Înapoi
Acasă
Biblia

Atribuțiile lui Cristos

R. C. Sproul


Astăzi vom privi la atribuțiile lui Cristos. Când privim la atribuțiile lui Cristos, unul dintre conceptele cheie pe care le întâlnim este ideea că Isus Cristos este "mijlocitorul nostru". Așa cum Moise a fost numit mijlocitorul Vechiului Testament, la fel este și Cristos Mijlocitorul Noului Testament. Ce face un mijlocitor? Un mijlocitor este unul care stă la mijloc, un intermediar, unul care se așază între două sau mai multe partide și mediază de obicei o dispută, dar nu neapărat. Între Dumnezeu și oameni se află acest Mijlocitor. Când ne gândim la mijlocitori în Vechiul Testament, la cei care au intermediat sau au avut un rol în legătura dintre Dumnezeu și om, vedem că există trei tipuri de mediatori. De fapt, nu sunt numai trei, pentru că Moise constituie o tipologie aparte. Dar aceste trei tipuri întâlnite în Vechiul Testament au fost oameni aleși de Dumnezeu ca să îndeplinească o sarcină anume și au fost făcuți capabili să o îndeplinească prin ungerea Duhului Sfânt. Cele trei roluri principale ale mijlocitorilor, pe care le întâlnim în Vechiul Testament, sunt acelea de proroc, preot și împărat. Așadar, în ceea ce-L privește pe Isus, când ne uităm la atribuțiile Sale din drama răscumpărării, spunem că El este implicat sau deține ceea ce din punct de vedere tehnic poartă numele de atribuție întreită. Cristos înmănunchează toate aceste trei atribuții din Vechiul Testament într-o singură Persoană. Cristos este Prorocul nostru, este Preotul nostru și Împăratul nostru.

Care este diferența dintre aceste atribuții? Să privim la ce însemna un proroc în Vechiul Testament. Prorocul este, în cea mai mare parte, un purtător de cuvânt. El este un agent al revelației prin care Dumnezeu, în loc să vorbească direct din cer, audibil, poporului Israel, pune în gura lui cuvântul Său, acesta fiind umplut cu Duhul Sfânt. Apoi, prorocul transmite poporului Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, putem spune următoarele: prorocul stă față în față cu poporul. Dumnezeu stă în spatele lui, astfel că prorocul rostește acele cuvinte în Numele lui Dumnezeu. Mesajele lui sunt prefațate de cuvintele: "Așa vorbește Domnul." Vedem în Vechiul Testament și faptul că există o luptă asiduă între adevărații proroci ai lui Dumnezeu și prorocii falși. Iar poporul merge după prorocii falși. Ei sunt cu mult mai populari. Prorocii adevărați sunt uciși, urâți și disprețuiți. Ne gândim la Ieremia și la alții, la plângerile și problemele, suferința și necazul pe care au trebuit să le îndure pentru că poporul nu voia să audă adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ne aducem aminte că, atunci când Ieremia s-a plâns lui Dumnezeu de popularitatea de care se bucurau proorocii falși -- care vorbeau oamenilor ceea ce voiau să audă, legau în chip ușuratic rana fiicei Sionului și le spuneau oamenilor propriile lor visuri -- Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: "Proorocul care a avut un vis, să istorisească visul acesta, dar cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu." El a spus: Ieremia, încetează să-ți mai faci griji despre ceea ce fac prorocii falși. Sarcina ta, vocația ta este să fii purtătorul Meu de cuvânt; și ești chemat să spui întocmai tot ceea ce ți-am spus Eu.

Prin proroci, Dumnezeu transmite Cuvântul Său. Dar când privim la Cristos în Noul Testament, vedem că El este prin excelență Prorocul. Noi avem tendința să subestimăm acest lucru. Suntem atât de entuziasmați de dumnezeirea Lui, de faptul că este Împărat și de celelalte aspecte ale slujirii Sale, încât tindem să credem că a fi proroc este o atribuție mai puțin semnificativă. De fapt, observăm la cei care se întâlnesc cu Isus, în Noul Testament, o înțelegere progresivă, cum este de exemplu femeia de la fântână. La început ea spune: "Doamne, văd că ești proroc." Era un lucru onorabil să numești pe cineva proroc al lui Dumnezeu. Dar ea încă nu atinsese zenitul mărturisirii ei, la care ajunge abia atunci când își dă seama că El era Mesia. Dar Isus nu este un simplu proroc; este un proroc extraordinar. El nu doar că vestește Cuvântul lui Dumnezeu, El este Cuvântul lui Dumnezeu. Autorul cărții Evrei își începe epistola cu aceste cuvinte: "După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul..." care este încarnarea Cuvântului lui Dumnezeu, Cel care manifestă pe deplin tot ceea ce Tatăl I-a dat. Observați că Isus a spus: "...nu vorbesc nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu." Și astfel, El este Prorocul credincios al Noului Testament.

