Înapoi
Acasă
Biblia

Biserica condusă de piață - Partea a 3-a

Gary E. Gilley


Suntem conduși

Rick Warren, pastorul bisericii comunității din Saddleback Valley, în Orange County, California, a scris cartea fundamentală care promovează conceptul evanghelizării și creșterii conduse de piață a bisericii. Biserica condusă de scopuri [The Purpose-Driven Church], în care trebuie să recunoaștem că există un număr considerabil de sfaturi practice și folositoare, cu toate acestea conține o filozofie a nevoilor pe care le simt oamenii, lucru care, în opinia mea, subminează valoarea întregii cărți. Poziția lui Warren este că, pentru a-i putea câștiga pe cei pierduți, trebuie să începem mai întâi cu nevoile pe care le simt aceștia (p. 197 și următoarele). El scrie: "[Pentru că] oricine poate fi câștigat pentru Hristos dacă descoperi cheia către inima acelei persoane" (p. 219). Pentru a descoperi care sunt nevoile pe care le simt locuitorii din Saddleback Valley, el a organizat un sondaj de opinie printre cei care nu mergeau la nici o biserică (p. 139). Odată ce nevoile au fost descoperite, s-a implementat un program care să câștige comunitatea oferindu-L pe Isus Hristos, Evanghelia și Biserica drept mijloace pentru împlinirea acelor nevoi. Warren este atât de devotat acestei abordări încât în statutul bisericii din Saddleback există următoarea declarație: "Această biserică există pentru binele locuitorilor din Saddleback Valley, ca să se îngrijească de împlinirea nevoilor spirituale, fizice, emoționale, intelectuale și sociale ale acestora" (p. 220).

Pentru a sprijini această filozofie, Warren face două lucruri. Mai întâi Îl aduce pe Isus ca model de câștigare a celor pierduți prin intermediul nevoilor simțite de aceștia (vezi p. 197 și următoarele). Din nefericire pentru poziția lui Warren, pasajele pe care acesta le folosește sunt înțelese și aplicate greșit, ele pur și simplu nu ne învață că Isus s-a apropiat de cei pierduți prin intermediul nevoilor pe care aceștia le simțeau. Dimpotrivă, în evanghelizarea făcută de Isus, El întotdeauna a mers direct la inima nevoii reale a ascultătorilor săi - păcatul care îi separa de Dumnezeu (de ex. Ioan 3, 4; Marcu 10:17-31) (în contrast cu singurătatea, imaginea negativă despre propria persoană, lipsa de împlinire, etc.). În continuare, Warren se apără spunând: "Începerea unui mesaj cu nevoile pe care le simt oamenii este mai mult decât o metodă de marketing! Se bazează pe adevărul teologic că Dumnezeu alege să Se descopere omului ținând cont de nevoile noastre" (p. 295). Warren nu oferă nici o dovadă teologică pentru această afirmație pentru că, desigur, nu există nici una. Apostolii ar fi fost absolut uimiți să descopere că învățăturile lor, care Îl aveau în centru pe Dumnezeu, au fost răstălmăcite pentru a pune în centrul lor omul.

Această abordare a vieții creștine, orientată către nevoi, este atât de predominantă în tabăra celor "sensibili la căutători" încât zicala "Găsește o nevoie și împlinește-o, găsește o rană și vindec-o" a devenit motto-ul lor neoficial. Os Guinness observă: "Puțini sunt aceia care nu sunt de acord că învățătura de creștere a bisericii reprezintă o trecere de la dimensiunea verticală la cea orizontală, de la teologic la practic, de la profetic la prietenos cu căutătorii, de la etern la relevant și contemporan, de la întâietatea închinării la întâietatea evanghelizării, de la prioritatea ucenicizării creștine în toate domeniile vieții la prioritatea slujirii spirituale a bisericii în cadrul bisericii. Însă ce se întâmplă atunci când descoperim că principiile atât de lăudate și accentuate sunt pur și simplu greșite, dacă le privim din punctul de vedere al Scripturii? Ce se întâmplă dacă 'nevoia' de mâine este tocmai lucrul trecut cu vederea astăzi? (La masă cu diavolul [Dining with the Devil], de Os Guinness, p. 84).

