăm la Cincinati şi a trebuit să suporte o operaţie pe cord deschis. Aşa că ea a fost născută în această viaţă în necaz, a fost născută cu o arteră în jurul inimii care o strangula, sufocând-o, iar starea ei se agrava pe măsură ce creştea, de aceea a trebuit să suporte operaţia. Aşa că a venit în viaţa aceasta suferind. Toţi avem necazurile noastre şi suntem încercaţi de ele. În viaţa creştină Dumnezeu foloseşte necazurile. Dacă nu eşti creştin astăzi ai necazurile tale şi vestea tristă este numai aceasta, că sunt necazuri. O mulţime de dureri de inimă, suferinţă şi confuzie, traume emoţionale, şi asta este tot. Dar în viaţa creştină, Dumnezeu ia necazurile care vin în calea ta şi le foloseşte pentru a te perfecţiona şi a te aduce aproape de El. Deci, uitându-ne la acest verset, pe măsură ce îl studiezi mai mult, devine evident că Petru are câteva lucruri minunate de spus despre necazuri în acest singur verset. De fapt el are cinci lucruri extraordinare de spus despre necazuri.
Primul lucru este că necazul nu durează. Aceasta este ceva la care am lucrat pentru mai multe mesaje din I Petru, la primirea viziunii cerului. Necazul nu durează. Va veni ziua când se va sfârşi şi este important să ai această perspectivă în viaţa creştină. Încetezi să trăieşti pentru moment, începi să trăieşti pentru eternitate. Când cel mai rău necaz vine, ştii că viaţa nu va fi mereu astfel iar aceasta te întăreşte şi te încurajează. Petru spune: ,,deşi acum, pentru puţină vreme..." Vezi aceste cuvinte în versetul 6? ,,deşi acum, pentru puţină vreme...". Pavel a spus-o în alt fel. El a spus: ,,suferinţa noastră uşoară, care este doar pentru o clipă...". El a numit această viaţă o ,,clipă"; el a avut o astfel de înţelegere a veşniciei. ,,Deşi acum, pentru puţină vreme, dacă trebuie, aţi fost întristaţi prin felurite încercări...". Aşa că, te rog să înţelegi, în mijlocul necazurilor tale, necazurile nu vor dura. Se vor încheia cu această viaţă, dacă eşti creştin. Din nou, vestea tristă este că dacă nu eşti creştin, urăsc s-o spun dar biblia este foarte clară, necazul tău nici măcar nu a început. Pentru că dacă nu-L cunoşti pe Hristos vei rămâne întotdeauna fără El şi vei descoperi ce necaz este veşnicia în iad. Oricum, biblia oferă alternativa: Isus Hristos. Şi aceasta este dragostea lui Dumnezeu în Hristos şi pentru totdeauna în cer cu El. Aşa că poţi face distincţia acum între a crede în Hristos şi a-L urma.
John Newton care a avut o viaţă plină de necazuri, obişnuia să spună: ,,creştinii nu trebuie să se plângă de drum, odată ce duce la o aşa casă cerească". Isaac Watts care a fost atât de dăruit în privinţa cuvintelor, scriind imnuri şi proză, a spus astfel:
,,există un tărâm unde pură-i plăcerea
unde domnesc sfinţi ce nu ştiu moartea;
ziua nesfârşită alungă noaptea,
iar plăcerile izgonesc durerea. "
(there is a land of pure delight
where saints immortal reign.
Infinite days excludes the night,
and pleasures banish pain.)
Necazurile noastre vor fi spulberate când vom ajunge în cer, pentru a fi pentru veşnicie împreună cu Dumnezeu. Necazurile tale nu vor dura în această viaţă. Fixează-ţi aceasta în minte pentru totdeauna.
În al doilea rând (al doilea lucru care este în acest verset), Petru spune în versetul 6: ,,dacă trebuie, sunteţi întristaţi de felurite încercări...". Dacă trebuie. Aceasta semnifică faptul că necazurile servesc unui scop. Necazurile nu vor dura şi, chiar acum, necazurile servesc unui scop. Poate te întrebi, ei bine cărui scop poate folosi necazul din viaţa mea? Multor lucruri. Să mă explic, de exemplu, necazul te smereşte şi poate nu-ţi dai seama de acest lucru. Nu vreau să vă şochez, fiind o oră matinală (data prezentei predici, n. t.), dar mulţi dintre voi sunt mult mai mândri decât cred că sunt. Şi problema de a fi foarte mândru constă în faptul că te face să nu vezi cât de mândru eşti în realitate. Natura mândriei este că ea orbeşte. Un lucru important ce ţine de necaz este că el te smereşte şi a fi smerit este un lucru binecuvântat în viaţa creştină, pentru că Dumnezeu este împotriva celor mândri şi dă har celor smeriţi. Aceasta este un lucru.
