Înapoi
Acasă
Biblia

Isus este de mare preț pentru temelia familiei

John Piper


Efeseni 5:21-6:9

Isus este prețios deoarece ne șterge vina. El este prețios deoarece ne oferă viața veșnică. Iar El mai este prețios deoarece prin El suntem împliniți (lit.: devenim autentici, în ideea că trăim viața așa cum am fost creați s-o trăim, adică trăim pentru scopul cu care am fost creați, n.trad.). Isus Hristos este cel mai important om care a trăit vreodată. A-L cunoaște este mai de preț decât a-i cunoaște pe cei mai celebri și mai puternici oameni pe care i-a avut istoria. A fi cunoscut și iubit de către El este o mai mare cinste decât aceea ca toți șefii de stat să se plece în prezența ta. Atunci când va trece lumea aceasta și vom sta cu toții înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu, mulți dintre voi vă veți uita în urmă cu rușine și groază văzând cât de lipsit de importanță a fost locul pe care I l-ați oferit Fiului lui Dumnezeu în viețile voastre: văzând cât de rar I-ați vorbit, cât de puțin ați învățat din Cuvântul Său, cu ce inimă împărțită erați dispuși la ascultare, cât de îngustă era sfera vieții peste care-L doreați drept Domn. Și în acea zi nu vă veți mai mira de ce ați fost atât de nefericiți în viața aceasta: nefericiți la locul de muncă, nefericiți la școală, nefericiți la biserică, nefericiți acasă. Totul vă va fi clar: supunerea cu o inimă împărțită domniei lui Hristos, arătată în trăirea noastră de zi cu zi, nu numai că-l fură pe Hristos de cinstea pe care I-o datorăm, dar ne fură și pe noi de bucuria și sensul vieții noastre.

Dacă este adevărat, așa cum am văzut săptămâna trecută în Romani 14:9, că Isus dorește atât de mult să fie Domn în viețile noastre, încât a murit cu acest scop, atunci nu reiese clar de aici că Isus dorește să fie Domn peste fiecare parte a vieții tale? Nu există moment, loc sau activitate în rutina vieții noastre de zi cu zi în care Isus să nu dorească să fie stăpânul nostru, ajutorul nostru și conducătorul nostru. Iar tu nu vei cunoaște niciodată bucurie și împlinire în îndeplinirea numeroaselor tale sarcini zilnice până nu I te vei preda în întregime Lui. Adică până nu Îi vei spune: "Fac tot ce spui, Isuse, la muncă. Fac tot ce spui, Isuse, la școală. Fac tot ce spui, Isuse, la biserică. Isuse, voi face și acasă tot, tot ce spui."

Fiecare își dorește un cămin fericit. Și majoritatea oamenilor doresc un cămin în care totul să aibă sens - un cămin care să aibă o misiune și un destin, dincolo de simpla satisfacție a îndeplinirii dorințelor noastre zilnice. Dorim cămine în care fiecare persoană să înflorească, nu să pălească. Cămine pline de aroma respectului și nu de mirosul unei continue lipse de apreciere. Cămine pline de râset și nu de amărăciune, de conversații față-n față și nu de comentarii sporadice, de pace și nu de conflict, de simțul unei misiuni comune și nu de o introvertire tot mai acută.

Importanța vieții familiei în societate și în biserică cu greu poate fi exagerată. O, cât de importantă este viața familiei în dezvoltarea personalității unui copil! Și nu numai în dezvoltarea copilașilor - ci experiența vieții de acasă determină, de asemenea, rodnicia vieților soților și ale soțiilor. Ne dorim un cămin fericit și o familie care să aibă un scop și o misiune. Iar mesajul meu de astăzi este acela că domnia lui Isus Hristos este singura temelie durabilă care poate să țină un asemenea cămin. A te încrede în Hristos ca Mântuitor, a te preda Lui ca Domn și a orienta toate relațiile din familia ta înspre El, lucrul acesta transformă căminul într-un mic rai pe pământ. Și chiar dacă unul dintre membrii familiei tale nu este credincios, există mai mult har și putere pentru dragostea ta sub domnia lui Isus decât în oricare altă parte. El este de mare preț ca temelie a familiei.