Continuând linia întrebărilor lansate de Guinness ne-am putea întreba: Ce oferă în realitate bisericile noii paradigme, astfel încât să atragă mari mulțimi de oameni? Este această ofertă același vechi mesaj (mesajul biblic) într-un nou ambalaj, sau este o mutație a originalului autentic? Dacă se dovedește a fi o mutație, ce efect are ea în prezent și ce efect va avea asupra bisericii moderne?

Noul mesaj

A. W. Tozer ne avertiza cu zeci de ani în urmă despre un vânt nou care suflă pe câmpiile bisericii evanghelice:

Dacă înțeleg eu bine, crucea evanghelicalismului popular nu este crucea Noului Testament. Ea este, mai degrabă, o podoabă nouă și strălucitoare pe pieptul creștinismului încrezător și materialist. Vechea cruce ucidea oamenii; noua cruce îi distrează. Vechea cruce condamna; noua cruce amuză. Vechea cruce distrugea încrederea în firea pământească; noua cruce o încurajează.

De ne-ar vedea Tozer acum...

În următorul articol vom examina care este mesajul Evangheliei. Însă acum vrem să privim la problema tot mai des discutată a nevoii (sau nevoilor) omenirii. Ce cred eu că s-a întâmplat este că biserica evanghelică a devenit un reflector al timpurilor noastre în loc să fie un dezvăluitor al adevărului. "Problema nu e că creștinii au dispărut, ci credința creștină a devenit atât de deformată. Sub influența modernismului, noi, creștinii moderni, suntem literalmente capabili să câștigăm lumea în timp ce ne pierdem sufletele" (Guinness, p. 43).

O istorisire personală

Cum s-a ajuns aici? Ce a reușit să ne schimbe mesajul dintr-o forță într-o farsă? O mare parte a răspunsului o putem găsi în acceptarea aproape în întregime a psihologiei de către comunitatea creștină. Primul meu contact cu încercarea de infiltrare a psihologiei în biserică a avut loc în 1972, ultimul meu an la colegiul biblic. În timp ce mă pregăteam pentru lucrarea de pastorat la Institutul Biblic Moody, m-am cufundat în studiul Scripturii și al teologiei. Pentru că eram în ultimul an, a trebuit să fac un curs de "consiliere pastorală", care s-a dovedit a fi aproape identic cu un curs de psihologie pe care l-am făcut la Universitatea din Virginia. În același an mi s-a cerut să fiu supraveghetor la dormitorul internatului. În timpul pregătirii pentru această funcție, am fost instruiți cu privire la ultimele tendințe în psihologia populară, tendințe care, apropo, au ajuns în prezent la grămada de gunoi a psihologiei. Însă pe atunci îmi amintesc cât de uimit am fost să constat că, aparent, toate studiile mele despre Scriptură nu au reușit să mă pregătească suficient ca să mă ocup de problemele reale cu care urma să mă confrunt în viitoarea mea slujire. Studiul biblic și cunoștințele dobândite erau foarte bune pentru mântuire și sfințire, însă se părea că "acolo, în lume", existau anumite probleme care necesitau ceva mai mult decât soluțiile "simpliste" descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Scriptura, dacă priveai mai atent, avea nevoie de ajutorul lui Freud. Insuficient pregătit să folosesc noile cunoștințe, le-am lăsat deoparte. Mai târziu, la începutul lucrării ca pastor, am decis să obțin masteratul în psihologie, pentru a-i putea ajuta pe oameni în problemele lor "reale". Însă imediat mi-a fost cât se poate de clar că ceva nu era deloc în regulă. Aproape tot ce învățam la cursurile de psihologie contrazicea Scriptura. În concluzie, mi-am încheiat cariera de așa-zis pastor/psiholog și m-am întors la studiul Scripturii, care s-a dovedit de-a lungul anilor mai mult decât adecvată pentru orice nevoie și problemă cu care m-am confruntat. Între timp, cufundat în slujirea mea și în studiul Scripturii, se pare că am ignorat deturnarea bisericii evanghelice de către psihologie din anii 1970 și 1980. Într-o zi m-am trezit, la fel ca Rip Van Winkle din nuvela lui Washington Irving, ca să descopăr că lumea mea, lumea bisericii, s-a schimbat, iar eu am rămas în urmă. Unde s-au dus toți? Cele mai multe biserici vorbeau de-acum despre familii disfuncționale, imagine neadecvată despre propria persoană, dependență, programe în 12 pași, și nevoi, multe, multe nevoi pe care biserica se presupunea că trebuie să le împlinească. Din ce în ce mai mulți creștini își luau filozofia de viață din emisiunile lui Oprah și Sally Jesse decât de la Isus și Pavel.

