Înapoi
Acasă
Biblia

Perseverența sfinților

R. C. Sproul


Cu mai mulți ani în urmă am petrecut mult timp împreună cu conducerea organizației pentru tineret Young Life și am predat la Institutul Young Life din Colorado Springs. Îmi aduc aminte din acele zile că una din întrebările puse frecvent de liderii de la Young Life era: "Cum să rezolvăm această problemă a 'navigării printre cataracte'?" Cei de la Young Life nu se refereau la o excursie într-o barcă pneumatică pe apele învolburate ale râului Colorado. Prin această expresie ei descriau o situație mult prea frecvent întâlnită în cluburile Young Life, în care tinerii se implicau în organizația Young Life în ultimii ani de liceu, erau foarte activi în grupul lor, cântau împreună cu ceilalți, se rugau, participau la întâlniri, și așa mai departe. Dar apoi, după ce ajungeau la facultate, nu numai că se retrăgeau din organizația Young Life dar abandonau și credința creștină. De aceea, întrebarea pe care mi-o puneau era: "Poate o persoană să fie convertită cu adevărat și totuși să-și piardă mântuirea?" "Poate o astfel de persoană să renunțe pentru totdeauna, să își arunce credința 'la canal'?" Desigur, poziția pe care o prezentam înaintea organizației Young Life și pe care o susțin și astăzi este că, cei convertiți cu adevărat nu vor ajunge niciodată "la canal", nu își vor pierde mântuirea, pentru că noi credem că odată ce o ai, nu o mai pierzi niciodată. Iar dacă o pierzi, nu ai avut-o niciodată. Așa cum spunea Ioan: "Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri."

Asta nu exclude posibilitatea ca unii oameni să facă o mărturisire emoționantă de credință, să se implice adânc în viața Bisericii sau într-o organizație creștină, ca mai târziu să părăsească Biserica, să-și renege credința creștină și să rămână în această stare până la sfârșitul vieții. Pentru că e foarte ușor pentru unii să se convertească la o instituție și să nu aibă parte de o convertire autentică la Hristos. De fapt, obișnuiam să le spun celor de la Young Life: "Știți, punctul vostru forte este în același timp punctul vostru slab." Nu cunosc nici o organizație de pe fața pământului care să fi fost mai eficientă decât organizația Young Life în aducerea tinerilor la Evanghelia lui Hristos. Le-am spus: "Ați făcut o știință din prezentarea Evangheliei într-un mod atractiv. Acesta e punctul vostru forte. Dar e în același timp și punctul vostru slab. Pentru că prezentați creștinismul într-un mod atât de atractiv încât tinerii pot intra în cluburile voastre și pot îmbrățișa această credință fără să se confrunte vreodată cu păcatul lor, fără să se întâlnească de fapt cu Hristos."

Știm că așa-numita doctrină a "perseverenței sfinților" răspunde direct acestei întrebări: "Ne putem pierde mântuirea?" Vă amintesc că în romano-catolicismul istoric, răspunsul dat de Biserica Romano-Catolică acestei întrebări a fost: "Da, oamenii își pot pierde mântuirea. De fapt, oamenii își pierd într-adevăr mântuirea." Apoi am privit la doctrina îndreptățirii și am văzut că instrumentul indispensabil pentru îndreptățire, conform Romei, este în primă instanță botezul, prin care o persoană primește harul îndreptățirii, dar că acel har poate fi pierdut în urma păcatului de moarte. Și, dacă vă mai amintiți, păcatul de moarte e definit de Roma ca fiind mortal pentru că el ucide sau distruge harul îndreptățitor care există în suflet, făcând necesar ca acea persoană să fie îndreptățită din nou, Biserica asigurând în acest scop un sacrament cu totul nou, și anume sacramentul penitenței, al ispășirii, pe care eu l-am definit, așa cum a făcut-o și Roma, ca fiind a doua scândură spre îndreptățire pentru cei ce au naufragiat în credința lor. Astfel, ei recunosc capacitatea oamenilor de a naufragia fără să mai fie restabiliți vreodată. Aceștia pot comite păcatul de moarte și, chiar după ce au fost botezați, și-au mărturisit credința și au fost într-o stare de har, totuși ei pot ajunge în iad. Își pot pierde mântuirea. Chiar și în multe cercuri semi-pelagiene de azi persistă ideea că oamenii își pot pierde într-adevăr mântuirea.

