Înapoi
Acasă
Biblia

Cea mai măreață poveste spusă vreodată
Tatăl care așteaptă (Luca 15)

Sinclair Ferguson


Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Și Fariseii și cărturarii cârteau și ziceau: "Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei." Dar El le-a spus pilda aceasta: ... (Luca 15:1-3)

Veți observa că această parabolă constă în pilda oii piedute în versetele 3-7, povestea monedei pierdute în versetele 8-10 și apoi în versetul 11:

El a mai zis: "Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: . Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea ducând o viață destrăbălată. (Luca 15:11-13)
"Și-a venit în fire și a zis: Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: Dar tatăl a zis robilor săi: Și au început să se veselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: El s-a întărâtat de mânie și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: , i-a zis tatăl, ". (Luca 15:17-32)

Cercetam pe îndelete cărțile din librăria aeroportului când am dat uimit peste o carte intitulată "Darcy's Story" (Povestea lui Darcy). Aceasta va însemna ceva pentru mulți dintre voi, pentru aceia dintre voi care fie ați citit cartea lui Jane Austen - "Mândrie și prejudecată", fie ați văzut versiunea BBC sau varianta recentă a filmului "Mândrie și prejudecată". Darcy este eroul masculin din "Mândrie și prejudecată" care se căsătorește în cele din urmă cu Elizabeth Bennet. Nu l-am apreciat pentru că nu mi s-a părut să fie la fel de bun ca "Mândrie și prejudecată" a lui Jane Austen. Aceasta era povestea spusă din punctul de vedere al lui Darcy. Aceia dintre voi care ați citit "Mândrie și prejudecată" știți că povestea este relatată din punctul de vedere al lui Elisabeth Bennet. Însă povestea, ca aproape orice poveste, are mai multe perspective și mai mult decât un singur personaj. Chiar o poveste care are de prezentat un subiect principal o va face printr-o serie întreagă de dimensiuni diferite ale relatării. Și, desigur, unele din istorisirile Domnului nostru Isus Cristos, pildele Lui, sunt în acest fel. Ele prezintă în general un singur subiect principal. Și se merită întotdeauna să se pună întrebări în legătură cu o pildă asemenea celei pe care o numim "pilda fiului risipitor". Prin urmare, care este de fapt subiectul principal al acestei pilde? Vom descoperi că Domnul Isus va spune aceeași poveste prin ochii mai multor indivizi, nu doar ai unuia. Și avem evidențiat acest aspect magnific în pilda de față pe care o cunoaștem ca "pilda fiului risipitor". Povestea este spusă prin ochii fiului risipitor. De asemenea, povestea este spusă prin ochii fratelui mai mare. Și, desigur, povestea este relatată și din perspectiva tatălui. Iar noi vom privi prin aceste trei perechi de ochi, pentru a încerca și a capta ce înseamnă cu adevărat această istorisire a lui Isus.

Dar înainte să facem acest lucru, un cuvânt doar despre pilde. Ce este o pildă? De ce a spus Isus aceste istorisiri? A fost pentru că predicile Lui ar fi fost altfel slabe și anoste, astfel încât El S-a gândit că le va însufleți iarăși prin puțin interes uman în propovăduirea Lui? În niciun caz. Aparent El era perfect capabil să predice o perioadă lungă de timp fără să spună vreo istorisire. Prin urmare, care a fost motivul pentru care a spus pilde? Desigur, El le folosea într-un fel drept oglinzi. Orice pildă este o oglindă pe care Isus o ține înaintea ochilor noștri întrebându-ne ce vedem? Iar El judecă și evaluează condiția noastră spirituală prin abilitatea noastră de a vedea lucrurile corecte în oglindă. Am un prieten care a fost de-a lungul anilor un consilier creștin binecunoscut; și mi-l amintesc spunând odată că, deseori când un creștin vine să-l vadă, una din primele întrebări pe care el le va pune este: "care pildă a lui Isus nu-ți place". Și puteți înțelege de ce spune el aceasta. Fiindcă, dacă este ceva într-o pildă (ca pilda ispravnicului necredincios sau a judecătorului nedrept), care să te irite citind-o, înseamnă că pilda este o oglindă ce a dezvăluit ce e în realitate în inima ta. Și când privim în oglinda pildelor, acestea prezintă în esență două persoane pe care trebuie să le vedem: pe noi, în adevărata noastră lumină și pe Dumnezeu, în adevăratul Său caracter. Și descoperim că, în timp ce privim la această pildă specifică prin seturi diferite de ochi, ea ar trebui să aibă mai mult decât un titlu. Este, desigur, pilda fiului risipitor. Dar este și pilda fratelui mai mare. Și, de asemenea, este pilda tatălui care așteaptă. Este și o pildă culminantă. Ascultați-o.

