Înapoi
Acasă
Biblia

Cea mai măreață poveste spusă vreodată
Fiul îndepărtat I (Luca 15)

Sinclair Ferguson


Suntem la mijlocul unei serii foarte scurte de predici în trei părți din pilda care este cunoscută în mod obișnuit ca "pilda fiului risipitor". Prin urmare, vom citi din Evanghelia după Luca, capitolul 15, versetele 11-24. Să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu.

El a mai zis: "Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea ducând o viață destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Și-a venit în fire și a zis: Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: Dar tatăl a zis robilor săi: Și au început să se veselească." (Luca 15:11-24)

Cu ceva timp în urmă m-am întâlnit cu un prieten de mulți ani. Cred că nu-l mai văzusem de aproximativ douăzeci și cinci de ani. Iar în acele zile mult îndepărtate de când îl știam era liderul unei formații de muzică rock. Era solistul, organizatorul, precum și chitaristul principal al trupei. Iar formația era numită după el. Și pe parcursul conversației l-am întrebat iarăși despre muzică, iar el devenit foarte entuziasmat. Formația continua, iar el mai cânta încă. Și era atât de entuziasmat. A alergat la mașina lui și mi-a adus trei dintre cele mai recente CD-uri ale formației lui, presupunând pe bună dreptate că eu nu sunt la curent în ceea ce privește cariera lui muzicală. Și le-am ascultat de dragul prieteniei. A fost însă unul dintre cântece care m-a intrigat în mod deosebit. Se numea "Pantofii vagabondului". Iar vagabondul din cântec era Isus. Era un cântec despre cum mergea Isus prin Galileea, așa cum relatează Noul Testament, făcând bine și învățând oamenii, desigur, mai ales prin pildele Lui. Și era un refren care se repeta în acest cântec și care mi s-a întipărit în minte. Aspectul care m-a intrigat era că parte din el se baza pe modul în care se încheie Evanghelia după Ioan. Iar cuvintele erau acestea: "Dacă toate lucrurile pe care le-a făcut El ar fi fost întru câtva scrise, cărțile n-ar putea încăpea în întreaga lume." Dar apoi urmau alte două versuri în refren care sunau astfel: "Dacă toate glumele pe care le-a spus El ar fi fost cumva scrise, râsul n-ar încăpea în întreaga lume." Și în timp ce conduceam mașina ascultându-l pe prietenul meu cântând acele versuri, m-am gândit: Mă întreb dacă aceste cuvinte în special, nu doar ideea că Isus era un fel de învățător ambulant și un făcător de minuni care umbla din loc în loc, i-ar ofensa pe creștini; mă întreb dacă creștinii ar fi ofensați de ideea că Isus a spus glume sau a făcut oamenii să râdă?

Și totuși, când citiți Evangheliile (sper că atunci când citiți Evangheliile) ascultându-L pe Isus, nu puteți să nu simțiți că, în câteva din aceste pilde pe care le-a spus, El expune într-o așa măsură absurditatea condiției umane încât trebuie să fi fost unii oameni în spatele mulțimii care să-și fi dat mâna, în semn de salut, când au înțeles cele spuse de Isus. În aceste pilde din Luca 15 Isus este de fapt în procesul (dacă aș putea s-o exprim în cuvintele prietenilor mei) de a spune o glumă împotriva Fariseilor, care erau atât de plini de ei înșiși și atât de critici față de modul în care îi plăcea lui Isus să fie cu cei marginalizați și păcătoși. Și am început să mă gândesc la glume. Ce anume face ca ceva de genul glumei să te facă să reacționezi din punct de vedere fizic? O glumă este ceva ce înțelegi cu mintea ta, nu-i așa? Dar te face să zâmbești sau încerci să nu zâmbești. Sau poate chiar să determine o explozie de râs. Ce anume cauzează asta? Desigur, este caracterul neașteptat al poantei, nu-i așa? Fiindcă erai condus spre o singură concluzie și deodată ai descoperit că, de fapt, concluzia era chiar opusul a ceea ce ai crezut că va fi, iar situația se prezintă într-o lumină cu totul nouă. Desigur, despre asta este întru totul vorba în pilda de față. Este o pildă despre cei care credeau că sunt aproape de Dumnezeu și-i disprețuiau pe cei care se îndepărtau de Dumnezeu. Și adevărul problemei este că gluma îi vizează pe Farisei fiindcă, deși ei se considerau ca fiind acasă, erau, de fapt, în cealaltă categorie, a celor care au venit acasă. Și, prin urmare, în secțiunea centrală a pildei această situație care-i privește pe Farisei este accentuată magnific de Domnul nostru Isus în moduri diverse și numeroase. El ne descoperă lucruri pe care nu ne-am fi așteptat niciodată să le vedem și să le înțelegem atunci când dăm ascultare cum se cuvine învățăturii Lui.