Un alt lucru pe care necazul îl face în a servi unui scop, este că el te îndepărtează de lucrurile lumeşti. Când ţi se întâmplă un necaz, el te aduce pe genunchi şi te îndepărtează de la lumescul de care ai devenit ataşat. Te ajută să priveşti spre cer, îţi descoperă ceea ce iubeşti cu adevărat. Şi când te linişteşti în necazurile tale, devii capabil să-i ajuţi pe alţii care sunt în necaz. Şi îţi spun, pe măsură ce părtăşia ta cu Hristos devine mai apropiată, devii mai pregătit şi gata să-L oferi pe Hristos ca soluţie vieţilor ce nu-I cunosc încă dragostea. Necazul îţi ascute abilitatea de a face aceasta. Necazul este folosit de Dumnezeu pentru a ne purifica de păcatul nostru.
Necazul este folosit de Dumnezeu pentru a dezvolta un caracter răbdător, o personalitate răbdătoare. Am observat că în această lume în care trăim, în SUA, că lumea noastră produce oameni cu lipsă de personalitate, la orice nivel, în orice parte. Necazul în viaţa creştină abordat în mod corect, serveşte unui scop. Şi acesta este dezvoltarea personalităţii tale. De exemplu, priveşte la I Petru 5:10, Petru scrie: ,,dar fie ca Dumnezeul oricărui har..."
Un om vorbeşte despre necaz, un om vorbeşte despre suferinţă, un om care Îl înţelege pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul harului. El nu este o persoană care se supără în încercările prin care trece, este un om aflat în dificultate în viaţa sa, care ştie că acestea au un scop şi că este un Dumnezeu al harului lucrând spre acest scop bun în viaţa sa, prin acel necaz. Aceasta este viziunea sa despre Dumnezeu, este viziunea sa definitivă despre Dumnezeu. El a trecut de un punct în timp, cândva în viaţă, când nu-L vedea pe Dumnezeu ca Dumnezeu al harului, când probabil era unul dintre aceia care se plâng, ca mulţi dintre voi, care atunci când necazul loveşte: ,,o, de ce Doamne, de ce eu? O, credeam că mă iubeşti Doamne. Nu mă iubeşti Doamne?" Nu! ,,Fie ca Dumnezeul oricărui har", fie ca Dumnezeu să-ţi împărtăşească această perspectivă asupra Sa, astăzi, într-un mod definitiv.
,,Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi."
Acest verset ar putea fi rezumat în a spune că aceasta este o adevărată personalitate creştină. Formată, desăvârşită, întărită, neclintită. Vezi deci că efectul necazurilor din viaţa ta creştină este întărirea ta. Câţi dintre voi au un căţel de companie? Ştiţi, acele fiinţe drăguţe, pe care le împodobiţi cu funde şi panglici, felul acela de pudel. Toţi cei pe care i-am întâlnit vreodată purtau numele de Kiffy. Cum stau în poala stăpânului, pentru nu ştiu care motiv, limba le iese puţin afară. Şi ştiu doar să stea acolo între panglici. Ştiţi despre ce vorbesc, nu? Nu ştiu de ce aceşti căţei sunt astfel, dar un căţeluş de companie pentru că stă tot timpul în braţele oamenilor şi nu prea ies din casă decât arareori, nu sunt prea puternici. Dar dacă compari un căţel de companie cu un lup din pădure, acolo unde lupul trebuie să alerge repede pentru a-şi asigura hrana, unde trebuie să lupte pentru a supravieţui, , lupul este o creatură foarte, foarte puternică. Şi necazurile îl fac puternic. La fel este şi în viaţa creştină, necazul are un scop. Iar Dumnezeu vrea să-l folosească pentru a te întări.
Un al treilea lucru pe care îl găsim aici, în versetul 6, este că necazul aduce durere. Necazurile nu durează, se vor sfârşi o dată cu această viaţă.. Necazurile servesc unui scop, şi al treilea lucru este că necazurile aduc suferinţă. Priviţi la versetul 6, el spune: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum pentru puţină vreme, dacă trebuie, (atenţie) sunteţi întristaţi prin felurite încercări."