Credința Reformată afirmă nu doar perseverența sfinților ca o consecință logică a doctrinei alegerii (așa cum și este într-adevăr). Dacă Dumnezeu îi alege pe oameni din veșnicie, atunci cu siguranță cei aleși vor rămâne aleși pentru totdeauna. Dar, desigur, se ridică întrebarea: "Poate o persoană, care nu a fost aleasă, să ajungă într-o stare de credință?" Reformatorii răspund că nu, doar cei aleși pot veni la credință. Astfel, ca un corolar al doctrinei alegerii avem doctrina perseverenței. Totuși, după părerea mea e un lucru periculos să construiești o teologie doar pe baza unor deducții logice sau a unor concluzii trase dintr-o altă doctrină, construind apoi un întreg sistem în felul acesta. Vrem să vedem dacă Scriptura are ceva de spus în această privință. În acest punct însă mesajul Scripturii pare să fie confuz pentru mulți oameni.

Pe de o parte, Pavel scrie în Epistola sa către Filipeni (aș vrea să deschideți acolo pentru o clipă), în chiar primul capitol al Epistolei sale către Filipeni, Pavel spune: "Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos." Aici Pavel își exprimă încrederea sa apostolică, spunând că ce Hristos a început, Hristos va duce la bun sfârșit. El e numit Autorul și Desăvârșitorul. Noi suntem lucrarea mâinilor Lui. Iar, ca să vorbim pe față, fără ocolișuri, Hristos nu face rebuturi. Atunci când Hristos modelează o persoană, făcând-o asemenea chipului Său, El nu e nevoit să arunce produsul finit după ce a terminat de lucrat la el.

Există însă pasaje în Scriptură care par să indice, cel puțin la prima vedere, că oamenii își pot pierde mântuirea. Însăși Pavel a spus că se poartă aspru cu trupul său și-l ține în stăpânire, ca nu cumva, după ce a câștigat pe alții, el să fie lepădat. Dar cel mai important text din Scriptură legat de această problemă a posibilității de pierdere a mântuirii este pasajul foarte controversat și complex din capitolul șase al cărții Evrei. Capitolul șase din Evrei începe cu aceste cuvinte. Un îndemn la creștere.

"De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică.
Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
(Acum ascultați ce urmează) Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului Sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor - și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și-L dau să fie batjocorit."

Avem aici un avertisment foarte serios și solemn care ne spune că e imposibil ca oamenii ce L-au răstignit încă o dată pe Hristos să fie aduși a doua oară la mântuire. Aceste cuvinte, așa cum am spus, au provocat nu puțină consternare, pentru că ceea ce învățăm în acest al șaselea capitol din Evrei pare să fie contrar esenței întregii învățături din Noul Testament, care ne încredințează că Dumnezeu ne va păstra și va desăvârși lucrarea noastră de răscumpărare în ceruri. Au fost tot felul de încercări de explicare a acestui capitol. De exemplu, mulți cred că persoana descrisă de autor aici nu e o persoană regenerată cu adevărat. Mai degrabă e vorba de un simplu membru al Bisericii. Amintiți-vă că Isus vorbește despre Biserica Sa ca fiind un loc în care există din belșug atât grâu cât și neghină. E un amestec. Și mai știm și că oamenii pot deveni membri ai Bisericii iar apoi pot părăsi Biserica fără să mai revină vreodată, așa cum am văzut mai devreme în cazul organizației Young Life. În acest sens ei devin apostați; ei cad de la credința pe care au mărturisit-o la început. Dar întrebarea e, a fost acea mărturisire autentică sau vorbim aici doar de niște oameni care sunt parte a comunității vizibile a legământului, membri ai Bisericii, dar nu au fost convertiți niciodată?
Ascultați cum sunt descriși acești oameni. "Căci cei ce au fost luminați odată..." Ne întrebăm, în ce măsură au fost luminați ei? Când cineva vine la Biserică în fiecare duminică dimineața și ascultă Evanghelia, aude citindu-se din Scriptură, se poate spune despre acea persoană că a fost luminată. Nu a fost în mod necesar convertită, dar cel puțin a văzut lumina Evangheliei. "...și au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului Sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu..." Putem spune despre toți cei prezenți în Biserică duminică dimineața că au gustat. Au participat la sacramente. Au gustat literalmente din sacramente, au auzit Cuvântul lui Dumnezeu și au fost cufundați, ca să spunem așa, în ceea ce înseamnă credința creștină. Aceste lucruri îi puteau descrie și pe cei ce erau membri ai poporului legământului în Vechiul Testament dar nu au fost niciodată convertiți. Despre astfel de oameni se spune că, dacă au căzut, e cu neputință să fie înnoiți iarăși și aduși la pocăință.

