Înapoi
Acasă
Biblia

Biserica condusă de piață - Partea a 4-a

Gary E. Gilley


Banii falși sunt recunoscuți de cei ce știu să-i identifice pe cei autentici. Înainte să examinăm mesajul Evangheliei din bisericile noii paradigme, cel mai bine e să examinăm mesajul Evangheliei așa cum îl găsim în Biblie. În esență, mesajul Evangheliei e următorul: Harry (ca să folosim termenul folosit la Willow Creek pentru cei nemântuiți) este un păcătos, în răzvrătire totală împotriva lui Dumnezeu (Rom. 3:23; 5:1-12). Deșii unii ca Harry sunt religioși în exterior și unii chiar doresc darurile și binefacerile pe care le poate da Dumnezeu, nici un Harry nu Îl poate căuta cu adevărat pe Dumnezeu și nici nu Îl poate dori (Rom. 3:10-18). Ca rezultat al păcătoșeniei lui Harry, el se găsește sub mânia lui Dumnezeu (Rom. 1:18), se va confrunta cu judecata viitoare (Evrei 9:27), va muri atât fizic cât și spiritual (Rom. 6:23) și își va petrece veșnicia în iad (Apoc. 20:11-15).

Din cauza situației deznădăjduite în care se găsește Harry și a faptului că nu poate face nimic ca să se răscumpere în ochii lui Dumnezeu (Tit 3:5), Isus Hristos (numai prin har, nu datorită valorii sau importanței lui Harry, Efes. 2:8) a devenit om, a murit pe cruce (Rom. 5:8) (luând astfel păcatul lui Harry asupra Lui și satisfăcând mânia lui Dumnezeu, Evrei 2:17), a înviat din morți pentru ca Harry să poată fi mântuit de păcatul lui și să primească neprihănirea lui Hristos (Rom. 4). Deși toate acestea sunt un dar din partea lui Dumnezeu, Harry primește acest dar prin exercitarea credinței (Efes. 2:8,9) - doar crezându-L pe Dumnezeu pe cuvânt, încrezându-se că Dumnezeu îl va mântui doar dacă el crede cu adevărat.

Ce vreau să demonstrez în acest articol este că, deși mulți din tabăra celor sensibili la căutători vor subscrie la cea mai mare parte a definiției Evangheliei de mai sus, în realitate nu acesta e felul în care i se prezintă Evanghelia lui Harry. Dimpotrivă, lui Harry i se spune că, datorită valorii pe care o are în fața lui Dumnezeu, Dumnezeu Și-a trimis Fiul ca să moară pentru el (o negare a harului, conform pasajului din Evrei 1-2, unde se prezintă argumentul pentru harul lui Dumnezeu printr-o metodă unică, arătând că Hristos nu a murit pentru îngerii care au o valoare mai mare decât oamenii, ci a murit pentru oameni - numai prin har). Lui Harry i se spune că, dacă vine la Hristos, Hristos îi va împlini toate nevoile pe care el le simte și îl va conduce spre împlinirea personală. Lui Harry i se cere să se încreadă în Hristos, marele "Împlinitor al Nevoilor", lucru care va reprezenta sfârșitul căutării unei vieți de fericire și împlinire.

Eu vreau să spun că aceasta nu e deloc Evanghelia, e mai degrabă "Evanghelia după Mine", sau "Evanghelia Autoîmplinirii", "Noua Evanghelie". "Nu trebuie să confundăm niciodată dorința noastră ca oamenii să accepte Evanghelia," ne avertiza Oswald Chambers cu mulți ani în urmă, "cu producerea unei Evanghelii care să fie acceptată de oameni." "Felul în care definim problema ne va defini Evanghelia. Dacă 'marea problemă' a universului este lipsa mea de auto-prețuire, Evanghelia va fi 'descoperirea persoanei drăguțe care se găsește în tine'. Dacă marea întrebare este 'Cum putem repara societatea?', Evanghelia va fi un set de agende morale completat cu o listă de candidați aprobați. Însă oare cât de des discutăm 'marea problemă' așa cum este ea definită de Scriptură? Problema este mânia lui Dumnezeu" (Viitoarea criză evanghelică [The Coming Evangelical Crisis], editată de John Armstrong, "Recuperarea firului cu plumb [Recovering the Plumb Line]," de Michael S. Horton, pag. 256).

Harry ar veni la biserică, însă...