Ceea ce doresc să fac în această dimineață vizavi de textul nostru din Efeseni 5 este să scot o idee principală pe care să o ilustrez apoi, pe scurt, în relația dintre soț și soție. Ideea principală este aceasta: viața familiei creștine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în viețile celor care fac totul de dragul lui Hristos.

Efeseni 5:21-6:9 este un text destul de familiar. Vorbește despre soții și soți, despre copii și părinți și despre sclavi și stăpâni. Acestea erau cele trei tipuri de relații ce predominau într-o gospodărie tipică din acea vreme, fiind așadar nevoie ca ele să fie reglementate. Pavel răspundea la întrebarea: ce schimbări apar într-o familie atunci când membrii ei devin creștini? Însăși prezența unui asemenea text în Noul Testament (mai sunt multe altele: Col. 3:18-4:1; 1 Petru 2:18-3:7; Tit 2:4-10) arată faptul că Dumnezeu nu este indiferent cu privire la concesiile mutuale obișnuite care au loc în viața de familie. Dacă Hristos este Domnul nostru, El este Domn peste fiecare aspect al vieții tale cotidiene.

Însă ceea ce nu se cunoaște prea bine cu privire la acest text este contextul în care Pavel îl așază. Priviți înapoi la versetul 15: "Luați seama, deci, să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului. Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. ..." Apoi urmează o serie de propoziții care ne spun care este efectul umplerii cu Duhul lui Dumnezeu: "Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. " Apoi însă majoritatea versiunilor englezești (și cele românești, n.trad.) fac ceva ce cu greu ne lasă să vedem intenția lui Pavel. Ele pun un punct sau un punct și virgulă după versetul 20 și traduc versetul 21: "Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos. " Însă în original, "supuneți-vă" nu formează o nouă propoziție sau nu este un verb principal. Este un participiu din seria participiilor "vorbind", "cântând", "aducând laudă", "mulțumind". Cu alte cuvinte, versetul 21 este, alături de versetele 19-20, o explicație a ce înseamnă să fii plin de Duhul, din versetul 18. Literal, pasajul spune, deci: "Fiți plini de Duhul, vorbind unii cu alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând și aducând din toată inima laudă Domnului, mulțumind totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos și fiind supuși unii altora în frica lui Hristos. " Scopul versetelor 19-21 este acela de a enumera lucrurile care se întâmplă atunci când sunteți plini de Duhul Sfânt. În versetul 19 inimile voastre se revarsă în cântare unul către celălalt și către Domnul. Versetul 20 spune că mulțumirea se află în centrul acestor cântece revărsate din inimă. Iar versetul 21 spune că atunci când sunteți umpluți de Duhul, vă supuneți unii altora.

Când Duhul Sfânt are controlul deplin asupra vieții tale, atunci inima ta se revarsă într-un cântec de mulțumire și inima ta se supune cu smerenie în slujba celor din jurul tău. A te supune cuiva este opusul stării de răzvrătire, mânat de un sens al superiorității sau de sentimentul că ești prea bun ca să te smerești și să ajuți atunci când cineva îți cere un serviciu. Este ceea ce vrea să spună Pavel în Efeseni 4:1-2 prin: "Să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste. " Iar în Romani 15:2, "Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora." Și Romani 12:10, "În cinste, fiecare să dea întâietate altuia." Și Filipeni 2:3, "Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși." Acest gen de smerenie și disponibilitate pentru a sluji mai degrabă decât a fi slujit, pentru a da cinste mai degrabă decât a ți se da cinste este o roadă a Duhului. Și atunci când suntem plini de Duhul ne vom supune unii altora în felul acesta. Aceasta este legătura dintre versetele 18 și 21.

Însă acum apare legătura crucială cu viața de familie. Versetele de la 22 încolo sunt în mod clar o extensie și o aplicare a principiului din versetul 21. Cunoaștem lucrul acesta în principal din gramatica textului. Porunca din versetul 22, "Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri," nu are verb în original. Spune simplu, "Nevestelor, soților voștri." Lucrul acesta înseamnă că ideea este o continuare a versetului 21. Astfel, cursul ideii de la versetul 18 la 22 ar fi: "Fiți plini de Duhul ... supunându-vă unii altora în frica lui Hristos: nevestele, soților voștri, ca Domnului."