Este durere. Îndurerare. Aceste încercări şi necazuri de care ne lovim în viaţă produc durere psihică, suferinţe mentale grele, nelinişte. Şi apoi este acel întreg cortegiu al suferinţelor fizice. Este real şi noi toţi întâmpinăm durere în această viaţă. Dar am ajuns să înţeleg, şi sper că şi tu, că durerea are o aşa de mare importanţă în a te schimba. Cred că adesea, durerea ne clarifică lecţia când alte lucruri nu o fac. Dacă altceva nu o face, durerea te face să gândeşti, te obligă să-ţi pui întrebări. Durerea are un rol important în a te schimba. Luaţi durerea fizică, de exemplu boala. Nu vorbesc despre răceala pe care cu toţii am avut-o în ultimul timp, aceasta este inerentă vieţii şi nu-i nimic grav, este o parte a vieţii. Vorbesc despre boala gravă, când eşti grav bolnav sau ai o suferinţă fizică gravă. am aflat că această boală este mesagerul lui Dumnezeu pentru a ne chema să-L întâlnim.
Adesea,
Înclinat să rătăcesc,
Simt Doamne
Că sunt înclinat să părăsesc viaţa pe care o iubesc.
Şi Dumnezeu ştie aceasta despre tine şi despre mine. Deseori, boala şi suferinţa şi durerea fizică este un mesager trimis să ne cheme a-L întâlni pe Dumnezeu. Mai mult, am descoperit aceasta în propria mea viaţă. Îmi place să citesc comentarii biblice, mă auziţi citând numele acestor giganţi Sequoia (n.t. cei mai mari arbori existenţi pe Pământ, numiţi şi ,,redwood") ai trecutului bisericii creştine. Iubesc comentariile biblice, dar am descoperit că nu există nici un comentariu care să-mi clarifice biblia mai bine decât boala şi durerea. Sunt condus către biblie într-o stare a minţii şi inimii, în durerea mea, pe care altfel nu o am. Şi încep să caut în biblie pentru a-L găsi pe Dumnezeu şi a găsi răspunsuri. Aşa că descopăr că nu există nici un comentariu care să ne deschidă biblia mai mult decât suferinţa, părerea de rău şi durerea. Durerea îşi are locul său în viaţa creştină.
Cunoaşteţi numele lui C.S. Lewis. Îl ştiţi probabil din ,,Cronici ale lui Narnia" şi din alte lucruri pe care le-a scris, dar C.S. Lewis a fost un mare gânditor, un mare creştin şi el obişnuia să spună că: ,,Dumnezeu ne şopteşte în plăcerile noastre. El ne vorbeşte în conştiinţele noastre. Dar El strigă în durerile noastre." Iar apoi el spune: ,,durerea este megafonul Lui pentru a trezi o lume surdă". Îmi place cum sună, nu pentru că îmi place durerea ci pentru că îmi place acest fel de gândire. Durerea este megafonul lui Dumnezeu pentru a trezi o lume surdă, este folosit de Dumnezeu pentru a atrage atenţia individului. Şi desigur C.S. Lewis cunoscuse durerea. Nu ştiu dacă sunteţi familiari cu povestea lui, dar el şi-a trăit aproape întreaga viaţă necăsătorit. Şi într-un final a întâlnit femeia potrivită şi s-au căsătorit. Numele ei era Joy (Bucurie). Dar au descoperit curând că ea avea cancer şi într-un an şi jumătate sau doi ani, nici nu cred că a durat doi ani, ea s-a dus. Deci, iată un om care aşteaptă întreaga sa viaţă. A încărunţit, a avut parte de toate ridurile şi toată singurătatea care vine odată cu burlăcia. În sfârşit femeia potrivită care să-i fie smulsă în câteva luni. El a avut partea sa de durere, dar din durere s-a născut o aşa de mare parte din relaţia sa cu Dumnezeu.
Charles Spurgeon este unul din marii mei eroi. Îi citesc aproape în fiecare săptămână din viaţă iar predicile sale mi se par mult mai vii decât aproape orice altceva din biblioteca mea. Fiecare pastor pe care îl cunosc şi care trăieşte după cuvântul lui Dumnezeu îl citeşte pe Spurgeon, şi fiecare pastor pe care îl cunosc şi care nu trăieşte după cuvântul lui Dumnezeu nici măcar nu ştie cine este el. Şi vă întrebaţi de ce viaţa, de ce puterea, de ce acest om care rezistă trecerii timpului, ne vorbeşte, ne strigă din anii 1800? De ce el, mort fiind, încă vorbeşte?
