Înapoi
Acasă
Biblia

Biserica condusă de piață - Partea a 2-a

Gary E. Gilley


David Wells deplânge starea bisericii noii paradigme: "O mare parte a ei e plină de stratageme, dispozitive, artificii și tactici de marketing, încercând fără rușine să se adapteze la lumea noastră postmodernă, seacă și orbită de păcat... Prea puțin ni se vorbește despre sfințenia lui Dumnezeu. Iar fără viziunea oricărei realități a acestei sfințenii, Evanghelia devine un lucru banal, viața își pierde profunzimea, Dumnezeu este transformat într-un produs ce trebuie vândut, credința devine o activitate recreațională ce trebuie îndeplinită, iar Biserica se transformă într-un club al unor oameni cu aceleași gusturi" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 180). Grave acuzații; să fie oare adevărate?

Retorica standard folosită de bisericile noii paradigme este că în acestea se învață același mesaj, aceeași Evanghelie ca în bisericile evanghelice mai tradiționale, diferența constând doar în metodologia și filozofia slujirii. Lee Strobel (fost pastor învățător la Willow Creek Community Church) scrie: "Obiecțiile aduse [la adresa bisericii conduse de piață] se referă în general la metoda folosită pentru comunicarea Evangheliei, nu la mesajul în sine, în consecință suntem liberi să folosim creativitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a prezenta mesajul lui Hristos în moduri noi, relevante pentru audiența noastră țintă" (Înăuntrul minții lui Harry și Mary, care nu merg la biserică [Inside the Mind of Unchurched Harry and Marry], de Lee Strobel, p. 168). Lucrurile pur și simplu nu stau așa. Deși unele metode ne deranjează, mesajul transmis este cel care ne îngrijorează cu adevărat. În partea a 4-a a acestei serii vom demonstra că, deși bisericile noii paradigme și-au îmbrăcat Evanghelia în roba evanghelicalismului conservator, aceasta este în realitate o mascaradă, un costum care maschează un mesaj al Evangheliei ce ar fi fost de nerecunoscut cu doar câțiva ani în urmă. Deocamdată trebuie să examinăm metodologiile pentru care bisericile noii paradigme au devenit faimoase: strategiile lor conduse de piață. Până la urmă, faptul că bisericile noii paradigme sunt cunoscute ca fiind "conduse de piață" nu e lipsit de temei. Am ales să nu folosim această etichetă în exclusivitate pentru că aceste biserici sunt unice și în alte privințe, însă abordarea lor condusă de piață este cu siguranță caracteristica lor distinctivă.

Ce este o biserică condusă de piață?

Unora din biserica condusă de piață nu le place acest nume. Ar prefera mai degrabă "condusă de scopuri" (după titlul cărții influente a lui Rick Warren, Biserica condusă de scopuri[The Purpose-Driven Church], sau "sensibilă la căutători" (după Bill Hybels). Însă alții, cum ar fi George Barna (cel mai respectat cercetător de marketing al evanghelicilor) nu ezită să spună lucrurilor pe nume. În lucrări precum Promovarea bisericii prin marketing [Marketing the Church] și Ghid pas cu pas pentru promovarea Bisericii prin marketing [A Step-by-Step Guide to Church Marketing], Barna schițează pentru pastorii care nu au avut privilegiul să fie absolvenții unui curs de marketing (Ghid pas cu pas pentru promovarea Bisericii prin marketing, p. 15), cum trebuie făcut acest lucru în biserică. Referitor la dezbaterea din cercurile evanghelice cu privire la marketing, Barna declară că aceasta s-a încheiat și experții în marketing au câștigat (p. 13-14).

Dacă e adevărat (iar cineva care vizitează biserici din toată țara, de la liberale la conservatoare, și observă imitarea principiilor de marketing, va trebui să fie de acord că Barna are argumente puternice), ce s-a câștigat mai exact (sau s-a pierdut, depinde de unghiul din care privești)?

