Înapoi
Acasă
Biblia

Legalismul: Ce se adaugă Evangheliei?

Michael Horton


Mulți necredincioși par să creadă că a fi creștin înseamnă să respecți o mulțime de reguli și restricții. Știu. Și eu am fost crescut în felul acesta. Nu fuma, nu bea, nu dansa, nu mesteca tutun și nu te întâlni cu fete care fac astfel de lucruri. Interesant este însă faptul că Biblia nu consideră aceste lucruri ca fiind un fel de test cu turnesol pentru a determina cât de puternică este relația noastră cu Dumnezeu. Ele fac parte însă din religia americană.
Un lucru pe care îl observă oamenii atunci când intră în cercurile Reformate venind din afară este că în ele se găsește mult umor. Dumnezeu e luat foarte în serios, dar noi nu suntem. Dacă într-adevăr crezi că ești un păcătos îndreptățit și că sfințenia pe care o dobândești în această viață este departe de a fi perfectă, și mai crezi cu adevărat că Dumnezeu e în control, aproape că îți vine să râzi de seriozitatea cu care unii tratează adesea politica și moralitatea publică. Nu vreau să spun că râzi de oameni, ci de seriozitatea lor. Liberalii și fundamentaliștii sunt atât de serioși în aceste privințe încât acest lucru ne face pe mulți dintre noi să ne temem că doctrina harului nu este apreciată la adevărata ei valoare.

Vrem să privim la o caracteristică a religiei americane care continuă să fie într-o oarecare măsură controversată în cercurile creștine - motivația legalistă a religiei americane. Mai întâi să definim ce este legalismul. De obicei, acest cuvânt poate însemna unul din două lucruri. El poate însemna confundarea Evangheliei cu Legea, ca și cum îndreptățirea ar putea fi obținută prin fapte. Dar mai există și o altă formă de legalism. Ea apare atunci când îndreptățirea este afirmată cu claritate în teorie dar este negată în practică. Atunci când tabuuri nebiblice sunt măsura credinței autentice și a evlaviei. Deși acest tip de legalism nu este atât de grav ca cel dinainte, e totuși destul de grav. Nu e suficient să crezi în îndreptățire respingând în același timp libertatea creștină. Din acest motiv Calvin a numit libertatea creștinului în lucruri neînsemnate, neutre, "un apendice al îndreptățirii". Dumnezeu urăște legalismul. În tot Vechiul Testament El condamnă adăugirile aduse Cuvântului Său. De fapt, primul act de neascultare din Eden nu a fost atunci când Eva a mușcat din fructul interzis, ci atunci când a adăugat la cuvintele lui Dumnezeu. Satan a vrut ca Eva să se simtă restricționată de către Dumnezeu, astfel încât ea să tragă concluzia că Dumnezeu e un tiran aspru căruia trebuie să i te împotrivești. De aceea legalismul și fărădelegea merg mână în mână. Și tot acesta e motivul pentru care zeci de studii psihologice au arătat că oamenii crescuți în medii legaliste ajung să reprezinte cel mai mare procent de alcoolism, promiscuitate sexuală și alte obsesii asemănătoare.

Și Isus a fost un dușman al legalismului. "Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni?", a întrebat Isus. "Căci", spunea El, "a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și ei zic: 'Are drac!' A venit Fiul omului mâncând și bând, și ei zic: 'Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor!'" El a rostit un blestem și împotriva fariseilor, care, spunea El, "leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat pe umerii oamenilor." "Învățăturile voastre nu sunt decât niște porunci omenești", i-a acuzat El.

De-a lungul Evului Mediu, Biserica a îmbunătățit încontinuu Scriptura, adăugând pe listă noi interdicții. Dacă voiai cu adevărat să fii un creștin pe deplin victorios, singura viață era cea a unui călugăr. Scăpând de lume, călugărul credea că a scăpat de păcat. Pentru că păcatul este acolo, în lume, nu aici în pieptul meu. Desigur, această înțelegere greșită are o logică atunci când interpretezi greșit doctrina păcatului. Dacă păcatul e în anturajul meu, nu în răul care stă lipit de mine, atunci există două alegeri - fie mă separ de lume și construiesc o subcultură creștină, fie încerc să transform societatea seculară într-o mănăstire.