Spurgeon a vorbit în aceşti termeni despre propria sa viaţă. El a spus: ,,Datorez totul cuptorului şi ciocanului. Nu am progresat deloc în învăţăturile spirituale decât atunci când am fost pedepsit de marele Învăţător. Cea mai bună piesă de mobilă din casa mea a fost crucea. Lucrul care m-a îmbogăţit cel mai mult a fost durerea personală. Şi pentru aceasta doresc să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Pot spune cu adevărat că tot ceea ce am încercat în această lume a milei lui Dumnezeu asupra cărării mele, a fost îmbrăcat în bunătate iubitoare divină. Mă simt mult mai recunoscător lui Dumnezeu pentru durerea trupească de care am suferit şi pentru toate încercările de feluri diferite prin care am trecut, decât mă simt pentru orice altceva, cu excepţia darului Fiului Său drag. Sunt sigur că am tras mai mult folos real, tărie permanentă, creştere în har şi fiecare lucru de valoare din cuptorul suferinţei, decât am obţinut vreodată din bunăstare."
Acum, acestea sunt cuvintele unui om apropiat de Dumnezeu. Copii, tineri şi părinţi (I Ioan vorbeşte despre aceasta), acestea sunt cuvintele unui părinte în credinţă. Un om care înţelege durerea şi locul acesteia în viaţa creştină. Şi înţelegeţi că unii dintre voi pot fi în această situaţie, că sunt acele timpuri în călăuzirea lui Dumnezeu când te loveşti de cel mai dureros lucru prin care ai trecut vreodată. Şi totuşi vă spun că dacă sunteţi astăzi în această situaţie ai cea mai mare nevoie de acest lucru în viaţa ta acum. Şi uneori cel mai greu de înţeles este cel mai trebuincios lucru din viaţa ta, în acest moment.
În 1857, la izbucnirea Revoltei Şipailor din india, hinduşii au încercat să omoare cât mai mulţi englezi cu putinţă şi în special îi urmăreau pe ofiţeri şi familiile lor. Unul dintre aceşti ofiţeri şi soţia sa au mers într-un oraş vecin, neştiind că-i ameninţa vreun pericol. Şi-au lăsat fetiţa acasă în grija unei bone indiene la care fiica lor ţinea foarte mult. Când revolta a început, micuţa Ellen s-a aflat în pericol de moarte în ciuda vârstei ei fragede, pentru că avea pielea albă şi era copilul unui ofiţer. Dar compatrioţii tatălui său nu au abandonat-o. Unul dintre ei a galopat acasă la ea şi a smuls-o bonei ei, a încălecat calul ţinând-o pe Ellen în faţă. În acest timp mulţimea înnebunită, strigând a umplut strada şi au încercat să-i oprească şi să omoare şi călăreţul şi copilul. Dar omul şi-a scos sabia şi a luptat vitejeşte fiecare pas, ţinând tot timpul copilul cu mâna stângă. Normal, fetiţa era extrem de înspăimântată de tot zgomotul şi îmbulzeala, şi lovea, lupta şi ţipa. De câteva ori era să cadă din braţele omului, iar aceasta desigur că mărea greutăţile luptei, cu ea zbătându-se în braţul stâng iar cu celălalt mânuind sabia împotriva celor ce voiau să-l ucidă. Dar în cele din urmă el a reuşit şi după un drum lung şi greu el şi-a predat mica povară în braţele mamei ei. Cine poate descrie bucuria nebună a părinţilor care îşi vedeau micuţa salvată împreună cu ei? Recunoştinţa lor nu cunoştea margini. Dar vedeţi, cu micuţa Ellen era ceva cu totul diferit. În ceea ce o privea, tot ceea ce simţea faţă de salvatorul ei era un adânc resentiment, tot ceea ce putea gândi era faptul că el o strânsese sălbatic, că o zdruncinase atât de mult în timpul cursei. Şi cel mai mult dintre toate, că refuzase să o lase să se întoarcă la bona la care ţinea aşa de mult. În mintea ei, tot ceea ce putea gândi era cum de putea un om atât de rău să fie considerat un prieten şi un binefăcător. Dar vedeţi, pe când se uitau la ea era trist că nu au putut-o convinge cu nici un chip să-l sărute sau să-l îmbrăţişeze şi să-i mulţumească acestui om.