Motivul pentru care Harry nu vine la biserică este, în opinia susținătorilor metodelor conduse de piață, că Harry e o făptură căzută care L-a respins pe Dumnezeu și este atras prea puțin, sau deloc, de lucrurile lui Dumnezeu. Corect? Nu, nicidecum. Dimpotrivă, Harry ar veni cu drag la biserică, și L-ar primi în cele din urmă pe Hristos, dacă biserica ar învăța cum să-și facă reclamă și cum să-și prezinte mai bine produsul. Lee Strobel, fost pastor învățător la Willow Creek, acum în Saddleback Community, ne asigură că studiile de marketing au arătat că "Harry a respins biserica, însă asta nu înseamnă neapărat că L-a respins pe Dumnezeu" (Înăuntrul minții lui Harry și Mary, care nu merg la biserică [Inside the Mind of Unchurched Harry and Marry], de Lee Strobel, pag. 45). Totuși, Scriptura e foarte clară atunci când declară că omenirea Îl respinge pe Dumnezeu (Rom. 3:10-18; 5:1-12; 1Cor. 1:18 și în cont.). Lucrul pe care ni-l arată studiile de marketing este că oamenii nu și-au respins dumnezeii creați de imaginația lor - însă ei nu Îl caută pe adevăratul Dumnezeu.

Ce am învățat de fapt din studiile de marketing este că motivul real pentru care Harry nu vine la biserică este pentru că biserica e plictisitoare, previzibilă, irelevantă, flămândă după bani (ibid., pag. 80) și nu îi împlinește nevoile (ibid., pag. 58). Biserica noii paradigme operează sub credința că Harry este "Ostil față de biserică, prietenos față de Isus Hristos" (ibid., pag. 47). Ei "au concepția greșită că, dacă vrem să câștigăm lumea pentru Hristos, trebuie mai întâi să câștigăm favoarea lumii. Dacă putem face lumea să ne iubească, Îl vor accepta și pe Mântuitorul nostru. Scopul exprimat de filozofia 'prietenoasă cu utilizatorul' este să-i facă pe păcătoșii neconvertiți să se simtă comfortabil auzind mesajul creștin" (Credința nechibzuită [Reckless Faith], de John MacArthur pag. 52 [tradusă în Română cu titlul Criza spiritualității - n.trad.]).

Cum să ajungem la Harry cu Evanghelia

Este clar, atunci când cineva studiază Scriptura și nu studiile de marketing, că mesajul Evangheliei prezentat de biserica sensibilă la căutători este greșit încă de la rădăcină - are o antropologie defectă. Ea îl consideră pe Harry ca având o atracție, chiar o prietenie față de Dumnezeu, însă aceasta e înăbușită de metodele învechite ale bisericii. Odată ce este acceptată această premisă, metodologiile bisericii 'prietenoase cu utilizatorul' sunt logice. Tot ce rămâne de descoperit este ce dorește Harry într-o biserică, și într-un Dumnezeu, pentru ca să-i putem oferi aceste lucruri într-un ambalaj atractiv. În alte cuvinte, să-i facem o ofertă pe care să n-o poată refuza. Pe partea negativă, trebuie să înțelegem că "Harry, care nu merge la biserică, nu răspunde bine la cineva care predică despre porunci de genul 'Așa vorbește Domnul' (ibid., pag. 50). Nu vom ajunge la inima lui Harry folosind cheia adevărului. Pentru că, vedeți dumneavoastră, Harry e un pragmatist; întrebarea lui e: funcționează creștinismul? (ibid., pag. 56). Harry mai e și un existențialist; Experiența - nu evidența - este modul lui de a descoperi lucrurile" (ibid., pag. 59).

Știind de-acum că Harry nu este motivat de poruncile lui Dumnezeu, nici nu e interesat de adevăr, putem abandona abordarea directă. Pentru că el caută ceva care să-l ajute să-și atingă scopurile în viață și să se simtă bine în acest proces, suntem gata să împachetăm Evanghelia într-un fel care să-i atragă atenția. Biserica noii paradigme face acest lucru concentrându-se asupra Evangheliei nevoii simțite. "Problema Bisericii din zilele noastre este că pur și simplu crede că, fără ajustări, Evanghelia nu va fi prea interesantă pentru oamenii moderni" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 207). Trebuie deci să trecem la ajustări.