Când liderii creștini au văzut această metamorfoză a poporului lui Dumnezeu, o metamorfoză la crearea căreia au ajutat și ei, puteau fie să strângă frâiele, să denunțe această caricatură a credinței creștine și să se pocăiască de partea pe care au avut-o la nașterea ei, sau puteau să urce la bord și să se alăture paradei. Recunoscând că asta vroiau oamenii de-acum, asta așteptau, asta au fost instruiți să "aibă nevoie", cei mai mulți lideri creștini au ales a doua abordare. Dați-le creștinilor psihologia populară orientată spre împlinirea nevoilor, pe care au ajuns să o iubească, au decis ei, însă modificați-o puțin, adăugând puțină Scriptură și câteva referințe la Isus - așa nu vor descoperi că ceea ce înghit nu e deloc creștinismul biblic, ci o pervertire aproape de nerecunoscut. Nu contează dacă această abordare a fost calculată sau a fost adoptată din naivitate, rezultatul e același: o comunitate creștină psihologizată care nu mai recunoaște diferența dintre învățăturile Scripturii și cele ale lui Carl Rogers (psiholog american, unul din fondatorii abordării umaniste a psihologiei), și nu îi mai pasă de această diferență.

Deoarece creștinul nu se mai deosebea de-acum de necreștin în ce privește filozofia, amândoi s-au îndrăgostit de limbajul încărcat de termeni psihologici, iar ofensa crucii a devenit mult mai puțin ofensatoare. Pentru unii a fost nevoie doar de un mic pas (cazul lui Robert Schuller, după cum vom vedea) ca să dezvolte o biserică psihologizată pentru un Harry (după cum îl numesc cei din Willow Creek) deja psihologizat. O astfel de biserică îi poate oferi lui Harry aceleași lucruri pe care i le oferă societatea seculară, însă mai bine, pentru că Isus e mai bun decât Carl Rogers, Oprah și Freud la un loc. Astfel se face că - "Bisericile noii paradigme par să aibă succes, nu pentru că oferă o alternativă la cultura noastră modernă, ci pentru că vorbesc cu vocea acesteia, imitându-i mișcările" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 32).

Puțină istorie

Mișcarea de creștere a bisericii îi datorează mult lui Robert Schuller, care pretinde că este fondatorul mișcării, cel puțin în America, fiind primul care a lansat abordarea condusă de piață în creștinism. "Secretul aducerii oamenilor din lume la biserică," spunea Schuller, "este cât se poate de simplu. Aflați ce îi impresionează pe cei din comunitatea voastră care nu merg la biserică" apoi dați-le aceste lucruri (citat din Serviciile pentru căutătorii din Willow Creek [Willow Creek Seeker Services], de G.A. Pritchard, pag. 51). Crezând că predicarea expozițională este o pierdere de vreme, și împrumutând filozofia mentorului său, Norman Vincent Peale, Schuller "a început să comunice un mesaj al creștinismului concentrat asupra împlinirii nevoilor emoționale și psihologice ale oamenilor" (Pritchard, pag. 53). Schuller și-a descris filozofia de slujire în cartea sa din 1982 intitulată Prețuirea de sine: Noua Reformă [Self Esteem: The New Reformation], în care a chemat la o schimbare radicală a orientării bisericii de la Dumnezeu către nevoile oamenilor. Cea mai importantă problemă pentru Schuller era să determine prin diverse mijloace care era cea mai adâncă nevoie omenească asupra căreia trebuia să se concentreze biserica. El a decis că cea mai adâncă nevoie a omenirii era prețuirea de sine, o "nevoie", fiindcă veni vorba, care nu e menționată, nu se face referire la ea, nu e nici măcar sugerată în Scriptură. El a mers mai departe, înfășurându-și teologia și strategia de creștere a bisericii în jurul acestei nevoi extrem de importante. La început, filozofia lui Schuller de creștere a bisericii a fost întâmpinată cu dispreț și a fost denunțată de creștinii conservatori de pretutindeni. Însă în timp ce liderii creștini erau în prima linie a frontului teologic împotriva creștinismului orientat către nevoi, ei au fost învăluiți din toate părțile de pragmatism. Astfel s-a întâmplat că filozofia lui Schuller a avut succes, iar cei care au folosit-o au avut parte de o creștere numerică exponențială în bisericile lor. În cele mai multe domenii, adevărul nu are nici o șansă împotriva succesului; la fel s-a întâmplat și în războaiele creșterii bisericii.