El se focalizează în secțiunea centrală a pildei pe ce i s-a întâmplat fratelui mai mic care a plecat de acasă. Și cred că putem rezuma experiența acestui om, din ceea ce spune Isus despre el, esențial în trei expresii care apar practic pe buzele lui pe parcursul pildei. Prima expresie este aceasta: "Dă-mi ceea ce vreau." Cea de-a doua este aceasta: "Privește-mă în nevoia mea." Și cea de-a treia este aceasta: "Primește-mă înapoi ca pe unul din argații tăi." "Dă-mi ceea ce vreau." El vine la tatăl său. Așa cum știți, conform tradiției din acele zile, după moartea tatălui, fratele mai mare urma să primească două treimi din avere, iar cel mai mic o treime din avere. Și pentru toate scopurile practice ale evenimentului acest băiat îi spune tatălui său: "Doresc ca tu să fi murit. Dă-mi ceea ce-mi va reveni după moartea ta." Dincolo de orice altceva, cuvintele sunt o insultă profundă. Însă, desigur, aspectul pe care dorește Isus să-l observăm în această istorisire, care, așa cum am văzut data trecută, este o oglindă a condiției umane în care vrea ca noi să privim, este modul în care suntem noi înșine reprezentați în această pildă dramatică. Adevărul este că ce descrie Domnul Isus aici, în termeni vii, este condiția spirituală decăzută a noastră a tuturor. Astfel, noi vrem să fim independenți de Dumnezeu, vrem să ne trăim propria noastră viață; și, în cel mai bun caz, îi acordăm lui Dumnezeu puțin spațiu, la distanță mare, de unde să poată interveni la nevoie. Acesta este unul din marile paradoxuri ale vieții umane: atunci când Dumnezeu nu intervine în anumite situații, oamenii, care nu i-ar îngădui niciodată să intervină în vreo situație din viața lor, se plâng: "de ce nu face Dumnezeu ceva în legătură cu asta?" Și aceasta-i imaginea băiatului de față.

Cu ani în urmă, am ascultat o emisiune la postul de radio BBC din Anglia. Era un grup de oameni faimoși care descriau imaginea lor despre cer. Și, în timp ce ascultam emisiunea am început să observ că era ceva constant în răspunsuri de fiecare dată când îi era pusă unuia dintre acești oameni renumiți întrebarea: "În ce mod vă imaginați cerul?" Și la sfârșitul emisiunii de o jumătate de oră am închis radioul din mașină și am realizat că nici măcar unul singur dintre acești oameni faimoși nu-L menționaseră pe Dumnezeu în descrierea cerului. Mi-a amintit de cuvintele înspăimântătoare ale filozofului german Friedrich Nietzsche, care sunt, în atât de multe privințe, o mărturisire a inimii multora dintre noi: "Dacă există Dumnezeu, cum pot suporta eu să nu fiu acest Dumnezeu?" Așa cum a spus odată William Temple, arhiepiscop de Canterbury: "Mă fac pe mine într-o mie de moduri centrul universului meu."