Evanghelia nevoii simțite

Din psihologie, biserica sensibilă la căutători a descoperit că atât generația de după al Doilea Război Mondial cât și cea imediat următoare, -->

Au învățat să se aștepte să le fie împlinite nevoile, să li se asigure slujbe, să aibă bani disponibili, să li se rezolve problemele. Rezultatul este o generație de tineri adulți care doresc și așteaptă totul imediat. Viața trebuie trăită pentru prezent. Prea puțini sunt conștienți că există o filozofie care spune că trebuie să ne facem planuri pe termen lung, trebuie să lucrăm din greu pentru ca mâine lucrurile să fie mai bune. E generația "acum", prea puțin interesată de vreo religie care vorbește despre sacrificii, cer, sau o viață mai bună cândva, în viitor. Ei vor să audă despre o credință care funcționează acum și are rezultate imediate (Strobel, pag. 57).

Dacă așa stau lucrurile, cum trebuie să proclamăm Evanghelia în fața unei generații răsfățate, egocentrice, care cere societății să-i îndeplinească orice moft? Generațiile anterioare, inclusiv cele biblice, ar fi folosit aceste trăsături drept dovezi ale păcatului în viața lui Harry. Ele l-ar fi chemat pe Harry să se pocăiască de un astfel de stil de viață, l-ar fi chemat la credința în Hristos pentru iertarea acestor păcate. Apoi l-ar fi provocat pe noul credincios Larry să-și abandoneze egocentrismul, l-ar fi chemat la o viață de sacrificiu de sine, lăsând cu smerenie ca Duhul lui Dumnezeu să-l transforme după asemănarea cu Hristos.

Însă biserica modernă vede lucrurile diferit. Strobel scrie: "Provocarea noastră, în acest caz, este să ajutăm această nouă generație de oameni care nu merg la biserică să înțeleagă că creștinismul funcționează, adică Dumnezeul Bibliei ne oferă înțelepciune supranaturală și ajutor în problemele noastre, în dificultăți, în vindecarea de rănile trecutului" (ibid.). Strobel sugerează că "această nouă generație" este diferită de generațiile anterioare, de aceea trebuie să ajungem la ea altfel decât am făcut-o în trecut. Ce a funcționat cândva pur și simplu nu mai are relevanță pentru Harry din zilele noastre. Wells a definit clar care e atitudinea predominantă atunci când a scris: "Cultura noastră sugerează că toate marile comori ale vieții ne stau la dispoziție, cât se poate de simplu, înăuntrul nostru. Omul religios s-a născut ca să fie mântuit, însă omul psihologic s-a născut pentru a i se face pe plac. 'Cred' a fost înlocuit cu 'simt'. Problema e că în ultima vreme nu ne-am simțit prea bine" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 107).

Există suficient adevăr în declarația lui Strobel ca să ne găsească nepregătiți pe cei mai mulți dintre noi. Funcționează oare creștinismul? Ne oferă Dumnezeu înțelepciune și ajutor în vremuri de restriște? Cu siguranță, însă aceasta este Evanghelia? Este ea vestea bună că Hristos a murit pentru păcatele noastre ca să ne elibereze de mânia lui Dumnezeu și să ne dea neprihănirea lui Hristos; sau este vestea bună că Hristos a murit ca să ne simțim mai bine cu privire la propria persoană și să ni se împlinească nevoile? Sunt două Evanghelii separate.

Încă vreo câteva citate din cartea lui Strobel ne vor ajuta să identificăm exact ce oferă celor necredincioși biserica noii paradigme. "Noi, din generația de după Al Doilea Război Mondial, nu venim la biserică pentru a deveni membri," spunea un pastor. "Venim să experimentăm ceva. Da, chiar să obținem ceva" (Strobel, pag. 71 - sublinierile în original). Ce vrea să experimenteze Harry? Strobel ne dă câteva exemple. "Dacă descoperi că Harry, care nu vine la biserică, suferă de o părere foarte proastă despre sine... îi poți spune cât de mult s-a îmbunătățit propria ta imagine despre tine însuți după ce ai aflat cât de prețuit ești de Dumnezeu" (ibid., pag. 92). Nu contează că acest concept al auto-aprecierii este străin de Scriptură, chiar anti-scriptural; nu contează că problema reală cu care se confruntă Harry, conform Bibliei, este mândria, nu lipsa de auto-apreciere; Evanghelia este împachetată acum astfel încât să-i ofere lui Harry ce a fost condiționat să creadă că are nevoie.

Totuși, nu toată lumea are nevoie de o îmbunătățire a ego-ului; unii caută senzații, emoție și aventură. Din fericire pentru evanghelistul care gândește rapid, Evanghelia este asemenea unui cameleon, luând orice culoare e nevoie. Strobel îi asigură pe amatorii de senzații că el a "învățat că nimic nu e mai încântător, mai provocator și mai plin de aventuri decât o viață trăită ca urmaș devotat al lui Isus Hristos. Am descoperit că există o mare diferență între emoții și emoțiile care împlinesc" (ibid,. pag. 124 - sublinierile în original).

