Înapoi
Acasă
Biblia

Putere prin rugăciune

Edward McKendree Bounds

Capitolul 3

Slova omoară


Predica care ucide poate fi, și adesea este, ortodoxă, dogmatică, indiscutabil de dogmatică. Noi iubim ortodoxia. Este bună. Ea este cea mai bună. Este învățătura curată și limpede a Cuvântului lui Dumnezeu, reprezentată de trofeele dobândite de adevăr în confruntarea sa cu eroarea, parapeții pe care credința i-a ridicat împotriva torentelor dezolante ale necredinței sau ereziei. Dar, ortodoxia clară și dură ca și cristalul, bănuitoare și militantă, poate fi slova bine-rotunjită și bine-definită, care totuși omoară. Nu este nimic mai mort decât o ortodoxie moartă, prea moartă pentru a specula, prea moartă pentru a gândi, a studia, sau a se ruga.

Predicarea care omoară poate avea înțelegerea și revelația principiilor, poate fi savantă și critică în gusturi, poate poseda fiecare detaliu al derivațiilor și gramaticii literei, poate fi în stare să potrivească litera perfect, s-o ilumineze ca și Plato sau Cicero, sau poate să fie studiată cum își studiază un jurist manualele pentru a-și pregăti pledoaria, și totuși să fie ca și o brumă înghețată și ucigătoare. Predicarea slovei s-ar putea să fie elocventă, presărată cu poezie și retorică, stropită cu rugăciune, aromată de senzație, iluminată de geniu, și totuși, toate acestea să fie costisitoarele podoabe masive și caste, florile rare și minunate ce stau pe sicriul ce adăpostește cadavrul.

Predicarea care omoară poate fi lipsită de pregătirea savantă, lipsită de prospețimea gândului sau a sentimentului, înveștmântată în generalități vagi sau în detalii plictisitoare, cu un stil dezordonat, grosolan, neaducând nici a cămăruță de rugăciune și nici a studiu, golită de idee, expresie sau rugăciune. Cât de mare și de cumplită este dezolarea unei asemenea predicări. Cât de profundă este moartea spirituală ce o aduce.

Această predicare se ocupă de suprafața și de umbra lucrurilor, și nu cu lucrurile în sine. Nu pătrunde în părțile lăuntrice. Nu are nici o perspectivă asupra vieții ascunse a Cuvântului lui Dumnezeu, și nici o pricepere a ei. Ea poate fi fidelă exteriorului, dar pentru ea interiorul este coaja care trebuie spartă pentru a ajunge la miez. Litera poate fi îmbrăcată în asemenea fel încât să atragă și să fie atrăgătoare, dar atracția să nu fie a lui Dumnezeu și nici înspre ceruri. Vina este a predicatorului. Dumnezeu nu l-a format. Niciodată, el nu s-a aflat în mâinile lui Dumnezeu, ca și lutul în mâinile olarului. A fost ocupat cu predica, cu ideea ei și finisarea ei, de cuprinsul ei și forța ei de atracție, însă lucrurile adânci ale lui Dumnezeu nu au fost niciodată căutate de el, nu le-a studiat, nu le-a adâncit și nu le-a cunoscut. El nu a stat niciodată înaintea "tronului mare și înălțat", nu a auzit niciodată serafimul cântând, niciodată nu a avut vedenia și nici nu a simțit tulburarea acelei sfințenii înfricoșătoare în care să strige într-o renunțare totală la el, strivit de slăbiciune și vină, și să aibe viața înoită, inima atinsă, purificată, aprinsă de cărbunele de pe altarul lui Dumnezeu. S-ar putea ca lucrarea lui să-i atragă pe oameni la el, la Biserică, la formă și ceremonie; dar atracția la Dumnezeu să lipsească cu desăvârșire, fără participare într-o intimă și sfântă comuniune divină. Biserica a fost zugrăvită, dar nu și zidită, impresionată, dar nu și sfințită. Viața a fost stârpită; răcoarea plutește în aerul verii, solul este pârjolit. Cetatea Dumnezeului nostru devine cetatea morților; Biserica, cimitirul, și nu tabăra unei armate vii. Slava și rugăciunea sunt înăbușite; închinarea este moartă. Predica și predicatorul au asistat păcatul și nu sfințenia, au populat iadul, nu cerul.

Predicarea care omoară este predicarea fără rugăciune. Fără rugăciune, predicatorul aduce moarte, nu viață. Predicatorul care este slab în rugăciune va fi neputincios să reînvie dând viață. (unei adunări moarte) Predicatorul care a renunțat la rugăciune, ca fiind un element predominant și firesc al lucrării sale, a golit predicarea lui de puterea de a da viață. Rugăciunea profesională este și va rămâne profesională, însă rugăciunea de ochii lumii, (căci asta este rugăciunea profesioanală - n.tr.) va ajuta predicarea să-și facă lucrarea ucigătoare. Rugăciunea profesională, răcește și ucide atât predica cât și rugăciunea. Mare parte din devoțiunea absentă și multe din atitudinile ireverențe și leneșe ale rugăciunilor bisericii, se pot atribui rugăciunilor profesionale de la amvon. Lungi, discursive, seci și moarte, sunt rugăciunile multor amvoane. Lipsite de ungere sau de inimă, ele cad asemenea gerului pe toate binecuvântările închinării. Niște rugăciuni aducătoare de moarte, ucigătoare, asta sunt. La suflarea lor, piere orice urmă de devoțiune. Cu cât sunt mai moarte cu atât mai mult se vor lungi. Nevoia unei rugăciuni scurte, vii, din inimă, prin Duhul Sfânt, directă, exactă, simplă și unsă, de la amvon, este în mare căutare. O școală care să-i învețe pe predicatori cum să se roage, așa cum Dumnezeu valorează rugăciunea, ar fi mai benefică unei adevărate pietăți, închinări și predicării, decât toate seminariile teologice.

Opriți-vă! Stați; chibzuiți! Unde am ajuns? Ce facem? Predicăm ca să ucidem? Ne rugăm pentru a omorî? A ne ruga lui Dumnezeu, marelui Dumnezeu, Creatorul Universului, Judecătorul tuturor oamenilor? Ce respect, ce simplitate, ce sinceritate, cât adevăr în părțile lăuntrice, se cere. Ce reali trebuie să fim. Cât de inimoși. Rugăciunea la Dumnezeu, este cel mai nobil exercițiu, cel mai măreț efort al omului, este lucrul cel mai real, cel mai adevărat. Să nu renunțăm odată pentru totdeauna la blestemata predicare care ucide și rugăciune care omoară, pentru a face ce este adevărat și minunat - a ne ruga cu adevărat, a predica cu viață, a coborî pe pământ puterile cerului, a primi și deschide, pentru omul sărac și slab, comorile inepuizabile ale lui Dumnezeu?


capitolul 4 | Umblarea Creștinului