Barna definește marketingul ca fiind "un termen larg care cuprinde toate activitățile ce duc la un schimb de bunuri de aceeași valoare între două părți de comun acord." Barna continuă și oferă presupuse exemple de marketing din Scriptură, inclusiv exemple de promovare a Evangheliei prin marketing (cf. pp. 20,23,77). Din nefericire, pentru a-și susține strategia de marketing cu versete din Scriptură, el trebuie să denatureze semnificația acestora. De exemplu, Barnaba este oferit ca exemplu de strategie de marketing (p. 23). Barna scrie: "Barnaba a reușit să rezolve cu succes o problemă de marketing sau de 'relații publice' atunci când a îndepărtat teama primilor ucenici de Pavel, convingându-i pe aceștia că Pavel nu mai era persecutorul Bisericii" (Fapte 9:26,27) (p. 23). De asemenea, și Isus Își datorează renumele marketingului, spune Barna (p. 23), pentru că reclama prin viu grai, de la om la om este "cea mai eficientă metodă de reclamă din lume". După definiția lui, orice proclamare a oricărui mesaj creștin este un act de marketing. El ne spune apoi că toate bisericile folosesc strategii de marketing, însă unele nu își dau seama de acest lucru; bisericile noii paradigme au dus pur și simplu marketingul la un nou nivel. Însă filozofia de marketing este o abordare foarte diferită de metodele folosite în Scriptură pentru răspândirea Evangheliei, după cum sper să demonstrez în aceste articole, însă haideți să privim acum la definiția marketingului pe care ne-o oferă Barna. Conform acestei definiții, poate fi Evanghelia promovată prin marketing? Este Evanghelia "un schimb de bunuri de aceeași valoare între două părți de comun acord"? Haideți să vedem. Evanghelia este oferită prin har (o favoare nemeritată) și primită prin credință. În această tranzacție Dumnezeu ne primește pe noi, noi Îl primim pe El (bunuri de aceeași valoare?). În această tranzacție noi primim neprihănirea lui Hristos, El ia păcatele noastre asupra Lui (bunuri de aceeași valoare?). Procesul de piață este distrus începând chiar cu definiția acestuia, atunci când "produsul" este Hristos.

Dar este oare Hristos produsul aceste abordări conduse de piață? Barna ar spune că da, însă observați explicația lui: "Slujirea, în esență, are același obiectiv ca și marketingul - să împlinească nevoile oamenilor. Slujirea creștină, prin definiție, împlinește nevoile reale ale oamenilor oferindu-le soluții biblice pentru circumstanțele vieții" (p. 21). Deși nu afirmă acest lucru, sunt sigur că, dacă ar fi întrebat, Barna ar spune că noi împlinim nevoile reale ale oamenilor aducându-L înaintea lor pe Hristos (rețineți, vă rog, că "slujirea", pentru bisericile noii paradigme, care au devenit centre evanghelistice, înseamnă eforturile lor de a-L aduce pe Harry, care nu merge la Biserică, la Hristos). Însă este oare scopul Evangheliei acela de a împlini nevoile pe care le simt oamenii? Acesta e motivul pentru care a venit Hristos? Vom studia acest subiect mai în detaliu în următorul articol, însă în acest punct trebuie cel puțin să protestăm în fața unei astfel de înțelegeri a Evangheliei.

Evanghelia nu înseamnă să-i aducem pe oameni la Hristos pentru a li se împlini nevoile. Conform Scripturii, Evanghelia este vestea bună că păcătoșilor pierduți li se pot ierta păcatele și pot primi în schimb neprihănirea lui Hristos. Aceasta este nevoia reală a omenirii, nevoia pentru care a murit Hristos. Biserica noii paradigme nu are nici o problemă să admită că adevărata nevoie a lui Harry este mântuirea de păcat. Însă ei nu cred că Harry va răspunde unei astfel de Evanghelii până când nu o vom ambala într-o ofertă atrăgătoare. Nevoile pe care le simte Harry, spun ei, constituie spărtura în fortăreață prin care putem ajunge la el pentru ca adevărata lui nevoie spirituală să poată fi împlinită. Conform cercetărilor lor de marketing, Harry nu e interesat de adevăr (Înăuntrul minții lui Harry și Mary, care nu merg la biserică, de Lee Strobel, p. 56); de aceea, el nu reacționează pozitiv la "Așa vorbește Domnul" (ibid., p. 50). Harry nu e interesat nici de viitor (inclusiv de cer) (ibid., p. 57); de aceea, încercarea de abordare prin care îl facem interesat de destinul lui veșnic este zadarnică. Lucrul de care e interesat Harry este să se simtă bine, să aibă o imagine bună despre propria persoană. El întreabă: "Ce mă poate ajuta să scap de durere?" (ibid., p. 56); el e interesat de "căsătoria lui, prieteniile lui, cariera lui, vindecarea rănilor din trecut, și așa mai departe" (ibid., pp. 58, 59). La rândul ei, Mary, care nu merge nici ea la biserică, e atrasă de acele biserici în care "femeile au acces la conducere și influență" (ibid., p. 76) (adică o abordare egalitaristă). Dacă vrem să atingem această generație, trebuie să "promovăm" Evanghelia ca fiind ceva care dă rezultate (adică înlătură durerea și aduce fericirea).

