Înapoi
Acasă
Biblia

Biserica condusă de piață - Partea 1

Gary E. Gilley


La primul reper, cu mult optimism și speranță, lovesc cu putere mingea Top Flight #2. O urmăresc cu entuziasm, pe deplin încredințat că micuța minge albă va pluti, acoperind distanța dintre mine și prima gaură, dar descopăr că am trimis-o de fapt în pădurea din stânga. Hotărât să nu repet o performanță atât de "necaracteristică", îmi corectez un pic poziția la al doilea reper, dar mingea cade totuși în lacul din dreapta. Ajuns la a treia gaură, sunt sigur că am rezolvat toate problemele. Aplic mingii o lovitură de care și Tiger Woods ar fi mândru, convins că va scutura frunzele copacilor aflați la 50 de metri de mine, ca să constat că de fapt am atins doar în treacăt vârful mingii, trimițând-o inofensiv către traseul doamnelor din apropiere. Frustrat și umilit, decid că în runda asta n-are rost să mai socotesc punctele și mă îndrept abătut spre următorul reper. Nemaiașteptându-mă la nimic bun, lovesc mingea fără prea mare tragere de inimă. Spre marea mea uimire, mingea zboară drept și lung. Sunt din nou în formă, concluzionez eu. Mi-am revenit - până la următoarea lovitură. Ah, bucuria jocului de golf. Și eu m-am apucat de el ca să mă relaxez!?

Biserica, așa cum poate fi observată de-a lungul istoriei, îmi amintește mult de loviturile mele la golf. Pendulează constant dintr-o extremă în cealaltă, permanent corectându-se, greșindu-și ținta, căutând frustrată rezolvarea problemei. Ocazional mai trimite câte o minge dreaptă, dar repetarea isprăvii e un lucru rar, următoarea lovitură fiind din nou greșită.

Luați de exemplu mișcarea de creștere a bisericii. După ce au văzut cum o mare parte a bisericii se mulțumește să câștige teren puțin câte puțin, cu un scor nesemnificativ, unii au decis că trebuie să existe o cale mai bună. Biserica nu penetrează societatea; ea nu atrage masele; nu are un impact suficient pentru Evanghelie. Nu se punea problema că liderilor bisericii nu le pasă, nu, lor le lipseau doar cunoștințele necesare, uneltele cu care să producă schimbarea. Evanghelia era încă "puterea lui Dumnezeu pentru mântuire" (Romani 1:16), însă era respinsă imediat de prea mulți ascultători. Se părea că e nevoie de noi metode pentru a ajunge la cei pierduți, noi tehnici de promovare a bisericii, noi ambalaje pentru mesajul Evangheliei. Oamenii, ni se spunea, nu resping Evanghelia lui Hristos, ei resping formele, filozofiile și metodele noastre învechite, neatrăgătoare.

Vreau să examinăm aceste afirmații împreună. Vom spune încă de la început că experții în creșterea bisericii, o creștere care ține seama de cererea și oferta de pe piață, este sensibilă la "căutători", ei bine, acești experți au înțeles corect câteva lucruri. Ei cheamă la excelență, nu la mediocritate; la o evanghelizare agresivă, nu la indiferență; la direcție și scop, nu la o umblare fără țintă; la inovație și creativitate, nu la tradiționalism; la dedicare, nu la indolență. În toate aceste lucruri, trebuie să-i lăudăm. Pe de altă parte, la fel ca loviturile mele de golf, ei au exagerat cu corecturile în domenii importante. Aceste domenii trebuie analizate cu grijă și realiniate cu Biblia.

Deși vom examina scrierile diverselor persoane care vorbesc pentru mișcarea condusă de piață, ne vom concentra atenția asupra a două biserici reprezentative: Saddleback Valley Community Church în Orange County, California, și Willow Creek Community Church de lângă Chicago. Aceste biserici au slujit drept modele care reprofilează felul în care "facem biserica" în zilele noastre. De fapt, mulți se referă la aceste biserici și la clonele lor ca la "bisericile noii paradigme". Bisericile din întreaga lume, chiar și cele care spun că resping mișcarea de creștere a Bisericii, imită multe din metodele propuse de cei din Saddleback și de "Creekers". Și alții au scris despre creșterea bisericii, însă aceste două biserici au reușit să obțină rezultate, iar pentru succesul lor sunt venerate și adorate de comunitatea evanghelică modernă.