Iar bietul băiat o sfârșește într-o țară îndepărtată în mare nevoie. Și este interesant, dacă ați fi ascultat pilda pentru prima dată, ați fi înțeles această sintagmă - "țară îndepărtată" - a fost expresia folosită în mod repetat cu referire la întreg poporul Israel, când Dumnezeu a adus peste ei judecata Sa, fiindcă ei au păcătuit împotriva Lui. Iar El a îndepărtat de la ei cele mai prețioase bogății pe care le aveau și i-a trimis, așa cum a promis, într-o țară îndepărtată, fiindcă a înțeles că doar atunci când ei erau lipsiți de toate resursele proprii exista o posibilitate ca să-și amintească de faptul că era hrană suficientă, mai mult decât suficientă, în casa Tatălui ceresc. Iar Isus spune această narațiune ca să ne arate acest fapt. Dumnezeu nu este menționat în această istorisire, însă Dumnezeu se află pretutindeni în ea. Și este cu adevărat o ilustrație vie a modului în care lucrează uneori Dumnezeu în viața unei persoane, ca să determine (ca să zic așa) providențial aspirațiile noastre cele mai dragi să se dezintegreze asemenea mulțimii boabelor de nisip în mâinile noastre. Și noi experimentăm ceea ce unii au numit mila severă a lui Dumnezeu. "Dă-mi." Și el primește totul. Însă la sfârșitul zilei realizează că nu are absolut nimic.

Și astfel începe să strige la Dumnezeu: "Privește-mă în nevoia mea!" "Dă-mi ceea ce vreau acum!" "Privește-mă în nevoia mea!" El se află într-o țară îndepărtată. Și observați această ilustrație vie pe care o oferă Isus. Omul care are totul, când este absorbit de toate lucrurile lui, descoperă în cele din urmă că în loc să fie liber e de fapt sclav. Desigur, vedem acest gen de lucruri întâmplându-se literalmente și fizic cu oamenii. Ei ajung sclavi. Devin dependenți. Însă Isus nu vorbește doar despre acei oameni. El vorbește despre noi înșine. Cum este posibil să fii într-o țară foarte îndepărtată unde ești departe de Dumnezeu și nu ai nicio resursă spirituală?

Îmi amintesc că am observat-o cu ani în urmă pe fiica noastră citind una din cărțile ei de patologie de la școala medicală și am întrebat-o dacă pot să mă uit și eu prin ea. Să fiu sincer, mi-era cam greu să mă uit prin ea. Conținea diagrame desenate genial de acei minunați ilustratori medicali referitoare la modul în care arată lucrurile în interiorul tău atunci când funcționează groaznic de rău. Și, fiindcă și ea este o artistă talentată, îmi amintesc că i-am spus: "Știi, Rut, mi-ar plăcea să scriu o carte cu tine, despre patologia spirituală. Eu aș scrie cuvintele, iar tu ai putea face diagramele referitoare la sufletele noastre - cum trebuie să arate ele în ochii lui Dumnezeu și cât sunt de deformate din punct de vedere spiritual." Cum ar arăta imaginea scanată a relației tale cu Dumnezeu? Ai fi departe de casă? Ai fi bolnav din punct de vedere spiritual? Ai fi cheltuit toate resursele tale spirituale? Ai fi strigat către Dumnezeu: "O, Dumnezeule, privește-mă în nevoia mea"?

Și desigur, marele moment de răscruce în această istorisire se află în aceste cuvinte minunate: "El și-a venit în fire." Dragii mei prieteni, acesta poate fi un șoc puternic pentru noi. Iată-l pe acest tânăr în șanț și el nu și-a venit încă în fire. Uneori gândim cu nesăbuință că, dacă ne-am afla în lipsuri, am striga către Dumnezeu. Dar sărăcia în sine nu-i face pe oameni să strige la Dumnezeu. Dumnezeu ar putea, ca să zic așa, să ne lipsească de toate bunurile noastre și, noi, în schimb, să devenim înverșunați față de El. Printr-o anumită lucrare de bunătate acest tânăr își vine în fire și începe să mediteze: "De ce sunt aici? De ce sunt în această condiție? În casa tatălui meu este pâine suficientă și chiar mai multă decât este necesar." Și începe să reflecteze la posibilitatea de a se întoarce la tatăl său. Este realmente o speculație să spui că el, atunci când se afla în acea poziție, trebuie să se fi gândit în mod sigur de multe ori la tatăl său, la fratele său mai mare, la casă și la situația de acolo. Însă, într-un anume fel, de data aceasta i-a captat atenția. Și, desigur, acesta este modul în care lucrează frecvent Dumnezeu. Citim parabola fiului risipitor. Mulți dintre noi am auzit-o din copilărie și îi acordăm atenție doar în trecere. Iar apoi, în moduri neobișnuite, Dumnezeu începe să lucreze în viața fiecăruia dintre noi, iar noi începem să strigăm către El: "O, Doamne, ai milă de mine, privește cu îndurare spre mine!" Este într-adevăr un lucru foarte misterios.