Un alt lucru: Isus nu este doar subiectul prorociei, ci, în Scripturi, El este Obiectul principal al Prorociei. El nu doar învață despre viitor sau vestește Cuvântul lui Dumnezeu, El este Cuvântul lui Dumnezeu și este ținta întregii învățături profetice a tuturor prorociilor vechi-testamentale. El este Prorocul nostru extraordinar.

În al doilea rând, El este Preot. Una dintre întrebările pe care le adresez adesea studenților mei la Seminar și cu care încerc să îi încurc este aceasta: care este pasajul din Vechiul Testament care este cel mai des citat sau la care se face cel mai des trimitere în Noul Testament? Cu alte cuvinte, dintre toate afirmațiile Vechiului Testament, care versete anume sunt cel mai des citate de scriitorii Noului Testament. Și răspunsul la această întrebare este Psalmul 110. Este și un motiv pentru aceasta. În acest psalm găsim o afirmație extraordinară despre caracterul lui Mesia. Dați-mi voie să citesc primele câteva versete din psalm și vedeți dacă ghiciți care anume este aceasta. "Domnul a zis Domnului meu: "Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale." Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: "Stăpânește în mijlocul vrăjmașilor Tăi!" Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îți aduni oștirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. Domnul a jurat și nu-I va părea rău: "Tu ești Preot în veac în felul lui Melhisedec." "

Din nou mergem la cartea Evrei și aici vedem cât de multă atenție se acordă preoției desăvârșite a lui Cristos. Ca și mijlocitor în Vechiul Testament, în loc ca preotul să stea cu fața la popor și să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, postura definitorie a unui preot era ca el să stea cu fața la Dumnezeu și cu spatele la popor. Pentru că, la fel ca și proorocul, preotul era un purtător de cuvânt. Dar el vorbea în numele poporului. El era cel care mijlocea pentru popor. El se ruga pentru popor. Și nu doar atât, el slujea în templu. Slujea la altar. Slujea în Sfânta Sfintelor atunci când aducea jertfe lui Dumnezeu pentru popor. Vedem că, în principal, oamenii nu își aduceau ei înșiși jertfele (chiar dacă au fost ocazii când și le-au adus singuri); jertfele principale erau aduse de marele preot în ziua ispășirii.

Am văzut că autorul cărții Evrei vede în Isus un Preot unic. Observăm că în acest Psalm 110, două lucruri sunt puse pe seama celui căruia îi este adresat. "Domnul a spus Domnului meu: Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale." Iată aici promisiunea că El va fi Împărat, dată de Tată Fiului Său. Dar câteva rânduri mai departe, El spune: "Tu ești Preot în veac în felul lui Melhisedec." În acest psalm mesianic din Vechiul Testament este făcută această promisiune că Mesia va fi atât Împărat cât și Preot.

Din nou vedem că autorul cărții Evrei subliniază faptul că preoția lui Cristos este o preoție mai înaltă decât cea stabilită pentru Aaron și seminția lui Levi, pentru că preoția Lui merge înainte de Aaron și Levi la acest personaj foarte misterios care este Melhisedec. Și din nou observăm cum autorul cărții Evrei dovedește superioritatea preoției melhisedechiene, pentru că Avraam s-a subordonat el însuși lui Melhisedec, iar Avraam îi este superior lui Levi. Și dacă Avraam îi este superior lui Levi și Levi este subordonat lui Avraam, iar Avraam este subordonat lui Melhisedec, înseamnă că Levi este subordonat lui Melhisedec. Toată această explicație din Evrei este necesară datorită liniei genealogice a lui Isus. Pentru ca să fie Împărat și să împlinească prorocia vechi-testamentală despre Împărăția lui Dumnezeu, Împăratul trebuia să Se tragă din seminția lui Iuda. Și David, desigur, făcea parte din seminția lui Iuda, iar Isus făcea parte din seminția lui Iuda, fiind născut în casa, familia și linia genealogică a lui David. Nu se punea la îndoială calificarea și acreditarea oferite de seminție pentru a fi Împărat. Dar din nou, în ceea ce privește regulile preoției, aceasta era limitată la seminția lui Levi. Și bineînțeles că Isus nu putea face parte și din seminția lui Iuda și din seminția lui Levi. Prin urmare, autorul cărții Evrei ne spune că preoția Lui împlinește acest text. Înțelegeți de ce Psalmul 110 este așa de important, aici se spune că Mesia avea să fie preot, dar nu un preot levitic. El avea să fie un preot după o altă rânduială, într-adevăr, o rânduială mai înaltă -- rânduiala lui Melhisedec.