Noua paradigmă

Există numeroase lucruri neliniștitoare în legătură cu mișcarea condusă de piață pentru creșterea Bisericii și le vom examina în detaliu cu alte ocazii. Totuși, aș vrea să punem acum câteva întrebări: Ce este de fapt biserica noii paradigme? Cum funcționează o astfel de biserică? În ce se deosebește ea de bisericile mai tradiționale? Ce face ea bine? De ce crește? Ce putem învăța de la ea?

Mai întâi, trebuie să facem distincția dintre megabiserici și bisericile noii paradigme. Megabisericile sunt definite ca fiind acelea cu o participare la închinare în medie sau peste 2000 de persoane, însă aceste biserici uriașe vin în tot felul de forme și culori. Unele sunt mari centre de predicare și învățare, altele sunt carismatice, altele sunt doar ceva mai mult decât niște cluburi sociale. Bisericile noii paradigme, pe de altă parte, sunt identificate printr-o filozofie a slujirii concepută intenționat pentru a produce o creștere numerică. În metodologiile lor de creștere a bisericii, se acordă mai multă atenție strategiei de piață, tehnicilor de afaceri și demografice, decât instruirii nou-testamentare. Aceasta nu e o critică în acest punct (deși vom critica aceste tactici mai târziu), este o simplă observație. Citiți literatura reprezentativă scrisă de experții în creșterea bisericii (de ex. Biserica Condusă de Scopuri [The Purpose Driven Church], de Rick Warren din Saddleback; Comercializarea Bisericii [Marketing the Church], de George Barna și Înăuntrul minții lui Harry, care nu merge la biserică [Inside the Mind of Unchurched Harry], de Lee Strobel) și veți descoperi în aceste lucrări o mulțime de tehnici de marketing și doar în treacăt referiri la cartea Faptelor Apostolilor (manualul de inspirație divină cu privire la creșterea bisericii), sau la alte pasaje din Scriptură.

Un articol interesant, de tipul celor care formulează sistemul noii paradigme, se găsește în revista American Demographics (American Demographics, aprilie 1999, "Cum îmi aleg religia [Choosing My Religion]," pp. 60-65, de Richard Cimino și Don Lattin). Merită să cităm câteva afirmații din acest articol, pentru că revista American Demographics pare să redea cel mai fidel dorințele și aspirațiile americanilor. Conform acestei reviste, oamenii de azi declară că sunt:

interesați de spiritualitate, nu de religie... În spatele acestei transformări stă căutarea după experiența spirituală, o religie a inimii, nu a minții. Este o exprimare religioasă care reduce importanța doctrinei și a dogmei, sărbătorind experimentarea directă a divinului - numit fie "Duhul Sfânt", fie "conștiința cosmică", sau "adevăratul eu". Este practică și personală, preocupată mai mult de reducerea stresului decât de mântuire, mai mult terapeutică decât teologică. Contează mai mult să te simți bine, nu să fii o persoană mai bună. Trupul e la fel de important ca și sufletul... Unii experți în marketing au început să o numească "industria experienței" (Ibid., p. 62).

