Înapoi
Acasă
Biblia

Putere prin rugăciune

Edward McKendree Bounds

Capitolul 18

Rugăciunea pentru predicator


"Dacă unii credincioși care se plâng de predicatorii lor ar spune și ar arăta mai puține lucruri înaintea oamenilor și s-ar duce în schimb înaintea lui Dumnezeu să strige din toate puterile pentru ei, rugăciunile lor smerite, fierbinți și neîntrerupte ar însemna mult mai mult pe calea succesului, pentru că ar lua cu asalt și ar mișca cerul."
- Jonathan Edwards -

Obiceiul de a te ruga în mod deosebit pentru predicator nu se mai practică, sau este privit cu neîncredere. Aflăm uneori că s-a pus la cale rugăciunea în public pentru predicator ca să-i discrediteze lucrarea, ca o declarație publică a celor ce vor să arate lipsa ei de eficacitate. Practica aceasta supără lăudăroșia pregătirii și a mulțumirii de sine, dar tocmai acestea ar trebui lovite și mustrate într-o lucrare care este atât de superficială încât le îngăduie să existe. Cât despre predicator, rugăciunea nu este doar o simplă obligație a slujbei, a profesiei lui, un privilegiu, ci o necesitate. Aerul nu este mai necesar plămânilor ca rugăciunea pentru predicator; iar rugăciunea pentru el și slujba lui, e o necesitate absolută. Predicatorul trebuie să se roage, și pentru predicator trebuie să se înalțe rugăciuni; cele două propoziții se unesc într-o legătură care nu trebuie să cunoască divorțul niciodată. Ca să facă față răspunderii înfricoșătoare și să dobândească succesul suprem în marea lui lucrare, sunt necesare toate rugăciunile pe care el le poate înălța și toate rugile pe care ceilalți le înalță pentru el. Adevăratul predicator pe lângă cultivarea spiritului rugăciunii în el însuși, tânjește după rugăciunile oamenilor lui Dumnezeu.

Cu cât cineva este mai sfânt, cu atât mai mult prețuiește rugăciunea; cu atât mai clar observă cum Dumnezeu însuși apleacă urechea la rugăciune și se descoperă sufletului în măsura în care dorește fierbinte și stăruitor după Dumnezeu. Niciodată mântuirea nu-și găsește cale spre inima care nu se roagă. Duhul Sfânt nu locuiește niciodată într-un duh care nu se roagă; Hristos nu știe nimic despre creștinii care nu se roagă. Evanghelia nu poate fi răspândită de un predicator care nu se roagă. Darurile, talentele, educația, elogvența, chemarea divină, nu pot anula necesitatea rugăciunii; ele pot doar mări nevoia ca predicatorul să se roage și poporul să înalțe rugăciuni pentru el. Cu cât ochii predicatorului se deschid mai mult să vadă natura, răspunderea și greutățile slujbei sale, cu atât mai mult va vedea și va simți nevoia de rugăciune, dacă este un predicator adevărat. Și nu numai nevoia crescândă de a se ruga el însuși, ci și aceea de a chema pe alții să-l ajute prin rugăciunile lor.

În acest sens Pavel este un exemplu minunat. Dacă cineva putea răspândi Evanghelia în virtutea forței personale, prin puterea minții, prin cultură, printr-un har personal, printr-o încredințare apostolică din partea Domnului și o chemare cu totul deosebită, omul acesta era Pavel. El este un exemplu extraordinar și în ceea ce privește faptul că pentru a avea un succes deplin, predicatorul apostolic adevărat trebuie să fie sprijinit și de rugăciunile altor oameni. El cere, râvnește, se roagă cu toată pasiunea ca să primească ajutorul tuturor sfinților lui Dumnezeu. El a știut și a cunoscut faptul că pe tărâmul spiritual ca și în afară de el, puterea constă în unitate, că adunarea și concentrarea credinței, a dorințelor și rugăciunii, crește forța spirituală până ce ajunge o putere care biruie și căreia nu i se poate opune nimic. Frânturile de rugă puse una lângă alta, sunt ca picăturile de apă care alcătuiesc oceanul ce nu se teme de nici un dig. Deci Pavel cu înțelegerea deplină și clară a dinamicii spirituale, hotărât să facă o lucrare tot așa de puternică, de veșnică și de neînfrântă ca oceanul, adună toate frânturile izolate de rugăciune și le îndreaptă spre lucrarea lui. Oare soluția reușitei extraordinare a lui Pavel în lucru prin rezultate ce au impresionat Biserica și lumea nu constă tocmai în faptul că a reușit să concentreze asupra lui și asupra lucrării mai multă rugăciune decât alții?