Dacă Robert Schuller a fost arhitectul bisericii prietenoase cu utilizatorul, atunci Bill Hybels, pastor în biserica comunității din Willow Creek a devenit constructorul. Pornind de la premisa că "Cele mai eficace mesaje pentru căutători sunt acelea care se adresează nevoilor pe care le simt aceștia" (Înăuntrul minții lui Harry și Mary, care nu merg la biserică [Inside the Mind of Unchurched Harry and Marry], de Lee Strobel, pag. 214,215), Hybels și tovarășii lui s-au hotărât să determine căror nevoi simțite trebuia să li se acorde cea mai mare atenție. Lider al grupului, Hybels a decis că nu era vorba de prețuirea de sine, deși nu a respins-o nici pe aceasta, ci împlinirea personală (sau căutarea fericirii), urmată de identitate, companie, căsătorie, familie, eliberarea de stres, semnificația și moralitatea (ibid., pag. 70-73). Pentru Hybels, împlinirea era nevoia simțită care le cuprindea și le definea pe toate celelalte.

Deoarece, pentru fondatorii bisericii noii paradigme, nevoile simțite sunt forța motoare din spatele acțiunilor și atitudinilor oamenilor, și deoarece creștinismul, argumentează Hybels, este cel mai bun mijloc de rezolvare a problemelor și de satisfacere a nevoilor de împlinire (ibid., pag. 143), el a dezvoltat evanghelia împlinirii personale. Conform cercetărilor din cartea Serviciile pentru căutătorii din Willow Creek [Willow Creek Seeker Services], de G.A. Pritchard, canonul dinăuntrul canonului la Willow Creek este acela că ființele umane pot fi împlinite. Împlinirea impregnează totul la Willow Creek, conducând chiar la o redefinire a păcatului. "În loc să prezinte păcatul doar ca egoism și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, Hybels îl mai descrie și ca o strategie greșită de obținere a împlinirii" (ibid., p. 177).

Trebuie să observăm că, deși această strategie a nevoilor simțite nu este derivată din Scriptură, avându-și sursele în mod clar în psihologia seculară, cu toate acestea ea va deveni temelia pentru biserica noii paradigme.

Consecințele

Rezultatul invaziei psihologiei în cultura noastră a fost, după cum observa R. Albert Mohler, acela că "Americanii sunt acum adepții fanatici ai cultului împlinirii de sine și al autonomiei personale" (Viitoarea criză evanghelică [The Coming Evangelical Crisis], editată de John H. Armstrong, 'Evanghelic': Ce cuprinde un nume? ['Evangelical': What's in a Name?] de R. Albert Mohler, Jr., pag. 40). Rolul bisericii a fost să confrunte duhul veacului, pentru că, așa cum arată Wells, "Biserica este interesată de adevăr, nu de profit" (Dumnezeu în pustie [God in the Wasteland], de David Wells, pag. 76). Din nefericire, "vindecătorii vremurilor noastre - psihoterapeuții și producătorii de reclame - și-au extins influența și în viața bisericii. Vindecătorii noștri seculari au populat biserica cu verișorii lor apropiați" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 197). Chiar și "limbajul teologiei a fost înlocuit cu vocabularul terapiei" (Mohler).