Așadar, acum ar trebui să fie evident unde ajung cu ideea mea principală: viața familiei creștine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu. Supunerea unei soții față de soțul său și dragostea unui soț față de soția sa (vs. 22-23), ascultarea copiilor și creșterea lor de către părinți (6:1-4), ascultarea slujitorilor și toleranța stăpânilor (6:5-9), toate acestea sunt expresii ale principiului din 5:21: "supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos." Iar această supunere din versetul 21 este o descriere a modului în care acționează oamenii atunci când sunt plini de Duhul Sfânt (v. 18). Prin urmare, întreaga viață a familiei este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu.

Însă ideea mea principală mai are o parte. Ea spune: "Viața familiei creștine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în viețile celor care fac totul de dragul lui Hristos." Chiar dacă Duhul lui Dumnezeu are libertatea de a se manifesta acolo unde El dorește, există o legătură stabilită de Dumnezeu între supunerea față de Hristos ca Domn și lucrarea Duhului. Pavel a spus în 1 Corinteni 12:3, "Nimeni, dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: 'Isus să fie anatema!' Și nimeni nu poate zice: 'Isus este Domnul' decât prin Duhul Sfânt." Oriunde o persoană se pleacă în umilință sub domnia lui Hristos, acolo Duhul lui Dumnezeu este la lucru. Aceasta este misiunea Duhului, de a-L proslăvi pe Isus Hristos. Isus a spus în Ioan 16:14 că atunci când va veni Duhul, "El Mă va proslăvi." Așadar, atunci când suntem plini de Duhul suntem îndrăgostiți de slava lui Hristos și ne plecăm cu plăcere înaintea lui ca Domn. Sau, s-o spunem altfel, dacă dorim să vedem pe Duhul lui Dumnezeu transformând viața familiei noastre, atunci trebuie să ne predăm total lui Isus ca Domn și să facem din fiecare activitate a vieții noastre cotidiene o jertfă de laudă la adresa Lui. Atunci când Duhul domnește în viața ta, faci totul cu gândul de a-L cinsti pe Hristos. Și în felul acesta Isus devine temelia, punctul de focalizare și scopul familiei, iar viața căminului este transformată.

Observați cum reiese acest lucru din text. După ce ni se poruncește, în versetul 18, să fim plini de Duhul, aproape fiecare verset care urmează până la 6:9 arată faptul că lucrarea Duhului este aceea de a-L proslăvi pe Hristos și de a orienta toată viața (în special viața de familie) spre El. Haideți să urmărim ideea lui Pavel. Mai întâi, în versetul 19, Duhul produce cântece pentru Isus. În versetul 20 El produce mulțumire către Dumnezeu, în Numele Domnului Isus. Apoi, în versetul 21, El produce supunere în frica lui Hristos. În versetul 22 soțiile se supun soților ca Domnului. În versetul 25 soții își iubesc soțiile cum a iubit Hristos Biserica. În 6:1 copiii ascultă de părinții lor în Domnul. În versetul 4 părinții își cresc copiii în mustrarea și învățătura Domnului. În versetul 5 sclavii ascultă de stăpânii lor pământești din toată inima, ca de Hristos. Iar în versetul 9 stăpânii se feresc de amenințări deoarece au și ei un Stăpân în ceruri. Când o familie este plină de Duhul, orice lucru este orientat înspre Hristos. Viața familiei creștine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în viețile celor care fac totul de dragul lui Hristos. Aceasta este ideea principală.