Fraților din Roma el le scrie: "Vă îndemn dar fraților pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu, pentru mine" (Romani 15:30). Efesenilor le spune: "Faceți în toată vremea prin Duhul tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții și pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei" (Efeseni 6:18-19). Celor din Colose le accentuează: "Rugați-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată mă găsesc în lanțuri: ca s-o fac cunoscut așa cum trebuie să vorbesc despre ea" (Coloseni 4:3-4). Tesalonicenilor le poruncește cu tărie: "Fraților, rugați-vă pentru noi" (I Tesaloniceni 5:25), iar la biserica din Corint face apel scriindu-le: "Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora, să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi" (2 Corinteni 1:11). Aceasta trebuia să facă parte din lucrarea lor; ei trebuiau să înalțe mâna de ajutor a rugăciunii. Ca un îndemn de încheiere către biserica din Tesalonic cu privire la importanța și necesitatea rugăciunilor, Pavel scrie: "Încolo fraților, rugați-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească și să fie proslăvit cum este la voi și să fim izbăviți de oamenii nechibzuiți și răi" (2 Tesaloniceni 3:1-2). Lui Filimon îi cere să-i pregătească un loc de găzduire pentru că Pavel urma să-i fie musafir, ca urmare a rugăciunilor lui (Filimon 22).

Atitudinea lui Pavel în această problemă, ilustrează umilința și pătrunderea lui adâncă în taina forțelor spirituale care pot ajuta la răspândirea Evangheliei. Mai mult el dă o lecție valabilă tuturor timpurilor, arătând că pentru a putea avea reușită în lucrare, el atârna așa de mult de rugăciunile sfinților. Deci dacă Pavel avea nevoie de rugăciunile lor, cu cât mai mare este nevoia astăzi ca rugăciunile sfinților lui Dumnezeu să se concentreze asupra lucrării lor.

Pavel nu a avut impresia că insistența aceasta cu privire la rugăciune îi va scădea demnitatea, îi va micșora influența sau va reduce valoarea sfințeniei sale. Și ce-i păsa lui dacă aceasta s-ar fi întâmplat? El avea nevoie de rugăciunile lor, chiar dacă demnitatea lui dispărea, dacă influența se năruia și dacă reputația lui se întuneca.

El era chemat și încredințat ca cel mai mare dintre apostoli și fără rugăciunile lor, toată îmbrăcămintea lui n-ar fi fost desăvârșită. El a scris scrisori în toate părțile, îndemnându-i fierbinte să se roage pentru el.

Te rogi tu pentru predicatorul tău? Te rogi tu pentru el în cămăruță? Rugăciunile în public au o valoare cu totul neînsemnată dacă nu se întemeiază pe cele din cămăruță și dacă nu sunt continuarea lor. Cei ce se roagă sunt pentru predicator ce au fost Aron și Hur pentru Moise. Ei îi sprijină brațele și decid soarta bătăliei, care se dă cu atâta furie împrejurul lor.

Îndemnul și scopul apostolilor era să pună biserica să se roage. Ei n-au trecut cu vederea harul unei dărnicii de bună voie și cu bucurie. Ei nu erau neștiutori în ceea ce privește locul pe care îl are în viața spirituală activitatea religioasă și lucrul; dar nici una și nici chiar toate la un loc nu s-au bucurat în îndemnul apostolic de prețuirea și importanța acordată rugăciunii. Ca să întărească necesitatea și obligația foarte importantă a rugăciunii, ei s-au slujit de îndemnurile cele mai sfinte și mai fierbinți, de vorbirile cele mai calde, de cuvintele cele mai înțelepte și înălțătoare.

"Puneți pe toți sfinții de pretutindeni să se roage", aceasta este ținta trudei apostolilor și cheia izbânzii lor. Isus s-a luptat să înfăptuiască lucrul acesta în timpul lucrării Sale personale pe pământ. Când se uita la ogoarele coapte și la pământul ce pierea din lipsă de lucrători, L-a cuprins o milă fără margini și oprindu-Se din rugăciune, El a încercat să trezească în ucenici simțurile cu privire la nevoia de rugăciune, care erau adormite în ei, îndemnându-i: "...rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său " (Luca10:2). În scopul acesta le-a spus o pildă, învățându-i că trebuie să se roage întotdeauna și neîncetat.


Umblarea Creștinului