Acum, nouă ne este foarte clar ce a motivat comportamentul acestui copil. Vedeţi, pe măsură ce Ellen creştea ea trebuie să fi fost adesea ruşinată de neştiinţa sa copilărească, neputinţa ei de a accepta că acel ofiţer şi-a riscat viaţa pentru a o salva şi că toate zdruncinăturile şi toate scuturăturile din timpul cursei sălbatice fuseseră pur şi simplu efectele inevitabile ale salvării ei. Astfel, în acea vreme, ea a judecat situaţia în totalitate după aparenţe şi a crezut că acel călăreţ, salvatorul ei, era o persoană rea şi plină de ură.
Acum, astăzi, aş vrea să te întreb ceva foarte pătrunzător. În mijlocul necazului tău, în mijlocul a ceea ce poate chiar să fie cea mai grea, cea mai dificilă luptă pe care ai întâlnit-o în viaţă, ai această atitudine faţă de Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu este rău? Îl priveşti pe Dumnezeu ca pe cineva care încearcă mereu să-ţi facă viaţa grea? Nu reuşeşti să vezi Dumnezeul harului în spatele tuturor acestor lucruri? Eşti supărat pe Dumnezeu, ca atâţia alţii pe care i-am întâlnit?
,, -Ce se întâmplă cu tine? De ce nu eşti în părtăşie?
-Sunt supărat pe Dumnezeu.
-Şi de cât timp te afli în această stare?
-Se împlinesc 6 ani?
-Şi de ce eşti astfel?
-Ei bine, acest lucru s-a întâmplat în viaţa mea şi m-am supărat pe Dumnezeu şi sunt supărat pe El de atunci."
Ştiţi ce părere am despre oameni ca acesta? Bietul de tine, nu-L înţelegi pe Dumnezeu, nu-L cunoşti pe Dumnezeul harului. Eşti atât de preocupat de lucrurile vremelnice, eşti atât de ancorat în lucrurile imediat înconjurătoare, încât nu-L poţi vedea pe Dumnezeu. Astfel eşti supărat pe El şi te-ai lăsat în neştiinţă voită, pentru că biblia, pagină cu pagină, din scoarţă în scoarţă, prezintă un Dumnezeu al dragostei şi harului. Aşa că dacă nu-L cunoşti pe El ca Dumnezeu al dragostei şi harului este vina ta, nu a Lui. El a trecut prin mari dureri să prezinte totul aici. Este totul aici! Poţi să citeşti oricând vrei, iarăşi şi iarăşi şi iarăşi. Când îi întâlnesc pe aceşti oameni supăraţi pe Dumnezeu, îmi pare rău de ei, mă rog pentru ei. Dacă astăzi eşti unul dintre aceştia îmi pare rău pentru tine, pentru că nu-L înţelegi pe Dumnezeu. Te-ai poticnit, ai alunecat în neutru (ai devenit nefolositor în credinţa ta), ai dat înapoi şi ai judecat în mod ignorant, imatur pe Dumnezeul plin de înţelepciune, plin de dragoste, plin de har care a făcut tot ceea ce putea fi mai bun pentru tine. Şi a sosit timpul pentru tine să ieşi din această stare. Părăseşte-o! Părăseşte-o pentru înţelegerea unui Dumnezeu al dragostei şi harului care, da, poate că a permis împrejurări grele, dar care reprezintă chiar lucrul de care ai nevoie în acest moment din viaţă. El îţi cunoaşte inima mai bine decât tine. Nu I te împotrivi! Nu-L acuza! Mulţumeşte-I că te iubeşte atât de mult încât să lase greutăţile să vină în calea ta şi să le folosească pentru binele tău, dacă vei renunţa să I te împotriveşti. Necazurile nu durează, necazurile servesc unui scop, dar necazurile aduc durere.
O nouă carte a fost publicată şi v-aş recomanda-o. Este scrisă de Joni Erickson Tada. Ştiţi cine este Joni? Joni, din scaunul ei cu rotile a încurajat oameni de pe tot globul, din durerea ei a scris o carte despre ceruri. Am deschis cartea şi m-am uitat pe coperta interioară unde erau câteva comentarii asupra cărţii făcute de Elizabeth Elliot. Ştiţi cine este Elizabeth Elliot? Ea a scris spunând: ,,Joni scrie despre cer cu aşa de mare claritate şi cu o abordare atât de reală. Iar cartea este atât de plină de nădejdea cerului. Cerul este atât de real la ea." Şi apoi ea spune aceasta: ,,Joni a scris despre cer şi despre bucuria legată de acesta, nu în ciuda durerii ei, ci în ciuda acestei dureri."