Atunci când reformatorii au venit cu adevărata lege a lui Dumnezeu, dintr-o dată a apărut un nou sentiment a ceea ce era păcatul cu adevărat, o stare în care toți oamenii se nasc și din care nu sunt niciodată eliberați cu adevărat în această viață. Dar aici a intervenit Evanghelia. Readucând harul gratuit al lui Dumnezeu la splendoarea sa apostolică, Reforma a revoluționat felul în care credinciosul se vedea pe sine însuși și locul său în această lume. Creștinii erau de-acum din nou liberi să-și urmărească vocația seculară și să participe liberi la această lume. Așa cum a spus J.I. Packer, "Reforma a îmbrățișat lumea în loc să o disprețuiască." Poate că din acest motiv reformatorii, iar mai apoi puritanii, au luat atât de în serios libertatea creștină. Ei știau că pe Dumnezeu L-a costat viața Fiului Său, iar astfel de daruri nu trebuie desconsiderate cu atâta ușurință de oameni care se cred mai înțelepți și mai spirituali decât Însuși Dumnezeu. Libertatea nu însemna doar că creștinii erau liberi să folosească darurile creației lui Dumnezeu, ci și că ei erau liberi să se abțină dacă alegeau să o facă.

Cu toate acestea, în religia americană libertatea creștină a fost dată din nou la o parte în favoarea tabuurilor omenești. Chiar și între creștini sunt mulți care spun că Biblia nu este foarte clară în anumite privințe pe care se străduiește să le explice și pun un mare accent pe lucruri care nici măcar nu se găsesc în Scriptură. Ei spun: "Eu cred doar Biblia." Dar se vor despărți de frații lor sau îi vor disprețui, ca pe niște creștini inferiori, dacă îi văd participând în activități lumești pe care ei le consideră păcătoase, chiar în lipsa vreunui mandat biblic în acest sens. De fapt, își vor menține cu insistență poziția, în ciuda faptului că Dumnezeu recomandă aceste daruri poporului Său iar Domnul nostru Și le-a permis în mod liber. Asemenea călugărilor medievali, acești frați și surori fie se îngroapă într-o subcultură evanghelică, fie încearcă să transforme întreaga societate în ideea lor de națiune creștină.

De fapt, acest lucru s-a întâmplat cu adevărat în secolul trecut, și știu că ne-am concentrat destul de mult asupra secolului trecut, pentru că atunci au fost semănate semințele distrugerii noastre în toate aceste domenii de care ne ocupăm. Din nou, povestirea noastră ne duce în trecut la faimosul evanghelist Charles Finney, care a spus că "obiectivul principal al convertirii era să creeze o nouă rasă de reformatori sociali." Iar principala misiune a Bisericii era să fie sursa reformei morale din națiune. Finney a fost părintele fondator al prohibiționismului, mișcarea care urmărea să scoată alcoolul în afara legii. Secolul trecut a fost plin de reformatori sociali pragmatici ca Finney, care doreau să se asigure că americanii mâncau, beau și făceau doar lucrurile corecte. Prezbiteriul Cumberland al Bisericii Prezbiteriane a fost excomunicat pentru că a îmbrățișat mesajul lui Finney. Nu mult după aceea ei au adoptat sloganul "Salvați America pentru a salva lumea". Împreună cu acest slogan, ei au venit cu o platformă împotriva folosirii lichiorului, tutunului, dansului, jocurilor de noroc și jocului de cărți. De fapt, chiar și cafeaua și ceaiul au fost adăugate pe lista multora din aceste grupuri. Iar multe din cultele care s-au rupt de creștinismul biblic cu această ocazie, cum ar fi adventiștii și mormonii, au făcut din aceste liste regulamente oficiale.

