Înapoi
Acasă
Biblia

Mai mult decât aceștia?

La un moment dat Isus adaugă un alt aspect chestionării la care-l supune pe Apostol. El aduce o remarcabilă adăugire.

"Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?"

Dacă există o întrecere și o competiție ce se presupune să se desfășoare fără menajamente între niște lideri creștini aceasta este: "Cine-l iubește mai mult pe Domnul Isus?"

Despre apostolii martiri se spune că "nu și-au iubit viața până la moarte" (Apoc.12:11)

Întrebarea lui Isus poate avea mai mult semnificații:

- "Mă vei iubi mai mult decât îi iubești pe acești frați și prieteni ai tăi și ești dispus să-i lași pentru Mine și să Mă urmezi, dacă trebuie?"

- "Mă iubești mai mult decât bărcile tale și plasele tale de pescuit printre care ți-ai petrecut cea mai mare parte a vieții, de la care Te-am chemat la început și printre care Te găsesc Eu astăzi? Vrei să le lași toate și să te devotezi predicării Evangheliei și slujirii fraților tăi?"

Presupunerea rezonabilă care se poate face este că expresia adăugită de Isus, "mai mult decât aceștia" a fost menită să-i amintească lui Petru de mult prea încrezătoarea lui declarație, (Mat.26:35; Marcu 14:31) "Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine." Acum, Isus îi zgândărea orgoliul - "Mă iubești mai mult decât frații tăi? Îți amintești de ziua când ai spus cu mare încredere "Chiar dacă toți se vor lepăda de Tine, eu unul nu o voi face" "Eu merg cu Tine până la capăt" "Și-nchisoare, dacă trebuie!" Atunci erai mai încrezător și mai credincios decât alții. O vei spune și acum? După tot ce s-a întâmplat ești sigur că inima ta este mai nobilă decât a celorlalți?" Isus îl învăța pe Petru că cele două principale calități ale unui pastor, lider, episcop al sufletelor erau, dragostea și umilința, amintindu-i de viitoarea lui sarcină.

Având în vedere că Petru s-a echipat și a sărit în apă luând-o înaintea tuturora în întâmpinarea Domnului, este ca și cum îl întreabă dacă-l va iubi la fel de grabnic și intens precum se poartă! (Ioan 21:7)

Să nu uităm niciodată cine suntem! Și de ce suntem în stare ca păcătoși. Că dacă stăm, stăm în picioare doar datorită harului Său și nu datorită aroganței sau ambiției noastre de a nu ne lăsa!

Dacă slujim, slujim din harul Lui și în harul Lui!

Îți dă har Dumnezeu fiindcă ai o atitudine potrivită a inimii? Nu! Harul îți dă, așa pur și simplu! Cu harul lui îți va acoperi neajunsurile tale, lipsurile și slăbiciunile tale!

Această aducere aminte ne va împiedica să ne mai înălțăm și să căutăm să ne evidențiem mai presus de alții, așa cum indirect a făcut-o Petru spunând că chiar dacă toți îl vor părăsi, totuși el nu o va face. Însă a fost repede umilit, chiar mai mult decât ceilalți, de Domnul și făcut conștient de propria lui slăbiciune mai mult decât toți ceilalți.

La fel ni se va întâmpla și nouă dacă-l urmăm pe El și îi slujim dintr-un alt motiv decât cel enunțat de Isus în întrebările puse lui Petru : "Mă iubești? Mă iubești mai mult decât alții? Este dragostea ta superioară celei a altora? Iertarea pe care tu ai primit-o a fost mai mare decât a lor."

Conștienți fiind de propria noastră slăbiciune, noi ne vom bizui mai mult pe Domnul decât oricând, dându-i astfel posibilitatea să ne folosească mai mult decât pe alții - mai ales, decât pe cei încrezători în sine. Amintindu-ne permanent de ea nu vom fi lăsați să devenim sau, redevenim, încrezători în sine și în propriile daruri și aptitudini. Noi trebuie să realizăm că suntem în stare să ne lepădăm de Domnul, la fel ca oricine, și să ne bizuim pe brațul Lui și pe harul chemării Sale!

Niciodată să nu uitați cine sunteți, dar să nu uitați nici ce-a făcut Domnul pentru voi și noua inimă pe care v-a dat-o. Să nu uitați de propria voastră slăbiciune.

- Vedem acest exemplu (de realism, de veghe asupra lui însuși) la Pavel: "ultimul apostol", "harul Lui îmi este de ajuns" ...

- la Petru, mai târziu

- Și astăzi studiez ca la început! Ca și pentru primul meu studiu!