Acești noi verișori au afectat fiecare aspect al vieții bisericii. Luați închinarea, de exemplu. Pastorul noii paradigme, Wes Dubin, intră în ofensivă atunci când sunt criticate serviciile sale de închinare orientate către divertisment. "Ea (închinarea) nu se rezumă la tristețe și judecata de apoi," declară el, "în care ne luăm toți Bibliile și ne plictisim unii pe alții; haideți să le arătăm că ne putem și distra" (În Numele lui Dumnezeu [In the Name of God], video cu Peter Jennings. Există o vreme și pentru distracție în biserică, însă, categoric, "scopul închinării este în mod clar să exprime măreția lui Dumnezeu și nu pur și simplu o eliberare interioară sau, și mai puțin, amuzamentul. Închinarea este teologică, nu psihologică" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], pag. 40).

Apoi mai este problema păcatului. Într-o lume psihologică, păcatul este redus la boală și dependență. Păcătosul nu mai este considerat un depravat, ci o victimă. Ce se pierde astfel este capacitatea noastră de a înțelege viața, și pe noi înșine, ca păcătoși. Atunci când biserica sensibilă la căutători adoptă limbajul și teologia psihologiei, ea încearcă să ofere rețetele psihologice pentru problemele vieții, nu pe cele biblice, pentru că, argumentează ea, lumea gândește acum în contextul psihologiei iar noi trebuie să fim relevanți. În loc să provoace și să înfrunte înțelepciunea lumii, biserica modernă urmărește să o sfințească. Rezultatul este, așa cum avertiza profetul Ieremia în zilele lui, că ei "Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu" (Ieremia 6:14).

Accentul pus pe psihologie schimbă de asemenea și punctul central al bisericii. Pritchard are dreptate atunci când spune că "În loc să privească la fața lui Dumnezeu, această învățătură le sugerează oamenilor să privească în oglinda distorsionată a psihologiei moderne" (Pritchard, pag. 233). Pritchard afirmă că, pe când participa la serviciile acelei biserici (ibid., pag. 227,235), majoritatea cărților vândute în librăria din Willow Creek erau despre psihologie și autoperfecționare, în topul vânzărilor fiind cartea "Nu mai sunt codependent [Codependent No More]" de Melody Beattie, o carte categoric anti-creștină. Acest accent pus pe psihologie, "în loc să-i încurajeze pe cei din Willow Creek să Îl cunoască și să Îl iubească pe Dumnezeu, îi încurajează să se cunoască și să se iubească pe sine, să dezvolte o puternică prețuire de sine. Scopurile și mijloacele eticii unei persoane se schimbă, de la o orientare centrată pe Dumnezeu către una centrată pe om... Creștinii din Willow Creek au acceptat contextul psihologic ca fiind fundamental pentru înțelegerea de sine și ca un ghid de încredere pentru viața de zi cu zi" (Pritchard, pag. 234).

Evaluarea făcută de Pritchard influenței psihologice la Willow Creek este letală. "Ca o ironie, în timp ce Hybels îi evanghelizează pe cei din lume către creștinism, îi evanghelizează în același timp pe creștini către lume. În timp ce aceia din audiență care nu merg la biserică (10 procente) se apropie de creștinism, creștinii din audiență (90 procente) devin adesea mai psihologici și mai lumești... În efortul de a fi relevantă, biserica din Willow Creek, în mod ironic, este în pericol de a deveni irelevantă" (Pritchard, pag. 238-239 - procentele creștinilor și necreștinilor care participă la serviciile bisericii din Willow Creek sunt estimări bazate pe cercetările autorului).

Critica adusă de Pritchard abordării orientate către nevoi în felul în care înțelegem biserica merită un citat mai lung:

Consecințele neintenționate ale acestei abordări sunt acelea că Hybels încorporează în învățăturile sale de bază părți mari din perspectiva asupra vieții a psihologiei americane, arătând că împlinirea este o consecință a vieții creștine. Există o lipsă de evaluare critică în abordarea folosită de Willow Creek pentru relevanță. Această abordare bazată pe nevoile simțite în cele din urmă le distorsionează creștinismul.