Acum aș dori să ne uităm pe scurt la două dintre aplicațiile pe care Pavel i le face acestui adevăr în textul nostru: mai întâi, un cuvânt pentru soți, apoi unul pentru soții, iar apoi, în încheiere, o provocare pentru noi toți de a fi umpluți de Duhul, supunându-ne domniei lui Hristos, de dragul familiilor noastre. Cuvântul pentru soți este acesta: Fiți plini de Duhul! Supuneți-vă domniei lui Hristos! Apoi recunoașteți următorul lucru: calitatea de cap al familiei încredințată vouă de către Dumnezeu trebuie să se exercite în dragoste, după modelul dragostei lui Hristos față de Biserică. Cred că mulți oameni greșesc astăzi spunând că, deoarece în versetul 21 este învățată supunerea reciprocă a tuturor credincioșilor unul față de altul, nu mai există nici o distincție între rolurile soțului și al soției. Însă textul pur și simplu nu ne permite o asemenea interpretare. Versetele 22-33 prezintă formele specifice pe care trebuie să le ia supunerea și ascultarea soților și soțiilor. Iar acestea nu sunt la fel. Soția este comparată cu Biserica, soțul este comparat cu Hristos. Soțul este comparat cu capul, soția este comparată cu trupul (v. 28). Dacă tot ceea ce ar fi dorit Pavel să spună ar fi fost: "Supuneți-vă unii altora!" ar fi putut să renunțe la versetele 22-33. Însă cunoaștem din alte epistole pe care le-a scris (1 Cor. 11, 1 Tim. 2) că Pavel vede în ordinea creată o distincție pusă de Dumnezeu între bărbat și femeie, distincție care face din calitatea de cap și conducător al bărbatului în căsnicie ceva potrivit și minunat.

Însă ceea ce accentuează Pavel aici în Efeseni 5:25-33 este că soții ar trebui să fie plini de Duhul Sfânt, dornici să-L proslăvească pe Isus Hristos și, astfel, gata să-și potrivească calitatea de conducători după cea a lui Hristos. Hristos și-a îndeplinit slujba de cap sau conducător al ucenicilor printr-o slujire până la sacrificiu. Isus nu a încetat să mai fie conducătorul ucenicilor atunci când s-a aplecat să le spele picioarele (Ioan 13:13-15). Iar atunci când atârna pe cruce, ca cel de pe urmă om, de dragul miresei Sale, Biserica, El n-a fost mai puțin capul ei. Vai de soții care cred că bărbăția lor pretinde din partea lor o atitudine dominantă, care să emită pretenții soțiilor lor. Aceasta nu caracterizează un cap în asemănare cu Hristos, ci un bătăuș copilăros.

Însă ideea secundară care reiese din acest text, vizavi de soți, este la fel de importantă astăzi ca și ideea principală, anume că tu trebuie să fii conducătorul și capul casei tale sub autoritatea lui Hristos. Nu lăsa ca retorica feminismului contemporan să te facă să gândești că a fi conducător în familie, după modelul lui Hristos, este ceva nepotrivit. Este lucrul de care căminele noastre au nevoie mai mult decât orice. Soților, dincolo de toată docilitatea, slujirea și supunerea față de nevoile și dorințele cele mai adânci ale soțiilor voastre, voi sunteți capul, conducătorul. Ce vreau să spun este că tu ești cel care ar trebui să iei inițiativa în lucrurile Duhului, tu ești cel care ar trebui să-ți conduci familia în rugăciune, în studiul Cuvântului lui Dumnezeu și în închinare; tu ești cel care trebuie să iei inițiativa în a oferi familiei o viziune a sensului și a misiunii ei; tu ești cel care ar trebui să iei inițiativa în modelarea structurii morale a căminului și în administrarea păcii și a bucuriei lui. Încă n-am întâlnit o soție care să fie deranjată sub o asemenea conducere după modelul lui Hristos. Însă cunosc o sumedenie de femei care nu au fericire în viață, deoarece soții lor nu au viziune morală, nu au o concepție spirituală cu privire la destinul familiei și, prin urmare, nici o dorință de a conduce pe cineva spre o direcție anume.