La prima vedere întrebarea "Mă iubești?" pare una simplă, și într-un fel este așa. Chiar și un copil înțelege dragostea și poate înțelege o întrebare cu privire la ea, își poate da seama dacă iubește sau dacă este iubit. Totuși, "Mă iubești?" este, în realitate, o foarte pătrunzătoare și răscolitoare întrebare!

Dragostea pentru El este cea care trebuie să primeze în toată viața și slujba noastră! S-ar putea să ajungem să cunoaștem multe și să facem multe, să afirmăm multe și să pretindem multe, să lucrăm mult, să dăm mult și să trecem prin multe, oferind un mare spectacol al religiei noastre, dar totuși să fim morți înaintea lui Dumnezeu din lipsă de dragoste pentru El și pentru Fiul Lui. Întrebarea pe care în permanență trebuie să ne-o punem este, "Cât de mult îl iubim pe El?", în tot ce facem și dacă-l iubim pe El mai presus de toate? Îl iubim noi pe Hristos? Aceasta-i întrebarea!!!

Fără a iubi mult pe Hristos, Creștinismul nostru va fi lipsit de orice vitalitate. Fără a-l iubi pe Hristos, tot serviciul nostru este în zadar!

Liderul "împăiat"!?

Vom fi doar niște creștini lipsiți de conținut, de substanță, asemenea unor păsări împăiate ce arată ca niște păsări dar n-au viață, sunt găunoase în interior.

Liderul "împăiat" este cel ce face multe, spune multe, predică și învață multe, dar iubește puțin pe Domnul și Stăpânul lui!!

Acolo unde nu este dragoste nu este viață! Astfel slujirea noastră va fi lipsită de vitalitate, la fel și învățătura, și orice altceva....Tot, tot!! Conducerea noastră nu va fi în viață ci în moarte. Va fi moartă și va duce la moarte, nu la Isus! Dacă-l iubim pe El, îi vom conduce pe oameni la El!!! Noi îi conducem pe oameni la ceea ce noi iubim.

Să căutăm să nu ne lipsească sentimentul în slujirea noastră! Să nu fie o slujbă făcută fără interes, fără pasiune. Până și păcătoșii demonstrează mai multă pasiune în slujbele lor, de aceea cu cât mai condamnabil va fi slujitorul resemnat, indiferent și impasibil?

Dragostea de Domnul ne va alimenta flacăra pasiunii în slujba pe care El ne-o dă să o facem.

Răspunsurile lui Petru

Nu vreau să trecem cu vederea răspunsurile pe care le-a oferit Petru la niște întrebări atât de bine țintite!

Să vedem ce răspunde El la întrebările insistente ale Domnului.

- repetarea lor nu s-a făcut fără o anume semnificație

- insistența aparentă a Domnului a dorit să trezească în Petru unele sentimente.

Aici îl vedem pe Stăpânul însărcinându-l pe Petru în conducerea spirituală. Nu este nimic altceva decât "primul serviciu" de ordinare al Bisericii Creștine! Îl amăgește Domnul pe Petru spunând-i că este gata de serviciu, fiindcă este educat și pregătit teologic, că îndeplinește toate criteriile conducerii spirituale? Dimpotrivă! Îl vedem pe Isus punând niște întrebări simpliste (în aparență!!), într-o manieră cel puțin supărătoare : Repetându-le și punându-i-le în public!!

Isus îl cunoștea foarte bine pe Petru și știa bine ce poate și ca să se asigure că-i va sluji cu credincioșie după plecarea Lui dintre ei și până la revenirea Lui, îl întreabă un singur lucru: "Mă iubești, tu?"

"Dacă o faci tot ce-ți lipsește îți va fi adăugat (și dat pe deasupra), în timp. Fie că-i vorba de calități, de aptitudini, de condiții, de rezultate, etc, ...doar să Mă iubești! Dacă o faci, îi vei conduce pe oameni la Mine."

Acest îndemn este valabil și pentru noi!

Ca un Priceput chirurg al sufletelor, Isus a dorit să-i arate lui Petru ce va trebui să-l guverneze în păstorirea oilor, în conducerea lor, și ce va trebui să mențină, prin excelență, ca și prioritate în viața lui: Să-l iubească pe Domnul cu o dragoste de o calitate superioară!

Isus știa că dacă-l va iubi pe El, Petru va iubi și va hrăni și turma, dovedindu-i-se ca și credincios slujitor. Dacă în slujirea și conducerea mici turme, Petru va avea în vedere această necesitate, restul i se va adăuga de Domnul prin medierea miraculoasă a Duhului Sfânt. Atunci, Petru va fi un slujitor eficace, va fi un bun pastor și priveghetor al sufletelor!

Are loc o umilire intenționată

De două ori îl vedem pe Apostol răspunzând întrebării lui Isus cu, "Da, Doamne, ...știi că Te iubesc" și odată îl vedem spunând, "Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc", iar Ioan ne comunică că a fost "întristat" să fie întrebat a treia oară.