Deci Isus Hristos poate fi oferit de-acum ca o sursă de senzații, sursa supremă de încântare. Nu numai că aceasta e o reprezentare greșită a lui Hristos, ea nici măcar nu corespunde faptelor. Mă întreb cât de încântați au fost sfinții descriși în Evrei 11:36-38 când erau batjocoriți, bătuți, omorâți, lipsiți de locuințe, trăind în gropi făcute în pământ. Biserica noii paradigme oferă o marcă de creștinism pur americanizată, a oamenilor de afaceri tineri și prosperi, care nu se găsește nicăieri în Noul Testament. "O mare parte a Evangheliei prezentate astăzi seamănă mai puțin cu Dumnezeul veacurilor și mai mult cu Zâna cea bună - oferind oamenilor din mâna lui Dumnezeu lucrurile pe care aceștia n-au fost în stare să le obțină singuri: bogăție, faimă, mângâiere și securitate" (Wayne Jacobsen, citată în revista Leadership, Vol. IV, #1, p. 50).

Evanghelia împlinirii

G.A. Pritchard, după ce a petrecut un an studiind lucrarea de la Willow Creek, a ajuns în cele din urmă la concluzia că "Hybels cred că preocuparea principală a lui Harry este împlinirea personală... Hybels învață că creștinismul va satisface nevoia pe care o simte Harry și îi va asigura împlinirea... Hybels și alți vorbitori nu condamnă căutarea după împlinire. Dimpotrivă, ei argumentează că Harry nu a căutat în locul potrivit. Întrebarea rămâne aceeași, însă răspunsul s-a schimbat. Harry întreabă: 'Cum pot să fiu fericit?' 'Primește-L pe Isus', răspunde Hybels" (Serviciile pentru căutătorii din Willow Creek [Willow Creek Seeker Services], de G.A. Pritchard, pag. 250). Analiza făcută de Pritchard e cât se poate de justă.

Să aibă oare dreptate cei din Willow Creek atunci când învață că relația cu Hristos va asigura o viață de împlinire? Într-un cuvânt, nu... Împlinirea personală este țelul dominant al vastei majorități a americanilor. În acest context, e mare ispita ca evanghelicii americani să argumenteze că creștinismul este un mijloc de obținere a împlinirii iar biserica devine un loc care promite să satisfacă dorințele emoționale. ... A argumenta în favoarea creștinismului arătând în primul rând cât este de util în satisfacerea nevoilor simțite, înseamnă de fapt a-i submina scopul principal. A învăța că creștinismul este doar un mijloc de atingere a unor obiective înseamnă a învăța că în cele din urmă acesta va deveni de prisos. Dacă cineva își poate satisface nevoile fără Hristos, atunci mesajul creștinismului poate fi dat la o parte.... Motivul decisiv pentru care oamenii trebuie să se pocăiască și să se închine lui Dumnezeu este că Dumnezeu merită acest lucru. Teologia împlinirii nu reflectă învățătura Bibliei. Găsim în Scriptură numeroase dovezi care arată că creștinismul adesea "nu împlinește"; Isus le promite ucenicilor că "în lume veți avea necazuri"... Domnul nu a promis împlinire, nici măcar alinare, în această lume, ci doar în următoarea.... Împlinirea nu este dreptul spiritual din naștere al creștinilor. Țelul vieții creștinului este credincioșia, nu împlinirea (Pritchard, pag. 254-256).

Sociologul Robert Wuthnow, încercând să examineze creștinismul modern, "sugerează că în America zilelor noastre, Dumnezeu a fost modelat ca să satisfacă nevoile oamenilor... Dumnezeu este relevant pentru americanii contemporani în principal datorită faptului că simțirea prezenței lui Dumnezeu este o mângâiere subiectivă; în alte cuvinte, religia rezolvă problemele personale, fără să se ocupe de problemele mai mari" (citat în Pritchard, pag. 260). Hybels a prins această idee și îi prezintă lui Harry, care nu merge la biserică, un portret optimist al lui Hristos care ar putea fi rezumat în cuvintele: "Dumnezeu te iubește și te va primi acolo unde ești, te va ierta, îți va satisface nevoile pe care le simți și te va împlini" (Pritchard, pag. 260). John MacArthur comentează: "Înțelepciunea marketingului cere ca ofensa crucii să nu iasă în evidență. Arta vânzărilor cere ca subiectele negative, cum ar fi mânia divină, să fie evitate. Pentru a satisface consumatorul trebuie ca standardele neprihănirii să nu fie ridicate prea sus. Semințele unei Evanghelii diluate sunt astfel semănate chiar în filozofia care conduce multe organizații în zilele noastre" (Rușinat de Evanghelie [Ashamed of the Gospel], de John MacArthur, pag. 24 [tradusă în Română cu titlul Când sarea își pierde gustul - n.trad.]).