"Membrilor acestor adunări", cred autorii, "le pasă la fel de mult de serviciile de îngrijire a copiilor cât de puritatea doctrinară, acordă mai mare atenție stilului muzical decât pregătirii teologice a pastorului" (ibid.). Dacă aceste lucruri sunt adevărate, care ar trebui să fie reacția bisericii? Consultantul în marketingul bisericii, Richard Southern, ne încurajează să avem "o transformare esențială a paradigmei în modul de funcționare al bisericii, punând nevoile potențialilor clienți înaintea nevoilor bisericii instituționale. Generația de după Al Doilea Război Mondial [ținta inevitabilă a bisericilor noii paradigme] se gândește la biserici ca la supermarketuri, ei vor opțiuni, alegeri, avantaje... Numeroase sondaje de opinie arată că americanii sunt la fel de religioși ca întotdeauna - poate chiar mai mult ca niciodată... Dar ceea ce este în declin e loialitatea americanilor față de o anume grupare religioasă sau față de tradiție... În 1958 doar 1 din 25 americani și-au părăsit gruparea religioasă în care au crescut. Astăzi, mai mult de 1 din 2 au renunțat sau au plecat în altă parte... Megabisericile protestante au devenit răspunsul evanghelicilor la supermarketuri, promovând servicii de genul închinare, îngrijirea copiilor, cluburi de sport, grupuri de recuperare în 12 pași a dependenților, și locuri de parcare garantate" (Ibid., p. 63).

Rezultatul firesc în cazul liderilor bisericii, care absorb cu nesaț o astfel de literatură, este că aceștia au început să folosească "studii demografice computerizate și alte tehnici sofisticate de marketing pentru a umple bisericile" (Ibid., p. 62). Vestea bună e că nu contează ce crede o anumită biserică, pentru că "oricine poate învăța aceste tehnici de marketing și abordare. Nu trebuie să-ți schimbi teologia sau convingerile politice" (ibid.). Din această fântână de "adevăruri" demografice izvorăște o întreagă industrie de experți care predau tehnici de marketing a bisericii. Un astfel de expert este Christian A. Schwarz, directorul Institutului de Dezvoltare Naturală a Bisericii [The Institute for Natural Church Development]. Schwarz afirmă că între 1994 și 1996, organizația sa a realizat "cel mai cuprinzător proiect de cercetare despre cauzele creșterii bisericii care a fost întreprins vreodată în biserica creștină... Mai mult de 1000 de biserici de pe toate cele cinci continente au fost implicate în acest studiu" (ABC-ul dezvoltării naturale a bisericii [The ABC's of Natural Church Development], de Christian A. Schwarz).

Din acest munte de date culese, Schwarz a observat opt caracteristici ale bisericilor care cresc. Acestea sunt: împuternicirea liderilor, slujirea orientată spre daruri, spiritualitatea entuziasmată, structurile funcționale, închinarea înălțătoare, grupurile mici holistice, evanghelizarea orientată către nevoi și relațiile pline de dragoste. Mai târziu vom examina mai îndeaproape unele din aceste calități, însă în acest punct două lucruri ne interesează în mod deosebit. Schwarz afirmă că aceste principii funcționează în orice biserică din lume și că, dacă toate caracteristicile sunt prezente, aceste principii vor funcționa de fiecare dată. "Fiecare biserică în care calitatea fiecăreia din aceste caracteristici a atins un anume nivel... este o biserică în creștere. Există un prag al calității - care poate fi reprezentat în termeni statistici exacți - peste care o biserică va crește întotdeauna" (ibid., p. 23).

O calitate cu o importanță specială pentru bisericile în creștere din zilele noastre o reprezintă serviciile de închinare pline de entuziasm. Schwarz își întreabă cititorii: "Este serviciul de închinare o experiență înălțătoare pentru cei care iau parte la el? Aceasta este domeniul care separă în mod clar o biserică în creștere de una care stagnează. Oamenii care participă la servicii de închinare înălțătoare declară în unanimitate că serviciul bisericii este - pentru unii creștini acesta e un cuvânt aproape eretic - 'distractiv'" (ibid., p. 14).

Bisericile în creștere creează o atmosferă, un mediu distractiv. Astfel, distracția a înlocuit sfințenia ca scop al bisericii. Timpul petrecut într-un mod plăcut a devenit criteriul unei biserici excelente, în creștere, pentru că distracția și spectacolul sunt cerute de consumatorii bisericii. Cu toate acestea, pasajele din Scriptură care încurajează bisericile să devină oaze de distracție, după cum bănuiți, din păcate lipsesc.