Am vorbit odată cu un tânăr care a ajuns la credința creștină ascultând o înregistrare audio a unei predici rostite de mine. El a luat-o de la spălătoria părinților lui. Se afla departe. Era un fiu risipitor, departe de Dumnezeu. Iar tatăl său mi-a spus că el a ascultat acea înregistrare în fiecare zi timp de o lună. Și apoi, în ultima zi, el a ajuns la o credință vie în Isus Cristos. Vă întrebați, ce s-a întâmplat în celelalte douăzeci și nouă de zile ale lunii? Vedeți, acestea sunt momente de criză spirituală, momente de decizie spirituală. Momentul în care îți vii în fire și realizezi cât de disperată este nevoia ta de harul lui Dumnezeu și mila mântuitoare a lui Dumnezeu - acesta este momentul ce nu trebuie neglijat, fiindcă s-ar putea să nu mai apară niciodată.

Iar el s-a privit în oglindă, s-a văzut în nevoia lui și a realizat că fusese căutat și că trebuia să se întoarcă acasă. Așadar, el începe prin a spune: "Dă-mi ceea ce vreau." Și ajunge să spună: "Privește-mă în nevoia mea." Iar apoi, când se întoarce acasă (așa cum am văzut ultima dată), ni-l imaginăm repetându-și discursul: "Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi." Acestea sunt chiar cuvintele pe care le folosește el. Iar acesta este un lucru remarcabil. Știi că ai ajuns realmente la credința adevărată când tot ce îți dorești să faci este să-L slujești pe El, atunci când aceasta e aspirația cea mai înaltă a vieții tale - ca Dumnezeu să te accepte măcar ca pe unul din slujitorii Săi, iar tu să stai în pragul Casei lui Dumnezeu (Ps. 84:10). Atât timp cât poți fi în Casa Domnului, tu vei face orice dorește El în casă, doar să poți fi în cadrul familiei. Iar el își pregătește micul său discurs ca să poată lua locul cel mai de jos în familie. Și brațele tatălui sunt în jurul lui strângându-l cu multă căldură odată ce el a spus: "Tată, am păcătuit împotriva cerului și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău, fă-mă..." Dumnezeu Tatăl, prin Isus Cristos, nu are niciun angajat. Și vedeți, în momentul în care veniți la El și-I spuneți: "Doresc să fiu argatul Tău", vedeți greșeala pe care o faceți? Noi am spus: "Doamne, dacă pot să-mi câștig drumul înapoi în favoarea Ta, dacă pot face acest lucru pentru Tine." Iar El nu va accepta. El ne va accepta doar în termenii stabiliți de El. El are numai fii și fiice, niciodată argați. Iar aceasta este tocmai istorisirea a ceea ce va spune mai târziu apostolul Pavel în Romani 8:15 și 16, când se bucură de această realitate că Dumnezeu, spune el, nu ne-a dat un duh de frică, de groază, de sclavie, ca să ne aducă înapoi în robie, ci El ne-a dat duhul Fiului Său prin care noi strigăm Ava, Tată. Singurul lucru pe care dorea fiul cel mic să-l ceară de la Tatăl lui era să fie un slujitor, un argat. Însă, în mod minunat, Tatăl a refuzat să i-l ofere, fiindcă El dorea ca acesta să fie un fiu. Mă gândesc la acel imn compus de Charles Wesley, care înseamnă pentru mine mai mult decât aș putea să exprim în cuvinte și în adevărul căruia cred că trăiesc mereu. Ascultați versurile:

"O, Isuse, plin de har iertător,
Mai plin de har decât sunt eu de păcat,
Totuși, încă o dată caut fața Ta;
Deschide-Ți brațele Tale și cuprinde-mă,
Și binevoiește să vindeci alunecările mele de la credință,
Și arată-Ți încă dragostea față de acest păcătos lipsit de credință."