Această preoție mai înaltă se arată în perfecțiunea morală a lui Isus, care nu trebuie să aducă jertfe pentru păcatele proprii înainte de a intra în templu. În Vechiul Testament îl vedem pe marele preot care trebuia să aducă jertfe în ziua ispășirii pentru propriile sale păcate, înainte ca să aducă jertfe pentru păcatele poporului. În plus, jertfa lui trebuia adusă în fiecare an. Și mai mult, când marele preot murea, el trebuia înlocuit de un altul. Ceea ce autorul cărții Evrei ne spune cu privire la superioritatea preoției lui Cristos este că, mai întâi de toate, El nu a trebuit să aducă jertfe pentru păcatul Său, pentru că El este fără de păcat. În al doilea rând, El nu a trebuit să repete jertfa. Jertfa pe care a oferit-o El, a oferit-o o dată pentru totdeauna. În al treilea rând, jertfa Lui nu a presupus oi și țapi. Așa cum ne spune Scriptura, sângele oilor și țapilor nu era îndeajuns ca să îndepărteze păcatul. Jertfa adusă de Cristos este jertfa propriei Sale Persoane. Și El nu a murit pentru ca mai apoi să fie înlocuit de un succesor, ci El este Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec, lucrarea Lui de mijlocire continuând și în acest moment: nu aducând în mod continuu jertfe pentru a împlini dreptatea lui Dumnezeu, ci mijlocind pentru poporul Său în fiecare zi, în templul ceresc, în Sfânta Sfintelor cerească.

Întocmai cum am văzut la rolul de proroc că Isus Cristos este atât subiectul cât și obiectul prorociei, la fel stau lucrurile și în cazul preotului -- Cristos este subiectul și obiectul preoției. Pentru că El, ca Preot, aduce jertfa în mod subiectiv, dar o aduce și în mod obiectiv; și ea este propria Sa Persoană. El este desăvârșit și este intermediarul desăvârșit acum și pentru totdeauna.

În cele din urmă, cea de-a treia atribuție pe care o întâlnim aici este și ea indicată în Psalmul 110, la început, unde spune: "Domnul a spus Domnului meu: Șezi la dreapta Mea... ". Este atribuția de împărat. Poate că vă este greu să o priviți din punct de vedere biblic, așa cum ați făcut cu atribuția de mijlocitor. Dar dacă ne întoarcem la rădăcinile din Vechiul Testament, este foarte important să înțelegem că dacă vrem să vedem o manifestare a dreptului divin al împăratului, atunci trebuie să ne uităm în Vechiul Testament. Pentru că împăratul lui Israel nu este autonom. El nu are autoritate absolută de decizie. Ci el primește această autoritate de la Dumnezeu. El este chemat să exercite o domnie dintr-o poziție secundară în toate lucrurile în care trebuie să arate dreptatea și domnia lui Dumnezeu. Desigur, istoria împăraților din Vechiul Testament este o istorie plină de corupție și de eșec în ce privește ducerea la bun sfârșit a responsabilității cu care au fost investiți inițial acești împărați. Dar împăratul lui Israel este supus legii împăratului, astfel că împăratul este el însuși un intermediar. El se află sub legea lui Dumnezeu și totuși el ajută la instituirea legii lui Dumnezeu înaintea oamenilor și la respectarea ei. Din nou spun, în Biblie, împăratul nu este independent de Dumnezeu. Împăratul este agentul lui Dumnezeu; este slujitorul lui Dumnezeu care domnește.

Acest principiu se menține în Noul Testament cu privire la magistrații civili. Biblia are în vedere două sfere de acțiune diferite pentru Biserică și Stat; și în acest sens vorbește de o separare între Biserică și Stat, întrucât cele două au sarcini de lucru diferite. Dar nicăieri în Scriptură nu întâlnim ideea de separare a Statului de Dumnezeu, deoarece conducătorii acestei lumi sunt rânduiți și aleși de Dumnezeu. Menirea lor este aceea de a sprijini dreptatea și de a instaura dreptatea; și ei vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu de felul în care și-au exercitat dreptul de stăpânire.