Este atât de interesant că, atunci când Luca începe să scrie capitolul 15 din Evanghelia sa, el nu spune: "Isus a spus aceste pilde: pilda oii pierdute, pilda monedei pierdute și pilda fiului pierdut." Luca spune: "El le-a spus această pildă", la singular. Ca și cum aceasta ar fi fost toată o singură istorisire mare. Și puteți observa cum el clădește un apogeu. Aici este un păstor care și-a pierdut una din o sută de oi. Este o femeie care și-a pierdut una din numai zece monede. Și apoi, în mod culminant, este un tată care și-a pierdut unul din singurii doi fii. Iar în cuvintele Domnului nostru Isus avem o prezentare măreață și uimitoare, desigur, mai întâi de toate, a persoanei lui Dumnezeu. Suntem meniți să privim în oglinda acestei pilde și indiferent de ce am putea vedea în legătură cu noi înșine, vom pierde din vedere aspectul esențial al pildei dacă nu vedem, stând în oglindă, reflectându-se caracterul glorios al Tatălui ceresc. Tu și eu, mulți dintre noi suntem familiarizați cu această pildă din copilărie. Nu este nimic nou de învățat? Prin harul lui Dumnezeu, chiar dacă nu este nimic nou de învățat, sunt lucruri pe care tu și eu trebuie să le învățăm mereu și mereu despre caracterul lui Dumnezeu. Cine ești și modul în care trăiești reflectă imaginea ta despre Dumnezeu și despre caracterul Său. Nu așa stau lucrurile? Acesta este locul în care ce credem realmente influențează modul în care trăim. Persoana care nu are nicio credință în Dumnezeu va trăi ca cineva care nu are nicio credință în Dumnezeu. Însă persoana care spune: "Cred în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerurilor și al pământului și în Fiul Său Isus Cristos, Mântuitorul" va demonstra prin modul în care el sau ea trăiește ce înseamnă realmente aceste cuvinte pentru el sau ea. În acest sens, la orice respirație a noastră, în fiecare zi pe care o trăim, noi arătăm lumii care este convingerea noastră cea mai profundă despre Dumnezeul pe care-L mărturisim.

Iar Isus ne învață atât de frumos în această poveste uimitoare cât de minunat este caracterul Dumnezeului în care credem, al Tatălui ceresc în care ne încredem. Dar este astfel în viața ta? Aceasta-i întrebarea. Arăți ca și cum ai fi cineva care a crezut într-un asemenea Dumnezeu? Ce fel de Dumnezeu este El? Evident că El este în primul rând un Dumnezeu care face o ofertă generoasă, chiar atunci când fiul cel mic vine și spune: "Dă-mi partea de avere care mi se cuvine". Este evident că aici este un tată care a făcut o asigurare generoasă pentru prezentul fiilor săi și pentru viitorul lor. Și într-un mod care este chiar mai evidențiat atunci când fratele mai mare vine și se plânge că nu a avut niciodată o petrecere. Iar tatăl îi spune: "Fiul meu, tot ce am este al tău." "Tot ce am este al tău." Este o manifestare a generozității copleșitoare, minunate și remarcabile a lui Dumnezeu. Și totuși, cunoașteți, dacă nu greșesc, că Biblia ne învață că acesta este aspectul cel mai obșnuit de care suntem probabil înclinați să ne îndoim. Și, desigur, eu spun aceasta din cauza capitolelor de început ale Bibliei. Primele două capitole ale Bibliei vorbesc cu putere despre generozitatea lui Dumnezeu. El creează o lume și vine la bărbat și la femeie și spune: "Vă dau tot ce am în această lume. Este totul al vostru. Acum, aveți grijă de ea. Dar este un singur lucru pe care doresc să nu-l faceți niciodată: să nu mâncați niciodată din pomul cunoștinței binelui și răului. Și făcând astfel Îmi veți demonstra că Mă iubiți, Mă cinstiți și vă încredeți în tot ce spun." Însă vă amintiți cum șarpele apare la începutul Genezei, capitolul 3, și spune: "V-a așezat Dumnezeu în această lume minunată, în această grădină frumoasă, v-a înconjurat cu toți acești copaci, a expus El înaintea ochilor voștri toată această bogăție și apoi v-a zis (și acestea sunt cuvintele din Geneza 3) că nu trebuie să mâncați din unul din copacii grădinii acesteia?" Caracterul lui Dumnezeu, generozitatea Lui părintească sunt înjosite, denaturate și distruse în cele din urmă în mințile lor până acolo că ajung incapabili să creadă în natura desăvârșită a generozității Tatălui ceresc față de copiii Săi. Și din acel moment încolo ei devin depravați în spirit. Sunt în stare să privească la Dumnezeu doar cu o înțelegere denaturată a cine este El. Când privesc în oglinda pe care șarpele o ține înaintea lor ei văd un tată care-i disprețuiește, un tată care nu-i tratează cu seriozitate, un tată care nu este generos cu ei.