Dragii mei prieteni, cred că este lucrul cel mai important din lume ca cineva să poată face o descoperire în legătură cu Domnul Isus Cristos - că El este mai plin de har decât sunt eu de păcat. Unii dintre noi suntem prea temători să venim la El fără rezerve, fiindcă ne îndoim că El are atât har cât ne trebuie pentru iertarea păcatului nostru trecut. Însă El este mai plin de har decât suntem noi de păcat. El își deschide brațele să ne cuprindă și să ne vindece cu bunăvoință alunecările în păcat; și să ne iubească încă pe noi, păcătoși lipsiți de credință. Nu-i de mirare că unii, probabil huligani, dansau în spatele mulțimii și se bucurau spunându-și: "N-am știut niciodată că Dumnezeu era în felul acesta! N-am știut că Isus Cristos era astfel!" Dar nu există alt Dumnezeu, nu există alt Cristos când venim la El și luăm parte la această narațiune a unei convertiri foarte surprinzătoare.

Mă întreb dacă v-ați referit la acest fapt când ați cântat în urmă cu câteva minute: "Înclinat mă simt, Doamne, să rătăcesc, înclinat să părăsesc pe Dumnezeul pe care-L iubesc." Aceasta a fost mărturisirea lui John Robinson. Știți întâmplarea din ziua în care el călătorea cu o tânără care citea chiar acest imn și care-l întreba întruna dacă-i place acest imn. Iar el s-a simțit stingherit și în cele din urmă i-a spus: "Aș da o mie de lumi să redobândesc ceea ce am cunoscut când am scris acel imn." Pentru că cel care scrisese despre a fi "înclinat să rătăcească" fusese înclinat să rătăcească. Prin harul lui Dumnezeu, cu recunoștință, cel care a fost înclinat să rătăcească, și a simțit-o, și-a dăruit iarăși inima Domnului. Și înainte de a muri, relativ tânăr, inima lui a fost pecetluită pentru curțile de sus ale Tatălui.

Aici se află răsturnarea din această poveste. Băiatul care era departe de casă este cel care ajunge cel mai aproape de inima tatălui. Și, așa cum vom vedea data viitoare, băiatul care a rămas acasă a fost cel care era de fapt în țara îndepărtată. Așadar, prietenii mei, să recunoaștem că noi suntem fii risipitori. Haideți să ne recunoaștem nevoia. Haideți să-I strigăm: "Privește-mă, Doamne, în nevoia mea și ai milă de mine!" Și simțiți brațele pe care El le întinde spre noi, mai întâi de toate, întinse în rușine și agonie pe cruce pentru noi, iar, apoi, întinse în jurul nostru, în harul Său înviat, pentru a ne spune: "Fiul meu, fiica mea, vino acasă." Probabil că tu te afli într-o țară îndepărtată astăzi și Dumnezeu îți spune: "Este timpul să vii acasă." Atunci întinde mâinile tale goale ale credinței în mâinile Marelui Său Fiu, Isus Cristos. Și El te va duce sigur acasă.

Haideți să ne rugăm împreună.
Tată ceresc, Îți mulțumesc din nou pentru bogățiile harului Tău. Doamne, ne simțim uneori ca și cum Evanghelia este realmente prea bună pentru ca vreunul dintre noi să creadă cu adevărat. Ni se pare cu mult mai ușor să-Ți spunem: "Tratează-mă ca un slujitor" decât să Te auzim spunându-ne: "Doresc să porți inelul și roba și să iei parte la sărbătoare." O, ajută-ne să credem că Domnul nostru Isus Cristos este cu adevărat mai plin de har decât suntem noi de păcat. Și ajută-ne, Te rugăm, să ne încredem în Tine pentru totdeauna. Ne rugăm în Numele Lui măreț. Amin.

Tradus de Lacrisa Novac


Studii Biblice