Despre aceasta vorbim. Dumnezeu foloseşte durerea sau necazul în viaţa ta. Cu cât mai repede ajungi la acel punct în care accepţi aceste lucruri şi rezolvi această situaţie, rezolvând ca Petru şi privindu-L pe El ca Dumnezeu al harului care lucrează astfel, vei câştiga ore şi săptămâni nesfârşite departe de părtăşia cu Dumnezeu, departe de părtăşia cu poporul Său, având o atitudine coruptă care te roade pe dinăuntru. Dar acest lucru te va aduce la momentul când cupa va fi prea plină de intimitatea cu El. Căldura şi bucuria spre care Petru ne conduce, pe care şi tu şi eu le dorim este ceea ce vrem cu adevărat Îl dorim pe El. Şi astfel, necazul aduce durere.
Şi acum să vă spun un alt gând. Necazul vine în multe feluri. Multe feluri. În I Petru 1:6, este spus: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum pentru puţină vreme, dacă trebuie, sunteţi întristaţi (atenţie) prin felurite încercări". Felurite încercări.
Iacob, în capitolul 1:2 din epistola sa, a făcut această declaraţie şocantă. El a spus: ,,Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări." Daţi-mi voie să citesc iarăşi. Să privim ca pe ,,o mare bucurie"? Cumva Iacob şi Petru gândesc la fel. Vedeţi? Nu că încercarea ar fi aşa de plăcută, ci ceea ce Dumnezeu face cu aceasta este o bucurie şi înţelegerea acestui lucru îţi aduce bucurie... ,,Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări."
Necazul vine în multe feluri şi uneori şocant, deodată! Şi iarăşi trebuie să înţelegi că poate fi acest şoc lucrul de care ai nevoie pentru a te trezi din amorţeala ta. Am întâlnit atât de mulţi creştini în zilele noastre care sunt într-o stare de comă. Aceasta este singurul diagnostic pe care l-aş da în cazul lor: coma. Hei, e cineva acolo? Ştii cum este. Nu sunt ,,acasă". Sunt afară din decor, dar ei cheamă numele lui Hristos. Mulţi dintre ei sunt creştini adevăraţi, dar au devenit aproape ca şi cum nu l-ar cunoaşte pe Dumnezeu deloc. Ce are Dumnezeu de făcut în dragostea Lui pentru a trezi o persoană din această amorţeală de moarte? Sugerez că biblia Îl prezintă ca folosind şocul pentru a te scoate de acolo, pentru că te iubeşte.
Am citit despre o femeie care, ani în urmă în Montana, în timpul iernii (şi poate fi foarte frig iarna în Montana), călătorea într-o diligenţă, nefiind îmbrăcată potrivit pentru gerul acela avea şi un copilaş în braţe. Vizitiul care conducea diligenţa, a devenit foarte îngrijorat când a observat că femeia începea să-şi piardă cunoştinţa. Şi nu ştiu dacă aveţi idee despre moartea prin îngheţare, nu este tipic pentru California, dar moartea prin îngheţare este un lucru foarte ciudat. Începi să-ţi pierzi cunoştinţa şi simţi că te încălzeşti uşor, apoi din ce în ce mai mult şi apoi mori. Aşa că el a privit înapoi şi a văzut femeia ţinându-şi copilul şi începând să-şi piardă cunoştinţa, iar el ştia că dacă se va întâmpla aceasta ea ar fi murit îngheţată. Singurul mod de a o ţine în viaţă era de a o ţine trează. Aşa că ce a făcut? El a oprit diligenţa, a luat copilaşul din braţele ei, l-a înfăşat foarte bine şi l-a aşezat într-un compartiment sub locul său unde copilaşul era în siguranţă. Apoi a luat femeia de braţ şi a tras-o în mijlocul drumului, a aruncat-o acolo şi a părăsit-o. Şi cum zăcea aproape inconştientă, femeia a auzit zgomotul diligenţei depărtându-se, auzea galopul cailor. A început să îşi revină şi să realizeze că zăcea în mijlocul drumului, iar copilaşul ei era în acea diligenţă, a început să sară şi să strige şi să ţipe după copil. Vizitiul a privit înapoi şi a văzut-o sărind pe drum şi ţipând şi s-a gândit: ,,ah, şi-a revenit suficient, cred că va trăi". Aşa că s-a întors şi a luat-o, a aşezat copilul înapoi în braţele sale şi au plecat. Iar femeia a trăit.