Dragii mei prieteni, realitatea este că această minciună a șarpelui este preponderentă în inima umană de atunci încolo. Iar unii dintre noi, chiar creștini fiind (mai ales probabil ca și credincioși), ne chinuim să credem cu adevărat în generozitatea Tatălui ceresc. Am cunoscut atât de mulți creștini care, ori de câte ori ceva nu merge bine în viețile lor, acel instinct profund iese la iveală din ei: "El nu mă iubește cu adevărat." Și dacă această pildă ne spune ceva, ea ne vorbește despre asigurarea generoasă și dragostea Tatălui ceresc. Iar lucrul trist în legătură cu viața noastră creștină, a multora dintre noi, este că trăim ca și cum am crede minciuna șarpelui în loc să ne scăldăm în lumina soarelui, să ne bucurăm în gloria asigurării pline de îndurare a Tatălui ceresc. Acesta este primul lucru.

Cel de-al doilea lucru este acesta: nu numai asigurarea Lui generoasă, ci și harul Lui remarcabil. Iar acesta, desigur este văzut mai ales atunci când acest biet băiat se întoarce la tatăl din cocina porcilor lui. Și vă puteți imagina băiatul. El și-a pregătit de fapt discursul. Ai făcut vreodată acest lucru când erai un băiețel și când ai făcut o greșeală și știai că trebuia să spui ceva (ceea ce faci încă atunci când trebuie să spui ceva), "Trebuie să pregătesc acest discurs". Și iată-l pe acest pelerin pe drumul său de întoarcere cu această povară pe umerii săi. Iar povara era că el trebuia să-și întâlnească tatăl. Și el își pregătise discursul. "Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi." Ce face tatăl, chiar când fiul privește la bucățica de hârtie și încearcă să memoreze textul pentru a-și putea privi tatăl în ochi în loc să citească de pe foaie? El dorește să fie real și din inimă. Iar când vede casa, el doar privește la ea încă o dată și nu vede că tatăl lui s-a încins și bătrânul aleargă pe deal. Și este prins în brațele tatălui său, iar el spune: "Tată, nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi." Și înainte ca el să poată rosti ultimele cuvinte pe care le-a repetat de o sută de ori, lacrimile tatălui se rostogolesc pe față și el strigă peste umărul său, "Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget, și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit."

Ce ne spune aceasta nouă? Ne spune aceasta: că Tatăl ceresc este gata să binecuvânteze pe cei care se întorc la El. Amintiți-vă cum a fost cu tatăl vostru pământesc. Persoana de care vă temeați când vă întorceați era tatăl vostru pământesc. Iar tu și eu, prin natură, avem exact aceeași înclinație în legătură cu Tatăl ceresc. Ce pedeapsă va aduce peste mine când mă întorc la El cu vorbele mele sărace de pocăință, credință și regret și Îi spun că am păcătuit împotriva cerului și împotriva Sa și nu sunt vrednic să fiu numit fiul Său? Ei bine, El va alerga la tine și te va lua în brațele Sale. Cred că pentru unii oameni, chiar pentru unii creștini, întâlnirea cu Dumnezeu este lucrul cel mai înspăimântător din lume. Dar când te întâlnești cu El în pocăință și credință este experiența cea mai glorioasă din toată lumea să fii cuprins în brațele Sale și să simți lacrimile harului Său peste tine.