Kellogg și Graham, renumiți pentru biscuiții și cerealele lor, au făcut parte din grupul de dieticieni morali ai lui Finney. Finney-istul filantrop Arthur Tappan a oferit aproape 1000 de dolari (ceea ce însemna destul de mult pe atunci) pentru adoptarea unei poziții care să facă din sprijinirea prohibiției o condiție pentru a lua parte la Masa Domnului, și bani suplimentari bisericilor care promiteau să-i disciplineze pe membrii implicați în "folosirea, traficul sau producerea băuturilor spirtoase". Bănuiesc că filozofia lui era "dacă nu-i poți învinge, cumpără-i".

Apoi, când ajungem la lupta dintre fundamentaliști și moderniști din anii 1920, vedem mâna lui Finney în ambele grupuri. Moderniștii au fost cei dintâi care au sprijinit prohibiția. Nu-i așa că e interesant? În timp ce minimalizau importanța doctrinei și se uneau în formarea unei coaliții creștine pentru a salva America, moderniștii L-au împins pe Hristos în spatele scenei. J. Gresham Machen, profesor la Princeton și fondatorul Seminarului Westminster, a rămas aproape singur în apărarea adevărului creștin tradițional împotriva legalismului fundamentaliștilor și moderniștilor deopotrivă. Conform lui D.G. Hart, "Machen a reacționat violent împotriva codului moral al protestantismului dominant, i-a respins evaluarea aprobativă a naturii umane în univers și s-a opus încercării sale de a creștiniza societatea americană."
Charles Erdman, care se opunea lui Machen, a fost un apărător înflăcărat al prohibiției pe baza principiilor biblice de igienă personală. Biblia, spunea el, "este de fapt prima mare carte de igienă și ar trebui citită ținând cont de această trăsătură a ei." El a declarat: "Prohibiția la nivel mondial ar însemna proclamarea Evangheliei lui Hristos la nivel mondial." Atacând calviniștii tradiționali, el a insinuat: "Obiectivul asociației voastre este în el însuși suficient de rău, dar să îl urmăriți sub pretextul apărării libertății umane este ceva de nedescris. Ce înseamnă libertatea personală a spilcuiților, cinicilor și a celor ce își pierd vremea prin cluburi de noapte, în comparație cu pacea și fericirea celor mulți?"
Machen a fost adânc îndurerat să vadă atât de mulți din foștii săi prieteni din ce în ce mai lipsiți de claritate în doctrine în timp ce deveneau din ce în ce mai zgomotoși în ce privește moralitatea legalistă. Observați din nou la lucru cele două religii. Creștinismul biblic este îngrijorat din cauză că cel mai rău lucru ce se întâmplă acum este că Biserica nu predică crucea ca metoda lui Dumnezeu de salvare a păcătoșilor. Religia americană este îngrijorată din cauză că cel mai rău lucru ce se întâmplă acum este că Biserica nu predică moralitatea ca metoda lui Dumnezeu de creștinizare a națiunii.

Vreau mai întâi să subliniez încă o dată că libertatea creștinului de a bea vin cu moderație nu este un permis pentru a se îmbăta, a conduce sub influența alcoolului sau a face din orice activitate un idol care să îl împiedice să-L cunoască pe Dumnezeu și să petreacă timp împreună cu El. Lucrul cu care puteți rămâne din acest comentariu este că mântuirea nu ține de cumpătare sau abstinență, ci se bazează în totalitate pe lucrarea terminată a lui Hristos. E adevărat, există necredincioși morali care respectă anumite reguli și restricții mai bine decât o fac mulți dintre cei ce poartă numele lui Hristos. Dar, ca și creștini, trebuie să ne amintim că ascultarea noastră izvorăște din recunoștință și nu din dorința de a ne dovedi neprihănirea înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru, împreună cu siguranța mântuirii și dragostea pe care o avem unii pentru alții, sunt lucrurile despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că ne vor deosebi de cei pierduți.

Tradus de Florin Vidu


Diverse