Cred că uneori Dumnezeu trebuie să ia măsuri ca aceasta în privinţa noastră, pentru a ne scoate din letargia noastră mortală. Şi m-am aflat în această situaţie de multe ori, nu mă jenez să v-o spun, iar acum privesc în urmă şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acele timpuri. Dumnezeu mă iubeşte suficient de mult pentru a nu mă lăsa într-o inconştientă, total neutră stare pentru un creştin. El mă iubeşte prea mult pentru a mă lăsa acolo, şi în consecinţă El va folosi măsuri drastice pentru a mă scoate de acolo. Şi când ţi se întâmplă şi ţie ar trebui să-i mulţumeşti pentru aceasta lui Dumnezeu.
Ştiţi că Petru foloseşte această sintagmă: ,,felurite încercări", versiunea grecească semnifică literal ,,multe culori", iar el mai foloseşte aceste cuvinte doar o singură dată în capitolul 4. Aş vrea să ne uităm acolo în capitolul 4:10, unde el foloseşte acest cuvânt grecesc o singură dată pentru a descrie harul lui Dumnezeu. Deci el spune: ,,Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit." Traducerea literală: ,,darul multicolor pe care l-a primit". Este ceva foarte interesant aici deoarece el foloseşte acest cuvânt de două ori: o dată să arate aspectele ,,multicolore" ale necazului, de diferită intensitate, în împrejurări diferite, având consecinţe diferite, deci toate aspectele multicolore ale necazului. Şi apoi aspectele ,,multicolore" ale harului. Rezultă un lucru minunat dacă pui cele două aspecte împreună. Dacă faci aceasta, ceea ce vei afla este că necazul este multicolor la fel ca harul lui Dumnezeu. Aşa încât, e ca şi cum nu există nici o culoare a încercării fără ca Dumnezeu să nu aibă o culoare a harului care să i se potrivească. Deci în alte cuvinte, nu există nici un necaz, oricât de mare, căruia Dumnezeu să nu-i potrivească de atâtea ori o măsură mai mare a harului. În toate cazurile, Dumnezeu revarsă asupra noastră harul Său mai mult şi dincolo de ceea ce putem noi cere sau gândi, şi în general harul întrece apăsarea încercării. Încercările vin în multe feluri, dar încercările nu durează. Ele folosesc unui scop. Ele aduc durere.
Şi acum dă-mi voi să te conduc la ultima idee. Necazul nu ne poate răpi bucuria, dacă nu-i dăm voie. Dumnezeu a stabilit să ne dea o bucurie pe care necazul să nu ne-o poată lua. I Petru 1:6 spune: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum pentru puţină vreme, dacă trebuie, sunteţi întristaţi prin felurite încercări". Noul Standard American traduce în acest fel: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă...". Chiar dacă vei trece prin toate aceste dificultăţi. Aceasta înseamnă că aceste dificultăţi nu ne pot ucide bucuria, te bucuri mult oricum. Şi aceasta este ceea ce a spus Isus în Ioan 7:38: ,,Cel ce crede în Mine cum spune scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie." El spune: ,,Cel ce crede în Mine", ce crezi tu astăzi despre Isus Hristos? Crezi că El este un Dumnezeu al harului? Crezi că El este credincios? Crezi că El este atotştiutor şi atotiubitor astfel încât tot ce a permis să vină în calea ta va fi folosit de El? ,,Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie", vorbind de acea bucurie care se află acolo pentru creştin. În ciuda necazului, în ciuda încercărilor, bucuria va izvorî. Cineva a spus atât de bine că: ,,paşii cu care urcăm la locul bucuriei sunt în mod obişnuit udaţi de lacrimi. Şi în cenuşa durerii noastre se află scânteile bucuriei gata să se aprindă la suflarea Duhului Sfânt." Acest este felul în care lucrează.