Asigurarea Sa generoasă, harul Său măreț, iar cel de-al treilea aspect despre Tatăl nostru ceresc este bucuria Lui profundă. Aceasta este o trăsătură distinctă care pare uimitoare în fiecare din aceste părți ale pildei. Dar ce face păstorul atunci când își găsește oaia? Ce ai face tu dacă erai păstor? Partea întunecată din tine ar lovi cu piciorul oaia înapoi spre casă, nu-i așa? Însă ce face acest păstor? El ridică oaia și o pune pe umeri. El duce oaia acasă și spune: "Am găsit oaia care era pierdută. Haideți să sărbătorim." Iar femeia, când își găsește moneda, mai valoraosă decât o oaie, spune: "Haideți să dăm o petrecere și să sărbătorim căci mi-am găsit moneda prețioasă." Și ce face tatăl când se întoarce fiul risipitor? El spune: "O petrecere! Să fie muzică și dans, să fie cântare, râset, bucurie!" Dacă este bucurie în cer printre îngeri pentru un singur păcătos care s-a convertit, credeți că Cel care se află în mijlocul îngerilor este trist sau posomorât? Nu, Dumnezeul nostru nu este doar un Dumnezeu măreț, care stârnește venerația și teama, El este plin de o bucurie mare. Vă amintiți că la sfârșitul cărții lui Țefania, profetul vorbește despre Dumnezeu care cântă de bucurie pentru copiii Săi. Iar Isus spune la sfârșitul lucrării Sale: "V-am spus toate aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să fie deplină în voi." Ia aminte, dacă tu ești un credincios fără bucurie, aceasta se datorează faptului că tu crezi într-un Dumnezeu lipsit de bucurie. Sunt uimit de fapt de numărul oamenilor creștini pe care-i întâlnesc și care sunt iritați de ideea unui Dumnezeu plin de bucurie. Vedeți cum exprimăm ceea ce credem realmente despre El. Iar El vorbește aici despre bucuria profundă a Tatălui nostru ceresc, asigurarea Lui generoasă, harul Lui măreț, bucuria Lui profundă.

Un ultim lucru: este atât de clar în această pildă, deși nu este niciodată bine prezentat, că toate acestea reprezintă rodul suferinței Lui profunde. Nu este așa? Profesorul Nicholas Wolterstorff de la Yale, care este un gânditor creștin de remarcă, și-a pierdut cu ani în urmă unul dintre copiii săi într-un accident de alpinism în Europa și a scris o carte despre experiența respectivă. Iar în această carte el spune: "Acum, ori de câte ori cineva dorește să știe cine este Nicholas Wolterstorff, singurul lucru pe care trebuie să-l știe este că Nicholas Wolterstorff este un om care și-a pierdut fiul." O, adâncul suferinței! Mă gândesc la adâncimea suferinței mamei mele la pierderea fratelui meu mai mare - durere inexprimabilă. Și toată această pierdere a fost păstrată în inima tatălui. De aceea bucuria este atât de mare în inima tatălui fiindcă pierderea a fost simțită atât de intens. De ce este acest aspect atât de semnificativ în istorisirea de față? Fiindcă în această istorisire sunt de fapt trei fii: fiul cel mic, care pleacă de acasă, fiul cel mare, care stă acasă și Fiul etern, care relatează întâmplarea. Iar povestea acestui Fiu etern este că, la scurt timp, El va fi abandonat la cruce și va striga: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Într-un anumit sens, El Și-a pierdut Tatăl. Și va fi un strigăt care răsună ca un ecou în inima Tatălui ceresc - cu siguranță, mult mai sfâșietor decât strigătul regelui David la moartea fiului său, Absalom. "O, Absalom, fiul meu, fiul meu!" (2 Sam. 19:4)

Ceea ce face povestea din Luca 15 posibilă și glorioasă este întâmplarea care are loc în afara istorisirii din Luca 15. Amintiți-vă cum rezumă Pavel aceasta în ceea ce mi se pare a fi una dintre rostirile cele mai mărețe din toată istoria: că Dumnezeu nu Și-a cruțat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți. Cum nu ne va da împreună cu El toate lucrurile? (Rom. 8:32) O, ce lucru extraordinar este să te ridici și să spui: "Cred în Dumnezeu Tatăl." Și El te așteaptă. Așteaptă ca tu să crezi în El, ca Cel ce se îngrijește cu generozitate, ca Dumnezeul harului măreț, ca Dumnezeul bucuriei profunde, care a îndurat suferința mare a morții Fiului Său ca să te aducă acasă. Mă întreb dacă este cineva astăzi care se află, în mai multe sensuri, departe de casă. O, vino acasă! El te așteaptă.

Tatăl nostru ceresc, cât de bun și îndurător ești Tu. Ajută-ne pe toți să ne încredem în Tine ca și copiii Tăi, pentru ca viața noastră să vorbească despre harul Tău minunat. Și ajută-i pe aceia dintre noi care nu sunt siguri dacă se încred în Tine să vină și să se încreadă în cele din urmă în Tine pe deplin și cu adevărat. Ca și noi să putem experimenta harul Domnului Isus Cristos și marea Ta bunătate. Ne rugăm în Numele lui Isus, Mântuitorul nostru. Amin.

Tradus de Lacrisa Novac


Studii Biblice