O abordare mai biblică pentru preocuparea curentă a americanilor în legătură cu împlinirea este să o numim idolatrie, pentru că asta este. Isus nu garantează celor care Îl urmează că se vor simți împliniți. De fapt, în repetate ocazii, se afirmă exact opusul: "Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea" (Ioan 15:19); "N-am venit să aduc pacea, ci sabia" (Matei 10:34); "Dacă m-au prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni" (Ioan 15:20). Tentația de a spune că creștinismul va satisface toate nevoile unui om și îi va asigura împlinirea nu este loială creștinismului biblic (Pritchard, pag. 200 - sublinierea îmi aparține).

Eșecurile neintenționate ale celor din Willow Creek sunt rezultatul unei utilizări necritice ale diverselor unelte și idei culturale (marketing, psihologie, mijloacele mass-media). În particular, greșelile lor își au rădăcina într-o înțelegere superficială a culturii americane și o stăpânire insuficientă a teologiei creștine (Pritchard, pag. 207).

Experții sensibili la căutători vor să apere marketingul ca o unealtă pe care o folosesc pentru a-i atrage pe mai mulți dintre cei asemenea lui Harry, care nu merge la biserică, să audă Evanghelia. Metodele se schimbă, mesajul rămâne același - acesta a clișeul. Ce nu par să înțeleagă în naivitatea lor este că mesajul în cele din urmă va fi modelat de metodă. Acest lucru e adevărat în special în ce privește marketingul, pentru că el "modelează felul în care cineva privește lumea. Oamenii devin 'consumatori' și 'audiențe țintă'. Acești consumatori au 'nevoi simțite', pe care 'cercetarea' le descoperă cu scopul de a modifica 'produsul' pentru a împlini aceste nevoi" (Pritchard, pag. 244).

Există o diferență subtilă, dar totuși importantă, între biserica Noului Testament și biserica noii paradigme. Biserica, ne învață Noul Testament, trebuie să Îl slăvească pe Dumnezeu și să-i învețe pe oameni cum să-I fie plăcuți. În acest proces, s-ar putea ca nevoile să fie împlinite, însă scopul bisericii nu este să împlinească nevoile oamenilor (cu excepția nevoii evlaviei). În biserica modernă, nevoia domnește; Dumnezeu există ca să împlinească nevoile lui Harry. Harry vine la Hristos, nu ca să Îl slăvească, ci pentru a găsi împlinirea și fericirea promisă pentru viața lui. Atunci când Harry este atras printr-o filozofie a nevoilor simțite, el nu va rămâne atunci când se renunță la folosirea acestei abordări. În alte cuvinte, dacă Harry este atras la biserică pentru a primi ceva, pentru a-și satisface firea, el nu va rămâne în biserică când și dacă va descoperi că Hristos îl cheamă să-și dea viața pentru El (Matei 16:25). Rezultatul este că bisericile ridicate pe mlaștina superficialului trebuie să rămână superficiale dacă speră să-i păstreze pe Harry și pe Mary.

Rezumat

David Wells a pus întrebările potrivite pentru aceste biserici sensibile la căutători: "Îndrăznește oare Biserica să devină relevantă devenind biblică? Este ea gata să rupă legăturile cu obiceiurile culturale ale timpului și să-și propună ceva cât se poate de absurd, cum ar fi recuperarea atât a cuvântului cât și a semnificației păcatului?" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], pag. 199). "Mă tem că au fost semănate de-acum semințele liberalismului total, iar în generația următoare aceste semințe vor ajunge cu siguranță la maturitate" (ibid., p. 205). Sunt de acord cu ultimul paragraf din cartea Pierderea virtuții: "Avem nevoie de credința veacurilor, nu de reconstrucția unei credințe condusă de terapie sau inspirată de comercial. Nu ne putem mulțumi cu nimic mai puțin decât această credință, pentru că fără ea lumea noastră postmodernă va pieri de foame din cauza lipsei Cuvântului lui Dumnezeu" (ibid., pag. 209).

Tradus de Florin Vidu


Apologetică