Să fi fost din întâmplare că Isus a insistat? Nu era sigur de loialitate lui Petru? La urma urmei, l-a trădat de trei ori! Sau, Isus dorea să-i ofere o lecție de final Apostolului: și anume, că în însărcinarea pe care i-o dădea acum, de a paște oițele Lui (este ceea ce un lider face, nu?), dragostea lui supremă trebuia să fie pentru Domnul său. Nu pentru hrănirea oițelor și lucrarea cu ele, nu pentru poziția lui, ci pentru El, pentru Isus! Acesta va fi asigurarea că ce va face va face în "puterea lui Dumnezeu" și nu în "puterea lui Petru"!!?? Aceasta este "pârghia" pe care Isus o va avea în viața lui Petru pentru a-l putea mișca cum vrea și unde va vrea El!

De asemenea, va fi garanța că Petru nu-și va face slujba din dragoste pentru el și pentru ce i-a căzut la împărțeală, ci din dragoste pentru Domnul! Dacă aceasta va ajunge să lipsească de undeva atunci va fi înlocuită cu o dragoste străină.

Acum tot ceea ce el spune în 1Petru 5:1-7 devine mai limpede și ne vorbește de progresul lui Petru și de vrednicia lui în slujba ce i-a încredințat-o Domnul. Nimeni nu era acum mai potrivit decât Petru să dea sfaturi despre conducerea spirituală și cum aceasta se presupunea să fie dusă la îndeplinire:

"Sfătuiesc pe prezbiterii (Sau: bătrân.) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter (Sau: bătrân.) ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită: Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, ,,Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har." Smeriți-vă dar supt mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi."

După ce înainte îl urmase pe Domnul din dragoste pentru sine și pentru gloria viitoare, pentru poziția de împărat al Lui, acum a ajunge să slujească doar pentru dragostea Lui!! Aceasta a fost marele progres ce l-a putut face Petru, fiindcă a menținut o dragoste fierbinte pentru Domnul lui tot timpul slujbei sale.

Semnul unui adevărat ucenic

Trebuie să spunem și că răspunsul pe care l-a dat umilitul Apostol este răspunsul pe care ar trebui să-l dea orice credincios adevărat cu privire la credința (religia, convertirea) lui!

Acesta poate fi slab și ignorant, instabil și incapabil, să facă ceva bun, să greșească în multe privințe, dar să fie sincer și adevărat. Întrebați-l dacă este sfințit, regenerat, sanctificat, botezat în și cu Duhul, dacă este ales și predestinat, și poată vă va răspunde că nu știe sigur și că nu-i sigur de toate acestea! Dar întrebați-l dacă-l iubește pe Hristos și veți știi fără putință de tăgadă că acesta este un ucenic al Domnului!

Nimeni nu va vrea să fie găsit de Domnul cu acest cusur! Că nu l-a iubit pe Domnul în lucrul lui!

Paște oițele mele!

După ce a primit de la Petru mărturia publică a iubirii sale sincere, Domnul îi spune cum se presupune să arate lumii această dragoste a lui. Aceasta va fi sarcina lui pentru viitor. Îi cere să demonstreze autenticitatea dragostei sale, pentru El, hrănind Biserica Lui.

"Simone, dacă într-adevăr Mă iubești atât de mult precum mărturisești, cea mai bună dovadă a dragostei tale este să te dedici marii lucrării a păstoririi sufletelor. Trăiește pentru alții. Îngrijește-te de alții. Slujește-le altora. Fă bine la alții. Îngrijește și protejează oile Mele din această lume rea și nu crede că nu trebuie să împlinești nevoile celor mai slabe dintre acestea. Aceasta, amintește-ți, este dragostea adevărată. Nu constă în vorbe, în mărturisiri, și în ambiții personale. Ea se vede cel mai bine călcând pe urmele Mele. Iar, Eu am venit nu să Mi se slujească ci să slujesc și să mântuiesc ce era pierdut. Du-te și fă și tu la fel. Acela iubește cel mai mult care Mi se aseamănă cel mai mult"

Adaptare după J.C.Ryle.