Ce mă face să cred că autorul cărții Evrei nu descrie aici simpli membri ai Bisericii ci credincioși reali este faptul că o persoană care se pocăiește cu adevărat este o persoană regenerată. Mai există și falsa pocăință, așa cum a fost pocăința lui Esau. Înțelegem acest lucru. Dar pocăința autentică, cea care aduce după ea o înnoire autentică este un rod al regenerării. Deci, dacă apostolul spune aici că e imposibil ca acești oameni să fie înnoiți iarăși și aduși la pocăință, avem un indiciu clar că a existat o vreme când ei au fost înnoiți prin pocăință. De aceea eu cred, și nu există nici o îndoială în mintea mea, că aici e vorba de credincioși.
Dacă adopt această poziție, oare nu demolez astfel doctrina perseverenței sfinților? Nu cred, din două motive. Prima întrebare la care aș vrea să răspund este: De ce vine autorul cu acest avertisment solemn? Una din problemele pe care le avem în legătură cu cartea Evrei este că, în primul rând, nu știm cine a scris-o, în al doilea rând, nu știm sigur cui a fost scrisă, iar în al treilea rând, și în acest caz prezintă o mai mare importanță, nu știm de ce a fost scrisă. Știm că în mod evident această congregație se confrunta cu o problemă serioasă. Învățații au speculat că era vorba de persecuție. Tot ei spun că oamenii se lepădau de Hristos ca să nu fie persecutați sau executați pentru credința lor. E posibil. Mai știm că poate cea mai răspândită erezie cu care a trebuit să se confrunte Biserica în primul veac a fost erezia iudaizatorilor, care a sfâșiat Biserica primară. Întreaga scrisoare a lui Pavel către galateni tratează această problemă. Și alte cărți din Noul Testament se ocupă de ea. Iudaizatorii erau cei ce insistau ca persoanele dintre neamuri convertite la creștinism să îmbrățișeze întregul iudaism al Vechiului Testament, inclusiv circumcizia ca un semn sacru. De aceea Pavel spune, în scrisoarea sa către galateni, că dacă ai fost răscumpărat de sub blestemul Legii și apoi te întorci și te supui din nou acestui blestem al Legii prin faptul că accepți circumcizia ca un ritual religios, tu, de fapt, respingi crucea. Pentru că Hristos a îndeplinit blestemul Legii. El a fost circumcis în locul nostru pe cruce, e ce ne spune Pavel în Galateni. Dacă credeți acest lucru, de ce v-ați întoarce atunci să vă supuneți aceleeași datorii pe care o aveați înainte de cruce?

Unul din lucrurile pe care comunitatea apostolică le-a făcut bine a fost că a adus disputa la un nivel personal. Nu în sensul că a atacat persoana în locul argumentului, ci disputa clasică la nivel personal însemna să adopți poziția oponentului tău și să o duci până la concluzia sa logică. Însemna să presupui ca adevărate premisele oponentului tău și să demonstrezi că, dacă ai accepta acele premise, ele te-ar conduce către o absurditate. Dacă, de exemplu, erezia avută în vedere aici în Evrei este erezia iudaizatorilor, parcă îl văd pe autorul cărții Evrei scriindu-le: "Ce se întâmplă cu voi, oameni buni? Nu înțelegeți ce înseamnă ce faceți voi aici? Nu înțelegeți că, dacă vă întoarceți la tăierea împrejur, atunci, în realitate, voi respingeți lucrarea terminată a lui Hristos? Iar dacă ați acceptat acest lucru și ați respins de fapt lucrarea terminată a lui Hristos, atunci cum mai puteți fi mântuiți? Nu mai există nici o cale ca să fiți mântuiți. Pentru că, după ce ați fost luminați, după ce ați gustat darul ceresc, dacă vă întoarceți acum din nou în Egipt și adoptați din nou vechile obiceiuri, nu mai există nici o cale prin care voi să mai puteți fi aduși înapoi vreodată. Asta atât timp cât adoptați această poziție. Pentru că voi ați respins de fapt însăși esența mântuirii."
Deci, eu cred că Apostolul vine aici cu acest gen de argumentație, spunând: Iată concluzia logică la care vă duce acest mod de gândire. De aceea el spune: "Dacă credeți în felul acesta, vă veți pierde mântuirea." Înseamnă oare aceste cuvinte că cineva își poate pierde mântuirea? Nu cred. Haideți să privim la ce se spune imediat mai jos în text.