"Cele mai eficace mesaje pentru căutători sunt acelea care se adresează nevoilor pe care le simt ei" (ibid., pp. 213-214). Totuși, această abordare nu este luată din Scriptură, este luată din cercetările de marketing și din ultimele tendințe ale psihologiei populare. Nimeni nu neagă că există multe beneficii pentru viața creștină, însă aceste beneficii nu trebuie confundate cu Evanghelia. Evanghelia nu are de-a face cu ajutarea lui Harry să-și formeze o imagine mai bună în legătură cu propria persoană sau cu circumstanțele vieții; ea are de-a face cu răzvrătirea lui împotriva unui Dumnezeu sfânt, care îl va condamna în cele din urmă la iad dacă nu se pocăiește și nu se încrede în Hristos pentru iertarea păcatelor. Deosebirea dintre abordarea condusă de piață și abordarea biblică constă în mare parte în înțelegerea acestei diferențe fundamentale.

Evaluarea pieței

Ținând cont de faptul evident că metodologia condusă de piață dă rezultate (aproape toate bisericile mari și cu creștere rapidă din America au urcat în trenul mișcării conduse de piață) și admițând că suntem oameni pragmatici, care ne închinăm la picioarele zeiței succesului, ce defecte grave am putea găsi în această mișcare? Iată câteva lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare.

Mare e bine, mică e rău; sau Unde au plecat toți oamenii?

Cele mai multe biserici din America sunt mici. 50% din biserici au în medie mai puțin de 75 participanți în orice duminică și doar 5% atrag mai mult de 350, conform sondajelor lui Barna. Aceste statistici nu pot fi contrazise; problema e cu interpretarea lor. Experții în creșterea bisericii folosesc aceste numere pentru a dovedi că biserica și-a pierdut relevanța - nu mai are un impact semnificativ asupra societății. Oare așa stau lucrurile cu adevărat? David Wells ne împărtășește din gândurile sale: "Cu un secol în urmă, în 1890... o biserică protestantă avea în medie 91,5 membri, dintre care nu toți participau la întrunirile de duminica; un secol mai înainte, în 1776, o biserică metodistă avea în medie 75,7 membri. Se pare că bisericile noastre de azi au aproximativ aceeași mărime pe care au avut-o întotdeauna, în medie, iar presupunerea că experimentăm acum o reducere drastică trebuie demonstrată cu claritate înainte de a-i permite să devină premisa pentru strategii noi și radicale" (Dumnezeu în pustie [God in the Wasteland], de David Wells, p. 78). De fapt, prezența la serviciile bisericii în 1937 era în medie de 41% din populație, iar în 1988 era de 42% (apropiată de 50% la sfârșitul anilor 1950 și 43% în 1999, conform revistei Creștinismul Azi [Christianity Today], 10 iulie 2000, p. 20), ceea ce-l face pe Wells să comenteze: "Eforturile lui Barna de a face din megabiserici standardul de normalitate ca apoi să argumenteze că bisericile de mărimi obișnuite sunt niște eșecuri, sunt pur și simplu nejustificate și îndreptate într-o direcție greșită" (Dumnezeu în pustie, p. 79).

Nu e nevoie să fii matematician ca să înțelegi că procentul americanilor care merg la biserică a rămas constant, și totuși aproape săptămânal apar noi megabiserici, apoi bisericile gigant sunt populate în mare parte cu oameni provenind din biserici mici. La fel cum lanțul de magazine Wal-mart elimină magazinele mici de familie iar lanțurile de restaurante și magazinele de alimente fac același lucru în domeniile lor de activitate, tot așa megabisericile au același efect negativ asupra bisericilor mici. Însă mai mare nu înseamnă în mod necesar mai bun, iar după ce toate numerele sunt înregistrate, descoperim că participarea medie la serviciile bisericii (din punct de vedere procentual) nu a crescut, în ciuda metodelor la care fac reclamă aceste megabiserici.

Cine are nevoie de Dumnezeu când avem programe?

