O, suflete fără ţinere de minte, trezeşte-te din visurile tale rătăcitoare; întoarce-te de la urmărirea deşertăciunilor, priveşte înăuntru, înainte, în sus, uită-te la tine, gândeşte-te la tine, cine şi ce eşti, de ce eşti aici, ce vei fi în curând.
Eşti o făptură a lui Dumnezeu, formată şi modelată de El, găzduită într-un trup la fel ca un păstor în cortul lui; nu vrei să cunoşti căile lui Dumnezeu?
O Dumnezeule, Binefăcătorul meu rănit, neglijat şi provocat, când mă gândesc la măreţia Ta şi la bunătatea Ta, mi-e ruşine de insensibilitatea mea, roşesc şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa, pentru că în nebunia mea am greşit.
Să continui să te neglijez, când fiecare din făpturile Tale cu raţiune ar trebui să Te iubească şi să profite de orice ocazie ca să-Ţi fie plăcută?
Mărturisesc că nu ai fost în toate gândurile mele, cunoaşterea Ta ca scop suprem al fiinţei mele a fost neglijată, nu m-am gândit niciodată cu seriozitate la nevoile inimii mele.
Dar, chiar dacă mintea mea este confuză şi împărţită, natura mea este pervertită, totuşi, dorinţele mele tainice sunt încă după Tine.
Nu mă lăsa să întârzii să vin la Tine; zdrobeşte vraja fatală care îmi leagă dorinţele mele păcătoase, şi dă-mi o minte fericită care se odihneşte în Tine, pentru că Tu m-ai făcut şi nu mă poţi uita.
Lasă Duhul Tău să mă înveţe lecţiile vitale despre Hristos, pentru că pricep cu greutate; ascultă-mi plânsul şi suspinul.
Tradus de Florin Vidu