Rezumat

Răspunzând celor care obiectează față de noua evanghelie, Strobel ripostează spunând că "aceste obiecții se referă în general la metoda folosită pentru comunicarea Evangheliei, nu la mesajul în sine, în consecință suntem liberi să folosim creativitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a prezenta mesajul lui Hristos în moduri noi, relevante pentru audiența noastră țintă" (Strobel, pag. 168). Lucrurile pur și simplu nu stau așa. Deși unele metode ne deranjează, mesajul transmis este cel care ne îngrijorează cu adevărat. Biserica noii paradigme vrea să proclame cu putere că mântuirea este numai prin har, numai prin credință, numai în Hristos. Însă ei au redefinit mântuirea. Mântuirea, conform noii evanghelii, nu mai este pur și simplu iertarea de păcat și trecerea neprihănirii lui Hristos în contul celui mântuit. Nu e eliberarea de mânia lui Dumnezeu față de un popor răzvrătit, care o merită pe deplin.

Noua evanghelie înseamnă eliberarea de o lipsă a auto-aprecierii, de goliciune și singurătate, un mijloc de obținere a împlinirii și fericirii, un mod de a primi dorințele inimii, o metodă de satisfacere a nevoilor noastre. Vechea Evanghelie era despre Dumnezeu; noua Evanghelie este despre noi. Vechea Evanghelie era despre păcat; noua Evanghelie este despre nevoi. Vechea Evanghelie era despre nevoia de neprihănire; noua Evanghelie este despre nevoia noastră de împlinire. Vechea Evanghelie este o nebunie pentru cei de pe calea pierzării; noua Evanghelie este atractivă. Mulți urmează noua Evanghelie, însă întrebarea e câți sunt mântuiți cu adevărat. Într-un moment de reflecție la validitatea metodelor folosite în Willow Creek, însuși Hybels și-a întrebat ascultătorii: "Câți dintre noi am fost vaccinați cu o concentrație slabă de creștinism? Câți dintre noi avem adevărata boală?" (citat de Pritchard, pag. 316)

"Nimic din Scriptură nu sugerează că biserica ar trebui să-i atragă pe oameni la Hristos prezentându-le creștinismul ca o opțiune atractivă... Mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier (1Cor. 1:18). Nu îl putem face altfel, dacă vrem să fim loiali mesajului... Evanghelia este dezagreabilă, neatractivă, repulsivă și alarmantă pentru lume. Ea dă în vileag păcatul, condamnă mândria, condamnă inima necredincioasă și arată că neprihănirea omenească - chiar cele mai bune, cele mai atrăgătoare aspecte ale naturii umane - sunt niște zdrențe lipsite de valoare, întinate (cf. Isaia 64:6)" (MacArthur, pag. 72, 111, 128).

Spurgeon avertiza pe vremea lui că "Atunci când vechea credință s-a dus, când entuziasmul pentru Evanghelie s-a stins, nu e de mirare că oamenii caută altceva care să le facă plăcere. Lipsindu-le pâinea, se hrănesc cu cenușă; respingând calea Domnului, aleargă cu lăcomie pe calea nebunilor" (citat în Rușinat de Evanghelie [Ashamed of the Gospel], de John MacArthur, pag. 67).

Suntem siliți să întrebăm, împreună cu Peter Jennings în documentarul care ne-a pus pe gânduri În Numele lui Dumnezeu [In the Name of God]: "Încercând să atragă mulțimile, nu cumva aceste biserici sunt în pericol să vândă Evanghelia?" Bună întrebare. În loc ca cei pierduți să fie câștigați pentru Hristos, adevărul e mai aproape de evaluarea lui Well: "Biserica își pierde vocea. Ar trebui să vorbească cu putere despre viețile distruse din această lume postmodernă, să aplice balsamul adevărului peste rănile proaspete și deschise, însă nu o face. Biserica este în derivă" (Pierderea virtuții [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 207).

Tradus de Florin Vidu


Apologetică