Ați văzut reclama la țigările Camel? Aceea cu acel macho cu părul creț, cu fața bronzată, plin de mușchi și cu o țigară atârnată în colțul gurii? Cuvintele de pe afiș sunt: "Unde e locul unui bărbat." (Reclama vorbește nu doar de un loc anume, ci și de un mod de a fi, n.trad.). Știți ce mă rog atunci când mă gândesc la această reclamă? Mă rog ca biserica noastră (biserica baptistă Bethlehem) să fie plină de oameni care, atunci când văd reclama, să spună: "Scutește-mă cu minciunile astea!"- oameni care știu că locul lor ca bărbați este pe genunchi, alături de soțiile lor, conducându-le în rugăciune. Locul unui bărbat este alături de copiii lui, conducându-i în închinare și rugăciune. Locul unui bărbat este pe scaunul de șofer, conducându-și familia la casa lui Dumnezeu. Locul unui bărbat este singur cu Dumnezeu, dis-de-dimineață, căutând viziune și direcție pentru familie. Bărbați, vă provoc în numele lui Isus Hristos, Regele nostru, să fiți la locul vostru!

Acum un scurt cuvânt pentru soții. În contextul său, Efeseni 5:22 spune: dacă sunteți pline de Duhul și supuse domniei lui Hristos, atunci veți fi supuse soților voștri ca Domnului. Acea scurtă expresie, "ca Domnului", are două implicații. Una este aceea că loialitatea supremă a femeii este față de Domnul Isus și că orice loialitate fată de ceilalți este subordonată și derivă din aceasta. Cealaltă implicație este aceea că, prin urmare, loialitatea în supunere față de ceilalți este limitată de voia revelată a lui Hristos. Asta înseamnă că forma pe care o ia supunerea unei soții va diferi în funcție de calitatea conducerii soțului său.

Dacă soțul este un bărbat evlavios care are o viziune biblică pentru familie, conducând-o în lucrurile duhovnicești, atunci o femeie evlavioasă se va bucura sub această conducere și îl va sprijini în ea. Nu se va simți zdrobită sub această conducere, așa cum nici ucenicii nu se simt zdrobiți sub conducerea lui Isus. Dacă ea va crede că viziunea lui nu este corectă sau că direcția pe care o dă nu este biblică, ea nu va sta mută, ci va ridica semne de întrebare într-un spirit blajin, putând adesea să-i păzească piciorul de alunecare. Deoarece calitatea de cap a soțului nu înseamnă infailibilitate sau refuzul de a se corecta. La fel cum nici implicarea soției în a modela direcția familiei nu implică nesupunere.

Însă dacă o femeie creștină este căsătorită cu un bărbat care nu oferă nici o viziune, nici o direcție morală, nu ia nici o inițiativă în ce privește lucrurile duhovnicești, atunci forma supunerii ei va fi diferită. Sub domnia lui Hristos ea nu va fi părtașă cu soțul ei la păcat, chiar dacă el dorește lucrul acesta. Iar acolo unde va putea, ea va oferi o viziune spirituală și o direcție morală copiilor ei. Însă chiar și în această situație ea nu va trebui să arate un spirit dominant și plin de sine. Chiar și atunci când ea trebuie, de dragul lui Hristos, să facă un lucru cu care soțul ei nu este de acord, ea poate să explice într-un duh blând și liniștit că nu dorește să-i fie împotrivitoare, însă îi este loială lui Hristos. Chiar și în această situație, ea nu trebuie să-i predice. În adâncul ființei sale el se simte îngrozitor de vinovat că nu-și asumă conducerea morală a familiei. Trebuie să-i oferi spațiu și în tăcere să-l câștigi prin dragostea ta puternică și jertfitoare (1 Petru 3:1-6).

În concluzie, există un model stabilit de Dumnezeu cu privire la conducere și supunere, la conducere și la o susținere cu bucurie a acestei conduceri. A fost conceput de către Dumnezeu și descoperit nouă, pentru ca să putem găsi fericirea în cămin și o misiune cu un scop bine definit al familiei noastre. Este lucrarea Duhului lui Dumnezeu în viețile celor care fac totul de dragul lui Hristos. Așadar, întrebarea pentru tine care dorești un cămin fericit, o misiune cu un scop bine definit și un destin pentru familia ta este: ești tu plin de Duhul lui Dumnezeu și supus domniei lui Hristos?

De John Piper. C Desiring God.
Website: www.desiringgod.org
Email: mail@desiringgod.org
Toll Free: 888.346.4700

Tradus de Tiberiu Pop


Căsătoria și familia creștină