Hai să jucăm "Vrei să fii milionar". Întrebare pentru 500.000 de dolari: Care biserică a fost o biserică în creștere în cartea Apocalipsa? Biserica din Laodicea (Apoc. 3:14-22), care se considera bogată și nu avea nevoie de nimic, sau biserica din Smirna (Apoc. 2:8-11), care era descrisă ca săracă, în necazuri și confruntată cu o mare persecuție? Aveți poate nevoie de un indiciu? Iată-l: Dumnezeu a spus despre biserica din Laodicea că o va vărsa din gura Lui, însă despre biserica din Smirna a spus că va primi cununa vieții. E confuz, nu-i așa? În mod clar, biserica în creștere nu era pe placul lui Dumnezeu, în timp ce biserica în necaz era. Merită să ne gândim la acest lucru în timp ce mergem mai departe.

Cine e liderul grupei noastre?

Încercarea de identificare a bisericilor noii paradigme, în ce privește doctrina sau gruparea religioasă din care fac parte, este o încercare de fixare a gelatinei pe perete - o problemă dificilă, în cel mai bun caz, iar în cel mai rău caz, e un lucru imposibil. Aceste biserici trebuie identificate pe baza filozofiei de creștere a bisericii, schițată mai sus. Agenda bisericilor noii paradigme este stabilită de Willow Creek și de cvasi-gruparea religioasă intitulată Asociația Willow Creek [WCA]. WCA este o vagă asociație a sute de biserici care și-au arătat interesul în metoda și filozofia de creștere a bisericii prezentată de biserica comunității din Willow Creek. Toți membrii WCA susțin că sunt evanghelici, grupările din care fac parte fiind diverse: prezbiterieni, luterani, baptiști, metodiști și penticostali. În multe comunități, inclusiv în a noastră, membrii WCA cuprind atât biserici evanghelice cât și liberale. Bisericile noii paradigme nu sunt unite de doctrină, ci de filozofie, o filozofie bazată pe principii conduse de piață.

Însă e oare o biserică condusă de piață un lucru atât de rău? Până la urmă, o mulțime de oameni par să fie mântuiți iar bisericile sunt pline. Rick Warren prezintă filozofia noii paradigme într-un mod pozitiv în cartea sa foarte populară Biserica Condusă de Scopuri [The Purpose-Driven Church]. Descriind slujirea bisericii din comunitatea Saddleback Valley, Warren demonstrează cu abilitate că multe principii de creștere a bisericii sunt pur și simplu de bun simț pe de o parte, iar pe de altă parte, țin de o conducere hotărâtă și agresivă. Multe din sugestiile lui Warren sunt excelente. Bisericile ar trebui să țină seama de curățenie și atractivitate, unde vor parca vizitatorii și cum se vor simți aceștia atunci când ne trec pragul. Ar trebui să luptăm pentru excelență și să dăm ce avem mai bun pentru a comunica adevărul lui Dumnezeu. Trebuie să dorim să creștem - însă în modul corect. Warren declară: "Fiecare biserică trebuie să devină mai fierbinte prin părtășie, mai profundă prin ucenicizare, mai puternică prin închinare, mai largă prin slujire, mai mare prin evanghelizare (Biserica Condusă de Scopuri, de Rick Warren, p. 48).

Cine poate să nu fie de acord cu aceste cuvinte? Cine poate contrazice afirmația că bisericile au nevoie să știe de ce există (scopul lor), canalizându-și energiile în acea direcție, în loc să rătăcească fără țel, așa cum fac multe dintre ele? Iar în privința evanghelizării? Warren și bisericile noii paradigme se pregătesc să-i câștige pe cei pierduți. În timp ce multe biserici își irosesc energia prețioasă în dezbateri cu privire la culoarea perdelelor din hol, bisericile din Saddleback și Willow Creek își concentrează atenția încercând să-i aducă la Hristos pe cei care nu vin la biserică, cum sunt Harry și Sam din Saddleback. Nu poți decât să admiri felul în care pun accentul pe lucrurile cu adevărat importante. În acest scop, Willow Creek în particular, a făcut o pasiune din încercarea de înțelegere a celor nemântuiți din jurul lor (Harry și Mary care nu vin la biserică), pentru a le putea comunica Evanghelia cu și mai mare eficacitate.