Cu câțiva ani în urmă, am fost invitat să vorbesc la festivitatea de inaugurare a mandatului guvernatorului din Tallahassee, Florida. Cu acea ocazie, i-am amintit cu solemnitate guvernatorului Statului: "Domnule guvernator, astăzi este ziua numirii dumneavoastră în funcție. Îmi aduc aminte de ziua când am fost numit în funcție, când a trebuit să merg înaintea presbiterilor care m-au pus deoparte pentru slujirea Evangheliei și a trebuit să fac promisiuni și să depun jurăminte. Dar astăzi, dumneavoastră veți fi numit într-o funcție de slujire. Pentru că a fi guvernator înseamnă a fi un slujitor al lui Dumnezeu. Și numai Dumnezeu vă poate face guvernator, iar El vă va cere socoteală de modul cum veți guverna." Acest lucru este adevărat pentru oricare alt guvernator, din orice națiune, indiferent de situația în care s-ar afla.

Dumnezeu vede în lumea de acum o lume condusă de împărați corupți, împărați care nu se supun legii împăratului și care se abat de la instituirea dreptății și justiției. Și modelul cel mai apropiat de împărat ideal, pe care-l găsim în Vechiul Testament, a fost el însuși un împărat corupt -- a fost David. Dar odată cu David a început era de aur a împăraților în Israel. După moartea lui, oamenii au tânjit să vadă restaurarea împărăției davidice. În proorocia lui Amos, acesta vorbește de ziua în care Dumnezeu avea să restaureze cortul căzut al lui David. Așadar, așteptarea lui Mesia de-a lungul paginilor Vechiului Testament cuprindea o tânjire și o dorință aprinsă după unul asemenea lui David. Și așa cum prezice el însuși aici, în Psalmul 110, fiul lui, Mesia, avea să domnească pentru totdeauna. Și astfel, atunci când apare Cristos, El este vestit de îngeri ca Împăratul de curând născut. De fapt, El a fost răstignit pentru că susținea faptul că este Împărat. Acesta a fost motivul supărării lui Pilat. "Despre ce e vorba cu această împărăție?" Și Isus a spus "Împărăția Mea nu este din această lume." Dar asta nu însemna că El nu avea o Împărăție. De fapt, Dumnezeu Îl face Împărat și noi vedem culminarea slujirii Sale pământești nu cu ocazia învierii Lui, ci cu ocazia înălțării Lui, când Dumnezeu Îl ridică la dreapta Sa, Îl duce la încoronare, Îl așază la dreapta Sa, în calitate de Conducător al întregului Univers, ca Împărat al împăraților și ca Domn al domnilor, a cărui domnie va ține pentru totdeauna. Iar Împăratul este Împăratul-Păstor. Nu este aceasta o idee interesantă din Vechiul Testament? David a învățat cum să fie un păstor bun prin grija arătată și prin protecția acordată oilor aflate în grija sa.

Așadar, Împăratul Mesia avea să fie un Împărat-Păstor și un Împărat-Preot, ca să nu mai pomenim de un Împărat-Proroc, care nu trebuia succedat de o nouă generație. Împărăția Lui nu are sfârșit. Domnia Lui va ține în veac. Singura diferență dintre împărăția de astăzi și cea pe care o vom cunoaște în viitor constă în vizibilitatea ei. Pentru că realitatea este că Isus este Împărat chiar acum. El deține cea mai înaltă atribuție politică din Univers, pentru că a fost pus în acea poziție de către Dumnezeu. Acesta este mesajul Crezului Apostolic atunci când spunem: "stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic." A fi la dreapta lui Dumnezeu înseamnă a te afla într-o poziție de putere, într-o poziție de autoritate, prin care El domnește, nu doar peste Biserică, ci peste întreaga lume. Îmi place să cânt acel refren muzical "Aleluia", căci cuvintele sunt luate direct din Scriptură și puse pe un fond muzical magnific. Și știți cum se termină. "El va domni din veșnicie în veșnicie, pentru totdeauna. Aleluia!" De aceea Biserica strig㠓Aleluia!", pentru că Mesia al nostru nu este numai un Proroc, nu este numai un Preot, ci este și Împăratul nostru.

Tradus de Estera Sandau


Doctrine