Lecțiile pe care acest pasaj le oferă întregii Biserici și îndeosebi celor ce se află în poziții de responsabilitate din ea au fost prea mult ignorate și neglijate. Doresc doar să le indic și să las ascultătorul (cititorul) să le dezvolte în propria lui minte și apoi să le aplice.

a) Dragostea față de persoana lui Hristos este cea mai importantă calitate ce trebuie să-l împodobească pe un creștin, și mai ales pe un lider. Fără ea, vederile doctrinale corecte, zelul în evanghelizare, cunoștința lui și generozitatea lui, silința în vizitarea bolnavilor și ajutorarea săracilor, sunt de foarte mică valoare și vor face prea puțin bine. Însă având-o, Dumnezeu îi va acoperi multe din neputințele lui. Un lider poate fi puțin strâmb în unele din vederile sale și chiar și unele din acțiunile sale, dar dacă-l iubește pe Hristos rareori Acesta îl va lipsi de vreo binecuvântare sau de eficiență în tot ce face.

b) Dragostea adevărată pentru Hristos este de așteptat să se vadă în primul rând în utilitatea (slujirea) noastră (adusă) altora, în a face ceea ce Hristos a făcut, în a călca pe urmele Sale, în a trudi să facem binele în această lume rea. Cel ce vorbește despre dragostea lui pentru Hristos și se târâie prin viață fără să încerce să facă vreun bine altora, se amăgește singur și va vrea mai târziu nici să nu se fi născut.

c) O mare parte a pretinsului nostru Creștinism este absolut inutilă înaintea lui Dumnezeu și nu va face decât să sporească osânda unora. Membrii bisericilor și aceia care le frecventează mulțumiți să participe la servicii și să asculte predicile, fără să știe nimic de dragostea fierbinte față de Hristos și fără să se sacrifice în a-l imita se găsesc pe calea cea largă ce duce la distrugere.(!)

Rollock spune: "Un om nemântuit poate spune 'îl iubesc pe Dumnezeu' dar dacă nu o arată în faptă, nu este decât un mincinos și nu-l iubește. Credința și dragoste trebuie să se exprime împreună în fapte bune. Ai o inimă, mâini și picioare? Fă ceva bun cu ele! Altfel mărturisirea ta de credință și dragoste este în zadar!"

El mai spune: "Pastorul ce nu se străduiește să aibe în inima lui puțină dragoste pentru Hristos nu e vrednic de nimic. Există atât de multe piedici și greutăți puse înaintea lui în ducerea la îndeplinire a slujbei lui încât nu va fi în stare niciodată să le biruiască dacă nu, atât îl iubește pe Domnul cât și este foarte conștient că este iubit de El. Dacă apostolii și martirii nu l-ar fi iubit mult pe Isus, ei ar fi căzut repede".

Leighton observă: "Dragostea este cea mai mare calitate a unui pastor (conducător spiritual) adevărat al turmei lui Dumnezeu. El nu-i întreabă pe Petru: 'Ești tu înțelept?' Ești tu învățat? Sau, elocvent?, ci 'Mă iubești?' apoi îi spune "paște/hrănește" oițele Mele. Dragostea pentru Hristos va da naștere, va conduce la dragostea pentru sufletele celor ce-i aparțin și la dorința de a le hrăni și îngriji".

Scott spune că, "cei ce au fost cel mai îngrozitor de ispitiți și care au avut cele mai umilitoare experiențe ale propriei păcătoșenii, se dovedesc a fi în general cei mai blânzi, miloși și atenți pastori, ai acelor credincioși slabi, temători și răniți".

d) Adevăratul test al (autenticității spiritualității) realității convertirii (religiei) noastre este să putem apela cu încredere la cunoașterea de către Dumnezeu a inimilor noastre. Contează prea puțin ce cred și ce spun despre noi, prietenii, rudele sau frații în credință. Ei pot să ne laude atunci când nu merităm sau se ne condamne când suntem inocenți. ...Dacă pentru mărturia inimilor noastre, a propriului cuget, putem apela la Isus, Cel ce cunoaște inimile oamenilor, și spune "Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc" nu avem de ce ne teme.

e) Dacă avem într-adevăr dragoste pentru Hristos, putem să fim încrezători în Dumnezeu și să slujim fără frică. În ce privește credința noastră, sfințenia noastră personală, putem da greș în evaluare, dar simțim noi că într-adevăr și cu sinceritate îl iubim pe Hristos? Aceasta-i marea întrebare! Existența unei astfel de afecțiuni este un semn bun. Dacă nu am fi primit nimic de la Hristos nu l-am iubi din fire! Dar am primit, dragoste și pace, un duh nou și o inimă nouă. Am primit iertare și răscumpărare. Noi îl iubim fiindcă El ne-a iubit întâi pe noi!

Pentru final, iată cu ce cuvinte vă trimite pe voi Isus să slujiți turmei Sale din zilele noastre:

Mă iubești tu? Ești sigur? Cercetează-te? Sigur vrei să-Mi slujești? Știi ce faci, la ce te prinzi? Sigur Mă iubești? Demonstrează-Mi iubind și hrănind oițele! Slujește și dăruiește-ți viața altora și Voi știi dacă Mă iubești!


Conducere Spirituală