E adevărat, putem cade în capcana simplificării excesive, însă atunci când se pune atâta accent pe metodologiile de marketing, puțin loc mai rămâne, sau mai e nevoie, pentru Dumnezeu. Poate că unul din exemplele cele mai strigătoare la cer ale încrederii în sine a marketingului este afirmația că mântuirea sufletelor are un preț. Barna sugerează că o biserică își poate stabili ca obiectiv "să aducă 50 de oameni la Hristos în acest an, printr-un program cu cheltuieli sub 5000 de dolari" (Barna, p. 170). Deci, putem aduce oameni la Hristos cheltuind cam 100 de dolari de persoană. Devine discutabilă nevoia de rugăciune și încredere în Dumnezeul suveran, când putem aprecia din punct de vedere statistic cât costă să aducem un suflet la Domnul. În apărarea lui Barna, această strategie "suflet/dolar" nu e nouă. Atât Charles Finney cât și Billy Sunday au estimat cât costă să câștigi un suflet, prețul adus de ei era undeva între 2 și 3 dolari de persoană - un chilipir în comparație cu cel din zilele noastre. Însă, desigur, dacă ținem cont de inflație, se pare că încă poți câștiga un suflet destul de ieftin.

Luați cazul consultantului în creșterea bisericii care susține cu îndrăzneală că "între 5 și 10 milioane de adulți pot fi aduși înapoi în biserică într-o lună, dacă bisericile adoptă trei schimbări simple: 1. Faceți reclamă, 2. Informați oamenii cu privire la "beneficiile produsului", și 3. Fiți drăguți cu oamenii (Vezi "La masă cu diavolul [Dining with the Devil], de Os Guinness, p. 38). Credința în omnipotența tehnicilor de marketing schimbă natura bisericii.

Consumatorul e rege

Premisa tuturor tehnicilor de marketing este aceea că consumatorului trebuie să i se facă pe plac; el trebuie să rămână mulțumit; trebuie să i se dea ce dorește, sau a fost programat să creadă că dorește, dacă vrem să avem succes. Această premisă funcționează foarte bine la McDonald's, de exemplu, dar poate fi aplicată și în cazul bisericii? Cu siguranță că poate, însă nu cumva biserica și, mai important, mesajul Evangheliei sunt transformate și denaturate în decursul acestui proces? Ascultați ce spune Wells: "Adevărul este că, deși suntem capabili să promovăm biserica prin marketing, nu putem face același lucru cu Hristos, cu Evanghelia, cu caracterul creștin, cu sensul vieții. Biserica poate oferi îngrijire pe timpul zilei pentru părinții obosiți, stimulare intelectuală pentru generația obișnuită cu jocurile video, sentimentul familiei pentru cei singuri și lipsiți - și, într-adevăr, o mulțime de oameni vin la biserică exact pentru aceste motive. Însă nici Hristos și nici adevărul Lui nu poate fi promovat apelând la interesele consumatorului, pentru că premisa tuturor tehnicilor de marketing este aceea că nevoile consumatorului sunt suverane, clientul are întotdeauna dreptate, iar tocmai acest lucru spune Evanghelia că nu e adevărat" (Wells, p. 82).

Chiar și revista The New Yorker, renumită pentru comentariile sale la adresa culturii populare, vede o problemă în predicarea condusă de audiență din zilele noastre: "Predicatorul, în loc să privească la lume, se uită la opinia publică, încercând să descopere ce ar dori publicul să audă. Apoi încearcă să reproducă aceste lucruri, aducându-și produsul într-o piață în care și alții încearcă să facă la fel. Publicul, apelând la cultura noastră ca să afle despre lume, nu descoperă decât reflectarea propriei imagini. Între timp, lumea neexaminată plutește în derivă înspre viitor" (Citat din Guinness, p. 59).

Ce se întâmplă însă dacă consumatorul se schimbă?

Merită să medităm la următoarele două citate: "Cine se căsătorește cu spiritul acestui veac, în curând va rămâne văduv." "Pentru a fi relevant, trebuie să spui lucruri care sunt veșnice" (Guinness, p. 63). Ce se întâmplă dacă consumatorul capricios își schimbă interesele, sau dezvoltă noi dorințe, așa cum inevitabil o va face? Oare pastorul modern din zilele noastre se va trezi călcat în picioare de turma de mâine? Pentru a evita o astfel de tragedie, trebuie să se țină la zi cu ultimele tehnici de marketing? Va deveni sclavul sondajelor și statisticilor? Cum va afecta acest lucru felul în care folosește Scriptura? Nu trebuie să avem un glob de cristal care să ne ajute să răspundem acestor întrebări; tot ce trebuie să facem este să privim în urmă. Biserica a luptat întotdeauna, și adesea a pierdut lupta cu generația ei. Există numeroase paralele cu situația din zilele noastre. De exemplu, Controversa Declinului [Downgrade Controversy] din timpul lui Spurgeon a dus în cele din urmă la liberalizarea bisericilor evanghelice din Anglia. Chiar și în America putem privi la schimbările de la începutul secolului al 19-lea provocate de mișcarea de trezire, cunoscută mai bine sub numele de finneyism (de la predicatorul evanghelist Charles Finney). Guinness consideră aceste lucruri ca fiind precedente importante, pentru că schimbarea din vremurile noastre "nu este o trecere de la calvinism la arminianism, ci de la teologie la experiență, de la adevăr la tehnică, de la elite la populism, de la accentul pus pe 'slujirea lui Dumnezeu' la 'asistarea eului' în cadrul slujirii lui Dumnezeu" (Guinness, p. 27). Încă mai avem printre noi pe unii care au experimentat marea luptă dintre fundamentalism și modernism din prima jumătate a secolului trecut, în care nume mari ale bisericii au fost tentate să curteze spiritul veacului. Mișcarea a fost atât de populară încât aproape fiecare grupare religioasă majoră din America s-a căsătorit în cele din urmă cu spiritul veacului și s-a îndepărtat de creștinismul biblic. În acel moment s-au format noile grupări fundamentaliste, cu bisericile, școlile și asociațiile lor. Rezultatele sunt previzibile.