Vreau să închei cu un pasaj din viaţa Dr. Reuben A. Torrey care a fost unul dintre marii învăţători ai bibliei din generaţia trecută. El şi soţia sa, doamna Torrey, au trecut printr-o perioadă grea de durere sufletească atunci când fiica lor de 12 ani a murit accidental. Funeraliile s-au desfăşurat într-o zi mohorâtă, ploioasă. Stăteau pe marginea mormântului şi priveau cum trupul fetiţei era îngropat. Când s-au întors, printre lacrimi doamna Torrey a spus: ,,Sunt atât de bucuroasă că Elizabeth este cu Domnul şi nu în acea cutie." Dar chiar ştiind că acest lucru era adevărat, vă puteţi imagina că inimile lor erau zdrobite. Dr. Torrey a spus că a doua zi când mergea pe stradă, totul s-a prăbuşit în interiorul său. Se gândea la singurătatea anilor ce urmau să vină fără prezenţa ei, la inima frântă de casa goală şi la toate celelalte implicaţii ale morţii fetiţei. Era atât de împovărat de toate acestea încât, în cele din urmă, a strigat spre Dumnezeu spunând: ,,O Doamne, ajută-mă, linişteşte-mă." Iar apoi îşi aminteşte ce a urmat: ,,şi chiar atunci acest izvor, Duhul Sfânt pe care îl aveam în inimă, a izbucnit cu aşa de mare putere cum nu cred că am experimentat înainte şi a fost (reţineţi) cel mai fericit moment pe care l-am cunoscut în viaţa mea, când Dumnezeu mi-a umplut inima cu linişte şi bucurie prin Duhul Sfânt". A continuat spunând: ,,O ce minunată este bucuria Duhului Sfânt! Este un lucru de nedescris în cuvinte, măreţ, să-ţi găseşti bucuria nu în lucruri legate de tine, nici în cei mai dragi şi iubiţi, ci să ai în tine un izvor curgând, curgând, curgând, curgând totdeauna 365 de zile în fiecare an, curgând în toate împrejurările spre viaţă veşnică."
Acesta este Dumnezeul căruia îi slujesc. Acesta este Dumnezeul căruia îi slujeşti, dacă eşti astăzi un creştin. Dacă astăzi nu eşti un creştin ai nevoie să te întorci la El, pentru că El are răspunsurile pentru viaţa ta, El are tăria şi bucuria de care ai nevoie. Bucuria Domnului este tăria mea. Şi aceasta este bucuria pe care necazul nu mi-o poate lua, este bucuria mea. Este darul meu de la Dumnezeu, Duhul Sfânt. Dumnezeu foloseşte necazul care vine în calea mea. El este de asemenea şi înăuntrul meu, manifestând bucuria de care am nevoie pentru a fi tăria mea. Şi îţi spun, ca şi Rueben A. Torrey am aflat că este adevărată şi în viaţa mea, în cele mai dureroase momente ale vieţii mele am strigat către Dumnezeu şi am spus: ,,Doamne Isuse, Tu ai spus că nu mă vei lăsa fără mângâiere. Arată-mi mângâierea Ta şi dă-mi bucuria care să fie tăria mea acum." Dar niciodată nu m-a lăsat, şi este genul de lucru care când se întâmplă, nu-l poţi nici măcar explica. Iar prietenii şi cei dragi spun: ,,ar trebui să pocneşti şi să te faci bucăţi." Acesta este momentul să-i priveşti drept în ochi şi să le spui: ,,Să ştii că dacă nu l-aş fi cunoscut pe Hristos aş fi cedat şi m-aş fi făcut bucăţi." Dar El este aşa de credincios cuvântului Său. Şi eu cunosc bucurie şi aflu mângâiere şi aflu pace acum, în ciuda marii dureri care mi s-a întâmplat. Acesta este unul dintre motivele pentru care Îl iubesc atât de mult, pentru că El este atât de bun cu mine. Vezi, toate fiinţele omeneşti trec prin necazuri, dar necazul pentru creştini este aşa de diferit, pentru că Isus îl face să fie aşa de diferit.
Să ne rugăm.
Tată, mulţumim pentru harul Tău, pentru că tu eşti Dumnezeul nostru al harului. Ştim că necazul vine pe acest pământ şi atinge orice fiinţă omenească în calea lui. Dar cum să-Ţi mulţumim pentru că îl foloseşti pentru a ne modela, a ne da formă, pentru a ne face mai buni, şi cel mai important, pentru a ne aduce la Tine unde găsim acea bucurie care ne vine în dar de la Tine, prin Duhul Sfânt. Doamne, pentru toţi aceia care ascultă mesajul acesta astăzi, care sunt în necaz, dificultate şi durere, şi orice altceva în viaţa lor, fie ca aceasta să fie o zi de luminare şi schimbare fundamentală, un punct de întoarcere în felul în care întâmpină necazul şi cum îl acceptă pe Dumnezeu în mijlocul acestuia, cum se alătură lui Iacob şi lui Petru şi împărtăşesc toată bucuria, bucuria pură, şi se bucură indiferent de cât de rău ar fi acel necaz, pentru Tine, pentru Isus, pentru lucrarea Duhului Tău în noi totdeauna în cea mai înaltă şi mai mare stare de binecuvântare a noastră. Fie ca toţi să înţelegem aceasta, să împărtăşim acest adevăr şi să ne bucurăm de acest adevăr. În numele lui Isus ne rugăm. Amin.
Traducerea: Ion Codescu