"Măcar că vorbim astfel (sau în felul acesta), prea iubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea."

O, ce ușurare pentru minte să aud asta, pentru că aici Apostolul arată foarte clar că ce a spus mai devreme despre oamenii care își pierd mântuirea este "un fel de a vorbi, un mod de exprimare". Dar el revine cu încredere și spune, în ultimă instanță: "De la voi însă așteptăm lucruri mai bune, lucruri care însoțesc mântuirea..." Iar ceea ce însoțește mântuirea e perseverența.
Vedem același lucru și în alt loc, pe care eu îl consider important. Luați două persoane din Noul Testament, amândouă având parte de o cădere serioasă și radicală. Fiecare creștin e capabil de căderi atât de serioase și de radicale cum a fost cea a lui David. Întrebarea de aici este dacă putem avea o cădere completă și finală. Iuda a fost un membru al comunității apostolice. El a fost cu Domnul nostru în timpul slujirii Sale pământești. Dar Iuda L-a trădat pe Hristos pentru treizeci de arginți, apoi s-a dus și s-a spânzurat. Scriptura ne spune despre Iuda că a fost un drac încă de la început. Isus a prezis că Iuda va face ce a făcut. Și i-a spus: "Ce ai să faci, fă repede." În aceeași întâlnire, la aceeași masă, El i-a spus lui Simon Petru că se va lepăda de Domnul lui de trei ori. Petru a protestat vehement, spunând: "Nu voi face niciodată așa ceva, Doamne." Isus l-a privit și a spus: "Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. (Voi sunteți un fleac în mâinile lui Satan). Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi." Lui Iuda nu i-a spus aceleași cuvinte. Lui Simon însă i le-a spus. Nici nu a spus: "Simone, dacă te vei întoarce... dacă te vei pocăi..." Ci: "După ce te vei întoarce, să întărești pe frații tăi." Pentru că Simon Îi aparținea lui Hristos și el a căzut într-un mod dramatic și radical. Însă lucrarea de mijlocire a lui Hristos a avut ca efect faptul că Simon nu a fost pierdut.

Din nou, în aceeași cameră de sus în care citim rugăciunea de Mare Preot a lui Isus, în care Isus se roagă pentru ucenicii Săi, El nu se roagă doar pentru ei, ci pentru toți cei ce vor crede ca rezultat al mărturiei lor (aici suntem incluși și noi), ca aceștia să nu se piardă. De aceea, încrederea noastră în perseverența sfinților nu este o încredere bazată pe firea pământească, în care să privim la noi înșine și să spunem: "Ei bine, eu nu voi cădea niciodată. Sunt mult prea dedicat." Sună întocmai ca Simon Petru în camera de sus. De fapt, mie nici măcar nu-mi place termenul "perseverență". Îmi place mai mult "păstrare". Singurul motiv pentru care perseverăm, singurul motiv pentru care putem persevera este pentru că Dumnezeu ne păstrează. Dacă am fi lăsați singuri, am putea cădea în orice moment. Satan ne-ar putea cerne ca pe grâu. Dar încrederea noastră, în capitolul final al mântuirii noastre, se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu că El va duce până la capăt ce a început și se bazează pe eficacitatea Marelui nostru Preot care mijlocește pentru noi zi de zi. El ne va păstra.

Tradus de Florin Vidu


Doctrine