Cei din Willow Creek știu care sunt interesele și pasiunile lui Harry, țelurile și problemele acestuia. Ei înțeleg cum funcționează mintea lui și fac tot ce le stă în putință ca să facă creștinismul relevant. Bisericile care cresc, o fac pentru că își concentrează atenția în primul rând asupra celor pierduți și asupra vizitatorilor. Acestea nu sunt biserici care au devenit mulțumite de ele însele și se complac într-un mediu confortabil. Nici unul din aceste lucruri nu e greșit; problemele apar în detalii. După ce au ocolit Biblia, bisericile noii paradigme caută adesea noi surse pentru a-și dezvolta sistemele. Poate nici unei alte surse nu i se acordă atâta importanță în bisericile "sensibile la căutători" câtă i se acordă lui George Barna și Grupului de Cercetare Barna. Barna, replica bisericii pentru George Gallup [renumit statistician american, care a dat numele frecventelor sondaje de opinie realizate în prezent - n.trad], a aprins mai multe focuri în cercurile creștine prin cărțile sale, cum ar fi Broasca din ceainic [The Frog in the Kettle] și Marketingul Bisericii [Marketing the Church]. Într-una din cărțile sale recente, Marketingul Bisericii, pregătirea terenului pentru seceriș [Church Marketing, Breaking Ground for the Harvest], Barna declară că el, și cei asemenea lui, au câștigat bătălia ideologică în legătură cu marketingul bisericii (p. 13,14). În alte cuvinte, doar acei câțiva lipsiți de inițiativă, imaginație și entuziasm mai pot pune sub semnul întrebării validitatea strategiei de marketing. Marketingul, apropo, este definit de Barna ca fiind "un termen larg care cuprinde toate activitățile ce duc la un schimb de bunuri de aceeași valoare între două părți de comun acord."

În alte cuvinte, "activități precum reclamele, relațiile publice, planificarea strategică, studiul audienței, distribuirea produselor, colectarea de fonduri și atribuirea de prețuri produselor, dezvoltarea unei declarații de viziune și a unui serviciu de asistență a clienților, toate acestea sunt elementele marketingului. Când toate aceste elemente sunt combinate într-o tranzacție în care părțile implicate schimbă bunuri de valoare echivalentă, a avut loc un act de marketing" (p. 19).

Barna ne asigură că bisericile își vând (sau promovează) produsul în același fel în care supermarketul Wal-Mart vinde pantofi iar Sears vinde unelte. Însă care e produsul bisericii? Ce încercăm să vindem consumatorilor? Acest produs trebuie promovat cu grijă, pentru că, spre deosebire de pantofii și uneltele care atrag unii consumatori, Evanghelia este repulsivă, o nebunie pentru cei nemântuiți (1Corinteni 1:18-23).

Cum promovăm un astfel de produs? Schimbând ambalajul. Observați tehnica subtilă de atragere a clienților folosită de Barna în filozofia lui:

Slujirea, în esență, are același obiectiv ca și marketingul - să împlinească nevoile oamenilor. Slujirea creștină, prin definiție, împlinește nevoile reale ale oamenilor oferindu-le soluții biblice pentru circumstanțele vieții (p. 21).

Schimbând ambalajul slujirii creștine, inclusiv al mesajului Evangheliei, după cum vom vedea, Barna l-a făcut atractiv. Dacă îi convingem pe oameni că Hristos a murit ca să le împlinească nevoile, se vor alinia în fața ușilor noastre ca să ne cumpere produsul. Însă oare acesta e mesajul Evangheliei? Oare Barna doar a schimbat ambalajul, a înfrumusețat "produsul" Evangheliei, sau i-a înlăturat scopul și valoarea? O întrebare importantă de care atârnă atât de mult - o întrebare la care merită să ne gândim în articolele noastre viitoare.

Tradus de Florin Vidu


Apologetică