Origen, în secolul al treilea, învăța că "Creștinii sunt liberi să 'jefuiască egiptenii' însă li se interzice 'să-și facă un vițel de aur' din pradă" (Guinness, pp. 30, 31). Ușor de zis, însă, după cum a demonstrat istoria, aproape imposibil de făcut.

Michael Horton rezumă corect lucrurile, spunând: "În cele din urmă, vom descoperi că am transformat în întregime părtășia sfinților. Nu a fost nevoie să aruncăm Biblia peste bord, așa cum au făcut moderniștii de la începutul secolului. Nu a fost nevoie să spunem că Scriptura nu a reușit să ofere răspunsuri lumii moderne, sau să împlinească nevoile oamenilor contemporani, așa cum au spus liberalii. Tot ce a trebuit să facem a fost să permitem lumii să definească biserica, în loc să lăsăm Cuvântul să o definească" (Viitoarea criză evanghelică [The Coming Evangelical Crisis], editată de John H. Armstrong, "Recuperarea firului cu plumb [Recovering the Plumb Line]" de Michael S. Horton, p. 254).

Rezumat

Atunci când vorbim despre promovarea bisericii prin marketing nu ne referim la lucruri cum ar fi reclamele pentru evenimentele bisericii, asigurarea excelenței în cadrul programului bisericii, o atitudine prietenoasă față de vizitatori, sau asigurarea de suficiente locuri de parcare. Nimeni nu neagă importanța și valoarea acestor lucruri. Marketingul, așa cum e definit de bisericile noii paradigme, merge mult mai departe, pentru că punctul lui central este focalizat asupra a ceea ce consumatorul (Harry care nu merge la biserică) vrea și crede că are nevoie, în loc să fie concentrat asupra a ceea ce Dumnezeu vrea și ce spune El că are nevoie Harry. În alte cuvinte, bisericile conduse de piață sunt zidite pe temelia sondajelor de opinie, a studiilor și a ultimelor tehnici, în loc să fie zidite pe Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a promova o biserică prin tehnici de marketing în fața celor nemântuiți, consumatorului trebuie să i se ofere ce acesta dorește.

Din moment ce consumatorii nemântuiți nu-L doresc pe Dumnezeu, sau lucrurile lui Dumnezeu, ei trebuie să fie ademeniți cu altceva. Astfel, apare tentația ca biserica să se schimbe, sau cel puțin să ascundă ce este în realitate, pentru a-l putea atrage pe Harry care nu merge la biserică. În plus, biserica este ispitită să-și modifice mesajul pentru a-l face să corespundă lucrurilor pe care Harry vrea să le audă și de care crede că are nevoie. Rezultatul final este o Evanghelie orientată către nevoile ascultătorului, care face apel la natura căzută a lui Harry în efortul de a-l ademeni să vină la Hristos, Cel care poate împlini orice nevoi, astfel încât Harry să se simtă împlinit și să aibă o părere mai bună despre propria persoană. Însă "Pot oare bisericile să-și ascundă cu adevărat identitatea fără să-și piardă caracterul religios? Poate biserica să-i considere pe oameni consumatori fără să uite în mod inevitabil că aceștia sunt păcătoși? Poate biserica să promoveze Evanghelia ca pe un produs fără să uite că cei ce o cumpără trebuie să se pocăiască? Poate biserica să se promoveze pe sine fără să uite că ea nu își aparține ci este a lui Hristos? Poate biserica să urmărească succesul pe piață fără să-și piardă credincioșia biblică?" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 202). Cred că răspunsurile la aceste întrebări sunt evidente.

Tradus de Florin Vidu


Apologetică